Ticăloși și imaculați la Gala Bute

Varianta lui Rudel Obreja despre acuzele procurorilor și de ce crede el că e “victimă colaterală”

marți, 1 mai 2012, 12:44

Varianta lui Rudel Obreja despre acuzele procurorilor și de ce crede el că e “victimă colaterală”

“Ești un ticălos!”. Mai exact, “Cătălin, ești un ticălos!”. Semnează Rudel Obreja.

La urma urmei, de ce nu? Cîtă vreme nu e o calomnie sau o ameninţare, putem discuta. Și nu e. E o opinie.

Președintele Federaţiei de Box și organizatorul Galei Bute crede că sînt un ticălos. Recunosc, am început cu finalul emailului pentru că e mai spectaculos.

Începutul e însă la fel de atrăgător.

Bursă din banii de la stat

Și călduros. Era sufocant în sala de la Romexpo, în seara zilei de 9 iulie 2011, atunci cînd a pornit totul.

Era cald și însuși Bute, cel care poleise cu graţie hala aceea preistorică, a învăţat în cîteva secunde că oamenii te pot preţui ca sportiv și te pot amenda în calitate de supercontribuabil, pentru că ce a fost atunci boxerul decît un contribuabil cu drepturi extinse pînă la cer, un contribuabil care primește o bursă de două milioane de euro din bani publici. În mînă, după ce a achitat cota către Interbox și impozitele, a rămas probabil cu 60% din sumă.

Momentul huiduielilor

Companiile de stat și Ministerul Turismului au oferit peste 2,5 milioane de euro din buget pentru organizarea acelei gale de box. După victorie, Obreja i-a spus la ureche lui Bute “Mulţumește-i Doamnei!”, Bute s-a întors către public și cei 10.000 de oameni au luat foc cînd au auzit numele Doamnei. Elena Udrea primea dovada propriei impopularităţi.

Nu era o surpriză, dar era confirmarea că există locuri în România unde puterea ei, unică în statul român pentru cineva neales pentru asta!, nu valorează nimic.

În secundele de huiduieli, care continuă și astăzi, au realizat toţi cei implicaţi că, deși gala fusese excelent organizată, deși Bute boxase frumos, oamenilor nu li se poate vîrî nimic pe gît cu forţa. Mai ales pe banii lor. Și atunci s-a enervat Obreja.

Furia lui Obreja

La cîteva zile după eveniment, el spunea: “Și mîine aș face la fel, pentru că Udrea merita să-i mulţumim. A fost singura care a avut coaie!”.

Să trecem peste detalii.

Adevărul e că fără implicarea directă și voluntară a Elenei Udrea, gala nu s-ar fi organizat. Ea a găsit soluţia finanţării prin bani europeni prin “publicitate făcută brandului de ţară”. Ea a mobilizat, printr-un apostolat bugetofag, companiile naţionale din energie ca să cotizeze fiecare cu sute de mii de euro. Directorii s-au supus.

Și atunci de ce e furios Obreja?

Pentru că unii nu vor să treacă peste detalii.

Regele sîngeros

Obreja s-a trezit brusc în postura de “victimă colaterală”, după cum singur mărturisește în același șir de emailuri trimise ziarului.

Departamentul Antifraudă (DLAF), care se ocupă la nivelul Guvernului României de fondurile europene, a expediat acum patru zile către DNA o sesizare în care acuză “posibile fapte penale în organizarea Galei Bute”.

DLAF este un birou românesc, dar obiectul investigaţiilor sale sînt banii europeni. DLAF e legătura OLAF în România, iar OLAF are nu doar rezonanţă de necruţător rege viking, ci și o reputaţie asemănătoare ca organizaţie antifraudă.

La cîteva ore, Ministerul Turismului s-a delimitat de orice implicare și a spus că dacă e ceva, atunci e la organizare. La Obreja adică. Cam sub centură lovitura.

“Veninul acțiunilor tale”

După ce i-a înjurat pe “procurorii de la DLAF, ăștia care se scoală de dimineaţă ca să facă dosare oamenilor”, Obreja s-a calmat și m-a făcut pe mine ticălos.

