Cu impertinenţă despre televiziuni

Patru ziarişti au fost pedepsiţi de posturile lor TV în ultimele zile. Gazeta a publicat o informaţie şi mai multe comentarii despre felul în care Gigi Becali a cerut şi a obţinut eliminarea emisiunii „Pe bune”, realizată de Mihai Mironică şi de Radu Banciu pe sport.ro. Emisiunea era ironică, amuzantă sau nedreaptă, depinde din ce sistem de referinţă o priveai. Şi era liberă, mai puţin în cazul vedetelor şi  al temelor sacre ale grupului Pro, excepţie implacabilă care vine din tradiţia gigantului de presă de a se transforma într-un Kremlin al producătorilor de ştiri şi detergenţi cînd e vorba de propriile interese.

luni, 14 februarie 2011, 11:00

Patru ziarişti au fost pedepsiţi de posturile lor TV în ultimele zile. Gazeta a publicat o informaţie şi mai multe comentarii despre felul în care Gigi Becali a cerut şi a obţinut eliminarea emisiunii „Pe bune”, realizată de Mihai Mironică şi de Radu Banciu pe sport.ro. Emisiunea era ironică, amuzantă sau nedreaptă, depinde din ce sistem de referinţă o priveai. Şi era liberă, mai puţin în cazul vedetelor şi  al temelor sacre ale grupului Pro, excepţie implacabilă care vine din tradiţia gigantului de presă de a se transforma într-un Kremlin al producătorilor de ştiri şi detergenţi cînd e vorba de propriile interese.

Patronul Stelei nu suportă umorul, mai ales dacă el reprezintă tema acestuia. Becali a ameninţat televiziunile din grupul Pro cu embargoul şi riscul economic a ras peste noapte emisiunea „Pe bune”. Restul sînt disculpări tacite, aşa arată faptele.

Peste un număr scurt de ore, o situaţie nu identică, dar asemănătoare, s-a repetat la DigiSport. Costi Prună şi George Pîrvan comentau meciul de handbal Oltchim -Buducnost 21-20 din Liga Campionilor. Au fost luaţi de suflul victoriei şi au elogiat-o pe antrenoarea Anja Andersen, daneza angajată de Vîlcea, criticînd totodată stilul învechit al tehnicienilor români. Opinia lor. Justă, injustă, opinia lor. Alertată de un grup de antrenori autohtoni, federaţia de handbal a reacţionat în culise, intervenind la conducerea staţiei. Prună a fost suspendat de la microfon, iar Pîrvan a fost retrogradat să comenteze nu Liga Campionilor, ci meciurile din Campionatul Naţional de handbal, pentru care DigiSport are drepturi. Legea de fier a interesului comercial a acţionat din nou.

Ultima veste vine dinspre Casa Miracolelor a lui Dumitru Dragomir. Ca să poată monitoriza atent transmisiile şi să excludă insistarea pe erorile de arbitraj sau pe alte momente delicate ale meciurilor, Liga intenţionează ca, la următoarea licitaţie, să oblige televiziunile să accepte o filmare unică, efectuată de o firmă agreată de mai-marii fotbalului. Cenzură prin contract.

Unde se va ajunge? Becali vorbeşte cîte o repriză de fotbal pe zi la gspTV, dar vrea şi la sport.ro, unde a revenit în forţă după noua înţelegere. Subiecţii ştirilor încearcă să controleze nu doar ştirile, ci şi grilele. De la ProTV la Antena 1, chiar şi marile televiziuni acceptă în contractele de drepturi sportive restricţii care îi îngrădesc serios pe jurnalişti, cameramani, producători şi comentatori.

Şi totul se acoperă prin fraza „Ce să facem? Vrem profit, sîntem întreprinderi private”. Ntzzzz! Dacă vreţi profit fără să respectaţi licenţa şi legea, care vă garantează libertatea faţă de cei despre care povestiţi pe ecrane, atunci schimbaţi industria!

Da, ştiu, e o impertinenţă. Dar acesta rămîne avantajul irepresibil al unui ziar: să-şi permită impertinenţe faţă de cei puternici.


Comentarii (84)Adaugă comentariu

Caligula  •  15 februarie 2011, 12:03

Devin din ce in ce mai convins ca traim intr-o societate in care „mogulii” de presa cenzureaza si indobitocesc in mod deliberat.
Cred ca se impune o schimbare. Cred ca e momentul ca populatia activa a acestei tari, cei care nu au trait si nu au fost influentati de comunism sa isi spuna cuvantul si sa ia initiativa. Trusturile pot cenzura emisiunile TV insa nu pot cenzura postarile si forumurile de discutie de pe net.

