Sportul în epoca avioanelor de vînătoare și a lui Yurika Masuno

UPDATE: Sper sa nu greșesc, nu greșesc, am găsit aici!, mi-am amintit brusc că Sorin Ionița scrisese demult un articol despre filiera de la Otopeni. Îmi rămăsese în memorie ideea că relatase că a fost luat la mișto de unul dintre combinatori.

vineri, 31 august 2012, 12:29

UPDATE: Sper sa nu greșesc, nu greșesc, am găsit aici!, mi-am amintit brusc că Sorin Ionița scrisese demult un articol despre filiera de la Otopeni. Îmi rămăsese în memorie ideea că relatase că a fost luat la mișto de unul dintre combinatori.

Hîrrr.Pîrrr. Deci Hîrrr, pîrrr și îhî. Dacă șefii COSR ar fi lansat în eter onomatopee, aveau o șansă mai mare de a reforma sportul românesc.

La trei săptămîni după ce au spus „Dați-ne conducerea sportului de performanță!”, peste idee s-au așternut stupoarea, interjecțiile și tăcerea. În această ordine, mereu în această ordine.

Asta nu înseamnă că ei sînt niște eroi și că cei care-i contestă sînt retrograzi.

Propunere deschisă
Morariu și Dobrescu au făcut un lucru neobișnuit pentru România, care are toate șansele să se sfîrșească precum orice lucru banal din România. Au lansat o dezbatere După un scurt destin de porcăială, tema pare că se instalează într-o lene generală.

Întîi că ei au fost direcți. La noi, regula e să controlezi, dar fără să-ți asumi. Să primești finanțare, dar să nu dai socoteală pentru rezultate. Vorba aia, în sport banii sînt publici, profiturile sînt private, iar performanțele sau lipsa lor sînt explicate ca ploaia. Fenomene naturale.

Exact cum a scris Radu Naum: sportul nostru e ca un deșert al federațiilor care se bucură că le mai cad ceva picături din țevile ruginite.

Morariu și Dobrescu au spus: statul e un prost administrator, sportul nu mai poate fi de stat, dați-ni-l nouă să-l conducem pentru că, uite, am adus sponsori, am făcut baza de la Izvorani, unde se antrenează chiar și lotul de gimnastică, una dintre federațiile cu cel mai mare buget public.

Proiectul Armaghedon
Cei din federații au sărit imediat. Doar Marius Vizer, plasat pe o orbită externă, a avut temeritatea să contrazică public propunerea. „Nu e bine, COSR nu se pricepe la asta, soluția e la Federații”, a zis românul cu cea mai înaltă poziție din sportul mondial.

Cîțiva au lansat un Armaghedon împotriva COSR, iar mulți alții l-au susținut. Dacă ei sînt anonimi, iar Armaghedonul e asumat țățesc, „doar așa ne pot înțelege Morariu și Dobrescu”, în fine, chestie de stil, deci dacă sînt anonimi și violenți în exprimare nu înseamnă că nu au partea lor de dreptate.

Nu e o poveste despre Bine și Rău
De fapt, realitatea e complexă și de asta ar fi nevoie de o dezbatere.

Numai în mentalitatea Ku Klux Klan lupta e între Bine și Rău. Ku Klux Klan și România, ca să fim sinceri.
Mai ales în ultimii ani, orice temă publică e discutată cu senzația că se întîlnesc purii cu impurii, îngerii și diavolii, „ai noștri” și „ai lor”. De fapt, de cele mai multe ori, nu e așa.

Dar cum e? Cum e normal să fie. Se întîlnesc oameni care vor binele unui domeniu și binele lor profesional și personal, nu e nimic infam în asta!, dar care au interese și concepții diferite. Acestea sînt taberele reale! De ce nu se ajunge la discuție, la argumente și la competiția proiectelor, e o discuție lungă. Alta e tema acum: ce se poate face cu sportul românesc?!

În nici un caz nu ar fi util să se facă pace. Adică somn. Spre asta mergem.

Iluzia lui Victor Ponta
Tentația păcii e mare. A spus-o chiar Victor Ponta, care se iluzionează că va primi un proiect care să poarte semnătura „tuturor oamenilor de sport”.

Această utopie poartă un nume în management. „Avizul invizibil” e sindromul în care un lider nu acționează și lasă lucrurile să meargă, amînînd soluția dificilă pentru că speră că oamenii vor vedea, pînă la ultimul, că el n-are altă soluție. Dar nu de asta e pus el acolo, ca să obțină unanimitatea și avizul invizibil al tuturor.

