Toți oamenii Londrei

Ceremonia de închidere a Jocurilor și de deschidere a cărții de povești

marți, 14 august 2012, 1:20

Ceremonia de închidere a Jocurilor și de deschidere a cărții de povești

Olimpiada 2012 a fost cool și emoționantă. Ne folosește la ceva?

Scena s-a acoperit cu ziare. Oameni s-au înfășurat în ziare. Mașinile au primit huse de ziare, precum modelele secrete testate pe șosele pustii de mare viteză, dincolo de Cercul Polar.

Ziarele și ploaia au fost, în 2008, cartea de vizită a “momentului Londra” din festivitatea de predare a torţei de la Beijing. Ziarele și muzica au fost prezente duminică, pe tot parcursul ceremoniei de închidere a Jocurilor 2012.

“Cînd nu mai văd ziare consistente, știu că am ajuns într-o ţară cu probleme”, spunea un muzician.

De la ecranizarea cazului Watergate, ziarele n-au mai primit un asemenea elogiu la scară ca în spectacolul ultimei nopţi a Olimpiadei londoneze.

Octavian Belu și amintirile sale tipografice
Literele serifate din familia Times au rămas pe tot parcursul ceremoniei acolo, înscrise în podeaua uriașă în culorile United Kingdom pe care și-au luat “La revedere!” sportivii din cele 204 ţări.

“Aud că în ţară se tot închid ziare”, spune Octavian Belu. “Mătușa mea a fost căsătorită cu Bebe Firănescu, un vechi cronicar sportiv. Eram copil și, ori de cîte ori veneam în București, pierdeam vremea prin tipografie. Îmi plăceau zgomotul mașinilor și aroma cernelii și a hîrtiei”, își amintește antrenorul gimnastelor.

“Nu vreau să-mi imaginez lumea atunci cînd vor dispărea de tot ziarele și vom rămîne doar cu internetul și cu televiziunea”, mai zice el, uitîndu-se nostalgic la orașul uriaș în care și-a petrecut ultimele trei săptămîni.

“Dați televizorul mai încet și o să-i auziți!”
Englezii nici atît. Ei nu vor să accepte lumea fără ziare sau fără muzică și au spus-o de la începutul emoţionant și pînă la acest final melodios al Olimpiadei.

“Imnul nu se cîntă singur. Daţi televizorul mai încet și îi veţi auzi!”. Nu e un atac la televiziune, e unul dintre sloganurile campaniei publicitare “Don’t fly! Support Team GB”, imaginată de agenţia BBH Londra pentru British Airways.

“Ce curaj să-ţi inviţi publicul să nu-ţi consume produsul!”, spune Silviu Șefer de la Momentum, cei care s-au ocupat de marketingul COSR pentru Londra.

Nici nu știi care e eretismul maxim. Să fii companie aeriană și să-ţi îndemni clienţii să nu-ţi folosească produsul o vreme sau să-i rogi să dea niţel mai încet sonorul televizorului?!

Scuze pentru că au vorbit pe imn
Și ce să facă? Să devină voluntari, 70.000 de norocoși au fost aleși de către computer în 45 de minute dintre cei 250.000 de aplicanţi, să participe la Jocuri, să-și cumpere biletele enorm de scumpe, de la 45 la 300 de lire, sau să privească la televizor, dar un pic pe “mute”, ca să se audă muzica arenelor, imnul și inima orașului învelit în ziare.

Înaintea spectacolului de închidere, BBC și-a cerut scuze pentru că “în mod nefericit, comentatorii au vorbit pe imnul britanic la o ceremonie de premiere”.

Misterul vrajei
A trecut o lună de la prima corespondenţă a ziarului de aici, de la Londra. Oamenii străbat euforici străzile în această ultimă noapte. Euforici și grăbiţi, pentru că, peste cîteva ore e luni dimineaţa și se întorc la muncă. Efortul e ţesătură invizibilă în viaţa britanicilor. Efortul celebrat peste tot, de la efortul imaginaţiei și pînă la cel al mașinilor, pe care nu încetează să le elogieze. O sală întreagă a Muzeului Știinţei, mare cît parterul magazinului Unirea, este dedicată poveștii aburului.

