Televiziunea și radioul public cheltuiesc cît încasează din publicitate toată media privată din România

O cifră atrage atenția într-o știre de pe reportervirtual, stire care vorbește despre problemele din radioul de stat. RRA cheltuiește într-un an 100 de milioane de euro, jumătate din bani sosesc direct de la buget și jumătate covîrșitor majoritar din taxa obligatorie plătită de cetățeni și de companii. TVR are și ea un buget de aproximativ 180 de milioane de euro, cam un sfert direct de la buget și restul majoritar din taxe. Dacă luăm în calcul și majorările de finanțare, care apar în fiecare an, suma cheltuită împreună de cele două rețele publice urcă undeva la 300 de milioane de euro. Există aproximări firești în acest calcul sumar, dar cifrele mari cam aici ajung.

vineri, 19 august 2011, 5:24

O cifră atrage atenția într-o știre de pe reportervirtual, stire care vorbește despre problemele din radioul de stat. RRA cheltuiește într-un an 100 de milioane de euro, jumătate din bani sosesc direct de la buget și jumătate covîrșitor majoritar din taxa obligatorie plătită de cetățeni și de companii. TVR are și ea un buget de aproximativ 180 de milioane de euro, cam un sfert direct de la buget și restul majoritar din taxe. Dacă luăm în calcul și majorările de finanțare, care apar în fiecare an, suma cheltuită împreună de cele două rețele publice urcă undeva la 300 de milioane de euro. Există aproximări firești în acest calcul sumar, dar cifrele mari cam aici ajung.

Nu sînt partizanul dispariției presei publice, Grecia tocmai anunță că-și închide  televiziunea de stat!, dar nu pot să nu observ că, după 20 de ani de capitalism, media a rămas una dintre puținele industrii din România unde statul deține 50% din cheltuieli și sub 5% din audiențăBugetul celor două instituții, provenit de la stat și de la cetățeni, echivalează cu aproximativ 1% din bugetul de stat.

Estimată inițial la 306 milioane de euro (Media Fact Book), piața de publicitate din România va coborî aprope sigur cu mai mult de 3% și va ajunge în 2011 sub 300 de milioane de euro, adică sub sumele investite în TVR și în SRR. Altfel spus, zecile de televiziuni, sutele de publicații și radiouri plus miile de siteuri private din România cheltuiesc, toate, cam cît cele două instituții publice.


Comentarii (24)Adaugă comentariu

bogdan cercel  •  19 august 2011, 18:20

Catalin, toate cele enumerate de tine la sfarsit, nu cheltuiesc cat cele 2 de stat. atat castiga. cheltuiesc mai putin. trebuie sa luam in calcul si profitul pe care-l genereaza. si unele fac si profit. macar daca ne referim la audio/video si mass media electronice. cele in print sa zicem ca mai si vand cate ceva. desi, la vremurile si distributia noastra…

Cătălin Tolontan  •  19 august 2011, 18:33

bigdan cercel: ai dreptate, asa am si scris in titlu „cit incaseaza”, dar in privinta chetuielilor am gindit asa: unele cheltuiesc mai mult pt k, cu citeva exceptii, din miile de entitati media, majoritatea covirsitoare pierd. Si, da, mai sint si veniturile din vinzari ale ziarelor si din cablisti ale televiziunilor, dar nu-s mari dc e sa luam ca reper cifra de 300 de milioane. Toate acestea cred ca se compenseaza cumva si se cheltuieste cam cit se incaseaza.

omAlina D.  •  19 august 2011, 19:19

Cataline, toata stima, dar am o intrebare pentru tine:
crezi ca e acelasi lucru TVR si RRA? la cheltuieli ma refer? Eu nu cred. Radioul Public isi face foarte bine treaba, iar audientele sunt bune, intr-o competitie nedreapta cu prostul gust si proasta crestere (nu mai dam exemple, dar le inventariase Obae pe cele care injura intre doua melodii). Nu cred ca cheluie aceleasi sume. Daca la TVR as cam fi de acord, ca n-am vazut niciodata rostul la trei , patru canale, cate au, habar n-am, dar cat priveste RRA sunt impotriva. Eu iubesc acest radio. Il respect si e singurul care ma informeaza corect, fara mult ravnita si moderna „caterica”.

eftimie  •  19 august 2011, 20:21

RRA este lider de piaţă pe urban în România sau măcar pe locul 2. Cam deplasată expresia aia cu audienţa. Şi, spre deosebire de, să zicem, radio Zu, nu difuzează manele. Repet, pe urban. Eu ascult acel radio, este cel mai rezonabil dintre toate. Doar crasa incultură românească face ca acel radio să nu aibă dublu audienţă faţă de toate celelalte radiouri de manele la un loc (Zu, Kiss, 21 etc).