Nu mă îndoiesc de buna credință a actualului premier în sport, dar am certitudinea incompetenței guvernului. În sport și nu numai. Cînd trec două săptămîni după ce studenta japoneză Yurika Masuno este ucisă cu sînge rece de „filiera Otopeni” și filiera continuă să opereze, înseamnă că, pur și simplu, ne conduc oameni incapabili să izoleze o problemă și s-o rezolve!

Sînt niște inconștienți și nici o duzină de emisiuni la televiziunile prietene nu au cum să-i vindece de nepricepere!

Drama lui Yurika Masuno
În timpul ăsta, ministrul de interne cere audituri pe comunicare pentru nu știu ce comunicat al Jandarmeriei, șefii aeroportului se schimbă politic și sistemul care a născut crima continuă să funcționeze. „Șoferul de taxi a crezut că tot ce poate păți fata e să fie jefuită”, a explicat cineva de ce taximetristul a lăsat-o cu asasinul la margine pădurii. Adică nu era mare lucru, nițel jefuită!

În toate țările civilizate, demisiile ar fi dublat consecințele penale în cazul dramei lui Yurika Masuno. Victor Ponta a cerut ieri o informare. După două săptămîni! Suprapunerile între instituții, zonele gri de responsabilități, toate astea-s discuții de făcut cu creionul pe hîrtie în cabinetele din Palatul Victoria, nu în public.

Nouă să ne spună cine își asumă îngrozitoarea consecință și senzația de nesiguranță pentru toți românii și străinii care vizitează România. Impozitele sînt prețul plătit împotriva sălbăticiei, le achităm, așa că să facă bine Guvernul USL și să să ne explice cum o fată de 20 de ani a murit în chinuri îngrozitoare după ce abia pusese piciorul în România!

De multă vreme n-am primit o probă de deficit cras de umanitate, dublată de incompetență. Te întrebi cum se poate rezolva o situație mult mai încurcată precum cea a sportului românesc.

Statul și dezastrul
Pare o pierdere de timp. Dar să mai încercă o dată și să pornim de la ipoteze. Este statul un administrator dezastruos al sportului? Este, întotdeauna și peste tot, sistemul comercial o soluție?

Ministrul apărării din Marea Britanie a avut o surpriză. Înainte să fie ales în Parlamentul Britanic și, mai apoi, să devină ministru, conservatorul Philip Hammond a lucrat aproape 20 de ani în mediul privat. Angajat, director, antreprenor, el n-a scăpat nici o ocazie să facă bani.

Cînd, chiar înainte de Olimpiadă, i-a căzut în cap scandalul G4S, firma care n-a fost în stare să asigure serviciile de securitate pentru Jocuri, Hammond a crezut că a băgat-o pe mînecă. Pentru că premierul Cameron i-a cerut să scoată soldații din cazărmi și să-i pună la filtrele de la intrarea în baze.

Despre costuri și oameni
Într-un interviu pentru „The Independent”, ministrul povestește cum felul în care Armata a rezolvat problema și comportamentul impecabil al oamenilor săi l-au făcut să-și schimbe opinia. „Sistemul comercial nu funcționează întotdeauna, nu e mereu bun”, declară el.

Ce spune, în esență, Hammond?

Că există domenii în care nu poți lucra doar gîndindu-te la costuri, la profit și la rentabilitate. Obsesia cifrelor te face să o dai uneori în bară și, dacă asta se întîmplă în compania ta, OK, te privește, dar dacă asta se petrece în sănătate, în apărare, poate în sport, în educație, în cultură, în ceea ce privește esențial un popor întreg sau doar sufletul chinuit al lui Yurika Masuno, atunci poate că merită să reținem revelația acestui ministru.

Un avion sau patru avioane?
Hammond dă un exemplu de diferență între un sistem public îngrijit, da, nu se compară cu al nostru!, și un sistem privat. El povestește că, la un moment dat, a cerut statului major să-i spună ce presupune ridicarea unui avion Typhoon într-un punct de deasupra Marii Britanii. „Ofițerii mi-au spus că avem nevoie de 60 de oameni și de patru avioane”, spune el.

„Am cerut un avion, nu patru!”, le-a răspuns. „Da, Sir”, i-au răspuns, impasibili, ofițerii. „Dumneavoastră ați cerut unu, dar noi întotdeauna ridicăm două în astfel de cazuri, ca să fim siguri”. „OK. Și al treilea?”. „Al treilea ca soluție de rezervă dacă lucrurile merg prost”. „Și al patrulea?!!!”. „Al patrulea ca soluție dacă lucrurile merg catastrofal de prost”.

