SMS de ameninţare

„Între o retragere discretă şi un viitor imprevizibil presărat cu pericole, un om inteligent ar alege prima variantă”. Sau poate nu.

marți, 19 aprilie 2011, 11:20

„Între o retragere discretă şi un viitor imprevizibil presărat cu pericole, un om inteligent ar alege prima variantă”. Sau poate nu.

Mesajul e real. A fost primit pe sms, pe telefonul mobil, de către una dintre cele mai respectate personalităţi ale sportului românesc. Să construim o ghicitoare.

Este manager într-un judeţ important.

Încă de acum doi ani, conducerea politică a sportului a dorit să-l schimbe. A rezistat însă unui val de trei concursuri.
A fost trimisă şefa auditului ANTS în control şi, pentru că n-a găsit nimic, auditoarea a fost dată afară. „Nu putem colabora în aceste condiţii!”, i s-a spus femeii, care a ripostat: „În ce condiţii? Să execut pe cine vreţi voi?!”. Dusă a fost.
În fine, încă un clue şi ajungem la răspuns, că pierdem timpul. Printre proprietăţile sportului de care se ocupă persoana indezirabilă se numără hotelul Sport, de pe faleza din Constanţa.

Acum ştiţi. Omul care nu a putut fi dat afară şi este ameninţat pe sms se numeşte Elena Frîncu, şefa Direcţiei Judeţene de Sport Constanţa. În urmă cu două luni, cînd a scăpat de la cea mai recentă mazilire, ea a adresat o scrisoare deschisă în care mulţumea conducerii Ministerului. Dulcegăriile n-au ajutat-o însă cu nimic, pentru că a trecut vremea în care celor care conduc şi celor care fac afaceri pentru ei le păsa de reputaţie. Nu vorbim doar despre un partid, ci despre o coaliţie de hoţi, unii transpartinici.

S-a intrat în ultima linie dreaptă şi tot ce contează e o lovitură pe bani. O lovitură urmată de încă una şi de încă una! Aşa că, vorba mesajului, un om inteligent ar alege să se ducă la poliţie. În privinţa retragerii discrete, da, vor fi retrageri, băieţi, dar nu discrete. Vă veţi retrage cu toate onorurile şi zgomotul pe care le meritaţi.


Comentarii (29)Adaugă comentariu

mihai  •  19 aprilie 2011, 23:37

Deci nu pot sa cred ca s-a intamplat o asemenea magarie!! O fi ea cum o fi, dar e un profesionist de nota 200!! A reusit, prin abilitatile ei native, diplomatie fina, etc, sa ramana in fruntea sportului constantean, care chiar este foarte valoros. HCM, CVM Tomis, RCJ Farul, tenis de masa, box, atletism, si multe altele, toate astea sunt pe primele locuri, national! Lasati fotbalul, ala nu mai e demult sport oricum. Insa politicul chiar nu are ce cauta aici. Francu nu are si nici nu a avut vreodata culoare politica, ea a incercat mereu sa obtina de la orice partid care a fost la putere, bani mai multi si grija pentru sport. Si a reusit! Acum vine cineva si incearca o meschinarie d’asta? Pentru ce, pentru un c…t de hotel?? Dl Tolontan, nu ii lasati sa o faca, va rog.

habarnam  •  20 aprilie 2011, 1:23

Dumnezeus!

Chiar ma gandeam zilele astea ca ar fi bine sa mai scrieti despre modul cum poti rezista intr-o lume ca asta, plina de amenintari sau cazuri/legende de oameni care se simt mai presus de lege si „nu ai ce sa faci, ei controleaza politia, parchetul, procuratura nu se leaga de ei”

M-am intrebat cum nu v-a fost frica de amenintari din partea unora ca Nicu Gheara sau Elena Udrea…poate ca ar trebui sa scrieti un ghid 🙂

Revenind la subiect, Elena Francu merita o promovare in presa, cuplata cu o investigatie marca gsp asupra proprietatilor DJS Constanta

Mult succes!

