„Pasiunea. Doar ea contează”

Întîlnire neașteptată cu fostul antrenor și manager al lui Carl Lewis

miercuri, 8 august 2012, 12:58

Întîlnire neașteptată cu fostul antrenor și manager al lui Carl Lewis

Povestea unui om care spune “am împlinit 39 de ani și de atunci am sărbătorit asta de 38 de ori”

Jurnaliștii Gazetei împreună cu Joe Douglas (al doilea din stînga), și Dan Telearcă,
antrenor de judo al Zambiei la JO

Noroc cu politeţea. Pentru că de crezut nu l-ai crezut o clipă.

Se recomandă “Joe Douglas, antrenor și manager de atletism”. Are la gît o acreditare olimpică din partea lotului Zambiei. Nu că ar fi scrisă ţara pe vreo acreditare, nu e, doar numele, sportul și zonele de acces.

În asta stă forţa conglomeratului olimpic. Pe podium îţi reprezinţi ţara, dar cîtă vreme concurezi ești tu, cu numele tău și cu ceea ce știi să faci. Fie că ești american, zairez, român sau panamez, te reprezinţi în primul rînd pe tine.

Lumea mare se face din lumile mici ale oamenilor.

UN BĂTRÎN ATÎT DE SIMPLU
Bătrînelul a venit împreună cu Dan Telearcă, antrenorul român trimis de Federaţia Internaţională de Judo la Lusaka.

Marian Ursescu vorbește cu Telearcă, iar Joe Douglas intră în vorbă, zîmbitor și deloc intruziv. Sînt și eu pe aici, spune surîsul lui.

Nu l-ai crezut o clipă, dar noroc cu politeţea că ţi-ai notat vorbele, datele și numele. Sînt propoziţii frumoase și idei interesante, dar dacă omul acesta, care a ajuns la Londra pregătind un atlet zambian, “puștiul are două joburi în Santa Monica pentru a se întreţine”, așadar dacă omul nu e, de fapt, un oarecare?

ZÎMBETUL SĂU
Pe drumul spre casă, curg glumele. “Imposibil să fie cine spune. N-ai văzut, nici nu auzea întrebările!”. La fiecare întrebare, americanul își apleca un pic capul, ca să prindă cuvintele, se gîndea și răspundea lent, așa cum înfloresc crinii de pe lîngă casele din orașele mici, pe măsură ce în curte pătrunde lumina dimineţii.

Ajungi în faţa specialistei în atletism și în toate sporturile, cu și fără crampoane, sporturi de pistă, de iarbă sau de podea, sporturi cu minge mică sau cu săgeată, ca la harbaletă, ajungi la tribunalul colegei Luminiţa Paul și-i spui: “Înaltă Instanţă, ne-am întîlnit cu unul care zice că a fost antrenorul și impresarul lui Carl Lewis”.

SENTINȚA TRIBUNALULUI: EȘTI IGNORANT!
Luminiţa întreabă, un pic de sus, așa cum te privește orice judecător omniscient: “Cum îl cheamă?”. Nici vorbă să fi reţinut pe de rost, deschizi caietul, spui “Joe Douglas” și Măria Sa Tribunalul Sportului se schimbă la faţă și zice: “Oauuu! Am auzit de el. A fondat Santa Monica Track Club, de unde au venit Carl Lewis, Leroy Burrell…”. Ca să fii sincer pînă la capăt, Tribunalul mai înșiră niște nume, dar nu-ţi spun nimic.

Umil, te apuci de scris, bombănind la adresa ta și la adresa prejudecăţii că vorbele trebuie să aparţină personalităţilor ca să treacă de cenzura instinctivă și cu nimic mai puţin păgubitoare a meseriei ăsteia.

Vorbele lui Joe Douglas sînt foarte mișto. Dar adevărul e că nu le-aţi fi citit dacă nu erau ale lui Joe Douglas. Sincer!

– Ce faceți la Londra?
– Antrenez un atlet zambian. El locuiește și se antrenează în California. Are două joburi ca să-și întrețină familia.

– De cînd antrenați atleți pentru Jocurile Olimpice?
– Din 1972, de la München. Am avut băieți și în 1976. Apoi, în 1980, am făcut o pauză din cauza unui “stupid president”, Jimmy Carter. A fost embargoul Americii asupra Jocurilor, vă aduceți aminte. Și acum regretă americanii că au făcut prostia aia.

– Cel mai bun sportiv antrenat a fost…
– Eu nu împart atleții. Am învățat asta în anii pe care i-am petrecut la marginea pistei. Cel mai cunoscut a fost Carl Lewis. I-am fost la început antrenor, apoi manager. Mai multă lume l-a pregătit, eu am rămas în relații excelente cu el.

