Două încercări de portrete

Cîteva rînduri despre Alin Moldoveanu și alte cîteva despre Roxana Cocoș. Împreună, ei conturează un profil diferit al campionului român.

marți, 14 august 2012, 2:55

Cîteva rînduri despre Alin Moldoveanu și alte cîteva despre Roxana Cocoș. Împreună, ei conturează un profil diferit al campionului român.

de Cătălin Tolontan și Raed Krishan (foto)

[tab: CAPITOLUL 1]

Suflet de bărbat


Martor la două Olimpiade lîngă Alin Moldoveanu

Văzut din afară, la cîteva secunde după încheierea finalei, Alin Moldoveanu are aceeași reacţie dacă s-a clasat pe locul 4, Beijing – 2008, sau dacă a cîștigat titlul olimpic, Londra – 2012.

Asta se întîmplă întîi pentru că realmente nu-și urmărește decît propriul rezultat. “În timpul concursului, nu știu pe ce loc mă aflu”, spune el. Și într-adevăr nu știe! E strategia lui de a ieși din timp.

E șamanismul despre care nu vrea să vorbească, nu pentru că ar avea neapărat ceva de ascuns, deși cu siguranţă că evită să-și trădeze sistemul de antrenament și concentrare, ci pentru că “nu poţi descrie un fel de a fi”.

Ceea ce e însă imposibil de înţeles este faptul că, la prima vedere, nu pune mare preţ pe loc nici după ce îl află.

La Beijing, și-a strîns arma și a apărut nici bucuros, nici trist la zona mixtă, cu mersul legănat al omului împovărat de costum și golit de resurse. Ratase medalia de bronz la mustaţa unui purice, dacă există așa ceva. Și dacă nu există, aceasta e dimensiunea diferenţei în tir!

La finala de la Londra, în timp ce sala fie erupea, fie se prăbușise în ea de durere, în funcţie de apartenenţa spectatorilor, Alin s-a uitat lung la tabelă abia după ce antrenorul rivalului italian i-a spus “Ai cîștigat!”. Babii zîmbea și el cu măsura șublerului. Ce oameni!

În ambele momente, am încercat să trec dincolo de faţa lui și n-am înţeles mare lucru.

Tot ce am simţit au fost efortul și osteneala, identice la Beijing, la Londra sau la antrenamente.

Cînd își adună pușca și hangaralele unui trăgător, mai grele ca echipamentul de schi, arată ca un om terminat.

De regulă, după concurs, Moldoveanu doarme. Phelps doarme. Mo își plimbă fetiţa. Eroii sînt banali.

Am așteptat o lacrimă de prăsilă, o lacrimă de scos în titlu și n-am obţinut-o. În schimbul gloriei, românul vorbește despre “șansa de o zi” și-ţi dă răspunsul care poate ucide coperta lui Sport Illustrated: “Am ajuns la proba de 10 metri aer comprimat că asta era singura secţie de la clubul de tir de la Focșani”.

Așa arată un erou?
Dacă Anglia este, așa cum se spune, ţara cu o sută de religii și cu un singur tip de sos, atunci ceva din miezul neștiut al acestor credinţe a putut fi observat luni, 30 iulie 2012, preţ doar de o fracţiune de secundă, pe pleoapele tiristului român Alin Moldoveanu, ca un sos transparent al sufletului său de bărbat adevărat.

[tab: CAPITOLUL 2]

Argint pe sms


Imaginea unei fete care a pierdut aurul și căreia nu i-a părut rău nici o clipă

La cîteva secunde după ce a cîștigat medalia de argint la haltere 69 de kilograme, primul simbol din istoria acestui sport, Roxana Cocoș a pus pe mîna pe telefon și i-a dat un sms mamei sale.

“Era emoţionată, aproape că era să leșine de frică, săraca mamă”, a explicat Roxana la conferinţa de presă. Imaginile de pe ecranul gigantic al sălii olimpice au arătat-o pe fată zîmbind telefonului. România schimbase garda gloriei!

De la patronii responsabili și sobri, de la sacrificiile lui Lipă sau ale lui Covaliu, de la “balauri”, cum le spunea cu drag celor experimentaţi antrenorul Roxanei, Petre Becheru, am ajuns să depindem de copiii născuţi în libertate, după decembrie 1989 sau în preajma acelui moment fondator.

Deloc formali și nepretenţioși cu afișarea protocolului, ei sînt însă spirt în a-și atinge interesul. Nu au complexe în faţa nimănui și doar apariţia nord-coreencei Jong Sim Rim a oprit-o pe Roxana să atingă aurul.

“Nu contează”, a spus ea și s-a înhămat din nou la muncă, în drumul ei către un nou concurs pe care, după expresia lui Becheru, “îl tratează ca pe un spectacol”.

Pe Roxana o sunau prietenele și ea stătea niţel cara ghioasă cu medalia la gît, cu telefonul în dreapta și cu buchetul de flori în stînga.

E un pic ciudat, dar cît de bine e de fapt îţi poţi da seama privind-o pe cea care a învins-o!

Campioana olimpică, nordcoreeanca Jong, era mult, muuuuult mai crispată decît toate colegele ei înfrînte, era muncită și nu înţelegea nimic din foiala Roxanei, căreia îi suna telefonul din melodie în melodie, ca un play list adolescentin și o avanpremieră la ceremonia de închidere a Jocurilor.

