Momentele nevăzute ale ceremoniei de deschidere

Precum oamenii care le gîndesc, și ceremoniile de deschidere sînt unice.

duminică, 29 iulie 2012, 1:19

Precum oamenii care le gîndesc, și ceremoniile de deschidere sînt unice.

Atena 2004 a pus în joc o sensibilitate aparte, cu măslinii și apa, și pămîntul, și tradiţiile acestor întreceri planetare. Grecii au reușit un spectacol care ne-a reîntors la originile simple ale vieţii.

Beijing 2008 a avut o magnitudine pe care probabil că nimeni nu o va egala. Și destui nici nu vor s-o egaleze. Britanicii cu siguranţă nu vor. Britanicii nu sînt interesaţi să se compare cu alţii.

Ei au vrut doar să se reprezinte pe ei și, prin asta, au atins sufletul lumii într-un mod pe care fiecare dintre noi îl visează. Rareori reușim,pentru că ne e teamă să ne recunoaștem ”individualismul, idiosincrazia și spiritul lunatic”, după cum a numit New York Times mesajul subliminal al festivității de deschidere a Jocurilor.   

Iată cîteva dintre întîmplările neștiute ale ceremoniei de deschidere așa cum le-am trăit pe Olympic Stadium.

1 Ziariștii au plîns
Jurnaliștii englezi, care sînt o subspecie cinică a unei meserii oricum tăioase prin defi niţie, au fost sideraţi de derularea ceremoniei. Ei avuseseră, mai mult ca alţii dintre noi, acces la detaliile spectacolului lui Boyle, “Oh, Danny Boyle, oh, Danny Boyle, we love your show”, așa cum exclamă duminică dimineaţă The Sun.

Dar ceea ce au trăit le-a întrecut așteptările. Am zărit în tribună ziariști de tabloid împietriţi de emoţii, cu lacrimi în ochi și ștergîndu-și nasul de muci ca niște copii, fără să se ascundă. Efectul a fost același și printre meseriașii altor naţii.
O tribună de mii de oameni care au văzut atîtea la viaţa lor și care au relatat din culisele monarhiei, de pe front sau de la atîtea alte Olimpiade, oameni împietriţi de emoţie e ceea ce nu vezi în fiecare zi. Poate o dată în viaţă.

«Auzi, voi ce rol jucați?  De spiriduși, domnule!
Poate de prezervative!»

fotoreporter britanic, înainte de festivitatea de deschidere, adresîndu-se unor actori vopsiți în verde. La final, fotoreporterul avea lacrimi în ochi

2 Șefii Terrei au ieșit de pe stadion zgîlțîiți ca un Martini
Oficialii CIO, ai comitetelor naționale, capii de stat și de guverne prezenţi în tribuna oficială, șefimea, cum ar veni, a ieșit și ea absolut transfigurată după spectacolul de patru ore. Era 1 ora Londrei cînd sute de boși ai lumii, de la Michelle Obama, “factorul wow” cum i-au zis jurnaliștii britanici pentru că soția președintelui SUA a făcut un adevărat pelerinaj sportiv în aceste zile, și pînă la Ministrul Tuturor Treburilor din Insulele Solomon, cu toţii aveau figurile “shaken and stirred”.

Titlul e din The Times și e genial, pentru că expresia “Shaken, not stirred”, adică “Zgîlţîit, nu amestecat”, era răspunsul lui Jamesc Bond cînd era întrebat cum preferă Martini.

Detalii la cluburi, că nu ne pricepem exact la procedurile barmanilor, cert e că toţi acești puternici ai zilei și ai mileniului arătau și amestecaţi, și zgîlţîiţi și cu o găleată de gheaţă turnată în cap în faţa demonstraţiei de frumuseţe și de solidaritate a sportului.

3 Figurile oamenilor care vin de la biserică
La final, sportivii, care din păcate pentru ei nu văzuseră mare lucru din spectacolul în sine “pentru că am mărșăluit spre stadion timp de două ore”, au explicat băieţii români de la judo, erau oxigenaţi de o bucurie care îi ridica parcă de la pămînt.

Ei evacuau stadionul printr-un șir care amesteca toate culorile, rasele, glumele și zîmbetele lumii. Dintr-o parte îi priveau spectatorii și din cealaltă parte miile de jurnaliști și tehnicieni, cocoșaţi sub povara aparatelor.

Văzute de sus, lungile coloane care înaintau anevoie reprezentau sarea, regii și furnicile pămîntului. Toţi urmau același drum și toţi aveau feţele senine de parcă ieșiseră dintr-o biserică.

4 De ce e Țiriac cine e
Cam la o jumătate de oră după finalul ceremoniei, în plin rîu uman care curgea fie spre metrou, fie spre centrul de presă, fie spre locuinţele sportivilor din Satul Olimpic, zărim o siluetă cunoscută.

Ion Ţiriac și fiul său cel mic înaintau în sens invers, înapoi spre tribuna oficială. Mustăciosul îmbrăcat în costum albastru cu dunguliţe spărgea cu pieptul mulţimea și-și proteja copilul, ca o raţă într-un rîu de glorie trecătoare.

Am vrut să-l agăţăm, dar el mergea mai repede în amonte decît noi în avalul Tamisei revărsate pe porţile Stadionului Olimpic. Tîrîţi de curent, am mai apucat să întoarcem capul și am văzut ţeasta unui bărbat care toată viaţa lui a mers în sens invers decît mulţimea și nu i-a păsat.