„E un alt etos, un alt mod de operare”, conchide Hammond.

Tocmai pentru că e un alt etos, ar fi pe deplin respectuos și rațional, de vreme ce și COSR și federațiile vor bine sportului, să discute deschis înainte să se ridice avioanele de vînătoare. Unu, doi, trei, patru…


Comentarii (43)Adaugă comentariu

Sandu  •  31 august 2012, 12:49

Ai dat-o cu efect, dar … BRAVO TOLO !

dan  •  31 august 2012, 12:50

Cu scuze, nu cred ca vrea nimeni binele sportului, mai bine zis acolo nu pare a fi pasiune ci doar supravietuire (la unii) si vanitate (la altii).

nicudogaru  •  31 august 2012, 12:56

„Tolontan despre incompetenta actualului Guvern”- ai grija ca nu te apuca paltonul in trustul turnatorului Felix!!
In alta ordine de idei ne anuntati ca Ponta vrea sa reinfiinteze Daciada. Nu asteptam sa se rainfiinteze si Cantarea Romaniei. Nu de alta, dar vuvuzelele de pe Antena 3 nu mai par suficiente pentru gadila imensul orgolui al liderilor USL.
Pe cand mai multe despre irosirea banului public in frunze, concerte si raliuri de Ponta ( de poanta, imi cer scuze)
Mare regret pentru tragedia lui Yurika Masuno, dar Ministerul de Interne era ocupat de minirecensaminte si de „omorarea” legala a catorva milioane de romani, nu de siguranta turistilor straini.

roman  •  31 august 2012, 12:57

Foarte frumos ca ai reusit sa faci o conexiune intre mai multe subiecte interesante (si pe care cred ca doreai sa le abordezi) si sa structurezi totusis bine articolul.
N-am fost de multe ori de acord cu opiniile tale, insa de scris, scrii bine. Cred ca asta e si frumusetea, ca putem sa nu fim de acord unii cu altii.
Aici ai dreptate! Si problema este din 90, nu de ieri, de azi. Legi scrise cu mici scapari, institutii tampon concepute pentru zona gri, functii create din start ca tap ispasitor pentru altii, etc. Om fi si noi de vina!

Mihaela Ciobanu  •  31 august 2012, 13:07

Iti multumesc ca exprimi public revolta pe care o simt si eu in legatura cu cazul Yurika Masuno si cu lipsa de actiune a guvernului Romaniei. Ea amurit in chinuiri groaznice iar parintii ei …cum mai pot ei trai acum? Ma urmareste aceasta intrebare…la fel de mult ca si inconstienta si nesimtirea guvernului Romaniei.

ion  •  31 august 2012, 13:12

Da Domnule !
De data asta , sus palaria! Ei , parca mai vii de -a casa , mai combativ si la obiect . Despre Ponta te-ai lamurit si tu . sper sa nu mai participi la evenimente mineresti ca si ala cu referendumul!
In rest, stima!
ion

Gabriel Bratu  •  31 august 2012, 13:15

Cataline, nu te mai enerva. Nu ai cu cine. Si nu de azi, de ieri. Din 1990 incoace.

Cătălin Tolontan  •  31 august 2012, 13:26

roman: sintem obligati sa nu fim de acord pe toate temele, altfel inseamna ca am fi robotei, vorba sandrei izbasa

laurentiu  •  31 august 2012, 13:45

DA, deci DA! 🙂
Avem un guvern si un parlament incapabil sa ne fereasca de hoti si criminali!
Oare din cauza ca membrii clasei politice se comporta la fel cu fauna din Otopeni?

silviu  •  31 august 2012, 13:50

felicitari pentru articol!

dani  •  31 august 2012, 14:02

Eu unul nu inteleg de ce este vinovat Ponta de moartea tinerei japoneze.. si de ce este facut responsabil pentru halul in care a ajuns sportul romanesc care de ani buni nu mai are rezultate..Daca credeti propunerea lui Morariu si Dobrescu solutia salvatoare pentru iesirea din impas in care se afla sportul romanesc atunci va inselati.. P.S In Italia sunt ucisi romani si niciun italian nu critica guvernul italian…

dani  •  31 august 2012, 14:06

Si inca ceva..Daca vorbim de siguranta publica..Nu v-am vazut sa luati atitudine cand branconierul Igas a dat afara politisti si jandarmi ca n-avea bani sa-i mai plateasca…

Bibi  •  31 august 2012, 14:07

BINE domnule, dumneavoastra aveti intotdeuna dreptate. Nimeni nu a fost bun. Poate o sa gasiti niste oameni competenti pana la pensie. Eu nu pot decat sa va urez succese extraordinare. Cand veti gasi guvernul competent sa anuntati, dar numai pana in 2042 ca dupa aceea eu ies la pensie si o sa ma doara la 10 m in spate de competenta guvernelor coloniale ale Romaniei postdecembriste. Hai pa si multa bafta la cautare.

