Cum se numește acest oraș necunoscut, cu oameni care rîd?

Imaginea spune tot.

miercuri, 9 mai 2012, 12:43

Imaginea spune tot.

Familia bască Maruri, trei generații de microbiști, de la bunica imobilizată în cărucior și pînă la micuțul Aitor, care azi împlinește un an, se plimbă pe o stradă pietruită. E ca la ei, în Bilbao, acolo de unde colega mea Luminița Paul scrie, în reportajul trimis în țară, că „mersul pe jos înseamnă plimbare, nu alergătură”.

De la mesele de pe trotuar pe cei 5 spanioli îi privesc oameni la rîndu-le bine dispuși, cool îmbrăcați și surîzători. Te simți ca în Bilbao, inima oxigenată de vegetație a Țării Bascilor, sau ca în Praga, Salszburg sau Merano, acolo unde culturile se amestecă împreună cu spuma topită în cafea, pe terasele multiplicate la infinit.

De unde vine diferența? Străzile Bucureștiului sînt aceleași, doar nu s-au mutat clădirile, într-un secret marș nocturn, cu 2.000 de kilometri în vestul Europei!

Clădirile și străzile sînt aceleași, dar oamenii s-au schimbat. Oamenii și, mai ales, atitudinea lor.

Nu doar spaniolii, ci și românii zîmbesc în aceste zile aparte, cînd euforia finalei Europa League și asaltul a peste 25.000 de spanioli au așternut, de fapt, un sentiment de calm peste un oraș nevrozat.

E un paradox, dar pe deplin verificat. Pasiunea aduce serenitatea, pe cînd blazarea e cea care întreține, în timp, spirala dureroasă a nervilor. „Bucureștiul e un oraș neiubit, aceasta-i problema lui”, scria cîndva Andrei Pleșu. Iar cînd devine iubit, cînd oamenii zîmbesc și se prețuiesc pe ei înșiși, totul se schimbă.

Mă uit încă o dată la fotografia de pe Lipscani și privesc imaginile care curg pe televiziuni. Oaspeții citesc ediția specială a Gazetei, scrisă azi în română și spaniolă.

Sînt secvențe frumoase, de la Ateneu și pînă la Otopeni, acolo unde un puști mă anunță, urmărind undeva din sudul orașului, cu urechile la aplicația de iPod care ascultă comunicațiile turnului de control, că avioanele sînt îndemnate să se miște încet pe pistă pentru că aglomerația e extrem de mare, mă uit și nu-mi pot reprima senzația că descopăr cum nodul acesta urban stresant și dezumanizant prin aglomerația lui cotidiană ascunde în burta lui un alt oraș, nenăscut.


E parcă o eliberare în București, e ca o zi chiulită de la școală, pe vremea cînd cinematografele se înșirau, tentante, „spre Kogălniceanu”, e ca atunci cînd totul a început în decembrie 1989, tulburător articolul lui Răzvan Prepeliță despre „proprietarii” finalei!

Și e ca atunci cînd Mircea Sandu, rămîn, ca ziarist, cel mai bun inamic al său, dar azi merită un elogiu, a aflat că are cancer și a spus familiei „Hai pe el!”, continuînd să viseze că va trăi să vadă această finală Europa League, pentru prima oară organizată în Estul Europei. A fost o finală nu doar improbabilă, dar și o finală pentru care a fost luat peste picior. O promisiune pe care Mircea Sandu și-a făcut-o propriei lui vieți și care, pentru cîteva zile, a schimbat surîsul unui oraș din Estul Europei.

Estul Europei? Nu știu. Micuțul Aitor își sărbătorește aniversarea pe o stradă civilizată și între oameni mari civilizați.

Dacă în unele țări capeți cetățenie născîndu-te acolo, mă gîndesc că Aitor Maruri, suporter al lui Athletic Bilbao, merită medalia unui strop de ploaie pentru că ne-a ajutat să ne vedem altfel în ziua în care el face un an și noi împlinim o speranță.


