Nu sportul e de vină

S-a strecurat încet, ca o pînză de apă sub un sol nesigur. La început au fost sălile lui Adrian Năstase. Peste 400. „Terenurile aveau 39 de metri pe 19, iar cele oficiale de handbal sînt de 40 pe 20”, a măsurat, sec şi apolitic, Cristian Gaţu.

miercuri, 6 octombrie 2010, 10:52

S-a strecurat încet, ca o pînză de apă sub un sol nesigur. La început au fost sălile lui Adrian Năstase. Peste 400. „Terenurile aveau 39 de metri pe 19, iar cele oficiale de handbal sînt de 40 pe 20”, a măsurat, sec şi apolitic, Cristian Gaţu.

A urmat un program pornit de Călin Popescu Tăriceanu şi continuat de Emil Boc. Şi un set de uriaşe şi legitime revolte. „De 20 de ani nimeni nu ne-a întrebat nimic atunci cînd s-au apucat să construiască în sport”, susţin oamenii din federaţii. Apoi s-a aflat de patinoarele, bazinele, sălile şi stadioane de la ţară. „Totul s-a făcut fără consultarea noastră”, povesteşte şi Ioan Dobrescu, secretarul general al Comitetului Olimpic.

Ei evită să compare epocile şi personajele, dar îi deranjează felul în care ideea s-a strecurat încet pînă a devenit părere generală. Toate alocările preferenţiale de bani, toate excesele, toate hoţiile, toate finanţările campaniilor electorale petrecute cu banii din sport sînt decontate acum, la nivelul opiniei publice, prin fraza: „Uite pe ce se cheltuiesc banii! Pe săli în sate pustiite şi pe bazine fanteziste!”.

În zilele următoare, Gazeta va publica date, mărturii şi opinii ale specialiştilor, care încearcă să explice românilor două chestiuni fundamentale:

1. Investiţiile în sport sînt obligatorii într-o ţară civilizată şi nu se poate imputa sportului, care oricum n-a fost apelat ca o competenţă în decizie, haosul din mintea guvernanţilor sau reaua lor intenţie, privată sau de partid. Doar un singur exemplu. Potrivit unui cost social măsurabil, dacă investeşti în sport, vei cheltui mai puţin pe spitale şi pe medicamente.

2. E timpul să se limiteze excesele şi să se gîndească în termeni naţionali. Ţara are mii de comunităţi locale cu interese specifice, dar devine una singură atunci cînd discutăm despre apelul la educaţie, performanţă sau sănătate prin sport. Scuzaţi clişeele!

De mîine, în Gazetă, o nouă campanie. Despre argumentele cu care putem lupta cu ideea populistă că în vremuri de criză contează doar mîncarea şi, după ultimele sondaje, ţigările şi băutura.


Comentarii (15)Adaugă comentariu

Sergiu  •  7 octombrie 2010, 0:37

În vremuri de criza conteaza cu adevarat educatia,fiindca fara ea totul se transforma în jungla;daca atunci când exista preaplin oamenii se mai autocenzureaza, atunci când îsi arata coltii lipsurile de tot felul doar educatia te mai poate mentine lucid ! Sportul e salvarea: pe lânga faptul ca te mentine sanatos, te întareste, te motiveaza, te ajuta sa fii mai organizat ceea ce este ESENTIAL în vremuri de criza !
Si educatia si sportul te pot ajuta sa câstigi acolo unde crezi ca exista numai esec…

Ionut  •  7 octombrie 2010, 9:05

Draga TOLO, in vremuri de criza conteaza DOAR mancarea si mai nou TIGARILE SI BAUTURA.
DAR ca sa iti asiguri mancarea trebuie sa muncesti, deci clar e nevoie de investitii masive in infrastructura si mai ai ales in infracstructura sportiva.
DIN PACATE acolo unde politicul a luat locul rationalului s-a ajunj la aberatii cum ar fi sala de sport de la Rachitele sau asa zisul bazin de la MIOVENI (la care apropo se lucreaza din joi in paste desi trebuia tereminat pana pe 10 septembrie 2010).
E nevoie de sali de sport acolo unde exista comunitate care sa o foloseasca.
Indraznesc sa visez ca o sa traiesc intro tara in care politicul va fi foarte bine delimitat de restul activitatilor. Se impune o depolitizare (sau depolutie cum ar spune Dolanescu Jr) masiva si imediata a tarii.

