Insulta sau developarea lui Ponta

Uluitoarea numire a Doinei Melinte la Agenția Națională Anti-Doping

joi, 7 iunie 2012, 1:47

Uluitoarea numire a Doinei Melinte la Agenția Națională Anti-Doping

Eroarea e altceva. Asta e o corupere.

Victor Ponta o numește pe Doina Melinte, recent demisa şefă a sportului, în funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale Antidoping și corupe astfel integritatea uneia dintre cele mai importante organizații din lumea sportului nostru.

Scurtă explicație. Pentru corupere. ANAD este afiliată la WADA, iar Agenția Mondială Antidoping reprezintă forma supremă prin care statele luptă, dacă e cazul, împotriva federațiilor internaționale sau chiar a marilor competiții planetare. Într-un sport al banilor, interferențelor și forțelor comerciale, WADA joacă rolul enervant al exigenței. Cînd la FIFA sau la CIO totul e permis, WADA stabileşte regula. Dacă FRF o coteşte, ANAD e obligată să meargă drept înainte.

În România, ANAD păzește curățenia sportului. În aceste zile, Doina Melinte nu se califică nici să intre în holul clădirii de două etaje umbrită de plopii de lîngă „Național Arena”, dar uite că premierul a vîrît-o pe geam, direct în eprubetele unde se amestecă pipiul, promisiunile și dezonoarea.

Și nu vorbim aici despre prestația Doinei Melinte ca șefă a sportului în regimul PD-L. Deși e lamentabil pentru o autentică mare campioană să ajungă, ca obediență, pe aceeași linie cu Gheorghe Florian, vă amintiți probabil personajul, un alt președinte practic invizibil al ANS, numit acolo doar pentru că era amicul din tinerețea sportivă a lui Dan Voiculescu.

Melinte a fost instalată la ANS în virtutea celor 20 de ani de pedelism. Membru fondator al Partidului Democrat și prezență decorativă în tribunele televizate ale taberei Băsescu din dezbaterile electorale, ea a presărat în urmă cel mai neîndurător dezastru: dezastrul mut, cel care nu mai are nici măcar curajul să se revolte.

Finalul, abia finalul a fost apoteotic. Agenția condusă de Melinte a fost cea care a centralizat lista frauduloasă a olimpicilor sportivi care au beneficiat de un bacalaureat special. Olimpici pe naiba!

Aproape 900 de tineri s-au îmbrăcat în treninguri împrumutate cu însemnele României și s-au dus la Bacău ca să se facă de rîs. Ce să vezi, nu a mai fost ca anul trecut, cînd doar 7 din 600 au picat bacul „olimpicilor”. Olimpici, my ass! Acum au apărut camerele de supraveghere și au căzut, în medie, 2 din 3.

Cînd Gazeta a scris că Melinte și-a brodat fiica plus o colegă de la Liceul Tonitza pe această listă manufacturată penal, fosta șefă a sportului s-a ascuns. Am crezut că de rușine, dar, de fapt, ea își lua elan ca să revină în reţea. Am anunțat acum trei săptămîni că va intra în PSD ca să rămînă în picioare după schimbarea de regim și uite că sistemul a avut grijă de ea. Ce nu face omul pentru un job în București! Şi ce nu face Viorel Hrebenciuc pentru o băcăuancă de-a sa, transferată împreună cu alte mii de clienţi politici care au întors armele. Jos PD-L, brava USL!

Ghinionul perechii Ponta – Melinte sînt cifrele. Pentru că frauda nu constă în 300 de falși sportivi din cei 900, cum s-a grăbit să anunțe preliminar ministrul educației sau preliminarul ministru al educației, nimeni nu mai știe; așadar, nu acesta e procentul. Trucajul e mult mai mare.

Astăzi, noi publicăm un singur caz, cel al Federației de Hochei. Din 33 de „sportivi” avansați pe listă, 6 nu au fost hocheiști în ultimii 3 ani, 6 nu au treabă cu loturile naționale, iar ceilalți 21 au competiții internaționale abia în decembrie 2012, deci, conform legii, nu aveau dreptul să devanseze bacul!

Vom izola pe rînd situaţiile, chiar dacă federaţiile nu ştiu cum să ascundă listele, iar noua conducere a sportului se piteşte şi ea. În aceste condiții, pînă lămurești dosarul general și cazul particular al fetei Doinei Melinte, picată și intrată la contestație, ce intervenție salutară!, să faci ceea ce face Victor Ponta este o insultă sau poate o developare a caracterului prin care noul premier înțelege să-și exercite puterea deasupra raţiunii.

Vom vedea ce e. Corupere e sigur.


Comentarii (52)Adaugă comentariu

profesorul  •  11 iunie 2012, 0:38

Toate federatiile au mintit si vad ca mint in continuare in rapoartele care le-au fost cerute.Daca sunt 10 asa zisi „sportivi de performanta”care ar avea cu adevarat competitii internationale in perioada bacului normal,am avea deci macar speranta in viitorul sportului romanesc…Sunt federatii care n-au nici mac ar un sportiv din zecile de pe lista care sa fi avut dreptul la „pleasca”la care se asteptau.In ordinea ponderii olimpice,cei mai mincinosi:atletismul,natatia,etc….Ca de obicei,se va ingropa si scandalul asta,daca nu e deja ingropat;maine incepe bacul normal,pt.toti „muritorii de rand”,care n-au avut pile sa fie pe liste preferentiale,si se uita episodul asta…cum se ingroapa toate nelegiuirile in tara asta.Nu va raspunde nimeni punctual, cum sa cerut pt. fiecare,(cine ia propus,cine nu a verificat,cine a profitat…)Inca un exemplu bun pt tanara generatie ca totul este posibil…INCA!!!

TT  •  12 iunie 2012, 10:50

nu se putea o aberatie mai mare decat cea descrisa de tine in acest articol! daca stam stramb si judecam drept putem considera si generatia aceasta aproape pierduta si viciata!!!! sa implici tineri de 19 ani intr o astfel de mascarada inseamna atentat la moralitatea lor si la cresterea lor sanatoasa, chiar daca sigur au fost constienti si ei ca nu fac un lucru cinstit!! DE ACEEA SUBLINIEZ IDEEA CARE ESTE INCA REALA :TOT GENERATIA VECHE PRODUCE RAU CELEI TINERE !!! IAR SLOGANUL CA POATE COPII NOSTRI VOR APUCA VREMURI MAI BUNE RAMANE O ILUZIE ATATA TIMP CAT PARINTII ISI „INFECTEAZA” PROPRII COPII SUFOCANDU I CU O GRIJA PARINTEASCA ABSOLUT PROST INTELEASA….

Comentează