mySport

Mihai din Milos (I)

12 September, 2011 | 454 comentarii


E cea mai ciudată invitaţie la restaurant din viaţa mea. Mi-a făcut-o un om care şi-a pierdut, temporar sau nu, ambele picioare şi o mînă. Şi mi-a făcut-o ca să-mi vorbească despre cum o să zugrăvească el o casă pe care o va cumpăra şi cum  va îmbătrîni pe  insula unde în 1820 a fost descoperită statuia lui Venus.

Găsită într-o livadă de măslini din Grecia, Venus din Milo şi-a pierdut o mînă în drumul spre Luvru. Totul porneşte, cum ar veni, de la măslini.

“Doi măslini. Doar doi, dar buni. O casă mică cu o curte de o mie de metri. Şi, dincolo de curte, zăreşti marea”. Au pus ochii pe proprietate acum cîţiva ani. Se gîndesc să o cumpere. “E pe insula Milos, în Grecia, unde merg cu Maria în vacanţă de 10 ani, în fiecare vară”.

Ploaia bate în geamul gros al clinicii De Hoogstraat din Utrecht. Sînt 13 grade. Mijlocul de septembrie arată ca o vară pe care iarna o strînge în braţe într-o staţie de tramvai, ca să nu plece. Sînt frunze în aer.

“Luăm vasul rapid din Pireu”
Bărbatul de 28 de ani se uită într-o parte. “Aşa e mereu vremea aici”. O glumă locală spune că dacă te-ai suit pe bicicletă şi nu te bate vîntul din faţă înseamnă că mergi în direcţia greşită!

“De regulă, încercăm să ne facem programarea de vacanţă mai devreme pentru că pe Atena – Milos zboară un avion mic, cu două locuri pe fiecare parte a culoarului. Se umple repede. Dacă nu găsim bilete la avion, luăm catamaranul din Pireu. Merge mega bine! Face mai puţin de 4 ore”. În kilometri, navighează cu 45 km pe oră, viteză OK pentru un vas care transportă şi maşini.

Uşile rămîn albastre
“Anul ăsta parcă am simţit ceva. Nu ne-am făcut rezervare. Urma. Pe 10 mai, cu o etapă înainte de terminarea campionatului, eram la antrenament şi am avut accidentul la coloană. Dar tot o să cumpărăm casa aia mică din Milos! E simplă, arată ca două cuburi puse colţ în colţ. Şi o s-o zugrăvesc în alb, cum sînt toate casele acolo. O zugrăvesc cu mîna mea în alb, doar tocurile de la ferestre şi uşile le vopsesc în albastru”.

Se opreşte. O tînără intră în salon. Mihai continuă să vorbească în română. “Ştii albastrul ăla frumos din Grecia?”.

“Mergem”, nu “Te ducem”
Fata are pînă în 30 de ani. “Mihai, mergem jos, da?”. Este zîmbitoare, energică şi necompătimitoare. Spune “Mergem”, nu “Te ducem”.

Apare o colegă şi mai tînără. Asistentele discută în engleză cu Mihai. “Vizitele au loc jos, nu în salon, aşa e regula aici. Mergem în restaurant”, zîmbeşte pacientul. Mergem.

Culoarele sînt largi. În toate direcţiile mişună oameni în cărucioare. Mihai e singurul culcat pe un pat. Din cînd în cînd merge şi în căruţ. Dar, pentru că face minileziuni pe fund şi pe spate, timpul  de căruţ e limitat, patul ramine de bază.

“Sînt cel mai dificil caz al momentului pe aici. Noroc că îmi plăteşte asigurarea toate cheltuielile, altfel rămîneam toată viaţa să le spăl vasele”. Rîde şi continuă să meargă cu patul la restaurant.

“Cînd sînt dat jos din pat, singurul lucru pe care pot să-l fac e să conduc scaunul cu mîna dreaptă, ajutată de gravitaţie, şi să folosesc telefonul cu gura. Astea-s bucuriile mele deocamdată”

Sala de mese de la De Hoogstraat
Patul alunecă uşor în lift. Călătoria pînă la parter durează trei secunde.