Multă lume s-a întrebat de ce Jocurile londoneze au fascinat atîţia oameni de pe toate continentele și au lăsat o impresie de fascinaţie delegaţiilor, chiar și celor care se întorc acasă cu un sentiment sportiv împărţit între satisfacţie și deziluzie. România are palmares scindat, dar sportivii români au fost încîntaţi de ceea ce au trăit aici.

Cum se explică vraja?
1 Poate că primul motiv ţine de simbol. Într-o neașteptată încălcare de protocol, Regina a acceptat să joace în acel clip amuzant cu agentul 007, proiectat la ceremonia de deschidere.

Nu e nevoie să cunoști, cine cunoaște?, restricţiile Casei Regale pentru a fi mișcat de întîmplare.

La puţin timp după ce fusese onorată de o lume întreagă cu ocazia jubileului, Regina a renunţat la solemnitate și s-a supus propriei ironii. Pentru prima oară în cei 60 de ani de domnie ea s-a autoparodiat și asta, dintr-o dată, nu doar că a emoţionat mulţimea, de pe stadion și din faţa televizoarelor, dar a și detensionat toate așteptările negre, toate spaimele, tot pesimismul.

2 Apoi, a fost vorba de oraș și de ţară. Londra și-a pus la dispoziţia ochilor și minţilor oaspeţilor săi toate minunile. Parcurile, muzeele, străzile curate pentru un oraș cu 8 milioane de locuitori, capodoperele arhitectonice, transportul impecabil și sentimentul de siguranţă din miezul nopţii, totul a contat.

“Am simțit istoria și frumusețea, a fost cel mai frumos traseu de maraton pe care l-am alergat”

Le-am cules aceste cuvinte Constantinei Diţă, Lidiei Șimon și lui Marius Ionescu. Din ziare, am văzut că toţi cei peste 200 de maratoniști au furat mai apoi declaraţia de la ei.

E un oraș nu scump, ci exagerat de scump, dar dacă socotiţi că la muzeele de stat intrarea este liberă, că există 8 curse de avion pe zi București – Londra și că sandwichurile și salatele de la orice colţ de stradă sînt mîncarea favorită a mulţimii, gîndiţi-vă dacă nu vreţi să vedeţi chestia asta fabuloasă!

3 Oamenii sînt cei care, pînă la urmă, au făcut diferenţa. Amabili și politicoși, fără să fie servili, londonezii și-au depășit ei înșiși circumspecţia și au participat la Jocuri cu un entuziasm tulburător tocmai pentru că vine din partea unor cetăţeni maturi, în cel mai modern sens al cuvîntului.

N-au spus-o direct, dar le-a fost frică. Frică de atentate, frică de pedeapsa pieţei libere, “asemenea costuri nu se susţin!”, frică că-și vor pierde timpul, orașul și mîndria. S-au întrebat dacă vor fi în stare, dacă nu cumva metroul, voluntarii, organizarea sau toate la un loc vor ceda.

Dar n-au făcut-o cu frică. Îndemnaţi de acel gest crucial al Reginei, s-au apucat de treabă și de joacă, și-au văzut de viaţă și de muncă și au trăit din plin, transformînd cele 17 zile ale Olimpiadei într-una singură.

Au trăit cu bucurie, conștienţi, amuzaţi și prezenţi, așa cum bătrînii înţelepţi ai Atenei îi îndemnau pe oameni s-o facă.

Am văzut nevăzători în costume de voluntari, ajutaţi ei înșiși de cîini, dar ajutînd oameni. Am văzut voluntari în cărucioare indicînd, cu zîmbetul pe buze, drumul oamenilor care se grăbeau spre stadioane. Acestea nu le pot uita!

Londonezii au transformat această unică zi, e tot ce avem, gîndiţi-vă!, în “Momentul vieţii noastre” și în “Turul nostru de onoare”, așa cum titrează ziarele care la această oră au ajuns deja în tipar.

“Astea nu sînt știri, e panică!”
Gîndul întoarcerii în ţară nu e simplu. Aș minţi dacă aș spune altceva.

Din cînd în cînd, am tastat numele siteurilor românești și ale televiziunilor de știri. “Astea nu sînt știri, e panică”, îmi arată colega mea Luminiţa Paul textul din Der Spiegel despre efectul programelor de televiziune din Spania asupra oamenilor. “Normal că se uită jumătate din timp la sport. Dacă n-ar fi emisiunile sportive, spaniolii ar lua-o razna”, scrie ziaristul.

La noi e la fel sau poate și mai rău.