george  •  20 aprilie 2011, 9:17

Si-a angajat avocat pe acest domn tolontan????? Cum e un zvon cu distinsa doamna matusalemica, cum ii sare in aparare. Mai promovati si tinerii.

vulpoiul  •  20 aprilie 2011, 9:35

Mai concret d-le Tolontan…de informatii din acestea nu se sperie ei asa usor…vor continua..sigur..

sportivul  •  20 aprilie 2011, 9:55

Da de excrocheriile domnului Corvin Nedelcu care vrea sa matraseasca hotelul de la Lia Manoliu si de la Olimpia pe care il ridici de fiecare data in slavi cand ai ocazia de ce nu scrii domnu’ Tolontan, sau tie frica de seful lojei masonice „izvorul intelepciunii”, si totodata de nasul lui Theodor Stolojan?

Ivan  •  20 aprilie 2011, 10:06

Dl. Tolontan, pana la urma ce naiba, e doar o poveste cu alti machidoni! Constanta, hotel, etc, litoral si servicii turistice distruse forever, n-are legatura cu sportul ci cu ei, cu etnia aromanilor din Dobrogea.
In plus mare sport ce mai are Constanta! si mari rezultate internationale. Nu tin partea gastilor PDL, ca toti in Ro sunt identici indiferent cum se numesc partidele, aviditatea si foamea fara limite de avere cu orice pret e omniprezenta in toata clasa politica. Ce s-a ales de cruciada dvs. in cazul Ridzi?? mai nimic. Asta e tara, poporul, noi nu ne revoltam cu adevarat, nu ne ridicam ca grecii, englezii, italienii, astia suntem, vorba lui Maiorescu „celula valaha e slaba”. Imi pare rau pentru pesimism dar faptele vorbesc de la sine.

Ivan  •  20 aprilie 2011, 10:13

Imi cereti moderatie in comentariu, dar cred ca este foarte greu sa mai poti avea o conduita moderata in tara asta distrusa de catre clasa politica in mod constant. Dupa cum se observa dumneavoastra cu „moderatie” nu ati reusit nimic pana acum, nu am vazut vreun politician asupra caruia ati facut dezvaluiri legate de fapte de coruptie dupa gratii. Si in Romania nici ca se va intampla vreodata asa ceva. Mult noroc in continuare, sincer va apreciez, dar degeaba daca nu apar pe final rezultatele.

mihai  •  20 aprilie 2011, 10:19

nu ii intereseaza. ORICE lucru cat de marunt (chiar si paznic) este politizat, dar un post de sef peste sportul judetean. Nu ma mai mira nimic si asa cum anticipez urmeaza administratorii de blocuri si poate chiar locatarii.
Am surprins o discutie, fara sa vreau,acum un an intre un consilier judetean din arges si D-na sau D-ra Lavinia Nastase in care aceasta ii cerea imperativ sa dea afara pe ORICINE si sa angajeze portocalii ca ei au „tras” pentru partidul asta nu angajatii de la stat.
QED…

Vali  •  20 aprilie 2011, 10:22

Cu cat ramane mai putin de furat cu atat sabiile vor fi mai ascutite

w  •  20 aprilie 2011, 10:31

ce o aparat,habar n-aveti in ce clika e bagata , a vrut sa distruga clubul fanion al dobrogei fc farul cu combinatiile ei cu machidonii de la viitorul si sageata cu mazare,aveau interese imobiliare uriase cu complexul din primaverii care contine stadionul, 3 terenuri de antrenament ,hotel ,parcare si inca cateva hectare ……ea sustine cu psd-ul sporturi din astea de 2 lei cu interes mic gen volei,handbal si alte pana-[rame

felics  •  20 aprilie 2011, 10:36

„În privinţa retragerii discrete, da, vor fi retrageri, băieţi, dar nu discrete. Vă veţi retrage cu toate onorurile şi zgomotul pe care le meritaţi”. asta, d-le tolo, nu sună a ameninţare? dacă n-aţi fi din trustul intact, mai că v-aş crede…

Gengis KHan  •  20 aprilie 2011, 10:36

MULT SUCCES DOAMNEI FRANCU SI SA NU SE LASE CU UNA CU DOUA !!!!!!!!!