Cristi  •  15 februarie 2011, 12:10

Ecelent.Eu ,de cand au scos acea emisiune(prin acel santaj murdar)nu am mai vizionat sport.ro-ul de atunci,dar totusi sa nu se creada ca sunt un fan g.s.p.-ului pentru ca si la voi 90 la suta e becali(intentionat litera mica).

Cătălin Tolontan  •  15 februarie 2011, 12:14

vlad: sint numeroase cazuri, discutam despre cele recente

yaruk  •  15 februarie 2011, 12:29

emisiunile sportive de la noi sunt de slaba calitate datorita nonvalorii realizatorilor. Sa admiti injurii si invective in cadrul emisiunii reprezinta o lipsa de respect fata de telespectatori.
Cei care se plang sistematic de arbitraj ar trebui sa fie pusi sa comenteze si situatiile in care sunt favorizati de arbitraj.
Niste realizatori de valoare ar putea imprima un curent care sa duca spre o normalitate atat de necesara fotbalului nostru.
Asa zisul umor practicat de cei patru era de foarte mare prost gust.
Chiar nu mai apar oameni de tip topescu sau vornicu in zilele noastre?

Leo  •  15 februarie 2011, 12:47

Tolo, nu ai si tu un fior ca daca Felix ajunge la putere cu marea alianta o sa-si agate ghiarele si de tine? Crezi ca uita? Crezi ca iarta?

amne  •  15 februarie 2011, 12:47

Cătălin Tolontan Says:
February 15th, 2011 at 12:14 pm
vlad: sint numeroase cazuri, discutam despre cele recente

de fapt discutati mai mult despre cazurile celorlalti. Si continuati, perseverent, sa va referiti doar la efectele nu si cauzele problemei. E mai comod si mai rentabil: pe de o parte ne-ncasam banutii rezultati din activitatea de tip tabloid, pe de alta clamam verticalitatea. Tragi-comic, ca mai toate-n tara asta.

!!!!  •  15 februarie 2011, 12:53

Dupa meciul Oltchim – Buducnost, Tarca i-a amenintat telefonic pe C.Pruna si G.Parvan ca nu vor mai comenta handbal la Digisport…Si Tadici a sunat, dar cu alte nuante. Peste 12 de ore, Pruna a fost suspendat ! Parvan e in „joc de glezne”…

laurentiu  •  15 februarie 2011, 12:57

Domnule Tolontan nu mai victimizati presa,pentru ca acum incepeti sa culegeti ce a-ti semanat mai inainte.Toata presa din Romania se bazeaza pe scandaluri si pe stiri senzationale ,de multe ori inventate.Presa sportiva deasemeni.Pentru a avea audienta se face tot ce este posibil, chiar daca asta insemna indepartarea de sport.Emisiunile sportive nu se mai bazeaza pe stiri din sport, ci doar scandal.Nu dumneavoastra ar trebui sa fiti suparat ci NOI, pentru ca deschizand televizorul avem parte doar de agramati si de anagramati gen:BECALI, MITITELU,BORCEA, PITURCA,DRAGOMIR,mai rar PORUMBOIU SI IANCU ,insa ultimii doi de obicei pertinenti si la subiect.Schimbati-va la 180 de grade si faceti presa si emisiuni cu adevarat sportive, bazate pe analize, pe scheme de joc pe rezultate din sport si opriti CIRCUL DE LA TV.O veti pute face?Eu cred ca nu.Pentru ca veti pierde audienta si asta reprezinta totul.Uitati-va la emisiunile de sport care se fac in SPANIA.Sunt la obiect si strict sportive.Niciodata nu am auzit, sau vazut la televizor, un patron de club care sa dea interviuri cum se face la noi.Inainte de toate se pune pret pe respectul fata de cititori sau de privitori.Intrebati-l pe G.Craioveanu cum se face o presa sportiva adevarata.Cu ani in urma CORNEL DINU era invitat la o emisiune (impreuna cu I.Craciunescu )unde facea analiza jocului, asezarea in teren, comentarii asupra jocului si a rezultatului aratand inclusiv pe un monitor digital componenta echipelor si jocul in sine.Acestea sunt cu adevarat emisiuni sportive pe care NOI LE DORIM SI DE CARE NE ESTE DOR.A-ti semanat vant si veti culege furtuna, si asta este doar inceputul, ganditi-va ce va fi cand NOI NE VOM SATURA de astfel de stiri si de emisiuni si vom schimba canalul?Deabia de atunci incolo vor incepe problemele.Dar ceea ce eu va sugerez inseamna normalitate ,iar la noi nu se poate, pentru ca NOI SUNTEM ROMANI.As dori sa mai meditati asupra sloganului:NOUA NE PASA DE SPORT.Oare chiar asa o fii?

