Inima eco a liderului

Steaua arată ca o echipă proaspătă și asta are legătură cu Reghe și cu neamțul Neubert, preparatorul său fizic

duminică, 30 septembrie 2012, 11:34

Steaua arată ca o echipă proaspătă și asta are legătură cu Reghe și cu neamțul Neubert, preparatorul său fizic

„Susținem Petrolul pe primul stadion eco din România”, scrie, semeț, în înaltul tribunei. Pe brîul de reclame strălucesc literele care anunță intervenția salvatoare a unei clinici cardio. Nu se putea debut mai sugestiv pentru acest Petrolul – Steaua.

Pe cînd România era mai mult eco și mai puțin cardio, Ploieștiul deschidea seria romantică a titlurilor adjudecate de Provincie. În 1912, United Ploiești devine campioana României. Apoi urmează Prahova, în 1916, și, din ’58 în ’66, de trei ori Petrolul!

Orașul e singurul, în afara Bucureștiului, care a dat trei echipe campioane. În afara și, mereu, împotriva Capitalei!

Azi, 14.000 de oameni au venit frisonanți la întîlnirea cu orgoliul eco.

Deschizi și riști
Meciul începe deschis, cu două echipe aproape deșirate, care lasă loc adversarului. Dar cele două vîrfuri, Bokila la gazde și Nikolici la oaspeți, pleacă greu și temător și irosesc culoarele create de lansările coechipierilor.

Prima ocazie mare a „lupilor” vine în minutul 10, cînd Marinescu nu găsește altă soluție decît să-i deschidă ulcerul lui Tătărușanu, deși era singur cu stelistul.

Scorul ratărilor se echilibrează în minutul 23, cînd Chipciu trage, Bornescu ratează priza și mingea ajunge la Rusescu, dar portarul petrolist se scoate miraculos blocînd mingea de gol!

Repriza curge în viteză, dar cu erori de ambele părți, în dreptul arbitrului ziaristul rău putînd nota doar un „galben” neacordat la o intrare de rachetă sol-aer a lui Bourceanu. În rest, Avram a stat bine în priza meciului.

Pontează Bokila și Nikolici
Din tribuna care cîntă frumos și continuu se vede cu ochiul liber că nici unul dintre antrenori nu e fanatic al organizării defensive. Și așa vine verdictul simetric al reprizei întîi!

În minutul 38, ploieștenii centrează de pe dreapta, e mult albastru pe colțul careului mare al Stelei, Cristescu deviază cu capul și Bokila întinde reflex și perfect piciorul teleghidînd mingea în colțul stîng al porții oaspeților. 1-0 pentru Petrolul și ce moment de paralizie stelistă!

În aer miroase a bucurie și a fumigene, dar e rîndul apărării gazdelor să gafeze în serie. În minutul 45, Steaua combină pe traseul Tănase, Chipciu, apără Bornescu, golul pare evitat miraculos, dar doi fundași ploieșteni se încalecă în 6 metri și Nikolici apare de nicăieri și penalizează cu o reluare puternică visarea gazdelor. E 1-1! Au înscris tocmai cei care intraseră greu în joc. Cică ne pricepem la fotbal…

Stadioanele ca un antibiotic de ultimă generație
„Atmosferă, vedeți ce atmosferă?”, se bucură totuși oamenii la pauză.

Pe noile stadioane, toată lumea vorbește de atmosferă, ca un antidot la atmosfera mizerabilă din țară. Va mai dura însă pînă cînd civilizația stadioanelor se va consolida și va începe, ca un medicament cu eliberare prelungită, să se simtă în educația puștilor efectul fularelor frumos fluturate, precum cele de aici, din tribunele ploieștene.

Dar se va întîmpla pînă la urmă, peste tot în lume sportul educă.

Nervi de lună plină
Repriza a doua începe cu aceeași mirare: de ce-l sacrifică Rednic pe Hamza tăvălindu-l la mijlocul terenului, cînd el e un vîrf pursînge?

În minutul 51, intră, în fine, Cristea, care-l împinge pe Hamza în centru față. Iar, la steliști, Prepeliță îi ia locul lui Pintilii.

Se joacă mai tare, Rusescu îl busculează pe Bornescu și vede cartonașul galben. Fostul stelist Geraldo vede și el galben după ce-i reproșează lui Avram că i-a pus în cîrcă un fault. E lună plină, cald și crește tensiunea, silueta albă a lui Reghe se agită în paralel cu cea bleumarin a lui Rednic. Frumoase cămăși!

Prospețimea care face diferența
Se intră într-o perioadă confuză, asta aduce mereu nervozitatea după ea.

