Fabulous girl

Chiar după ceremonie, românca în vîrstă de 23 de ani a pozat alături de un poster vintage pe care scrie: „Hai să vorbim despre cît de fabuloasă credeți voi că sînt”

joi, 2 august 2012, 1:01

Chiar după ceremonie, românca în vîrstă de 23 de ani a pozat alături de un poster vintage pe care scrie: „Hai să vorbim despre cît de fabuloasă credeți voi că sînt”

De  Luminița Paul, Cătălin Tolontan și Raed Krishan

Roxana Cocoș a cîștigat ieri argintul la Londra, i-a mulțumit lui Dumnezeu și a făcut show. Campioana olimpică, nord-coreeanca, Jong Sim Rim, i-a mulțumit „conducătorului suprem”

 

 

[tab: CAPITOLUL 1]

Jocul nervilor și al greutăților

 

Prima medalie olimpică din istorie  pentru halterele feminine din România: argint

Roxana Cocoș a fost cea mai ușoară participantă la categoria ei, cu exact  un kilogram sub cele 69 admise. Acesta a fost  argumentul ei final în lupta cu bielorusele care adunaseră același total

 

Trei mii de oameni privesc fascinaţi cum o bară de metal încărcată cu nişte roţi grele de metal e ridicată deasupra capului de nişte femei care aleargă după al treilea metal. Poate fi aur, argint sau bronz. Sau pot rămîne doar cu primele două.

În sala de haltere de la ExCeL se aud două seturi diferite de zgomote. Între ele, linişte ca la teatru, dacă n-ar fi muzica de fundal, un ritm cu tobe ales de organizatori.

E explozia după o încercare reuşită sau oftatul dezamăgit în cazul unei ratări. A, şi aplauzele politicoase din momentul prezentării fiecărei sportive.

Public care ştie

Lumea ştie cînd să încurajeze şi cînd să păstreze liniştea. Acesta e spectacolul pe care l-a ales. Diferit de, spre exemplu, cel de la gimnastică, unde tot timpul se întîmplă ceva, iar publicul, mult mai numeros, produce torente de ovaţii. Aproape să se rupă sala.

Aici e altceva.

Sîntem la concursul feminin, categoria 69 de kilograme. Avem o reprezentantă, pe Roxana Cocoş, care apare prima pe lista de concurs. E uşor de recunoscut, e cea mai suplă dintre toate competitoarele şi cea mai cochetă, graţie frumoşilor cercei de aur. Are adversare din toată lumea, de la Columbia la Belarus şi de la Republica Populară Democrată Coreeană la Egipt. Să nu uităm Taipeiul şi Kazahstanul!

Începe concursul. Fiecare sportivă şi-a anunţat greutatea de plecare. Nimic nu e însă definitiv.

Jocul subtil al nervilor

Halterele sînt o chestiune de muşchi, aşa am fost învăţaţi, asta vedem atunci cînd e un concurs. Sînt şi o chestiune de tehnică. De nervi, de psihic. Dar mai e ceva. Jocul subtil pe care îl fac sportivele, cu siguranţă împreună cu antrenorii. Anunţă o greutate de pornire, dar pe măsură ce competiţia evoluează, în funcţie de ce reuşesc sau nu adversarele, pot modifica. Evident, doar în sus.

Exemplu: ieri, la smuls, kazaha Ana Nurmuhambetova s-a înscris cu 105, pînă să apuce să intre în concurs a urcat la 110, a reuşit, a reuşit-o şi pe a doua, de 115, păruse că a reuşit-o şi pe a treia, la 117, dar arbitrii au revenit şi au anulat decizia. A rămas cu 115.

Asemenea jocuri, aproape de o psihologie fină şi greu de înţeles, s-au derulat tot timpul de-a lungul concursului. E ceva obişnuit, regulamentar. Ceva ce merge mereu spre mai mult.

Planul perfect la smuls

Roxana şi-a planificat cu atenţie concursul. Conştientă că punctul ei forte nu e stilul smuls, a preferat un parcurs mai puţin spectaculos, fără greutăţi ameţitoare, dar sigur. Nu i-a tremurat nici un pic braţul, vorba vine, şi sîngele tremură în vene atunci cînd te opinteşti cu o greutate aproape de o dată şi jumătate mai mare decît a ta. A smuls 108, apoi 111, apoi 113. La ultima reuşită, a strîns pumnul şi a scos un mic ţipăt de satisfacţie. Asta îşi propusese, asta a realizat.

