Miercuri dimineaţă, acum 25 de ani

A căzut tot într-o dimineaţă răcoroasă. Ca şi azi, doar că era miercuri.

sâmbătă, 7 mai 2011, 11:18

A căzut tot într-o dimineaţă răcoroasă. Ca şi azi, doar că era miercuri.

Bucureştiul se trezise, îşi trimisese muncitorii spre platformele industriale şi copiii la şcoală. Începea o nouă zi obişnuită, liniştită, indistinctă. Străzile erau aproape pustii, doar cîteva maşini aşteptau la stopul de la Universitate şi, mai sus, spre Coloanele dinspre ASE, studenţii „schimbau clădirile” în pas mecanic.

La suprafaţa oraşului nimic nu anunţa finala Cupei Campionilor Europeni. O echipă românească se calificase pentru prima oară în finală. Şi ce? Ziarele acoperiseră prima pagină cu stăpînii vremii.

„Sportul”, el însuşi cenzurîndu-se la greu, nu se mai găsea de la 7 dimineaţa, însă acesta era un lucru obişnuit. Nici o forfotă, nicăieri, nici o emulaţie vizibilă, doar discuţii izolate, la un borcan de zacuscă deschis pe birou, între colegii de serviciu.

Şi totuşi, aşa cum se întîmpla de fiecare dată în acei ani terminali ai comunismului, dacă erai atent puteai surprinde o vibraţie ascunsă. Nu ştiai de unde vine, poate de la ochii omului care stă în troleibuz lîngă tine şi pe care ţi-l imaginezi gîndindu-se şi el la meci sau poate de la vînzătorul de la chioşc care-ţi dosise „revista cu finala”, un supliment scos pe hîrtie lucioasă, oauuu, mai tare de iMax-ul de astăzi! Iubeai sportul si simţeai că faci parte dintr-o comunitate amplă şi secretă care freamătă, grăbindu-se spre un eveniment atît de mare şi de neaşteptat încît nu ştii cum să-l trăieşti.

Astăzi, totul pare o fantezie răsuflată, dar adevărul e că, în acel timp, să numeri cum se scurg orele pînă la un meci şi să faci asta doar în sufletul tău, fără internet, fără telefoane mobile si fără televizor, era o formă de a trăi cu pasiune, împotriva îndobitocirii şi lipsurilor curente. Aşteptarea se simţea la fiecare partidă importantă; nu conta că erai dinamovist, stelist, craiovean, orice altceva sau suporter al „naţionalei”. Era Rezistenţa Microbistă, imposibil de găsit în lucrările despre comunism,discretă, infimă la scara istoriei, dar pe deplin reală.

Steaua – Barcelona a fost, nu e nici un dubiu, cea mai modest promovată finală de Liga Campionilor în ţara uneia dintre participante! În timp ce Spania fierbea, celebrîndu-şi în avans triumful înlesnit de organizarea acasă a meciului, România îşi trăia cu încetinitorul dimineaţa de 7 mai 1986. Usor, temperatura urca de la 12 grade la 18, la fel ca azi. Ce coincidenţă, pînă şi vîntul se simte aproape identic.

Timpul se scurgea şi liniştea rămînea intactă. Mai erau cam 10 ore pînă cînd, în cartierele întunecate, prin geamurile deschise, se vor auzi ţipetele acelea aproape neomeneşti de bucurie, singurele urlete publice îngăduite în public. Dar, în acea dimineaţă vîntoasă, nimeni nu credea că vom avea ocazia să strigăm.