El crede că dacă n-ar fi existat campania Gazetei, încă dinainte de Gală, lucrurile n-ar fi ajuns aici. Acuză “veninul acţiunilor tale” și face o observaţie interesantă.

Constat că modul în care duci această anchetă este unul către propria-ți confi rmare a subiectivismului, amestecat cu dorința de a-ți demonstra că ai dreptate, mereu ai dreptate…”
RUDEL OBREJA

E dreptul lui să se simtă persecutat. Obreja pune în discuţie una dintre capcanele clasice ale acestei meserii.

Jurnalismul presupune să rămîi lucid și nepartizan în relatări, rezistent și la complimente, și la insulte. Să ai distanţă critică nu doar faţă de cei despre care scrii, ci și faţă de propriile acţiuni.

Omenește vorbind, încerci să faci toate acestea, nu-ţi iese întotdeauna, dar cheia e să-ţi păstrezi calmul, buna-credinţă și siguranţa că imperfecţiunea face parte din regula jocului și că e atenuată de regulile insistent practicate ale meseriei de ziarist.

Recent, Lavinia Gliga, o jurnalistă de la ”Decât o revistă” a fost la conferință la Boston, unde a întîlnit unul dintre marii profesori americani de media. Am reținut o frază: ”Ziariștii bîjbîie după varianta cea mai corectă față de omul căruia i se adresează”. Da, e o profesie în care nu e nici o rușine să accepți întrebările furioase ale lui Obreja. Chiar dacă nu în primul rînd el, ci publicul e cel cu care încerci, vulnerabil, să discuți. Publicul căruia îi ești dator ”să-i lași spațiu ca să decidă singur ce e bine și ce e rău”.

Frustrări. Diverse frustrări

Obreja susţine că nu sînt singurul frustrat. La fel îi vede și pe cei de la DLAF. El îi încadrează într-o clasă de “funcţionari care uneori au puterea de a decide soarta oamenilor, dar n-au capacitatea de a-și gestiona viaţa particulară, rămînînd la un stadiu sub mediu de inteligenţă și adaptabilitate”. Exemplele lui Obreja sînt: “frustraţii de la DLAf, învăţători de pe la școlile din provincie, mici”. Fostul boxer face o introspecţie involuntară în propriile frustrări.

Cu poliţia a avut probleme, n-o ascunde. Nu a fost străin de lumea interlopă, mereu îl enervează cînd se scrie despre asta, a declarat-o Mihai Leu o dată și de atunci e taxat. Rămîne o parte nelămurită a destinului său pe care încearcă s-o lase acolo, în trecut.

Cu profesorii, dacă a avut probleme, sigur n-au fost la limba română. Mailurile de zeci de rînduri sînt scrise impecabil. Cu procurorii de la DLAF, da, e mai complicat pentru fostul elev Rudel Obreja.

“Mă acuză de niște nimicuri”

Chiar înainte de moţiunea de cenzură, pisica cu clopoţei a dat din coadă. Procurorii de la DLAF au trimis un semnal, preluat de Mediafax și apoi de toată presa.

În sport, deocamdată procurorii au un palmares umilitor și dureros pentru ei. Cazul Valiza și Dosarul Transferurilor le-au fost spulberate în instanţă “ca și cum am fi trimis coperţile goale, nimic între ele”, după cum declară chiar unul dintre ei Gazetei Sporturilor.

Aruncată de DLAF către DNA, Gala Bute va fi o nouă piatră de încercare într-un domeniu de maximă expunere. “Sînt niște nimicuri”, spune Obreja despre sesizările procurorilor.

Povestea banilor publici

El pledează, corect, sesizînd cîteva eclipse de logică ale magistraţi lor “Societatea n-avea capacitatea de a organiza Gala”, “Da, dar am organizat- o perfect!!!”. În același timp, continuă să facă aceeași confuzie, neînţelegînd că indiferent dacă banii cheltuiţi erau luaţi pe credit de la bancă, ei puteau fi verificaţi ca bani europeni pentru că urmau să fie plătiţi din buget și apoi decontaţi prin sistemul european.