marius  •  15 februarie 2011, 13:11

Cred ca ar trebui sa fiti alaturi de Radu Banciu si Andy Stanescu la sptfm ,pt ca sunt cu adevarat imposibil de cenzurat
In ce priveste DigiSport penibil comentariul de duminica din Spania
Si tot in ce priveste DigiSport – inteleg ca aveti totusi unele legaturi manageriale acolo,pt ca intentionati sa preluatidin nou impreuna transmisiile din cel mai penibil campionat de fotbal din UE(Liga lui Mitica),va rog comentati dvs si colegii dvs de la gazeta meciurile din Premiere League si nu il mai lasati pe acest domn Bogdan Socol(daca il urmariti 75% dintr-un meci comentariul lui este statistica pentru simplul fapt ca nu cunoaste jucatorii,nu cunoaste nimic despre teoriile fotbalului si este incapabil sa urmareasca meciul)

alinst  •  15 februarie 2011, 13:24

domnule Tolontan,aceste manevre sunt posibile datorita faptului ca ziaristii sportivi accepta aceste lucruri…imi amintesc de scandalul dintre Terzian si gunoiul de giovani becali,cand jurnalistul a fost scuipat in direct…v-ati sesizat atunci?nu,cei de la pro l-au interzis la aparitii si l-a luat gps-ul,doua sapt a fost non-stop pe sticla

Cătălin Tolontan  •  15 februarie 2011, 13:52

alinst: da, ne-am sesizat, uitati ce am scris eu atunci, chiar in seara cu pricina:

1. http://www.tolo.ro/2009/02/13/putim/

2. http://www.tolo.ro/2009/02/16/o-seara-de-succes/

Al doilea articol critica prestatia Antene 1 de a-l spala pe Becali.
Astept scuzele dumneavoastra pentru indignarea gratuita. Si nu-mi atribuiti ce face gsptv pentru ca am explicat mereu ca nu am nici o legatura cu postul gsptv.

Asadar, scuze, va rog, si apoi continuam dialogul.

Analfabetu  •  15 februarie 2011, 13:53

Eu am pe putin 3 luni de cand nu mai urmaresc la canalele de sport decat meciurile. Restul talk showurilor se vede de la o posta ca sunt abonamente ale catorva persoane pe care nu se merita sa le urmaresti. Atat timp cat avem persoane care nu au nimic a spune dar care se fac prezente zilnic prefer sa fac ore suplimentare la servici decat sa le urmaresc.

Gigi Becu  •  15 februarie 2011, 14:20

E normal ca GSP -ul sa il cheme roata ziua, deoarece el face rating si fara el intrati in faliment.Sport.ro ia dat afara pe Banciu si Mironica doarece fara Gigi si fara Moraru plecat la Digi nu se mai uita nimeni la ei, in conditiile in care nici transmisii nu au. A revenit Gigi si-a revenit si Sport.ro
Deci nu ai rating, nu ai publicitate, nu ai bani intri in faliment , precum Telesport.

vlad  •  15 februarie 2011, 14:30

merci pt raspuns, dar imi era teama ca nu aduci aminte si de acest caz pt ca era vorba de trustul in care lucrezi , dar dupa cum te cunosc nu cred ca asta a fost motivul…a fost doar un caz „normal” petrecut demult si uitat.

juliusmad  •  15 februarie 2011, 15:52

Nu eram un fan al emisiunii „Pe bune” dar altceva am remarcat. In emisiunile lor criticau deseori pe Tolontan si Gazeta Sporturilor zicand de acesta din urma ca este „oficiosul Stelei”. Ha, cum viata asta. Oricum emisiunea devenise o emisiune anti-Steaua si nu o emisiune de satira.

mda  •  15 februarie 2011, 15:53

TRIST ! eu urmarea „PE BUNE” cand aveam timp , era o relaxare totala si o portie buna de ras ! GSP nu-l am in grila de programe dar nu am nici un gand sa trec pe RDS asa ca renunt sa ma uit la canalele de sport de pe la noi , cel mai rau imi pare cand s-a destramat telesport aveau emisiuni foarte bune fara gigi becali si altii ca el .
mai citesc cate un blog de sport dar in rest nimic . doar fotbal vest ziaru care este tiparit in orasu` meu !