Comentarii (84)Adaugă comentariu

Cătălin Tolontan  •  7 mai 2011, 19:22

manymany: bati cimpii fara logica in legatura cu implicarea in lupte politice. Elementar: Ridzi era cu Udrea si tu ma acuzi ca as face jocurile lui Udrea. In fine, intelegi probabil perfect despre ce vorbesc, dar faci pe desteptul.
In legatura cu aeroportul, am inteles ce spui ca ai stat acolo peste o zi pina cind a venit echipa. Ok, s-a lamurit.

oriszone  •  7 mai 2011, 19:56

am parcurs cu mare emotie toate articolele scrise de voi legate de aceasta zi memorabila, am retrait clipele incredibile…din pacate unii dintre voi sunt in continuare frustrati an de an …tot o aburiti ca am avut adversari slabi, dar de ce oare alte echipe mari ale noastre nu au ajuns in finala trecand de echipe gen 17 nentori tirana, pescarii aia din islanda…o sa ramaneti frustrati pe viata pentru ca STEAUA e singura echipa care a castigat CUPA CAMPIONILOR .obisnuiti-va cu aceasta sarbatoare pe care o sa o retraiti an de an..si inghititi in sec …impreuna cu marele actor fLORIN cALINESCU

radu  •  7 mai 2011, 20:26

Locuiam langa o unitate militara si la finalul meciului soldatii au iesit in curtea unitatii scandand ” Steaua ! Steaua ! Steaua ! ” si au tras salve . O asemenea noapte nu se uita usor ,chit ca pe multi ii deranjeaza amintirea ei .:)

Cosmin  •  7 mai 2011, 21:40

Misto initiativa!

sames  •  7 mai 2011, 21:40

catalin fii sincer nu e cum spui tua fost o partida frumoasa.numai aruncati cu noroi atata voi care,ii pupti in cur pe becli

sorin  •  7 mai 2011, 21:41

„Rezistenta microbista”, frumos scris; interesant este insa ca, desi avem aproape aveeasi varsta si nu imi mai aduc aminte de atmosfera politica a vremii, tu inca incerci sa o reproduci.
Insa, imi aduc aminte ca, la meciul cu Honved, discutand cu tata despre fotbal, m-a intrebat: „ce-ar fi sa ia Steaua cupa?”!! Nu am sa uit asta niciodata si ne aducem aminte cu placere de fiecare data cand vorbim despre asta.

deco  •  7 mai 2011, 22:46

Steaua cea mai iubită echipă din România pentru că a creat singura poveste cu Happy End din fotbalul românesc, nicio altă aventură internaţională nu s-a soldat cu câştigarea unui trofeu, la cel mai înalt nivel. De fiecare dată apărea sau apare câte un „DAR” acest cuvânt pe care mulţi dintre noi îl urâm pentru că aduce veşti proaste, lipseşte din istoria marii echipe a Stelei din 1986, e singura competiţie care s-a terminat cu trofeul în braţele românilor, şi nu orice trofeu, dar chiar cel mai râvnit la nivel de club în Europa, şi aş zice şi în întreaga lume: Cupa Campionilor Europeni (aka Uefa Champions League)

Bradut  •  7 mai 2011, 23:51

Ce bou sunt. Uitasem. Multumesc, Catalin.

petre stelistu  •  8 mai 2011, 0:41

Aveam 8 ani si am vazut meciul la televizor,dar bucuria cea mare a venit atunci cand am vazut pe viu echipa in toamna acelui an.Probabil eram prea mic pentru a realiza ce sa intamplat in acea noapte.Aceste evenimente trebuiesc celebrate,in special acum,cand stim cu totii ca fotbalul romanesc e la pamant si nici viitorul nu suna bine.Doar asa poate, cei ce sunt la carma acestui sport si cei ce se hranesc din acest sport,pot schimba ceva.Pentru cei ce nu le priesc aceasta „sarbatoare”,ar fi bine sa va uitati la altceva.In acea perioada,Belgia se califica tot timpul la campionatele mondiale si europene,noi nu,iar nucleul de baza era de la Anderlecht.Am mai putea spune ca acea cupa am castigat-o pe teren spaniol,cu o diferenta de 50000 de suporteri.Totusi,daca unul ca M.Lucescu,care stie ce inseamna presiunea unui meci,spune ca doar norocul a fost de partea ros albastrilor,cum credeti ca un om de rand poate gandi altfel?

Mihai  •  8 mai 2011, 1:05

Era rau dar era atat de bine!!!

