Ponta: ”Băiatul meu concurează în campionatul național al ACR!”

Nu există așa ceva, nu există un campionat național organizat de ACR. Dar există un fost parlamentar PSD care face legea în domeniul auto sportiv din România

miercuri, 13 iunie 2012, 10:06

Nu există așa ceva, nu există un campionat național organizat de ACR. Dar există un fost parlamentar PSD care face legea în domeniul auto sportiv din România

de Mirela Neag și Cătălin Tolontan

O confuzie a premierului trădează involuntar raportul de forțe și influențele din lumea auto

Ieri, Gazeta a arătat cum Doina Melinte, proaspăt transferată de la PD-L la PSD și din fruntea sportului ca vicepreședintă la Agenția Națională Antidoping, a aprobat înființarea Federației Române de Karting, o federație cu doar cîteva zeci de sportivi, dar care îi are printre cîștigătorii constanți pe copiii lui Victor Ponta și Călin Popescu-Tăriceanu.

De dimineață, după ce a citit articolul, premierul a declarat Gazetei, prin vocea șefului comunicării din Guvernul României:

„Nu am discutat niciodată cu Doina Melinte, deci e clar că nu i-am cerut niciodată așa ceva!”

și

„Băiatul meu nu concurează în campionatul Federației Române de Karting, ci în campionatul organizat de ACR”.

De aici începe articolul de azi.

ACR NU POATE ORGANIZA UN CAMPIONAT NAȚIONAL
Gazeta nu a scris niciodată că Victor Ponta i-ar fi cerut Doinei Melinte să înființeze FRK. Dar fosta șefă a sportului a făcut-o în iunie 2011. De ce?

Involuntar, chiar prim-ministrul e acela care oferă răspunsul. El spune că fiul său nu participă la campionatul minusculei federații, ci în campionatul ACR.

Nu e adevărat, dar informația incorectă de care dispune Victor Ponta descrie ce se întîmplă, de fapt, în lumea automobilismului sportiv românesc, inclusiv în karting.

NUMELE-CHEIE: NICULESCU
De zeci de ani, ACR face legea. ACR este afiliat la FIA. Iar conducătorul ACR este un nume pe care Victor Ponta îl cunoaște bine, e vorba de Constantin Niculescu.

Niculescu este vechi pesedist, fost parlamentar al partidului pînă în 2004 și pasiunea autentică pentru motoare i-a adus de multe ori împreună pe cei doi colegi de partid.

Numele Niculescu este legendar în domeniul auto, temut de mulți și detestat de și mai mulți, un nemuritor care lucrează la ACR de peste 4 decenii și care, imediat după 1990, i-a convins pe politicieni să cedeze patrimoniul instituției.

ACR a fost o comoară cu miile de baze auto, terenuri și diverse proprietăți deținute în toată țara. Pasionat, abil și necruțător, bun lider, Niculescu și-a conservat ani în șir puterea, dar în ultima vreme ea a început să pălească, „iar ce vrea acum e să se legitimeze în zona sportivă și are nevoie de fostul Minister al Sportului”, după cum descriu cei din Federația Auto, rivală a ACR. Este o versiune evident subiectivă, a unor adversari ai lui Niculescu.

De partea cealaltă, cei din ACR și FRK susțin că șeful FRAS, Ovidiu Mazilu, ”este un despot incompetent, care își maschează tendințele de control absolut inventînd acest conflict cu noi”.

SINGURUL CAMPIONAT NAȚIONAL OFICIAL
FRK a apărut drept o anexă sportivă a ACR, după cum, indirect și fără să vrea, o trădează și declarația lui Victor Ponta.

Premierul pe Niculescu îl știe, așa a ajuns băiatul lui să evolueze în „campionatul lui Niculescu”, deși, de fapt și de formă totodată, competiția e organizată de FRK, federație avizată de Melinte pentru că altfel nu ar fi putut niciodată să organizeze campionatul național de karting. Cu excepția Bulgariei, nu există o altă federație de karting europeană ruptă de federația auto. De ce s-a întîmplat asta în România e clar.