Mishamojo  •  20 aprilie 2011, 10:56

Domnule Tolontan, reprezentati unul dintre putinele bastioane inca functionale ale presei autentice. Iar informatia este demna de toata atentia, rar avem ocazia sa auzim de oameni care infrunta sistemul corupt. Ei merita toata sustinerea pe care le-o putem oferi. Sunt mandru ca sunt concetateanul doamnei Francu, si sper sa aiba cel putin la fel de multa determinare si de acum incolo. Steagul sus, il tineti pentru noi toti!

Robert  •  20 aprilie 2011, 11:17

Succes doamnei Francu, lumina Sfintelor Sarbatori de Pasti sa ne intelepteasca pe toti, Doamne ajuta-ne si ne intareste!

Stelica  •  20 aprilie 2011, 11:20

autorul amenintarilor de pe sms este Zevri Senol, un spagar malefic. Pana anul trecut umbla cu pantofii rupti.se imprumuta de bani sa aibe de mancare. Atunci cand a candidat a facut un scor deplorabil si si-a batut joc de partid. Alaturi de Gigi Chiru,Florin Mitroi si Elena Ivanescu, sora prefectului de Dambovita, ameninta toti dirctorii pentru a obtine contracte de investitii sau achizitii publice. Un caz asemanator cu al deputatului de Giurgiu, dar cu mize mult mai mari si intr-o zona de mai mare interes. Un subiect suculent pentru dvs, domnule Tolontan

pentru George  •  20 aprilie 2011, 11:27

Draga George, cred ca te numesti Senol Zevri.Comentariul tau este confuz pentru majoritatea cititorilor. Dar ,sa ii lamurim.Spune domnul Zevri”promovati tinerii” . Se refera la tanara domnisoara Cristina Branzoi , cu activitati eficiente in relaxarea dnului Senol, pe care Zevri o vrea in locul lui Francu si care a facut un dezastru cat a fost directoar la directia de Tineret.Chiar in combinatie cu domnul Chiru. Ar fi intresant de verificat raportul de audit facut anul trecut. Si ce zice curtea de conturi…

ionut  •  20 aprilie 2011, 12:47

Domnule Tolontan, daca tot va erijati in aparatorul dreptatii, poate ar fi bine sa informati publicul si despre magariile incercate de distinsa doamna Francu, in cardasie cu celebra „coalitie de hoti” Mazare-Constantinescu in privinta stadionului Farul. Ar fi extrem de interesanta o ancheta in legatura cu acest caz, insa atata timp cat nu pdl-ul este implicat in acest caz sunt convins ca nu va intereseaza.

room  •  20 aprilie 2011, 13:06

Tantarii!!!!! aceasta etnie este transpartinica, a acaparat footbalul, nimic nu-i opreste sa acapareze si litoralul. Nu conteaza cine e la putere.

uapxela  •  20 aprilie 2011, 13:37

spuneţi frumos la final,dar nu ştiu dacă va fi aşa.oricum dacă mediatizaţi fapte de genu ăsta vor fi mai greu de făcut

ionbadea  •  20 aprilie 2011, 14:08

Lumea se amageste ca daca va fi schimbat guvernul tara o va duce mai bine. Nu e deloc adevarat. Vor veni altii care nu vor face decat sa dirijeze fondurile catre alte parti. Suntem o natie de hoti a propriilor caciuli. Nu se va schimba nimic decat daca vom fi cotropiti de straini.

