”Suport greu rușinea. Prefer sîngele din pantofi”

Gînduri înainte de o cursă istorică » La Londra, Lidia Șimon devine singurul atlet care va alerga 5 maratoane olimpice

vineri, 3 august 2012, 1:34

Gînduri înainte de o cursă istorică » La Londra, Lidia Șimon devine singurul atlet care va alerga 5 maratoane olimpice

De Mirela Neag, Cătălin Tolontan și Raed Krishan (foto)
Lidia și Liviu Șimon locuiesc undeva în nordul Londrei, dincolo de Woodgreen. Aici, orașul e încurcat ca un labirint etnic și social tuns după capriciile Zeului Noroc.

Pe o stradă, micile localuri vînd 10 variante de cafea, de la „white americano” la „mocca”, iar oameni cu laptopuri stau dincolo de geamurile înalte și calde. Doar două străzi alături, băieții cu mușchi sprijină clădirile rupte în două.

„Într-o zi, Lidia alerga și cîțiva băieți din ăștia s-au luat de ea”, povestește Liviu, soțul atletei. „A trecut prin grup și a mers mai departe, ei au înjurat-o și au schițat că se iau după ea. Am instruit-o să nu răspundă”, se îmbățoșează Liviu, adăugînd relaxat „Dar nu știu dacă au mai apucat s-o vadă cînd a continuat să alerge”.

Căpitanul și musul corabiei

De fapt, bărbatul cu voce, alură și poftă de mîncare de ardelean e grijuliu pînă la sufocarea prăzii sale. Liviu e soțul, antrenorul, căpitanul, biciclistul, bucătarul și musul acestei corăbii în care Lidia Șimon a urcat pe vremea cînd avea 10 ani și de pe care acum, ajunsă la 39 de ani pe care-i va împlini în curînd, nu vrea să se dea jos, spre perplexitatea admirativă a sportului mondial.

Într-o stație la nord de Pădurea Neagră, o femeie așteaptă autobuzul.

Este singurul sportiv din istorie, bărbat sau femeie, care se pregătește să ia startul la al cincilea maraton olimpic.

„De mult am vrut să stau aici, sus”

Lidia se uită pe geam, în fața autobuzului roșu supraetajat, „de multă vreme îmi doream să stau sus într-un autobuz englezesc”. A călătorit în toată lumea, doar că n-a alergat maratoane polare, și, după o viață de comis-voiajor al efortului, are o sacoșă de mici gînduri neîmplinite, ca acest autobuz care se leagănă ca o cămilă.

Antemergător fără girofar, Liviu bagă pedale ca iepurele din desenele animate. Părul, urechile și tricoul îi flutură în vînt.

„Nu s-a obișnuit nici acum cu circulația pe invers. Mai urcă pe trotuar, mai cade”, rîde Lidia. „Acesta e ritualul de dimineață, de două săptămîni, de cînd am ajuns la Londra, ca să mă pregătesc pentru Olimpiadă. El mă urmează cu bicicleta, iar eu vin cu bus-ul sau, de cele mai multe ori, în alergare. Fac 7 minute”.


„Îi interesează pe oameni întîmplările mele?”
 


Lidia rememorează durerile, sacrificiile și ceea ce o duce înainte. O legendă a maratonului, Şimon n-a uitat cum a alergat cu fractură de bazin la zece luni după naşterea din 2002, stînd apoi 5 luni cu o centură de magnetoterapie în jurul șoldului

Nu e invincibilă și nu e lipsită de dubii. Are frici și nostalgii. Și, ca fiecare dintre noi, se întreabă cît rost are ceea ce a trăit și ce face acum.

Femeia cu distanțele în ea

Pentru alergători, orașele, întîmplările zilei și aproape toată curgerea faptelor se măsoară în metri sau minute. Precizia e înmărmuritoare.

Coborîm din autobuz și facem un experiment. Lidia, cît e de aici pînă acolo, la intersecția străzilor? 670 de metri. Continuăm discuția și verificăm cu pasul. Cam 660 – 670 de metri!!! Nu greșești nici la distanțe mai mari? „Nu. Știu de fiecare dată, chiar dacă sînt pe pistă sau în Disneyland, cît străbat și în cît timp”.

