Iarba verde de la Ascot

“Ați mai făcut fotografii la cursele de cai?”. “Da, la noi, în România!” 

luni, 23 iulie 2012, 10:12

“Ați mai făcut fotografii la cursele de cai?”. “Da, la noi, în România!” 


De Luminița Paul, Cătălin Tolontan, Marian Ursescu și Raed Krishan (foto) (Ascot – Berkshire)

Arșșșșșșșșș. Futu-i!!!!!!!!! Dacă nu v-aţi ars niciodată cu lapte fierbinte, cafea, ceai sau apă, vă puteţi indigna.

În acest caz, e ceai. Ceai verde, adus din Sri Lanka, Ceylon pe vremuri, vremurile cînd 1 din 5 oameni care locuiau pe Pămînt era supus al Reginei. După 90 de ani, tocmai ţi-ai vărsat gloria opărită pe tine.

Ai răsturnat ceaiul de uluială și grabă. Chiar și prin perdeaua de durere, te arde pieptul!, simţi imediat că te înconjoară alerta și nedumerirea politicoasă a băieţilor înveșmîntaţi în frac și a domnilor cu jobenuri negre ca tăciunele.

“Vi s-a întîmplat ceva, Sir?”. Ce să se întîmple, te simţi ca un bou neatent, o iei în sus pe scări la întîmplare și te repezi pe prima ușă pe care zărești semnul auriu de toaletă. Alt șoc!

Toaleta cu apă de colonie și perii de haine

Intri în toaletă și dai să ieși.

Peste tot sînt oglinzi, mirosuri fine și o liniște a lorzilor. Parcă ai nimerit pe holul Operei și nu ești totuși decît în WC-ul de la etajul 2, Premier Admission, la cursa de cai de la Ascot.

Pe poliţele discret luminate stau de gardă sticle cu apă de colonie, perii, uite un pieptene, apă de gură… Dar în nici un caz nu găsești cremă de gălbenele contra arsurilor, pentru că nimeni nu s-a ars de atîta perplexitate aici, în înălţimile tăcute ale zeilor.

Așa încep peripeţiile caraghioase ale unor jurnaliști români la “King George VI and Queen Elisabeth Stakes at Ascot”.

Cursele au început în 1711

Ascot este la 22 de mile, 35 de kilometri ca să nu ziceţi că ne-am făcut snobi, de centrul Londrei.

Iei trenul din gara Waterloo și, în trei sferturi de oră, ajungi la 1711, cînd regina Anna a înfiinţat aici cursele de cai. Domeniul Windsor, castelul Coroanei, este doar la cîteva mile distanţă.

Comparaţia este inevitabilă. În Ţările Române, începea dominaţia fanariotă. La Ascot, urma regalitatea ierbii.

Abia peste aproape 190 de ani începeau Jocurile Olimpice Moderne și numai de la a doua ediţie, cea din 1900, se introduceau, treptat, probele de călărie. La Ascot, iarba continua să domnească seren.

“Spectatorii alergau pe cai ca să vadă mai bine”

În ciuda prejudecăţilor noastre și a sticlelor de colonie din baia din zona Premier, cursele de cai nu sînt o poveste despre aristocraţie și nici măcar despre democraţie.

Ascot este supremaţia ierbii.

De la început, cursele de cai de aici au stîrnit vîlvă. “Spectatorii veneau și alergau ei înșiși cu caii pe lîngă concurenţi ca să vadă mai bine”, spune Martin, un jurnalist bătrîn ca locul.

Chiar și astăzi, cînd complexul refăcut în 2005 arată ca o navă spaţială aterizată pe grabă într-o rînă, ea tot în iarbă s-a înfipt, reverenţă a hipertehnologiei în faţa tradiţiei.

Bine ați venit la ciocnirea titanilor!

Astăzi are loc cursa care poartă numele Regelui George al VI-lea și al Reginei Elisabeta. “Ciocnirea titanilor pe distanţe medii!”, titrează Racing Post Today, ziar integral dedicat curselor și pariurilor. Cărămida de celuloză conţine 152 de pagini și costă 2,2 lire.

