Ce făcea George Copos cînd era puternic

UPDATE: Costin Ștucan și Decebal Rădulescu completează povestea din interior a investigației Loteria.

miercuri, 30 ianuarie 2013, 1:05

UPDATE: Costin Ștucan și Decebal Rădulescu completează povestea din interior a investigației Loteria.

George Copos a fost condamnat ieri la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul Loteria 1. Justiţia l-a trimis în judecată în 2006 și cazul nu e încă terminat. Patronul Rapidului e nevinovat pînă cînd Înalta Curte, ultima instanţă, va da o sentinţă definitivă. Tot 4 ani a primit Nicolae Cristea, atotputernicul director al Loteriei Romane.

Presa a scris despre afacerile dintre Copos și Loterie încă din anul 2000.

Eram la ProSport pe atunci și au fost cei mai grei ani de investigaţie din viaţa mea de jurnalist. Alături de mai mulţi colegi, Rădulescu, Ștucan, Mărgărit, Geantă și alţii, publicam într-o Românie total opacă, în care instituţiile statului îţi ascundeau informaţiile, încercau să te timoreze și te turnau la patron.

George Copos lua bani de la Loteria Română, pentru clubul Rapid sau Ana Electronic, prin diverse forme, de la publicitate pe stadionul Giulești, pe care nu-l deținea, pînă la vînzarea de televizoare supraevaluate pentru premiile Loteriei.

Cînd și-a dat seama că ziarul îi expune afacerile, Copos s-a enervat teribil căci investigaţia jurnalistică l-a urmărit ani în șir și, pînă la urmă, Parchetul a deschis un dosar. M-a dat și în judecată la un moment dat pentru că l-am calomniat referitor la dosarul Loteria și a pierdut.

Păstrez motivaţia judecătoarei, în care dă cîștig jurnalistului “pentru că dreptul societăţii la informare e mai important decît dreptul statului la siguranţă”. Incredibilă argumentaţie pentru România!

Sînt mai multe amintiri despre felul în care s-a pornit dosarul Loteria. Poate că e cazul să dezvălui cîte ceva.

Vizita de neuitat în cabinetul lui Mihai Tănăsescu 

1. Alături de Copos, directorul Loteriei, Nicolae Cristea, a făcut un lobby aprig și soios în toate zonele posibile ca să stopeze investigaţia. La un moment dat, am obţinut ceea ce credeam că e un interviu cu Mihai Tănăsescu, ministrul de finanţe din Guvernul Năstase. Tănăsescu răspundea de Loterie.

Am intrat în biroul ministrului și acesta s-a comportat cu o obtuzitate pe care nu o voi uita niciodată. A refuzat interviul, mă chemase, de fapt, ca să ne certe și să ne avertizeze că nu e în regulă ce facem. Tănăsescu avea o relaţie apropiată cu Adrian Sârbu și n-a uitat să amintească asta. I-am spus că noi ne facem treaba și că, indiferent dacă ne crede sau nu, restul nu ne interesează.

După 13 ani, iată că justiţia dă dreptate pîrliţilor de jurnaliști și nu emeritului finanţist, refugiat azi în elita unde se fac jocurile lumii și de unde ne trimite, cînd și cînd, lumina albă a soluţiilor austere.

O spun cu amărăciune și fără dorinţa revanșei. Toţi ne-am schimbat de atunci, vremea a trecut, dar exact așa s-a comportat Mihai Tănăsescu cînd afacerile dintre Copos și Loterie nu erau dezvăluite decît în paginile de ziar.

Poate că azi Tănăsescu e altfel, dar poate că nici Copos n-ar mai fi fost condamnat acum dacă se stopau mai devreme lucrurile, înainte să se ajungă la contractele dovedite penale din 2004.

Reverență pentru concurentul George Lăcătuș

2. Nu doar ProSport, ci mai multe ziare au scris despre afacerile Loteriei. Era vremea în care ziarele concurau, umăr la umăr, pe frontul dezvăluirilor.

România liberă, Cotidianul și, ulterior, Gazeta, sînt publicațiile care n-au abandonat ani în șir subiectul. Practic, de prin 2000 s-a scris un deceniu neîntrerupt!

Noi am continuat la Gazetă, din 2003, cînd am ajuns aici.

Ca să fiu exact pînă la capăt, înainte de 2003, Gazeta deținută de Dan Voiculescu tipărea contraanchete, finanțate de Loterie, împotriva ProSport, României Libere și Cotidianului.
George Copos și Dan Voiculescu aveau o relație strînsă. Voiculescu avea să-l facă pe Copos și vicepremier, primul din istoria postdecembristă României care a demisionat în fața unor acuzații de corupție la cererea explicită a partenerilor europeni.