În Anuarul Sportului Românesc, titlurile FRK sînt în mod legitim singurele valabile, începînd cu 2011, cînd Melinte a aprobat noua federație.

Premierul refuză să vadă orice legătură între serviciul făcut de Melinte lui Niculescu și Federației de Karting. Premierul ia ca un dat faptul că ea a fost acum primită în PSD și răsplătită politic cu o poziție de subsecretar de stat. Și o menține în funcția de la Agenția Națională Antidoping.


Comentarii (22)Adaugă comentariu

Dragos C.  •  13 iunie 2012, 11:10

Draga Tolo,
Habar nu am care-i legatura lui Ponta cu ACR-ul lui Niculescu care-i in functie, inteleg, de dinainte sa se nasca Ponta, care inca nu a implinit 40 de ani si, in fapt, nu ma intereseaza.Dar nu inteleg, ce nu este in regula cu Doina Melinte? Nu a fost o mare sportiva? Nu merite sa ocupe si ea un post de subsecretar de stat, atata timp cat o groaza de iidioti au ajuns, de-a lungul timpului, ministri? Nici n-au venit astia bine la putere si ati inceput cu critica… In loc sa va bucurati ca este unul care se uita cat de cat si in gradina sportului (fata de ceilalti prim-ministri), ai gasit tu legatura dintre fiul lui Ponta de la karting si Melinte? Si, ce-i cu asta? A facut ceva ilegal? Vrea sa-l scoata pe Ponta-junior campion de F1 ilegal sau care-i treaba? De ce-a pus-o pe Melinte la Antidoping? Poate stie fata cum e treaba cu dopajul, mai stii? In tinerete, atunci cand concura ea la Olimpiada, dopajul era in floare. Poate este experta!?! Oricum cred ca stie mai multe despre dopaj decat daca-l punea pe „Gigel care a lipit afise electorale”, asa cum a fost pana acum…
Serios acum: e in plina desfasurare CE de fotbal, echipele din Liga 1 se reunesc, se fac transferuri importante, au fost localele si se schimba puterea si in CSJ-uri, nu sunt mai in regula aceste subiecte decat, scuze, prostia asta pe care vad ca insisti aiurea de doua zile???

Cătălin Tolontan  •  13 iunie 2012, 11:24

dragos c: e relativ simplu, cit de simplu poate fi ceva atunci cind vorbim despre oameni, fiecare cu slabiciunile noastre, inclusiv noi. Doina Melinte a avut un mandat obedient si dezastruos ca sefa PD-L a sportului, incheiat prin punerea frauduloasa a propriei fete pe lista de la „Bacalaureatul olimpicilor” si, pentru ca trece de la PD-L la PSD este numita la Antidoping, un domeniu care are nevoie de maxima credibilitate.
Mie nu mi se pare un drum normal de depolitizare si de crestere a competentei in sport.
Iar chestia ca nici nu s-a instalat noua putere si o criticam, asa e. Ai dreptate. Asta facem pentru ca asta e treaba noastra.

Unu  •  13 iunie 2012, 12:02

Poate o sa propuna pt la anul si Agentia Antidoping elevi pentru bacalaureat.Doamna Melinte degeaba este campioana daca este la fel de corupta si traseista ca restul politicienilor. Un articol despre jaful de la ACR cand vedem?

