ICR

UPDATE: Ce frumos vorbesc regizorii performeri ai României despre ICR!

joi, 14 iunie 2012, 12:57

UPDATE: Ce frumos vorbesc regizorii performeri ai României despre ICR!

Invitat la Antena 3, fostul purtător de cuvînt al PSD Dan Șova a explicat dorința de a schimba conducerea Institutului Cultural Român prin faptul că „La ICR s-au strîns o parte din intelectualii romani care au împarțit societatea în două: cei care sunt cu Traian Basescu și cei care sunt impotriva sa”.

Asta analiză de eficiență a unei instituții! Rapidă, simplă, pe înțelesul tuturor. Evaluarea bugetelor, a obiectivelor și comparații cu activitatea institutelor similare din lume, astea-s pentru cei care complică inutil lucrurile.

Să riscăm, totuși. ICR are un buget de 10 milioane de euro pe an, mic dacă îl raportăm la misiunea sa, ”aceea de a promova cultura și civilizația națională în țară și în afara ei”. Probabil că așa ar trebui să înceapă discuția și nu cu intenția vădită de a-i da afară pe unii care te-au enervat.

Din păcate e clar. La cum se rotesc săbiile prin aer, nimeni nu va mai avea răbdare să evalueze cît a reușit ICR din ce și-a propus. Iar să încerci nuanțări de genul ”ICR face un serviciu public, ea nu aparține statului, ci societății”, e ca și cum ți-ai scrie pe tricou ”I love Prozac”.

Miza unică e să fie umilit Horia-Roman Patapievici. Și, totuși, ce gest neașteptat și matur ar face premierul sau șefii Senatului dacă s-ar duce să discute cu HRP și cu echipa de acolo. ”Știm că vreți să vă retrageți din serviciul public, dar noi vă rugăm să rămâneți totuși pentru că, dincolo de diferențele de opinii, apreciem ce a realizat instituția”. Sună nebunește? Desigur. Dar măcar ar avea avantajul de a-ți avea grupate vocile ostile laolaltă. O Putere atît de extinsă are nevoie de o distanță critică din cît mai multe direcții.

Știu, e o naivitate incalificabilă. Hai cu tricoul!


Comentarii (32)Adaugă comentariu

CosminT  •  14 iunie 2012, 14:51

ICR este printre singurele institutii de stat care functioneaza. Da, trebuie depolitizat, sa ramane sefii care sunt, sa dispara implicarea politicii de orice fel. Cultura nu are legatura cu politica.
Parca vad, in loc sa avem expozitie Pintilie la New York, o sa avem expozitie Sergiu Nicolaescu in Banglades. In loc sa traducem Cartarescu sau Ivanescu, o sa traducem Paunescu.

rezu  •  14 iunie 2012, 14:53

e adevarat ce spui tu, tolo, dar nu-i vad in stare sa analizeze obiectiv ce a facut ICR. Uneori am impresia ca traiesti pe o alta lume, zau, nu te supara!

Cheetah  •  14 iunie 2012, 17:59

Rezum aici o idee importanta ce are legatura cu ambele postari recente ale lui Tolo:
TOATE institutiile publice in general, iar ICR & TVR/SRR in special, trebuie sa fie TOTAL de-politizate!
Cultura si propagarea ei prin mijloace media plus institutii de interes national NU au de ce sa fie amestecate in luptele politice cu interese PRIVATE.
Suna cunoscut? Poate ca da, insa cele de mai sus ar trebui repetate chiar cu riscul caderii in desuet pina cand aceasta picatura chinezeasca va gauri cordonul ombilical ce le tin conectate la cei ce ar trebui sa asigure doar functiile administrative in Stat, pentru care au fost votati de popor.

andrei  •  14 iunie 2012, 18:55

Normal, ce insitutie mai depolizata si cu un capital mai mare de incredere decat Parlamentul cunoasteti?
Avea cineva, sau mai bine zis mai are cineva vreo iluzie ca in toate institutiile statului nu vor ajunge toti lacheii USL?