5 Mașinile au claxonat în Picadilly Circus ca în Piața Universității
Londra însăși a fost zguduită de spectacol și de începerea Olimpiadei. Creaţia lui Boyle a scos oamenii pe străzi la finalul său. Mașinile claxonau ca la noi, la Universitate. La trei dimineaţa, străzile gemeau de tineri și de bătrîni, iar jurnaliștii și sportivii își telefonau pentru că nu puteau să ţină impresiile doar pentru ei.

Relaţia asta campioni – presă e unul dintre misterele amare și dulci ale sportului, “Știu unde e sala presei! E locul unde se aruncă hălci de carne la cîini”, glumea mai demult Navratilova. Sau nu glumea.

Asta a fost vineri, 27 iulie 2012, pe Olympic Stadium din Londra și așa ne-am priceput să povestim.

Iar sportivii români din Sat, cei care au fost în arenă și cei care au încercat să doarmă în noaptea straniu de caldă pentru acest oraș aspru, vor înţelege ce a vrut să spună Sebastian Coe în faţa a 80.000 de oameni și a unui stejar verde: “Într-o zi, le vom spune copiilor și nepoţilor noștri că atunci cînd timpul nostru a venit ne-am ridicat la înălţimea lui”.


Comentarii (7)Adaugă comentariu

Voinea D.  •  29 iulie 2012, 2:22

Frumos scris domnule Tolontan,in „dulcea” limba gazetareasca.Mai este insa un punct,6 al lucrurilor nevazute ale acestei, dealtfel superbe ceremonii si nu numai…si anume copiii din Somalia dar nu doar ei,care mor de sete si de foame,avand un singur pacat,acela de a se fi nascut.Nu este obiectul muncii dumneavoastra ,stiu asta dar toata somptuozitatea si concurenta sportiva laudata si laudabila a organizatorilor acestor diferite competitii se intampla vis-a-vis si in acelasi timp cu dramele unor suflete nevinovate ce parasesc trupuri firave lasandu-le prada vulturilor sau cu durerea mamelor ce-si ingroapa sufletele odata cu tarana aruncata in groapa din marginea lungului drum ce-l fac spre apa si mancare si unde le zace micutul ce nu a suportat corvoada acelei vieti chinuitoare la care era supus. Cred ca sensibilitatea organizatorilor,lacrimile ziaristilor,inmarmurirea presedintilor de care vorbiti ar trebui sa piara devenind fade dupa o simpla accesare a unui site al altor ziaristi ce-si fac aceeasi meserie si au aceleasi lacrimi in ochi si chipuri inmarmurite ,doar ca din cu totul alte motive.Din acest motiv pentru o mare parte din populatia globului festivitatile acestea nu sunt vazute ca noi…privilegiatii vietii,ci ca ei…ca adevarate blasfemii.Va rog sa ma scuzati si dumneavoastra si cititorii,dar sunt si eu o persoana libera si am dreptul sa-mi exprim punctul de vedere asupra unui subiect ce nu-l pot trata cu nepasare,chiard aca nu am fost invitat sa o fac dar simpla plasare a unui articol pe internet aduce bineinteles…comentarii.Unele laudative,altele dimpotriva iar unele chiar deviante asa cum probabil vi se va parea si acesta.

Mihai  •  29 iulie 2012, 3:28

Q1: De ce nimeni nu explica regulile judo ?

Stefan  •  29 iulie 2012, 9:17

Jurnalistii romani nu au plans? numai ai lor?

Valentin  •  29 iulie 2012, 9:43

Impresionanta, intr-adevar, a fost ceremonia. Si plina de umor. Britanic, bineinteles. Dar mesajul, MARELE MESAJ, a fost prins de toata lumea. Ceea ce inseamna ca TOTI cei care au contribuit la ceremonie si-au facut din plin treaba.

SS  •  29 iulie 2012, 10:43

@Voinea D

Ziaristii lor au plins!
Regina a fost acolo….
Ceremonia a filmat, practic, istoria Angliei!
A fost impresionant….

La noi e dureros…

P.S. Si eu am plins la deschidere! Si nu am nimic in comun cu perfidul Albion… :mrgreen:

Ștefan cel Mare  •  29 iulie 2012, 12:08

Și șeremoniie di deschideri!Ca la noi în Moldova!Cum pleși di la Vaslui la vali vezi izlazuri cu vași,porși șî alti orătănii,apoi treci prin tunelul timpului dintre Tălășmani șî Berești și mai la vali vezi furnalili di la Galațî!Exact așă o fost!

Cristina D  •  29 iulie 2012, 20:58

Nu am vazut ceremonia de deschidere preferind sa fac altceva. Auzisem de pe vremea evenimentului similar de la Beijing ca sint putine sanse sa fie egalata grandoarea de acolo….. Grandomanii ..mi-am spus. Am citit cu placere articolul dlui Tolontan insa dl Voinea m-a readus in realitate. E minunat sa avem asemenea elite si o mare placere sa urmarim spectacolul lor. E inadmisibil insa sa ignoram saracia si durerea altor oameni mai putin norocosi. Omenirea pare incapabila sa gaseasca calea de mijloc.

Comentează