O carte şi două oferte de nerefuzat

„Dragul meu, ajunsă la o anumită vîrstă voi spune exact ceea ce cred”. Cînd un glas de femeie îţi zice aşa puţin înainte de miezul nopţii, te gîndeşti la ce e mai rău.

marți, 23 noiembrie 2010, 1:58

„Dragul meu, ajunsă la o anumită vîrstă voi spune exact ceea ce cred”. Cînd un glas de femeie îţi zice aşa puţin înainte de miezul nopţii, te gîndeşti la ce e mai rău.

Mare, mic şi furios
Acum cîteva zile, ProTV şi Antena 1 au ofertat doi oameni de la Gazeta Sporturilor.

Cu aproximativ 80 de milioane de euro pe an din publicitate Pro-ul şi cam 40 de milioane Antena, cele două televiziuni sînt, împreună, de cel puţin 12 ori mai mari decît Gazeta, în termenii cifrei de afaceri. În 2010, cei doi giganţi vor lua 60% din piaţa de publicitate TV din România.

Normal. Televiziunile pot oferi salarii mai bune şi expunere pentru jurnaliştii care aleg calea ecranului. Ele garantează notorietate şi mai multă siguranţă. În timp ce ziarele sînt mereu ameninţate şi obligate să-şi schimbe modelul de business, canalele tv par de neoprit.

Oricine a trăit, ca lider de echipă, ipoteza plecării unor oameni valoroşi, cunoaşte senzaţia. Reacţionezi, încerci să recalibrezi unele lucruri dar, în fond, te simţi neputincios. Mişcările tale sînt lente, auzi prin tifon, doar ochii caută în stînga şi în dreapta, precum privirile scafandrilor care se scufundau după bureţi în insulele Egeei, turnaţi în costumele lor lucitoare şi grele. Nu ţi-a rămas mare lucru de făcut, ştii că felul în care ai acţionat pînă atunci e singurul atu, restul stă în alegerea omului.

Cînd îţi spun că s-au decis să rămînă la ziar, eşti deja epuizat. Şi încerci să înţelegi.

Branding pe frontul de Est

Un produs nu poate să facă un consumator să se simtă parte a unei comunităţi, un brand poate să creeze comunităţi, un produs nu poate să atragă de pe piaţa forţei de muncă cel mai bun angajat, un brand poate să convingă un întreg grup de talente doritoare de carieră profesională să i se alăture”. E cartea Anetei Bogdan, „Branding pe frontul de Est”.

Şi, tot din volumul ei, aceeaşi idee demonstrată prin aşa-nu:

„Vă amintiţi de Enron? Era un brand de succes, invidiat şi respectat, cheltuia sute de milioane pentru imaginea sa, doar că înăuntru erau cîţiva angajaţi toxici, care nu iubeau acest brand, care nu-l respectau şi care l-au distrus cu metodă, aş putea spune. Enron a fost sabotat de brandul intern atît de puternic încît nimic nu a mai putut salva afacerea, deşi brandul extern o ducea chiar bine”.

„Cioclii moderni ai României”
Aneta Bogdan scrie cu o pasiune necruţătoare despre colegii săi de la Brandient, despre clienţi şi despre femeile şi bărbaţii pe care i-a cunoscut şi pe care-i preţuieşte.

În schimb, politicienii sînt numiţi „cioclii moderni ai României”, incapabili „să demonstreze că România are ceva unic, valoros şi că trebuie să investim în această direcţie; niciunul nu a inspirat naţiunea sau nu i-a dovedit ca merita mai mult; niciunul nu i-a demonstrat ca este iubită; niciunul nu a creat asociatori pozitivi, favorabili pentru naţiunea română”.

Despre reputaţie
Priveşti comentariile apărute pe siteul de media al lui Obae, după ce ziaristul a rezumat afirmaţiile din carte despre politicieni. Au apărut. Imediat au apărut. Tipi care poartă şepci de baseball cu cozorocul la spate, stau în pivniţe neaerisite şi respiră pe nas, aşa cum îi descria devastator un mare scriitor american, sătul să-l tot înveţe canişii forumurilor cum se scrie un roman.

Şi la noi, mulţi sînt tipi plătiţi de partide să înjure sau sînt energizaţi, pur şi simplu, de o inepuizabilă frustrare personală. Aceşti mici activişti agitaţi din secta digitală Pol Pot!

Îi enervează rău Aneta, se vede că îi enervează, pentru că profesia, hobby-ul şi natura lor intimă constă în negarea competenţelor şi în defăimarea reputaţiei. Pe cînd Aneta Bogdan crede că „În România, cu precădere în ultima perioadă, valoarea reputaţiei tinde către zero şi consider asta cea mai mare ameninţare la adresa, dacă vreţi, a siguranţei naţionale. De aceea am ales să scriu despre reputaţie, împotriva curentului. Fac asta pentru că sper să mai fie încă mulţi aceia care lucrează în tăcere şi îşi apără bunul nume”.

