Viaţa netrăită a Alexandrei Huci

Avea 12 ani şi i s-a făcut rău la antrenament, în sala de la Deva. Gimnasta Alexandra Huci era considerată marele talent al generaţiei ei. Cîteva zile mai tîrziu a murit, în spital, urmare a unei malformaţii cerebrale, imposibil de detectat la tomograf. „Micromalformaţie”, corectează medicii. Cît de mică poate fi? Suficient de mare ca să omoare un om.

luni, 28 februarie 2011, 5:21

Avea 12 ani şi i s-a făcut rău la antrenament, în sala de la Deva. Gimnasta Alexandra Huci era considerată marele talent al generaţiei ei. Cîteva zile mai tîrziu a murit, în spital, urmare a unei malformaţii cerebrale, imposibil de detectat la tomograf. „Micromalformaţie”, corectează medicii. Cît de mică poate fi? Suficient de mare ca să omoare un om.

Au trecut 10 ani. Jurnalistele gsp Luminiţa Paul şi Roxana Fleşeru au reconstituit portretul Alexandrei şi deceniul care a trecut fără ea. Au vorbit cu părinţii, cu prietenii şi cu colegele de gimnastică şi publică articolul in editia tiparită.

E, în viaţa care curge generoasă şi nepăsătoare, semnul unei restituiri şi, totodată, al unei întrebări. Ce ar spune Alexandra dacă s-ar trezi azi? Dacă ea nu ar fi dispărut, ci doar ar fi alunecat într-o comă profundă?

Un scriitor canadian, Douglas Coupland, şi-a imaginat acest tablou. A scris o carte intitulată chiar aşa: „Tînără în comă”, publicată la Humanitas. Unei puştoaice din Vancouver i se face rău din senin la o petrecere, deşi nu băuse şi nici nu fumase prea mult. Prietenii o duc acasă şi, alertaţi de starea ei cataleptică, cheamă ambulanţa. Începe mai bine de un deceniu de tăcere şi de vizite din ce în ce mai rare ale prietenilor în rezerva unde fata este alimentată, spălată şi îngrijită fără să simtă nimic.

Cînd se deşteaptă, la fel de brusc precum a alunecat în uitare, tînăra începe să se readapteze la lumea şi la lucrurile din jur. Multe s-au schimbat. Lady Di a devenit celebră şi a pierit, mîncarea de azi e mai gustoasă, dar oamenii, oamenii, deşi ea nu judecă pe nimeni, oamenii au ceva ciudat. Sînt sleiţi şi furioşi, îngropaţi în muncă, muncă, muncă şi „gata de luptă şi cînd îşi cumpără o cartelă telefonică sau îşi scot cîinele la plimbare”. Nimicurile şi jocurile care ne făceau ziua uşoară au dispărut, le spune prietenilor ei. Astăzi, toţi se iau foarte în serios.

Pentru că toată această transformare spre asprime a venit treptat, ceilalţi nu o văd şi ea ştie că n-ar fi sesizat-o dacă nu ar fi dormit atît. O doare că, pe nebăgare de seamă, ai ei au renunţat la idealuri.

Una dintre colegele Alexandrei Huci e profesoară de aerobică în Spania. Alta a abandonat sportul, din cauza problemelor la coloană, şi e team leader la Bosch. Viaţa aleargă, visele se abandonează discret, pe drum, ca un pachet de ţigări mototolit şi strecurat pe sub portieră, viaţa merge înainte, mai puţin viaţa netrăită a Alexandrei Huci.


Comentarii (32)Adaugă comentariu

Adi  •  28 februarie 2011, 17:36

Intradevar emotionant.Dumnezeu sa o odihneasca.Asta e viata nu ai ce face.

al  •  28 februarie 2011, 17:38

Dumnezeu sa o ierte!Foarte bine scris articolul, respect!

Horatiu Ciornei  •  28 februarie 2011, 18:14

Eu am prins-o in sala din Deva, la antrenament. Era un virf de generatie. O mina de om, fragila si totusi atat de puternica. I-am luat un scurt interviu pentru campania „Campioni pentru mileniul 3” de la Prima TV. Ironie a soartei pina la urma. O am si acum in fata ochilor. O frumusete de copil, cu niste ochi mari, albastri, de o seriozitate impresionanta pentru varsta ei. Stiam ca intr-o zi va fi o mare campioana. Pentru mine asa a si ramas. Pe undeva printre VHS-urile vechi cred ca mai am materialul respectiv. Daca va foloseste, dati-mi de stire..

