Testamentul lui Ovidiu. Adevăratul testament

În cîteva zile, directorul ziarului începe cea mai dificilă călătorie a vieții sale. Ovidiu Ioanițoaia se operează pe inimă. Se va întoarce să scrie aici. Un portret al lui și un fel de a face meseria de jurnalist.


“Viaţa îi iubește pe cei care o iubesc”, îi spune Radu Cosașu lui Ovidiu Ioaniţoaia în singurul interviu pe care scriitorul l-a acordat în ultimii ani. A ales un ziar de sport nu doar pentru că are rubrică aici, ci și pentru că “acesta a fost visul meu de mic, să devin cronicar de fotbal”.

joi, 15 martie 2012, 1:30

În cîteva zile, directorul ziarului începe cea mai dificilă călătorie a vieții sale. Ovidiu Ioanițoaia se operează pe inimă. Se va întoarce să scrie aici. Un portret al lui și un fel de a face meseria de jurnalist.


“Viaţa îi iubește pe cei care o iubesc”, îi spune Radu Cosașu lui Ovidiu Ioaniţoaia în singurul interviu pe care scriitorul l-a acordat în ultimii ani. A ales un ziar de sport nu doar pentru că are rubrică aici, ci și pentru că “acesta a fost visul meu de mic, să devin cronicar de fotbal”.

Radu Cosașu mai are un motiv pentru care a ales ca interviul să apară în Gazetă.

 Un spion neconfirmat

Ovidiu Ioaniţoaia se operează peste cîteva zile de inimă. Va zbura cu avionul la Munchen și “de acolo mă va lua cu mașina un prieten”, unul dintre sutele de români strecuraţi printre filele reportajelor lui.

Are cunoscuţi peste tot, de la Dallas la Capetown și din Bavaria în Ţara de Foc.

L-am suspectat o vreme că e spion și nici acum nu sînt convins de adevăr. Dintr-un anume unghi, seamănă cu George Smiley în interpretarea BBC a lui Sir Alec Guinness.

Pentru nostalgici, e o versiune mai bună decît cea oricum încîntătoare a lui Gary Oldman, întruparea scepticului șef al MI6 din proaspătul “Tinker, Tailor, Soldier, Spy”.

Spy? Alte lucruri le știu sigur.

“Gramatică, logică, subiect”

Știm, de pildă, că Ioaniţoaia este ultimul mare ziarist al generaţiei lui care ţine o rubrică zilnică.

A început la Sportul în 1968. Mulţi nici nu eram născuţi. A ajuns la “Flacăra”, Păunescu recuperîndu-l după ce ajunsese să lucreze în săli de cinema, trimis acolo de Partid pentru că se însurase cu o americancă. Bogată.

La “Flacăra” a lucrat alături de Tudor Octavian, Cornel Nistorescu, Octavian Știreanu, Eugen Seceleanu, Adrian Dohotaru, Florin Condurăţeanu sau Dorin Tudoran, o gașcă de tipi care plesneau de “gramatică, logică și subiect”, cele trei atribute ale jurnalismului după Ioaniţoaia. Și încă ceva. Pasiune.

Cafeaua de dimineață

Acum cîteva zile, mă sună un coleg. “Ovidiu e mai bine?”. Mmmmm. “Păi, văd că scrie în Gazetă”. Îhî. “E fanatic!”. Da.

Nu-l poate convinge nimeni. A început să scrie acum 43 de ani și nu vrea să se oprească.

A prins vremea în care atleţii ruși primeau un loc pe podium în plus direct în tipografie, apoi pe cea în care cuvîntul scris a trecut de la expresie la comunicare, puţini s-au adaptat, explică undeva Alessandro Baricco, lumea s-a digitalizat, unii au zis că vin barbarii, dar Ioaniţoaia a continuat să-și bea cafeaua de dimineaţă în redacţie, convins fiind că “o zi normală e tot ceea ce ne trebuie”.

Fumînd în direct la “Procesul etapei”

Are cea mai longevivă emisiune TV din România, pe care a început-o în vremea cînd se pufăia la greu în studiouri și el dădea cu fum în camere de ziceai că se toarnă filme despre Vietnam.

