Ce nu ați văzut la maratonul feminin de la Londra » Dincolo de linia de sosire

Imaginile TV și accesul publicului se opresc acolo unde începe prețul pe care-l plătești pentru glorie

marți, 7 august 2012, 1:03

Imaginile TV și accesul publicului se opresc acolo unde începe prețul pe care-l plătești pentru glorie

De Cătălin Tolontan  și Raed Krishan (foto)

„Dacă vrei să știi cum vei arăta peste 10 ani uită-te în oglindă atunci cînd termini o cursă de maraton!”, spune Jeff Scaff.

Împreună cu fotoreporterul Raed Krishan am stat cu ochii pe cei 20 de metri care urmează finișului de la maratonul de duminică. E ceva ce publicul nu vede în mod obișnuit. E ceva ce televiziunile prezintă fulgurant, concentrate pe momentul sosirii.

Mult mai spectaculos e însă ceea ce se petrece după ce concurentele termină cei 42,125 kilometri.


Lidia terminase la 8 secunde în urma „aurului”, acum s-a coborît la 5 secunde!

La Londra s-a alergat cel mai rapid și cel mai strîns maraton feminin din istoria olimpică. Etiopianca Tiki Gelana a terminat în 2:23:07, iar pe doi a venit Pricah Jeptoo, din Kenya, cu 2:23:12, ambele depășind recordul olimpic.

Record care era și o afacere românească. Pentru că, în 2000, la Jocurile Olimpice de la Sydney, cînd Naoko Tahahashi stabilea anteriorul record, 2:23:14, japoneza o depășea cu doar 8 secunde pe Lidia Șimon, 2:23:22.

De aceea, Londra e socotită nu doar cea mai rapidă, ci și cea mai strînsă cursă, timpul dintre primele două sosite coborînd de la 8 secunde la 5 secunde. Pentru maraton este o distanță infimă, practic fără echivalent ca tensiune în celelalte probe atletice!

Șocul de a le vedea de pe margine

Nu e doar statistică. Cifrele acestea, tot mai dure și apropiate, vorbesc despre miza medaliilor și despre consumul pentru a le cîștiga. „Am rămas înmărmurit cînd le-am văzut cît de repede aleargă. Nu asistasem niciodată la un maraton și aveam senzația de la televizor că ritmul e lent”, spune un compatriot stabilit în Londra.

 

„Cînd au trecut pe lîngă noi și am realizat viteza pe care eu n-aș putea s-o ating nicicînd alerg pe trotuar pentru 50 de metri, mi-au dat lacrimile”Român care a asistat la maratonul de la Londra

Imagini cu Lego uman

Șocul publicului e normal. În medie, maratonistele fac aproximativ 17 kilometri pe oră. Media nu e însă relevantă pentru că, din cauza curbelor, la Londra au fost peste 100, ele coboară viteza în anumite pasaje, iar în altele aleargă și cu 30 de kilometri pe oră, viteza unei biciclete în plin lansaj!

Cam multe lacrimi în corespondențele jurnaliștilor de la Londra, se spune deja. OK, atunci să vorbim și să arătăm care e prețul lacrimilor.

Gelana s-a frînt de mijloc după ce a trecut finișul. Urmăritoarea ei, kenyanka Jeptoo, s-a prăbușit în față, ca o păpușă cu tendoanele tăiate. A rămas secunde bune pe asfalt, pînă cînd și-a adunat corpul, bucată cu bucată, parcă se reasambla, era un Lego uman. Trecuseră cîteva zeci de secunde cînd a reînceput să pășească clătinat.

Legănatul pe care nu-l poți privi și uita!

Mersul maratonistelor după final e un fapt robotic greu de privit. Femeile acestea se mișcă sacadat precum mașinile din ecranizările timpurii ale lui Asimov.


Picioarele par a nu mai avea legătură cu torsul, se aruncă ușor în lateral din propria voință
, și nu în fața vomei pe care o auzi venind la cîteva dintre sportive îți vine să întorci capul, voma e parte a vieții, ci în fața acestei anomalii a mersului automat.


În cărucior printre oameni în cărucior

Unele dintre sportive nu s-au putut ridica singure de jos. O echipă de trei oameni, îmbrăcați în voluntari și cu banderole de cruce roșie pe mînecă, stătea lîngă finiș cu un cărucior. În curînd, au fost nevoiți să aducă mai multe cărucioare.

Pentru că pe cîteva dintre maratoniste le-au luat cu scaunele. Nu e vorba de ultimele clasate, ultima maratonistă a ajuns cu o oră după cîștigătoare, ci despre sportive din toate secvențele sosirii. Celulele își cereau tributul.

Ele treceau cu căruciorul pe lîngă spectatori aflați la rîndu-le în cărucior, aici, la Londra, li se dedică cele mai bune locuri pe toate arenele. Era o unificare neașteptată a omenescului în toate formele sale.

Un final refăcut

Lidia Șimon și Constantina Diță arătau mai bine decît multe dintre colegele lor.

Experiența și timpii mai lenți le-au ajutat. Mai bine înseamnă că Pușa șchiopăta pe asfalt, iar cînd a ieșit pe aleea de pămînt din stînga palatului Buckingham, șchiopătatul se transformase într-o răsucire din șold. Înainta înșurubîndu-se în șold, mișcare dincolo de fizica posibilului, cel puțin de fizica pe care o știm noi.

Lidia bea dintr-o sticlă de apă, se pregătea de izolare, „după cursă nu vorbesc cu nimeni, nu vreau să văd pe nimeni”, și de un zbor spre țară, a doua zi la 6 dimineața.

„Mi-e dor de casă, n-am fost în România de doi ani” Lidia Șimon

Pardon, cam mult patetism în corespondențele Gazetei, refacem finalul.

Mirat pe vremuri de ascensiunea maratoniștilor finlandezi, un antrenor american a replicat, amuzat: „Finlandezii au maratoniști excelenți pentru că, la ei, să te întorci acasă de la serviciu te costă 2,5 dolari pe galon”.

Benzina în România de azi e mai scumpă, însă nimeni nu se înghesuie să le pensioneze durerea celor două.


Comentarii (3)Adaugă comentariu

oarecare  •  7 august 2012, 13:00

prea multe lacrimi?

dar tocmai despre asta e vorba aici, despre munca, tarie, perseverenta nu intotdeauna rasplatite cu medalie.

am citit toate reportajele cu sufletul la gura. e vorba de oameni adevarati, nu de statistici sau telenovele.

multumesc tolo & co.

Stefan  •  7 august 2012, 16:25

Suntem ceea ce suntem azi datorita acestei probe incredibile care depaseste limitele umane. Recordurile in alte sporturi sunt incomparabile cu terminarea de catre un atlet a unei curse de maraton. Ma inclin in fata tuturor participantilor!

Petre  •  8 august 2012, 12:21

42,195 de metri. Diferenta de 70 de metri e cea mai frumoasa parte a unui maraton.

Jos palaria. Adevarati atleti, adevarati sportivi, adevarati supraoameni.

Comentează