Dar asta avea să fie mai tîrziu. Pe frontul fragil al dezvăluirilor din România de dinainte de aderarea la UE, George Lăcătuș era jurnalistul cu care concuram cel mai tare și care, în multe situaţii, ne lua faţa cu informații. Acum e la Evenimentul zilei. Fără acea competiţie de breaslă sînt convins că dosarul nu s-ar fi impus pe agenda opiniei publice.

Presiuni la patron

3. Sunat apoape zilnic de politicieni, Adrian Sârbu, patronul ProSport, a încercat în cîteva rînduri să intervină. Duelurile verbale au fost dintre noi au fost crunte, neplăcute pentru amîndoi, patron și ziarist. Eu vorbeam în citate de presă, el mă ironiza cu umorul său devastator, care te face să rîzi singur de tine, ca prostul. Dar, în fond, conflictul creștea.

În toamna lui 2002, atmosfera devenise insuportabilă. Ioaniţoaia media cît putea relația, mereu ne-a ţinut spatele.

Ancheta mergea înainte în ziar, Loteria presa, Cristea băga bani în ziarele lui Dan Voiculescu, care îi era prieten, Copos striga și meciurile noastre cu Sârbu se îndesiseră.

Într-o după-amiază de iarna timpurie a lui 2002, Sârbu m-a chemat și mi-a spus că așa nu se mai poate și că, din cauza încăpăţînării mele, “voi, ăștia de la ProSport, vă pișaţi pe interesele întregii organizaţii!”, e silit să renunţe la ziar. ”Îl vînd”, a zis. Știu că n-am dormit toată noaptea, era incredibil cum îmi punea în cîrcă o asemenea decizie, lucram de aproape 6 ani pentru el, mi s-a făcut rău.

După o săptămînă cruntă am aflat adevărul: Sârbu avea o datorie mare la Ţiriac și era în conflict cu acţionarii CME, Ringier dorea să cumpere ProSport și, cu acele milioane de euro, Sârbu îl împăca pe Ţiriac și își proteja acţiunile de la ProTV. Așa a și procedat, era dreptul său, investise în ziar. Doar că mă responsabilizase printr-un șiretlic cinic.

Cînd Sârbu n-a fost în regulă

Sârbu nu a avut curajul să-mi spună în față care-i motivul real al vînzării ProSport și a căutat pretextul scandalului infinit din cazul Loteria. O perioadă am fost fizic și psihic epuizat. Simţeam că nu meritam asta. Era și vina mea. Suprainterpretam. Cu siguranţă aveam un ego disproporţionat.

Abia apoi am aflat că investigaţia Loteria e doar un pretext folosit de patron ca să explice o vînzare a ziarului, vînzare forțată chiar și pentru el. Adevărul e că pînă și Adrian Năstase îl presa pe Sârbu și avea și mijloace avînd în vedere datoriile la stat ale companiilor acestuia.

Dar nu dosarul Loteria a fost motivul vînzării. Ani de zile Sârbu l-a detestat pe Țiriac pentru că a socotit că l-a obligat să vîndă ProSport, produsul său cel mai valoros de atunci.

Poate că, la un moment dat, se va scrie însă și povestea adevărată a lui Adrian Sârbu, așa cum a fost, cu bunele și relele sale. „Vezi că Steve Jobs n-a existat ca înger. Adevăratul respect e să-l descrii așa cum a trăit, cu marile sale umbre”, i-a spus soţia șefului lui Apple ziaristului care îi scria biografia.

Atunci, în toamna lui 2002, s-a consumat unul dintre momentele în care Adrian Sârbu n-a fost în regulă. Recunosc, cu mine, ca jurnalist, nu s-a întîmplat de prea multe ori. Dar atunci așa a fost și nici un detaliu nu e exagerat sau romanțat.

Asta ca să vedeţi cît de puternici erau condamnaţii de azi din cazul Loteria, ce acces aveau la pîrghiile statului și ce presiuni puneau pe media, pe oameni, pe oricine. De justiție ce să mai vorbim. A trecut un cincinal ca să înceapă cercetările!

Și a fost nevoie de mai bine de un deceniu ca invulnerabilii de atunci să-și ia înfățișarea de victime de astăzi! Într-un fel, România s-a schimbat pentru totdeauna.