Liftul se opreşte în holul central. Fetele o iau puţin spre stînga. Prin geamuri se ghiceşte o sală mare.

Se deschide uşa. Înăuntru, se aud clincănit de veselă şi, mai ales, rumoarea umană, ca un tors liniştitor, în care recunoşti, chiar dacă închizi ochii, zgomotul inconfundabil al unei mese în oraş. Plata se face la casă, ca la o autoservire, spaţiul e civilizat, larg şi cald.

Am ieşit să iau cina cu Mihai Neşu. Faţa îi este neschimbată, ca atunci cînd juca la Steaua sau la echipa naţională, “acolo am cam dat-o în bară”, se tachinează el de unul singur.

Am ieşit să iau masa cu Mihai Neşu şi el stă culcat pe un pat imens în mijlocul restaurantului, adus aici de două puştoaice surîzătoare, în blugi.

Am ieşit să luăm masa împreună, în timp ce el aşteaptă, de patru luni, complet paralizat de la piept în jos, cu o vertebră fracturată şi cu o porţiune nedefinită a măduvei spinării compresată acolo, în adînc, dar cu privirea în alertă. De la orizontală, îşi plimbă mereu ochii, în stînga şi în dreapta, tronînd, o, Sfinte!, ca un rege microbist necruţător în patul său din centrul sălii de mese.

Şi protestează fundamental: “Auzi, nu mă obişnuiesc deloc să iau cina la şase seara! Aici, în Olanda, la opt jumate nu mai e nimeni pe străzi”.

Mihai și Maria într-un cantonament spaniol cu Steaua, în iunie 2007» “Hei, ce faci, iubire?”

- Îţi aminteşti momentul accidentului?
– Da. Nu am vrut să mă gîndesc de multe ori la accident. Dar acu’ e bine să-l zic. Eram la antrenament. N-o căzut Alje Schut peste mine cum se zice. Ne-am ciocnit întîmplător. Pur şi simplu, ne-am ciocnit. Eu veneam dintr-o parte şi el din alta. El avea mingea, eu am băgat alunecare, el a venit spre minge şi ne-am ciocnit. O fază obişnuită. Un ghinion. Cînd mă uit la fotbal, văd o fază ca asta la cîteva meciuri.

– …
– Serios. Şi la meciul Luxemburg – România, la care m-am uitat la televizor, pe ăla cu Franţa nu l-am putut urmări, aşa, la jocul cu Luxemburg am văzut o fază a lui Măţel, mamă ce m-am speriat! Măţel o protejat o minge şi o căzut aşa, în fund, chiar aproape de genunchiul jucătorului de la ei. Noroc că luxemburghezul se oprise şi n-a avut forţă în lovitură!

Zîmbetul contagios al oamenilor
“Hei, ce faci iubire?!”. Se luminează. “Ce faci iubire?” a fost salutul pentru Maria, soţia lui, care a venit mai repede azi. Maria îi răspunde printr-un surîs.

Cînd începi să constaţi că oamenii zîmbesc în jurul tău, nu te mai opreşti să observi şi să notezi în carnetul de jurnalist.

Ea e brunetă, el, blond. Faţa lui Mihai a rămas neridată şi nu are nimic din culoarea aceea de pergament care prinde colţul ochilor în cronica bolilor lungi. După 4 luni de spital, ochii şi tenul şi-au păstrat strălucirea. Coşurile mici şi dese sînt singurul semn pe faţă al unui organism aflat în repaus forţat. Şi o cicatrice scurtă, în zona traheei, marchează locul unde a pătruns tubul pentru respiraţie.

De undeva apare şi asistenta. “Dacă vreţi să mîncaţi sus, să mă anunţaţi, vă rog!”. Ntzzzz, dă Mihai din cap către soţie. “Vă las să vorbiţi”, spune Maria. “Mă duc să mă uit pe nişte reviste”.