Străzile micuţului Ascot sînt pline încă de dimineaţă cu pălării colorate și cu sacouri bălţate în toate nuanţele curajoase. Oriunde altundeva, penele roșu carmin și vestele muștar cu dungi verticale de nuanţa strugurilor ar fi motiv de ironii. Aici sînt parte din peisaj.

Doamnele s-au aranjat îndelung și fără nici o fiţoșenie jucată, chiar și în trenuri. Toată lumea e veselă, atmosfera e undeva între un picnic cîmpenesc și o recepţie de gală. Se vede treaba că e posibilă combinaţia.

Ziua va avea 7 curse, prima la 1:35, iar vedeta la 4:35, cînd cupa Regelui și a Reginei se va pune la bătaie, împreună cu marele premiu.

567 de mii de lire este premiul pentru cîștigătorul cursei Regelui George de la Ascot

26 de lire intrarea medie

Cursa durează de 62 de ani și mai sînt bilete doar la categoria intermediară, Grandstand Admission. Acestea costă 26 de lire. Cele de la Premier Admission s-au epuizat. Va veni și Regina!

Capacitatea locului, tribună și iarbă, mai ales iarbă, depășește 4.000 de locuri. E abia 10 și jumătate, tribunele se deschid la ora 11, doamnele și domnii s-au așezat deja la coadă. Ne jucăm șansa.

Fantoma unui hipodrom ne bîntuie

Sfîntul Protector al Afonilor Insistenţi ne iubește. Doamna îmbrăcată în costum roz și cu pălărie cu voal, nu e soţia bogată a premierului David Cameron, ci tipa de la ghișeul de presă, ne dă acreditări.

Dialogul dintre ea și fotoreporterul Gazetei, Raed Krishan, este antologic.

– Nu știu dacă vă pot oferi o acreditare pentru pistă, domnule.
– Dar am mai făcut poze de hipism!
– Oh, domnule, aţi mai făcut poze cu cai? Aici, la Ascot?
– Nu, la noi în țară.

Raed n-a mai adăugat “În hipodromul de la Ploiești”. Nu era cazul. Pe vremuri, România însemna ceva în hipism.
În final, a primit o acreditare zîmbitoare, dar pentru zona tribunelor. E mai sigur pentru toată lumea, mai ales pentru cai.

Ultimatum pentru sportivii români!

Codul vestimentar este strict și lax în același timp. Organizatorii îi roagă pe domni să vină la frac sau la costum cu cravată, iar pe doamne în rochii, dar nu cu bretele, și obligatoriu cu pălărie. În nici un caz pantaloni scurţi, vă rugăm!

Codul diferă în funcţie de nivelul cursei și de locul în care te afli: Premier, Grandstand sau Silver Ring, o zonă de unde vezi, dar nu deţii privilegiul de a te amesteca împreună cu cei de la Premier și de la Grandstand.

Dacă atît de complicat e totul la o cursă de cai vă imaginaţi cum e arborele titlurilor nobiliare?! Asta e o ameninţare directă pentru sportivii români de la Olimpiadă! Dacă nu luaţi medalii, vă pasc corespondenţe despre sistemul aristocratic britanic!

Sărutul din fața a mii de oameni

La atîtea mii de oameni, nimeni nu te poate controla să respecţi strict regulile. Doar voinţa ta de a fi în acord cu promisiunea evenimentului este obligaţia reală.

Cînd cumperi biletul pentru Premier primești o stemă rotunjită de carton cu numele Ascot pe ea. Domnii o agaţă de frac sau de nasturii sacoului, iar doamnele de rever sau, cu neglijenţa studiată a oricărei femei, de poșetă. Asta îţi oferă accesul în zona cea mai bună, chiar din dreptul finișului.

Amestecul uman este ameţitor. Bătrîna din spatele nostru a recuperat diamantul de pe Titanic și și l-a agăţat pe piept.

Un cuplu trecut pe prima tinereţe se sărută minute în șir dezinvolt chiar în faţa dinspre pistă a tribunei. “Aici viaţa se reia mereu și mereu de la cap”, spune un român stabilit la Londra.