Ca ziarist, susţin și acum că nu e normal ca o gală de box profesionist să beneficieze de bani europeni și de bani de la buget. Obreja crede altceva. E dreptul lui, nu ne înţelegem! Îl doare, “recunosc, am făcut-o și pentru bani, și pentru imagine, dar și pentru sport. Iar acum procurorii folosesc asemenea subterfugii de înfierare a dușmanului de clasă care suge sîngele poporului”. E clar, omul e un ultraliberal.

Dar aceasta nu e o discuţie penală. Iar procurorii acuză fapte penale în deconturile lui Obreja.

Cheltuielile pe care le consideră DLAF ca fi ind făcute din banii europeni sînt, de fapt, cheltuieli generale ale companiei mele. N-am voie să fac asta?!”
RUDEL OBREJA

Final deschis

Va fi un caz interesant. Dacă DNA va începe cercetările și-l va trimite în instanţă, acolo unde Rudel Obreja susţine că va demonta totul. Dar poate că nici nu va ajunge în instanţă.

De un lucru ne-am dezvăţat. Ticăloși sau nu, nu putem anticipa nimic din ceea ce face justiţia. Ceea ce e, pînă la urmă, normal.


Comentarii (46)Adaugă comentariu

george  •  1 mai 2012, 13:15

Ai derptate, tolontane…
Ca nu o fi total corect, dar care era alternativa? aduceai tu banii de acasa sau patronii de carton din fotbal? mai bine nu se organiza…

mircea  •  1 mai 2012, 13:26

eu nu inteleg de ce toate tunurile sunt atintite asupra lui obreja.
omul a organizat evenimentul in calitatea lui antreprenoriala, ca banii au venit din fonduri europene nu mai era treaba lui. a cautat sustinere unde a putut.
daca institutiile statului au gasit de cuviinta sa finanteze gala pentru un scop considerat important: brandul de tara, nu vad ce e rau in a te folosi de asemenea parghie.

daca ar fi cineva de blamat ar fi elena udrea care a avut nevoie de un elogiu personal in urma evenimentului.

Arkan  •  1 mai 2012, 13:39

Catalin, Rudel Obreja apare in fotografia postata de tine in plan departat. Te rog nu te folosi de imaginea lui Lucian pentru a atrage cititori, tot ce faci este sa il incluzi si pe el, fara sa vrei, in mocirla. Merci !
PS : Ai tot spus ca prezinti probe, dovezi in acel scandal cu Rizi. Atunci ii sugeai tocul Elelei Udrea, acuma si-a schimbat gustul ? Pana la urma si tu esti ca Udrea. Din punctul meu de vedere, ca jurnalist esti peste medie. Dar ca om esti undeva in negura. Pacat !

lebateauivre  •  1 mai 2012, 13:52

‘ticalos’ e cam mult, mai ales venit de la un ‘penal’ ca rudel !

dodo  •  1 mai 2012, 13:57

cu bune si rele Obreja reprezinta ceva. NHu stiu tolo ce reprezinta…e si el un muncitor cu gura. Are impresia ca lumea a inceput cand a iesit proma dsata pe strada…. jalnic neom ce este

Marc  •  1 mai 2012, 13:57

fata de atatea matrapaslacuri cate s-au facut si se fac in tara asta, Obresa, care nu-i un mielusel in opinia mea, de data asta are dreptate Tolontane. Nu are dreptate pentru ca ar fi vanat nevinovat, ci pentru ca o gazeta de sport, care a trait din acest eveniment, vrea sa se hraneasca in continuare din chitibusuri, care se pot dovedi, sau nu, in instanta. Daca gazeta ar fi avut o alta idee de a organiza gala, eventual pe voluntariat, as fi inteles. Asa, am senzatia ca subiectul este abordat doar de dragul audientei. Chiar daca in prezentul articol lasi loc de… „imi pare rau…”, il alaturi unui „n-am ce sa-ti fac!” care ma duce gandul la „nu-i dreaq-ul atat de negru, dar daca-l cauti sub unghie…”

Jon Umber  •  1 mai 2012, 14:00

E culmea, Tolontane, ca tu esti tot timpul primul la a ancheta lucruri legate alte sporturi dar de fotbal nu te atingi.
De ce nu faci matale o ancheta ca sa ne arati si noua vinovatia sau nevinovatia lui Becali si al prietenilor sai implicati in dosarul transferurilor. Sau milioanele alea de euro cu care a fost prejudiciat statul reprezinta o suma prea mica pentru tine?