PS. poate vine inapoi Tante Nuti Udrea ca ea era mai compententa si oricum pe Base il vor toti vesticii + PDL-istii locali. Hai pa.

Kendo  •  31 august 2012, 14:37

Nitel jefuita… Ti se face pielea de gaina cand vezi cum gandesc unii dintre indivizii cu care ai ghinionul sa imparti tara asta.
(MODERARE: e un indemn indirect la violenta, nu-l aprobam).
Din pacate, suntem o tara de lasi, de hoti, de „merge si-asa”, de mica ciupeala, de analfabeti, dar bisericosi din cale-afara, de nespalati, imputiti si nehaliti. Faptul ca in toata fauna asta gasesti uneori oameni extraordinari e o minune incredibila.

Cata  •  31 august 2012, 14:51

am o intrebare: care e scopul acestui articol? atunci il voi fi inteles mai bine, probabil. deocamdata ma abtin de la comnetarii pt ca sint nefavorabile in sensul ca amesteca atit de tare lucrurile incit iese o balmajeala precum dovezile de posesie a armelor de distrugere in masa de catre iraq. deci ce a simtit autorul, ce stare si ce ginduri ii strabateau mintea ? sint tare curios.

Ta’Vee  •  31 august 2012, 14:51

Cu tot respectul Tolo, dar nu cred sa pese la cineva din Guvern sau Parlament de cea ce ai scris tu mai sus. Toti sunt niste incompetenti si niste corupti care doar se lupta pentru o bucata mai mare de ciolan, nici decum pentru interesele omului de rand. Ca-i basexu, ca-i plagiatoru’, ca-i libidinosul, TOTI sunt o apa si-un pamant. La ora actuala nu avem 1 politician capabil sa conduca aceasta tara. Ar trebui desfintat si Parlamentul si Senatul ca tot sunt degeaba. De 20 de ani nu au facut NIMIC pentru tara asta. Dar nimic.

Cătălin Tolontan  •  31 august 2012, 14:59

cata: vreti sa rezum in doua rinduri un articol? Incerc.

Daca isi face bine treaba si-si respecta cetatenii, statul e in stare de lucruri bune, dupa cum e capabil si de de iresponsabilitati monstruoase. Asa ca nu exista o singura cale de evolutie a sportului romanesc, important e sa le discutam.

ion  •  31 august 2012, 15:20

macar cosr-ul pare a veni cu o viziune.

cine site sa-mi zica care a fost ministrul sportului care a avut o viziune. care a zis: „suntem aici, trebuie sa ajungem acolo, facand x,y,z.”. hai sa extidem discutia: dar un alt ministru? dar un presedinte? (in afara de proiectul euro-atlantic romania nu mai avut o viziune).

nesiugranta viitorului este una din marile angoase. si e si normal, cand habar n-ai ce se va intampla maine.

Lereter  •  31 august 2012, 15:30

Dupa multa vreme jurnalistul Catalin Tolontan ma lasa fara replica.Nu potzice decit : subsciu in totalitate.Doar cu remarca-acest articol ar trebui publicat zilnic,macar o perioada,altfel „În nici un caz nu ar fi util să se facă pace. Adică somn. Spre asta mergem”.

Șerban  •  31 august 2012, 15:42

Sper că toată lumea-i convinsă că în condițiile în care rămâneam cu un guvern PDL, c-ar fi fost Boc sau M.R.Ungureanu în frunte, nu conta, azi nici nu se punea problema. Vinovați sunt cei de la USL, cam asta vrea să spună Tolontan!

darvvin  •  31 august 2012, 15:45

Te deconspiri tot mai mult , maine o să ne spui ca Ponta era complicele ucigasului

Cata  •  31 august 2012, 16:17

@Tolo

Ia intreaba ce a inteles fiecare din articolul tau inainte de a fi oferit explitatia de mai sus. Nu esti curios?

Nu am dubii ca asta ai dorit sa transmiti. Te cred.