CE S-A ÎNTÎMPLAT ÎN CAZUL LOTERIA

→ În cazul Loteria 1, Judecătoria sectorului 2 a reținut acuza procurorilor potrivit cărora George Copos a vîndut spații comerciale Loteriei Române și a contabilizat mai puțini bani decît a primit de fapt. Statul ar fi fost prejudiciat cu 1 milion de euro.

→ Faptele datează din 2004, dar afacerile lui Copos cu Loteria au început mult mai devreme, la finalul anilor ’90, atît prin clubul Rapid, cît și prin Ana Electronic.

→ Presa a scris repetat despre relația privilegiată dintre George Copos și Nicolae Cristea, directorul de atunci al Loteriei, care a dat sume mari de bani clubului de fotbal sau societăților patronate de Copos. Procurorii au consemnat asta. “În rechizitoriu se arăta că Nicolae Cristea – fost director general și președinte al Consiliului de Administrație în cadrul Companiei Naționale Loteria Română (CNLR) – a plătit 800.000 de dolari clubului de fotbal Rapid, ca sponsorizări și publicitate, în perioada 1996-1999”, scrie Mediafax.

→ “În plus, în 2002, Loteria Națională a închiriat pentru cinci ani, de la clubul Rapid, un panou publicitar în afara stadionului Giulești pentru suma de 175.000 de dolari pe an, preț de patru ori mai mare decât cel al pieței, susțin procurorii. În privința acestor sponsorizări, procurorii au menționat, în dosar, că nu au dispus începerea anchetei, ci doar au vrut să sublinieze relațiile strânse dintre Copos și Cristea”, mai relatează agenția de presă.

→ Decizia de ieri a instanței, 4 ani cu executare pentru Copos, poate fi atacată atît la Apel, cît și la Înalta Curte.


Comentarii (79)Adaugă comentariu

ion  •  30 ianuarie 2013, 14:01

misto insight-uri despre relatia ziarist – patron.

si e si o pilda buna, pentru tinerii ziaristi de astazi: daca ai coloana vertebrala, esti profesionist, nu cauti sa-ti furi singur caciula, vei avea tot timpul loc la o redactie.

totusi, vazand produsele mediapro/mediafax, n-ai zice ca se intamplau kkturi de astea si pe acolo. 🙂

vlad  •  30 ianuarie 2013, 14:25

Prezumtia de nevinovatie s-a dus… din punctul meu de vedere, din momentul asta pana la un posibil verdict diferit al instantelor mai inalte, Copos e vinovat. Sustin asta pt ca daca in momentul asta Copos uita sa depuna contestatie, intra la inchisoare. E doar o observatie. In rest… articolul e inutil, stim toti cum a fost perioada sub Nastase din 2000-2004. Oricum, cei care au ceva logica si memorie. Daca mai lasam mult timp sa ne scrie Antena 3 istoria, copiii nostri o sa invete ca perioada aia a fost o epoca de aur a Romaniei, cu cea mai buna guvernare din istorie!!! Adrian Nastase o sa fie un fel de Nelson Mandela sau Aung San suu Kyi, iar cele 8 luni din inchisoare au fost marcate de grave abuzuri, de batai repetate si mai stiu eu ce :))

Andrei  •  30 ianuarie 2013, 14:34

Mulțumim, Cătălin!!

Adrian  •  30 ianuarie 2013, 14:37

Bravo,Cataline!Tine-o tot asa ca asta ne mai e speranta pentru Romania!

florentin  •  30 ianuarie 2013, 14:48

Nu comentez daca este sau nu este vinovat, dar pot sa consta ca incet-incet, fotbalul ramne fara investitori(buni, rai, astia sunt!!!) si am in vedere dosarele aflate pe rol …Becali, Borcea, G.Popescu, etc….

mihai  •  30 ianuarie 2013, 15:11

Dle Tolontan , de multa vreme va urmaresc activitatea jurnalistica dar nu ca ziarist de sport ci cu precadere cea civica pentru care v-am apreciat inm od deosebit. Si stiu ce spun cunoscand in ce situatie va aflati. V-am citit articolul cu mare interes si il apreciez. spre sfarsit spuneti ca in urma eforturilor deosebite ale presei si cu riscuri mari dupa ani de zile (va exprimati in termeni de cincinal si deceniu). Va rog ca tot in numele deontologiei profesionale sa imi spuneti in scris, aici pe blogul dvs. daca acest lucru ar fi fost posibil cu Adrian NASTASE presedinte si psd-ul la guvernare in 2005 si rolul lui Traian BASESCU in ceea ce dvs. scrieti „schimbarea Romaniei pentru totdeauna” (banuiesc ca va refereati in primul rand la justitie). Multumesc cu anticipatie.

