Bunătatea care nu ne Alină. Film de văzut în plenul Parlamentului ca un raport de țară

Despre ”După dealuri”, filmul lui Cristian Mungiu, au scris oameni care chiar se pricep la asta. S-au spus lucruri frumoase și adevărate, de la calmul de maestru al lui Andrei Gorzo, în ”Dilema veche”, în două episoade pe care le găsiți aici și aici și pînă la nuanțele lui Cristian Tudor Popescu în Gândul.  Tresari cînd vezi titlul ”După dealuri sîntem noi”, al Gabrielei Lupu în România Liberă, și rîzi cînd citești la Mihai Goțiu că presa din Vaslui i-a cerut regizorului ”5 lei”, preț de mică publicitate, ca să anunțe premiera în oraș. E din film, nu-i așa?

joi, 1 noiembrie 2012, 1:25

Despre ”După dealuri”, filmul lui Cristian Mungiu, au scris oameni care chiar se pricep la asta. S-au spus lucruri frumoase și adevărate, de la calmul de maestru al lui Andrei Gorzo, în ”Dilema veche”, în două episoade pe care le găsiți aici și aici și pînă la nuanțele lui Cristian Tudor Popescu în Gândul.  Tresari cînd vezi titlul ”După dealuri sîntem noi”, al Gabrielei Lupu în România Liberă, și rîzi cînd citești la Mihai Goțiu că presa din Vaslui i-a cerut regizorului ”5 lei”, preț de mică publicitate, ca să anunțe premiera în oraș. E din film, nu-i așa?

Îmi lipsește cronica lui Alex Leo Șerban. Ce-ar fi spus oare despre ”După dealuri”?

Apropo de presă, totul a pornit de la munca jurnalistei Tatiana Niculescu Bran și de la cărțile ei, care au transformat faptul divers într-o tulburătoare poveste umană. Străduința de scrib a ziaristei a adus la lumină faptele. Ele au salvat din stereotipuri personajele care i-au oferit scenariului lui Mungiu elementele concrete fără de care viața rămîne la mîna imprecisă a metaforei.

Despre film? Merită proiectat pe ecranul Parlamentului, pentru că e imaginea reală a subdezvoltării noastre, de la sărăcia mănăstirii și pînă la ursul uriaș de pluș cu care Alina umblă prin casa părinților săi de împrumut, un urs mare cît toate jucăriile pe care nu le-a avut cînd era mică.

Raport de țară: sîntem lipsiți de resurse, dar în primul rînd de resurse sufletești, de vreme ce bunătatea reală și adîncă a preotului și a maicilor nu-i scutește de tentația de a-i lua 500 de euro Alinei pentru medicamentele care în mod cert costaseră mai puțin!

”500 de euro?”, se răstește ea, uimită. Muncise în Germania și strînsese cu chin vreo 3.500 de euro. Ajunsă în țară, află cum 2.000 merg pe operația unui naș al familiei-gazdă, 500 pe chirie la aceeași familie-purtătoare, 500 pe medicamente, așa că, în final, se trezește în mînă cu 500 de euro.

După dealuri, 85 la sută îți ia țara, din dragoste. Ești buzunărit de 85% din bani și din bugetul tău de ființă. 85% din ceea ce vrei să fii dai celorlalți.
E obiceiul pămîntului. Deposedarea din bunătate, ”îndreptarea cu forța”, așa cum descrie undeva Amos Oz că se comportă familiile, ”ca niște fanatici care vor să te schimbe pentru binele tău”. Refuz să văd filmul pe gaura de cheie a temei religioase, la noi dogmatismul este ubicuu, de la educarea copiilor și pînă la alegerea profesiei.

În film, „Mami” și ”Tati”, maica și preotul, doi oameni de ispravă, ajung să apeleze la cheile chiliei, și poți citi în ochii demni ai Alinei, ca în cei ai micului Aaron, personaj al lui David Grossman, cum ”mama îmi arăta celula strîmtă a viitorului meu, zdrăngănind trufașă lanțul de la ușa ei”.

Cei 500 de euro, restul de 15%, care ți-a rămas după ce ai fost vămuit de spiritul locului, îi donezi dintr-un reflex rebel și resemnat, ca să-ți bagi picioarele și să-ți recapeți iubita sau liberul arbitru! E formula eternă, obiceiul pămîntului în care nimeni nu e vinovat, toți sîntem buni și pînă la ultimul avem dreptate.

Fiecare personaj pare vecinul nostru, bucățică din noi înșine, perfect plauzibil și gata să strige ”Prezent!” din decorul național.