Dragos C.  •  13 iunie 2012, 12:06

Sa-ncep cu sfarsitul:
– credeam ca treaba voastra este sa va ocupati de sport si nu de politica! Urasc acest domeniu si de aceea intram pe site-ul Gazetei si nu pe Realitatea… Se pare ca nici aici nu se mai poate intra ca tot de politica dai…
– atat timp cat sportul are alocat un minister sau un departament din minister, ei bine intotdeauna va fi politizat la acest nivel. Minister inseamna numiri politice. Asa este in toata lumea. Nu vrem politica, nu mai facem sport din bani publici ci doar din privat si atunci nu mai politizam. Vrem bani publici la federatii? Atunci se vor aloca de politicieni! Iar acestia se schimba odata cu alegerile! Uita-te la FRF: de ce nu se schimba Mircea Sandu de 20 de ani? Pentru ca FRF nu primeste bani de la bugetul statului si statul nu poate numi pe cineva la FRF! In situatia de fata chiar as dori sa primeasca…
– Daca Doina Melinte a avut un mandat obedient si dezastros la minister, Octavian Bellu ce fel de mandat a avut in calitate de consilier prezidential si mai apoi de sef al sportului??? S-a intamplat vreo minune cu el in birouri? De ce nu il critici si pe el?
Revin si repet, cred ca ai avea subiecte mult mai importante de comentat, si chiar ai facut-o de nenumarate ori. Ce parere ai, de exemplu, de situatia din apararea Stelei in cazul in care Chiriches se transfera la AC Milan iar Geraldo si Iliev au plecat deja de la echipa? Sau, ce parere ai de situatia de la Dinamo? Esti de acord cu opinia lui Bonetti in legatura cu lista jucatorilor care ar trebui sa paraseasca echipa? Acestea sunt subiectele care ne intereseaza pe noi, cei ce citim GSP. Celelalte sunt la Realitatea, Antena3 si alte site-uri si televiziuni politice…

zetu  •  13 iunie 2012, 12:16

Da, buna ancheta asta, caci si gafele celor din USL trebuiesc sanctionate. Dar poate ar trebui sa faceti o ancheta, care cred ca ar fi mult mai simpla, vizavi de banii cu care comunitatile locale au sustinut echipele de fotbal. Ca mai apoi sa faceti o comparatie cu banii taiati de salarii, pensii si spitale inchise. Ar fi o ancheta care ar arata perfect cum taiem din mancarica si sanatate pentru a performa, chipurile, in fotbal. Ca dovada ca suntem prezenti acum la CE.

Andrei  •  13 iunie 2012, 12:23

dragos c: Catalin Tolontan e ziarist de investigatii si asta e meseria lui sa scrie despre nereguli si fraude.din cauza ca majoritatea sunt ca tine genul de oameni: si ce daca a inscris-o pe fiicasa la bac fraudulos,ce daca a format cateva federatii fraudulos si a dirijat ceva bani in directia aia ,si dumnezeu mai stie cate jafuri nu sunt descoperite,asa am ajuns unde suntem si sportiv si economic si moral din cauza celor ca tine.asa ca nu te pune nimeni sa citesti articolele astea care te depasesc mergi in pagina cealalta a ziarului si citeste adevarul despre ce urda a mancat seful tau becali si ce culoare aveau izmenele lu` mache la meciul cu larnaca

fata morgana  •  13 iunie 2012, 12:26

adevarul e putin diferit, caci problema nu e fata lui Melinte ( gafa pentru care marea sportiva ar trebui sa plateasca)ci mormanul de ura care se revarsa asupra romanilor de la palatul Victoria, si nu numai.
dupa mintea stramba a unora, toti cei care au indraznit sa simpatizeze cu pdl-ul ar trebui ucisi. sa li se interzica in mod absolut accesul la apa, hrana, caldura….. ascultatile discursul si va cutremurati!
nu mai vorbim de Romania, nu mai vorbim de poporul roman, nu mai vorbim de natiune. totul se reduce la ai nostrii si la ura cumplita impotriva celor care au indrazneala sa gandeasca altfel.
abia acum miroase a dictatura.
o clipa, nu am vorbit de „sfintii” politicieni pdl-isti. ei, ca toti oamenii cu acces la putere, trebuiesc verificati, in liniste, si apoi chemat DNA-ul. e loc in puscarie pentru toti.
dar primul ministru e de alta parere;
„nu cred ca Videanu va face plangere penala impotriva mea caci stie bine ce bube are.” spunea el cu cateva zile in urma.
ce inseamna asta? dac esti baiat cuminte, sunt baiat cuminte…. si ne vedem de ale noastre.
deci solutia ce ni se propune nu trece prin justitie (cum ar fi normal) ci prin exterminarea mediatica si taierea oricarui acces la supravietuire. justitie? ce dracului mai e si aceasta?

