Promisiunea ultimului maraton

Lidia Șimon, locul 45, și Constantina Diță, locul 86, au alergat la Londra în cel mai rapid maraton olimpic din istorie și l-au dus la capăt în ciuda unei suferințe îngrozitoare. O cursă după care ambele românce le mulțumesc compatrioților care le-au încurajat de pe margine.

luni, 6 august 2012, 1:30

Lidia Șimon, locul 45, și Constantina Diță, locul 86, au alergat la Londra în cel mai rapid maraton olimpic din istorie și l-au dus la capăt în ciuda unei suferințe îngrozitoare. O cursă după care ambele românce le mulțumesc compatrioților care le-au încurajat de pe margine.

Ploaia a început puţin înainte de 10. A fost oribilă, picau boabe distincte de apă, un amestec de mostre de H2O din toate coloniile musonice ale Imperiului.

La 11 fără un minut, arbitrii le-au chemat pe maratoniste la start.

Campioană en titre a maratonului olimpic, Constantina Diţă a fost invitată în rîndul de elită, cel prezentat în aplauzele oamenilor. În acel moment, o jumătate de milion de londonezi și de oaspeţi olimpici, estimările site-urilor britanice sînt diferite, stăteau sub umbrele, înșiraţi pe traseul cu cele peste 100 de curbe istorice și nesuferite.

“M-au împins și mi-au dat coate”
“Un privilegiu și un dezavantaj”, avea să explice Diţă prezenţa în fotoliul primului rînd. Pentru că, în secundele tensionate dintre prezentare și semnalul de start, toate alergătoarele s-au adunat la semnalul arbitrilor. Vibrau în așteptare, ca un grup de animale aliniate la un izvor care curgea de peste tot. Apă de jos, apă de sus, apă din frunzele vechi ale copacilor.

“Imediat după start, a urmat linia dreaptă”, spune Pușa, “apoi am simţit cum mă calcă, mă împing și-mi dau coate”. E ritualul involuntar și nelipsit al maratoanelor care se dispută pe trasee sinuoase.

Lidia la 5 secunde după 5 kilometri
“A urmat o alee de doi metri pe care ne-am înghesuit mai bine de o sută de fete”, continuă Diţă povestea. Urmează o buclă de 3,5 kilometri. Diţă, 43 de ani, și Șimon, 39, sînt printre veteranele cursei. Româncele aleg să lase suflul plutonului să treacă pe lîngă ele.

La kilometrul 5, Lidia e pe poziţia 46, cu 17:46, iar Pușa pe 73, cu 17:39. Între Lidia și fruntașe s-au strecurat 5 secunde. Dintre lideri nu lipsește kenyanca Mary Keitang, una dintre marile favorite. Avea să rateze podiumul, terminînd pe 4.

Ploaia continuă să cadă în ropote. Doar zgomotul elicopterelor e mai puternic decît cel al stropilor care lovesc asfaltul și acoperișul clădirilor cărămizii din centrul bătrînului oraș care și-a scos rufele la murat.

Peste tot steaguri românești
Spectacolul de jos, din stradă, e concurat cu desfășurarea de pe cer. Ai ajuns, fără bilet, în lumea viitorului. Aproape 10 elicoptere stau nemișcate, turîndu-și elicele. Deasupra lor, netulburate, zeci de avioane vin și pleacă de pe aeroporturile Londrei.

Sute de români s-au lipit de gardurile metalice care mărginesc traseul. Urmează bucla de 12,8 kilometri, pe care alergătoarele o vor toca de trei ori. Presărate printre cele britanice, crîmpeiele de steaguri tricolore sînt peste tot, “formidabilă atmosferă!”, își spune Lidia sieși.

De la London Bridge și pînă în faţa catedralei St. Paul, oamenii îi strigă numele. La fel simte și Pușa.

„Niciodată n-am văzut atît de multe steaguri românești la o cursă a mea din străinătate” Constantina Diță

Durerea ascuțită din piciorul drept al Pușei
La kilometrul 10, Lidia e pe 40, cu 34:49, iar Pușa pe 78, cu 36:05. Prima clasată e cu doar trei secunde în faţa Lidiei. “Traseul mă distruge”, se gîndește Pușa și își consolidează obiectivul la care oricum se gîndea: “Să termin cursa! Să termin cu orice preţ”. Începe să resimtă o durere ascuţită în piciorul drept.