“Domnule Ioaniţoaia, fumînd în direct sînteţi un model rău pentru tineri!”, a îndrăznit, după ani buni, un telespectator. Între timp, s-a lăsat de tot de ţigări. E sperios cînd vine vorba de doctori.

Lumea îi spune și acum “Procesul etapei” talk-show-ului său, indiferent cum se numește emisiunea. După cum, indiferent de ratingul postului, el face dublu. La Ioaniţoaia, dublul lui zero este zero-virgulă-patru.

Nea Traian: “Se apropie lațul!”

O amintire. Miron Cozma intră la telefon. Era vremea măririi și a forței. Nimeni nu clipea în fața minerului, dar sportul are capacitatea de a caricaturiza Puterea. „Forța nu vă exonerează”, îi zice ziaristul liderului din Valea Jiului. “Domnule Ioanițoaia, nu vă permit să mă jigniți!!!”, țipă, scos brusc din minți, Cozma.

Este emisiunea cînd Traian Tomescu îi strigă, la rîndu-i, minerului, fluturîndu-și bastonul spre disperarea cameramenilor: “Se apropie lațul, Cozma! Se apropie lațul!”. Nea Traian a valorat atunci cît toată societatea civilă la un loc.

Pe cuvînt că oamenii erau mai întregi la cap. Dar Ioanițoaia nu crede asta. El nu are nostalgia trecutului, nu idealizează și știe că “e mai greu să convingi decît să șochezi, iar asta e treaba noastră de ziariști”.

Prelucrez textul și arunc un ochi pe net. N-am văzut emisiunea lui Gâdea cu Mihai Răzvan Ungureanu de marți seară, n-am văzut-o pentru că am lucrat la articolul acesta, însă sesizez că majoritatea digitală susține că premierul l-a făcut KO pe ziaristul de televiziune.

Mă gîndesc cum ar fi arătat o înfruntare a lui MRU cu blîndul și documentatul jurnalist de presă scrisă Ioanițoaia. Ca între spioni, la un bar din Casablanca.“Here’s looking at you, kid!”. Zîmbesc, e imposibil.

După 20 de ani

Ultimul credincios al scrisului cotidian a fost primul care a predat puterea. Poate există o legătură.

Ioaniţoaia a rămas director, dar a delegat deciziile celor mai tineri, treptat, încă de acum un deceniu și jumătate. O lecţie pe care nu știu cîţi vom fi în stare s-o pricepem și s-o repetăm.

În curînd se vor împlini 20 de ani de cînd lucrez cu el. Mai mulţi patroni mi-au propus să-l abandonez ca pe o piele secundă, învechită, subţiată de cicatrice.

Au fost momente grele, dramatice în sens profesional și uman, cînd mi s-a recitat, de către companii, trusturi și forţe mult mai tari decît a noastră, alternativa: “Veţi pierde!”. “Mai bine pierd cu Ioaniţoaia decît să cîștig cu alţii”.

“Alţii” erau cei care au venit și au plecat din această meserie pe care n-au iubit-o. Tehnocraţi, experţi, consultanţi, draci, laci, unii bine intenţionaţi, alţii pur și simplu nebuni de legat. Uitaţi-vă cum mor trusturi media românești de zeci și de sute de milioane de euro și veţi înţelege. Nebuni de legat!

În vestiar cu Emil Constantinescu

Elefantul acesta de ziarist merge înainte, privind oamenii cu ochi curioși, gata să mănînce o ciorbă nocturnă și rece lîngă Grădina Icoanei cu Pascal Bruckner sau să asiste, s-a întîmplat la Olimpiada de la Sidney din 2000, cum președintele Emil Constantinescu “s-a schimbat de pantaloni ca într-un vestiar în camera mea de reporter acreditat”.

Cînd șeful statului a ieșit, Ioaniţoaia a tras concluzia că “Milică e un om normal, ascultă-mă pe mine, Tolo!”. Se referea la caracter și avea dreptate.

