După 5 ani

A fost o seară caldă şi darnică, cu unul dintre acele meciuri „ca-n copilărie”, nu mai contează de cînd datează copilăria, pentru că fotbalul este la fel de magic pentru puşti, indiferent de generaţie.

miercuri, 25 mai 2011, 11:31

A fost o seară caldă şi darnică, cu unul dintre acele meciuri „ca-n copilărie”, nu mai contează de cînd datează copilăria, pentru că fotbalul este la fel de magic pentru puşti, indiferent de generaţie.

La început, Dinamo a avut ghinion, cînd Torje a pieptănat bara. Apoi, a avut noroc. Noroc cu Marius Avram care n-a văzut cîrligul cu care Moţi l-a răsturnat în careu pe Nicoliţă. Furie stelistă cît încape. Furie pe bună dreptate. Furie potolită doar prin execuţia lui Dică, cel care a aşezat mingea în poarta „cîinilor” din lovitură liberă. 1-0!

Exasperat, Torje îşi încalţă din nou patinele şi face „opturi” printre adversari, formidabilă formă a prins bunul şi orgoliosul mijlocaş dinamovist în acest sezon!, face „opturi” pînă cînd e pus la pămînt într-o poziţie similară celei a lui Dică. Şi execuţia seamănă, Torje trage tot pe colţul portarului, doar că pe jos, uauuu, e 1-1!

Se joacă generos şi din respect pentru fotbal. Gardoş plasează cu capul, dar dinamovistul Bălgrădean recuperează din ezitări şi se întinde la colţul de jos al porţii, salvîndu-şi echipa. E frumos, e foarte frumos la Braşov chiar şi în acest stadion din alte vremuri, cu tribune căptuşite cu lemn băiţuit.

Repriza a doua continuă la fel. În minutul 50, presat de stelişti, Bărboianu prinde un drop în propria poartă, uluind pe toată lumea. E 2-1 pentru Steaua şi MM iese la rampă ca să-şi potolească galeria. Eliminat de arbitru, el joacă teatru, ţine lecţii de diplomaţie bodyguarzilor de la BGS şi, pînă la urmă, lasă fotbalul să meargă înainte. Meciul e total nebun, Torje se sperie cînd aude cum cineva aleargă mai tare ca el, e o rachetă de semnalizare  care ţîşneşte pe teren, lansată chiar de dinamovişti!

Conduşi, oamenii lui Borcea se precipită, iar ocaziile mari sînt tot ale Stelei. Surdu ratează colosal o fază creată tot de el, minutele trec şi cămaşa iese din pantalonii lui Andone, care se agită greoi şi amar. Aşa se termină, Steaua a fost mai bună şi şi-a salvat un sezon. E primul ei trofeu după 5 ani. Tot cu Olăroiu.


Comentarii (59)Adaugă comentariu

Mihai  •  26 mai 2011, 14:31

@hehe … stii cum e aia … ori suntem barbati, ori suntem nu …
in nici un campionat/tara din lumea asta nu se putea da rosu in minutul 1 si la faza respectiva … eventual galben , dar nimic mai mult…

cum intr-adevar penalty la hentul lui emeghara a fost… dar daca il da la emeghara , trebuia sa il fi dat si la nicolita…

LFC  •  26 mai 2011, 14:39

Catre stelistul de la pozitia 36 (Mihai):
Tolo a fost intotdeauna obiectiv, dar voi, suporterii stelisti, sunteti obisnuiti cu o presa pro-steaua. Cand cititi un articol contra stelei, atunci automat autorul este anti-steaua.. Dar cu timpul, intrati si voi in rand cu democratia..
Oricum, felicitari pentru ieri si pentru azi (ziua voastra) 🙂

Oby  •  26 mai 2011, 14:47

Tolo, nu ai pomenit decat de penalty-ul neacordat pentru fault la Banel. Meciul ar fi fost frumos daca n-ar fi fost stricat de prestatia „baiatului lu’ tata” (deja ne-am obisnuit cu prestatiile lui lamentabile, a devenit arbitrajul lui „standard”).
Avram l-a iertat pe Moti in cel putin 2 randuri de eleminare, l-a iertat pe Margaritescu de al 2-lea galben (tragerea din spate ce precede lovitura libera din care s-a marcat golul lui Dica a fost nesanctionata cu galben), a inventat lovitura libera din care a marcat Torje (se vede perfect pe reluare cum Torje cauta contactul cu piciorul nemiscat al lui Gardos). Plus, in prelungiri nu a acordat penalty dinamovistilor la hentul lui Emeghara. Sa vedem cu ce-l mai premiaza Vasile Avram pe „Stuart Little”. Dupa fiecare meci pe care-l face praf, este premiat.
Merita deasemenea pomenite convocarile meritate la nationala ale lui Torje si Alexe (sper sa si joace) si cele nemeritate ale lui Tatarusanu, Gardos si Tanase. Tatarusanu nu a creat deloc sentimentul sw siguranta fundasilor, a gafat la gol si a avut respingeri jalnice la centrari. Cand intra mingea in careu te astepti sa greseasca din clipa in clipa, iar la lovituri libere stii din start ca ia gol daca mingea e pe poarta. Gardos a avut respingeri demne de Divizia B iar Tanase a avut splipiri foarte putine, are talent insa nu si-l pune in valoare la Steaua.

sandel  •  26 mai 2011, 15:32

Daca se deadea 11 metri la Banel alta faina se cernea ! Era 1-0 din minutul 5 si ciini trebuiau sa iasa la joc si atunci era mult mai simplu pentru Steaua . Daca arbitrul respecta regulamentul (asa cum fac cei straini prin Europa) in minutul 10 Steaua avea 1-0 si un om in plus, Moti trebuia sa fie eliminat. In aceste conditii nu mai vorbeam poate de hentul din minutul 95 la Emegara. Afara nu te iarta nimeni in cupe, chir astept sa-l vad pe Moti cum se descurca

hehe  •  26 mai 2011, 15:39

Mihai, daca suntem barbati, nici banel nu cade pe burta la faza in care steaua cere penalty.