Întristaţi, dar nu foarte surprinşi
Cartea e scrisă cu un regret anunţat, cu un regret ofensiv, cu un regret violent, dar e genul acela de violenţă gingaşă, pe care o regăseşti la regizorii tineri români şi pe care criticul Jay Weissberg o surprinde epocal in Dilema: „În filmele despre România există absurd, însă nu în modul anarhic şi violent din filmele anterioare: acum acesta e însoţit de melancolie, de un sentiment că aceşti regizori noi sînt întristaţi, dar nu foarte surprinşi, de incapacitatea României de a arunca definitiv mantaua anilor lui Ceauşescu”. Astfel e şi cartea Anetei Bogdan.

În interior şi în afară
Nu ştii de ce au rămas oamenii la ziar. Nu ştii nici pentru cîtă vreme, nici care va fi următoarea ţintă a televiziunilor, mai ales că acum, ce ironie a destinului corporatist!, ele însele sînt atacate de animale şi mai mari, firmele de cablu care îşi deschid propriile canale de conţinut.

Ceea ce ştii, ceea ce ştii cu siguranţă, e că , într-un fel sau altul, lucrurile au legătură cu ceea ce povesteşte Aneta Bogdan.

„Unul dintre cazurile recente la care am lucrat mi-a arătat o multinaţională cu o reputaţie impecabilă, dar în care brandul a ratat să construiască o relaţionare cu clientul local, deşi avea la îndemînă cele mai bune instrumente de seducţie, prin resursele, competenţele şi capabilităţile corporatiste. Cum se poate întîmpla aşa ceva? De cele mai multe ori, fiindcă brandul nu a găsit – în primul şi în primul rînd – pe nimeni în interiorul companiei cu care să aibă o relaţie emoţională de durată. Atît timp cît nimeni nu a iubit brandul cu pasiune şi dedicare în interiorul companiei, nici afară nu l-a iubit nimeni. E greu să acceptăm lecţia asta: a relaţionării în interior pe care se sprijină relaţionarea cu cei din afară”.

Desigur, la un moment dat pasiunea pentru ziare va obosi. Se va lăsa seara, ne vom simţi patetici, şi atunci, puţin înainte de miezul nopţii, va suna telefonul. „Dragul meu, ajunsă la o anumită vîrstă voi fi directă! O să scriu o carte despre branding în care voi spune exact ceea ce cred”.


Comentarii (17)Adaugă comentariu

marius  •  23 noiembrie 2010, 14:29

Cred ca trebuie sa te obisnuiesti cu atacurile dinspre televiziuni spre ziare. Mai ales acum, cand, dupa o perioada cu disponibilizari si taieri salariale, deschiderea unor noi posturi TV creeaza un debuseu pentru locurile de munca.
Cred ca poti fi mandru ca oamenii au decis sa ramana in echipa voastra, pt ca sunt sigur oferta financiara venita de acoloera mai buna decat cea de la voi. Mi se pare logic. Inseamna ca oamenii nu vor sa fuga de cultura pe care ati construit-o in cadrul ziarului.
Cat despre cartea doamnei Aneta Bogdan, m-ai facut curios si am sa o caut, sa o citesc. Ce-am retinut, la o parcurgere rapida, si mi se pare cat se poate de real e ca politicienii romanii chiar sunt niste cioclii, pentru ca mult prea rar i-am vazut in postura de doctori sau macar de moase. D-aia suntem pe ultimul loc (sau pe primul, cum vrei) la inflatia in UE, penultimii la cresterea economica, tara cu cele mai multe taxe… Numai d-astea! Or sa ne ingroape.
Si am mai retinut ceva: nu se poate face absolut nimic durabil fara un pic de suflet. Daca nu pui si un pic de inima, ramane rece, de gheatza. Si se va sparge.

cristina  •  23 noiembrie 2010, 14:39

Tolo, daca omul vrea sa plece, atunci pleaca. Cred ca azi, mai mult decat acum doi-trei ani, siguranta conteaza mai mult decat o crestere salariala.