Joey  •  13 iunie 2012, 12:27

eu nu inteleg, ma scuzati, in tara asta nu sunt decat doua alternative ? Adica ori esti somer, ori subsecretar de stat ? Ceva nu pusca… Pai sigur ca marea atleta a adus servicii de imagine Romaniei, candva in trecut. Daca era buna SI de sefa si daca ma rog, sefia conteaza ca rasplata suplimentara, peste renta pe care o plateste statul pentru rezultatele ei ca atleta, atunci de ce a fost sanctionata cu demiterea ? Aaaa, fiindca se spune ca nu a fost un bun manager, ba chiar iata, se apreciaza ca a derulat un „mandat dezastruos si obedient”. Pai si atunci, de ce subsecretar de STAT ? parerea mea e ca Doina Melinte a simtit la fel cum a simtit toata lumea ca se apropie sfarsitul pdl si s-a intors cu fata la cei care urmau sa vina la putere. Le-a facut concesii, federatii, bacalaureate la copii, cine mai stie ce-o fi iesit din pixul fostei atlete, incat sa-si poata negocia un post caldut in noul regim. naspa….

guthi  •  13 iunie 2012, 12:53

Dragos C: Mie nu mi se pare deloc o prostie, atata vreme cat se intampla magarii de acest fel(indiferent cine le face) , acestea trebuie scoase la iveala si mediatizate cat mai mult posibil.Asa ca nu pot decat sa salut ceea ce face Tolo.

gogu  •  13 iunie 2012, 13:57

daca faceai o minima documentare vis a vis de acr, nu mai scriai enormitatea cu „patrimoniul institutiei”. acr este dainuie pe la noi de dinaintea razboiului, si permanent, chiar si pe vremea comunista nu a fost institutie, ci mereu persoana de drept privat, un club al automobilistilor, automobilisti care cu cotizatia lor, pe langa ce bani se mai strangeau din activitati proprii clubului, au creeat un patrimoniu. un spion rus retrocedat in patria mama de americani, la sosire a spus ceva: puneti mana de invatati ca bat americanii de rup! suficienta si superficialitatea se pare ca este tot ce trebuie ca sa fi redactor sef prin romania, urechismul la rang de meserie!

Joey  •  13 iunie 2012, 16:38

gogule, ai vazut tu cumva vreun act de proprietate pe numele automobilistilor ? Sa fim seriosi, toata averea imobiliara, toate „proprietatile” ACR, toate sediile de prin tara, toate atelierele si scolile, sa nu-mi spui ca sunt cumparate din cotizatiile de pe vremuri, ca ma umfla rasul. Am fost si eu membru ACR ca mai toata lumea si stim cat era cotizatia. Toata averea asta vine din patrimoniul public. Toti am perceput ACR-ul ca pe o institutie din cauza asta si din cauza ca lucreaza cu publicul, a lucrat cu valuta pe vremea ONT-ului, are scoli de soferi, samd. Acum se incearca sa se sustina ca de fapt era asociatia noastra, a soferilor si ca vezi doamne patrimoniul e privat si nu are dreptul nimeni sa se ia de el, in afara de….. Niculescu, care il pastoreste ca si cand ar fi al lui personal. Nu vreau sa intru in polemica cu tine, ca se vede ca esti de meserie, dar lasa-l pe Tolontan in pace si nu-l mai ataca personal.

fanulumocanu  •  13 iunie 2012, 16:45

Am fost tentat sa rad de ce mize au marii barbati ai tarii…Federatia de Karting.
Pana la urma povestea e aceeasi , atata ca nu-l mai cheama Nicolaiciuc il cheama Niculescu… e deja o franciza, mai tare si de cat Mc Donalds.
Doina Melinte are ghinionul ca e cunoscuta si nu prea-i iese camuflajul ca celorlalti.