“Nu simţeam durere, dar nu puteam să mă mişc! Am ştiut că e nasol şi le-am zis să-mi dea oxigen şi s-o sune pe Maria”

- Ai căzut din ciocnire, el n-a venit peste tine…
– N-a venit pentru că dacă Alje pica peste mine atunci era şi mai rău. E un super băiat, i-am zis că n-o avut nici o vină. Puteam să mă lovesc de bară, să am accident de maşină, asta a fost! O perioadă n-o jucat, iar acum e căpitanul lui Utrecht. Mă bucur pentru el, e la club de cînd e junior, merită!

- Ţi-ai pierdut cunoştinţa?
– Nu, deloc! Am rămas treaz şi am simţit că nu mă mai pot mişca. Am simţit pe loc că e ceva nasol, aveam şi probleme cu respiraţia, şi le-am zis la colegi s-o sune repede pe Maria şi să-mi dea oxigen. Norocul meu a fost că a venit repede ambulanţa şi că spitalul o fost foarte aproape. (Vorbeşte rapid şi logic. E imposibil să deduci, ascultîndu-l, că ar avea şi cea mai mică problemă. Anticipează din ochi cînd un bărbat se apropie de un scaun de lîngă patul lui şi-i spune în olandeză că e liber şi-l poate lua)

- Şi cînd ai ajuns la spital cum erai?
– Nu simţeam nici o durere, doar că nu puteam să mă mişc. Cînd am ajuns la spital m-am întîlnit cu Maria, am vorbit cu ea, apoi m-au dus la teste, scanări şi apoi direct în operaţie. După operaţie, chirurgul mi-a zis că am avut şansă că ambulanţa a ajuns aşa de repede şi mi-a dat oxigen, pentru că în cazuri ca ale mele se moare dacă nu primeşti oxigen rapid.

- Şi cînd te-ai trezit ce ai simţit?
– Am avut o noapte capul imobilizat, uite am aici două puncte. (Din patul unde rămîne culcat pe toată durata discuţiei, arată cu barba undeva spre sprîncene. Da, se poate) De durut, nu prea m-a durut. Medicii au prins C3 de C2 şi de C4. Eu la C3 am fost lovit.

Ce reprezintă C3
Coloana cervicală este partea superioară a coloanei vertebrale. Omul are 7 vertebre cervicale, numerotate crescător de sus în jos.

Funcţie şi de alţi factori, traumatismul coloanei este cu atît mai grav cu cît afectează o vertebră superioară. Simplist exprimat, omul paralizează de la vertebra fracturată în jos.

Dacă pacienţii au funcţii sau senzaţii sub nivelul leziunii, medicii numesc asta “traumatism vertebro-medular incomplet” şi cazuistica arată că există numeroşi bolnavi paralizaţi care şi-au reluat destul de mult din funcţii. Pentru că măduva nu e complet secţionată sau e doar comprimată, ei se pot reface, dar nimic nu e sigur, aceasta-i şi situaţia lui Mihai.

Cît de mult şi în cît timp se reabilitează, acesta este un pronostic imposibil de dat. Totul se petrece în ani. “Medicii nu fac preziceri”, explică Mihai.

15% dintre accidentele grave ale coloanei sînt provocate de sport şi aproape jumătate de accidentele rutiere

Mişcă braţul drept şi capul
Cît de afectat e Mihai Neşu?  “Scrie ce vezi, te rog! E puţin important cum sună, mai bine să se ştie exact”, spune fotbalistul.

Mihai îşi mişcă bine în acest moment capul şi cîţiva muşchi ai mîinii drepte, inclusiv o porţiune a palmei, dar nu degetele independent.

Nu poate apuca obiecte cu mîna dreaptă, pe care o ţine în zona pieptului cînd stă în pat. Se pregăteşte să facă exerciţii cu un sistem prin care poate agăţa lucruri cu mîna dreaptă, un soi de macara miniaturală. Tot cu dreapta îşi conduce scaunul, lucru pe care l-a reuşit un timp doar cu bărbia.