Statul sintem noi toti: si cel care a ucis, si cel care a salvat de la moarte pe cineva. traim intre aceste granite si inca multe altele. Orice viata pierduta, curmata in urma unei crime, accident, razboi etc este o tragedie in sine pt ca VIATA e tot ce avem pe acest pamint. ce e dupa, va fi dupa! stii foarte bine, ca si mine de altfel, ca oricit de bine s-ar organiza statul nu va putea preintimpina crima! numai devoltarea personalitatii umane, a constiintei, a discernamintului, a educatiei, insusirea valorilor mai ales intelegerea supremei valori numita VIATA, il va face pe fiecare sa perceapa binele si sa-l separe de rau! si in viata, si in sport! in sport putem sa-i spunem indiferenta, dezinteres, nepricepere, indolenta, orgoliu, proasta rinduire a lucrurilor…ca sin in viata… apropo de prosta rinduire, stii ca FR Handbal are impusa in cadrul competitiei interne de juniori 1,2,3 si probabil seniori obligativitatea ca echipele sa aibe un numar minim de jucatori de o anumita talie? stii ca o echipa care joaca si cistiga meciul dar nu are acest numar minim impus de jucatori de talie pierde meciul la masa verde cu 0-10? si bate o echipa cu talii…ori asta ce ne spune ca promoveaza FRH??? doar un exemplu de proasta rinduiala… iti imaginezi cite talente sint obligate sa abandoneze ??? de ce, pentru 3 cm, sau 5cm, sau 10 cm? si intre timp handbalul romanesc, cel masculin, unde a ajuns sub managementul uriasului de 2m pe nume Cristian Gatu? El a avut voie sa joace pentru ca a avut norocul sa nu aibe un sef de federatie ca el… Lumea, asa cum am alcatuit-o noi azi, e un intreg sir de lucruri strimbe, in dispretul vietii si a bunului simt. Cind ne vom hotari sa facem ceva, tragediile vor inceta sa se mai produca! Nu o singura persoana e vinovata de moartea tinerei fete, un vis spulberat de un animal, ci NOI TOTI pt ca am creat un monstru care ne devoreaza prin stres, prin lipsuri, prin instincte primare, prin nepasarea noastra determinata de lupta pentru supravietuirea zilnica! ba chiar am fost atit de primitivi incit i-am considerat eroi pe cei care au distrus iraqul; si inca multi eroi se pregatesc acum pentru iran… eu ma simt vinovat pentru moartea tinerei fete! ma doare, ma chinuie!

Eugen Iani  •  31 august 2012, 16:22

Domnule Tolontan,
Nu va suparati daca va raspund printr-o comparatie sugestiva pe care ar trebui s-o inteleaga multi din tara asta!
Sunteti chirias intr-o casa destul de subreda, care asteapta multe reparații; un chirias nu perfect, dar nici rau exemplu ca proprietarul ce v-a precedat.Mai mult, proprietarul a fixat pretul chiriei fara sa va consulte! Ce va ramane de facut? Ori returnati casa ultimului proprietar s-o paraduiasca in continuare cu acceptul clar al sefului de scara, ori incercati sa carpiti cum se poate pana cand veti avea posibilitatea sa deveniti noul proprietar si sa investiti cu folos!

Cătălin Tolontan  •  31 august 2012, 17:00

raspund cu senzatia clara a dialogului, ceea ce nu e deloc putin in vremurile astea

eugen iani: parabola dvs e parabola democratiei, toate regimurile care se succed spun asta si, intr-un fel, au si indreptairea, pentru ca trec dintr-o perspectiva in alta, dintr-un proiect in altul la fiecare schimbare de Putere

cata: da, ne doare pe mai multi moartea tinerei japoneze, dar ne doare nu doar pentru ca natura umana are si aceasta latura intunecata, dar ne doare si pentru ca stim ce se petrece la otopeni, stim ca la noi viata omului nu e pretuita cu adevarat si mai stimca oamenii care conduc sint nepriceputi

dan_kerko  •  31 august 2012, 17:02

BRAVO !!! PROFESIONALISM DESAVARSIT ! PS. RECUNOSC CA , NU TI-AM APRECIAT TOT TIMPUL ARTICOLELE (din subiectivism) DAR MEREU AI FOST OBIECTIV !!! TINE’O TOT ASA !!! FELICITARI !