Mihai Brezeanu  •  14 iunie 2012, 19:08

Unde, cand, care politizare a ICR? Confundati parerile politice ale oamenilor care conduc ICR-ul cu felul in care isi fac job-ul la ICR. In toamna anului trecut, pe cand Nottara era condus de Mircea Diaconu, ICR Londra a organizat o mini-stagiune la Barbican Theatre pentru spectacolul „Aniversarea” al Nottara. Iata link: http://www.barbican.org.uk/theatre/event-detail.asp?ID=12494
Ce politica a facut aici Patapievici? Pro-Basescu? Sau pro-valoare culturala?

yep  •  14 iunie 2012, 21:32

da, sa fie depolitizate. In aceste conditii propagandistii portocalii si diversionisti Mihaies, Patapievici, sa-si vada de drum. A nu se uita dezgustatorul interviu in presa spaniola a lui HRP. A nu se uita mizeria deversata zilnic in EVZ de Mihaies.

A nu se uita indelungile sejururi si carti publicate ale altor favoriti prezidentiali.

bdg  •  14 iunie 2012, 22:36

OAMENI BUNI! ….DE CE NU VEDETI SAU NU VRETI SA VEDETI SI PARTEA NEAGRA SI URATA A ICR-ului!!!!?????
CA IN TOATA SOCIETATEA ROMANEASCA ACTUALA CEEA CE FACE ICR -UL PE AFARA (vezi actiunile/proiectiile video,etc) FACE PE BANII GREI PE CARE II DAU ACOLITILOR / NASILOR / FINILOR / SMECHERILOR CARE CHIPURILE ORGANIZEAZA ‘SENZATIONALELE’ ACTIUNI!!!!! – SI CAND COLO CE VEDE STRAINUL SI/SAU ROMANUL DE AFARA???!!!!… NU VA ZIC EU CI VA LAS PE VOI SA RECITITI SI SA RECUNOSTETI MARSAVIILE PTR CARE PLATIM CA PROSTII!!!

Ioana  •  15 iunie 2012, 5:25

Suntem mult prea impatimiti in a cauta acul in carul fcu fan, greseli acolo unde ele nu se intampla (cel putin la modul major),ca si in cazul ICR, care e una dintre foarte putinele institutii care CHIAR functioneaza mai mult decat eficient in a reprezenta cultura romana contemporana. Si altfel… suntem penibil de ‘viteji dupa razboi’, ne razboim cu Basescu ca si cum ar fi Ceausescu, fiindca n-am facut gestul la timp, ca natiune. Oricare ar fi pacatele lui Basescu, si nu sunt putzine, el nu e Ceausescu si gata! Timpul a trecut, sunt 22 de ani deja. Ar fi cazul sa traim in prezent, suntem bine de tot in secolul 21, si mafiile politice au confiscat Romania aproape de tot. Sanatatea, educatia, cultura sunt confiscate… si noi, cei care gandim, avem scrupule si ne purtam elegant si cu manusi si, ne implicam minor si cat mai elegant, daca se poate. E nevoie de o atitudine MULT mai radicala si de strategii/tactici inteligente aici, nu vorbe frumoase si adanci…

LUCID  •  15 iunie 2012, 8:07

Afirmatiile lui Dan Sova, cred ca nu mai surprind pe nimeni. Ponta si trupa nu fac decat sa astupe cu pamant orice opiniei critica, indiferent de consecintele actiunilor lor. Bine macar ca Micul Iliescu nu a chemat (inca) minerii la Bucuresti.

Cătălin Tolontan  •  15 iunie 2012, 8:10

Ioana: daca mie imi solicitati o implicare altfel decit prin „vorbe frumoase si adinci”, o iau ca pe un compliment. Dar nu e asa.

„Ne implicam minor si cit mai elegant”, spuneti. Nu, nici minor si nici elegant, in ceea ce ma priveste si in ceea ce priveste ziarul la care lucrez.

Facem asta zi de zi, de cind am intrat in presa si indiferent cine a fost la putere. Lupte? Nu una, nu zeci, ci sute in astia 20 de ani! Unele le-am cistigat, altele le-am pierdut. Uneori chiar n-am avut dreptate si altadata am gresit. Dar informam si expunem zilnic! Sub semnatura si asumind-ne toate consecintele de reputatie, juridice si nu numai!

Nu implicarea ne-o puteti reprosa, zau!

@bdg  •  15 iunie 2012, 8:12

@bdg:

Vai de capul tau!

Numai false acuze si latrat in comentariul tau.
ZERO argumente.
Daca nu stii ce a facut ICR-ul prin marile metropole (Londra, New York)si care au fost reactiile publicului mai bine taci. Sau poate vrei sa pari ridicol cu orice pret!