Posturile private nu pot obţine audienţă pentru că sunt orientate spre retardaţi. Iar publicul retardat (cu IQ mic) nu poate fi influenţat, sunt sigur Tolo că ai învăţat asta la un workshop ceva. De-aia nu atrag mai multă publicitate, de-aia e piaţa de publicitate de doar 300 de mil. de euroi.

gabriel  •  19 august 2011, 21:20

Salut Catalin,

Citesc articolele tale de cate ori am ocazia si urmaresc emisiunile tv in care apari in aceeasi masura.
De vreo luna de zile am in grila si eu faimosul post gsptv fiind cabla la singura retea disponibila in speta UPC.
Nu stiu daca urmaresti celebrele emisiuni din grila de programe sport cafe, contraatac, mai pe scurt Andrei Nourescu, Silviu Tudor Samoila si Viorel Grigoroiu. Poate nu sunt in masura sa comentez eu modul in care cei 3 isi fac treaba de comentatori sau analisti de fotbal dar felul in care vorbesc este pur si simplu jignitor la adresa televiziunii moderne (aaaaaaaa si acum aaaaaaa in continuare aaaaaa publicitate sau aaaaaaaaaa vom avea o aaaaaaaa legatura directa cu aaaaaaaaa patronul rapidului aaaaaaaaaaaa).
Imi cer scuze ca scriu pe blogul tau dar acesti oameni mai bine ar scrie decat sa comenteze un eveniment sportiv sau sa fie mediatori la emisiuni tv zgaraie urechile…
O sa imi scot singur postul din grile de programe e ma bine asa decat sa ma amagesc ca e o alternativa la sport.ro unde este macar o singura persoana care face la fel Ioana Cosma e din alt film si ea…

TERMINATOR  •  19 august 2011, 21:51

DOBITOCII SUNTEM NOI CETATENII ONESTI AI ACESTEI TARI NE MERITAM SOARTA IA SA NU MAI PLATIM SA VEDEM CUM SE DESCURCA ORICUM AU MAI MULTE SURSE DE VENIT VEZI PUBLICITATE , ABONAMENTE , BANI DE LA BUGET

AC Milan Romania  •  20 august 2011, 11:18

Si totusi nu este singura Romania in aceasta situatie. De regula, chiar daca nu este la vedere, politicul sponsorizeaza cel putin o televiziune. Si este la mintea cocosului ca asta inseamna, indirect, ca si acolo tot banii cetatenilor sunt. Poate nu printr-o taxa care se cheama radio-tv, dar parca asta ar conta…

edux  •  20 august 2011, 13:36

Grecia NU isi inchide televiziunea de stat, e vorba doar de o restructurare. Slabe informatiile, slaba argumentatia….

nervosu13  •  20 august 2011, 14:44

Normal ca RRA are audienta 5% cind a scapat cit de tare a putut de adevarati profesionisti ca Paul Grigoriu si multi altii! Postul se numeste Radio Romania Actualitati! Subliniez ACTUALITATI dar ei difuzeaza 80%-90% muzica , au stiri din an in pasti si alea ultra concise si fara sa deranjeze imputitii portocalii si cel mai grav au cel mai prost buletim METEO din toate posturile pe care le prind eu la Sibiu! Rusine RRA!
P.S. Unde sunt acele emisiuni de umor de simbata si duminica care erau EXCELENTE?! Au fost inlocuite cu tot felul ded mizerii!

Un sceptic  •  21 august 2011, 1:47

Nu mai ascult radio romanesc in general si nici Radio Romania in special, pentru ca par a fi ramas incremenite in proiect; am lucrat acolo ca si colaborator in anii 1980 si am impresia ca prea putin s-a schimbat. Dar, sa nu uitam, Radio Romania detine Orchestrele si Corurile Radio – un nucleu de cultura si educatie muzicala ce nu poate fi inchipuit ca ar putea fi finantat de radiouri private.