Partea stîngă este imobilizată, ca şi tot corpul de sub nivelul pieptului. Mîna stîngă o ţine pe lîngă corp, “la ea nu merge bicepsul, merge doar deltoidul”. Braţul stîng îi vibrează vizibil din cînd în cînd, ca şi cum ar vrea să se ridice. “Oooo, mai e pînă acolo!”, explică el. “În ultima vreme am simţit ceva şi în talpa piciorului stîng, dar e doar o senzaţie, nu o mişcare”.

“Cînd fac duş simt cînd dă cu apă pe mine pe partea dreaptă. Pe stînga nu simt nimic. Parcă am trei tractoare pe mine pe stînga. Iar dacă e apa caldă sau rece simt doar de la piept în sus. E complicat, nu-i aşa?”   

Cum a reuşit să respire singur
- Mihai, oamenii se tem de tot felul de lucruri. Noi ne temem de avion sau că va dispărea meseria de jurnalist, la asta mă gîndeam venind încoace. Ţie de ce ţi-e teamă?
(Se gîndeşte, mişcînd uşor capul în stînga şi în dreapta, cu privirea în tavan. Este balansul stînga-dreapta pe care-l face foarte des. În colţurile ochilor îi curg lacrimi pe care nu şi le poate atinge. “E un gest reflex al organismului sau plîngi?”. “Uneori plîng, cînd mă emoţionez”).  Uite, îţi spun cum arată grijile la mine. La început au venit doctorii şi mi-au zis că s-ar putea, fiind fractura foarte sus, să nu pot respira singur şi să am nevoie de un tub precum Christopher Reeve, interpretul lui Superman, care a paralizat căzînd de pe cal. Nu i-am crezut! După operaţie, o săptămînă am respirat pe maşină. Apoi, două, cu trahectomie. Apoi, am respirat normal. Şi acum, luni, mi-a zis un medic de aici, de la recuperare, că există pericolul ăsta. Dar deja doctorii s-au înşelat în anumite aspecte, în altele au avut dreptate, aşa că nu mă tem.

- Şi n-ai mai avut nevoie de oxigen?
– Nu. Cînd am venit la clinica de recuperare, aveam capacitatea plămînilor 28 la sută. După cîteva săptămîni am ajuns la 41%. La condiţia mea fizică e destul de bine 41. Asta e partea bună. După cum partea bună e şi că măduva nu a fost secţionată complet.

(În jur creşte nivelul sonor al discuţiilor. Sînt zeci de bolnavi care apar cu scaunele, se pun la mese şi vorbesc cu ai lor. “Vrei ceai?”. “Beau mereu ceai. Din cauza paraliziei am dezechilibru de temperatură în corp. Cînd mi-i cald, beau ceai rece. Cînd mi-i frig, beau ceai cald”. Pun paharul lîngă pernă. Mihai soarbe cu ajutorul curburii paiului).

“Vorbim de ale noastre”
- Cum arată o zi normală a ta?
– Mă trezesc la opt jumate.

- Iei ceva de somn?
– Nu. Dorm bine. În spital am luat, la început, dar nu m-a ajutat. Eu mereu am dormit bine. Mă scol, mă pregăteşte asistenta, îmi dă să mănînc şi apoi încep terapiile. O jumătate de oră terapie, apoi o jumătate de oră pauză şi tot aşa. Dorm la amiază, seara vine Maria, vorbim de ale noastre, mă mai uit la televizor, uneori mă uit şi pe net la Mircea Badea. Cred că e unul dintre oamenii care-şi fac meseria ca să schimbe ceva. Aşa cred. Pe la zece, zece şi ceva mă culc.