Mi-e frică să mă întorc în frică, chiar dacă tocmai am învăţat că nu ai de ce să te temi. Cine mi-a spus asta? Toţi oamenii Londrei.


Comentarii (8)Adaugă comentariu

explorish  •  14 august 2012, 2:05

🙂
drum bun spre casa. a fost fain. si voi v-ati ridicat la inaltimea evenimentului. si nu ma refer la lozincile (oarecum deplasate) cu „senzational, editie de nustiucate pagini”, ci la continutul articolelor „trimisilor speciali”. ce ziceti, se poate standardul asta pentru tot ziarul, de-acum inainte tot timpul? hai, nu va fie frica 😉

Cristi  •  14 august 2012, 7:52

Prin sport, si nu numai, invatam sa iesim din frica!

Gabi R  •  14 august 2012, 12:32

Felicitari Catalin,un punct de vedere reusit,mai ales cand vine din partea unui ziarist ce isi mananca painea intr-o realitate romaneasca foarte dureroasa,trebuie si acasa sa nu aveti frica si sa evitati presa sportiva politica,elogiile catre persoanele zero care conduc prin coruptie sportul si fotbalul romanesc,sa va uniti si sa reactionati,altfel,incet incet participarile noastre internationale vor ramane doar simple,nostalgice amintiri…

Valentin  •  14 august 2012, 14:00

Esti sigur ca nu vrei sa ramai acolo unde ai The Times? Noi te asteptam cu Pravda, se pare…

Apropo de The Times, sunt abonat la editia online. As plati si pentru onlineul unui GSP de calitate, as plati si pentru continutul acestui blog. Ziare pe suport clasic nu am mai cumparat de cativa ani si nici macar nu stiu daca si unde mai exista chioscuri de ziare in preajma. Am 29 de ani si sunt programator. Faceti un studiu si, daca sunt destui ca mine, cereti bani pentru un GSP online de calitate.

Si inca ceva: multumiri si felicitari sincere pentru postarile din ultima luna. Ati fost formidabili. Mi-am baut cafeaua, in fiecare dimineata, pe blog.

mira  •  14 august 2012, 19:48

Ce frumos!!! Foarte bine surprins spiritul britanic, cu modestia si lipsa de fasoane, cu simplitate si rafinament. Am citit cu interes si multa placere tot ce ati scris despre britanici, despre Londra si despre ce ati trait acolo. Thank you so much, Mr. Tolo!

anonymous  •  15 august 2012, 13:47

domnule tolontan,

da. JO 2012 au fost absolut speciale, dar nu doar din motivele insiruite de dumneavoatra mai sus. noi, ca simpli citirori, am mai avut unul: catalin tolontan. stiu ce veti spune si ce veti gindi fara urma de ipocrizie: „ca fara echipa nu ati fi reusit”, dar acest lucru partial adevarat. eu am convingerea ca gazeta sporturilor si acoperirea JO ar fi fost absolut banale fara dumneavoastra, in timp ce blogul catalin tolontan ar fi emanat acelasi magnetism si ar fi raspindit aceeasi savoare fara echipa gsp. nu stiu citi si-au imaginat cum ar fi fost olimpiada fara corespondentele dumneavoastra. eu am facut-o si concluzia a fost sinistra.

vreau doar sa va multumesc pentru tot ce ati facut, sa va string virtual mina, sa imi scot palaria in fata dumneavoastra, sa fac o plecaciune pina la pamint si sa va rog din tot sufletul sa ne rasfatati la fel si peste 4 ani, la rio, daca nu din postura de redactor sef al unei publicatii tiparite, macar ca freelancer. eu pot doar sa va promit ca, daca iesiti din trustul intact si va deschideti un blog personal, nu o sa am nicio retinere sa platesc o taxa lunara consistenta pentru a avea privilegiul sa va citesc in fiecare zi.

Cătălin Tolontan  •  15 august 2012, 19:57

anonymous: va multumesc, ma flateaza ceea cea ati simtit si simt ca mi-am facut treaba. Va asigur insa de ceva si va rog sa va ginditi adac nu cumva se aplica si-n profesia dvs: nu as fi putut face asa ceva fara colegii mei!

A,  •  16 august 2012, 1:52

Minunata Londra! Un oras spectaculos, cu oameni care-ti zambesc din senin, calmi, draguti, politicosi. Sper sa mai ajung vreodata pe acolo…

Comentează