Dragos C.  •  13 iunie 2012, 18:42

Mda, vad ca va place scandalul baieti, nu sportul. Multi dintre voi sunteti probabil in primele randuri ale galeriilor…
@ Andrei: Tolontan este ziarist de SPORT, nu de investigatii. Aia sunt la Adevarul, Evenimentul Zilei etc dar si la televiziunile politice. Are foarte mare talent pentru investigatii si ar fi bine sa mearga acolo daca vrea sa faca investigatii si politica si sa lase Gazeta Sporturilor pe mana celor care scriu despre sport., La acest ziar au scris, printre altii, Ioan Chirila, Ion Cupen sau Ovidiu Ioanitoaia. Nu imi aduc aminte de articole de investigatii politice la nici unul din ei in acest ziar…
In alta ordine de idei, sunt dinamovist si nu stelist iar Becali nu este, nu a fost si nu va fi niciodata seful meu dar nici angajatul meu. Atat timp cat nu este platit de mine poate spune ce vrea…

Radu Gh. Grozea  •  13 iunie 2012, 23:37

Îmi pare sincer rău, domnule Tolontan!
Vârsta şi experienţa de viaţă ar fi trebuit să mă determine să nu fac nici o apreciere la adresa ultimei dumneavoastră manifestări de a-toate-ştiutor în orice domeniu care are legătură cu sportul. De această dată, neşansa dumneavoastră este că aţi jignit în mod grosolan şi nemeritat, un grup de pasionaţi ai unui sport care nu are nici o legătură cu expertiza dumneavoastră şi acest lucru se vede de la mare distanţă.
Stimulat pe semne, de beneficiile unei prietenii cu nişte automobilişti care vor să compenseze sărăcia palmaresului personal, cu funcţii federale şi fiind un bun cunoscător al reţetei de succes din presa românească, „minţiţi, minţiţi, că tot rămâne ceva!”, v-aţi pripit să batjocoriţi practicanţii unui un sport şi federaţia pe care au înfiinţat-o.
Deşi nu sunt sigur că ştiaţi ceva despre karting, aţi aflat „pe surse” că este un sport practicat de fiul lui Ponta şi de ambii feciori ai lui Tăriceanu şi asta a fost deajuns ca flerul tabloid care v-a transformat într-un spectaculos sparing partner pentru Becali şi Mitică Dragomir, să vă sugereze un subiect „gras”.
Aţi greşit amarnic, domnule Tolontan! Este absolut inacceptabil ca un jurnalist sportiv, cu notorietatea dumneavoastră şi pe care îl citeam cu plăcere, să nu cunoască următoarele informaţii pe care vi le pune la dispoziţie un gazetar ceva mai bătrân decât dumneavoastră şi pe care vă rog insistent să le verificaţi:
•Karting-ul există în România, încă de la începutul anilor ’70, iar Campionatul Naţional al acestei discipline sportive se află la cea de a 38-a ediţie!
•În conformitate cu reglementările Federaţiei Internaţionale a Automobilului – FIA şi cu Legea 69/2000 Autoritate Sportivă Naţională, pentru disciplinele sportive automobilism şi karting, este Automobil Clubul Român.
•Aplicând aceleaşi reglementări, ACR-ul a delegat puterea sportivă în domeniul karting-ului, Federaţiei Române de Karting, înfiinţată perfect legal la 1 iunie 2011.
•În mod absolut abuziv, o altă structură sportivă, FRAS – Federaţia Română de Automobilism Sportiv, s-a auto-declarat suverană şi în domeniul karting-ului, deşi pe Certificatul său de Identitate Sportivă, eliberat de către ANST scrie doar „AUTOMOBILISM” şi nici măcar nu este recunoscută oficial de către FIA!
Dacă aţi fi avut minima curiozitate, care ar fi respectat şi cutumele deontologice ale profesiei, să consultaţi şi „altera pars”, poate aţi fi aflat că FRK nu este creaţia slugarnică a doamnei Melinte, aşa cum vă place să sugeraţi.
Dreptul firesc al unor sportivi de a avea o federaţie proprie şi de a refuza să fie „breloc” la cheia de contact a automobiliştilor, a stârnit furia barbară a câtorva dintre şefii FRAS care doresc să stăpânească tot ce mişcă pe patru roţi, în sportul cu motor.
Glumiţa cu „federaţia de salt cu prăjina” vă descalifică şi mai abitir! Mai rămâne să vă citesc pledoaria la fel de ironică prin care să „uniţi” canotajul cu yahtingul sau basketul cu voleyul şi cu handbalul, pentru că tot se joacă toate cu mingea şi cu mâna.
În final, vă sugerez domnule Tolontan, să vă onoraţi incontestabiala notorietate de jurnalist sportiv şi să vă informaţi despre performanţele internaţionale ale sportivilor de la FRK, printre care veţi avea surpriza să nu-i găsiţi pe tinerii Ponta şi Tăriceanu şi asta nu pentru că nu ar fi realmente talentaţi, ci doar prea „cruzi”. Aceste rezultate chiar merită comparate cu palmaresul internaţional al sportivilor de la FRAS!
Vă stau la dispoziţie, cu tot respectul, dacă doriţi satisfacţie, într-un duel jurnalistic pe tema sportului cu motor de care aţi demonstrat că nu aveţi habar dar pe care v-aţi grăbit să-l coborâţi în mahalaua fotbalului autohton care se pare că vă este mult mai familiară!