Marc  •  1 mai 2012, 14:01

NOTA: „nu-i scaraoschi atat de intunecat, dar daca-l cauti sub unghie…” Sper ca data asta sa scap de cenzura! 🙂

Oldrap  •  1 mai 2012, 14:14

„Jurnalismul presupune să rămîi lucid și nepartizan în relatări, rezistent și la complimente, și la insulte. Să ai distanţă critică nu doar faţă de cei despre care scrii, ci și faţă de propriile acţiuni.” Foarte frumos, sanatos si mai ales profesionist, spus! Dar fata de cele de mai sus, ce pot spune eu, domnule Tolontan despre confratii dumneavoastra (subordonatii dumneavoastra) chiar de la GSP ziar, site si TV

Cetatean  •  1 mai 2012, 14:32

Pacat ca in presa asta sunt prea putini „ticalosi”. Vorba aia, cu un ticalos nu se finalizeaza o ancheta..

Cat despre Obreaja.. nu inteleg de ce isi face griji.. daca e sa fie judecat, va fi in Romania. Ramai fara griji, Rudel tata, caci aci la noi e „ca și cum ai trimite coperţile goale, nimic între ele”…

sandmann  •  1 mai 2012, 14:41

D-le Tolontan, trecand peste arhicunoscuta d-voastra lupta politica cu PDL, pe care desigur foarte multi o respecta si o admira, orice cititor de sport , in aceasta disputa cu Obreja, ar tinde aprioric sa se ralieze cu d-voastra.Si pt faptul ca Obreja e un personaj antipatic .
Dar de ce de fiecare data cand va manifestati opiniile si argumentele cu privire la acest subiect, puneti mereu cate o fotografie care il are in prim-plan pe Bute?NU captati destul de mult atentie si fara?Mie mi se pare foarte malitios din partea d-voastra.
Ok nu ne intereseaza ce parere are Obreja , dar ne intereseaza ce parere ar avea Bute despre asta.

Tudor  •  1 mai 2012, 15:19

stai linistit, nu se intampla nimic…
vegheaza justitia romana la asta…

Danny B  •  1 mai 2012, 15:22

Romania , te iubesc ! – fira-ti al dracului de ticalosi – ne-ati distrus caracterul , tara , cultura , traditiile ,sportul si felul nostru de-a fi – acum ne purtam ca niste roboti , injectati cu multa prostie , urmand probabil sa ne implanteze cate un cip , numai pentru a ridica mana si a fi deacord cu toate tampenile la care se vor gandi ”smecherii ” de la noi .

Taunul  •  1 mai 2012, 15:26

Iti multumesc Catalin ca esti un „ticalos”. Sper ca vei ramane la fel de „ticalos” si in continuare…Pana una alta , felicitari pentru articol!

svan seven  •  1 mai 2012, 16:28

Chiar daca ‘ticalos’ e doar un cuvant care nu exprima corect personalitatea unuia… in cazul de fata exista un sambure de adevar. Cuvantul ‘ticalos’ e unul generic si poate fii inlocuit cu … cel care face un rau absolut deloc necesar. Intelegem atitudinea impotriva coruptiei insa… sa faci atata scandal cu Obrejea pt acest subiect (izolat si f mult infulentat de circumstante) e deja o cursa pentru a tine un ziar in viata. asta e lumea ce sa-i faci, fiecare striga ce il doare….Obrejea saracul, a vrut si el o gala si niste bani (corect meritati pana la urma), Tolontan vrea si el sa isi mentina statutul de reporter respectabil, cu articole demn de respect pt un ziar de succes. e normal sa o mai iei pe aratura din inertie… e pacat ca in viata de zi cu zi exista f multe alte cazuri asemanatoare iar lumea incepe sa o ia razna. lumea ia din ce in ce mai personal conflictele si ajungem la nebuni.

