Cînd ceilalți au dreptate

1. Proces cîștigat de jurnaliști cu ANAF. Prin Oana Stancu, m-au sunat și pe mine în vară, dar am refuzat să mă alătur pentru că deja plătisem și pentru că am comis o eroare de judecată. M-am gîndit că e de preferat ca ziarist să nu te judeci cu statul pentru chestiuni financiare, ca să nu-îi poată reproșa nimeni, niciodată, că ai speculat slăbiciunile sistemului. Statul zice că ai greșit, plătești și asta e. O prostie, evident, ca și cum, ca jurnalist, ai drepturi mai puține față de orice alt contribuabil. În fine, bravo lor că au mers mai departe! Ei au fost activi, eu am fost resemnat în această chestiune. Interesant e acum de văzut, pînă la soluția pe fond, care vor fi consecințele deciziei Curții de Apel București: mai există TVA la drepturile de autor (actori, arhitecți, pictori, scriitori, jurnaliști, muzicieni…)?

joi, 13 octombrie 2011, 11:14

1. Proces cîștigat de jurnaliști cu ANAF. Prin Oana Stancu, m-au sunat și pe mine în vară, dar am refuzat să mă alătur pentru că deja plătisem și pentru că am comis o eroare de judecată. M-am gîndit că e de preferat ca ziarist să nu te judeci cu statul pentru chestiuni financiare, ca să nu-îi poată reproșa nimeni, niciodată, că ai speculat slăbiciunile sistemului. Statul zice că ai greșit, plătești și asta e. O prostie, evident, ca și cum, ca jurnalist, ai drepturi mai puține față de orice alt contribuabil. În fine, bravo lor că au mers mai departe! Ei au fost activi, eu am fost resemnat în această chestiune. Interesant e acum de văzut, pînă la soluția pe fond, care vor fi consecințele deciziei Curții de Apel București: mai există TVA la drepturile de autor (actori, arhitecți, pictori, scriitori, jurnaliști, muzicieni…)?

2. Costi Rogozanu mă provoacă amical pe voxpublica,după ce am spus că, în România, e prea puțin capitalism, nu prea mult. Da Costi, cred că putem fi de acord că nu sîntem de acord pe această temă. Sîntem diferiți, ce bine!
Cît despre ceea ce critici tu în general, aici sînt de partea ta. Abuzurile marilor companii și ale marilor angajatori, complicitatea guvernamentală și inepția cu ideea că noi avem un stat social de care trebuie să scăpăm pînă mîine dimineață, toate sînt teme unde gîndim la fel. Eu nu cred că acesta este capitalismul. Nu cred, de pildă, că te poți exprima ca ministru de finanțe așa: ”Dacă salariile nu vor creşte, va fi datorită (wow!!!) politicii sănătoase a Guvernului!”. Oamenii ăștia au ajuns să creadă că a da salarii mai mici e o virtute! Vorba unui economist: ”Toți vorbim despre costrolul costurilor, dar nu realizăm care e costul controlului!”.  Poate că, aici e just ceea ce observă Costi, facem prea puțin pentru a scoate în evidență absurdul lecțiile de efort pe care le primim tocmai de la niște politicieni care nu au dovedit că știu ce e efortul.

3. Foarte bun Ion Cristoiu în interviul pe care i l-a luat aseară, la B1TV, lui Sorin Ovidiu Vântu. Ziaristul a știut exact cum să pară colocvial, să tacă, să fragmenteze astfel încît să scoată cît mai mult de la intervievat. Deși evit să folosesc superlative, am senzația că a fost cel mai bun dialog media cu SOV făcut vreodată. M-a frapat totuși că, deși a citit pe post, Ion Cristoiu n-a citat ”Adevărul”, care făcuse și el un interviu cu SOV, publicat tot ieri.