Ovidiu exilat la ședințele de sumar

Posedă o cultură descurajantă, pe care n-o afișează niciodată în public. La ședinţa de sumar a Gazetei Sporturilor, cînd vrea să ne ia la mișto amical pe noi, omniscienţii, ne servește cu ristul, ca Piști Covaci ajuns la Ajax, cîte o replică în latină. Pentru că eu conduc, am posibilitatea să trec repede la următorul subiect. Nu înţeleg nimic, așa că uzez dictatorial de prerogative și mut discuţia.

Imaginaţi-vă că stă niţel în stînga mesei, cedînd centrul altcuiva, care are dreptul și obligaţia deciziei finale. A condus. A format echipe, a exersat puterea ani în șir și a dat-o mai departe, simplu ca în cărţile scriitorilor japonezi contemporani pe care-i admiră “pentru că sînt clari, atît de clari!”.

Știe cu precizie cît de greu se obţine simplitatea aceasta de apă curgătoare, cîtă muncă și cît fum de ţigară se polizează reciproc pînă cînd cititorii pot să exclame, deasupra textului: “Da, frate, a scris-o clar, dar parcă n-are nimic special”. Mda.

Iubirea și cazul Craiova

Dintre compatrioţi e turbat după Andrei Pleșu, pe care-l consideră “cel care vorbește și scrie o limbă română la care noi n-avem acces”.

Despre Tudor Octavian spune că “e un scriitor uriaș, un speculant de clasă mondială al cuvintelor”, ceea ce pentru Ioaniţoaia e atipic. Are măsura elitei, vorbește vreo patru, cinci limbi și nu-i plac hiperbolele.

E imun la laude, dar caută confirmări, “să vezi ce tămbălău o să iasă după textul ăsta”, culmea e că iese, zic culmea pentru că în deficitul general de atenţie oamenii sînt atenţi la ceea ce scrie acest bărbat cu mii de articole tipărite.

Din constanţa lui enervantă, “iar dă ceva cu dezafilierea Craiovei, cine mai citește?”, a ieșit enorm. Oamenii nu doar că au citit, dar au și înțeles, lucrurile au ieșit la iveală, iar de atunci Sandu și Dragomir se leagănă ca doi elefănţei pe o pînză de păianjen.

Am văzut că ieri șeful FRF a făcut și conferinţă de presă cu suporterii. Aceiași vinovaţi. Jurnaliștii, desigur.

Forța ascunsă a ziarelor

Într-una din serile trecute, striga sociologul Alin Teodorescu la mine. Nu ne auziserăm de un deceniu, de cînd conducea IMAS și ziarele românești vindeau sute de mii de exemplare. El s-a întors la IMAS, iar ziarele vînd, în cazul fericit, zeci de mii de bucăţi.

Teodorescu se răţoia și avea dreptate. “Nu vă daţi seama de ce influenţă și de ce efect real au ziarele! E foarte mare, mult mai mare decît ce măsuraţi voi cu BRAT-ul! Ziarele sînt citate de facebook, pe twitter, din ziare fură site-urile, din ziare șterpelesc televiziunile, din ziare își fac conținut google și yahoo, articolele ziarelor sînt împrăștiate pe net, pe tablete, pe telefonul mobil și voi aţi lăsat privirea în jos!”.

Ascultîndu-l pe Teodorescu m-am gîndit la Ioaniţoaia. Nu “ascultîndu-l”, că nu-i plac gerunziile.

Reformulez. L-am ascultat pe Teodorescu și m-am gîndit la Ioaniţoaia, adversarul gerunziilor și ziaristul care nu s-a lăsat călcat în picioare de nici un patron, de nici o criză și de nici un om despre care a scris.

Scene cu Sîrbu și Ioanițoaia

Îmi aduc aminte de ședinţele din Pro, din anii ‘90. Scenografia arăta mai mereu ca un soi de navetă Enterprise isterică, cu Adrian Sîrbu pe post de Picard. Ţipa la toată lumea, băga pur și simplu vedetele sub masă, zvîrlea cu mere mușcate în manageri. De pe margine, mă deranja că erau mușcate.