Radu Gheorghe Grozea
Jurnalist APAR

PS. Nu v-am adresat această scrisoare cu pretenţia de drept la replică, deşi dacă consideraţi că merită, nu mă opun publicării ca atare. Am scris toate acestea, cu durerea din sufletul unui om care a dedicat 40 de ani acestui sport şi care nu poate admite ca el să devină subiectul batjocurii „muezinilor” din „geamiile” fotbalului autohton.

Cătălin Tolontan  •  14 iunie 2012, 0:11

Radu Gh. Grozea: trec peste ironiile dvs la adresa mea, „muezin din geamgii”, nu ma afecteaza. Ele vorbesc despre dumneavoastra,nu despre mine.

Va spun doar ca, in calitate de vechi ziarist, puteati observa usor ca, de pilda, ceea ce imi atribuiti mie, glumita cu prajina, e un citat. Daca aveti, si aveti, razboaie, duceti-le cu FRAS, asta am scris si eu, sincer e un conflict care nu intereseaza.

Ma provocati la un duel jurnalistic? Asta e un concept inexistent in presa normala, e ceva ce se practica la inceputul anilor 90 cind se atacau redactiile intre ele. Nu ma intereseaza asa ceva.

Am publicat din respect pentru dumneavoastra ceea ce ati scris si nu pentru ca exista „cutume deontologice ale profesiei”, un urias pleonasm 🙂 Stiti si asta, desigur, dar erati foate nervos si toti gresim cind sintem incinsi.

O seara buna.

Radu Gh. Grozea  •  14 iunie 2012, 1:48

Vă mulţumesc sincer pentru răspunsul prompt, la care nu pot adăuga decât Q.E.D.!
V-aşi fi şi mai sincer recunoscător dacă, după mai bine de 20 de ani de jurnalism şi după mai mulţi ani de şcoală, mi-aţi corecta incultura, explicându-mi dimensiunilor pleonasmului, pus cu multă eleganţă pe seama unei nervozităţi reale şi pe deplin justificată.
Cu sincere mulţumiri şi cu promisiunea că nu vă voi mai agresa blogul.

Cătălin Tolontan  •  14 iunie 2012, 2:12

Radu Gh. Grozea: nu exista ”deontologice ale profesiei” pentru ca ”deontologie” are ea insasi inteles de ”regula de etica profesionala”. Deontologia se refera implicit la o profesie si alaturarea celor doi termeni formeaza un pleonasm.