Se pune intrebarea. de ce nu? Raspuns: pentru ca indivizii bogati din Romania nu au descoperit inca filantropia, asa ca, pana la disparitia lor motivata biologic este greu de crezut ca vor dona bani cat sa tina in viata niste orchestre si niste coruri, desi sumele sunt mici. Una suta milioane EUR impartiti la 41 de unitati teritoriale – judete plus Bucuresti – egal sub 4 milioane EUR pe an de judet, ceea ce reprezinta o suma mica alocata culturii, comparat cu celelalte cheltuieli ale unui judet.

La New York exista un singur radio de muzica clasica, WQXR, pe care ziarul New York Times, proprietar din anii 1940, l-a vandut recent, pe timp de criza. Acest radio se zbate sa obtina finantari din donatii ale ascultatorilor. In schimb, Filarmonica din New York, Opera Metroplitana, Orchestra de Camera Orfeu si multe alte ansambluri instrumentale sunt sustinute strict si exclusiv din donatii private.

La TVR, cele sase programe sunt un bun castigat, TVR1 e generalist, TVR2 se pozitioneaza pentru tinerii intreprinzatori, TVR3 aduce pe sticla bogatia culturala regionala extrem de interesanta şi total neglijata si evitata chiar de posturile comerciale, TVR Info aduce o alta opinie in zona televiziunilor de stiri, dominata acum de posturi puternic controversate in celelalte media, TVR Cultural este un unicat pe piata iar TVR International este legatura cu tara a milioanelor de romani din strainatate, care vor sa stie si altceva despre tara decat ultimele barfe ale momentului si filme americane, generos oferite de televiziunile comerciale distribuite international prin pachete de satelit.

Daca ma uit la oferta societatilor de cablu din Romania, am impresia ca Dl Tolontan doreste ca, inchizand cateva canale ale TVR si RRA, sa ramana si mai mult loc unei serii nesfarsite de programe straine.

Eu vin si spun pe dos: haide sa sustinem cat mai multe programe TV romanesti – inclusiv marile canale generaliste cu familiile lor – sa acapareze pozitii importante in ofertele statiilor de cablu din Europa Unita.

De exemplu, acum cand potrivit presei postul BBC gafaie din lipsa de bani, de ce nu am inlocui anumite canale ale acestuia la cablistii din Regatul Unit cu unele din cele mai bune canale romanesti, de exemplu TVR, dar si Antene?

Va prindeti la aceasta incercare, Domnule Tolontan?

cezar  •  21 august 2011, 4:34

Cazul de fata imi aduce aminte de situatia din spania de acuma 5 ani(parca) cu tve.Sau discutat foarte multe atunci si directorul principal a fost demis pana la urma dupa ce sau descoperit niste facturi uriase personale dar platite de tve.Prost management unu chiar dezastruos si mi-a ramas in minte o situatie ilara cu un film platit destul de scump cu 50000 euro difuzat la 2 noaptea cu un rating de 5000 de vizionari ceea ce a facut sa coste 10 euro de fiecare aproximativ echivalentul cu un bilet la cinema .O alta afacere proasta a fost anularea din program a formulei 1 si o emisiune cu un succes teribil „operacion triumfo”,emisiune la care sa lansat David Bisbal printrea altii,astfel ca formula 1 a fost preluata de o televiziune care era foarte scazuta la rating dar partea dura e ca acel an a fost anul lui Alonso in care a castigat titlul mondial.Ghiciti ce rating a facut formula 1 in acel an ?
Sa revenim la tvr care nu exceleaza in emisiuni foarte reusite si nici in transmisii sportive deosebite.Una din reprosurile mari pe care le am este ca nu e flexibila si campionatul european de handbal a fost transmis pe tvr2,turneu care sincer a avut interes national.Ar fi multe de spus si nu pot sa zic ca au si plusuri dar ele sunt sub numarul de minusuri.