Alex  •  8 mai 2011, 1:25

Aveam 5 ani si in acea noapte m-au trezit strigatele de bucurie de dupa meci. Am plecat cu ai mei la vecini si ne uitam pe balcon cum se arunca cu farfurii, pahare, sticle.. de atunci nu erau petarde 🙂

director-turism  •  8 mai 2011, 1:50

Cataline se vede ca erai ucenic pe atunci. Nu peste tot era atmosfera de care vorbeai.In fotbal erau alte vremuri.Ce stelisti, dinamovisti sau rapidisti. Toata suflarea romaneasca era cu Steaua. Pravaliil erau animate. Fiecare alerga dupa o bere , un sprit sau mai stiu eu ce. Culmea ca in ziua aia se si gaseau! Eu facusem rost de o cutie intrega cu 20 de beri Pilsner. Le aveam la rece pentru meci. In Cismigiu la locul microbistilor in preziua si in ziua meciului era plin.Deja se stia ca daca iau CCE stelistii vor primi cate 5 mii de lei si cate un ARO.Nu era atmosfera aia apasatoare pe care o descrii tu.Mai repede erau temeri sa nu cada curentul la ora meciului. Bucurestenii iubeau fotbalul si la meciuri nu vedeai golaniile si grozaviile din ziua de azi.Si cel mai important e ca stadioanele erau pline. Asa ca toata ziua nu s-a vorbit decit de meci. La ora meciului intradeva nici tipenie pe strada. Doar in rastimp cate o masina grabita.Nevasta mea care mereu ma bombanea ori ca ma uit ori ca ma duc la meciuri a stat cu mine toata partida. Am trait infrigurati emotiile prelungirilor cu Iordanescu pe post de brazilian si al loviturilor de departajare cu Ducadam pe post de erou national. Desi amandoi simpatizam cu Dinamo la sfarsit am zis „Bravo baieti!”. Am iesit in balcon si stupaore. Parca era Revelionul nu un simplu meci de fotbal.Lumea in urale ovationa si se striga Steaua, Steaua si Romania, Romania.Masinile alergau claxonand.Petardele bubuiau. Nici tipenie de militieni pe strazi.Tarziu dupa 2-3 noaptea lucrurile s-au mai calmat. Am plecat fericiti la somn deoarece peste cateva ore o luam de la capat cu munca.A doua zi victoria era comentata drept o mandrie nationala.Nu conta ca Steaua era echipa care castigase.Conta ca era o echipa romaneasca care reusise sa cucereasca cel mai important trofeu europea la fotbal.Asa era pe atunci.Azi , in materie de fotbal traim doar din vise. Dupa 25 de azi ma repet si le spun celor ca aduceau CCE in Romania: Bravo baieti!!!

Ovidiu  •  8 mai 2011, 8:08

Extraordinar editorialul!

Ovi  •  8 mai 2011, 8:44

Sunt timisorean, dar ma simt si acum mandru de castigarea acelei cupe care cu totul nemeritat lumineaza vitrina cu trofee a stelei. De ce nemeritat ? Fiindca acea Cupa este cupa noastra, a romanilor. E o cupa castigata de selectionata tarii noastre, reunita prin metode samavolnice la un club comunist, in voga in acel moment. E cupa Aradului lui Duckadam, e cupa Brasovului lui Lacatus, e cupa Targu-Muresului lui Loti Boloni s.a.m.d.
E o cupa pe care toti romanii ar trebui sa o avem in Muzeul Fotbalului National sau in vitrina FRF si nicidecum sa se impauneze cu ea un club care nu are alt merit decat ca a fost condus de un ceausescu la momentul respectiv, fiul unui dictator care a luat cu japca cei mai buni jucatori din tara.

Dem  •  8 mai 2011, 9:51

Cataline tu povestesti din imaginatie sau ce ai aflat de la altii cred. nu-mi inchipui ca la 40 de ani cat ai sa-ti amintesti ce era acu 25 de ani cu lux de amanunte. eu am 43 si abia imi amintesc meciul pe alb-negru din ziua respectiva. uterior, in timp sau suprapus memoriei aceleasi imagini dar color redade de zeci de ori interesant daca chiar e ce simti si nu un articol mestesugit cu informatii din ate surse.