Dintre celelalte concurente, nimeni nu a mai izbutit trei încercări. Totuşi, trei adversare erau deasupra româncei, cu 115. Doar două kilograme mai mult. Şi venea stilul la care Roxana este mai puternică, cel aruncat.

Haltera ca un băţ de chibrit

Iniţial, ea anunţase că va începe de la 137. Ratările celorlalte s-au ţinut lanţ, abia două reuşite la 135, respectiv 136. Atunci a schimbat şi ea, a plusat un pic. 138. După cum începe mişcarea, ştii că nu poate rata. Pune bara la piept ca pe un băţ de chibrit mai mare, apoi împunge aerul, cu braţele întinse şi cu 138 de kilograme pe ele.

Jocul continuă, nu vine alt cuvînt în minte. Armeanca Daluzian dă chix pentru a treia oară şi se tăvăleşte pe podiumul de concurs. Bielorusele Sazanaveţ şi Şkermankova ajung la un total de 256 de kilograme, dar pe căi diferite. Le va departaja greutatea proprie.

Şi apare iar în dreptul halterei culcate misterioasa nord-coreeană Jong Sim Rim. Nici nu clinteşte cînd saltă 142 de kilograme pentru început.

Încă o reuşită

Roxana e obligată să ridice şi ea ştacheta. Alege 143 şi le aruncă sigură, fără ezitare. Acum e la egalitate cu cele două bieloruse, dar, cum e cea mai uşoară dintre toate, 68 de kilograme fix, va fi avantajată. Rim se bîlbîie neaşteptat la 146, asta da surpriză!, nord-coreenii păreau că vor să ia în stăpînire lumea olimpică a halterelor. Muşchii i se înmoaie, aproape cade în genunchi.

O clipă de ghinion

Asta înseamnă că românca are o şansă la aur! Trebuie să se lupte tot cu o bară încărcată la 146, totul merge bine, fierul e la piept, dar cînd să împingă bara, scapă puţin braţele în faţă. Haltera se rostogoleşte ca o imensă jucărie neascultătoare. Roxana îşi plesneşte palmele una de alta de ciudă, dar imediat îşi dă seama ce a realizat şi se bucură.

Are argint olimpic!

Nord-coreeanca revine. Nu e perfectă, dar reuşeşte ultima încercare. Adună 261 de kilograme, de exact 3,82 de ori mai mult decît greutatea ei. E al treilea aur la haltere al celor din Republica Populară. Noi avem argintul Roxanei Cocoş, prima medalie pentru o halterofilă din România la JO, şi bronzul lui Răzvan Martin. Revenim pe podiumurile olimpice de la acest sport după 16 ani. Într-un fel, cui îi mai pasă de nord-coreeni?

 

Un final de neuitat
Ultimele momente ale concursului feminin de haltere de ieri, de la categoria 69 kg, au fost dramatice. Un amănunt tehnic: concursul la acest sport merge doar în sus, nu doar pentru fiecare competitor, ci și în ceea ce privește greutatea pusă pe bară. Dacă întrecerea a ajuns, spre exemplu, la 146, o halterofilă care încă nu a intrat în concurs nu poate alege o greutate mai mică de atît. Iată ce s-a întîmplat ieri. Roxana a aruncat 138, apoi 143, la fel cît bielorusa Șkermankova, care însă și-a încheiat concursul la această greutate, fiind a treia ei încercare. Imediat, Cocoș a anunțat 144 pentru a treia. Apoi, cînd Rim a plusat la 146, a schimbat și ea la aceeași miză. Nord-coreeanca a ratat la 146 din a doua tentativă pe care o avea la dispoziție. În acel moment, românca mai avea și ea o dată de aruncat, dar nu se mai putea întoarce la 144, chiar dacă i-ar fi convenit. Concursul se afla deja în etapa superioară.