E ca și cum panglica nesfîrșitelor curse s-a înfășurat pe dinăuntrul ei, mereu și mereu, pînă cînd această femeie de 45 de kilograme, avea 48-49 în mod normal, a ajuns ea însăși un mosor al propriului efort, țesut în inul amintirilor aspre.

Are o poftă nebună să vorbească despre ea.

„Nici un atlet cu 4 maratoane olimpice și doar eu cu 5” Lidia Șimon

Începe cu durerile. Continuă cu durerile și va încheia tot cu durerile.

„La maraton te doare și părul din cap” Lidia Șimon

O oprim și o întrebăm de unde știe că e singurul atlet care va lua startul la 5 maratoane olimpice. În lumea recordurilor, durerea are nevoie de un purtător nobil. „Presa americană mi-a spus. Sînt ceva atleți cu 3 maratoane la 3 Jocuri, nici unul cu 4 și eu cu 5”.

„Asta dacă pornesc aici, la Londra”, adaugă ea, băgîndu-ne în ceață. Cursa e duminică, ce se poate întîmpla? Ridică din umeri, e atît de subțire că nici măcar un fluture de pe treningul Asics al României nu ar simți că și-a ridicat claviculele cu gestul totul-e-posibil.

„Uitați-vă la Paula Radcliffe cît de mult și-a dorit să participe la al treilea maraton olimpic și n-a reușit” Liviu Șimon

„Să termin în primii 10”

Ne îndreptăm spre terenul unde aleargă. E mult spus parc. O alee care ocolește o zonă de plimbare a localnicilor, un traseu de un kilometru și multe amintiri despre durere.

– Lidia, ce vrei de la acest maraton?
– Să termin în primii 10. Ar fi formidabil pentru mine. Organismul nu mai e același, eu însămi nu mai am puterea pe care o aveam cîndva. Lumea atletismului și spectatorii de maraton mă recunoșteau pentru forța din partea a doua a cursei și pentru finiș. Faptul că nu mă mai ajută corpul la fel mă determină să schimb și tactica. Nu e simplu, dar e dorința mea să alerg aici și să termin cursa.

– Ți-e teamă de asta?
– Nu teamă, ci rușine. Urăsc să abandonez maratonul. Urăsc asta!

„Dacă abandonezi, te obișnuiești așa” 

– Nu e cam mult cînd spui ură?
– Vă explic de ce. E parte a psihologiei puțin cunoscute a alergătorului de distanțe mari. Întîi că, dacă abandonezi te obișnuiești cu gîndul. Și tentația va reapărea în celelalte curse, în momentele cele mai grele. În al doilea rînd, eu suport greu rușinea. Prefer sîngele din pantofi decît rușinea.

„Cînd am abandonat maratonul olimpic de la Atena îmi venea să mă dau jos din autobuzul sportivilor care ne întorcea de la cursă pentru că mi se părea că nu merit să fiu acolo” Lidia Șimon

– La Londra cum e traseul?
– Greu, foarte greu. Ruta maratonului olimpic are 120 de curbe. Unele sînt de 90 de grade. Doar startul și finișul sînt cît de cît drepte. Și există cîteva porțiuni foarte înguste. M-am închinat cînd le-am văzut.

Se depărtează pe alee și face trei pași de rac. Trage cu vîrful pantofului o urmă. „Uite cam așa de înguste. Cît o alee. În viteza și în înghesuiala aceea va fi periculos”, descrie ea.

Fără concesii de paradă

Liviu o urmărește sprijinit de bicicletă. Relația lor pare mișto. Oricum, sarcinile sînt împărțite, asta e clar. Dacă urmărești atent discuția, vezi că Lidia vorbește la persoana întîi plural cînd e vorba de casă, de copil și de întîmplări, dar își păstrează pentru ea singularul pentru „alerg, concurez, fac”.

Sînt antrenor și sportivă, însă de alergat aleargă ea! Fără concesii de paradă, pare a spune femeia care povestește.