A.C Milan  •  8 mai 2011, 10:25

O performanta obtinuta cu echipe de doi lei,la fel sa intamplat si in 89 ,sau calificat eliminand pe Sparta Praga,Spartak Moskova,IFK Goteborg,Galata,iar in finala.?Gulit,Van Basten,Gulit,Van Basten…pas de defilare….

Dan  •  8 mai 2011, 10:51

Da, exact asa a fost!…o stea a stralucit in bezna acelor vremuri…de atunci Steaua este pentru multi romani mai mult decat o simpla echipa de fotbal, ea este un simbol si asa va ramane pentru totdeauna! De aceea, cu amintirea acelei zile, stelisti si nestelisti, chiar daca avem o alta echipa favorita, undeva in adancul sufletului nostru ne bucuram si acum cand castiga Steaua si ne intristam si acum cand pierde Steaua…Multumim Steaua! Nu vom uita niciodata!

alcide  •  8 mai 2011, 11:11

STEAUA A FACUT UN MECI DEFENSIV… dupa 25 de ani… vezi jocul realului din madrid cu rupatori si distrugatori… oameni buni pe ce lume sunteti, real s-a aparat pe bernabeu… STEAUA a CASTIGAT cu BARCELONA la SEVILLA!

o portocala  •  8 mai 2011, 11:52

Pe cat de mult mi-a placut articolul, pe atat de mult am savurat de data asta comentariile! Majoritatea pare sa-si aminteasca exact acea zi sau atmosfera de revelion care domnea dupa castigarea cupei. N-am mai vazut de ceva vreme pe blogul asta o euforie cvasi-generala.
A, si, in sfarsit am inteles si eu de ce intra tata in transa si i se dilata pupilele cand se difuzeaza imagini de la CCE ‘86 la Tv. E o treaba si asta cu Rezistenta Microbista…

Cătălin Tolontan  •  8 mai 2011, 12:22

dem: memoria de durata rezista mai degraba decit memoria recenta, e un lucru pe care medicii il cunosc. Acestea sint amintirile mele, nu am avut pretentia sa le substitui pe ale celorlalti, de aceea i-am si rugat sa si le povesteasca pe ale lor 🙂

zeidas  •  8 mai 2011, 12:57

Pentru mine ca microbist roman, nu a fost o zi in care „Ziarele acopereau prima pagina cu stapanii vremii” ajutati de politruci si slugile lor securiste, nici numita cu emfaza „Rezistenta Microbista” ci ziua in care mi s-a indeplinit un vis; adolescent fiind ma intrebam daca avea sa se intample in viata mea, ca o echipa romaneasca sa castige Cupa Campionilor ! Pentru prima data in viata am simtit ca putem sa depasim conditia de invinsi si sa fim invingatori.