Ceva mai în faţă, Lidia nu contenește să se mire de cît de mulţi compatrioţi o încurajează. “Și de ce sînt eu atît de obosită?!”, se întreabă ea. E simplu, se gîndește Liviu, de pe margine. E simplu, dar tu nu accepţi că ai 39 de ani. Niciodată nu ai acceptat că ai limite. D-aia ești obosită!

Ploaia pentru Etiopia
Reîncepe ploaia, eroul principal al acestei curse. “Asta o face o cursă specială”, zice etiopianca Tiki Gelana, aflată în plutonul fruntaș. “Slavă Domnului că plouă!”, își spune ea.

Africanca iubește ploaia de cînd era copil și a alunecat rău în timpul unei curse. “M-am lovit puternic la cot, dar n-am simţit nici o durere și, de atunci, am zis că ploaia mă ocrotește”, spune etiopianca.

“Nu astăzi, astăzi nu mă retrag”
Și Pușa are amintiri cu ploaia. Cînd era în liceu, rămînea după-amiezile în Tîrgu Jiu pentru că nu mai avea timp să se întoarcă acasă, în sat, cu personalul și să revină la timp la antrenamentul de dimineaţă. “Doamne, ce ploi am prins pe Dealul Tîrgului de lîngă oraș!”, își zice ea. Avea un kilometru de pantă, pornind de la stadion spre dig. Pe ploaie, panta devenea de neparcurs.

La jumătatea cursei, Lidia trage de ea să nu rămînă în urmă. Întîi vine relaxarea, neputinţa, apoi gîndul retragerii. “Nu astăzi, astăzi nu mă retrag”, zice ea. E obosită și pentru că n-a dormit de emoţie în ultimele două nopţi.

Strigătul unui abandon
Cursa merge mai tare decît au estimat amîndouă. “Nu cred că se va ajunge la 2h20 cum speră organizatorii. Nu cu un traseu atît de întortocheat”, zice Lidia. “Eu mă gîndesc că se va alerga cam 2h30”, crede și Pușa.

Dar africancele din frunte mînă timpul de la spate. Italianca Straneo atacă și vine pe locul 1. Nu mai e mult și oamenii se miră. Ar fi o surpriză enormă să cîștige cineva de la nord de Ecuator.

Lidiei îi e tot mai greu să rămînă în prima jumătate. 18 atlete au abandonat. “Vă rog să mă iertaţi, vă rog să mă iertaţi!”, strigă Mara Yamauchi, care a concurat în tricoul Marii Britanii. “M-am străduit, dar n-am putut mai mult”, își explică ea renunţarea.

Cum a apărut această fetiță pe traseu?!!!
Americanca Desiree Davila aban – donează și ea: “Nu am vrut ca asta să se întîmple azi și aici, dar am evitat să mă accidentez mai rău pentru că sînt tînără, am o carieră înainte și nu am vrut să mi-o periclitez”.

Pușa și Lidia forţează. La kilometrul 35, Lidia vede o fată cum aleargă în paralel cu ea. E mai amărîtă, așa, mai prost îmbrăcată, cum a ajuns aici?! Dă cam ciudat prin faţa vitrinelor cu haine de firmă. Dă cam ciudat cu “Castravetele” pe fundal, clădirea lui ReSwiss.

Poate că n-au văzut-o organizatorii! Spectatorii îi strigă “Fetiţo, ce cauţi tu aici?! Scoateţi-o afară că moare!”. Și e desculţă, asta chiar e culmea! E desculţă și poţi băga mîna în foc că e primul ei maraton. Primul și, desigur, ultimul că n-are cum să supravieţuiască întreagă. Să zică mersi dacă va mai putea merge după ce a alergat desculţă jumătate din cursă.

Intrusa aleargă desculță
Pînă la jumătate, antrenorul o păcălise pe fetiţă, “Hai că e un semimaraton”. Apoi i-a zis “Văd că poţi, dă-i bătaie, hai, mai fă un kilometru și te oprești”. Și uite așa, din kilometru în kilometru, fetiţa numai piele și os a ajuns să alerge pînă acum, cînd plouă și mai are un ultim kilometru de străbătut.