me  •  31 august 2012, 17:25

Intrebarea este ce a facut stanga si ce face dreapta? Credeti ca Don Boc, Ungureanu, Basescu ar fi facut ceva mai mult? Da, ar fi pansat ranile infectate si ar fi copt pe dedesupt, caci asa s-a facut mereu. Don Tolo de Don Basescu cand l-a decorat pe „Bricheta” de ce nu ati rabufnit. De fiecare data criticam si ne ascundem ca socatele in spatele altora, fara a face ceva concret. Cati dintre dumneavoastra incercati sa faceti ceva concret pentru tara asta? Cati dintre noi ar fi intervenit impotriva agresorului lui Yurika Masuno? Toti ne dam viteji, dar la multi dicteaza banul si siguranta de sine.

nicu  •  31 august 2012, 17:36

offtopic: putem cumva sa cerem pedeapsa capitala pentru ucigas???
Cum sa facem sa le deshidem ochii celor ce trebuie sa ia niste decizii rapide si eficiente??? Vreo sugestie tolo???

Cătălin Tolontan  •  31 august 2012, 17:39

me: nu ma certa ca nu sint in dispozitia potrivita, te rog. Pentru tara muncesti si-ti platesti impozitele, in primul rind. Apoi, daca esti la virsta de munca si esti profesor te duci la catedra, daca esti medic, la spital, daca esti jurnalist, scrii si tot asa… Acesta e inceputul. Nu furi, nu pacalesti statul… Hai sa vedem citi trec testul asta si apoi vorbim si de restul. Deocamdata, nu ma certa ca nu fac nimic ca asta nu o suport. Mi se pare demagogie.

E o intrebare pe care mi-a pus-o si Elena Udrea la televizor, „Da dvs ce faceti pentru tara, domnule Tolontan?” si i-am dat acelasi raspuns.

Cătălin Tolontan  •  31 august 2012, 17:44

nicu: se poate cere, dar intram intr-o dezbatere infinita. Pina la pedeapsa capitala mi se pare tare de tot ca taximetristul care i-a dat bani ucigasului ca sa o aduca pe japoneza in masina lui n-are nici o treaba. E martor dupa ce au plimbat bani si un om intre ei si consecinta a fost o crima!

Intreb si eu: mai are licenta cineva care si-a lasat clienta la marginea padurii intr-o situatie nesigura care a condus la moartea ei?!

magus1349  •  31 august 2012, 18:26

@ nicudogaru „In alta ordine de idei ne anuntati ca Ponta vrea sa reinfiinteze Daciada.”A fost doar o greseala de redactare . Ponta se referea la Daciana . Cat despre turista japoneza , e regretabil ca s-a intamplat , dar se face prea mult tam-tam pe chestia asta .Credeti ca in Japonia nu au loc asemenea evenimente ? Daca era o romanca tot reactiile astea le-am fi avut ?

P.S.Daca maine ar avea loc un referedum ( tot e la moda ) prin care sa se introduca pedeapsa capitala pentru violatori as spune DA fara pic de remuscare !

eccifa  •  31 august 2012, 19:05

Excelent punctat!
Dupa cum remarca cineva mai sus,acest articol chiar ar trebui publicat zilnic.
Si pentru cine nu a inteles,nu Ponta e vinovat de moatea tinerei japoneze,ci toate guvernele de pina acum.Cu largul lor concurs sintem cum sintem.
Pe Ponta il intereseaza cum sa-l demita pe Basescu,ce treaba are el cu nesiguranta de la Otopeni,si nu numai?!
Vai mama noastra!

2shy  •  31 august 2012, 19:49

Aham, da. Ponta a fost prim-ministru in ultimii 8 ani de zile si presedinte Antonescu.

Mai tineti minte cand Antonescu sustinea in fiecare camapanie electorala ca el apara si sustine modernizarea statului. D-aia a si castigat fiecare alegeri din 2004 pana acum.

CAT DE IPOCRIT SA FII MAI TOLONTANE SI SA ARUNCI IN CARCA UNUI GUVERN INSTALAT DE CATEVA LUNI GRESELILE IMENSE FACUTE IN ULTIMII 8 ANI? Asta nu scuza greselile actualului guvern, corect,…DAR CHIAR ASA BASISM PE FATA?

MAI TONTOLANE, MAI!

unu  •  31 august 2012, 19:56

„Sînt niște inconștienți și nici o duzină de emisiuni la televiziunile prietene nu au cum să-i vindece de nepricepere!”
Bravo Tolo!