marius conon  •  8 mai 2011, 13:02

M-ati emotionat.
Poate tinerii suporteri de astazi ( si nu numai ) vor intelege prin “ atmosfera de stadion “ sustinerea echipei iubite si nu ploaia de injuraturi ca la usa forumului:O)
Gloria Bistrita, desi suspectata foarte mult de aranjamente privind viitoarea promovata in divizia A, mi-aduc aminte ca era sustinuta toata durata meciului. Nu se auzeau jigniri adresate celeilalte echipe ci doar apostrofari aruncate ( incorect de multe ori ) spre arbitrul de centru sau celor de tusa si, atentie – pe drept !, foarte multe reprosuri gazdelor…
In fine…
Sustineam intotdeauna echipele in cupele europene ( oricare ar fi fost acestea ), aveam echipa de suflet pe Universitatea Craiova ( majoritatea celor de varsta mea ), iar de nationala nici nu vorbesc / pana in panzele albe cu tot aerul din plamani ( cred ca de asta alegeau ca baza de antrenament terenul si zona Bistritei – ori poate si pentru vinul de Lechinta sau tuica de prune de la Tihuta :O) )
Whatever…
Eu eram Stefanescu – si azi stau fundas – desi cand aparuse Belodedici m-ar fi “ coafat “ sa ma strige asa ( era tarziu: eticheta era lipita prea bine ).
De fapt, doua amintiri mici:
1. Daduse celebrul gol Boloni in ’83 cu Italia. Afara la joaca, cateva saptamani, inainte de meciurile “ oficiale “ pe care le disputam cat erau vacantele de lungi reconstituiam faza: unii erau portarul iar altii, tot pe rand, erau Ladislau Boloni. Niciun un portar nu trebuia sa apere ( chiar daca ar fi putut ! ) altfel era apostrofat :O) Nu avea voie nimeni sa-si permita sa apere un sut tras de sosiile lui Boloni daca insusi Dino Zoff nu a reusit…Se respectau: proportional cu varsta: distanta, zidul, poarta la care se executa, partea in care se inscrisese si restul detaliilor…
2. Juca Steaua in C.C.E. cu Spartak Moscova la Bucuresti. Noi eram, in cimitir, la inmormantarea dirigintelui. Toti microbistii frematau…Preotii au intins-o cu “ slagaraia “, eu eram in fata cu coroana, dar cand s-a terminat procesiunea familia a dat dezlegare celor care voiau sa mearga acasa ( discret la meci ). Peste morminte, plini de “ talpi “din noroi ( o vreme infioratoare cu zapada si ploaie ) coboram pe scurtatura…Cred c-am fost comici si nu ridicoli :O)
Am ajuns in oras: primul vuiet de bucurie ne-a confirmat / 1-0 /, am alergat si aproape de casa alte tipete / 2-0 /. Am prins trei sferturi din meci. Pasele printre picioare, calcaiele si toate giumbuslucurile lui Lacatus & comp.

De returul de la Moscova, pe celebrul patinoar, si de inedita partida in tenisi nu mai povestesc…:O)

MARIUSLACATUS  •  8 mai 2011, 13:35

super articol,felicitari!in mare parte a fost o reala placere sa ctesc si comentariile de aici.
pentru acei cativa frustrati care n-au altceva mai bun de facut,decat sa sa ne critice ca traim in trecut si ca sarbatorim an de an obsesiv aceasta performanta,tin doar sa le spun atat:noi avem trecut,avem ce sarbatori!cand vor mai castiga vreo 2-3 echipe romanesti cupa,n-o sa se mai vorbeasca atat de mult de performanta noastra,n-o sa mai fie ceva extraordinar.dar pana atunci suntem SINGURA echipa din fotbalul romanesc care am luat un trofeu continental!!!
din pacate prezentul e cam sumbru,dar traim cu speranta ca vom scapa cumva de acest cio ban si ne vom putea mandri din nou si cu prezentul,nu doar cu trecutul!

uvu  •  8 mai 2011, 13:59

ovi sa inteleg ca daca timisoara ia titlul anul acesta este un titlu nemeritat? asta inteleg din comentariul tau.

Postul de duminca. Link-uri pe care le-am ales pentru tine din saptamana 2-8mai | Catalin PETRU – blog de mic antreprenor maratonist  •  8 mai 2011, 21:16

[…] Steaua a castigat Liga Campionilor impotriva Barcelonei. Acum 25 de ani. Frumos zice Catalin Tolontan. […]

ovi  •  9 mai 2011, 7:54

@uvu
Daca Timisoara i-ar fi luat gratis, la ordinul lui Basescu, care ipotetic ar fi tata lui Iancu (ceva asemanare e:D),pe Wesley si pe Adailton, pe Eric si pe Cristi Tanase, pe Gardos si pe Rapa atunci da, era nemeritat.

