Țară de săritori

Moto: „Nu suntem o țară de înotători, nu am o mare apetență pentru piscine săpate în diferite localități” – Mihai Răzvan Ungureanu – prim-ministru.

vineri, 9 martie 2012, 9:32

Moto: „Nu suntem o țară de înotători, nu am o mare apetență pentru piscine săpate în diferite localități” – Mihai Răzvan Ungureanu – prim-ministru.

După ce a ajuns la rubrica „Așa nu!” în raportul Departamentului de Stat al Statelor Unite, în momentul în care m-a amenințat că va culege informații compromițătoare despre mine, Elena Udrea nu are nici un motiv să mă simpatizeze.

E reciproc, autentic și, vorba unei prietene, destul de deprimant, „de vreme ce dacă îți cauți fotografiile pe google observi că asociatorii tăi de imagine sînt Ridzi, Udrea și alții”. Pentru asta ai muncit 20 de ani? Mai apar, sporadic, fotbalistul Mihai Neșu sau maratonista Constantina Diță, răspund, și amica dă să rîdă „Da, da, vezi să nu! Cu ăilalți rămîi legat!”.

Am amintit episodul fără plăcere, ca să fie clară relația. Pentru că am de gînd s-o apăr pe Elena Udrea.

Cînd a obţinut locul 4 la CE din 2006, Ramona Ciobanu şi-a exersat săriturile pe saltele la CSNB Lia Manoliu, bazinul fiind nefuncţional*Cînd a obţinut locul 4 la CE din 2006, Ramona Ciobanu şi-a exersat săriturile pe saltele la CSNB Lia Manoliu, bazinul fiind nefuncţional

Cînd o țintești pe Udrea și tragi în sport
„Nu suntem o țară de înotători, nu am o mare apetență pentru piscine săpate în diferite localități”, a ironizat-o recent Răzvan Ungureanu pe fosta ministră. Oooo, ce curaj s-o ataci pe Udrea după ce nu mai e Udrea! Mă rog, nu mai există puterea ministerială din ea, pentru că forța nemeritată și pe care a exercitat-o răzbunător va rămîne întrupată în Elena Udrea pînă se schimbă regimul.

Dar tocmai  pentru că am criticat-o pe Elena Udrea atunci cînd era în funcție, am toată libertatea din lume să fiu circumspect cu ironiile premierului. Maliție din care nu Udrea iese șifonată, ci sportul.

Năstase 400 de săli
În primul rînd, nu bazinele de înot reprezintă modelul de risipă al banilor publici. Ci sălile din satele depopulate, patinoarele la suprapreț și terenurile de fotbal proiectate în pantă și făcute de firmele prietene. Tocmai pentru că s-a poziționat ca un personaj serios și convins de ceea ce spune, această hiperbolă inexactă din partea lui Ungureanu a picat prost celor care se pricep la fenomen.

În al doilea rînd, și aici lăsăm nuanțele și intrăm în miezul chestiunii, nu ideea de a investi în infrastructura sportivă e greșită, ci lipsa de discernămînt cu care s-a aplicat ideea. Și nu de acum, ci încă de la Adrian Năstase, care a ridicat 400 de săli negăsind altă miză mai relevantă pentru contribuabil decît un pariu al său cu Ion Țiriac. Să nu uităm, mai ales că repetăm. Deci nu ideea e greșită, ci aplicarea ei.

Prea puține
Așa a continuat și Elena Udrea, într-o veselie incompetentă și dirijată politic. Fără să adapteze proiectele la nevoile reale, fără să discute în profunzime cu federațiile. S-au făcut terenuri de handbal mai mici cu cîteva zeci de centimetri decît cererile competiționale, iar sute de milioane de euro au fost orientaţi anapoda.

Rezultatul? România n-are nici o sală modernă, nici un bazin de top și nici o bază nautică olimpică. Premierul Ungureanu induce o senzație greșită: n-avem prea multe, avem prea puține. Prea puține din orice înseamnă sportul modern!

La nord de Capul Java
Iar dacă am fi o țară de înotători ar fi de bine, nu de rău! Singapore, un exemplu care circulă curent prin cercurile puterii ca model de succes, e ultima modă prin cabinetele pedeliste!, Singapore deci și-a fixat în februarie 2012 drept dezbatere națională la vîrf un program de investiții sportive ca să schimbe destinul de sănătate publică, de educație și, în final,  starea de bine a națiunii! Viziunea singaporeză asupra viitorului sportiv va costa miliarde de euro.