monica  •  7 octombrie 2010, 9:25

Pilotii orbi – M.Eliade – 1937

Imoralitatea clasei conducãtoare românesti, care detine “puterea” politicã de la 1918 încoace, nu este cea mai gravã crimã a ei. Cã s-a furat ca în codru, cã s-a distrus burghezia nationalã în folosul elementelor alogene, cã s-a nãpãstuit tãrãnimea, cã s-a introdus politicianismul în administratie si învãtãmânt, cã s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea – dupã marea victorie finalã – sã fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pãstra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916- 1918 – lãsând sã se astearnã uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.
Dar cred cã este o crimã care nu va putea fi niciodatã uitatã: acesti aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (si când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungatã?!) – dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului românesc modern. Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în fata contemporanilor si în fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însãsi existenta istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vãd.
Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã – luntrea statului nostru este condusã de niste piloti orbi. Acum, când se pregãteste marea luptã dupã care se va sti cine meritã sã supravietuiascã si cine îsi meritã soarta de rob – elita noastrã conducãtoare îsi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte.
Nici nu mai gãsesti cuvinte de revoltã. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.
Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care au pierit în mai putin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã înteleagã de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldatii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Si deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã aceea, cetãtenii fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt înghititi de popoare vecine.
Luntrea condusã de pilotii orbi se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înteles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, negutãtorii îsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tãranii de ogorul lor. Numai istoria stia cã nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însusirile în afarã de cea capitalã: instinctul statal.
Crima elitelor conducãtoare românesti constã în pierderea acestui instinct si în înfiorãtoarea lor inconstientã, în încãpãtânarea cu care îsi apãrã “puterea”. Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bunã voie, si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor nostri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stã în putintã ca sã-si prelungeascã puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înteleg sã se resemneze. […]
Stiu foarte bine cã evreii vor tipa cã sunt antisemit, iar democratii cã sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine cã unii îmi vor spune cã “administratia” e proastã – iar altii îmi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritãtilor. Ca si când aceleasi tratate au putut împiedica pe Kemal Pasa sã rezolve problema minoritãtilor mãcelãrind 100.000 de greci în Anatolia . Ca si când iugoslavii si bulgarii s-au gândit la tratate când au închis scolile si bisericile românesti, deznationalizând câte zece sate pe an. Ca si când ungurii nu si-au permis sã persecute fãtis, cu închisoarea, chiar satele germane, ca sã nu mai vorbesc de celelalte. Ca si când cehii au sovãit sã paralizeze, pânã la sugrumare, minoritatea germanã!
Cred cã suntem singura tarã din lume care respectã tratatele minoritãtilor, încurajând orice cucerire de-a lor, preamãrindu-le cultura si ajutându- le sã-si creeze un stat în stat. Si asta nu numai din bunãtate sau prostie. Ci pur si simplu pentru cã pãtura conducãtoare nu mai stie ce înseamnã un stat, nu mai vede.
Pe mine nu mã supãrã când aud evreii tipând: “antisemitism”, “Fascism”, “hitlerism”! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvãzãtori, îsi apãrã primatul economic si politic pe care l-au dobândit cu atâta trudã risipind atâta inteligentã si atâtea miliarde. Ar fi absurd sã te astepti ca evreii sã se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii – dupã ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atâtea posturi de comandã. Evreii luptã din rãsputeri sã-si mentinã deocamdatã pozitiile lor, în asteptarea unei viitoare ofensive – si, în ceea ce mã priveste, eu le înteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.
Tristetea si spaima mea îsi au, însã, izvorul în altã parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai putin româneascã, politicianizatã pânã în mãduva oaselor – care asteaptã pur si simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cântec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, sã facã alte legi. Acelasi si acelasi lucru, ca si când am trãi într-o societate pe actiuni, ca si când am avea înaintea noastrã o sutã de ani de pace, ca si când vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar dacã le spui cã pe Bucegi nu mai auzi româneste, cã în Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, cã pier satele românesti, cã se schimbã fata oraselor – ei te socotesc în slujba nemtilor sau te asigurã cã au fãcut legi de protectia muncii nationale.
Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul în piept si-ti amintesc cã românul în veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc.Uitând, sãracii cã în Evul Mediu românii se hrãneau cu grâu si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând cã blestemul a început sã apese neamul nostru odatã cu introducerea secarei ( la sfârsitul Evului Mediu ), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slãbind considerabil rezistenta tãranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Mãlaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (în Moldova se bea pânã în secolul XVI bere), austriecii în Ardeal si “cultura” în Pricipate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politicã si administrativã.
Toatã Muntenia si Moldova de jos se hrãneau iarna cu peste sãrat; cãrutele începeau sã colinde Bãrãganul îndatã ce se culegea porumbul si pestele acela sãrat, uscat cum era, alcãtuia totusi o hranã substantialã. Pilotii orbi au creat, însã, trustul pestelui. Nu e atât de grav faptul cã la Brãila costã 60-100 lei kilogramul de peste (în loc sã coste 5 lei), cã putrezesc vagoane întregi cu peste ca sã nu scadã pretul, cã în loc sã se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brãilei se recolteazã numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e cã tãranul nu mai mãnâncã, de vreo 10 ani, peste sãrat. Si acum, când populatia de pe malul Dunãrii e seceratã de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitând cã un neam nu se regenereazã cu chininã si aspirinã, ci printr-o hranã substantialã.
Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi în pieptul de aramã al românului. Sãrmanul român, luptã ca sã-si pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar si tot mai stins. Adevãrul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenta sa legendarã de acum câteva veacuri. În Moldova si în Basarabia cad chiar de la cele dintâi lupte cu un element etnic bine hrãnit, care mãnâncã grâu, peste, fructe si care bea vin în loc de tuicã.
Noi n-am înteles nici astãzi cã românul nu rezistã bãuturilor alcoolice, ca francezul sau rusul bunãoarã. Ne lãudãm cã “tinem la bãuturã”, iar gloria aceasta nu numai cã e ridiculã, dar e în acelasi timp falsã. Alcoolismul sterilizeazã legiuni întregi si ne imbecilizeazã cu o rapiditate care ar trebui sã ne dea de gândit.
…Dar pilotii orbi stau surâzãtori la cârmã, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. Si acesti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credintã, si cu bunãvointã; numai cã, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteazã în ceasul de fatã – instinctul statal – nu vãd suvoaiele slave scurgându- se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmânt românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lãsând locul altor neamuri… Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã tarã, care pe alocuri nici nu mai pare româneascã.
Uneori, când sunt bine dispusi, îti spun cã n- are importantã numãrul evreilor, cãci sunt oameni muncitori si inteligenti si, dacã fac avere, averile lor rãmân tot în tarã. Dacã asa stau lucrurile nu vãd de ce n-am coloniza tara cu englezi, cãci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam în care o clasã conducãtoare gândeste astfel, si-ti vorbeste despre calitãtile unor oameni strãini – nu mai are mult de trãit. El, ca neam, nu mai are însã dreptul sã se mãsoare cu istoria…
Cã pilotii orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor – putin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a stiut si nu stie ce înseamnã un stat. Si asta e destul ca sã începi sã plângi.
[Vremea, Nr. 505, 19 Septembrie 1937, p. 3]