Comentarii (11)Adaugă comentariu

Dan  •  13 octombrie 2011, 11:41

„Proces cîștigat de jurnaliști cu ANAF”
Usor-usor invata si lumea ca se pot castiga procese contra guvernantilor. Care la un moment dat vor face implozie. Nu poti vota doar prostii sau amana punerea in aplicare a deciziilor judecatoresti.
Interesant cum am evoluat din ’90.
La inceput ei castigau tot la instantele romanesti. Cine era mai destupat mergea la U.E.
Acum castiga populatia impotriva conducatorilor dar acestia nu le pun in aplicare.
Urmeaza a treia treapta de evolutie, populatia castiga in instante iar guvernantii pun in aplicare deciziile 🙂

mihrp  •  13 octombrie 2011, 14:10

sa stii ca nu poti judeca un om doar ca a spus datorita in loc de din cauza; cu atat mai mult ca a fost doar spus in fata microfonului – daca era scris, era intr-adevar altceva
cu totii putem face astfel de greseli, repet, mai ales in fata camerelor de luat vederi
asta chiar e ultima problema a noastra

Cătălin Tolontan  •  13 octombrie 2011, 14:41

mihrp: ai dreptate ca nu poti cintari dupa o fraza, dar citeste, te rog, inca o data tot contextul declaratiei. Exact asta a vrut sa spuna.

fotbal  •  13 octombrie 2011, 15:27

nu e corect si protestez.dupa treaba aia cu ANAF-ul, ai sarit randul la portile Raiul! CLAAAR!!!

Cosmin Coman  •  14 octombrie 2011, 21:08

Ma inclin… Una e sa recunosti in cercuri restranse un regret, alta e sa scrii despre asta, mai ales intr-o lume a internetului unde totul se multiplica si nimic nu mai poate fi sters. Desi parerea mea este de multe ori negativa la articolele tale si, in acelasi timp, atat de neimportanta, tin sa felicit un om care scrie despre un regret si o lipsa de actiune care, intre noi fie vorba, au fost decizii luate intr-o perioada in care nu cred ca doreai alinierea numelui tau cu cel al lui Badea. Imi amintesc, da sau nu (poate ca imaginatia imi joaca feste) ca au existat ceva contre pe tema asta intre tine si M Badea. Deci, primeste respectele mele, un cititor, un anonim, un …

Cosmin Coman  •  14 octombrie 2011, 21:12

Pe de alta parte, sa persisti intr-o greseala e total aiurea. Daca ai platit ceva ce nu i se cuvenea statului, cere-ti banii inapoi. Faptul ca iti ceri banii nu inseamna ca profiti de rezultatul unei initiative straine tie si nimeni nu are dreptul sa te judece. Nu o lua ca un sfat, nu-mi permit acest lucru. Ia-o ca un sondaj de opinie !!!

Lumea între utopie şi pragmatism « Ligioara  •  15 octombrie 2011, 18:14

[…] măsura, m-a impresionat un fragment din editorialul lui Cătălin Tolontan – Când ceilalţi au dreptate. Nu, nu este despre sport. E despre viaţa. “M-am gîndit că e de preferat ca ziarist să nu […]

L M  •  15 octombrie 2011, 18:16

Punerea, in aplicare, exact la asta ma gandeam si eu, Dan! Sa asteptam pana acolo, un pic de rabdare, da.

ZIARE ONLINE  •  16 octombrie 2011, 11:55

Am citit pe GSP un articol despre cum gimnastele noastre, dupa 30 de ani, se intorc fara nicio medalie. Poate vei spune ceva de acest subiect la tine pe blog

dan  •  18 octombrie 2011, 12:54

stiu ca acest comantariu vine tarziu, dar mai bine mai tarziu….. legat de interviul dlui Cristoiu, nu inteleg cum l-ai vazut tu atat de bun, inteleg ca nu a fragmentat, dar a fost usor in genunchi. As aminti doar doua episoade in care dl. Vantu trebuia pus la punct:
– intreruperea cu apelativul excelenta (ce ironie!) a fost des intalnita si vroia sa arate cine conduce acolo. macar o data dl. Cristoiu trebuia sa replice. Nimic!
– dl. Vantu s-a declarat oripilat de jegul din presa. Pe bune!!! Ca si cum nu el spunea: “nu sunteți liberi, nene. Vă convine, lucraţi, nu vă convine, plecaţi, ce mare căcat!”. Cred ca dl. cristoiu il putea intrerupe in acel moment.
Mi se pare cel putin ciudat sa-l considerati cel mai bun interviu media.

Catalink  •  22 octombrie 2011, 7:59

Eu am câştigat procesul cu Adevărul lui Patriciu. Pentru drepturi şi sporuri salariale pe care refuză să le plătească angajaţilor, deşi sunt trecute în CCM. Hotărârea judecătorească rămasă definitivă îi obligă. Acum nu mai au de ales. Ăsta este un exemplu că se poate.

Comentează