Cosmin  •  1 mai 2012, 16:47

Jenanta „ancheta”. Tolontan mereu orgolios, asa cum il stim. Unul dintre motivele pentru care schimb canalul cand apare pe sticla sau intorc pagina ziarului. Lucian este cel care are cel mai mult de pierdut. El putea sa boxeze oriunde pentru aceeasi bursa, insa dorinta lui a fost sa vina la Bucuresti.

Nu pricep ce cauta Obreja in anturajul lui Lucian la toate meciurile sale. Urca pe ring, pozeaza cu el, parca zici ca e cel putin Don King. Nu vezi antrenorul, managerul, promotorul. Il vezi pe Obreja. Peste tot in jurul lui Bute e Obreja.

Lucian nu are nimic de castigat din prezenta printului boxului – Obreja. Ar trebui sa-si perie anturajul. Poate asta ar fi ceva ce as citi daca ar fi de Tolontan.

suhy  •  1 mai 2012, 16:54

Cu Rudel faci cum faci…dar cu Gigi Becali sa vad ce faci dupa articolul semnata de C Vernescu in GSP?!Ar tb sa mergi la palat si sa-ti ceri scuze…glumesc!!!Sanatate si ramai acelasi „ticalos”!!!

beep  •  1 mai 2012, 16:57

hai sa fim seriosi!!! el, fiind functionar public, sau ce este acolo la federatia de box, organizeaza prin firma lui privata de 4 „angajati”, cu bani publici (banii europeni sunt tot publici), o gala de box „perfecta”. conflictul de interese, firma fantoma, smecheria generala sunt evidente. multi spun „bine ca s-a organizat”. dar e la fel ca national arena. nu e bine ca s-a organizat(construit) din bani publici si la pret… exagerat e putin spus. si tupeul, tupeul lor e incredibil…

Noname  •  1 mai 2012, 16:58

Daca nu era email-ul exista un articol mai putin si un blog mai putin sa load the NET. Parca autorul blogului de fata se plangea pe la TV ca televiziunile nu-i lasa si pe ei sa traiasca. Deci deasta si atatea articole complet fara sens. Cred ca publcarea „integrala” a unui email de la un reprezentant oficial Bute (fara comentarii stupide de liceu) avea mai multi cititori.

darius  •  1 mai 2012, 17:04

poate sunt un pic pe langa tema , dar pana la urma e vb de 2 milioane europene… e un nimic pe langa celelalte combinatii . de treaba cu energia green scoasa din microhidrocentrale??!! prin care au distrus mizeriile tara asta frumoasa!! ala ea sunt triste rau … atata tam tam pe gala asta, eu nu il suport pe Obreja am alergie cand il vad langa Bute la fiecare gala, daca si la Notthingham apare … pff dar l au agatat pe Carabulea 1 an si jumatate , e un inceput .. poate isi revine si tara viselor … respect Tolontan

Murmurel  •  1 mai 2012, 17:24

Un lucru ma amuza mereu: pretentiile profesionale ale lui Tolo si ignorarea lor permanenta ca pilon de baza a politicii redactionale la GSP. Daca atitea atitudini, in parte, diametral opuse isi au locul sub acelasi acoperis, se pare ca un haos mai mare ca la GSP e greu de imaginat! Probabil „seful” e prea blazat, plictisit, deziluzionat ca sa mai dea atentie si unor „amanunte” de acest gen! De ce ar fi ei profesionisti cind tara geme sub urmarile amatorismului? Tolo s-ar vrea un profesionist dar e prea patimas ca sa fie si-i place prea mult sa aiba dreptate! Chior imparat … !

simplu suporter  •  1 mai 2012, 17:51

dl obreja nu cunoaste legile. conform legilor romane chiar daca folosesti banii proprii pentru asigurarea co-finantarii necesare unor proiecte europene, chiar si acele fonduri ale tale care vin ca si co-finantare se supun acelorasi legi. nu conteaza sursa lor, toti banii cheltuiti intr-un proiect de acest fel sunt supusi acelorasi legi.