 

Clasament final categoria 69 kg
1. Jong Sim Rim (RPDC, 68,22 kg) 115 146 261
2. Roxana Cocoş (Rom, 68,00 kg) 113 143 256
3. Marina Şkermankova (Blr, 68,21 kg) 113 143 256
4. Dzina Sazanaveţ (Blr, 68,49 kg) 115 141 256
5. Ana Nurmuhambetova (Kaz, 68,71 kg) 115 136 251
6. Ubaldina Valoyes Cuesta (Col, 68,98 kg) 111 135 246

 

[tab: CAPITOLUL 2]

Sportul ca parabolă a libertății

 

În timp ce nord-coreeanca a mulțumit ”Conducătorului Suprem”, Roxana i-a mulțumit ”lui Dumnezeu” 

Conferința de presă a fost cea mai ciudată de la această Olimpiadă. Și cea mai pilduitoare. Coreeanca Jong Sim Rim, 19 ani, a părut extrem de crispată încă de la început. O învingătoare care nu-și gusta clipa, ci doar părea să fie atentă ca să nu calce strîmb.

Imediat, ne-am lămurit de ce. Ea a fost întrebată de cei de la site-ul Olimpiadei ce a ajutat-o să cîștige. „Conducătorul suprem, Generalul Kim Jong-un, mi-a dat puteri suplimentare!” a fost răspunsul.

„Generalul mi-a dat puteri”

A urmat un jurnalist de la o televiziune din Coreea de Sud. Fata s-a crispat vizibil. Strînsă în ea a așteptat întrebarea: „Cum te-ai pregătit? Ce fel de antrenamente ai făcut?”. A înțeles imediat întrebarea, limba e aceeași în sudul și în nordul pensinsulei, și a produs același răspuns: „Dedic victoria Generalului Kim Jong-un la care m-am gîndit cînd erau antrenamentele mai grele și care mi-a dat puteri”.

„Mama era moartă de emoţii”

La doi metri în drepta ei, și la 30 de ani distanță, Roxana Cocoș, cea care s-a născut chiar în anul Revoluției, privea amuzată conversația. La un moment dat, i-a sunat iPhone-ul, cu o melodie pop. „Sînt fericită, sînt în extaz și în mulțumesc lui Dumnezeu. Mă bucur pentru argint, nu contează că n-am luat aurul”, a spus ea. „După concurs am sunat-o pe mama, era moartă, săraca, de emoții. De obicei se uită doar la reluări, acum a văzut concursul”, a spus Roxana.

„Îi mulțumesc conducătorului suprem. Tot ce visez e să alerg cu medalia în brațe către conducătorul suprem” Jong Sim Rim

„Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această medalie și oamenilor care mi-au fost alături” Roxana Cocoș

Imaginea celor două fete era, în fond, tristă. Tristă pentru coreeancă, tristă pentru că-i simțeai pe jurnaliștii din Sud cum se uită, condescendent și dureros, la compatrioata lor care venea din ultimul regat comunist al lumii.

Acum 30 de ani, Roxana Cocoș n-ar fi spus chiar aceste fraze de supunere oarbă la Olimpiadă, dar nici mare diferență nu ar fi fost. Trăiam în aceeași societate închisă, doar că frazele noastre tip sunau mai mult de lemn și mai puțin umilitoare.
Pentru Jong Sim Rim, epoca nu s-a încheiat. Pentru Roxana Cocoș, da.

„Nu sîntem aici să ne exprimăm emoţiile”

În spate, antrenorul Roxanei de la Steaua, Nicolae Nițu, discuta despre „condițiile totuși omenești de pregătire pe care le avem”, dar critica în același timp „sistemul în general, care ne va duce la dispariția sportului prin dispariția sportivilor”. Era realist și polemic.

Cînd sala s-a golit și traducătoarea din coreeană în engleză răsufla ea însăși ușurată, am mulțumit în gînd tinerilor din decembrie 1989, cei care au făcut posibilă soneria veselă din 2012 a Roxanei.

Dacă vi se pare prea patetic, iată declarația de marți a unui medaliat chinez cu aur, tot la haltere : „Pe podium mi-a venit să plîng, dar n-am făcut-o pentru că noi nu sîntem aici ca să ne exprimăm emoțiile, ci ca să dovedim că halterofilii chinezi sînt niște bărbați adevărați!”.

