Conturul

vineri, 9 decembrie 2011, 1:18

Așa sîntem toți.

Cînd Raed Krishan, fotoreporterul în vîrstă de 29 de ani al Gazetei, a surprins imaginea oglindită în zgură a neamțul Florian Mayer, cîștigătorul Openului de tenis de la București, ne-am uitat și-am zis: „Ce frumos, păcat că nimeni n-o va băga de seamă!”. Era septembrie.

Acum e decembrie și ATP, instituție netulburată a economiei moderne, învîrte silențios miliarde de euro în fiecare an în jurul unei mingi fosforescente, nu doar că a observat imaginea, dar a și inclus-o în lista Imaginilor Anului 2011. Ce a adus turneul din România, pentru prima oară, pe lista scurtă a emoțiilor anului? O clipă de inspirație a unui om talentat?

Ar fi prea simplu. Raed a stat an după an, săptămîni întregi la rînd, pîndind în savana arenelor după unghiurile nepovestite ale meciurilor de tenis. Apariția fotografiei lui e asemănătoare cu citarea, neașteptată și flatantă, a Gazetei Sporturilor în The Economist, moment petrecut tot în 2011.

Parcă de nicăieri, revista aceasta răsfoită în toate cabinetele lumii a scris elogios despre ideile unui ziar românesc, ziar care inovează în plină criză a presei scrise. Nu, nu a fost un accident.

Așa ne place tuturor să credem. Că sîntem doar picioare înfipte în solul tare. Că sîntem materie, adică minut, improvizație și noroc, sau nimic. Dar nu e așa. Despre asta povestește fotografia lui Raed Krishan, în care tălpile blurate ale tenismanului sînt continuate cu silueta stabilă a trupului lui, ștanțat pe roșul zgurei.

Poate că această metaforă a pus fotografia pe lista scurtă a ATP. De regulă, materia este fermă și spiritul tremură precum aburul. Aici, în imaginea de la București, lucrurile stau exact invers, ca un avertisment delicat că ceea ce ne însoțește trupurile tot mai greoaie pe măsură ce anii trec este adevărata noastră esență, surprinsă în acest contur roșcat, fără vîrstă.

UPDATE: Despre această imagine, colega mea Luminița Paul a scris mai bine decît am putut eu.

 


Comentarii (9)Adaugă comentariu

Woodstock69  •  9 decembrie 2011, 8:58

Aceasta fotografie nominalizata la Imaginile Anului 2011, este doar una dintre sutele sau miile de poze reusite pe care Raed Krishan le-a surprins in competitiile sportive. Si eu sunt pasionat de fotografie si stiu ca nu e suficient sa dispui de ultima tehnologie in materie de foto, ci e important sa ai talent si ” ochi „. Bravo Raed ! Mi-ar placea sa faceti o expozitie, ceva gen Foto-Sport GSP. Poate chiar itineranta sa ajunga si la Brasov.
Sarbatori fericite ! si un 2012 la fel de tenace pentru echipa GSP !

koll  •  9 decembrie 2011, 10:03

Frumos..

Cosmin  •  9 decembrie 2011, 10:24

Felicitari!

Lucian  •  9 decembrie 2011, 14:40

Felicitari pentru poza insa cu o floare nu se face primavara. Daca o sa continuati cu publicarea de subiecte can-can o sa pierdeti mult din ideea de calitate a ziarului. O sa-mi spuneti ca traim intr-o societate capitalista manata de puterea banului si ca daca asta cere publicul asta ii dati. Poate asta merge conform principiului „prosti, dar multi”, dar din conceptul de calitate al ziarului pe care il tot trimbitati eu inteleg altceva. Articole despre sport si nu balacariri ale actionarilor din fotbal, poze de sport si nu bltzuri cu sani goi. Chiar cred ca presa are inca un rol de educare a publicului si nu e doar un mijloc de manipulare a multimilor.

Daniel  •  9 decembrie 2011, 16:09

Super poza. Gazeta are fotografi talentati.

Cătălin Tolontan  •  9 decembrie 2011, 16:11

lucian: nu cititi ziarul. Rasfoiti, probabil, siteul. Nu exista sini goi in ziar!

artiglio  •  10 decembrie 2011, 8:48

o poza superba! se poate sa aflu citeva informatii despre autorul ei?

ddt  •  11 decembrie 2011, 14:48

mai trebuie facuta si o pauza din cind in cind. da, fotografia e poetica, presupun, nu ma pricep nici eu la astfel de lucruri. dar apropo de „doar picioare înfipte în solul tare”, de ce urmarirea imprumutului de 400 000 € cash,neobisnuit e putin spus, altii numesc asta altfel, a sotiei presedintelui FRF nu a mai fost facuta in gazeta ? oare d-ul presedinte e crutat de consecintele unui astfel de imprumut? daca tot UEFA si FIFA e prezentata ca sperietoare, sa intrebe acolo ce se intimpla deobicei dupa o treaba ca asta.

Nicolae Ivanciu  •  20 iulie 2014, 18:17

Super poza! Chiar sunt invidios!

Comentează