Comentarii (71)Adaugă comentariu

Victor Ciutacu – Vorbe Grele » Blog Archive » Frumuseţea şi firescul normalităţii  •  10 mai 2012, 9:54

[…] şi de victoria incontestabilă a celor de la Altelico, realităţi care-s de competenţa lu’ Tolo, altceva rămâne. Mă voi opri la bucurie. A spaniolilor (fie ei şi cei basci, care se consideră […]

ilarionciobanu  •  10 mai 2012, 10:14

de cele mai multe ori sunt un cititor pasiv, rar se intampla sa comentez ceva.
acum am simtit nevoia sa-ti spun un „bravo”. este atitudinea de care avem nevoie si, daca n-o sa spunem asta, o sa ramanem in continuare cu „ce s-a-ntamplat la cluj”, „zobrurile anulate”, „gafa organizatorica cu autocarele”, „esti ziarist de sport, nu te mai baga in altele”.
avem nevoie sa zambim, ne face bine. avem nevoie sa vedem partea buna a lucrurilor, avem nevoie sa gandim pozitiv.
drept urmare, eu o spun: multumesc pentru articol!

Doru  •  10 mai 2012, 10:56

BRAVO !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!O LACRIMA DE BUCURIE PENTRU MIRCEA SANDU
Este singurul care a crezut in aceasta realizare,cand presa il lua peste picior si il credea „dus”……….sa-i osroteasca Dumnezeu familia !

mem  •  10 mai 2012, 11:06

Păi să organizăm mai multe finale de cupe. Cu sau fără Mitică. Sau Mircea.

Bianca  •  10 mai 2012, 11:13

Ce bucurie sa citesc acest articol! Cu sau fara trimiterea catre link-urile Gazetei, ati reusit sa surprindeti atat de frumos vivacitatea unui popor dornic de victorie si de viata. M-am incapatanat aseara sa ma amestec printre suporterii celor doua echipe din Centrul Vechi, cu riscul de a fi calcata in picioare si m-am distrat teribil de bine, doar vazandu-i! Avem nevoie de oameni optimisti care sa ne invete sa ne iubim orasul in care locuim si sa tinem cu dintii de pasiunile noastre!

valentin  •  10 mai 2012, 11:17

Pe noi cei care suntem din provincie, voi bucurestenii ne invatati ca Bucurestiul e urat, ca e inghesuit, ca e plin de masini etc. etc. Daca am invata si noi sa ne bucuram de ce e al nostru si am sti sa il promovam, asa cum e el cred ca tuturor ni s-ar parea mai frumos. Eu de cate ori vin in Bucuresti nu ma uit ca asta a construit-o Basescu sau Oprescu sau Videanu, eu ma bucur de ce vad si atat.

Cornel  •  10 mai 2012, 11:22

Nu avem, nu am avut si n-o sa avem vreodata in Romania asa suporteri ca astia ai lui Athletic. NICI O ECHIPA ROMANEASCA NU ARE ASA CEVA si NU VA AVEA IN VECI! Am ajuns la concluzia ca suntem la ani lumina distanta de ceea ce se numeste fenomen fotablistic, nu am inteles, noi romanii, vreodata ce inseamna asta.
Noi suntem la stadiul, si nu cred ca ca in urmatorii 100 de ani il vom depasi, de „M–E …whatever!”. (punct) si nimic altceva…

Cătălin Tolontan  •  10 mai 2012, 11:57

bianca,ilarionciobanu: si eu va multumesc. Nu exista cititor pasiv 🙂 A citi e un lucru activ in lumea de azi.

mando65  •  10 mai 2012, 13:44

Citesc cu detasare toate comentariile si acestea imi demonstreaza inca o data cat de ROMANI suntem!!! Omul e jurnalist, a scris un articol despre un eveniment unic la noi! Nu putem fi macar odata mandrii?!Nu putem uita uita macar pentru o secunda de nume – Basescu, Mircea Sandu, Ceausescu!
Ce-aveti fratilor??? Mi-am lasat copilul la acest meci , deoarece cred ca este un eveniment unic la care merita sa participi odata in viata. Ce e rau ca zambesc oamenii pe strazi?! Si mai ales ce e rau ca cineva ne arata acest lucru!