Un apucat genial care preferă adulaţia. Invers decît Ioaniţoaia.

Dar niciodată Sîrbu nu a ridicat tonul la Ioaniţoaia sau, printr-o tranzitivitate ciudată și chiorîșă, “talibanii ăștia ai lui Ovidiu sînt periculoși”, nu m-a insultat pe mine, cel din dreapta lui Ioaniţoaia. A încercat o singură dată și i-am pus demisia pe masă. Învăţasem de la Ovidiu.

Ziarul făcut de talibani l-a ajutat pe Sîrbu într-un moment de mare cumpănă financiară pentru el.

Zilele trecute l-a sunat. “Ovidiu, am auzit că te operezi”.

I-au măsurat biroul cu o ruletă

Ziaristul de 67 de ani se uită peste prăpăstii nevrotice la ce se întîmplă azi cu el și cu meseria fără de care n-ar fi întreg.

În viaţa lui a fost concediat de la ziare, “mi-au interis semnătura și m-au trimis la corectură”, a trecut prin crize de bilă, de hîrtie și acum de inimă.

A făcut un infarct, are nevoie de două intervenţii by pass și, în cîteva zile, îl va opera un medic român din Stuttgart, Adrian Ursulescu. Se alintă “fiţi atenţi cum a fost cînd mi-am făcut testamentul!”. Se alintă, statistica de succes a intervenţiilor de acest gen este clară.

Ioaniţoaia se alintă și pentru că e un povestitor teribil. Înainte de a pleca de la Ringier cu toţii, reprezentanţii locali ai elveţienilor ajunseseră să-i măsoare biroul cu o ruletă. Scena interpretată de el face furori și acum, la a 125-a reprezentaţie jucată în redacţie.

“Am muncit mult”

Din cînd în cînd, ne aduce aminte calm că, din toate redacţiile românești, singura capabilă să-și bată propriul brand și să o ia mereu de la zero “am fost noi”. Cică am muncit mult, e singura lui explicaţie.

Nu face nici o trimitere la alte cazuri, are doar preferinţe în presă, nu invidii.

Face pojar de la solemnităţi și suportă miștourile mai bine decît xanaxul, pe care l-a descoperit, o, Sfinte Sisoe!, acum două săptămîni. Serios! A luat Xanax prima oară acum două săptămîni, într-o epocă în care depresia vîrstei mijlocii începe de la 7 ani!

Un iPhone

Se așază în faţa mea, articolul i l-a trimis înainte secretara. Văd pe birou o foaie de hîrtie, promisiunea unui origami alb, despre care știu mereu instinctiv că e a lui. “Cum ţi se pare?”. Nu așteaptă nici un compliment. Doar mă fute la cap cu titlul, poate lucra la o virgulă un sfert de oră, încremenit ca un călugăr în meditaţie.

Apoi revine la altele. “Fii atent, jur că după ce mă fac bine nu mai rezolv niciodată cuvinte încrucișate! Doar asta fac acum, nu mai pot să citesc altceva”.

Îi sună iPhone-ul. Se apleacă să vadă pe ecran cine e, zăpăcit de icon-urile colorate. Mă uit pe furiș la el, e mai palid decît de obicei și, într-un fel ciudat, nu mă tem deloc, am o certitudine că va fi bine, o siguranţă pe care o resimt rușinos, aproape ca o desensibilizare. Încerc să înţeleg de unde vine, îmi e un pic ciudă că sînt așa de zen. Pentru prima oară ca el.

Și o rază de soare 

Apropo de zen.

Ultima pagină a biografiei lui Steve Jobs. În grădina casei sale, învelit cu o pătură, Steve îi povestește lui Isaacson ce a simţit într-o călătorie iniţiatică în Tibet pe cînd era tînăr.

Biograful, jurnalist și el, notează. “Pentru asiatici, moartea e o trecere”. Dispariţia e doar cufundarea moale într-o realitate mai vastă, viziune ce ar trebui să ne liniștească și să ne împace, povestește Steve.