Ovidiu  •  21 august 2011, 11:01

Domnule Tolontan, avand in vedere respectul pe care il inspirati si autorespectul pe care, sunt convins, v-il purtati, era de asteptat mai multa rigoare.
Pentru ca cifrele sunt usor de verificat (datele sunt publice pe siteurile inditutiilor respective). Potrivit raportului pe 2010 TVR a inregistrat venituri totale de cca 571 mil ron si cheltuieli totale de 733 (cca 170 mil eur). Asa cum s-a spus de mai multe ori dar nu asculta nimeni, TVR plateste sume considerabile catre SNR (cca 134 milioane! – bani care vin de la Guvern cu dedicatie), comisioane catre electrica pentru colectarea taxei – 22 milioane (taxa e de 4 lei pe luna la TV si 2 lei la radio, pt cei care nu stiu dar avanseaza teorii), zeci de milioane plati catre organismele de drepturi de autor! (sunt curios cat platesc acestor organisme posturile private, eu cred ca mai nimic), sute d emilioane licente de sport, filme, emisiuni si nu in ultimul rand, foarte interesant, TVA peste 50 de milioane (asta in conditiile in care TVR este singura „firma” din Romania care plateste TVA dar NU O POATE DEDUCE!). Acum, „do the math” si vedem despre ce vorbim, daca vrem sa discutam, nu sa vorbim singuri.
Cat despre „piata de publicitate” – imi permit sa avansez supozitia ca in mare parte sectorul privat se bazeaza si pe alte surse de finantare decat publicitatea, asa cum insinuati ca, de fapt, ar fi. Iar audienta (urbana, ca numai asta e masurata!)… audienta da! Dezastru! Numai PROTV poate sa faca 2% share in timpul reviziei tehnice (adica emitand mira) si Acasa sa faca ratinguri mai mari decat un meci de fotbal de top cu o telenovela de 90 de centi caseta 😀 😀 Vom vedea din toamna, inteleg ca se schimba firma care face masuratorile.

Stiu ca suna a pledoarie pro-domo – dar va garantez ca nu e o actiune „corporate” -, stiu ca nu sunteti un dusman al mediei publice, dar din pacate mult pre multi isi dau cu parerea despre acest sector fara sa stie despre ce vorbesc, sau, mai rau, cu rea intentie. Le recomand sa acceseze site-ul EBU si sectiunea audiovizual a portalului UE ca sa aiba o vedere de ansamblu ce insemana releviziunile publice. Si sa nu mai avanseze „modelul” BBC, pentru ca e stupid (pe cine chiar intereseaza sa studieze pe google ce e BBC).

TVR are probleme mari, unele se vad cu ochiul liber, dar asemenea „demonstratii” sunt departe de a surprinde problemele reale, demonstrand, din contra, superficialitate.

Cu stima,
Ovidiu

ps1. Radio-Televiziunea publica greaca (ERT) isi reorganizeaza canalele, nu „se inchide”, asta chiar de unde ati mai scos-o?

ps2 imi place ca nimeni nu (se) intreaba pe ce cheltuie radioul public bani aproape cat TVR (cand emisia, echipamentele, productia sunt infinit mai ieftine) si, la fel, nu are nimeni o problema cu faptul ca marea majoritate a banilor radioului public provin direct de la guvern… (poate tocmai de asta nu are NIMENI vreo problema? :P)

bogdan  •  21 august 2011, 11:40

Buna ziua,
Va scriu dumneavoastra in calitate de voce importanta in presa sportiva din Romania pe care o detineti.
Vreau sa-mi raspundeti daca intr-adevar nu se poate face nimic pentru ca deciziile aberante luate de LFP in ceea ce priveste disputarea meciurilor fara spectatori sa nu se mai repete. Ma uit la fotbal de aproape 25 de ani si nicaieri in lume nu am vazut asa ceva. De unde a aparut aceasta solutie absolut tampita?!? Si in celelalte campionate ale Europei se intampla lucrari ce depasesc limita sigurantei, insa nimeni nu are curajul de a ingradi dreptul cetatenilor normali de a viziona meciurile de pe stadion. La urma urmei pentru spectatori se presupune ca exista fotbal, nu? La noi, in fiecare saptamana o comisie TAMPITA decide 2-3 meciuri cu portile inchise ?!? Chiar nu se gasesc alte solutii??? Consider ca singura solutie normala este de a amenda cluburile pana acestea vor intelege ce inseamna responsabilitatea organizarii meciurilor si ma gandesc aici atat la mijloacele de asigurare a protectiei si de eliminare a elementelor perturbatoare din tribuna, cat si prin educarea suporterilor unei echipe prin programe interactive de fidelizare a acestora..Orice club care se respecta ar trebui sa aiba un departament pentru relatia cu suporterii..Cel mult ca solutie alternativa ar putea fi obligativitatea de a disputa meciurile la o anumita distanta minima fata de stadionul oficial, insa in nici un caz nu inteleg cum poate acesta comisie, repet TAMPITA, sa decida disputarea meciurilor fara spectatori..unde mai este spectacolul? Pentru cine se mai joaca acest sport?!? NU pot admite ca pentru 10, 30, 50, 100, 200 de huligani trebuie sa plateasca toata lumea ?!? Astept un raspuns al dumneavoastra si sper ca nu sunt singurul care are aceasta opinie..
Precizez ca merg pe stadioanele tarii din pasiune pt acest sport atat in peluze cat si la tribune, sunt inginer si cu siguranta am cel putin aceeasi valoare ca persoana decat oricare dintre elementele care reprezinta LPF sau FRF..Va multumesc!