Gamma  •  7 octombrie 2010, 12:34

Nu e nimic rău dacă sălile lui Năstase n-au dimensiuni ”regulamentare”. Scopul lor nu era să găzduiască nişte competiţii oficiale, ci să ofere spaţii de practicare a sportului fără performanţă imediată, mai ales pentru elevi.
În RDG, pe vremuri, unii profesori se lăudau prietenilor că în şcolile lor terenurile şi sălile nu erau regulamentare şi astfel scapă de angajarea forţată în sistemul sportului de performanţă comunist, iar copiii puteau să (se) joace, pur şi simplu. Ei erau sătui de adunat medalii cu lopata.
Dacă pe vremea lui Năstase s-au făcut 400 de săli, e foarte bine. Măcar dacă s-ar mai face încă 400, tot atât de ”neregulamentare”. Sunt mai utile decât faraonicul stadion de fotbal care înghite vreo jumătate din bugetul anual al asigurărilor sociale şi pe care, evident, presa îl adoră. Fiecare cu interesul lui…

brod  •  7 octombrie 2010, 12:44

ion tiriac, in calitate de presedinte al cor, gasise un constructor care ar fi construit salile din anii 2000-2004 la jumatate din pret! guvernul nastase a decis, insa, alte firme. apoi au urmat pariul pierdut (nu cu agricultura, ci cu mercedesul), casa din zambaccian si restul exceptiilor invocate in justitie. daca tot e vorba despre investigatii…

Ducu  •  7 octombrie 2010, 13:59

monica
Groaznic de actuali acesti Piloti orbi reloaded1

vlad  •  7 octombrie 2010, 14:08

BRAVO!!!! Mi-era scarba de emisiunile din ultimele zile, in care veneau diferiti reporteri si radeau de bazele sportive propuse: „de asta avem nevoie acum???” sau: „de ce se fac la sate piste de atletism???” Intrebarea mea ar fi: si ce sa se faca la sate? este o data statistica stiuta: doar 1% din studentii din Romania provin din mediul rural… practic generatii intregi de oameni sunt condamnati la mediocritate, si in multe cazuri la saracie. Peste tot in lume, sportul este o cale de scapare din aceste situatii, nu intamplator marea majoritate a sportivilor provin din zone unde accesul la invatamant este foarte dificil (din vari motive).