Noi ce facem? Din ce se vede, înlocuim superioritatea de Catwoman a Elenei Udrea cu suficiența de James Bond a lui Răzvan Ungureanu.

Nici o echipă calificată la Olimpiadă
Destui oameni din generația mea și mai tineri m-au sunat îngroziți cînd a fost numit acest guvern. „Ei ne reprezintă? EI?”. Nici unul nu știa pe nici unul, nu se întîlniseră pe marginea unei idei, a unei investiții în economia reală, a unui dubiu. Am așteptat pentru că nu mai am certitudini imediate. În general, mai ușor cu sentențiozitatea.

Acum însă, în fața a ceea ce transmite declarația lui Ungureanu și din informațiile pe care le am și care atestă încremenirea care continuă să sufoce sportul de performanță, n-avem nici un joc de echipă calificat pentru Olimpiada londoneză și loturile nu știu cum se vor descurca după, mă întreb cum gîndesc oamenii aceștia care par veniți din serviciile celeste.

Pe saltea
Sincer, sînt un pic speriat. Doar un pic, atît cît să mi se învîrtă bobinele. Pe Elena Udrea o cunoaștem și vedem prin ea ca prin scanerele de la aeroport. E făcută din orgolii, din interese, dintr-o poftă de putere care lasă urme pe fața realului. Uneori urme la deal, precum terenurile prost făcute la țară. Dar lasă urme.

Răzvan Ungureanu și cabinetul lui din ce sînt făcuți?!  Văd costume, aud romgleză și simt un soi de detașare a Omului de Excel. În timpul ăsta, buf, buf! Campioana națională Ramona Ciobanu, locul 4 la Europenele din 2006, autoarea celei mai bune performanțe din istoria săriturilor în apă din România, sare pe saltea, că bazin nu există.

Nu sîntem o țară de înotători, sîntem o țară de săritori. Deseori în organigrame.


Comentarii (57)Adaugă comentariu

Costurile Sălii Dinamo  •  12 martie 2012, 12:22

De la faza de proiect până la finalizarea construcţiei, costurile ridicării Naţional Arena au crescut cu aproximativ 100 de milioane de euro. Acum, lucrările la Sala Dinamo şi la Bazinul Olimpic din Parcul Dinamo şi-au dublat costurile, potrivit unei anchete a Jurnalului Naţional. Ce au cele două construcţii în comun? Se realizează din bani publici, proveniţi de la Compania Naţională de Investiţii, aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus de Elena Udrea.
Concret, dacă la prezentarea proiectului se estima că în construirea unei Săli de Sport Competiţionale de Nivel Naţional şi Internaţional şi a unui Bazin Olimpic se vor investi aproximativ 38,5 milioane de lei, fără TVA, în doi ani valoarea lucrărilor aproape că s-a dublat.

În cazul sălii de sport, costurile lucrărilor, estimate iniţial la 10 milioane de lei, au ajuns însă la aproape 30 de milioane, după ce obiectivul a fost reproiectat pentru a putea fi omologat pentru competiţii internaţionale. La reproiectare costurile au crescut brusc la 23,6 milioane de lei, fără TVA, la care s-au adăugat alte aproximativ 4,4 milioane de lei, fără TVA, decontate din primul contract ca urmare a lucrărilor efectuate, şi alte aproximatv 1,4 milioane de lei, bani proveniţi din lucrări suplimentare.
Şi la Bazinul Olimpic există multe nereguli. În august 2009, firma Construcţii Erbaşu SA a câştigat licitaţia cu o ofertă de 28,5 milioane de lei, fără TVA, dar contractul cu CNI s-a semnat pentru 29,9 milioane de lei. Explicaţia CNI: în ofertă nu fuseseră incluse taxele şi avizele de construcţie. În plus, proiectul iniţial nu era adaptat la amplasament, motiv pentru care CNI a mai pus la bătaie aproape 4,5 milioane de lei, tot fără TVA.