Cătălin Tolontan  •  21 august 2011, 17:23

ovidiu:
1. Dvs indicati la costuri tvr 170 de mil euro/an si eu 180 de mil euro/an. Nu e nici o eroare, dvs va referiti la 2010, eu la 2011, asa cum am si precizat in text.
2. Cu tot respectul, gresiti daca va imaginati ca posturile private iau bani dintr-o sursa anonima si magica si nu din publicitate! Acesti 300 de milioane de euro / an reprezinta venituri majoritar covirsitoare ale media privata din romania. Nu sint un admirator al televiziunilor din Romania, efectul emisiunilor lor este, de multe ori, cresterea cantitatii de prostie din tara (ca si cum ar mai fi nevoie), dar asta e alta discutie.
3. Sint de acord ca Radio Romania consuma mult pina si in raport cu Televiziunea Romana si ma mira si pe mine, ca si pe dumneavoastra, cum Parlamentul ia act an dupa an, cu o multumire fals documentata, de faptul ca RRA nu are un deficit major. Pai n-are pentru ca e finantata generos, ar fi culmea sa mai si depaseasca semnificativ!
4. Aveti dreptate, nu sint un adevrsar al posturilor publice de televiziune si de radio, acolo exista si oameni absolut ok, care isi fac meseria motivati de ideea unui continut bun.

Marius Delaepicentru  •  22 august 2011, 4:26

Păi, e încă puţin. Lista de subscripţie e scurtă (din cauze demografice) iar valoarea unitară a subscripţiilor mică (din alte cauze).

Apropo, credeţi că NHK* cheltuieşte mai puţin? La o socoteală scurtă, anual, circa 14 gigaUSD îi intră numai din subscripţii. Încasările din Canalele NHK BS-premium, sau programele date la export sunt başca. E drept, calitatea producţiilor nu se compară, însă schema de finanţare e în linii mari aceeaşi.
Dacă vă interesează cifrele, puteţi găsi online bugetul de venituri şi cheltuieli. Dacă nu vă descurcaţi, daţi-mi un semn.

———————–
* NHK nu are reclame decît la propriile programe.

Regiunea Centru  •  22 august 2011, 11:35

Adevarul este intotdeauna undeva la mijloc. Un management serios, apolitic si un audit dur ar face lumina la TVR si RRA.
Din pacate nu exista vointa politica, indiferent de guvernare.

Pandele  •  22 august 2011, 12:41

Cataline,
Bugetul general al TVR are o hiba de ani de zile – cuprinde si sumele pe care TVR le plateste catre SNR pentru difuzare terestra. In realitate, aceste sume merg direct la SNR, fara a mai trece pe la TVR. Poate ai vrea sa pedalezi un pic pe asta, mai degraba. E anormal ca statul sa cheltuiasca anual sume imense pentru difuzare terestra in conditiile in care din cauza specificului Romaniei (mult cablu si DTH) sunt foarte putini cei care receptioneaza terestru. Iar de la SNR, din banii aia multi si garantati mai pleaca unele sume si cu dedicatie.

m.popescu  •  22 august 2011, 15:01

@ Ovidiu: dvs spuneti ca e nevoie de „o vedere de ansamblu ce insemana releviziunile publice. Si sa nu mai avanseze “modelul” BBC, pentru ca e stupid” Absolut de acord ca televiziunile publice din Europa difera foarte mult intre ele, atit din punct de vedere al organizarii si finantarii cit si al calitatii si stilului informatiei prezentate. Nu inteleg insa daca spuneti ca ‘modelul’ BBC e stupid in general sau ca este stupid a incerca implementarea lui in Romania. Ce alt model european vi se pare mai potrivit ca sursa de inspiratie pentru Romania si de ce? Va multumesc pentru clarificari.