Sibelius  •  1 mai 2012, 17:59

S-a facut prea mult caz de organizarea meciului dintre un cetatean canadian si unul francez la Bucuresti. Cat despre formularile lui Rudel Obreja ele seamana cu celebrul „esti un necinstit sufleteste” adresate de….lui…. Spatiile vor fi completate de „jurnalistii” de casa ai clanului Becali.

petre stelistu  •  1 mai 2012, 18:21

Articolul e foarte bun si multe sunt de invatat din unele citate. In opinia mea nu e atat de grav in ceea ce priveste organizarea acestei gale. Eu nu inteleg cum o firma a acestui individ (Obreja) a fost implicata in aceasta afacere. Problema in Romania sunt aceste licitatii, care sunt facute doar intre cei ce intra in politica sau „investesc” in politica. Din pacate, justitia si chiar o parte din presa fac parte din acest grup. Si in USA se fac astfel de „investitii”, dar cel putin totul e pe fata, astfel incat sumele investite si profiturile sunt corecte,iar taxele sunt platite. Noi avem o tara bogata si frumoasa, iar oamenii sunt destul de harnici.Problema e ca sunt naivi si inca nu stim ce e democratia.

mieusa  •  1 mai 2012, 18:38

Doamne ce îngust la minte e Tantalaul asta. Poți sa-l bagi in-prin ac ca pe o ață! Don King-Obreja a primit bani de la un client drept „advertising”.De unde are bani clientul si daca are voie sa-i cheltuiasca in acel scop este alata gâsca în alta traista.Daca si-a incalcat indatoririle contractuale, atunci putem vorbi de un proces civil, unde partea civila e Ministerul, adica Statul. Penal… , e numai Tantalaul!

hofer  •  1 mai 2012, 19:39

De ce nu va luati si de cei care fac parcuri la sate in valoare de 1,5 milioane Euro plantand 10 brazi. Unde este dreptatea Romaneasca!
Sant multe cazuri mai grave pe care nici voi de la presa nu faceti nimic. Ce e cu Craiova, Corvinul Hunedoara? De ce nu acctionati in aceste situati, ce interese aveti de fapt? Pe o parte scoateti de la naftalina pe ce stiu eu Trambitas alias Darcy din ani 20 iar pe Bute il Aratati negativ in preajma lui Obreja.
Care sant interesele voastre? De ce va comportati asa cu Bute?

bob  •  1 mai 2012, 19:40

P.S. Daca si-a atras si antipatii Bute s-a intamplat si din cauza acelui jeg ordinar numit rudel obreja. O dejectie de om care sta pe Bute ca o capusa ordinara si care il compromite de cate ori se baga cu japca langa el in poze si nu numai. Cele mai mari deservicii i le aduce acest gunoi infect numit obreja. Un interlop cu pretentii de orator care a distrus boxul amator romanesc, un individ abject care are interzis la toate competitiile patronate de AIBA. Un impostor care sta cu japca in fruntea federatiei dupa ce a fost revocat in unanimitate la adunarea generala din 24 septembrie 2011.

Antonescu  •  1 mai 2012, 21:39

Atat timp cat esti din echipa care a alergat nationala Finlandei cu valiza si dupa a postat in vergina omul are dreptate 😉 Sper ca postul va aparea 😉 Pana acum un astfel de post a fost banat si asta pe blogul transparentului Catalin Tolontan!!!

adi  •  1 mai 2012, 22:04

nu sunt fan Tolontan dar nici fan Obreja. cand e vorba de Bute, Obreja se crede Don King uitand ca boxul amator din tara e in moarte clinica. moarte datorata lui dar nerecunoscuta la fel ca si Nasul Sandu. cand nu e vorba de Bute sau cand Lucian nu este in tara, stimatul domn Obreja nu apare la televizor. in schimb cand Bute vine in tara sau are un meci acelasi stimat domn Obreja apre mereu langa Lucian. devine bodyguardul lui Bute. asa ca domnule Obreja dumneata esti un ticalos.
iar ptr. Tolontan am si eu o intrebare. cand o sa se opreasca sa scrie despre politica in sport si o sa scrie numai de sport? de ce spun asta? pentru ca sportul romanesc moare dar voi nu vedeti sau nu vreti sa ridicati un semnal de alarma pentru ca sunteti mai interesati de ce spune oierul Gigi. iar acest interes va face penibili

Instalez-windows.ro  •  1 mai 2012, 22:10

Eu cred ca doar daca sunteti siguri de ceva aveti dreptul sa acuzati. Fara probe,orice ancheta jurnalistica nu are nicio valoare.