La cîţiva metri distanţă, un fotoreporter în baston își caută, fără grabă, dar cu un efort vădit, locul pentru cursă. Ascot e locul unde și jurnaliștii sînt îmbrăcaţi în costume și unde iarba de pe pistă, ceva mai lung tunsă decît pe stadioanele de fotbal, se calcă atent.

Mareea umană

E greu să păstrezi un fir logic, pentru că, deși e încă ora prînzului și cursele n-au pornit, sentimentul de maree umană și de diversitate te copleșește.

Practic, tribuna este formată din trepte largi, de beton, ca Peluza Giuleștiului de pe vremuri. Nimeni nu stă însă jos în tribună.

Oamenii circulă între zona deschisă de la intrarea din faţă a complexului, unde se prezintă caii, interiorul uriaș ca un mall, zonă unde cumpără de mîncare și băutură, mai ales băutură, și universul infinit de iarbă dintre tribune și pistă, acolo unde se vorbește, se stă jos, se flirtează și se chibiţează.

Mai ales însă, peste tot se pariază.

De modă veche

Cînd, la ceremonia de închidere a Jocurilor de acum patru ani, Londra a prezentat un scurt moment, aceasta este tradiţia, scenografia de pe pista Stadionului Olimpic din Beijing a început prin domni care își deschid umbrelele ca să poată citi ziarul.

Aceștia sînt! La Ascot, aproape nimeni nu navighează pe net ca să găsească ponturile pentru pariuri. Oamenii citesc ziarele și apoi stau la cozile relaxate, dar numeroase, unde se poate paria. Se pariază în clădirea gigantică, dar și pe iarbă, în faţa ei. Se pariază de mînă, pe bilete pe care le scrii singur și apoi îţi sînt returnate în copie.

Bătrînii ostași ai pariurilor

Se pariază pe cîștigător simplu, pe locurile 1-3 sau 1-4, se pariază pe bilete combinate. Se pariază de la o liră cursa la cîteva sute de lire. La etajele zeilor se pariază mai mult.

Se pariază, ca peste tot în lume și ca în orice sport, ca să cîștigi. Dar, vorba personajului interpretat de Al Pacino care îi explică lui Matthew Mc- Conaughey în “Two for the Money”, se pariază și ca să simţi sentimentul plăcut al căderii fără oprire.

Îi privești pe pariorii aceștia care își scrijelesc biletele cu pixurile scurte și ai senzaţia unor bătrîni soldaţi, răniţi de gloanţele atîtor hîrtii pierzătoare aruncate la coș.

Undeva la altă casă, două doamne cu pălării fucsia au pariat deja și, pentru că încep cursele, se îndreaptă spre iarba care a fost tocită de copite din 1711 și n-a obosit să crească.

Încep cursele. Povestea lor spectaculoasă în ziarul de mîine.

 

 


Comentarii (23)Adaugă comentariu

Liviu  •  23 iulie 2012, 10:28

Tolo sa faceti mai multe poze, asa locuri frumoase merita gustate cu nesat, sa ne bucuram si noi salbaticii estici care, vorba aceea, promovam doar curve si manelisti pe toate canalele media! Foarte frumos reportajul, sa mai faceti, sa trimteti foto si la guvern si la sediul suspendatului, poate vad si dansii cum arata un stat civilizat!

victor L  •  23 iulie 2012, 10:41

Cum sa zic? si multumesc pentru ca ne tineti la zi cu ce se mai intimpla in capitala perfidului Albion, cu unele patanii hazoase, dar si un gust amar, de parca ati descoperit primii lumea si ne-o puneti si noua in fata. Tonul (sa fie exuberanta dvoastra in fata a ceea ce descoperiti?) este putin deranjant, parind superior.
Postarea mea este un test:
– daca v-ati contaminat putin cu ceata de pe Tamisa, postarea mea va trece de moderare;
– dar dupa cum il stiu de mioritic pe dl Tolontan, paguba-n ciuperci.
( Si guvernul pedepseste ziaristii care nu-i sint pe plac, dar mi`te un simplu postac 😉 ))

vlad  •  23 iulie 2012, 11:16

Foarte frumos, multumim. Imi aminteste cumva de comentariile de pe vremuri ale d-lui Topescu, comentarii in care se preocupa mereu sa introduca telespectatorii in atmosfera locului unde se desfasura partida/evenimentul comentat.