“Mă uit pe net la Mircea Badea, e preferatul meu, chiar dacă noi, fotbaliştii, nu sîntem preferaţii lui. Dar fiecare are opinia lui şi aici, în Olanda, am învăţat să respect diferenţele dintre oameni”

- Ce fel de terapie faci?
– Păi, depinde. Terapie fizică, fizioterapie cum ar veni, cu exerciţii. Apoi ergoterapie, unde facem şi exerciţii, dar şi vorbim. Vorbim despre cum vreau să arate casa mea, cum o pot amenaja ca să-mi fie utilă, vorbim despre viitor. Aici încearcă să te ajute pe toate planurile, cum ar veni.  Că de aia m-am şi supărat odată. Am citit pe net cum zic unii din România despre mine că e posibil să rămîn legumă toată viaţa. Păi, aici, în Olanda, legume ca mine, aşa, sînt directori de bănci! Cînd eşti director de bancă nu pot să zici că eşti o legumă.

(Îi curg lacrimile, nişte lacrimi care se formează invizibil de sub cuta pleoapelor şi se scurg apoi, trase de gravitaţie, spre pomete, traversează faţa şi ajung pe cearşaf, nelăsînd nici o urmă în drumul lor. Îl priveşti pe bărbat şi te gîndeşti că, neînsoţite de gesticulaţia dramatică a corpului, lacrimile omului par un soi de fenomen natural, ca ploaia care bate dincolo de geamuri, pe Rembrandtkade, bineînţeles!, aşa se numesc parcă jumătate din străzile din Olanda) 

De la Sion la Mysport
- Rămăsesem la ergoterapie.
– Aşa-i. Tocmai azi mi-a zis ergoterapeuta că mă va duce la cineva care a avut în copilărie cam acelaşi accident ca al meu. Şi, care, după aia, a făcut o facultate, s-a angajat şi acum a devenit un şef de companie, nu ştiu exact ce companie. Nu ştiu cum e în România, sînt sigur că şi acolo m-ar fi îngrijit bine medicii, dar aici totul e pus la punct. Schimb canalele la televizor cu ţeava aia în care suflu, o mega invenţie, ai văzut-o atîrnată deasupra patului. Iar pentru case există sisteme speciale prin care deschizi uşa, aprinzi luminile, practic poţi face orice.

- Vorbeşti întruna. (Chiar turuie de cînd a început cina, deşi n-am trecut de aperitivul ceaiului. E tonic aşa, cu pletele lui blonde; transpiră, plînge silenţios şi-şi povesteşte versiunea).
– Sînt optimist de felul meu. Mă interesează problemele altora şi le compar cu ale mele. Chiar am vorbit de curînd la telefon cu George Ogăraru, unul dintre cei mai buni prieteni. E la Sion, în campionatul elveţian. Şi e supărat că nu prea joacă şi că şi-ar putea încheia cariera aşa.  I-am zis: “Ia uite, frate, ce mofturi faci! Dacă eu sînt încrezător, tu de ce nu eşti?!”. Vreau să mai vorbim pe larg despre prieteni şi despre încurajările oamenilor. M-a emoţionat şi ce spun cititorii de pe site-ul vostru, Mysport. Mysport e al Gazetei, aşa-i?

“Am şi eu momentele mele de cădere. De pildă, acum trei luni, cînd am venit de la spital la clinica de recuperare, am crezut că voi progresa rapid. Nu-i aşa, nimeni nu-mi dă simţurile înapoi ca prin minune”

Femeia de la masa de alături
Se aude o melodie, întîi în surdină, apoi din ce în ce mai tare. E un cîntec de copii. Sărbătoresc ceva într-un careu special amenajat al sălii uriaşe de mese. “Medicii mi-au povestit ce bine suportă copiii aflaţi aici paralizia. Ce curajoşi sînt! Şi, dacă te gîndeşti, ei chiar n-au nici o vină, unii s-au născut aşa. Eu am băgat o alunecare şi am avut ghinion, dar ei?”.

La o masă distanţă, o femeie de aproape 50 de ani vorbeşte cu rudele venite în vizită. Stă în cărucior şi îşi mişcă ambele braţe cu dificultate. E îmbrăcată ca la o cină smart de afaceri,  cu un sacou brun de croială modernă.