Cătălin Tolontan  •  12 martie 2012, 13:15

me: ar fi bine sa fie un trucaj. Nu este! Este autentica, avem zeci de asemenea imagini. Sare in costum de baie ca sa simuleze totul, mai putin apa. E o scena de antrenament real, din Romania!

corina antonescu  •  13 martie 2012, 14:56

Deja ai inceput sa fii plictisitor. Nu iti dai seama ca este prea vizibil, pana si pentru noi cititorii simpli, ca esti „montat” contra elenei udrea? Ia incearca sa „ataci” putin personajul Antonescu? Uite te si ajut putin:
Chiar atat de jos am ajuns natia asta de romani incat sa promovam o persoana care a ramas repetent, nu merge la servici dar isi incaseaza salariul, zice ca nu are bani dar achizitioneaza casa evaluata la 400.000 euro….
hai la traba Domnule Tolontan !!!!

martoru  •  13 martie 2012, 18:46

salut
crezi ca la gsp tv, la stiri macar, in loc sa vedem aceleasi stiri 3 zile cu reactiile dupa meci am putea primi ceva informatii despre campionatele mondiale de atletism, despre rezultatele din NBA (apropo se joaca zilnic dupa greva din 2011), despre rezultatele din cursele cicliste – e in toi sezonul de primavara cu clasicele si tururi de 1 saptamana -, despre rezultate din NHL, despre rezultatele de la sporturile de iarna???

toate acestea sunt sporturi.. nu numai fotbalul

merci…

ti-am scris tie ca sunt sigur ca poti duce acest mesaj cuiva responsabil de politica editoriala a GSPtv… totodata aceste informatii ar putea sa apara si in ziar si in pagina electonica a lui

Andrei  •  14 martie 2012, 8:27

Din pacate, mucegaiul moral ne intepeneste pe toti .Un soi de lehamite ma cuprinde cand vad ca nimeni nu este pedepsit,nimeni nu este responsabil ptr amatorismul pagubos intretinut de PD.De aici,sentimentul de inutilitate a propriei atitudini civice.Astfel,renuntam la ziare(informare) si ,in consecinta, la implicare.Auf Wiedersehen!

Dani  •  15 martie 2012, 2:54

Corina, draga mea, nu ti-au spus acolo unde iti iei banii ce functie a avut madam Udrea? Daca nu ai aflat pana acum, iti spun eu: MINISTRU. Ce functie a avut in ultimii ani cel de grija caruia nu mai poti dormi? Pai niciuna, ca nu a fost la putere. Deci..lcum zicea una de-a voastra, ciocu’ mic si joc de glezna. Cum dracu ii puteti sustine pe nemernicii aia nu pot sa inteleg. Ori e prostie, ori e teama ca nu va mai luati banii de la partid….

Gabi Tm  •  7 aprilie 2012, 12:06

In aceasta noapte, in Canada, Romania a reusit prin „Echipa Nationala de Polo” calificarea la JO de la Londra – performanta asteptata de mai mult de16 ani. Asta de fapt este „motivul” pt care-mi permit sa va trimit acest scurt email.

Inteleg ca avem cca 800 de sportivi legitimati la polo si cca 2000 de sportivi legitimati la inot, adica sub 3000 de sportivi in aceasta ramura, raportat la o tara de 20 mil locuitori asta insemna intr-adevar f f putin. Oare asta e motivul pt care dl MRU a afirmat ca „nu suntem o tara de inotatori?” Cred ca aici aparent are dreptate! Rezultatele insa … il dau de gol, este evident ca nu este bine informat. Camelia Potec, Dragos Agache si baietii de la polo vor reprezenta cu demnitate Romania la JO de peste 4 luni si poate chiar ne vor face surprize placute 🙂 asta in situatia in care avem in tara 6 bazine de polo si max 10 de inot.
Vin si pun intrebarile „care ar fi rezultatele in cazul in care am avea macar 1 bazin de inot civilizat in fiecare municipiu de judet si am avea de 10 ori mai multi sportivi legitimati?;  fara sa fim o tara de inotatori, daca inotul ar fi promovat in scoli, oare n-am impusca dintr-un glont 2 iepuri – copii sanatosi/ulterior populatie sanatoasa si rezultate in plan sportiv (cu care tare ne mai place sa ne laudam cand apar…)?”

Oare gandirea pe termen mediu si lung ne este interzisa?

Comentează