Numai că, observă el, cînd îmbătrînești, te gîndești că dacă nu-i așa?! Dacă nimic nu are sens, dacă Dincolo nu mai e nimic și toată viaţa a fost așa, ca un click din degete, ca o tresărire electrică dictată de un banal întrerupător? Se potrivește cu altă vorbă favorită a lui Ioaniţoaia: “Singurul defect al vieţii e că e scurtă”.

În faţa mea, prins în lumina tare a redacţiei, bărbatul acesta nebărbierit rîcîie cu deștul pe ecranul telefonului. În grădină, o rază de soare cade pe faţa lui Steve Jobs.

Poate că viaţa nu e totuși doar un simplu click. “De aceea n-am pus niciodată butoane de on-off la produsele Apple pe care le-am inventat”.


Comentarii (164)Adaugă comentariu

Mircea  •  17 martie 2012, 15:18

Nea Ovi sunt un suporter patimas al Craiovei atit de mult iubita si ma inclin si multumesc CERULUI ca existati si rog pe Bunul Dumnezeu sa va aiba in paza Lui si sa treceti cu bine acest cumplit examen al vietii,si sa va intoarceti sanatos acasa.Va iubim pentru tot ce a-ti facut pentru Craiova noastra draga si sa va daruiasca Dumnezeu zile multe sa ne intilnim din nou pe Centralul din Banie la un meci din Liga 1.Domnul sa va aiba in paza !

florin  •  17 martie 2012, 15:39

MULTA SANATATE, BAFTA SI INSANATOSIRE GRABNICA DE LA UN RAPIDIST DE 50 DE ANI! DUPA IOAN CHIRILA , TREBUIE SA RECUNOASTEM CU ONESTITATE, VALOAREA, DARUIREA, SPIRITUL DE ECHIPA SI DE SACRIFICIU AL UNUI SFINX IN LUMEA JURNALISTILOR> OVIDIU IOANITOAIA!

Moro  •  17 martie 2012, 21:52

Spre marele meu noroc il cunosc personal pe dl Ioanitoaia;este un truism a afirma ca e cel mai mare ziarist al ultimelor decenii…insa nu la acest aspect vreau sa ma refer de asta data…ci la OMUL Ovidiu Ioanitoaia.Niciunul dintre cei care il „judeca” nu are habar cata valoare morala e adunata in acest om, cata cultura,cata inteligenta si as mai putea completa dar nu as vrea sa fiu banuita de „osanale” sau de cine stie ce dedesubturi pe care mintea noastra de romani bolnavi le- ar putea suspecta…Cu siguranta se va intoarce sanatos pentru ca, mai presus de toate dl Ovidiu are o INIMA MARE!!!O inima care ,fara indoiala nu-l va trada!Va asteptam acasa nea Ovidiu ,cu totii avem nevoie de dvs!

florin  •  17 martie 2012, 22:06

daca mai puneti automat la orice maill de-al meu…….. moderation, nu mai va deranjez niciodata. e prea de tot.

bach  •  18 martie 2012, 5:07

Pentru Tolo: Catalin, de foarte multi ani esti unul din jurnalistii mei favoriti. La un moment dat, virusul sportului (nu doar al fotbalului) lucra atat de agresiv, incat ma gandeam sa renunt la profesia mea relativ banoasa si prestigioasa (avocatura) si, din cea mai pura pasiune, sa imi incerc norocul, alaturandu-ma breslei voastre. Dincolo de faptul ca inima imi bate in tempo color „alb-albastru”, maestrul tau (Ioanitoaia) si prietenul tau (Ovidiu) ESTE (nu am gresit pluralul :P) cel mai importanr jurnalist sportiv post-„aglomeratia din decembrie”- ca sa folosesc o expresie dinesciana. Si un urias chiar inainte de asta. Dar, nu mi-o lua in nume de rau, adresez o critica articolului tau si comentariilor anexe. De ce vorbim despre Ovidiu Ioanitoaia ca la o pomana? Nea Ovidiu trece printr-o perioada grea. Este perfect adevarat, dincolo de absolut orice, viata si sanatatea sunt cele mai importante. Nea Ovi are o problema de sanatate…,dar, fratilor, inca e cu noi! Va veni de pe albul patului de spital si ne va releva griul sau rozul din sportul nostru! Haideti, fratilor, sa il incurajam, ca toti am fost bolnavi – mai mult sau mai putin -, toti am avut momente cand reperele ni s-au schimbat… Bai, Ioanitoaia, scoal’ in pana mea de acolo si treci la treaba!! Sau credeai ca scapi asa usor?