Cătălin Tolontan  •  23 iulie 2012, 11:26

victor L: dimpotriva, ni se pare ca textele au si autoironie, dar fiecare le citeste in cheia lui. Oricum, multumim ca le cititi!

alex  •  23 iulie 2012, 11:29

Articol despre tir, articol despre o cursa legendara de hipism..Ma uimesti domnule Tolontan. Sper ca nu este doar de la caldura si o sa te tina „boala” asta multa vreme de acum incolo. Jos palaria !

fanulumocanu  •  23 iulie 2012, 11:44

Ma bucur ca citesc si astfel de povesti despre Anglia. Citisem niste relatari de la meciul lui Bute si ramasesem cu o imagine destul de cenusie despre Nottingham, apoi, mai vazusem niste filme cu actiunea in periferia marilor orase, poze cu femei bete si roscati nespalati si imi cam deformasem imaginea despre Anglia. E un exemplu omolog la imaginea pe care ne-o facuram si noi, romanii, prin lume. E usor sa cataloghezi, nu-i asa?

Cosmin Minescu  •  23 iulie 2012, 11:58

Frumos articol, la mai multe! Domnule Tolontan, o informatie: sunt ploiestean, de 26 de ani, si cand vad starea in care se afla Hipodromul nostru, imi smulg parul din cap. Tin minte ca aveam 5 ani si am fost pentru prima oara la Hipodrom, cu tata de mana. Crescusem precedentii 4 ani intr-o comuna (azi, muzeu) de langa Vatra Dornei, si aveam trei cai in curte. Ii calaream cu verii mei mai mari, la ei in brate. Asa ca atunci cand am fost pentru prima oara la Hipodromul nostru, topaiam ca un argint viu. Tata punea la pariuri si apoi urmaream cursele impreuna, langa sute si mii de impatimiti. Dupa curse, mai stam un pic si fuga la Ilie Oana, ca avea Petrolu’ meci. Domnule Tolontan, hipodromul este sub orice critica. Noul primar a promis (ca doar nu il durea gura) ca il va moderniza si Hipodromul nostru va deveni ce a fost candva. Chiar a avut o intalnire acum doua saptamani cu Agentia de Dezvoltare Sud Muntenia, sperand la niscaiva fonduri europene pentru modernizarea lui. Rugamintea mea, daca este posibil: presa poate pune o presiune imensa pentru realizarea unor proiecte. Credeti ca este posibil sa va implicati si in acest proiect, de la Ploiesti? Credeti ca se poate sa il impingeti pe primar de la spate sa isi respecte promisiunea? Pe langa noul Ilie Oana, ar fi superb sa ne putem bucura si de Hipodromul nostru. O saptamana excelenta!

Morphstar  •  23 iulie 2012, 12:15

Tolo esti in urma, 2 miliarde de pamanteni sunt supusi ai reginei la vremea actuala, asta inseamna aproximativ de 1 om din 4 de pe suprafata pamantului.

http://en.wikipedia.org/wiki/Commonwealth_of_Nations

nausea  •  23 iulie 2012, 12:25

Catalin, te-ai gandit vreodata ca vei ajunge un clasic, iar textele tale pot fi regasite in examenele de romana? Cum ar fi de exemplu, analizati sintactic si morfologic urmatorul text:
„Arșșșșșșșșș. Futu-i!!!!!!!!! Dacă nu v-aţi ars niciodată cu lapte fierbinte, cafea, ceai sau apă, vă puteţi indigna.”
Si la barem
Arșșșșșșșșș – interejctie
Futu – predicat, exprimat prin verb, la infinitiv „a fute”, mod conjuctiv , timp prezent …

andreiutzu  •  23 iulie 2012, 13:20

Primul ‘articol’ al lui Tolo pe care il citesc. Pe cat de faimos esteti pe atat de neingrijit este modul in care scrieti. Imi pare rau sa va spun, dar e si ultima oara.

