Lidia Şimon: „După cutremur am căzut în genunchi şi am vrut să văd o faţă de om”

de Catalin Tolontan si Mirela Neag

sâmbătă, 12 martie 2011, 12:42

de Catalin Tolontan si Mirela Neag

Din Nagoya, vocea Lidiei se aude perfect, calm şi îndurerat. De fapt, întîi răspunde Liviu, soţul ei. „Da, ştiu că ne-aţi căutat. Şi noi doream să vorbim cu cineva din ţară”, spune el. E emoţionat. În jur se aude zgomot de oameni, tacîmuri şi discuţii. „Sîntem la masă, n-am mîncat de o zi întreagă”. Povestea japoneză a familiei Şimon este fabuloasă. „Abia azi ne-am regăsit toţi trei. V-o dau pe Lidia şi apoi vorbim şi noi”, spune Liviu.

Lidia ia telefonul şi iese afară din restaurant. E liniştită şi preocupată în acelaşi timp.

– Eu nu am întrebări Lidia, începe tu.
(O simţi cum zîmbeşte discret, e zîmbetul acela ritualic cu care începe fiecare interviu după Maraton) Se simte o mare suferinţă aici. Tocmai pentru că sînt atît de legată de Japonia, în sufletul meu îşi face loc această durere. Noi sîntem mai la sud de Tokyo, dezastrul masiv e în nord, dar tristeţea s-a răspîndit peste tot.

– Cum sînt oamenii în jurul vostru?
– În prima zi şi-au păstrat calmul şi tăria. Chiar liniştea, aş zice. Dar azi dimineaţă, cînd s-au trezit şi au realizat efectele cutremurului din toată ţara, i-am văzut plîngînd şi îngrijoraţi. A apărut şi incendiul de la centrala nucleară despre care se vorbeşte chiar acum, sînt tulburaţi. S-au comportat admirabil, au rezistat fricii, dar acum resimt durerea.

– Tu cum ai trăit cutremurul?
Eram singură în hotelul de la Nagoya. La etajul 17, ultimul, vă daţi seama. Totul s-a mişcat, a fost  ceva ce nu voi putea uita niciodată. Eu în 1977 eram un bebe, aveam 4 ani, nu-mi amintesc cutremurul din România. Ce mi s-a întîmplat aici a fost şocul vieţii mele.

– Cît a durat?

– Minute cred, nu-mi dau seama. Cînd s-a terminat prima parte am ieşit pe hol şi am căzut în genunchi. Doream să văd faţa unui om. L-am văzut, era un japonez, palid şi el şi i-am spus cîteva cuvinte, nu ţin minte nici ce şi nici în ce limbă. Dar aveam nevoie de imaginea figurii unui om.

– Apoi?

– L-am sunat pe Liviu, el era în avion, venise din America şi aterizase la Tokyo. Era pe pistă în aeroport.  Am reuşit să vorbesc foarte puţin, am aflat că şi el şi copilul sînt bine şi s-a întrerupt. Au început replicile, una după cealaltă. I-am sunat pe organizatorii maratonului şi mi-au spus să stau liniştită pentru că hotelul e foarte sigur. M-am mai liniştit şi m-am ghemuit în baie, la fiecare replică, sub o grindă. Asta mi-am amintit din România că ar trebui să fac.

– Au fost zeci de replici.

– Da, nu le-am putut număra. Apoi m-am uitat la televizor pe CNN. Au venit şi televiziunile japoneze şi mi-au cerut o declaraţie după ce s-a aflat că s-a anulat Maratonul. Le-am spus că eu mă gîndesc mereu, chiar şi cînd trec strada, că nimic nu e uşor şi că trebuie s-o fac şi pe asta, să reuşesc. Şi că sînt convins că vor reuşi să-şi refacă ţara chiar dacă acum e groaznic ce li se întîmplă. Dar nu ştiu cîte popoare ar fi rezistat la ceea ce rezistă ei, acum. E mă privesc ca pe o prietenă, eu îi privesc ca pe prietenii mei şi-i admir şi sînt lîngă ei.

– Pe Liviu şi pe copil cînd i-ai văzut?

– Au reuşit să ajungă abia azi dimineaţă în Nagoya. Avionul lor, sosit din America, a stat după cutremur trei ore pe pistă pînă s-au refăcut sistemele. Acolo seismul s-a simţit şi mai rău decît aici. Apoi, au decolat spre Osaka, nu spre Nagoya direct, pentru că aici se inundase aeroportul de la tsunami. Vă daţi seama prin ce-au trecut şi ei.

– Ce ţi-ai spus cînd i-ai văzut?

– Ce le spun şi românilor, prin voi, prin Gazetă. Să ne rugăm pentru fiecare zi pe care o trăim, pe care am primit-o. Nu ştiu şi nici nu vreau să mă gîndesc ce s-ar întîmpla în România într-o astfel de situaţie. Dar fiecare zi din viaţa unui om contează!

Şi pentru că fiecare zi contează, Lidia se gîndeşte ce va face în continuare. Ea ar fi trebuit să stea cu familia încă trei săptămîni în Japonia după maraton. „Mă pregătisem să alerg, pentru un sportiv anularea înseamnă să cazi jos, de sus. Ştiu că e o problemă mică faţă de ce se întîmplă în jur, dar mi-aţi cerut să vă spun cum mă simt şi asta simt. Durere şi cădere de sus!”.