Murmurel  •  31 august 2012, 20:40

Oamenii inca nu au invatat sa discute, sa vorbeasca unii cu altii. Se prolifereaza stilul „dictator”, metoda Pipera sau Cotroceni, la fel de anacronica pe cit de daunatoare. Omul cu „mina forte”! Altfel, obedienta fata de UE, aplicarea unor concepte neo-liberale, dovedite falimentare, ineficiente, face loc unui drum comod al neasumarii responsabilitatii. Nu e nimic neobisnuit, vazind ce mare diferenta exista inca intre felul de a gindi al oamenilor din fosta DDR si cei din restul landurilor germane. Un indicator mai fidel al dezastrului uman produs de comunism nu cunosc.

victor L  •  31 august 2012, 20:47

„Nu mă îndoiesc de buna credință a actualului premier în sport”
Cam mult credit pentru un plagiator; pina nu isi va recunoaste furtul, nu i se poate acorda incredere.

Gabi  •  31 august 2012, 21:07

@22 Cata: sunt de acord cu tine, in mare parte , mai putin atunci cand spui ca TARA ne vrea …. extraordinari, eu zic ca ne vrea „PROSTI”…..pentru comoditatea Tarii(a statului) si pentru o suma cat mai mica la ajutoarele sociale (psibil si la vot). Iti dai seama ce ar fi daca toti am avea demnitate si nu am accepa „pomeni”? Cat ar creste tariful pt.un vot?
Si mie imi pare rau de japoneza.

kamikaze  •  31 august 2012, 21:45

Guvernul acestei tari in care traim nu este incompetent ci absolut execrabil. Si armata e la fel de execrabila

Inno  •  31 august 2012, 22:00

Cei ce au posibilitatea să facă curățenie, nu sunt deranjați de mizeria în care se zbat foarte mulți români. Pentru cei puternici, viața se scurge între birouri, locuințe luxoase, mall-uri și supermarketuri pentru flecuștețe pentru că shopping-ul serios îl fac în afară, stațiuni de lux din străinătate (în timp ce cheltuie milioane de EURO din bani publici cică pentru atragerea turiștilor străini când de fapt nici măcar românii nu își mai fac vacanțele în România) și servicii medicale în Austria, între toate acestea deplasându-se cu mașinile lor scumpe.
Pentu politicieni și îmbogățiți, adică pentru cei ce chiar au puterea de a schimba ceva, România arată ca un paradis. Oamenii aceștia sunt rupți de realitate. Vă așteptați să se rezolve ceva?

Revenind la ucigașul de la Otopeni, cercetați cazul Mailat, familia lui și veți vedea aceași situație. În România profundă dospește ceva, zeci de mii de minore care nasc, sate în care toate femeile fertile, indiferent de vârstă, nasc în fiecare an. Toți acești copii se nasc din părinți fără niciun căpătâi, fără educație, oameni imorali ce trăiesc din mici sau mari infracțiuni. Copiii lor sunt viitori infractori și noi asistăm neputincioși sau nepăsători la duduitul fabricilor de viitori infractori.

Nu poliția de la Otopeni este problema, ei nu au cum să facă față.