Bebot  •  28 februarie 2011, 18:17

Un articol extraordinar …

Cătălin Tolontan  •  28 februarie 2011, 18:29

bebot: articolul colegelor mele este impecabil. Il gasesti miine in ziar

Leo  •  28 februarie 2011, 19:33

Tolo, o sa apara si pe site? Daca nu apare poti sa il trimiti pe mail?
Asta e dezavantajul noului site, anumite articole bune nu pot fi citite de la distanta.

Caligula  •  28 februarie 2011, 19:43

Frumos!

pytycu sb  •  28 februarie 2011, 19:59

extraordinar articol.gestul vostru este de apreciat.sunt de loc din jud. hunedoara si am avut onoarea sa vad multi gimasti de la Deva,din pacate viata nu iarta,nu sti ca azi esti si maine nu mai esti,dar treuie sa mergem inainte.respecy pt sport

fanulumocanu  •  28 februarie 2011, 20:24

ma bucur ca pot sa citesc astfel de texte. tot timpul ai fost mai special dar observ ca in ultima vreme sunt tot mai multe editoriale de mare calitate la gsp.

Cătălin Tolontan  •  28 februarie 2011, 20:32

leo: tot timpul m-am intrebat dc esti din romania. Mi s-a parut ca ai un tip de aviz de insider. Dc nu stai in tara, da mi mailul tau pe catalin.tolontan@gsp.ro si ti voi trimite pdf-urile paginilor. Dc stai in ro poti lua ziarul de miine dimineata

alex  •  28 februarie 2011, 20:38

foarte emotionant…asa da editoriale.Multumim Catalin!

pancu_mereu_idolul_meu  •  28 februarie 2011, 20:53

ar fi facur 22 de ani ce ar mai fi de spus…:(:(:(:(:(

diss  •  28 februarie 2011, 21:03

Viata e nedreapta! Ce le poti spune parintilor micutei Alexandra ??? Desigur sa nu isi piarda credinta,speranta…bla,bla,bla…
Pacat,mare pacat .Nu stiu daca este adevarat dar se spune ca D-zeu ii cheama la el pe cei tineri numai daca ii iubeste ! Asa o fi….???
Felicitari Cataline! Inainte de a afla ce „vraji” a mai facut Dodel-Tononel sau Borcica-Butelie am citit pe nerasuflate articolul tau!
Chiar merita!

danut  •  28 februarie 2011, 21:09

Dumnezeu sa o odihnesca in pace.Cu siguranta e unul dintre ingerii Domnului.

Cătălin Tolontan vă recomandă un articol emoţionant din ziarul de mîine | Stiri Scurte  •  28 februarie 2011, 21:21

[…] corectează medicii. Cît de mică poate fi? Suficient de mare ca să omoare un om.Sursa: Cătălin Tolontan vă recomandă un articol emoţionant din ziarul de mîineArticole asemanatoare:Articol emoţionant despre un simbol ignorat al fotbalului românesc Meseria […]

aress  •  28 februarie 2011, 22:01

Chiar asa…ce se intampla cu noi???In ce ne transformam? Am uitat sa ne bucuram…suntem din ce in ce mai incrancenati, si toate astea de la an la an.Transformarea e prea rapida…unde vom ajunge?…

Orlando  •  28 februarie 2011, 22:07

Păcat, pentru un suflet așa de tânăr…..

daniel  •  28 februarie 2011, 22:46

felicitari cataline. tine-o tot asa.

clauss  •  28 februarie 2011, 22:48

superb ca intodeauna , tu si scrisorile lui stanca in care mai ai ce citi

vio  •  28 februarie 2011, 22:55

Draga Tolo,intradevar o tragedie nu doar pentru gimnastica romaneasca cat pentru parintii gimnastei.Ceea ce fac cele doua jurnaliste(aducand aminte oamenilor ca in sport exista si ingeri de care ar trebui sa amintim mai des)ma emotioneaza dar din pacate nu o sa pot citi articolul din ziar.Poate ca aceste articole care apar doar in editia tiparita ar trebuii publicate in pe site chiar si cu o zi sau doua de la aparitia ziarului ca sa poata fi citite si de acei romani care nu pot sa citesca editia tiparita din simplul motiv ca se afla departe de romania.Cat despre noul site,este mai colorat dar se misca mult mai greu.