Autentică e inclusiv doctorița de final, atee, indignată justificat și umană chiar cînd apare împietrită în cinismul fără de care n-ar putea funcționa într-o cameră de gardă unde simți prin ecran răceala metalului. Aici nu sînt de acord cu CTP, doctorița e ”de-a noastră”, cu partea ei de dreptate cu tot.

De ce pe ecranele Parlamentului? Cu o asemenea poveste se nasc revelațiile din care te poți apuca să construiești, în sfîrșit, o țară. O naivitate, desigur! Dar, uitați-vă la film, sîntem ca în Rebreanu, vorba lui Mihai Brezeanu,  Sau după cum observă sora regizorului, Alina Mungiu Pippidi (aș fi curios să citesc o cronică a ei la film), vom sărbători curînd 150 de ani de la Independență și ne găsim cam tot acolo.

În Germania, unde se simțea singură, Alina n-ar fi murit. În România, ea este ucisă din bunătatea generală, singura armă care pare că ne-a rămas împotriva nouă înșine. ”După dealuri” e parabola bunătății ca joc cu sumă nulă.

Probabil că un străin poate citi filmul în cheie pravoslavnică și ne va vedea ca pe o variantă de ”Ostrov” rusesc, dar nu e treaba lui Mungiu să facă imaginea României. Alții au ”Brokeback Mountain”, noi avem ”După dealuri”.

Privim filmul cu proprii ochi, familiari cu decorul. Surîdem cînd polițistul dansează echilibristica discretă și enervantă de zi cu zi, printre bălți și gropi, în fața mașinii, chiar în final. Și tresărim ori de cîte ori accentul moldovenesc al dialogurilor cîntă ”Alină”.

Pentru că în film nu există ”Alina”, există ”Alină”. O ”Alină” cu numele preschimbat prin apelarea dulce a bunătății. O ”Alină” fără alinare, absolut încremenitor jocul cuplului  Cristina Flutur (”Alină”) și Cosmina Stratan (”Voichiță”). O ”Alină” priponită, cum strigă maicile, pînă la moarte cu lanțurile cîinelui Ursu, singurul personaj care nu pretinde că e bun.

Rupe lanțul, Ursule!


Comentarii (28)Adaugă comentariu

andrei  •  1 noiembrie 2012, 14:06

Mi-a placut mult cum ai scris, Catalin. Am fost saptamana trecuta si am vazut filmul si am ramas f. mirat la sfarsit cand mi-am dat seama ca trecusera 2 ore si ceva si statusem nemiscat in scaun desi stiam dinainte sa merg la film cum se termina. Probabil e una din marile calitati ale filmului. Si inca ceva: sunt de acord cu tine in privinta doctoritei; din dorinta de a soca CTP o mai ia uneori pe aratura.

Tudor  •  1 noiembrie 2012, 14:47

Tolontane,
se vede că n-ai citit cărţile Tatianei, pt. că invoci aiurea-n tramvai „vămuirea autohtonă” a Alinei de familia de împrumut.Asta e în imaginaţia lui Mungiu (mă întreb cum s-or simţi oamenii ăia, care sunt cunoscuţi pe-acolo), în carte (şi în realitate) e vorba de altceva.Din cei 5 mii de euro cu care se întorsese din Germania, fata luase cu ea 500 de euro, iar familiei de împrumut îi lăsase spre păstrare 4500. Din cei 4500 de euro, 1000 îi sunt daţi fratelui Alinei care vine să ceară banii când Alina (Irina din carte şi realitate) era în spital iar restul de 3500 de euro îi sunt daţi Alinei când vine după ei …dar Mungiu a schimbat aici pt. că ştia că prinde la noi dacă vb de o şmecherie cu banii.
Şi a prins la tine.
în principiu sunt de acord cu proiectarea filmului în Parlament cu observaţia că filmul care se potriveşte cel mai bine cu denumirea de Raport de ţară este „Moartea domnului Lăzărescu”.

jalemare  •  1 noiembrie 2012, 14:50

Felicitari domnule Tolontan!
Ar fi bine daca macar jumatate din cei care vor viziona pelicula, vor intelege drama pe care o traim cu totii de atatia ani!
ps: sunt 600 comentarii la articolul despre betia lui Nikolici…:))

Cătălin Tolontan  •  1 noiembrie 2012, 14:51

tudor: asa e, n-am citit si nici n-am sustinut ca le-am citit. Dar vamuirea este generala, „binele cu forta” este ideea, iar tu ai ceva cu mungiu de esti atit de furios

ioan  •  1 noiembrie 2012, 16:33

„tragedia timpului nostru este ca avem prea multi oameni destepti,dar prea putini care traiesc in sfintenia Adevarului” M.Vulcanescu

babayotum  •  1 noiembrie 2012, 16:35

Cultura intalneste sportul. Dar und ramane arta?
Textul potrivit la locul potrivit.
Cu siguranta nu in acest film, care la urma urmei nu face altceva decat sa ilustreze acea povestire, mai mult sau mai putin reala.