Cătălin Tolontan  •  15 iunie 2012, 8:16

LUCID: OK, dar cei de la USL au avut de la cine invata. Credeti-ma ca fac asta de multa vreme si atit dispret pentru comunicare si jurnalisti ca la PD-L n-am vazut!
Ia uitati-va pe rapoartele Departamentului de Stat al SUA si o veti gasi pe Elena Udrea cum ameninta jurnalisti. Asa ca nu am nici o simpatie nici pentru noua putere, nici pentru vechea.

Carmen  •  15 iunie 2012, 8:42

Spune-ne daca stii cumva daca Ponta stie de cartile traduse,expozitiile,targurile si lucrurile frumoase care le-a facut ICR.Am impresia ca nu stie.Poti sa ii rogi pe cei de la Antena 3 sa enumere 10 din ele?Cred ca s-a ajuns aici si pentru ca nu au fost mediatizate multe actiuni ale ICR.Te rog sa imi spui din informatiile pe care le ai daca Ponta si Antena 3 stiu despre activitatile ICR.

mamaiamea  •  15 iunie 2012, 8:53

sunt turbati… au ajuns la gesturi golanesti….

am auzit ca in unele zone rurale, au trimis mascatii sa-i blocheze pe fostii primari PDL…CA SA FIE SIGURI CA AJUNG LA PUTERE

SA SE LAUDE

PS. inainte de a lua puterea USL , la tv – se vorbea numai de base si pdl – acum la fel…ma cam pune pe ganduri …

Jos labele de pe ICR!  •  15 iunie 2012, 9:08

[…] prim gest a venit de la poetul Radu Vancu. I-au urmat trei comentatori: Cristian Ghinea, Catalin Tolontan si Luiza Vasiliu. E un inceput, dar e prea putin. Tavalagul e prea puternic si risca sa distruga […]

Stefan  •  15 iunie 2012, 10:29

Cind nu te informezi,inainte sa-ti spui parerea,mai degraba ai un interes de orice natura,decit ignoranta.Daca ce s-a expus in anumite expozitii este un demers cultural,atunci domnule Tolontan,ia-i acasa cu colectia de organe dragi unora si altora,nu numai ca viziune artistica. Sa fim seriosi,nu doar partinitori.

wow  •  15 iunie 2012, 10:45

Nu va credeam capabil de ipocrizie d-le Tolontan dar vad ca m-am inselat…
Facts:
1. sefii ICR s-au implicat in lupta politica de partea lui Traian Basescu, atat inainte de a fi numiti (multi cred ca numirea lor a fost o rasplata pentru aceasta si nu aveti argumente sa-i contraziceti) cat si (mai grav) dupa ce au fost numiti… In apararea lui Patapievici ati fi putut spune ca acesta a renuntat la a scrie editoriale politice in EVZ („Oficiosul”) in urma cu cca un an, si ca, cu exceptia notabila a interviului despre „sexul oral al lui Geoana” si-a formulat obviosul „parti pris”-ul politic in termeni civilizati-as fi acceptat aceste argumente…Nu acelasi lucru se poate spune despre vicele Mihaes, care de ani de zile saptamanal varsa dejectii pline de o ura patologica si (categoric!) psihanalizabila, indreptata impotriva liderilor USL, de a caror bunavointa iata(cata ironie!)a ajuns sa depinda slujba lui gras platita! Va conjur sa nu ignorati „dialectic” problema si sa raspundeti: CE PARERE AVETI DESPRE MENTINEREA LUI MIHAES IN FUNCTIA DE VICEPRESEDINTE?
2. Multe (aproape toate ca sa fiu mai precis) din lucrarile traduse, expozitiile, participarile la simpozioane, bursele acordate de ICR i-au avut ca beneficiari pe oamenii din acelasi „grup de prestigiu” cu dl HRP, de la Mihai Neamtu la Andrei Cornea- nu pot insira numele tuturor aici – mi-ar trebui pagini… Nu afirm ca cel putin unele din lucrarile/persoanele promovate in strainatate pe banii(multi, oricat ati incerca sa negati asta)ICR ar fi lipsite de valoare insa nici dv. nu puteti nega ca criteriile de selectare ale acestora au fost cel putin subiective -daca nu erai recomandat de „Volo” sau fost elev al lui Plesu sansele unei burse ICR erau „in- between slim and abysmal”
3.Cheltuielile cu deplasarile „au sarit calul”in unele cazuri… Spuneti-mi va rog daca vi se pare acceptabil ca o persoana-dl. Patapievici intamplator- sa-si deconteze din bani publici 66000 Euro (!!!) intr-un an pentru bilete de avion? Unde a zburat dumnealui- in sistemul Arcturus???