Lidia o privește pe străină cum îi sîngerează picioarele, le vede și pe celelalte maratoniste profesioniste căzînd, vomitînd sau ridicate de jos de subsuoară și puse în scaune. Dar cel mai mult o îngrijorează această fetiţă căreia i-ar spune, dacă ar putea ajunge la ea, las-o mai ușor, las-o că nu-ţi face nimeni statuie, uite cum plutești, nici nu mai știi unde ești.

Cum e posibil ca la acest nivel să se întîmple asta? Oamenii le strigă mereu organizatorilor “Cine e mărunţica asta? Scoateţi-o de pe traseu!”.

Record olimpic pentru cîștigătoare
Sînt ultimii metri ai cursei, Lidia e pur și simplu sfîrșită, “nu știu dacă voi mai alerga vreodată un maraton”. O vede pe etiopianca Gelana care zburdă cu steagul, încoace și încolo. Nou record olimpic! Formidabil timp pentru cîștigătoare!

2:23:07 este timpul lui Tiki Gelana (Etiopia), cîștigătoarea medaliei de aur, cu șapte secunde mai bine decît recordul olimpic anterior al japonezei Naoko Takahashi, datînd din anul 2000

“E ultimul meu maraton!”
Lidia vede finișul. A căzut și recordul lui Naoko, de la Sydney, cursa în care ea a luat argintul. Pe doi a ajuns kenyanca Jeptoo, o știe, iar pe trei rusoaica Petrova, o surpriză! E cel mai strîns finiș din istoria maratonului olimpic la fete!

Trece linia. A cîta e? Tabela îi arată numărul 45. A scos 2h32:46, un timp bun, dar departe de podium. Pușa termină și ea, cu șoldul roșu de efort. E pe locul 86, cu 2h41:34. E veselă, dar merge ca soldatul de la Plevna în drum spre casă. Sora ei îi sare în braţe.

În jurul Lidei, maratonistele se îndoaie de oboseală. Ea caută, enervată aproape, pe cineva și nu-l găsește. Dintr-o dată, din spate, aude o voce clară și tare, o voce de puștoaică din Ardeal: “Domn’ profesor, plecaţi de aici, vă rog, că cine știe ce vă zic! Plecaţi de aici că nu mai pot!!! Vă jur că nu mai alerg distanţa asta! E ultimul meu maraton!”.

La 20 de ani de la întîmplarea din Pădurea Băneasa, Lidia Șimon se pregătește să se ţină de cuvînt.


CONSTANTINA DIȚĂ:
“V-am auzit pe toţi!”

– Arăți fericită, Pușa, chiar dacă șchiopătezi.
– Da, mă bucur că am terminat. A fost greu, n-au luat startul sau au abandonat nume mari. Rusoaica Șobuhova, cîștigătoare de mari maratoane, a abandonat chiar înainte de jumătate. O cursă ca asta are mari pericole.

– Tu cum te-ai simțit?

– Bine pentru vîrsta mea (Rîde). Sînt mîndră de mine și de ceea ce am reușit aici și în carieră.

– Mai departe?
– Totul depinde de organism. Parcă aș mai alerga, dar să văd cum mă refac, ce-mi fac picioarele și spatele, care sînt foarte afectate. Cursa a fost frumoasă, incredibil de frumoasă, dar grea pentru alergătoare. Vreau să le transmit ceva românilor care m-au încurajat pe traseu: “V-am auzit pe toți!”.

LIDIA ȘIMON: “Aș vrea să învăţ o fată mai tînără să fie campioană”

– Lidia, ai terminat, dar parcă mai poți să alergi.
– Ultimul kilometru a fost OK, m-am simțit bine. La un moment dat însă, mi-a apărut gîndul să renunț. Am tras de mine.

– Te supără rezultatul, visai mai mult?

– Speram mai mult, dar trebuie să țin cont de organism. Nu mai sînt atît de rapidă, simt asta! Și-mi pare rău. Aș vrea să învăț o fată mai tînără, o româncă, să fie campioană. Pînă la urmă, uitîndu-mă în urmă cred că asta am realizat: cine mă vede înțelege că, doar cu puțin talent, dacă muncești poți să ajungi departe. Sînt un om obișnuit care a muncit mult.