Paul  •  31 august 2012, 23:05

Sportul e o zona extrem de gri in societatea romaneasca si sunt de acord cu ceea ce scrieti domnule Tolontan, mai ales ca in ce priveste sportul ati cam dat de pamant si cu alti asa zisi ministri ca doamna Ridzi…
Vad, totusi, cu stupoare cum niste penibili comenteaza ca vai draga se reinfiinteaza Daciada… Acestor „inteligenti” ar trebui sa le spuna cineva ca pe vremea Daciadei Romania era una din marile forte ale lumii in materie de sport… Dar cand vrei sa fi penibil, nu trebuie sa te arate cineva cu degetul, ca o faci singur… Sportul de masa trebuie reinfiintat pentru ca acesti copii in ziua de azi sunt obezi, habar n-au sa alerge si „fug de minge cand le-o arunci” [citat din Andreea Raducan; eu citez sursele, spre deosebire de altii]… Asa ca toti ce care se dau destepti pe net (obezi fiind probabil): o forma de selectie sportiva trebuie sa se desfasoare la nivel national; anume sa exite posibilitati pentru copii sa faca sport, in cadrul scolii-ore pe bune de educatie fizica nu vrajeli sau amtematica in locul lor; sa se reinfiinteze campionatle la toate nivele de scolarizare pentru toate sporturile; daca nu pui copii la treaba in sport de unde sa mai ai pretentia sa ii gasesti pe cei 3-4% care chiar au talent intr-ale sportului… Dar, ma rog, pe unii comentatori atat ii duce neuronul.
Moartea lui Yurika Masuno e o tragedie imensa in latura umana… La fel ca multe alte tragedii care se petrec in tara si pe glob… Da guvernul, adica ministrul de interne trebuie sa ia masuri; da trebuie sa cada capete, asa cum ar fi normal… Capetele alea luminate care conduc procuratura as zice eu; procuratura care decide sa nu faca un test banal de ADN, care costa 1500 de lei, pentru ca e criza si fac economii si tot pe procurori ii doare undeva de acei indivizi din „filiera Otopeni” sau cum e numita si de asemnea acei judecatori care desi acel individ e suspectat de alte crime, violuri si talharii, decid ca trebuie eliberat… Eu zic sa inceapa guvernul de acolo (dar stim bine ca daca cineva indrazneste sa zica o vorbulita de rau despre judecatori si procurori ne sar Europa, SUA si toti deontologii planetei in cap)… Ar cam fi timpul ca si domnii procurori si judecatori sa plateasca cu propia piele si din propiul buzunar pentru magariile pe care le fac, la fel ca orice alt om care lucreaza pe planeta asta…
In rest e adevar in ceea ce spuneti… Politicul a distrus in mod succesiv in ultimii 22 de ani tot ceea ce mergea in tara, nu doar spotul…
Trebuie la final sa fiu si sincer cu dumneavoastra domnule Tolontan: umila mea parere este ca scrieti cam slab… Va apropiati asimptotic de lipsa mea de „talent de scriitor” (eu considerandu-ma total pe dinafara „talentului de scriitor”); dar eu nu sunt scriitor si nici jurnalist, iar asta e un foarte rar moment in care imi exercit acest „talent de scriitor” (sunt un foarte slab scriitor, dar eu nu cu asta ma ocup repet)…
Imi pare rau dar trebuia sa fiu sincer, daca tot scriu slab macar sa fiu sincer si mai ales ca aceasta fiind prima prima oara cand comentez ceva scris de dumneavoastra si mai mult ca sigur ultima…

nm  •  1 septembrie 2012, 0:41

Catalin,

Ce spui tu in ultima intrebare ar avea sens, dar tre sa iti amintesc cateva lucruri: judecam dupa legea penala in tara asta…doi: nu stiu sigur care a fost clientul taximetristului, pentru ca dupa cum bine stii turista nu vorbea romaneste, asa k a apelat la ucigas pentru a lua un taxi, deci pentru taximetrist e posibil k autorul sa fi fost clientul, drept pentru care l-a lasat unde i-a cerut.
Si ar mai fi multe de discutat: transportul public de la Otopeni in oras, indicatoare pentru statii, etc..Cat timp nu ai toate astea, te uiti in gura primului care iti indruga ceva in engleza, de multe ori binevoitorul cu intentii criminale..

Daca ai timp poti citi aici ce face politia in alte state, probabil ca daca ar citi si altii nu ar mai face comentarii de genul unora de mai sus…

http://www.dailymail.co.uk/news/article-2187181/Tia-Sharp-murder-Grandmother-2-arrests-police-admit-missing-body.html

Silviu  •  1 septembrie 2012, 1:24

Bun.Foarte bun articolul.Felicitari.Mai ai si derapaje
dar nu poti sa scrii in fiecare zi articole desavarsite.

dan  •  2 septembrie 2012, 16:25

Toata lumea asteapta ca Tolontan sa „rezolve” problemele sportului romanesc, prin articolele lui ! Reprezentantii federatiilor tac ! Marii campioni tac ! Nimeni, din sport, nu are curajul sa spuna sincer ce gandeste, despre viitorul sportului romanesc ! Unii mai scriu sub anonimat ! De ce domnule Tolontan ? Pentru ca isi vor pierde locurile de munca ! Asta este teroarea din societatea romaneasca. Niciodata nu a fost asa, cel putin in sport. Initiativa lui Dobrescu si Morariu, dupa insuccesele de la Londra, de a conduce sportul romanesc este un tupeu fara limite! Ei trebuie sa- si dea DEMISIA din functiile pe care le au, daca au onoare! Sa lase functiile lor unor CAMPIONI OLIMPICI !! Initiativa ANST de-a infiinta un Consiliul al Sportului, sub conducerea lui BELLU, este un lucru bun, dar depinde de ce atributii ii vor acorda ! Moartea studentei japoneze este o palma data politiei, corupte, din Romania !!

ToloMac  •  3 septembrie 2012, 18:06

va plangeti ca se amesteca politicul in sport.. da’ si pe voi jurnalistii sportivi va mananca undeva sa scrieti articole „pe teme sportive” dar cu bataie „subtila” (credeti voi) in politica.

Comentează