Va rog sa aveti onestitatea de a raspunde punctual la cele afirmate de mine… astept!

Gabriel  •  15 iunie 2012, 11:38

Bună ziua tuturor!
Este simplu, de vreme ce sunteți prezenți aici atunci puteți alege următoarea adresă http://www.icr.ro alegeți din bara ce începe cu EVENIMENTE a doua opțiune și anume DESPRE NOI iar din desfășurător RAPOARTE DE ACTIVITATE. Nu vă ia mult, serios 🙂
Acum că HRP trebuie să plece era de așteptat, problema noastră a celor care am sesizat asta este că nu s-a învățat nimic din CNSAS, TVR și CNA…
O zi plăcută tuturor!

Adrian  •  15 iunie 2012, 12:19

Nu va mai faceti iluzii. USL-ul isi va instala proprii oameni, indiferent daca s-a facut ceva bun sau rau la respectivele institutii. Ati crezut in depolitizare ? Sunteti naivi. In plus si ce a facut bun PDL-ul va fi anulat. Singurul lucru care ii mana din urma, e puterea absoluta. Se vor arde si campurile cu grau si pomii ( metaforic vorbind). Iar pe noi ne vor manipula cu teme de genul ” cine merge la Consiliul Europei” . Inteleg ca s-au redus salariile si pensiile, dar resentimentele nu trebuie sa va afecteze ratiunea. O fi avand pacate multe PDL-ul si Basescu, dar parca au facut si lucruri bune. Si acelea vor fi anulate.( Vezi pensiile mari ale militarilor si securistilor, Invatamantul, acum ICR-ul ) Si mai urmeaza ….

Andreea P  •  15 iunie 2012, 13:14

Cum ma pot abona la articole? Multumesc

adel  •  15 iunie 2012, 13:27

Patapievici, Mihaies trebuie sa plece urgent pentru propaganda portocalie pe care au facut-o. Au fost numiti politic si sunt penibili cum tipa in toata presa ca Ponta vrea sa-i politizeze. Daca aveau onoare plecau.

Valentin  •  15 iunie 2012, 15:32

La Antena 3? Dar cum ai aflat, urmaresti?

misu  •  15 iunie 2012, 19:48

Stimate d-le Tolontan,
apreciez jurnalismul pe care il faceti cu mult profesionalism. Tocmai de aceea ma surprinde modul de abordare a situatiei de la ICR.
Mai intai, ce face acest institut nu este aproape de loc cunoscut nefiind nici prea reflectat de presa si nici popularizat chiar de catre cei de la ICR. Stau in strainatate si nu prea pot spune ca ce face ICR-ul e vizibil si ne face mandri. Este foarte posibil sa gresesc si imi cer scuze anticipat fata de cei care chiar isi fac datoria cu onestitate.
In al doilea rand in anumite cercuri de afara circula si anumite zvonuri cu privire la implicarea in ultimul vot prezidential. Nu stiu daca si cat de adevarate sunt asa ca ma abtin.

In al treilea rand. Chiar daca ICR a facut si treaba buna atitudinea clar politica a conducerii asa cum stie toata lumea face ridicole daca nu penibile si descalificabile asertiunile celor care critica masura trecerii ICR in subordinea Parlamentului. Da, va fi politizat dar intr-un mod controlabil, atat unii atat altii. Acum este un institut angajat in campanie electorala in favoarea presedintelui si a celor „simpatizati” de domnia sa. Asa ca…
Nu pot insa sa ma abtin si sa ma intreb cam cate notiuni de democratie au si Patapievici si ceilalti din conducerea ICR care aflati intr-o functie publica ca aceasta nu au nici o jena si fac politica pe fata. Pai daca cei care se pretind „democrati”, formatori de opinie democratica si respectati intelectuali, se dau in spectacol in acest mod ce sa mai zicem de altii. Barem din bun simt, cand ai o asemenea functie te abtii de la luari de pozitie clar partinice. Tocmai pentru ca vrei sa lasi faptele sa vorbeasca. Dar ei nu. Atata educatie democratica au ei? chiar daca institutia este in subordinea presedintiei tot DIN BANI PUBLICI sunt platiti. Se cheama Institutul Cultural Roman, e vorba de promovarea Romaniei nu a unui presedinte. Stiti vorba, daca taceau filozofi ramaneau.