Comentarii (14)Adaugă comentariu

Mr Cosmin  •  12 martie 2011, 12:56

E bine ca a reusit sa reziste la tot ceea ce s-a intamplat.

A punctat foarte bine la final… sa ne fereasca Dumnezeu de un asemenea cutremur la noi in tara, ca aia suntem.

claudia  •  12 martie 2011, 13:46

infiorator ce li s-a putut intampla. dar sunt sigura ca e unul din cele mai „pregatite” locuri din lume pentru astfel de situatii. impresionant mi s-a parut si gestul statelor unite de a-si trimite toata flota si toate resursele dispobinile acolo instant.

ciocumic  •  12 martie 2011, 15:37

hai sa nu exageram claudia, americanii nu si-au trimis „toata” flota si „toate resursele disponibile” acolo. Sa fim seriosi pana la urma Japonia nu e o tara cu resurse de petrol.

Tibi  •  12 martie 2011, 15:42

Se tot comenteaza catastrofa din Japonia,Dumnezeu sa ii ajute sa se refaca cat mai repede, dar aici la noi ce masuri se iau? Cum bine spunea sportiva, daca la noi s-ar imnampla una ca asta, nu cred ca ar mai ramane o cladire intreaga!

flaviuSS  •  12 martie 2011, 15:50

1.statele unite si-au trimis flota poate-poate ciupesc ceva. ca si in libia. sua nu ajuta pe nimeni, ei sunt doar la praduiala.

2. lidia a avut noroc ca era hotelul sigur, ma bucur pentru ea. daca era la noi, Interul cadea in 2 secunde.

3. mi-a placut foarte mult incheierea: ” Să ne rugăm pentru fiecare zi pe care o trăim, pe care am primit-o. „

Kendo  •  12 martie 2011, 16:28

Daca tragedia n-ar fi asa de mare as ride de postarea aia cu „flota” trimisa de americani. Cum ne salveaza americanii astia pe toti, nu? De ce nu se vorbeste despre ajutoarele trimise de tarile din zona, care nu au capacitatile americanilor?

Oricum, japonezii sunt mai mult decit capabili sa se ajute singuri. Iar marile distrugeri nu au fost produse de cutremur, ci de tsunami, ceea ce la noi nu o sa existe vreodata.

Totusi, daca ar fi un cutremur atit de puternic in Romania, sunt curios cate dintre cladirile astea cu nu stiu cate etaje, aparute ca ciupercile dupa ploaie, cu autorizatie de constructie luata pe spaga, ar ramane in picioare.

claudia  •  12 martie 2011, 17:59

ba se vorbeste de toate tarile care au trimis ajutoare, mai ales cele din proximiate ca sua, australia, noua zeelanda. dar ce voiam sa subliniez era faptul ca indiferent de interesele americane in zona (si nu numai in zona asta) gestul uman de solidaritate si reactia imediata mi s-au parut de apreciat, cu atat mai mult cu cat, asa cum spuneti si voi, chiar americanii au nevoie de propriul ajutor si nu sunt in cele mai bune momente ale istoriei lor. in plus, sunt sigura ca japonezii se vor revansa:)

z3r0  •  12 martie 2011, 18:11

Interesant articol…. fain site 😉

cynic  •  12 martie 2011, 20:20

americanii au pacatele lor dar sa nu exageram. locuiesc aici,si pe CNN au anuntat ca sunt 45 de tari care au oferit ajutor,si au dat si cifre concrete la tari precum Noua Zeelanda sau Thailanda. deci sa nu exgeram cand spunem ca se lauda singuri,nu e cazul de data asta.

silviu  •  13 martie 2011, 11:22

Isi va reveni repede japonia sit oata zona aceea. Au resurse bune. Dar ideea este: cand se va termina infernul prin care trec? Ca saracii..una dupa alta li se intampla. Acest cutremur a mutat axa de rotatie a Pamantului cu 10 centimetri si a deplasat arhipelagul Nipon cu 2,4 metri…asa ceva, rar vezi. Dumnezeu sa ii aiba in paza

Adrian  •  13 martie 2011, 11:34

Am o intrebare daca cumva puteti publica sau cum pot afla persoane romane care sunt date disparute in tokyo. am un preten care sta acolo si nu stiu cum sa dau de el, ca pe facebook nu raspunde… si sper sa fie bine.

Cătălin Tolontan  •  13 martie 2011, 12:47

adrian: exista siteuri, mai multe, le gasiti imediat pe google, unde japonezii si-au postat numerele de telefon mobil cu mesajul SINT OK. Intrati pe ele, tastati numarul prietenului si vedeti daca s-au inregistrat. In privinta romanilor, ca informatie generala, ambasada de la Tokio a transmis ca pina acum nu exista victime printre romanii din Japonia

vasile.letitia  •  13 martie 2011, 16:23

sunt tata si as dori ca toti copii sa fie ascultatori si sastie ca un parinte nici o data nu doreste rau si nui invata pe copi la rau de foarte multe dati trebuie sa simta fiecare creatura cum slujeste creatorului tot la fel DUMNEZEU doreste ca ficare sai dea ascultarea si respectul cuvenit caci viata omului este in mina celui ce a dato..

mihai  •  16 martie 2011, 19:20

eu cred ca japonia isi va reni la normal .Vadati seama saraci oameni prin ce au trecut . EU TIN LA EI SI ASTEPT SA NU SE MAI INTAMPLE ASA NICIODATA

Comentează