Laurentiu  •  27 mai 2011, 12:41

Frumos articol, dar nimic de performanta Otelului?
Numa’ de ratatii astia de la Steaua si Dinamo peste tot…

puiu  •  29 mai 2011, 15:34

Liga1 cu 18 echipe , retrogradează direct locul 17 și 18 , locurile 15 și 16 au șansa unor meciuri de baraj cu echipele din liga 2. Argumente: locul 17 și 18 luptă până în ultima clipă pentru evita retrogradarea directă, locul 16 și locul 15 luptă pentru a nu cădea pe locurile de retrogradare directă, pt. a avea șansa unor meciuri de baraj sau chiar de a urca pe locurile salvatoare, locul14,13,12,11 luptă pentru a nu își periclita rămânerea în ligă, de la locul 10 în sus există șanse pentru locurile europene.
Liga 2
O singură serie de 20 de echipe ;promovează direct locurile 1și 2 , locurile 3 și 4 au șansa unor meciuri de baraj cu echipele de pe locurile 15 , 16 din liga 1 și retrogradează direct ultimele 2 clasate locul 20 și 19 , locurile 15 , 16 ,17,18 au șansa unor meciuri de baraj cu echipele din liga 3.. Argumente: locul 20 și 19 luptă până în ultima clipă pentru evita retrogradarea directă, locul 18 la locul15 luptă pentru a nu cădea pe locurile de retrogradare directă, pt. a avea șansa unor meciuri de baraj sau chiar de a urca pe locurile salvatoare, locul14,13,12,11 luptă pentru a nu își periclita rămânerea în liga 2, de la locul 10 în sus există șanse pentru locurile de promovare prin baraj (3,4) sau direct 1 și 2
Echipele ce doresc să promoveze în liga 1 trebuie să-și permită cheltuielile de deplasare în țară un sezon înainte de promovare (vezi cazul Brănești care în retur nu mai avea motorină nici pentru a merge cu autocarul la meciuri de pregătire) și cred că o ligă a2 a cu echipe precum cele aflate acum în primele 10 locuri în cele două serii ar oferii alt nivel de joc benefic și jucătorilor români tineri.( Sportul, Urziceni Ploieşti, Craiova, Piteşti, Târgorviste, Bacău, Buzău Constanţa Tulcea, Galaţi Botoşani Iaşi Baia Mare,Alba-Iulia Sibiu Oradea, Arad, Slatina, Râmnicul Vâlcea, )
Nu cred că noi românii trebuie să reinventăm roata, germanii au în mod cert mai mult de 20 de orașe mai mari decât noi în afara celor din liga 1 a lor și totuși au doar o serie în liga a doua.
Liga 3
Doua serii de 20 de echipe ;promovează direct locurile 1și cele de pe 2,3 au șansa la baraj și retrogradează direct ultimele 2 clasate locul 20 și 19 , locurile 15 , 16 ,17,18 au șansa unor meciuri de baraj cu echipele din liga 4.. Argumente:aceleași
Fotbaliștii din ligile 1 și 2 dacă sunt angajați ca orice profesionist la privat ar trebui să muncească minimum 52 săpt. – concediul legal21-30 zile(max. 4săpt) = 48 săpt. pe an. Dacă scădem 38 de etape(1 pe săpt.) mai rămân 10 săpt. de pregătire, (1lună și 1 săpt. pe tur și retur) Eu cred că pentru contracte de sute și respectiv zeci de mii de euro nu s-ar cere prea mult când salariul mediu pe an în țara asta e de 5000 de euro. Se știe că unii,vor jocuri puține să nu se vadă ca aruncă bani mulți pe nulități de afară. Plătiți jucătorilor români minim 12 000 euro pe an, pe real, la liga a3a și minim 24 000 (2 mii pe lună) la liga a2a și se va vedea alt fotbal, restul care nu pot să treacă la amatori și să joace de plăcere ca bucătarii din Luxemburg, sau poftim Austria.

vostradamus  •  31 mai 2011, 14:26

Domnu’ Tolo, VINE! VINE Sfarsitul Lumii! Cica a retrogradat Gloria Bistrita, pe motive de licentiere! Of! Incredibil! Cum sa retrogradeze Lordul??? Tocmai Tatuca fotbalului Romanesc, cel care a pus bazele lui, de la Burebista incoace! Oare e posibil ca echipa celui care a turnat fundatia Cooperativei sa retrogradeze?? Dupa ce au bagat echipa a pais’pea in semifinalele cu Dinamo, pentru a ne da o mostra a ceea ce a foat Gloria dintotdeauna??? Eu cred ca e doar praf in ochi si nu pot ramane lucrurile asa.

Cica si Timisoara ar fi retrogradat, dar asteptam batista pe tambal si bagarea mizeriei sub pres, si, o sa le vedem oare in campionatul urmator la start??!?

Alex  •  1 iunie 2011, 0:23

Se rearanjeaza fata primei ligi. Cine n-a fost cuminte merge la reeducare in Liga a 3-a. Chiar ma gandeam ca intre Mircea Sandu si Marian Iancu se cam spusesera prea multe. Ramasesera doar de facut una-alta…

Comentează