Bourceanu dă din mîini ca un dirijor care-și sincronizează orchestra, căpitanul Stelei are 55 pe spate, de două ori Tudorel Stoica, dar mai are pînă acolo chiar dacă ține să centreze perfect în minutul 65 pentru Latovlevici, care creează superioritate și marchează lejer, cu capul.

E 2-1 pentru Steaua, parcă mai proaspătă, ușor de explicat dacă ținem cont că e singura echipă care-și plătește cu aproape 100.000 de euro pe an un preparator fizic importat din Germania.

Prospețimea și stăpînirea tehnică superioară sînt ambele în contul Stelei și ele conduc soarta partidei, deși stați să vedem că e încă devreme.

Ultima șansă
Minute în șir, Petrolul aleargă, dar pare o muncă resemnată, stranie senzație! Chiar și atunci cînd Szukala se împiedică și-i dă mingea lui Bokila, aceasta ajunge la Hamza, dar tunisianul trage de e gata să dărîme avionul flotei aliate, de deasupra peluzei galeriei gazde. E minutul 82, mare ratare a gazdelor!!!

Parcă nepăsător, liderul nu tremură și conduce ușor, ușor meciul spre final. Inima Stelei e bine antrenată. O inimă eco.


Comentarii (73)Adaugă comentariu

@merace  •  1 octombrie 2012, 10:56

Sa strigi „blat” nu e mare lucru in ziua de azi, o poate face oricine acum, ascuns in spatele unui id. Si totusi, bunul simt, atat logic cat si moral, zice ca ar trebui sa ai mai multe informatii in spatele unei acuzatii urate care blameaza un intreg club sportiv (pt. ca toata echipa Petrolul ar fi trebuit sa colaboreze la „blat”) si care ia meritul unui alt club, de a fi castigat meciul, sa fie ceva mai mult decat „patronii sunt prieteni”. Parerea mea.

Cătălin Tolontan  •  1 octombrie 2012, 11:01

coco: asa e, articolul e un simplu comentariu, cum spui tu, pe marginea meciului. O cronica de meci, specia fundamentala a jurnalisticii sportive. Nici nu am declarat articolul un roman.
Ca e o cronica proasta, e dreptul tau s-o numesti cum vrei.
Cit despre comparatia cu Boanchis, tu o spui ca pe o insulta, pe mine ma bucura.

misu  •  1 octombrie 2012, 12:00

Blat de nota 10, marca Gigi & Walter ! !

filip  •  1 octombrie 2012, 12:21

Si cu Stutgart tot blat a fost? De noua ani de cand ne calificam in continuu in grupe tot pe blat s-a mers? Cei care comenteaza aiureli mai bine s-ar abtine ca sunt penibili. Ii inteleg pe rapidisti, dinamovisti si mai nou petrolisti ca urla frustrarea in ei si ii invit ca in fiecare an sa ne bucuram joi de fotbal.

ionut  •  1 octombrie 2012, 12:36

merace, du-te ma si canta la alta masa…dinamo n-a batut petrolul? rapid n-au scos puncte cu ei? ce blat aiureni ma oligo? era clar ca va castiga steaua, dar asta din pricina valorii nu din cauza vre-unui blat…

laurentiu  •  1 octombrie 2012, 13:01

Foarte bun articol domnule Tolontan cel putin asta este parerea mea iar cei ce auza Steaua de blat,pur si simplu declaratiile lor ma lasa rece,la fiecare meci pe care Steaua il castiga blat

DD  •  1 octombrie 2012, 13:12

Auzi, ca a fost blat ?! Asta e ultima arma a incompetentilor! Nu au ce sa mai spuna rau de Steaua, ca Steaua joaca ! Si joaca bine ! Blaturi face cfr cu nea jean si cu arbitrii !

PS: de ce a fost blat, ca i-a sarit mingea lui Hamza de a dat in tribuna in minutul 82? Ca e el prost si nu a incercat o preluare prima data ci a dat in ea sa fie sigur ca intra? De aia a fost blat ? Inexistentilor !

Lereter  •  1 octombrie 2012, 13:49

La 1-2 am inchis si m-am uitat la spanioli.Era clar,Petrolul nu putea,nu voia,nu avea cu ce- nu stiu.In plus sub ajutorul lui Avram cel mic,nici nu s-ar fi putut face ceva.Steaua a jucat bine,dar surprinzator ce vraiste era in centrul apararii petroliste,dupa 1-0.Ma rog,crede fiecare ce vrea,eu unul am fost dezamagit-nu doar de rezultat.Prevad insa ca ii va fi mult mai greu Stelei cu Copenhaga-acolo nu se joaca table,nu sint arbitri din Bucuresti,se lupta pe teren.Acum vom vedea daca Steaua poate,cu adevarat.In campionat e clar-Vasluiul si CFR-ul sint aranjate cu arbitri, cind si cum trebuie,asa ca Stelei i se da cale libera. Pentru mine e clar,ca acest campionat e deja incheiat.