“Mai avem mult de vorbit”
Melodia copiilor umple spaţiul. Îl pierd pe Mihai, care continuă să turuie. Imaginea lui se  blurează, o fi de la oboseală sau sînt bolnav incurabil de una dintre cele zece boli de care ne molipsim în imaginaţia cotidiană?

Sau poate totul e în ceaţă pentru că te diluezi uşor, împreună cu egoul tău. Ai venit aici sobru şi prevenitor, fricos în fond ca orice bărbat, şi simţi cum lumea de la De Hoogstraat te absoarbe de parcă toţi aceşti oameni s-ar opri din ale lor şi s-ar uita brusc la tine, surprinşi că nu înţelegi cum de, prinşi între disperare şi vis, ei au ales să ia cina.

Ţi se închid ochii. “Ştii, apropo de meciul cu Franţa…”.  Cineva a vorbit.  Tresari. E tipul din pat, indestructibil de curios.

- Scuze, Mihai, nu mai ştiu ce voiam să te întreb.
– Nu-i nimic. Mai dă-mi un ceai, te rog, avem mult de vorbit.

 

 

 

Citeşte în ziarul de mîine:
 – “M-am învăţat să trăiesc printre oameni ca Frans van Seumeren, patronul lui Utrecht, un milionar care în vacanţă traversează Europa cu bicicleta de la Vest la Est”

- “Răzvan Lucescu? E un antrenor mega sus. Poate prea sus pentru percepţia fotbalistului român”

- “Victor Piţurcă mi-a renăscut cariera cînd m-a transformat din mijocaş central în fundaş lateral”

- “Hagi nu a dovedit că e antrenor bun? Hai să vedem cîţi jucători a descoperit!”

- “Mă uitam pe MTV ce omagii a primit Amy Winehouse şi mă gîndeam că sportivii şi cîntăreţii au aceeaşi soartă: să-i facă pe oameni fericiţi”

Ți-a plăcut articolul?
Facebook Like
Facebook Share
Abonează-te la canalul de Facebook!

Comentarii

454 Responses to “Mihai din Milos (I)”

Pages: « 1 2 3 4 5 6 7 8 9 [10] Show All

  1. 451
    silviu Says:

    sa iti dea Dumnezeu insanatosire grabnica si tot binele din lume si baiatul meu joaca fotbal la dinamo dar este stelist sadea si esti febletea lui multa sanatat iti doreste silviu si luciian

  2. 452
    VIDEO Primele imagini cu Neşu după teribilul accident » A fost azi la victoria lui Utrecht cu Ajax! | DinSport Network Says:

    [...] accidentul din 10 mai 2011 şi a descris detaliile vieţii de zi cu zi din clinica de recuperare. Prima parte: Mihai din MilosA doua parte: “Noaptea visez că merg din nou”A treia parte: “Cred că mă fac eu bine [...]

  3. 453
    De ce îmi place sportul | Write, write, otherwise we are lost Says:

    [...] sau nu. Şi chiar dacă se îndeplineşte, poate dispărea în orice moment. Cum a păţit Neşu, care în urma unui accident din timpul antrenamentelor, a fost la un pas de moarte şi acum luptă [...]

  4. 454
    Galerie foto » Gala "Fantasticii Fanatik" şi-a desemnat cîştigătorii: Pancu | DinSport Network Says:

    [...] de Andrei Vochin) Citeşte aici materialele scrise de Cătălin Tolontan despre Mihai Neşu: Partea 1, Partea a II-a, Partea a III-a, Partea a [...]

Pages: « 1 2 3 4 5 6 7 8 9 [10] Show All

Leave a Reply

    Cauta

Ai un pont
legat de cazul licitatiilor din sport?

Nume (optional):
Pont:
Email/telefon de contact (optional):
Introduceti textul de verificare (obligatoriu):
Introduceti textul de verificare


    SATI