Comentarii (16)Adaugă comentariu

Florin  •  6 august 2012, 4:38

Simon si Dita au adus glorie pentru Romania si pentru ele….FELICITARI PENTRU TOT CE ATI FACUT!!!!

vasco  •  6 august 2012, 8:27

Maratonistii sunt niste oameni speciali,deosebiti,iti trebuie o tarie de caracter numai sa te gindesti sa alergi maratonul,daramite sa-l si termini si mai ales cu performante mari.Cinste si admiratie pentru acesti adevarati atleti!Succes in continuare acestor doua minunate fete!

alex  •  6 august 2012, 8:30

„organism, batranete, coate,traseu greu, varsta”. In ultimele articole despre cele doua sportive am citit cuvintele astea de ne-am plictisit Cataline. Am ajuns sa elogiem niste sportive PROFESIONISTE doar pentru ca NU se retrag dintr-o cursa? Doamnele in cauza au avut conditii de pregatire cu mult peste ce se gaseste in Romania la ora actuala si totusi au fost niste anonime in cursa. Hai sa lasam de-o parte admiratia pentru lucrurile marunte si sa ne indreptam atentia spre adevaratii campioni. Pentru mine tiristul Moldoveanu este un adevarat campion, nu doamna Dita care a venit din State cu maseurul personal, care are alimentatia calculata la gram si care, ca si campioana entitre a dezamagit crunt. Nu are rost sa dau nume de sportivi MULT mai in varsta care au iesit campioni mondiali si olimpici de-a lungul timpului. Si in sporturi mult mai dure decat maratonul. Bravo lor pentru ce au facut de-a lungul carierei, dar sa nu traim din amintiri, nu mi se pare educativ sa le spui copiilor: hai mama la atletism ca uite, este onorabil sa iei locul 45 sau 86.

Cătălin Tolontan  •  6 august 2012, 8:54

alex: sporturi mai dure ca maratonul? nu cred ca exista. A, desigur, ar fi ultramaratonul sau sportul certitudinii ca toti ceilalti sint fraieri 🙂

alex  •  6 august 2012, 9:41

Catalin ma refeream la competitii gen „Race Across America Bike Race (RAAM), Cape Epic, poate cea mai cunoscuta cursa de anduranta pe bicicleta din lume, unde sportivii pedaleaza aproximativ 700 de km in 8 zile si nu in ultimul rand, celebrul Ironman: 3.8 km de inot,180 km pe bicicleta si 42 km maraton. Pe langa astea mai sunt multe altele pe care mai mult ca sigur le stii si tu: Tour d’Afrique(11700 km),Crocodile Trophy (1223 km),Iron bike etc. Nu sunt competitii exclusiv de alergat dar sunt extraordinar de dure.
Ce vroiam sa subliniez este ca doamnele Simon si Dita sunt sportive profesioniste, nu amatoare si nu mi se pare onorabil un loc 86 pentru campioana entitre. Nu a zis nimeni ca este usor sa alergi 42 km dar pana la urma asta fac campionii adevarati: CASTIGA. Simti ca nu mai poti, te lasi, e simplu.

Cristian Rusu  •  6 august 2012, 11:04

Pentru ce au facut sunt mandru de ele si felicitari, insa strict legat de Londra 2012, PENTRU CA NE-AM FACUT ILUZII AIUREA SI DOAR SA FACI TURISM LA OLIMPIADA, nu sunt de acord cu ce s-a intamplat si este o pata pentru atletismul romanesc. Nu trebuiau acreditate ca la o asemenea varsta, sa alerge sub culorile olimpice nu pentru Romania! Macar la 8+1, au iesit pe 4, intre natiuni „acvatice” prin excelenta, daca Simon si Dita s-ar fi clasat in primele 12 macar, ma inclinam in fata lor, dar asa chiar e rusinos.

vasim  •  6 august 2012, 11:52

Felicitari fetelor pentru tot ce ati facut pentru tara voastra!
Ar fi frumos sa dati mai departe ceea ce ati invatat unor fete tinere si de perspectiva!
Aici trebuie sa intervina federatzia de atletism si sa va ofere un contract de antrenoare!
Hai Romania!

daniel  •  6 august 2012, 12:15

@alex : Cred ca nu ai auzit de spiritul olimpic care zice ca e important sa participi, plus sincer la 42 de ani sa alergi 42 de km pe ploaie si sa termini e o performanta tinand cont ca vine dintr-o tara de idioti (Petre Tutea)

daniel  •  6 august 2012, 12:17

@alex : Cred ca nu ai auzit de spiritul olimpic care zice ca e important sa participi, plus sincer la 42 de ani sa alergi 42 de km pe ploaie si sa termini e o performanta tinand cont ca vine dintr-o tara de idiotzi (Petre Tutea)