Margelatu  •  1 octombrie 2012, 13:51

Meciul a fost tare, pe alocuri incrancenat. La Petrolul mai este de lucrat la omogenitate, relatii de joc, incredere. Infuzia de jucatori masiva este o sabie cu doua taisuri. Un lot largit si cu individualitati trebuie foarte bine gestionat. Parerea mea este ca echipa era pe un drum foarte bun la sfarsitul sezonului trecut. Dovada este ce face Multescu acum la Astra, cu jucatori mult sub Petrolul.
La Steaua e mai multa dorinta si ambitie, presarata si cu ceva valoare, in comparatie cu anii trecuti. Poate fi ceva efemer, cu largul concurs al conducerii. Daca se va pastra un calm si un profesionalism in ceea ce priveste detaliile ce tin de banca si staff tehnic, sunt sanse. Asta si pentru ca nivelul celorlalte echipe este mult mai slab. Se rateaza mult totusi, si nu vad mereu o coerenta, o schematizare, mai mult executii personale, dueluri 1 la 1, unde valaorea jucatorilor face diferenta.
Despre dejectiile si frustrarile conducatorilor suntem satui cu totii, pacat ca la randul nostru nu ne cenzuram si in plan personal, pacat de imaginea stadionului plin de aseara, pacat de coregrafie si insufletirea tribunelor. Pacat pentru ca nu renuntam sa folosim jucatorii pe post de flasnete si trompete ale trivialitatilor la adresa adversarilor. Mai ales ca asta se considera dovada de atasament la culori!
Intrebati-l pe Plesan, de cate ori a schimbat placa…

alain  •  1 octombrie 2012, 14:00

Meciul a fost blat. Am stiut inca de joi seara ca Steaua o sa invinga cu scorul de 2-1. Din nefericire nu pot proba. Blatul a fost facut ptr scor corect. De ce dupa golul de 2-1 nicio echipa nu mai lega nici doua pase? Au mai fost si meciurile cu Gloria si Pandurii unde scorurile au fost cunoscute cu cateva zile inainte. Este pacat de acest public si de atmosfera pe care o creeaza. Nesimtitii astia (..Busca)au reusit sa dezamageasca fani adevarati. Sunt fan Petrolul dar trebuie sa recunosc ca este o echipa care, la ora actuala, se ocupa cu blaturile.

Mihai  •  1 octombrie 2012, 14:23

Steaua din acest sezon îmi place. Nu doar că îşi câştigă meciurile şi este lideră, dar îmi place felul în care câştigă aceste jocuri. Sper să nu fie doar un foc de paie prelungit, dar felul în care a umilit Rapid (chiar dacă a învins-o doar cu 1-0, modul în care s-a jucat a fost o adevărată umilinţă pentru giuleşteni), felul în care a revenit de la 1-0 cu Petrolul, chiar şi în Cupă au trecut uşor peste eliminarea lui Gardoş şi golul egalizator al oaspeţilor, spune multe despre această echipă.

În anii trecuţi meciurile cu echipele ce se băteau la retrogradare erau adevărate coşmaruri, acum… zburdă, cum trebuie să facă o echipă mare.

Repet, sper să nu fie doar un foc de paie prelungit.

pasnick  •  1 octombrie 2012, 15:21

hai fratioare si da-ne si noua scorurile astea pe care le stii cu o saptamana inainte, poate luam si noi un ban cinstit de la pariuri.
traiti-ar familia matale!

viorel  •  1 octombrie 2012, 15:29

frumos articol si frumoase echipe. sa felicitam un joc deschis cu faze de joc frumoase.

asa da!

Vlad  •  1 octombrie 2012, 15:56

Doar o intrebare, daca imi raspunde si mie cineva ..

De ce are Tanase 7 in gsp ?
Sau, extrapoland, de ce are in permanenta note mari? Nu face NIMIC altceva decat sa se izoleze, meci de meci, fara vreo realizare notabila, de 5 etape.