Y!olo » Cătălin Tolontan vă recomandă un articol emoţionant din ziarul de mîine  •  28 februarie 2011, 23:59

[…] here to read the rest:  Cătălin Tolontan vă recomandă un articol emoţionant din ziarul de mîine Tags: alexandra, alexandra-huci, deoarece-publicul, deva-gimnasta, gimnastica, gruparea-ardelean, […]

Romeo  •  1 martie 2011, 1:04

Excelent articol.Si putin deviat de la subiect, o sa fac un comentariu la cartea amintita.Locuiesc in Canada(ceea ce nu e important) si intr-una din serile trecute a fost prezentat la ”Stiri” un reportaj care prezenta faptul ca adolescentii nord-americani sunt STRESATI!!!!.Discutand cu un prieten (cu care am copilarit), ne-am adus aminte de vremea copilariei si a adolescentei,care s-au consumat pe vremea lui Ceausescu.Amintiri frumoase.Dar in ciuda faptului ca nu aveam computer(si tot ceea ce deriva de aici),celular,ca invatam la lumina bateriei de tractor(obtinuta cu pile sau spagi),ca mancam iaurt sau lapte indoit cu apa (dupa multe ore de asteptare la cozi),ca ma trezeau parintii la 3 dimineata sa stau la coada cate 4,5 ore sa prind un bilet la cinema(la ”vraciul” spre exemplu),ca aveam tone de lectii de facut(plus meditatiile de rigoare peste) si multe altele, nu-mi aduc aminte sa fi fost deloc stresati.Ba pot spune ca am avut o copilarie si adolescenta frumoasa.Si uite asa stau si ma gandesc ce ii streseaza pe tinerii din ziua de azi(in special pe cei nord-americani) care pe langa faptul ca-s bine protejati legal si social,sunt si foarte ajutati financiar de catre stat si societate.

adi  •  1 martie 2011, 4:10

emotionant, greu de inteles si pt mine dar mai ales pt parintii ei si pt cei ce o stiau….
sa fii ceea mai buna acolo unde esti daca dumnezeu nu a mai vrut sa fi aici langa noi

radu man  •  1 martie 2011, 8:17

Din pacate suntem tot mai insensibili la dramele celor din jurul nostru…avem viata stresta (TOLO: Fara politica, te rog!)

Mihail Ricinschi  •  1 martie 2011, 9:48

Mulţumesc, Tolo,
Nu am să spun că ţi-am citit articolul pe nerăsuflate. Dimpotrivă, au fost momente bune când am simţit nevoia să respir adânc. Firesc, pentru Alexandra, dar nu doar pentru ea. Viaţa nu aleargă în toate momentele ei. Uneori, se târâie, alteori pare să nu se mai urnească dintr-o zonă de prea multe încercări. Indiferent de, hai să îi spunem aşa, ritmul ei, visele nu trebuie abandonate. Nici discret, nici abrupt. Iar rostul portierei este altul. Cât despre „viaţa netrăită” a Alexandrei, cred că exagerezi. Pare, dimpotrivă, să o fi trăit din plin. Atâta câtă a fost. Doar Cel care i-a dat-o ştie rostul ei şi cât de împlinită a fost. Dumnezeu să o ierte! – Mima

ciupi  •  1 martie 2011, 10:22

citind cele de mai sus, care ne arata cat ne micsoreaza viata pe zi ce trece, te gandesti parca sa iti spui ca daca e sa pici intr-o asemenea catalepsie, decat sa te trezesti peste cativa ani mai stiu eu in ce fel de romanie, parca mai bine lipsa. trist de adevarat…

Cipri  •  1 martie 2011, 11:16

Frumos, chiar daca, trist.

crisalis  •  1 martie 2011, 11:59

trist, foarte trist….

Leo  •  1 martie 2011, 14:59

Tolo, ti-am trimis mail. Multumesc.

Ponturi-  •  1 martie 2011, 15:14

Trist

tastao  •  1 martie 2011, 17:32

multumim Tolo…Dumnezeu sa o odihneasca!…trist,trist…mi se rupe sufletul cand mor tineri,fara sa apuce sa vada ce este viata asta,frumoasa cateodata,nefericita de prea multe ori dar,totusi,merita traita,mult mai mult decat a facut-o Alexandra.

Georgiana Stioiu  •  8 martie 2011, 0:41

Domnul Catalin Tolontan va scriu deoarece am citit in ziar articolul despre Alexanda. Am tinut neaparat sa va scriu deoarece am fost colega cu ea iar articolul mi se pare putin deviat de la subiect. Adica colegele dumneavoastra vorbesc mai mult despre ceea ce fac fostele colege ale Alexandrei si nu despre cum era Alexandra privinta de ele sau despre ce s-a intamplat exact in acea zi. Si eu am fost colega cu Alexandra (chiar daca plecasem de la Deva cu 2 ani inainte de producerea tragediei pentru mine a fost un adevarat soc) si cred ca trebuia sa se puna mai mult accent pe Alexandra. Daca doreati puteati sa faceti un articol separat, privind miile de fete care isi irosesc copilaria in indeplinirea unui vis si foarte putine dintre ele ajung campioane, majoritatea renuntand din cauza problemelor de sanatate (probleme de sanatate ce nu se mai pot trata).

Comentează