– Și ce înseamnă curbele în economia cursei?
– Oooo! O diferență foarte mare. Te oprești din viteză, schimbi ritmul, presiunea se mută pe un alt picior. Piciorul de bază e cel de la interior, îl schimbi în momentul alternării curbelor. Gîndiți-vă că totul se face la o viteză mare și pe o stare de oboseală în care simți „atracția pămîntului”.

„Sînt cumva tristă că finișul nu va fi pe stadion. Pentru un maraton olimpic, stadionul e mai potrivit decît Palatul Buckingham” Lidia Șimon

„Am alergat cu fractură de bazin”

– Ce lași în urmă, Lidia?
– Mai multe întrebări. Unele sînt inutile, de altfel. Mă întreb, de pildă, cum ar fi fost dacă toată viața mea nu aș fi forțat limitele. Multe accidentări și suferințe mi-au venit de aici. De pildă, m-am încăpățînat să alerg foarte repede după nașterea din 2002. Alergam și mă durea. N-am știut ce am. S-a dovedit, mai tîrziu, că am alergat cu fractură de bazin. Tot după naștere, tiroida și-a alterat funcțiile și mi s-a prăbușit sistemul imunitar. Explic așa, pe înțelesul meu și al tuturor.

– Și ce-a urmat?
– La 10 luni după naștere alergam și terminam maratonul de la Chicago cu fractură de bazin, fără să știu. Erau dureri îngrozitoare. Mereu am lucrat pe oboseală și pe durere. Am fost la analize și mi-au găsit fractură completă la pelvis și două fisuri.

– Atunci ai stat.
– Da, a fost cea mai lungă și grea pauză din viața mea de atletă. Am stat 5 luni cu o centură de magnetoterapie în jurul șoldului. Și în fotoliu ședeam cu greu. Doar așa s-a fixat osul. Apoi a urmat abandonul de la Olimpiada de la Atena, după 15 kilometri de dureri.

Vor să afle ei întîi

„Cînd am vrut să mă dau jos din autobuz”, dă ea din umeri, la adresa neputinței de atunci. Fluturii nu se urnesc.

Nu vrea și nu vrem ca discuția să se încheie. De ce-și dorește cu atîta putere discretă să vorbească? Am observat asta la din ce în ce mai mulți sportivi. E mai mult decît o împărtășire a sacrificiilor pe care le fac.

Își doresc ca lumea să afle. Da, așa e.

Dar mai e ceva. Într-un fel, vor să înțeleagă ei înșiși, vor să-și confirme că ceea ce fac are un sens, că după 25 de ani de alergare la limita umanului, mosorul amestecat cu durere s-a făcut viață cu sens.

Convenim să continuăm mîine. Acum îi dă drumul la antrenamentul printre garduri, pe aleea care înconjoară cîmpul sec de iarbă.

A început ploaia. Continuăm mîine. „Îi interesează pe oameni întîmplările mele?”, întreabă Lidia Șimon.

Nu știm.


Comentarii (65)Adaugă comentariu

alex  •  3 august 2012, 20:02

felicitari si succes in continuare

ex-pitesteanul  •  3 august 2012, 20:07

sigur ca ne intereseaza! argintul de la sidney este una dintre cele mai importante medalii castigate de sportivii nostri la olimpade.
succes, lidia! sa prinzi o zi buna!

Mihai  •  3 august 2012, 20:42

Disperare referitoare la realizările ce le ai nu ar trebuie sa existe. Pe plan personal dacă ești mulțumit cu tine atunci poate nu mai contează altceva.
Discret, cu munca continua și multa durere odată la patru ani putem vedea exact ce înseamnă un sportiv roman, un sportiv simplu, un sportiv adevarat, unul care suferă pentru performantele sale și unul care este mândru de a reprezenta Romania.
Pe de alta parte, discreți, tăcuți, odată la patru ani oameni, oameni simpli, care muncesc și ei pentru ași împlini micile realizări deschid televizoarele și varsă o lacrima de bucurie mândri și ei ca sunt compatrioți cu cei ce sunt pe podium cu cei ce sunt în cursa cu cei ce ajung odată la patru ani în atenție.
Si toți sunt oameni simpli, care nu verbalizează dar care fără sa știe sunt alături unul de altul si se susțin.