Alexandru  •  1 noiembrie 2012, 17:36

@ Cătălin Tolontan

Alții au ”Brokeback Mountain”, noi avem ”După dealuri”.

intreb daca tu ai zis asta. pentru ca in text sint mai multe intercalari. renastere inseamna umanism, innoire. sfintii au lacrimi.
postmodernism inseamna individualism si degradare. sfintii nu mai au lacrimi. sint rastigniti.
n am vazut dupa dealuri. am incercat demult sa vizionez brokeback mountain. am iesit dupa 5 minute.

un alt mod de a gindi nu inseamna a exploata estetica uritului. e prea usor si prea departe de arta.

Cătălin Tolontan  •  1 noiembrie 2012, 17:48

alexandru: da, eu am zis-o.

lord belial  •  1 noiembrie 2012, 17:48

filmul este un esec. de public. ca tema. ca subiect. ca stil. e o greseala marunta, mica, nimica. un film la fel de mic precum rromania

Cătălin Tolontan  •  1 noiembrie 2012, 18:23

lord belial: ce bine ne-ar prinde cite un esec din acesta pe an, cu doua premii la cannes, in toate domeniile!

C. Lularu  •  1 noiembrie 2012, 18:26

Ma asteptam la o analiza mai subtila si mai nuantata. Chiar credeti ca filmul „ne reprezinta”? Chiar credeti ca personajele sint arhetipale si ne putem identifica cu ele? Chiar credeti ca filmul e „un raport de tara” care trebuie vazut „cu clasa”? Sper ca sinteti doar teribilist si luat de val. Daca nu sinteti in stare sa faceti diferenta intre imaginatie si realitate, daca confundati povestea unui om cu radiografia unei natiuni, poate ar fi mai bine sa asteptati urmatorul „Sergiu Nicolaescu”.

Dupa mine, filmul e doar o poveste tulburatoare, spusa de un tip talentat (dar si incapabil sa se rupa de stereotipuri). Iar cei care ies de la film zicind „astia sintem”, ca si ortodocsii care s-au grabit sa condamne filmul zicind „nu sintem astia”, n-au inteles nimic.

Cătălin Tolontan  •  1 noiembrie 2012, 18:28

c lularu: ce sa zic? Ma bucur ca am cititori care sint infinit mai priceputi ca mine la film. Eu asta am vazut. Fara ironie. Chiar ma bucur. Si nu cred ca e un motiv sa fim dezamagiti ca nu sintem toti la fel de patrunzatori.

babayotum  •  1 noiembrie 2012, 20:30

Sunt perfect de acord cu cele spuse de catre „c lularu”, cu aplauze pentru „urmatorul `Sergiu Nicolaescu`”.
Da un film plin de clishee, bun pentru export.
Iar referitor la mandria de a castiga doua premii la Cannes, ma intreb ce inseamna Festivalul dela Cannes astazi? Poate un targ de filme cu mult pomp si mult alai, unde se invart multi oameni cu bani si cu interese bine stabilite. O institutie destul de „rigida” (conservativa) din punct de vedere ideologic. Da o afacere buna, poate. In rest…

alex  •  1 noiembrie 2012, 20:46

Ma bucur sa vad comentarii ale unor oameni dintr-o alta Romanie. Iar observatia lui ” jalemare” referitoare la cele 600 de comentarii despre betia lui Nikolici, spune tot ! Va mai recomand un articol scris de Dan Puric pentru un ziar din Bistrita: http://bistritaonline.ro/2012/08/03/emotionant-%E2%80%93-vezi-un-editorial-marca-dan-puric-iti-vine-sa-plangi-nu-alta/

mihai  •  1 noiembrie 2012, 21:06

nu am vazut filmul,poate o sa-l vad ,mi-a atras atentia insa o replica a ta pe care simt nevoia sa o amendez „ce bine ne-ar prinde cite un esec din acesta pe an, cu doua premii la cannes”,tindem prea usor sa giram clisee si judecati emise de altii ;filmul a fost un succes la cannes pentru acelasi motiv pentru care s-a remarcat si moartea dlui lazarescu – sintem foarte buni in a ne prezenta stilizat defectele si asta da bine in exterior-insa e total inutil si neproductiv pentru noi ca natie-ii e util doar lui mungiu ca regizor-il astept cu o poveste despre orfelinate