Aceste două fete, separate doar de doi metri, dar de atîtea zeci de ani, una mulţumindu-i Conducătorului Suprem, iar cealaltă “lui Dumnezeu”, sînt, în relaţia lor invizibilă, una dintre cele mai puternice amintiri umane ale Olimpiadei londoneze pentru ziaristul care le-a văzut.

Vor trece ani și sper ca această generaţie să confirme optimismul celor care cred în ea dincolo de prejudecăţi.

Și mai sper ceva, gîndindu-mă la Jong. Sper ca, la Olimpiadele viitoare, mobilele sportivilor să poată suna și după apelul “Închideţi telefoanele!” adresat sălii.

Telefoanele tuturor sportivilor.


Comentarii (11)Adaugă comentariu

Radu Daniel  •  14 august 2012, 1:32

Frumos!!! De-am fi cu totii de maine asa tara asta ar fi altundeva.
Felicitari Alin Moldoveanu!

E.T.  •  14 august 2012, 7:12

D-le Tolontan, ciudate comentarii faceti!

„De regulă, după concurs, Moldoveanu doarme. Phelps doarme. Mo își plimbă fetiţa. Eroii sînt banali.”

Cum, sa nu fie oare epuizarea psihica ? Dupa primul examen de intrare la facultate am dormit 13-14 ore …

Apoi:

„Cîteva rînduri despre Alin Moldoveanu și alte cîteva despre Roxana Cocoș. Împreună, ei conturează un profil diferit al campionului român.

Cum adica, „impreuna” ? Dar „separat”, separat ce contureaza ? Vreti sa spuneti „amandoi” ?

Multumesc. Moderare placuta.

dan.enache09  •  14 august 2012, 10:40

“Am ajuns la proba de 10 metri aer comprimat că asta era singura secţie de la clubul de tir de la Focșani” – asta mi se pare declaratia ce caracterizeaza cel mai bine situatia actuala a sportului din Romania. Copiii nu mai iubesc sa faca sport, parintii prefera sa scoata o scutire medicala pentru ca tinerii sa aiba timp de altceva, cluburile sportive isi restrang activitatea din lipsa de finantare si de interes.

Se impune cat mai rapid actiuni de corectare a politicii nationale privind sportul de masa, orele de educatie fizica din scoli, dotarea cu dusuri a vestiarelor din unitatile de invatamant. Apoi putem astepta ca la nivelul de performanta sa acceada mai multi tineri si intr-un final putem sa culegem roadele la Jocurile Olimpice.

Medaliile sunt doar rezultatul sportului de masa, nu scopul in sine al unei natiuni care ar fi mult mai curata daca ar transpira mai mult.

ADTYZ  •  14 august 2012, 11:32

si izbasa nu e erou?

Cătălin Tolontan  •  14 august 2012, 16:04

ADYTZ:evident ca si sandra e un erou, cumpara editia de azi a ziarului, vei citi acolo ce au scris colegii mei despre ea

vasim  •  14 august 2012, 17:27

2 eroi cu sigurantza!
Respect pentru ei !
As vrea sa aduc la cunostzintza un alt aspect si anume olimpicii la matematica care tot Romania au reprezentat!
http://a1.ro/news/social/romania-2012-olimpicii-de-la-matematica-nu-primesc-nimic-nu-sunt-bani.html
Cititi va rog acest articol, mi se pare de necrezut ca acesti copii si profesorii lor sa fie asa de nedreptatziti!
Pentru sport sunt bani ca se se dubleze primele dar pentru matematicieni nu ?
Unde este echilibrul domnilor ?
Uite o idee pentru un nou articol de protest domnule Tolontan.
Mult Respect!

mira  •  14 august 2012, 19:29

He, he – viata e complexa si e bine ca o surprindeti asa cum e! 🙂
Am citit cu placere ce ati scris si mi se pare ca sint tuse care fac un tablou… mai asteptam si restul; precis ca mai e… asa se ‘simte’ – bravo Tolo!

vali  •  14 august 2012, 19:56

il felicit pe Alin,dar cred ca la calitatile pe care le are ar putea mult mai mult avand in vedere ca la tir sunt mai multe probe ,deci mai multe sanse de medalie.Daca ar fi avut sansa sa se pregateasca la toate probele de tir,cu siguranta ar aduce mai multe medalii dar la noi nu este interes pt alte sporturi inafara de fotbal……..

dacosagregate  •  14 august 2012, 21:48

ar fi bine sa fim mai buni cu totii ….

E.T.  •  14 august 2012, 23:25

@#6 vasim

Daca reusiti sa scoateti de la dl. Tolontan articol despre olimpicii de la matematica, meritati si dvs. o medalie!

Eu pariez un leu vechi ca nu il miscati.

Succes la moderare, d-le Tolontan.

Blogul lui Meşter · Când ei îți mulțumesc ție  •  16 august 2012, 2:37

[…] mai mare decât părea a televizor. Îmi vin în minte cuvintele pe care sportivul i le spusese lui Cătălin Tolontan cu câteva zile în urmă: “Am ajuns la proba de 10 metri aer comprimat că asta era singura […]

Comentează