Despre asta e vorba. Dupa cum am zis, ati fost nervos, mi s-a intimplat si mie.

Toate cele bune.

Radu Gh. Grozea  •  14 iunie 2012, 2:48

Mulţumesc! Rebuie să recunosc că aveţi dreptate!
Obsedat de semnificaţia originară a termenului şi anume conduita medicală, am crezut că precizarea profesiei jurnalistice se impune şi am ignorat riscul pleonastic.

Joey  •  15 iunie 2012, 18:19

pai dl Grozea, pe care il respect, stiu ca a lucrat in TVR sau poate mai e si acum, dar toata pledoaria sa nu face decat sa confirma ceea ce spune Catalin Tolontan: „De zeci de ani, ACR face legea. ACR este afiliat la FIA.” dl grozea spune: „ACR-ul a delegat puterea sportivă în domeniul karting-ului” deci ?
Mai e ceva, zice dl Grozea: „Glumiţa cu „federaţia de salt cu prăjina” vă descalifică şi mai abitir! Mai rămâne să vă citesc pledoaria la fel de ironică prin care să „uniţi” canotajul cu yahtingul sau basketul cu voleyul şi cu handbalul, pentru că tot se joacă toate cu mingea şi cu mâna.”

In legea sportului scrie clar ca se fac in tara noastra federatii sportive in concordanta cu federatiile internationale. Deci voleiul, handbalul, canotajul, etc, au sigur federatii mondiale corespondente. Kartingul din cate zice toata lumea, nu are federatie internationala. Chiar Domnul Grozea spune ca este la federatia internationala de automobilsim.

Karo  •  18 iunie 2012, 15:02

Jurnalism mioritic. Arunci pastile otravite stiind ca cineva le va culege. Care este ideea cu toate articolele astea? Asta nu este jurnalism sportiv. Ar trebui sa va pese de sportivi. In schimb voi faceti politica. Aduceti niste acuze „subtile” care nu sunt sustinute de absolut nimic. Daca ii acuzati de ceva pe Ponta si Melinte, faceti-o cu probe. Cand s-a infiintat FRK, Ponta era in opozitie.
Pana atunci, mai bine v-ati documenta ce se intampla intr-adevar cu acest sport. Singurii care au de suferit de pe urma acestui razboi sunt copiii si parintii care investesc zeci de mii de euro in acest sport.

Am avut copilul in campionatul organizat de FRAS. Acum l-am mutat la FRK. Ce se intampla in FRAS este bataie de joc pe banii parintilor. Daca te-ar interesa intr-adevar ce se intampla cu acest sport si ti-ar pasa de sportivi, ai fi aflat ca in FRAS nu se respecta nici o regula. Sa vezi ce frumos e sa investesti peste 10.000 de euro pe an intr-un copil sa practice acest sport si dupa aia sa vina niste smecheri cu motoare modificate peste limita regulamentului, iar oficialii sa inchida ochii. In FRAS sunt mai multi practicanti de karting pentru ca acolo nu exista reguli. Acolo poti sa te duci fara probleme cu un motor pe aburi vechi de 100 de ani care costa 2 lei, dar care „modificat” cum trebuie, sa depaseasca un motor de ultima generatie care respecta regulamentul.

In FRK lucrurile sunt mult mai stricte. Aia au un verificator tehnic care vine la fiecare etapa din Italia si pe care nu il intereseaza mizeriile dintre cluburi. Omul isi vede de treaba.