Si cand te gandesti ca am invatat la istorie ca noi am ramas mereu aici sa ne aparam patria. Ce minciuni!

iuliu  •  20 aprilie 2011, 14:29

O situatie similara se intampla si la Galati, doar ca conducerea Directiei este numita de catre PDL. Asemanarile apar la nivelul bunurilor detinute de DJTS. Hotelul si restaurantul sunt ravnite de catre afaceristii din PDL.

manea constantin  •  20 aprilie 2011, 14:42

Domnule Tolontan,cum va propuneti sa actionati pentru a impiedica moartea presei scrise din Romania? Cumpar Gazeta Sporturilor din 1967,cand se numea Sportul Popular,cred ca am pierdut cel mult cinci numere,dar astazi am constatat la cateva chioscuri de ziare din Brasov ca a venit ziarul meu de suflet numai impreuna cu una dintre cartile carora le tot faceti publicitate.Vanzatoarele mi-au aratat teancurile de colete-carte si ziar-pe care nu le cumpara nimeni.Poate aveti curiozitatea sa vedeti ce retururi a avut Gazeta Sporturilor din 20.04.2011.Datorita dv. am DVD-urile cu tematica sportiva pe care le-ati comercializat impreuna cu ziarul,dar acum,cu aceste carti ,cred ca exagerati.Chiar asa de pasionati sa fie cititorii de presa sportiva de asemenea lucrari,incat dv.sa conditionati cumpararea ziarului de achizitionarea unor carti pentru care nu stiu daca studiile de piata reclama acest lucru.Am ramas un cititor fidel al Gazetei Sporturilor,chiar in perioadele mai dificile,cand era depasita de Sportul Romanesc si de Prosport,dar acum, cand sunteti nr.1 in presa sportiva de cativa ani,cautati alte modalitati de a exista in continuare.Incerc sa va citesc pe internet,dar in editia tiparita apar si alte articole interesante la care nu am acces daca nu cumpar ziarul(ex.editorialele lui Radu Cosasu de vinerea).Va multumesc pentru rabdarea de a citi opinia mea.

gicutzu  •  20 aprilie 2011, 14:55

Are sens. In noiembrie la initiativa primarului Mazare a fost aprobat un PUZ pentru zona respectiva mai mult decat interesant. Pentru zona unde este situat Hotelul Sport se modifica indicatorii urbanistici.

Cătălin Tolontan  •  20 aprilie 2011, 17:56

manea constantin: regret, dar vinzatoarea v-a pacalit pur si simplu. La fiecare chisc a ajuns si Gazeta simpla, fara carte. Asadar, nu conditionam cumpararea ziarului de cumpararea cartii in nici un fel si sint foarte ferm cind spun asta pentru ca stiu despre ce vorbesc. In privinta intrebarii dumneavoastra, luptam pentru presa scrisa incercind s-o facem cit mai bine. Si da, aveti dreptate, in ziar gasiti lucruri care nu apar si nu vor aparea pe site.

boolibasha  •  20 aprilie 2011, 18:21

Romania ,o tara sub ocupatia securitatii si a fostilor activisti de partid si a progeniturilor lor Mai adaugati poporul de oi si veti avea un tablou destul de exact.

mieusa  •  20 aprilie 2011, 19:23

Toate acestea sunt proprietati ale statului ?

gogu  •  20 aprilie 2011, 21:11

frumos mesaj… suna ca un citat dintr-un poem!
nu inteleg unde e amenintarea!

dorian_ss  •  21 aprilie 2011, 12:45

Ce texte de borfasi crizati. Se vede „smecheria” din ei numai din faptul ca sunt atat de prosti cat sa ameninte in public. Apoi, sa faci asta unei femei spune totul despre acesti „viteji”. Apropo Tolo, tu iesi ca un cavaler in armura din toata povestea asta 🙂

Ar trebui inchisi cateva zile „smecherii” astia la un tratament cu furtunul de puscarie.

Un mesaj pentru doamna respectiva: disperarea lor spune multe despre „smecheria” lor, asa ca stati linistita ii dominati de departe. Oamenii sunt intr-o defensiva exasperanta daca au inceput sa recurga la d-astea.

Numai bine!

george84  •  19 mai 2011, 17:28

nu inteleg de ce sunteti asa de mirati…pai lucruri din astea se intampla in fiecare zi domnilor…..asta e Romania condusa de toti spagarii si coruptii!!!!

Comentează