– Cîți ani aveți?
(Apleacă fruntea și șoptește ca la termenul de expirare al unui mare secret) Am împlinit 39 de ani și am sărbătorit asta de 38 de ori! Cîți ani am? E TARE TIPUL! Asta o scrii cu litere mari.

“Am împlinit 39 de ani și am sărbătorit asta de 38 de ori. Cîți ani am?”

Faci calculul în cap. 77? Nu! 76, că prima oară a sărbătorit chiar cît a împlinit! Rîde.

– Așa e. Iese 76. Dar nu mai calculați, că v-am zis: m-am oprit la 39 de ani și-i tot sărbătoresc de atunci. Asta se întîmplă cînd faci lucrurile cu pasiune.

– Ați cîștigat serios din atletism dacă vă permiteți să veniți din SUA la Londra ca antrenor pro bono al unui atlet zambian.
– Da, am cîștigat, dar nu acesta e motivul pentru care facem ce facem. Ceea ce facem cu drag devine ceva și banii rezultă. Pînă în 1988 nu luam nici un ban de la atleții mei. La un moment dat, ei s-au strîns și mi-au zis «Coach, îți datorăm ceva». Le-am spus că nu-mi datorează nimic și am conceput următorul sistem: nu luam nici un ban pînă cînd veniturile lor nu atingeau 30.000 de dolari pe an. Luam 10% pentru veniturile anuale între 30.000 și 125.000 de dolari și 15% pentru ceea ce depășea 125.000 de dolari.

– Cît timp ați lucrat cu Carl Lewis?
– Din 1980 și pînă în 1996.

– Era dificil de lucrat cu el?
– Țineți minte ceva: cu marii sportivi se lucrează ușor. Pentru că ei se controlează singuri, sînt responsabili, ordonați și ambițioși.

“După programul lui Carl Lewis îți puteai regla ceasul. Mînca la anumite ore, se culca la termene stricte, și-a prețuit marele talent, acesta a fost secretul lui”

– Ce înseamnă să fii un antrenor bun de atletism?
– Înainte de orice, să ai ochi. Eu nu sînt cel mai bun. Dacă mă uit la o cursă de copii sau de tineri, eu spun “Uite, A, B, C sînt buni”. Știu oameni care zic “A, B, C, D și E vor deveni buni”. Și au aproape întotdeauna dreptate! Asta e meseria de antrenor.

“Succesul ca sportiv, ca antrenor sau ca orice nu înseamnă să fi i cel mai bun din lume. Înseamnă să fi i cel mai bun din ceea ce poți fi tu”

– Cîte performanțe aveți?
– Cîte adună un om care, săptămînă de săptămînă, stă pe pistă de cîteva zeci de ani. Am 38 de recorduri mondiale și olimpice. Recordul mondial și olimpic al lui Kevin Young, de la 400 de metri garduri, stabilit la Barcelona, stă în picioare și acum. Era atlet la clubul fondat de mine cînd l-a realizat. Și recordul ștafetei de 4×200 cu Lewis, Burrell, Heard și March stabilit în 1994 e încă valid. Bine, asta nu e o probă olimpică, dar e record nebătut încă.

46,78 recordul lui Kevin Young la 400 de metri garduri la Barcelona 1992

47,63 timpul dominicanului Felix Sanchez la 400 de metri garduri la Londra 2012

– Aveți mereu acest zîmbet pe față?
– Am crescut într-o familie săracă. Și să nu-mi spună nimeni că atunci cînd ești sărac dai pe afară de fericire! Și am fost extrem de norocos. Am făcut toată viața ce mi-a plăcut. Cînd m-am lămurit că voi putea trăi din ce-mi place, mi-am zis că voi zîmbi mereu.

CV
CARL LEWIS

n. 1 iulie 1961, Birmingham (Alabama, SUA)
10 MEDALII la JO (9 aur, 1 argint)
100 m: Los Angeles ‘84, Seul ‘88
200 m: Los Angeles ‘84, Seul ‘88 (argint)
4X100 m ștafetă: Los Angeles ‘84, Barcelona ‘92
SĂRITURA ÎN LUNGIME: Los Angeles ‘84, Seul ‘88, Barcelona ‘92, Atlanta ‘96
10 MEDALII LA CM DE ATLETISM (8 aur, 1 argint, 1 bronz)


Comentarii (2)Adaugă comentariu

Un cititor  •  8 august 2012, 11:58

Impecabil. Ce lectie de modestie!

dan  •  8 august 2012, 17:44

Eu tot zic ca sunt multi oameni buni pe lumea asta. Doar ca ei nu se aduna sa stea impreuna undeva 🙂

Comentează