Iar reputatia vostra, chiar daca va injura o gramada de cititori pentru ca nu scrieti cum ar vrea ei, este buna. Lucru care conteaza mult, vorba Anetei Bogdan, intr-o lume in care „reputatia este aproape de zero”. Dar, cine stie, poate Base va citi si el cartea si va introduce acest subiect pe ordenea de zi a vreunui CSAT. Ha! Ha! Stiu, asa ceva nu se va intampla niciodata! Ei cu ei, politicienii, noi cu noi, frustratii pentru cum suntem condusi de niste oameni care intii se gandesc la ei, si apoi la oameni. Huo! Cioclilor!

un cititor  •  23 noiembrie 2010, 15:05

cine sunt ? unul e niculescu,al doilea e udrea ? im vei raspunde ? ceva imi spune ca nu…

Cătălin Tolontan  •  23 noiembrie 2010, 15:11

un cititor: rece, mai incearca 🙂

E.B.  •  23 noiembrie 2010, 15:18

„precum privirile scafandrilor care se scufundau după bureţi în insulele Egeei, turnaţi în costumele lor lucitoare şi grele.”

Hă?!?

Tipii care se scufundă după bureţi o fac în general fără echipament de respirat, sau în cel mai rău caz cu scafandru autonom (din ăla cu butelii de oxigen în spinare). „Costumele lucitoare şi grele” sînt ale scafandrilor neautonomi, care primesc aerul prin tuburi, de la suprafaţă. Nici vorbă să poată culege bureţi cu ditamai platoşa pe ei.

(Deci, nu întotdeauna imitarea stilului Ioan Chirilă duce la ceva bun. Be aware …).

explorish  •  23 noiembrie 2010, 15:20

interesant de ce doar de la o anumita varsta. de fapt, „logic”, si trist.

eugen  •  23 noiembrie 2010, 15:22

stai linistit, ca au mai fost si altii ofertati si inca nu ai aflat 😉

Robert  •  23 noiembrie 2010, 15:24

Unul e Andrei Vochin, celalalt sper nenea Oprisan:)

Cătălin Tolontan  •  23 noiembrie 2010, 15:28

E.B. : ti-am atasat trei linkuri

http://www.divingheritage.com/lerios.htm

http://travel.webshots.com/photo/1392299257047726575sXgbfj

http://www.worldofstock.com/closeups/PRE13215.php

e vorba de scafandrii din trecut, nu despre cei de azi, am si folosit verbul la trecut, dar probabil ca nu l-ai sesizat si asta te-a derutat si inversunat

cornel  •  23 noiembrie 2010, 17:07

Mi-ai dat o idee buna de carte. Am sa o citesc.
Multumesc

florin  •  23 noiembrie 2010, 17:37

frumos ce ai scris; nu imi venea sa cred ca pot citi asa ceva si in gsp.

stiintza4ever  •  23 noiembrie 2010, 18:16

“Un produs nu poate să facă un consumator să se simtă parte a unei comunităţi, un brand poate să creeze comunităţi”….
m-ai facut curios, vreaun sa citesc cartea asta

stresu  •  23 noiembrie 2010, 19:11

Misto carte.

N-o cumpar !

silistra  •  23 noiembrie 2010, 19:58

Este adevarat brandul GSP a fost ridicat de echipa voastra venind de la Pro , ati muncit pe branci sa ridicati tirajul, ati facut-o intr-un stil protevist amestecand scandalul din fotbal sau din alte sporturi cu sportul in sine, ati fructificat orice stire de senzational despre oamenii din sport si nu numai ! ati reusit sa impuneti acest brand pe o piata slaba din punct de vedere competitiv, intr-o piata unde cititorii se intereseaza nu numai de spoar ci si de scandal…aici poate am deviat putin dara este cazul sa va opriti. Poate este necesar ca brandul Gazata sa -si recapete aspectul de ziar de sport cum il stim de zeci de ani , poate ca este cazul ca acei di ziaristi impreuna cu d-ta care ai tresarit la gandul ca-ti pleaca oamenii sa refaceti ce ati cucerit pintr-un anumit stil de gazetarism urban . Brand-ul l-ati pastrat , demnitatea?

Cătălin Tolontan  •  24 noiembrie 2010, 1:13

silistra: asta incercam si la asta muncim zi de zi

baixinho  •  6 decembrie 2010, 21:26

Cătălin, la fel aş fi făcut şi eu. Pardon… la fel am făcut şi eu.

Sorana  •  25 ianuarie 2011, 16:14

Va pot spune ca este printre putinele carti de care am auzit ca au avut ghinionul sa fie terminate inainte de criza, ca mai apoi, din aceasta cauza, autoarea sa fie nevoita sa rescrie mai bine de jumatate de lucrare! Cu siguranta a fost un efort imens si putin frustrant (nu stiu cati ar fi facut acelasi lucru). Cartea este usor de citit…mai multe puteti citi aici: http://bookconsumer.blogspot.com/2011/01/branding-pe-frontul-de-est.html

Comentează