Din pacate toti sunteti la fel. Si ziaristii si smecherii de prin federatii gen Grozea, Mazilu, Niculescu, Lucian Stefan si altii care se cred Dumnezeii kartingului in Romania. Va intereseaza doar cancanurile si beneficiile proprii. Daca erai de buna credinta ai fi scris ca Andrei, baiatul lui Ponta participa la campionatul organizat de catre ACR inca din 2009 cand FRK nici macar nu exista. Si daca ai fi intrat la facultatea de Drept la care ai dat de doua ori ai fi stiut sa citesti o lege. In legea sporturilor scrie clar la articolul 21: „În sensul prezentei legi, sunt considerate structuri sportive: (…)f) Automobil Clubul Român, pentru activitatea de automobilism sportiv şi karting sportiv”. Punct. Deci Ponta avea dreptate

Ar fi bine ca multi jurnalisti asa zis sportivi ori sa se documenteze inainte sa scrie ceva, ori sa ramana la sporturile de maidan gen fotbal la care toata lumea se pricepe.

Imi pare rau pentru ton si jigniri, dar nu pot sa iti spun cat ma enerveaza sa investesc 15-20 de mii de euro pe an intr-un sport care nu intereseaza pe nici un jurnalist in tara asta si dupa aceea sa vad articole de acest gen din care se vede clar interesul si impartialitatea. As fi fost bucuros sa scrii macar doua vorbe despre copiii care vor avea de suferit cand vor afla ca au participat in campionatul „gresit” (nu conteaza care) si ca rezultatele lor nu sunt recunoscute. Dar voua va pasa mai mult de cum sa le dam in cap lui Ponta, Tariceanu, Basescu s.a

Halal jurnalisti

nexus  •  20 iunie 2012, 19:07

Karo, Ponta nu a fost intrebat unde a participat copilul lui in 2009, ci unde participa acum, tocmai asta era ideea, ca actuala federatie e de fapt Acr din 2009 cu complicitatea lui Melinte. Ponta mic participa fara nici o umbra de indoiala la FRK, vezi poza; si tu daca ai copilul acolo, stii. Sau nu ?; Cu respect spun, ca sa citesti o lege si sa o pricepi, nu trebuie sa ai facultatea de drept. Scrie ca ACR este considerat structira sportiva, club, nu federatie. Orice profan stie ca numai federatiile organizeaza campionatele nationale si eu cred ca Ponta stie atata lucru, ca e sportiv, a facut baschet, plus ca dansul are sigur facultatea de drept; Spui ca investesti mii de euro intr-un sport care nu intereseaza pe nimeni ?! Probabil pentru ca iti place tie sau ii place copilului, altfel il dadeai la un alt sport mai ieftin la care interesul era mai mare, de exemplu la tenis. Nu e vina lui Tolontan ca nu este interes la noi pentru karting si apoi, el cel putin a scris ceva, acum stie lumea ca in tara noastra este karting, spre deosebire de altii care cum spui si tu, nu scriu mai nimic. Si a mai spus ca nu kartingul si disputa dintre federatii sau Acr il inetreseaza pe el si opinia publica, ci coruptia din sport-uri, ca de aia e Gazeta Sporturilor, care uite, mai scrie si de altceva, nu numai de fotbal. Eu inteleg ca esti nervos pentru banii cheltuiti si se vede asta din tot ce scrii, dar nu trebuie sa invinovatesti pe nimeni, si sa spui ca Tolontan nu e doctor in karting, pai nici nu a zis asa ceva. Spui ca nu se respecta regulile in karting (deci contribui si tu la proasta imagine a acestui sport) abia dupa ce ai „constatat” ca alti copii ar avea karturi mai bune decat al fiului tau si zici ca nu a fost corect. Pai trebuia sa reprosezi aceste chestii inainte de a-ti inscrie copilul acolo, nu de-abia dupa ce ai vazut rezultatul. Parerea mea ! Si nu am studii de drept. Dar sunt parinte. Oricum, nu cred ca faci bine ca te repezi cu noroi la Tolontan, lata data nu o sa mai scrie nimic de karting, nici de bine, nici de rau.

Diana  •  15 iulie 2014, 10:51

Bun articol. Asa mai aflam si noi adevarul, nu minciunile care ni le servesc altii si asteapta sa le inghitim.

Comentează