MF  •  22 august 2011, 20:03

Mai acu trei zile groparii Craiovei salivau la anuntul ,,mititelu pierde Craiova ,,.Prin acceptarea reorganizarii si nu a intrării direct in faliment se accepta ideea ca împotriva Craiovei sa luat o decizie provizorie care poate fi rasturnata.Asta nu cea mai rea veste pentru gropari.Vestea grea era dacă era bagata direct in faliment si lichidatorul trebuia sa valorifice toate bunurile acțiunile participatiunile drepturile patrimoniale ale falitului pentru acoperirea debitului către terti.Lichidatorul va intreba ,,unde sunt jucatori aflați sub contract cu persoana juridică,, Deaici începe distracție. Sacalii cu discurs de sfinti vor trebuii sa vomite prada in public. Cum suportati sa vietuiti lângă asemenea specimene fără a le împrumuta ,,calitatile,,?

Mihai  •  23 august 2011, 14:48

Ce mod manipulant de a cere statului sa functioneze doar daca e profitabil. Adica, informatia sa ramana apanajul trusturilor, adica a unor interese de grup.

Iar fraie…pardon cetatenii, sa-si aleaga doar afiliatia la un trib, nu?

Ovidiu  •  28 august 2011, 23:02

Domnului Tolontan: multumesc! repet, nu am vrut sa sune a partizanat lamentabil iar excesul de atentie pe partea financiara poate nu e cea mai buna abordare, m-ar bucura doar ca acest sector – al mediei publice – sa fie cunoscut cu adevarat de publicul larg. Aceasta implica transparenta, pe de o parte, si dorinta REALA de a intelege, de cealalta.
In privinta finatarii sectorului privat imi mentin rezervele – ma gandesc nu doar la finantarea directa (plati nepublicitare pentru actiuni de influenta la punct fix) ci si la cea indirecta (competitie incorecta, scutiri pasuiri si avantaje diverse etc.)

Ma bucur insa ca aici comentariile sunt echilibrate. In general la acest subiect „opiniile” sunt radicale: jos taxa aberanta, TVR ar trebui sa aiba numai un canal sau, mai ceva, sa se inchida de tot!

si cu scuzele catre gazda, raspund unui alt comentariu:
Pt. Dl. Popescu: Da, e corecta observatia imi cer scuze, nu ziceam ca BBC e stupid 😛 Ma refeream doar la prezentarea BBC ca model. De fapt, problema e ca, de regula, cei care vehiculeaza acest argument „zdrobitor” habar nu au despre ce vorbesc; nu au urmarit un program BBC si, ce sa mai zicem, habar nu au cum este acesta facut. Stiu doar ca asa trebuie sa fie televiziunea. Si nu gresesc deloc! Dar se uita la OTV 😀

Pt Dl. Pandele: (despre SNR) corect, dar deocamdata statul are obligatia de a intretine transmisia radio-TV terestra – pe de o parte e o problema de strategie si securitate nationala, pe de alta sunt niste obligatii europene. Faptul ca banii sunt dati SNR /Radiocom indirect (prin TVR si SRR) este, intr-adevar, o ciudatenie. E interesant de stiu cum e intocmit „pretul” serviciilor? Care sunt costurile reale si ce face SNR cu banii, aceea e o alta problema.

enea  •  11 septembrie 2011, 11:11

Mediocrii din conducera radioului , maria toghina , doina jalea , doru vasile ionescu , au „facut totul ” pentru a scapa de adevaratii profesionisti – Diana Nedelcu , Paul Grigoriu si altii , . Acestia , oameni de si cu carte , cultura solida si caracter asemenea, refuzau inregimentarile politice , serveau Romania si pe romani ,respectau si cunosteau limba romana (si altele ,desigur,ca orice om cult). Ma gindesc mereu la emisiunile doamnei Diana Nedelcu , LUMEA IN CLAR-OBSCUR <spre exemplu , la Mtinalul lui Paul Grigoriu … Azi ,Radio Romania Actualitati a devenit de neascultat , azi , adica din 2008 incoace .Emisiuni proaste ,toate la fel , voci antiradiofonice,idei ioc , impostura de la virf ,pina la baza … Au distrus radioul acesti impostori .

post  •  28 februarie 2013, 17:13

[…] Continuarea aici […]

Ce buget cheltuie TVR şi Radioul de stat ? – Ora de Stiri  •  5 februarie 2014, 13:22

[…] Continuarea aici […]

Comentează