„Roxana are caracter, iar pentru noi e o mare victorie, prima medalie din istoria halterelor feminine din România” Nicu Vlad, campion olimpic la haltere în 1984

„Roxana m-a bătut la cap de cîteva luni că vine să ia aurul la Londra. E o sportivă excepțională” Nicolae Nițu, antrenorul Roxanei

„A fost seara noastră. Am făcut bine cînd am luat-o, la 19 ani, pe Roxana la Beijing. Așa se face performanță” Petre Becheru, antrenorul de la lot, campion olimpic la haltere în 1984

„Cum explicaţi ascensiunea Coreei de Nord la această Olimpiadă?” „Nu ştiu. Întrebaţi-i pe ei!” jurnalist american către un sportiv chinez şi răspunsul acestuia


Comentarii (14)Adaugă comentariu

Flaviu  •  2 august 2012, 1:10

Felicitari Roxana!….esti un exemplu de OM si de sportiv si multumim ca ne-ai facut mandrii ca suntem romani….suntem si noi fericiti alaturi de tine….ma bucur ca, crezi in DUMNEZEU si nu ai uitat sa-I multumesti pentru ca numai datorita LUI ai reusit aceasta performanta si toate performantele pe care le-ai avut si le vei avea, cu aceasta ocazie ne-ai dat o lectie pe care nu ar trebui sa o uitam nici unul dintre noi….numai lui DUMNEZEU ii datoram noi toti totul….tu ai stiut sa iti exploatezi la maxim harul pe care ti l-a dat DUMNEZEU (asa cum ar trebui sa faca toti, pentru ca fiecare are un har, un talent), talentul in acest sport, muncind enorm pentru a-ti dezvolta acest talent si asa cum ai si declarat DUMNEZEU ti-a rasplatit munca…
cu credinta in DUMNEZEU si in continuare, asa cum ai si sa muncesti la fel de mult, iar succesul iti va fi asigurat….sunt sigur ca vei mai obtine foarte multe medalii in acest sport si dintre cele mai stralucitoare si mai cred ca poti deveni cea mai buna in acest sport….

Doc  •  2 august 2012, 1:17

Roxana a fost singura sportiva de la categoria asta care si-a pastrat feminitatea. Iata ca se poate, lol.

Diferenta intre ea si nord-correanca e fix conducatorul. Ce sa-i faci, Daca Base nu inspira sportivii la fel de bine :p

bingo  •  2 august 2012, 2:21

@flaviu – da, numai dumnezeu a facut-o campioana, in niciun caz munca ei.

alexiss79  •  2 august 2012, 2:22

BRAVO SI LA MAI MULTE!!!

Zack  •  2 august 2012, 3:48

Un sport serios unde noi romanii am capatat multa demnitate. Felicitari sincere pentru fata noastra insa doresc acelasi lucru si pentru ceilalti care au cistigat inaintea ei.
In acelasi timp vreau sa-i reamintesc pe antrenori de la haltere care in tacere fac intodeauna mai mult decit multe sporturi adica isi fac datoria fata de romani. Un colectiv de nota 10 intr-o disciplina foarte competitiva in lume. Orice copil care face sport ajunge sa ridice haltere. Asta inseamna ca selectia halterofililor este una exclusiva. Felicitari pentru toti olimpici romani.

pov  •  2 august 2012, 6:42

felicitări… vă daţi seama câte mii de sportivi din toată lumea visează să atingă performanţa ei… întradevăr o campioană…

@bingo

flaviu nu are liber arbitru, sau are doar în măsura în care poate alege între focurile iadului şi floricele pe câmpii… cam ipocrit Yahve ăsta.
…sau să fie flaviu un adept al determinismului absolut fără să ştie? aşa pare.

Anda  •  2 august 2012, 8:31

Ma deranjeaza faptul ca despre oameni ca ea nu se vorbeste. Despre gimnastica, spada, canotaj si judo mereu, mereu… dar despre ceilalti romani care participa?? Li se face reclama numai unora si altora… mai deloc. Nu mi se pare corect.
Felicitari Roxana si sa mai ai parte de medalii!