Nu inteleg de ce Petre Tutea este cenzurat 😀

anderson  •  6 august 2012, 12:18

total de acord cu alex, ne-am facut de tot rahatul cu bunicutele la londra. Rusoaica al carei nume imi scapa, a venit pe ultimii km tare si a deapsit`o pe favorita keyitany, terminand pe 3. N-am vazut romancele noastre sa traga macar 500m in toata cursa, sa incerce o clasare mai buna. Din contra…rusine

ionut  •  6 august 2012, 13:18

@alex:

Eu ma antrenez ca si amator pentru un maraton si realizez ca din fata tastaturii sau a televizorului este mult mai usor sa omiti judecati de valoare. Maratonul este o cursa de cel putin 2 ore jumatate, in care viteza medie pentru maratonistii de performanta este de peste 20 km/h.
Ai incercat vreodata sa alergi cu 20km/h? Eu am incercat si nu am reusit mai mult de 100 de metrii, asta in conditiile in care pot sa alerg momentan 20 km, deci o oarecare pregatire am.
Pe langa asta sunt foarte multe detalii importante care trebuie luate in calcul – umiditate, presiune atmosferica, terenul pe care se alearga, numarul de curbe – mult mai usor sa alergi in linie dreapta, nutritie, somnul dinaintea maratonului. Pe timpul maratonului intreg metabolismul este accelerat, apar dureri stomacale si, bineinteles dureri ale incheieturilor, dar cel mai nasol dureri de spate.
Ce pot sa spun este ca uneori toti factorii pot sa-ti fie favorabili sau alteori pot pur si simplu sa te puna la pamant.
Le recomand celor care folosesc cuvinte de genul „rusine”, „dezamagire crunta” sa se antreneze sa alerge curse de peste 10 km si apoi sa vina cu judecati de valoare! Pe langa asta nu poti sa te debarasezi de campionii tai la prima lor greseala – de altfel atitudine tipic romaneasca – nu e bun Bute, gimnastele noastre sunt praf, muti s-au luat si de Szabo dupa cursa necastigata in 2005 dupa ce!!! Un om destept a spus „Înapoi la şcoală, ca să nu mai facem greşeli” – recomand celor care critica acelasi lucru – LA SCOALA sau in cazul de fata PE PISTA DE ALERGARE macar pentru o jumatate de ora!!

Le transmit fetelor felicitarile mele pentru ca au terminat si mult noroc pentru urmatoarele competitii!

stefyy  •  6 august 2012, 13:18

vorbesti aiurea anderson.
probabil tu nici nu sti cum se alearga asa ca nu stiu daca ne-am facut de ce spui tu.Bravo fetelor.

ionut  •  6 august 2012, 13:20

*sa emiti – nu sa omiti – sorry pentru spelling

teo  •  6 august 2012, 14:26

TOLO…

efectiv, am plans…
m-a impresionat cat de mult conteaza pentru sportivii astia, suportul celor de-acasa

e important sa nu se stie singuri(e)… sa stie ca nu e in zadar munca lor, pentru ceilalti. Pentru astia ca noi, care plang si striga de bucurie cand ele iau o medalie…
e pana la urma… victoria tuturor romanilor care sunt presati numai de esecuri politice, financiare si de tot felul!!! fetele astea merita sprijinite cu un tipat, o lacrima, o incurajare, orice!!! trebuie sa stie ca sunt singurul nostru motiv de bucurie nationala!!!

flo12  •  6 august 2012, 14:59

Parerile exprimate de alex si anderson sunt clar a unor chibiti de pe margine.La olimpiada oricare sportiv care participa are stima noastra si a tuturor natiilor cu atat mai mult cel care reuseste sa termine cursa de maraton.Daca nu inteleg asta sa sa apuce ei de sport si sa na arate ce pot.Asta le-o spune cineva care a avut onoarea sa fie coleg de antrenament cu 2 mare atlete romane :Daniela Costian si Anisoara Cusmir Stanciu.Daca chibitii nostri atotcunoscatori au auzit de ele.

lucell  •  6 august 2012, 19:16

Felicitari pentru performantele dumneavoastra!! Romania e cu voi!

Comentează