Da, au fost autoironie, intr-adevar. Dar inceputul mi-a lasat si mie un gust amar astfel incat sa nu continui mai departe textul. Oi fi avut eu ghinion ca asta a fost primul articol si sunt obisnuit cu articole mai decente din p.d.v al limbajului 🙂

V-am salutat, fiecare cu stilul lui pana la urma. Poza buna, descrierea baii la fel, dar putini dintre noi au fost la opera astfel incat comparatie dintre baia aceea si intrarea intr-o opera sa se incadreze in

dana  •  23 iulie 2012, 13:55

„Primul reportaj de la cursele regale de cai de la Ascot aparut in presa romana” – referitor la titlul de promovare a articolului. Primul reportaj despre cursele de la Ascot a aparut in presa romana s-a intamplat in revista Elle, acum vreo sase ani, daca nu chiar mai mult. pentru corectitudine si ramasite de deontologie schimbati titlul sau chiar mai bine cereti-va scuze.

Cătălin Tolontan  •  23 iulie 2012, 14:09

dana cristescu: sincer n-am stiut, ne cerem scuze, dana. Vom rectifica chiar acum pe net daca a mai ramas undeva.
Esti un pic cam pornita pentru o eroare evident neintentionata. Multumesc oricum ca ne-ai spus!

victor L  •  23 iulie 2012, 14:39

dle Tolontan,
pare ca ceva contaminare ati „suferit”: pai , sobrietatea londoneza are gradul ei de umor fara de care ar fi nesuferita.
Va voi citi in continuare.

victor L  •  23 iulie 2012, 15:46

Aaaa, si referitor la „boala” englazilor cu pariurile: cred ca ar fi o imbulzeala de nedescris la ghiseele cu referendumul din Romania.
Il dam au ba jos pe dictator 😛 ?

Codrin  •  23 iulie 2012, 18:33

Cam multa uimire pentru lucruri absolut normale intr-o tara normala, si ma refer si la primul reportaj din Londra. In rest, reportajul ok, dar prea putine emotii transmise, era loc de mai mult.

Azi dimineata ma grabeam spre munca, si pe straduta pe care locuiesc se ridica gunoiul. Fiind ingusta, cu masini parcate si pe o parte si pe alta, masina de gunoi (pe care scrie ceva de genul: („Recycle now, or the Earth gets it”) trebuia sa opreasca la fiecare casa, pentru ca gunoierii sa fixeze tomberoanele pentru a fi golite. Se facuse o coada destul de lunga, era 8.40, probabil si altii mergeau la munca, nu doar eu, dar nimeni, absolut nimeni nu claxona, nimeni nu dadea macar un semn de nerabdare sau frustrare.Evident, nici eu, ca imi luasem o marja de 5 minute, ca sa ajung la servici la 8.50 🙂 (pana la urma am ajuns la 8.55). Gunoierii isi faceau treaba cat puteau de repede, noi avansam in ritm de melc si toata lumea era calma si zambitoare. Pana la urma, masina de gunoi a ajuns intr-o zona in care unul din sensuri era liber si a parcat langa trotuar, asa ca am depasit-o cu totii. Nici o izbucnire nervoasa, nici un claxon, nici o injuratura. E relaxant, e placut, e aproape terapeutic sa fii inconjurat de oameni normali. Asta s-a intamplat azi, undeva aproape de Luton. In Anglia. O tara care, evident, nu e perfecta, dar iti ofera mai multe sanse sa ramai sanatos la cap.