Si Adi Popa sta pe banca ..

sonumbitch  •  1 octombrie 2012, 17:18

alain,

de ce nu te duci la politie cu astfel de tampenii?
numai faptul ca te apuci sa „faci dezvaluiri” in cadrul unui comentariu, nu la politie, ne dezvaluie, in fapt, un alt adevar: minti.
mai sa fie, nu stie politia si stie alain de blaturile facute intr-o etapa anume :)))) cine esti tu, maestre, vreun francmason ocultist- care se ocupa de aripa „blaturi liga 1” ???

ady  •  1 octombrie 2012, 17:39

alain ,misu …chiar mi e sila ….d asta suntem unde suntem…ca asta e mentalitatea romanilor…crezi ca realu a acuzat sevilla ca a facut blat cu barca? scor corect 2-3 ?? sunteti penibili….de 10 ani steaua ne salveaza imaginea an de an in europa si voi strigati la orice victorie ca a fost blat.. nu e mai logic sa va ganditi ca dinamo sau rapid au facut blaturi? de au ajuns in primele locuri si cand au jucat in europa n au ajuns nici macar in grupe??? dar va inteleg…. durerea e prea mare pentru voi…eu sincer chiar tineam cu dinamo rapid cfr vaslui in europa …dar voi sunt sigur ca v ati bucura sa nu trecem nici un tur ..sa mai strigati ca am facut blaturi….rusineee…sssstttt liniste …uitati va joi de la ora 22.05 vrand nevrand :))))))))))

florin  •  1 octombrie 2012, 17:43

Mi se pare ca se ia un pic din meritul jucatorilor datorita contextului gri in care s-a scaldat steaua inainte si dupa Revolutie!

Respect, Pandurii!

Cristian  •  1 octombrie 2012, 17:52

Să înțeleg că acuzațiile de blat se referă la trucarea meciului pentru pariuri? Atunci sînt de acord cu orice suspiciuni, oricît de neîntemeiate, deoarece dușmanul principal al microbistului este sistemul de pariuri. Altfel, aș vrea să știu dacă cineva consideră că Steaua este mai slabă decît Petrolul. Să văd pînă unde poate merge aberația și schizofenia.

daniel  •  1 octombrie 2012, 21:14

E pe fata ! Se vede de la o posta !

Ionut  •  1 octombrie 2012, 22:35

Frumoasa cronica, felicitari.
La cat mai multe meciuri frumoase, victorii pentru Steaua si cronici bine scrise.

Draga alin  •  2 octombrie 2012, 12:50

Daca stii scorurile cu atata timp d-inainte de ce nu mergi la pariuri sa te imbogatesti, dragul meu? Penibil. Practic Steaua are 2 optiuni. Sa piarda sau sa castige si sa fie acuzata de blat. Alte variante nu mai cunosti?
P.S. si daca Bourceanu nu nimerea mingea aia extrem de dificila direct in poarta, cum s-ar mai fi efectuat blatul dupa parerea ta?

Bogdan  •  2 octombrie 2012, 16:47

Catalin,
iti recomand un articol postat de un vechi gazetar din Ploiesti pe blogul sau – http://sport.dragos-trestioreanu.ro/universitatea-cluj-a-pierdut-din-nou-cu-steaua-si-care-i-problema/2012/10/02/
Daca crezi ca merita te rog sa-mi spui parerea ta dupa ce-l citesti.
Multumesc

alain  •  2 octombrie 2012, 20:15

draga alin: iti pot trimite „print screen” pentru pariul pe scor corect 1-2 la cota 10 pus inca de vineri. Atunci probabil ai sa crezi cand o sa vezi suma pariata. Daca vorbesti doar ca sa te aflii in treaba tu esti cel penibil. Eu stiu ce spun si daca urmaresti desfasurarea meciului dupa golul de 2-1 si nu esti subiectiv o sa vezi foarte clar ca nu s-a mai jucat absolut nimic.

Cristian: da, meciul a fost trucat pentru scorul corect de 1-2. N-am spus nicaieri ca Steaua este mai slaba, cred ca invingeau oricum. Cat despre aberatie, este din partea celor care isi exprima pareri desi habar nu au daca a fost asa sau nu.

ady: nu are legatura ce am scris eu acolo cu ce-mi spui tu. Stiu despre blaturile Petrolului ptr ca echipa asta ma intereseaza. In locul Stelei au fost si Bistrita si Pandurii. Eu am acuzat blatul, despre care stiam de joi seara, si pe cei care trucand meciuri pe scor corect fac bani dintr-un teatru ieftin. Pe cand cei care doresc sa vada un meci pe bune nu se aleg cu nimic.

sonumbitch: daca tu inca mai crezi ca traim intr-o lume perfecta te inseli amarnic. Eu stiu ptr ca am aflat de la o cineva. Ce treaba are Politia, care oricum nu se ocupa de nimic in tara asta. Daca astia au aranjat meciul ptr pariuri vrei sa se denunte singuri. Trezeste-te!

pasnick: nu le stiu cu o saptamana si nu pe toate. Doar cateva ale Petrolului pe care le-am aflat cu 2 zile inainte. „Un ban” cinstit am castigat si eu si cativa pe care-i cunosc. Iti aduci aminte de suspiciunile de anul trecut 2 pauza, 1 final la meciurile lupilor ?

Comentează