Rudel Obreja  •  2 mai 2012, 0:03

D-le Catalin Tolontan, iti cer sa PUBLICI conversatia noastra. In acest fel publicul, cel pe care pretinzi ca-l slujesti, va putea ajunge mai aproape de adevar. Va putea vedea modul ticalos in care EVITI sa tratezi lucrurile ESENTIALE, in favoarea subiectivismului tau veninos ! Am ales sa-ti cer asta public, ptr a nu exista discutii ulterioare.

jemoi  •  2 mai 2012, 1:36

Fotbalistii primesc bani publici prin urmare orice sportiv are dreptul.Punct

Red  •  2 mai 2012, 5:04

A crescut inversunarea tocmai cand s-au schimbat polii puterii !
Probabil ca este vorba despre o frustrare specifica jurnalistului de investigatie care nu se poate impaca cu ideea ca nu a dovedit din prima si incearca a doua tentativa, cu riscul de a pata imaginea marelui Bute.
Catalineeee…, Nu e corect ce faci deoarece Obreja a castigat niste maruntis in box. Chiar daca a facut jonglerii, macar a facut fericita o tara intreaga.
PS: Daca vrei ca lumea sa te stimeze in calitate de investigator, vino cu rezultate din fotbal, acolo e malai mult.

Doru  •  2 mai 2012, 8:11

Nici eu nu sunt de acord cu utilizarea banilor publici in manifestari private dar te intreb pe tine, Cataline , unde sunt marii potenti financiari , unde este Tiriac care da bine numai pe sticla dar cand trebuie sa faca ceva concret lipseste cu desavarsire ? O sa se duca cu banii in mormant sau o sa-i cheltuiasca Ionut la cazino cu parasuta sa moldoveanca , nimic n-a facut pt. sportul romanesc , n-a manageriat macar un talent din tenis , se ocupa mai nou de vopsirea zgurii in albastru ! Asa ca, draga Cataline, te ocupi de prostii , de fotbal nu amintesti mai nimic , va titiie posteriorul , vin interlopii si va rup gatul !

Cristian  •  2 mai 2012, 11:51

Cum naiba sa te pretinzi jurnalist lucrand pentru o gazeta cu titlul asumat „Decat o revista” !?? ..Pe acelasi palier lingvistic cu exprimarile tip „care este” ale unui personaj notoriu.
„Decat o revista” suna a traducere aproximativa in limba romana. Penibil!

Doru  •  2 mai 2012, 13:02

Scumpii mei comfrati !
Urati-i lui Bute
SUCCES ! Un KO………. pentru ca la puncte va fi „ras,tuns si frezat”…. si daca vreti,cereti-i banii innapoi !

tony-66  •  2 mai 2012, 13:57

mare este gradina Ta Doamne!
de ce nu te ocupi de sport? fiind ca nu te pricepi! asta este situatia dupa 89!

roxana  •  2 mai 2012, 23:12

Asteptam asemena investigatii si dupa ce stau la putere cateva luni oamenii sefului Dvs.

mikael  •  2 mai 2012, 23:19

nu stiu de ce ne mai intrebam de ce , si cum..cit timp ne conduc coardele in Romania..zdreanta asta de Udrea ii invirte pe toti…si Obreja, ce o mai da in vrajeala, e un mafiot si se confuda saracu’ cu lumea onesta..de asta suntem unde suntem..cu coarde si mafioti!

rio verde  •  3 mai 2012, 4:26

s-au rezolvat toti cu lovelele astea,rudel,udrea,bute si aplaudacii la un show subdimensionat ca valoare; tipic romanesc

Cătălin Tolontan  •  3 mai 2012, 17:40

cristian: Pacat ca nu citesti revista! Si, scuza-ne, ca nu lucram cu totii la NYT ca tine 🙂

roxana: vedeti ca le-am publicat deja 🙂 Am atacat PC cind l-a numit pe Gheorghe sef al Sportului pe criteriul ca era vechi prieten cu Dan Vociulescu. L-am atacat pe Nastase in plina campanie electorala, cind era aliat cu PC. L-am atacat pe Dan Voiculescu personal, pe pagina 1 a ziarului, si cind era in opozitie.