Calin Ioan  •  9 mai 2011, 17:15

Buna ziua.
Complimenti ! Ai unul dintre blogurile cele mai bune,de fapt ,un jurnalist stie cum sa se prezinte.
Am o intrebare,o simpla intrebare.
Vrei sa sustii Miscarea Vladista?!
Cautam persoane dinamice,optimiste,care sa stringa semnaturile eventualilor sustinatori,in orce oras din tara.
Miscarea Vladsita a inceput aceasta campanie de stringere a semnaturilor,pentru a se putea inregistra ca partid politic.
Ideologia partidului este aceea de a cauta necontenit dezvoltarea economica a tari,de a pune in posturile de comanda oameni cinstiti, corecti,cu consttinta si dragoste fata de tara si de poporul nostru.
Daca vrei sa participi la schimbarea in bine a tari noastre,raspundemi la orce adresa contact.calin.ioan@libero.it O zi buna!

Mihai  •  9 mai 2011, 18:16

Salut,

Felicitari pentru tot ce faceti. Va consider un profesionist, si cu respect am o sugestie / nedumerire. Cum de revista scrisa, gsp.ro, etc. nu acopera (aproape) DELOC fenomenul alergarii ca sport de masa ?? Am alergat in 2010 maratonul Paris si L’Equipe a scos un numar aniversar cu lista tuturor celor care au reusit sa termine cursa, cu un titlu enorm pe prima pagina de genul ‘35,000 vainqueurs’.
La noi in acest week-end s-a desfasurat (cu ‘casa inchisa’) primul maraton montan din acest an, unde 700 de oameni au infruntat cei 42 km prin frig, ploaie si ninsoare. Unde s-a scris despre asta ? Maratonul Bucuresti din octombrie se desfasoare intr-un cvasi-anonimat atat de trist … In acelasi timp, maratonul Paris, Londra sau New York genereaza venituri de aprox. 200 milioane dolari.

Cu respect,

M

Rational Idealist  •  10 mai 2011, 1:06

Imi amintesc foarte bine ziua aceea, eram la liceu, stelist. Si astazi, dupa atatia ani, daca ma intreaba cineva care a fost cea mai fericita zi din viata mea asta e prima care-mi vine in minte.
La fel de intens am trait si finala din 1989, cea pierduta cu AC Milan. Resultatul a fost altul, dar asteptarea a fost aceeasi si puteai sa o amintesti si pe aceea. Pentru mine nu a fost o zi, ci saptamanile dinaintea finalei, in care primul gand dimineata cand deschideam ochii era legat de anticiparea finalei. Iar vreo doua saptamani dupa, prima secunda la trezire era la fel, dupa care in secunda doi imi aminteam ca finala s-a jucat si Steaua a pierdut, iar acea amaraciune ramanea atarnata peste intreaga zi.

Mister Qes  •  10 mai 2011, 14:42

Sunt cu 3 luni si 3 zile mai tanar decat Cupa Stelei. 🙂
E o copilarie, bineinteles, dar in adolescenta era placut sa gasec simbolistica numarului 3 pana si in astfel de…infantilitati. 🙂

Teo  •  10 mai 2011, 15:36

Chapeau bas!

Robert Gherghe  •  10 mai 2011, 18:29

Intr-o zi in care toata presa sportiva care conteaza in lumea asta deplange moartea unui ciclist, Gazeta SPorturilor scrie asta
http://www.gsp.ro/sporturi/ciclism/drama-in-turul-italiei-turul-roz-a-devenit-negru-239651.html
In aceeasi, acelasi ziar, pe home-page-ul sau mentine de cateva ore bune asta http://www.gsp.ro/gsp-special/tragedie/rapidistul-dinu-gheorghe-e-in-doliu-sotia-sa-a-murit-in-spital-239691.html

Felicitari domnule Tolontan!

Călin  •  7 mai 2012, 1:02

douăzecişişase.

mat  •  7 mai 2012, 2:33

slabut editorial sau ma rog, ce o vrea sa fie. parca e scris de un suporter stelist si inca o data trebuie sa remarc ca romanului ii place sa traiasca din amintiri. patetic!

Comentează