Codrin  •  23 iulie 2012, 18:36

Incredibil. In moderarea comentariului vad ca mi-au fost cenzurate cateva cuvinte. G…U…N…O….I…. Masina de …deseuri, de reziduuri. Cum naiba sa cenzurati cuvantul „G * U* N * O* I) intr-un asemena context ? Sper ca lucreaza si oameni, nu doar masini, la moderarea comentariilor, si ca imi veti permite sa folosesc cuvantul „goonoi” cand ma refer la ridicarea gunoiului si la masini de „goonoi”.Nu a fost folosit intr-un context jignitor sau ofensator pentru nimeni. Multumesc.

babanul  •  23 iulie 2012, 20:26

… si cum te-ai imbracat? Costum, frac, redingota? Cu joben? Sau melon?

arh. Gheorghe Petrescu  •  24 iulie 2012, 5:54

Cand eram mic de 4 ani asta era in 1950 ma lua tata in fiecare Duminica la Hipodromul din Bucuresti plasat unde este acum parcul expozitional Bucuresti, langa Casa Scanteii. Ma ducea batranul peste tot caci eram mic si toti ma acceptau, sa vad caii de cursa inainte de intrarea in boxele special amenajate pentru fiecare nr. de cal. Era in Romania nu in Anglia. S-a mutat Hipodromul s-a dus si bucuria mea de iubitor al cailor. Vara mergeam la bunici si aveau cal cu care calaream cu sha sau fara. Era fantastic. Au trecut anii si in Romania nu mai se aude nimic de acest sport fantastic. Regina Angliei reprezinta continuitate in istorie iar respectul pentru ea nu se compara cu respectul presidential Romanesc. Asa ca de unde educatie, hipodroame, cai de rasa, concursuri duminicale de trap, galop, etc. Vorbim frumos de altii si urat despre noi. Asta este, englezii canta una in imnul lor, dar canta, iar noi nici nu stim care este imnul Romanesc, dar sa-l mai cantam. Frumos articol, iar sarbatoarea reginei la Jubileul 60, va culmina in cuvantul ei la deschiderea oficiala a Jocurilor Olimpice de vara de la Londra 2012.

onu  •  24 iulie 2012, 8:25

Domnule Tolontan, nu mai scrieti ceva pro-presedinte, asa cum ati facut inainte de toate alegerile de vreo cativa ani incoace?
De ce ne plictisiti cu perfectii aia de englezi?

nm  •  24 iulie 2012, 11:35

Tolo,

Te apropii, dar inca esti departe..Sincer, ca sa intelegi Ascot-ul trebuia sa fi venit aici la mijlocul lunii iunie, atunci are loc Festivalul Royal Ascot, 5 zile de super-curse, deschise zilnic de Parada Reginei, si onorate de aceasta in fiecare zi. Locul unde ai fost tu, Premier Enclosure se transforma in Royal Enclosure, iar acolo nu ai acces decat pe baza de invitatie, de la cineva care a participat la patru editii anterioare…Asta daca nu esti ruda cu „The Queenie”…cum citezi tu din popor…cel englez..Iar codul vestimentar, incepand din acest an, este fff strict, adica pentru barbati doar celebrul morning suit…Ca sa nu mai spun ca la hipodrom, in ultima zi, sambata, vor fi aproape 100000 de spectatori…
Insa sa stii, ca pentru majoritatea englezilor, cursele sunt prilej de socializare, sau de pahar (booz), cum zic ei….abia apoi vin caii, regina etc..:))
Si daca ti-a placut, doar o remarca, ai asistat la o cursa de plat (sprint) pentru ca este sezonul lor, dar ar trebui sa mentionezi Cheltenham – Gold Cup si Aintree – Grand National – curse de obstacole, la fel de populare, dar fara fastul regal, ca sa ai tabloul complet…
Si apoi, poate face cineva demersuri sa vada ce se intampla cu hipodromul in Romania??!!…Nu, nu cel de la Ploiesti…ci cel de la Bucuresti, deoarece cred ca suntem singura capitala europeana fara asa ceva…..

Alexandra  •  24 iulie 2012, 20:42

Mi-ar fi placut mai multe poze.

Cătălin Tolontan  •  24 iulie 2012, 22:22

alexandra: mai multe poze in ziar 🙂

windwhisperer  •  25 iulie 2012, 15:51

We’re all in same game just different level . Dealing with the same hell, just different devils !
Hat off, Mr. Tolontan

Comentează