Tata Glontzu  •  18 martie 2012, 18:50

D-le Tolontan AMR=2, mai tineti minte reclama aia : „Ti-am pregatit un pat la noi in celula…” ? Cum o fi fara spa si fara dus zillnic ? Or rezista stenturile ? Dar fara telemea, Rolls sau o Busuioaca rece ?
Acum nu imi fac mari sperante ca sa nu fiu dezamagit marti, nu am vazut in ultimii 22 de ani sa fie ascuns bine vreun greucean, cand s-a intamplat ceva a fost doar politic (cazul Vantu e un exemplu), restul au scapat fie cu suspendare, nu s-au gasit dosarele, daca se gasdeau lipseau file, mii de alte trucuri, mortul era de vina, etc (vezi cazurile Placinta, Huidu, Ridzi si multe altele), dar tare ne-ar place sa vadem cum un astfel de infractor il inlocuieste pe Penescu de pilda.
Toate cele bune si sa speram ca o sa vedem niste famiglii la vorbitor pentru multi ani.

David  •  18 martie 2012, 21:01

sa fi acest cuvant „iubesc” caracteristica lui principala …

ca si poet poate…. dar ca si jurnalist nu cerd.

ioanitoaia  •  19 martie 2012, 8:57

viata te iubeste baiete!sa te intorci reparat si gata sa te apuci de scris!ps.poti sa renunti la pijama!!!

Gunti  •  19 martie 2012, 10:59

Sanatate.

Cătălin Tolontan  •  19 martie 2012, 12:51

florin: nu numai mesajele dvs sint moderate de catre colegii mei, ci toate mesajele. Aceasta este regula, sinteti liber sa intrati sau nu

Cristi  •  20 martie 2012, 21:38

Buna seara, domnule Tolontan!

Sunt de acord cu ce-a postat bach. Vreau sa va felicit pe dumneavoastra si colegii dumneavoastra pentru video-ul intitulat „stelistilor le sta bine in Ghencea”, nota 10 pentru fotoreporterii GSP. Desi sunt stelist, va rog ca-n fiecare etapa sa dati imagini cu suporterii tuturor echipelor, pentru ca dragostea lor e la fel pentru echipa favorita.
Mai am o rugaminte, sa-mi spuneti de unde pot cumpara integrala Ioan Chirila. La un moment ati promis ca publicati toate cartile regretatului scriitor. Poate le-ati publicat si n-am urmarit publicatia dvs.
P.S. Cel mai mare elogiu care i l-ati adus domnului Ioanitoaia a fost atunci cand ati scris (dvs.sau un coleg) ca i-ati urmarit greselile de ortografie, si nu l-ati prins niciodata.

SLG  •  28 martie 2012, 12:10

Imi aduc aminte cand asteptam comentariile de la sfarsitul meciului la Procesul Etapei, acum multi ani…. Multa Sanatate si va asteptam cu drag.

Noname  •  21 aprilie 2012, 21:00

Domnule Tolontan,

Ceva imi spune ca va invartiti intr-o lume de mafioti.

„Reformulez. L-am ascultat pe Teodorescu și m-am gîndit la Ioaniţoaia, adversarul gerunziilor și ziaristul care nu s-a lăsat călcat în picioare de nici un patron, de nici o criză și de nici un om despre care a scris.”

Posibil. Casatorit cu o americanca bogata, si altii ar incerca, in Romania. La o presiune potrivita, oricine si orice „se lasa” calcat „in picioare”.

“Here’s looking at you, kid!”

Aveti ureche fina. Si ceva cunostinte de engleza.

Raman la opinia enuntata initial.

Moderare placuta.

scharaoski  •  1 septembrie 2014, 22:42

nu se intoarce….

Comentează