In plus, m-a enervat la culme ideea ca pe timp de criza, banii ar trebui bagati in autostrazi, in pensii sau mai stiu eu ce. Si in baze sportive cand??? Peste 20-30 de ani? Eu sunt bucurestean si in momentul asta cunosc doar 4 piste de atletism in tot orasul, toate au accesul interzis amatorilor (si nu critic asta, mi se pare normal ca la Lia Manoliu atletii olimpici sa nu fie incurcati de joggeri, la fel la Dinamo). Insa cum este posibil ca intr-un oras atat de mare, o capitala europeana sa nu am un loc in care sa pot alerga (la chestii mai complexe, gen un teren gratuit de fotbal sau de baschet, nici nu indraznesc sa visez) fara sa ma feresc constant de caini, masini sau pietoni nervosi??? (poate exagerez, exista locuri unde se poate practica joggingul… insa in ziua de azi putini oameni isi pot permite sa piarda 30 minute ducandu-se pana acolo)

mircea  •  7 octombrie 2010, 14:36

CATA’ in primul rand conteaza educatia,in general, si cea primita acasa(cei 7 ani) in mod special,apoi cea primita in scoli,daca se mai poate vorbi de asa ceva.Numai asa poti sa inveti ce e bine si ce e rau in societate.Citeam mai sus „Pilotii orbi” si m-am ingrozit la ce educatie au politrucii nostri care nu-s cu nimic mai prejos decat cei zugraviti si de Caragiale,Alecsandri,Bacalbasa,T.Musatescu s.a.
Astia de azi chiar nu au invatat NIMIC BUN din educatia primita de la parinti,invatatori si profesori.Si atunci de unde vor respect?
Inainte de a construi sali e necesara obligativitatea introducerii educatiei fizice in scoli si licee.V-o spune unul care in anii ’70 facea 6 ore de sport pe saptamana.

marian  •  7 octombrie 2010, 14:46

acum ca natie suntem precum titanicul care a lovit aisbergul(in cazul nostru criza financiara).de 20 de ani distrugem lent dar sigur tot ce facusera atatea generatii inainte(nu sunt un aparator al comunistilor) in sanatate,educatie,sport, cultura.chiar nu se vede ca nu producem nimic si doar consumam?

marian  •  7 octombrie 2010, 14:58

ce sinistra coincidenta intre aparitia ziarului cu acea carte si titlul dat de voi cu ceea ce s-a petrecut la craiova.

mircea  •  7 octombrie 2010, 17:27

@marian
S-a ajuns la fundu’ sacului.Nici ce consuma nu mai avem ce!!!

Luke  •  7 octombrie 2010, 17:43

Spui tu ca „Potrivit unui cost social măsurabil, dacă investeşti în sport, vei cheltui mai puţin pe spitale şi pe medicamente.”.
Sunt TOTAL de acord – insa exista o mare problema in Romania de astazi. Faptul ca salile acestea noi si mai vechi nu sunt in general accesibile publicului amator.
DA, vreau sa fac sport, insa unde? Am terminat scola si facultatea – si nu mai am orele regulamentare de sport. In afara de cateva locatii la free care sunt supraaglomerate – unde fac sport?
Mai inchiriem si cate o sala/ teren private insa deja la o singura data pe saptamana ma duc la 800 000 lei (4 x 200 000 lei) pe luna numai pe inchiriat sala – partea mea.
COnstruitul e foarte bun – ar trebui ca in paralel sa sustinem, acolo unde se poate (nu la salile pt profesionisti de exemplu) accesul „societatii” care se vrea sanatoasa.
Noi restul nu devenim mai sanatosi daca ne uitam cum cei care fac sport profesionist sau copii nostriu au sali -nu privitul ci PRACTICATUL efectiv ne intereseaza.

marian  •  7 octombrie 2010, 18:27

ba da mai au sacul de mancat si dupa aceea unul pe altul.atunci sa vezi audiente .

Vasco  •  7 octombrie 2010, 18:50

@monica,
Zguduitor de actual Eliade,zgusuitor de actuali Eminescu,Caragiale si din pacate ,cred,peste o mie de ani vor fi la fel de actuali.Se pare ca acesta e blestemul acestui popor.

tudor  •  20 octombrie 2010, 23:26

De cat sa faca sali de sport poate mai bine faceau autostrazi.
Salile respective sunt folosite preferential, nu toata lumea are acces la ele, probabil profesorii si cei de la primarie, plus prietenii acestora.
In Baia Mare este bazin olimpic de inot. E deschis pentru public doar 1 ora pe zi, cand este prea aglomerat, in rest sunt antrenamente pentru sportivi sau copiii cu antrenori. Sa-ti dai copilul la inot te costa 20 lei , 10 lei intrarea si 10 lei antrenorul. Nu multi isi permit asta. Si atunci pentru cine sunt aceste sali ? Doar pentru performanta ?

Comentează