emeric torkos  •  10 mai 2012, 14:38

draga tolo,

iti scriu a doua oara. prima data atunci cand ai tai colegi vorbeau de inchirierea unui airbus 380 pt steaua, avion care inca nu zburase nici de proba. ai raspuns repede si corect si normal.
am umblat si eu ieri prin oras si am vazut ceea ce ar trebui sa fim/devenim.
incerc sa am ochii wide open si cred ca asemenea evenimente ne ajuta sa devenim mai senini si mai responsabili pentru viata noastra si a semenilor.
e de remarcat felul in care au actionat autoritatile si de spun asta mai ales ca rar sunt exemplu de comportament normal.
scrii foarte ok si este exemplara dedicatia ta pt societate.
apropos: m-am uitat aseara in pauza meciului la florin georgescu/gadea si se vorbea f frumos de solidaritatea oamenilor din aceeasi curte(romania).poate, poate ….
dar vorba lui churchill / in alt context/ e nevoie de blood, sweat and tears!

cu stima
emeric torkos

Adrian Ilie  •  10 mai 2012, 14:39

prima oara cand m-am simtit mandru de orasul meu ,acum 2 zile printre suporteri in centrul vechi .felicitari celor care au facut posibila aceasta finala.

Cătălin Tolontan  •  10 mai 2012, 14:47

emeric torkos: multumesc!
Cit despre solidaritatea la care indeamna politicienii, lasa-ma sa fiu reticent, observ ca noua putere e gata sa preia, cel putin in sport, aceeasi clasa transpartinica de afaceristi.
Vom avea de lucru!

emeric torkos  •  10 mai 2012, 15:09

sunt de acord.
ref solidaritate nu sunt naiv dar sunt gata oricand pentru un jos plaria/sau basca cand voi gasi un exemplu ! pana atunci este de lucru intr-adevar.

Anto  •  10 mai 2012, 15:28

Ovidiu, te rog, poti afla cum se numeste aplicatia pentru ipad pe care o foloseste pustiul sa asculte comunicatiile turnului de control de pe Otopeni? Orice aplicatie am incercat… nu ofera asa ceva decat pentru aproape ORICE aeroporturi din alte tari, insa nu din Romania. Si as fi tare incantat sa vad cum se desfasoara discutiile si pe la noi… Te rog, deci.. Multumesc!

Ce s-a scris dupa Finala Europa League « Clacib Concept Blog  •  10 mai 2012, 17:54

[…] Cum se numește acest oraș necunoscut, cu oameni care rîd? […]

Cătălin Tolontan  •  10 mai 2012, 20:50

Anto: Aplicatia cu ajutorul careia se urmaresc avioanele se numeste liveatc.net. Ofera o multitudine de aeroporturi din strainatate si 5 aeroporturi din Romanaia. La bucuresti exista posibilitatea de a asculta turnul pentru aterizari/decolari, dar si turnul care coordoneaza miscarile de la sol. Vezi si flightradar24. Ambele se actualizeza extrem de repede iar informatia este decalata cu 30 de secunde
(TOLO: Dupa cum realizezi, ti-a raspuns un pasionat, acelasi care mi-a semnalat informatia, l-am rugat pe el sa-ti dea detaliile)

Liviu  •  10 mai 2012, 23:19

pot spune doar atat: locuiesc in Bucuresti de 13 ani si iubesc acest oras! Nu doar in zile de sarbatoare sau cand e cald afara sau cand vine cineva sa imi spuna ca e frumos sau ca e deosebit, il iubesc tot timpul.

si un mic amanunt: NU MA UIT LA TV si citesc in presa DOAR ce ma intereseaza si ma ajuta!
poate are vreo legatura una cu cealalta 🙂

va saluta un moldovean din inima moldovei, adoptat de Bucuresti, sau, dupa caz, care a adoptat Bucurestiul in deplinatatea sa

Anto  •  11 mai 2012, 12:03

Multumesc frumos, ambele aplicatii se misca si respectiv aud 🙂 excelent. Meseriile de pilot ca si cea de controlor de trafic aerian sunt extraordinare… Nu banuiam cate aronave survoleaza Romania, ori cate decolari si aterizari au loc pe Otopeni… 🙂
Inca odata: multumesc frumos!!

Cătălin Tolontan  •  11 mai 2012, 15:57

anto: ii voi tranmsite multumirile celui care mi-a semnalat aplicatiile, e un pasionat 🙂

indie  •  18 mai 2012, 14:00

frumos articol

Nicolae Ivanciu  •  20 iulie 2014, 18:34

Eu m-am întors de acolo sa rad la mine acasă si intr-adevar se vede diferența.Oamenii rid mai putin dar nu e timpul pierdut.Sa speram ca politicienii n-or sa ne mai invrajbeasca și vom avea timp și noi sa râdem !

Comentează