Filip  •  2 august 2012, 8:41

Esti intr-adevar FABULOASA ! Cat de fabuloasa ? CEA MAI FABULOASA ! 🙂

edy  •  2 august 2012, 11:32

sa nu o ironizam pe rim desi imi pare rau de tot pentru ea ca in loc sa se bucure de medalia asta liber a trebuit sa faca simulacrul ala de laudare a slinosului ala de kim jong un,fara 1989 si cocos trebuia sa zica aceleasi lucruri fara zambete,fara discutii cu mama la conferinta ca e lipsa de respect,fara iphone,fara dumnezeu

vasim  •  2 august 2012, 11:47

Bravo Roxana!
Felicitari si stafului technic!
Uite ca se poate si in sporturi la care nu avem traditzie!
Asta daca se planifica totul din timp si cu cap!
Ar trebui sa facem ca si chinezii sa facem trial-uri in toata tara pentru cat mai multe sporturi si sa racolam copii de mici!
Apoi in 15-20 de ani o sa se vada rezultatele!
Hai Romania!

Flaviu  •  2 august 2012, 13:54

Nu inteleg Catalin, de ce mi-ai sters comentariul cand dejau era cel putin unul pe aici care ma ataca si nu pe mine cat mai ales credinta in DUMNEZEU…daca ai fi impartial ar trebui sa ii stergi si lui comentariul…..nu am facut decat sa ii explica care este echilibrul dintre nedeterminism si liberul arbitru ca parte a lui si determinismul divin sau natural, ceea ce probabil el chiar nu cuunoaste, sau nu vree…unii fac afirmatii despre lucraruri pe care pretind ca le cunosc, dar ici nu le cunosc , nici nu le stapanesc…imi pare rau ca ai procedat asa, dar intr-o tara in care normaul a devenit normal, iar cazurile normale au devenit exceptii, intr+o tara in care jignirile sunt la ordinea zilei, chiar aduse de catre cei care ar trebui sa reprezinte niste exemple, a unor formatori de opinie, desi un ziarist ar trebui sa ramana doar la stadiul de transmitere a informatie si intr-o perioada in care ateismul este promovat, tocmai pentru a crede toata lumea ca fara ajutorul unor pamanteni nu se poate realiza nimic si pentru a promova desfraul care vinde si in special va hraneste, pe voi, presa…NIMIC FARA DUMNEZEU…NIHIL SINE DEO

laurentiu  •  2 august 2012, 14:26

vasim, poi ce naiba , ramane cum am stabilit !!

brasco  •  2 august 2012, 15:43

Vasim, ai perfecta dreptate, ar trebui organizate trial-uri in toata tara , iar cei mai buni sa ajunga in lotul olimpic. Doar ca intotdeaunua lotul olimpic este compus din putini sportivi,deoarece nu sunt fonduri. Eu cred ca federatiile nu ar trebui sa stea cu mana intinsa la Guvern pt a primi fonduri, pt ca oricum nu vor primi. Banii de la buget sunt prost administrati, indiferent de guvernare, si mai mult, sunt alte prioritati ( sanatate, invatamant, etc). Acum sincer, ce ai prefera: sa ne moara copiii pe capete in spitale din lipsa de fonduri sau sa luam o medalie olimpica la haltere ? Eu cred ca federatiile ar trebui sa-si schimbe strategia si sa incerce sa se promoveze mai mult, pe ele ca federatii si pe sportivi ca niste modele de urmat in viata, sa adopte forme noi de marketing sportiv, in acest fel vor reusi sa atraga fonduri private si in acest fel vor atrage mult mai multi copii in aceste sporturi. Ca atare vom avea o baza de selectia mai mare si rezultate mai bune, iar ulterior probabil se vor construi si baze sportive. Nu doar lipsa bazelor sportive reprezinta cauza pt rezultatele mai slabe ( daca am construit Arena Nationala, nu inseamna automat ca maine vom descoperi 200 de Messi 🙂 ).

Ioana  •  3 august 2012, 15:35

Bravoooo Roxana! 🙂
Incredibil! Medalie la haltere feminin….

Comentează