Tibi_hd  •  15 februarie 2011, 16:42

parerea mea este ca nivelul scazut al Ligii I si implicit al performantelor echipelor noastre de club in cupele europene plus calificarile ratate ale echipei nationale fac loc acestor emisiuni cu subiecte de tip can-can si trebuie sa recunoastem ca la caterinca suntem multipli campioni mondiali,daca Mihai Mironică şi Radu Banciu ar fi avut ca subiect al emisiunii rezultatele deosebite ale echipelor romanesti in cupele europene, dubla CFR-ului cu Barcelona de maine seara din optimile ligii campionilor :), parcursul bun al nationalei in preliminariile Euro 2012, evolutiile excelente ale „stranierilor” nostrii care au invadat campionatele cele mai puternice din europa, coregrafiile superbe ale galeriilor din tara, evolutiile bune ale junioriilor nostri la toate categoriile de varsta, investitiile masive de la cluburi in infrastructura si grupele de copiii si juniori:),constructia unor stadioane cu capacitae mai mare in urma cererilor foarte mari de abonamente din partea spectatorilior……….

adrivali  •  15 februarie 2011, 16:43

Pacat de ceea ce se intampla in tara asta. Era cea mai „draga” emisiune si ma uitam cu cea mai mare placere, mai ales ca il atacau pe gigi, un farseor si un hot. S-a dus dracului de tot Romania! Ati becalizat-o!

adrivali  •  15 februarie 2011, 16:53

Pt. Catalin Tolontan
Pacat ca trustul Pro era cel mai independent din toate si cel mai profesionist, dar daca Adrian Sirbu nu intelege ca trebuie sa se gandeasca si la telespectatori inseamna ca s-a dus totul de rapa sau….cum am zis mai sus la stelute.
De aia ii spun fiului meu care este acum in clasa a XI-a si im plineste 18 ani, sa invete o scoala serioasa si sa plece IN STRAINATATE ca acola macar ai demnitate, daca nu si altceva!

ss  •  15 februarie 2011, 16:56

foarte bine ca au desfintat circul de emisiune ‘pe bune ‘si i-au scos de pe sticla pe mironica si banciu pai in afara sa jigneasca si sa facacateinca de altii nu stiau dar la ei nu se uitau

petru  •  15 februarie 2011, 18:18

Criza e de vina. Toti sunt disperati dupa venit asa ca reactioneaza la orice ridicare din spranceana a unor oameni care intr-o societate normala nu ar fi auziti mai departe de usa carciumii de cartier/ sat unde-si beau cinzeaca si palavragesc. Asa ca uita chestia cu independenta jurnalistului. Cu mici exceptii….desigur. Nimeni nu ignora profitul de dragul deontologiei. Gandeste-te ca si trusturile occidentale ( Ringier/ EVZ inh trecut) joaca cu cine plateste. Momentan nu e iesire din acest cerc vicios.
Sau poate un site ….facut de cativa oameni relaxati financiar … fara pretentii …o tribuna civica …….remember ? Cred ca s-ar gasi un grup…

alex  •  15 februarie 2011, 18:44

Daca „Pe bune” era emisiune de umor inseamna ca nu mai avem notiunea termenlior. „Pe bune” era o emisiune vulgara cu glume fortate, cu doi oameni care nu spun si nu vor spune niciodata nimic in presa si in televiziune. Doi ratati care nu mai au emisiune. Ce treaba are Becali in afacerea asta? Ei au ramas fara emisiune pt ca depasisera orice limita a bunului simt si cred ca nici audienta nu aveau. Eu ma bucur ca nu mai au emisiune, mai ales ca l-au atacat pe Paunescu dupa ce acesta murise. Daca aveau curaj sa combata o somitate ar fi trebuit sa o faca cat timp Paunescu a fost in viata, dar le tremurau chilotii de frica.
Cataline daca vrei sa aperi pe cineva ai grija sa si merite!

diogene semidoctu`  •  15 februarie 2011, 18:57

daca mironica si banciu aveau umor,atunci dv sunteti fan vacanta mare!