Doina  •  15 iunie 2012, 23:54

Un detaliu despre unul dintre ICR-urile pastorite de dl. Patapievici: cel de la Madrid.

Directoarea ICR Madrid, o oarecare Ioana Anghel (nu dati search pe google, nu veti gasi nimic despre ea), numita de Marele si Rasatul Intelectual caruia i se inchina acum Ode, face greseli de limba romana si vorbeste o spaniola de balta, asta in conditiile in care ne reprezinta la cel mai inalt nivel. Sta cu usa biroului deschisa si ii intreaba pe referenti daca un cuvant sau altul se scrie cu un „i” sau cu doi, care este pluralul anumitor cuvinte, unde se pune virgula si cratima, etc. In plus, a profitat de blocarea posturilor la stat pentru a-si aduce o pila de la Bucuresti (d-ra Raluca Doroftei) care nu stie limba spaniola, in conditiile in care referentii trebuie sa treaca, prin lege, printr-o serie de probe, printre care si una de limba straina! Iar principala indeletnicire a d-nei Anghel este sa povesteasca tuturor ce sosete poarta „Pata”, cine cu cine se culca in ICR, sau cat sunt de nebuni cei de la Centrul Cartii. Si multe altele, toate cu acordul explicit sau tacit al Presedintelui ICR.

Lucrurile bune petrecute la ICR se datoreaza sumelor mari pe care Institutul le are la dispozitie, sutelor de furnicute invizibile din “centrala”, fete care muncesc pe salarii de mizerie, notorietatii aduse institutiei de catre directoarea ICR New York, d-na Corina Suteu si d-nei Tania Radu, “nr.2” din ICR, cea care duce greul institutiei in timp ce dl. Patapievici se plimba, “deschizand usi” cu numele sau si impartind viziune si strategie.

borneo  •  16 iunie 2012, 20:25

Am si eu o amarata de curiozitate…ca vad pe aici tata fauna Antenelor ,fie ca stau in tara sau in strainatate.intrebarea mea este foarte scurta..A CITIT CAREVA DINTRE VOI O CARTE DE H. R. PATAPIEVICI?????..va rog sa lasati raspunsul prin da sau nu si eventual numele cartii..Mii de multumiri in avans…Aceeasi intrebare o am si pentru D-l Tolontan.

Cătălin Tolontan  •  17 iunie 2012, 0:06

borneo: „fauna Antenelor”, iar nick name-ul este borneo. Amuzant! Da, omul recent, zbor in bataia sagetii… Poate n-ai inteles, ma declar de acord 100% cu HRP chiar daca sint din jungla Antenelor, cum zici tu destul de confuz fiind.

Camelian Propinatiu  •  17 iunie 2012, 10:37

Daca mai continua, la nivelul cadrelor, neanuntata revolutie culturala, in loc sa-si precizeze prioritar programul economic al achitarii datoriei externe, dl Ponta risca sa-si faca o imagine de epigon iliescian, tot atât de marginalizat de catre stapanii nostri occidentali precât presedintele Basescu.

celibidache  •  17 iunie 2012, 17:42

trebuie facute niste precizari, raspunzandu-le tuturor celor care vorbesc in necunostiinta de cauza. citeam mai sus ca ICR-ul organizeaza evenimente pe BANI GREI, dati ACOLITILOR, NASILOR etc. Cred ca cel care a postat mai sus nu are habar cum se organizeaza un eveniment cultural si cat costa. Majoritatea proietelor ICR se compun dintr-un bilet de avion, o cazare si – eventual – o diurna. Atunci cand e nevoie de cheltuieli suplimentare, cum ar fi inchirierea unui spatiu, atunci proiectul se organizeaza incolaborare cu o alta institutie care pune la dispozitie spatiul. Cunosc lucrurile astea pentru ca am lucrat de multe ori cu ICR-ul. Bugetul ICR-ului, dupa scaderea taxelor, este de sub 8 milioane de euro pe an, iar banii astia se impart intre toate cele 17 filiale din lume. Daca pistele de biciclete din Bucuresti (doua dungi galbene date pe trotuar) au costat 150.000 de euro pe km, iar primarul a fost reales dupa ce a cheltuit banii astia (5 milioane de euro in total), 8 milioane de euro pe an pentru intreaga activitate a ICR-ului in lume vi se par bani aruncati pe geam? Si ca sa-i raspund unui alt comentator de mai sus care spunea ca daca nu esti de-al lor n-ai nicio sansa la vreo bursa sau rezidenta, pot sa-i raspund ca EU, PERSONAL, neavand nicio legatura de rudenie sau afiliere politica cu cei din ICR sau PDL, ba chiar fiind un antibasist convins, am beneficiat de 2 rezidente ICR si am colaborat cu ei pe mai multe proiecte, la fel ca multi colegi de-ai mei de breasla. Asa ca dvs ori vorbiti fara sa cunoasteti cu adevarat cum stau lucrurile. ori postati cu scopul de a manipula.