Joops  •  3 august 2012, 22:43

Doamne, iartă-mă, cum sa nu ne intereseze?! Nu om fi oare satui de Băsescu, referendum si alte porcării ce ne fac viaţa un chin?
Succes si multă rezistenţă!

Stan Marinel  •  3 august 2012, 22:46

Succes, Lidia! Suntem cu sufletul alaturi de tine, precum suntem alaturi de toti sportivii romani care ne reprezinta la JO. Felicitari pentru relatari, Tolo! Poate nu este momentul si locul potrivit, dar vreau sa trag un semnal de alarma: sportul romanesc nu pare sa aiba un viitor stralucit. Generatiile tinere sunt din ce in ce mai subtiri. In curand, gazetarii sportivi vor scrie doar despre istoria sportului romanesc, pentru ca altceva nu va mai exista. O spun cu toata convingerea si cu amaraciunea unuia care crede in necesitatea educatiei fizice. Si ar mai fi ceva: consecintele distrugerii sistemului de educatie fizica si sport se fac deja simtite in viata sociala din Romania.

cristi din sicilia  •  3 august 2012, 23:46

multumim lidia .bafta duminica ! abia astept sa vad cursa !succes tuturor sportivilor care ne reprezinta la londra!

loko  •  3 august 2012, 23:50

De cand nu mai amesteci sportul cu politica faci niste articole geniale.Felicitari.

Ivanciu Claudia  •  4 august 2012, 9:29

multumim sportivilor romani ca mai stimuleaza mandria nationala.Multa bafta. Suntem alaturi de voi.

Cristi  •  4 august 2012, 9:34

Da, doamna Simon, ma intereseaza intamplarile dumneavoastra! La aceasta Olimpiada e prima data cand mi-au dat lacrimile, citind intrebarea dumneavoastra retorica! Va tin pumnii!

Costi  •  4 august 2012, 11:17

Tolo, iti multumesc din suflet pentru inca un articol extraordinar! Tu nu mai faci gazetarie sportiva, ci literatura, arta cu inclinatii catre lumea sportului! Multumesc inca odata si imi doresc ca pe viitor sa avem cat mai multi cronicari sportivi care sa invete sa scrie la fel de frumos cum o faci tu!
E minunat ca ne prezinti lumea minunata a sportului cu toate disciplinele sale fantastice si cu spotivii „uriasi” pe care ii avem.
Cat despre Lidia nu avem decat sa ne inclinam foarte adanc in fata unei mari campioane. Faptele, vorbele si cugetarile sale sunt o lectie pentru oricare din noi, cei care le pretuim eforturile.

Alina  •  4 august 2012, 13:31

am citit totul pe nerasuflate, mi-a placut enorm!
felicitari, d-le Tolontan!
MULT SUCCES, d-na Simon!

Va invit sa ne bucuram impreuna de performanta maratonistelor Constantina Dita şi Lidia Simon | Gabriel Solomon  •  4 august 2012, 13:48

[…] 2012 de la Londra. La această probă România se prezintă cu două atlete: Constantina Dita şi Lidia Simon. Două atlete care nu mai au nevoie de nici o prezentare. Pentru ambele va fi ultima olimpiadă din […]

Cătălin Tolontan  •  4 august 2012, 15:18

costi: nu sint exclusv articolele mele, dupa cum vezi multe dintre ele le scriu impreuna cu colegii mei de la gazeta. Oricum, multumim!

coyoty  •  5 august 2012, 10:33

Cat de frumos a spus… „simti atractia pamantului”, atat de simplu si de adevarat.
Sigur simtim atractia pamntului dar nu stim sa spunem atat de frumos.
Felicitari!
Succes astazi, sa ocupi un loc cat mai sus, mai sus decat locul in autobuzele rosii etajate.

RESPECT.

Lucrul in echipa | Vointa Blog- by Danny  •  17 august 2012, 18:40

[…] de la Londra, a acordat un interviu ziarului Gzaetei Sporturilor si care a fost publicat in doua parti Lidia Simon (39 ani) a devenit singurul atlet care a alergat 5 maratoane olimpice, o […]

Comentează