Epigonul  •  1 noiembrie 2012, 21:50

N-am văzut filmul, încă mai strâng cronici. Dar, la cum a descris CTP scena cu doctoriţa, şi mie mi s-a părut că nu e realistă obiecţia lui. Chiar dacă are tuşe mai groase, pot recunoaşte personajul. Dar aşa se întâmplă când eşti persoană publică, începi să fii lipsit de experienţe personale autentice. Oricum, fiecare vedem filmul cu propriii ochi, cred că asta ai vrut să scrii.

gbleotu  •  1 noiembrie 2012, 23:46

La Mall Vitan a rulat filmul „Dupa Dealuri”.
Am o intrebare pentru cine a vazut filmul.
Finalul Filmului: Masina cu preotul si cu maicute asteapta sa vina procurorul in strada. Brusc apare genericul filmului si personalul responsabil de la sala s-au grabit sa ne evacueze. Am avut impresia ca „s-a rupt filmul” pentru ca sa se incadreze in orarul de proiectie!

Intrebare:Acesta este finalul filmului?

lord belial  •  2 noiembrie 2012, 3:09

@tolontan: succesul unui film nu se cuantifica numai in premiile cistigate. in plus, daca stii cine voodoo films este distribuitorul lui mungiu, ai sa intelgi mai multe despre impartialitatea premiilor de la cannes. si in ce nu se mai cuantifica succesul filmului cu calugari? in spectatori in sali, ma friend. ergo, un film degeaba

adra  •  2 noiembrie 2012, 7:59

ce-a ajuns festivalul de la cannes !!!??? 91 de filme participante … 43 de premii acordate !!!!!!!!! nici la daciada lui ceausescu nu era asa !!!!!!!

dean  •  2 noiembrie 2012, 8:01

Are sanse la Oscar?

vlad  •  2 noiembrie 2012, 9:26

@lord belial: poate la tine la țară nu se înghesuie lumea să vadă filmul. momentan, în bucurești, încă face săli pline, nu știu cum naiba reușește.

fotbal  •  2 noiembrie 2012, 10:30

am vazut: primitivism, dezvoltare socio-emotionala ioc! voluptatea de a fi dumnezeul aproapelui, credinta-forma fara fond-fanatism; toleranta ca imagine a nepasarii; convingerea ca facem bine, picurand rau. urmeaza, inevitabil si deloc agresiv definitivarea „binelui” suprem. mi-a placut filmul pentru ca m-a lasat sa ma intreb

Cătălin Tolontan  •  2 noiembrie 2012, 10:41

fotbal: ai lipsit blogului 🙂

fotbal  •  2 noiembrie 2012, 10:51

sunt aici 🙂

vlad  •  2 noiembrie 2012, 11:43

și un încă un mic detaliu pentru lord belial.

http://agenda.liternet.ro/articol/15711/Comunicat-de-presa/Dupa-dealuri-proiectii-speciale-si-proiectii-suplimentare-la-cererea-publicului.html

după cum se poate vedea, o, vai!, acest film este un eșec răsunător!

Alexandru  •  2 noiembrie 2012, 12:33

@ Cătălin Tolontan

te-am intrebat incercind sa inteleg filmul fara sa-l vad, oricum freamata tara, chiar daca m-as duce tot as rata emotia 🙂

ma gindeam ca dragostea complexa dintre doi cowboy homosexuali este translatata in spatiul mioritic (cu diferentele de rigoare)

in comparatie nuantele sint mult mai multe si mult mai subtile, ca insasi locurile/oamenii care l-au produs 🙂

Alexandru  •  2 noiembrie 2012, 15:02

@ Cătălin Tolontan

oh, a propos deunazi auzisem ca foste medaliate la gimnastica iau premiu dupa premiu in industria hard (nu rock desigur)

eiii, pina la urma trofeele conteaza 🙂

dan  •  5 noiembrie 2012, 10:45

Am vazut filmul. Este unul dintre cele mai bune filme facute la noi. Are grija de fiecare detaliu, are un extraordinar joc al actorilor, are o cumulare de lucruri care-l fac minunat. Eu ii multumesc fiecarei persoane implicate in acest proiect pentru un produs final de exceptie. Mergeti sa vedeti filmul, merita fiecare minut.

Comentează