Asa ca nu va indoiti de faptul ca tratam Puterea, indiferent din cine e compusa, cu aceeasi distanta critica!

Unu’ (acelasi…)  •  3 mai 2012, 21:39

Daca ati fi avut bunul simt sa-mi publicati „commentul” as fi spus ca nu v-a disparut onoarea. In schimb, publicati toate gunoaiele de comentarii, publicitate si chiar limbaj infect, in vreme ce, pe mine ma „moderati”. Asta pentru ca nu am furnizat o adresa de email valida?! Iata adresa mea: ego_hc@yahoo.com. Ah si inca un lucru: tara asta chiar avea nevoie de Tolo, ZIARISTUL… In schimb draga Tolo, ne-ai aratat ca si tu esti om…
PS: Domnule Tolontan, sper sa intelegeti ca in tara aceasta sunt si oameni care nu stau cu ochii pe ceea ce se intampla pe scena politica si nici nu analizeaza „gashtile” din ceea ce a ajuns „bussiness-ul de Dambovita”…
Decat sa ii fure (a se citi „sa ne prosteasca”) vre-un „rege al asfaltului” sau „bordurist” ori „baron local”, prefer sa-i ia un mediocru (din toate punctele de vedere) daca asta promoveaza valorile si implicit Romania. Macar asa avem un beneficiu. Mai ales ca aici, in Romania totul, dar absolut totul functioneaza „pe legaturi”.

Eu  •  4 mai 2012, 12:07

Ai pus virgule fara rost inainte si dupa ‘scuza-ne'(poz. 41). Dar la tine merge.Ghici cum era corect!?:)Trebuia o virgula, dar nu acolo, dupa NYT.
Bafta!

decebal carlan  •  4 mai 2012, 16:46

Ba cred ca ceea ce face justitia ar trebui sa fie previzibil, dat fiind ca adevarul, desi poate avea nuante, nu trebuie confundat cu minciuna.

Sorin  •  4 mai 2012, 18:31

Cum sa nu putem anticipa ce face justitia din Romania?Pai simplu,te cheama Becali,Borcea,Padureanu?ai bani multi si legaturi prin politica?Atunci,ce conteaza o mica frauda acolo,o mica spalera de bani?NEVINOVATI!Te cheama Placinta,esti acuzat de tentativa de omor si talharie?Hai ma ca nu e nimic rau,ia 3 ani cu suspendare pentru acea tentativa de omor,doar n-o fi foc.Esti un paduche gen Margaritescu sau Cristi Munteanu?AAAAA,ba nenorocitilor,ia luati voi 3 ani cu excutare pentru tainuire si 5 ani cu execurare pentru complcitate la…ceva:))
Pai nu?ce mama naibii,justitia e oarba si imprevizibila,dar nu e greu sa stabilesti un tipar:))

NONY  •  4 mai 2012, 21:25

Sportul profesionist nu este subventionat din fonduri publice in nici un stat. A fost o exceptie, meciul de box dintre George Foreman împotriva fostului campion mondial şi challenger Muhammad Ali organizat de Zair pe data de 30 octombrie 1974, pe stadionul din Kinshasa, de odiosul dictator Mobutu Sese Seko. Care este legatura dintre Zair si Romania? CULTUL PERSONALITATII, de care a fost atins si cuplul prezidential Traian Basescu/Elena Udrea. ESTE REGRETABIL CA LUCIAN BUTE S-A LASAT CAPACITAT DE RUDOTEL OBREJA SI ATRAS IN CAPCANA JOCURILOR POLITICE ALE „DOAMNEI” ELENA UDREA SI IMPLICIT ALE P.D.-L.(Partidul Delapidam si Lingusim).Dar a fost alegerea lui pe banii nostri…

Comentează