BlueLion  •  15 februarie 2011, 18:58

Cine putea sa nu fie deranjat de aceste afirmatii decat „marele” Tadici. Adevarul doare in Romania de azi. Bine zicea Geambasu ca in handbalul masculin este un putregai ordinar. Nu a fost cumva si el interzis la TV? Oricum, aveti o bila alba d-le Tolontan pentru faptul ca aveti curaj sa scoateti la iveala aceste lucruri murdare.

alinst  •  15 februarie 2011, 19:17

d-le Tolontan,aprecierile mele nu faceau referirre la dumneavoastra in mod special ci la solidaritatea care ar trebui sa existe intre ziaristi.iar cand spuneam de interzicere,trustul pro l-a interzis pe becali la toate posturile lor,nu doar la sport.ro.ceea ce trustul intact nu a facut,a avut aparitii destule chiar si in gazeta sporturilor ulterior.cred ca e suficienta aceasta explicatie,nu mai sunt necesare scuze.iar daca inca continuati ancheta privitoare la salile de sport,intr-un orasel cu 15000 de locuitori s-au construit doua:orasul Marghita,jud Bihor

CSS  •  15 februarie 2011, 19:42

nimic despre emisiunea lui Oprisan ??? mutata mult dupa miezul noptii si „prietenii” stiu de ce….!!! rating zero !!!

viorel  •  15 februarie 2011, 19:53

Tolo, ai dreptate de la primul la ultimul cuvant. Am insa o nelamurire – de ce cand Adrian Georgescu a scris aceleasi lucruri cam acum o luna ai scaldat-o? Sper ca acum sa ramai consecvent, poate reusiti sa schimbati ceva.

alexander  •  15 februarie 2011, 20:14

Catalin, iata ca in aceasta seara au mai plecat pe usa din dos doi jurnalisti excelenti: Adrian Ursu şi Oana Stancu. Sebastian Ghiţă, care-i cica manager voia sa schimbe hala unde se filmeaza emisiunile si nu mai avea loc de ei. Geniala explicatie!

simplu suporter  •  15 februarie 2011, 20:18

din pacate voi ati invatat consumatorul roman sa consume gigi, mitica, mitittelu etc. acum se intorc impotriva lor si ii asupresc. au devenit stapanii lor. ei i-au inaltat, acum sa stea sub ei. legea vietii. in tara asta, atatea canale de sport care sa vrea sa faca audienta de dimineata pana seara in zile in care nu se joaca niciun meci e anormal. vreti scandal, mondenitaturi si divertisment prin sport? atunci asta e rezultatul. si audienta lui gigi nu va scadea prea curand, si nici ei nu vor.

dinARAD  •  16 februarie 2011, 0:00

Bineinteles ca mogulii media INDOBITOCESC DELIBERAT , altfel nu ar fi avut Steaua „cei mai multi suporteri”. Suntem condusi de banii lui Gigi Becali.

mihai  •  16 februarie 2011, 0:52

Salut Catalin , acu o saptamana la GSPtv , Dumitru Dragomir i-a spus lu Silviu Tudor Samuila ca mananca rahat , acest enervat i-a spus sa numai mai vorbeasca asa daca vrea sa-l respecte si Dragomir a spus simplu fratilor atata timp cat voi va faceti emisiunile pe carca mea spun ce vreau si Samuila le-a comunicat oamenilor sa-i inchida telefonu lu Dragomir . Ti se pare normal ce se intampla ? Chiar asa cand dau pe GSPtv , Sport.ro aceasi invitatie Fecali si Dragomir atat si Mititelu ca-i la Craiova haos in rest nimic interesant , sincer nici nu ma uit sunt prea multe aberatii , Fecali a zis de Lacatus nush ce , Dragomir a zis de Mititelu nush ce mai rau ca in telenovelele alea de la acasa , singurul canal care merita un respect este DigiSport care totusi transmite si fotbal de calitate nu numai circ ….

sile  •  16 februarie 2011, 1:33

si stai asa ca tot nu mi-ai raspuns: pina la urma de ce nu te-ai inteles cu dinu?

sile  •  16 februarie 2011, 1:39

scuze, revin, de abia acum l-am vazut pe MORARU pe care il citez: ‘EMISIUNEA LUI MIRONICA NU TREBUIA SA FIE INTERZISA DIN SIMPLU MOTIV CA ACEASTA NU AVEA VOIE SA APARA VREODATA’. Excelent zis! Ma rog, cu amendamentul ca trebuia scris articulat cuvintul ‘simplu’…

omul cu cioco  •  21 februarie 2011, 18:00

Mie nu-mi pare rau de emisiunea lui mironica . Ma mai uitam din cand in cand , dar dupa ce au spus porcarii despre Paunescu , in timp ce acesta tragea sa moara , m-am scarbit .

Comentează