Cătălin Tolontan  •  17 iunie 2012, 17:55

celibidache: exista un concept vehiculat de presa din afara. „Mercenarii retoricii” sint numiti cei care, pe bani sau doar din fanatism si apartenenta politica, polueaza forumurile si blogurile. Va spun asta ca sa nu va enervati degeaba.
Pe acest blog, ei sint mai rari tocmai pentru ca postarile sint moderate.

petru  •  17 iunie 2012, 18:19

Cata , principial ai avea dreptate ca ar fi un gest matur ….etc. Nu zic nu , dar ….
HRP s-a implicat in campania electoral pt. Basescu 2 intr-un mod rar vazut la persoane de statura lui intelectuala , colportand o barfa penibila cu caracter sexual la adresa lui Geoana. Un comportament de femeie de servici la un secretar de stat e cam greu de inghitit. Dar hai sa zicem ca-l iertam . Ce facem insa cu Mihaies a carui opera publicistica il plaseaza alaturi de Vadim intr-o galerie rau mirositoare si nefrecventabila. HRP era seful acestuia si stia ca respectivul presta aproape zilnic la ziarul lui Nuti. Nu l-a oprit si nici nu a considerat ca functia de sub-secretar de stat ( de care raspundea ca sef ) este compromisa de literatura comisa de Mihaies.
Mi se pare de neinteles cum ajungem la asemenea polemici cand cel mai normal era ca HRP sa-si dea demisia. Indiferent cat de bun profesionist ar fi ( ma refer la prestatia manageriala nu la calitatea intelectuala) , in momentul in care echipa pe care a sprijinit-o activ , paraseste scena , e normal sa se retraga sau macar sa aiba eleganta sa-si puna mandatul la dispozitie. Un om serios si fair asa ar proceda. Iar noi de astfel de oameni avem nevoie. Exista sigur si alte persoane de buna calitate , cu prestanta in spatiul public , ce ar putea prelua conducerea ICR. Din pacate e vorba de IC Roman ( Bucuresti – Romania – Balkan Region )

Cătălin Tolontan  •  17 iunie 2012, 18:27

petru: competenta ca sefi ai ICR e lucrul care ma intereseaza, nu opiniile lor politice si nu activitatea publicistica. Imi pare rau, nu sint de acord cu tine, nu cred ca ICR a facut echipa cu Basescu, ci, o spun atitia oameni, a facut echipa cu o cultura de calitate.

Uite, de pilda. Sa lasam un pic poltica la o parte. Eu nu sint de acord cu opiniile lui HRP sau ale lui Mihaies despre presa. Cred ca s-au inscris in corul razboinicilor dogmatici impotriva ziarelor fara sa realizeze, totusi, cit efort e nevoie pentru a realiza ziarele astea si siteurile si blogurile, asa cum sint ele, mai bune sau mai rele.
Pentru mine, asta e o tema importanta.

Dar nu o leg de activitatea lor la ICR, unde au facut o treaba foarte buna, vorba lui Cristi Puiu, macar ca am iesit din stereotipurile Ceausescu si Comaneci tot e urias!

Cambe  •  18 iunie 2012, 11:20

Cand iti spune Patapievici sa te duci acasa pentru ca esti beat, nu-l bagi in seama. Cand vine si Puiu si-ti spune ca esti beat si ar trebui sa te duci acasa ca esti beat, nu-l bagi nici pe el in seama. Cand vine o multime de oameni care au reprezentat Romania frumos in strainatate si-ti spune ca esti beat si ar trebui sa te duci acasa, ce faci?

Comentează