noss  •  30 ianuarie 2013, 15:26

Domnule Tolo, maestre, odata, sa tot fie vreo 5 ani, v-am rugat sa va ocupati un pic si de Dan Voiculescu. Domnule Tolo, Robin Hood-ul Romaniei, vreti sa faceti o ancheta jurnalistica despre Dan Voiculescu ? Dar una sportiva in care sa aratati beneficiarii dedesupturilor din fotbal ? Nu puteti sau nu aveti voie, hai avem incredere in Dvs! ( Peste …5 ani sa zicem, daca ne tine Dumnezeu sanatosi, promit ca am sa va scriu acelasi mesaj, modific doar cifrele. Succes !

costi  •  30 ianuarie 2013, 15:37

Buna ziua dle. Tolontan,
si iata cum articolul dvs. devine pentru mine cel mai bun text citit azi in presa online, si nu numai azi…felicitarile sunt inevitabile. Dar, pentru ca exista si un dar, in anii 97 (incepand cu iulie 97, cand am asteptat cu infrigurare aparitia Pro Sport), 98, 99, 2000 samd cred ca ar fi trebuit sa aveti curajul de acum si sa scrieti despre ce vi se intampla si atunci nu ar mai fi existat frustrarile, supararile si noptile nedormite cauzate de dl. Sarbu sau altii. Totusi este bine ca se intampla acest lucru acum, poate copiii nostri vor beneficia de o societate mai normala.
PS daca va hotarati sa activati in afara trustului Intact, pe cont propriu, cu echipa pe care o aveti (Agamitza mai sus s-a exprimat mai dur, dar esenta ramane!) eu vreau sa fiu primul actionar :-). 2000 de actionari cu cate 1000 de euro fiecare sigur s-ar strange…amr 1999.

Cu stima,
Costi

victor L  •  30 ianuarie 2013, 16:02

dle Tolontan,
fara Basescu, (care calareste Justitia fara rusine) nu vedeam noi asemenea verdicte.

Liviu  •  30 ianuarie 2013, 16:05

Felicitari !Nu numai pentru articol ci mai ales pentru atitudine si curaj(fara de care articolele dv nu ar fi fost posibile).As dori sa pot spune felicitari si statului care prin organele sale nu ar trebui sa se lase inselat de indivizi de speta Voiculescu si Copos.

sonumbitch  •  30 ianuarie 2013, 16:06

nu-s cam multe erori, aici, pentru un formator de opinie cu pretentii:

„M-a dat și în judecată la un moment dat pentru că l-am calomniat referitor la dosarul Loteria și a pierdut.”

?

e ciudat, pentru ca in cele mai multe situatii pare ca aveti un cult al gramaticii.

Victor  •  30 ianuarie 2013, 16:11

Domnule Tolontan, anul acesta se implinesc 10 ani de la „rocada mare”, cand ati venit la Gazeta. Sper ca veti marca evenimentul cum se cuvine, macar prin niste postari pe blog despre lucruri care au ramas inca nepovestite in legatura cu acel moment.

ovidiu  •  30 ianuarie 2013, 17:48

Felicitari dle Tolontan !

Din pacate, intr-o Romanie in care oamenii se vand lavot ptr o sacosa de mancare asemenea „ciocoi” vor exista…

asdfghj  •  30 ianuarie 2013, 18:52

Am inteles bine? Pe Tolontan l-a suparat faptul ca Copos aducea bani in sport, prin metode demne de a fi investigate, nu neaparat, de un gazetar de sport. Nu-i iau apararea lui Copos aici, dar iese inca o data la iveala bulibaseala totala din Romania.

„analistu'”  •  30 ianuarie 2013, 19:21

Draga Tolontane , nu te mai lauda tu cu ce i-ai facut lui Sarbu.Ti-a aplicat o procedura tipica pentru un patron de talia lui! Daca reusai sa ” scoti ” ceva utilizabil pentru el din aceste investigatii era O.K. pentru el , altfel , daca nu ar fi fost nevoit sa vanda ziarul ai fi ajuns o Adina Gorita a PROSPORT-ului , daca n-ai fi plecat tu la alta fituica.Asa ca , poti sa te consideri norocos ca lucrurile au evoluat asa! Stii vorba aia romaneasca : ” Prost sa fi , noroc ca esti!”. Daca pana in momentul asta nu ai reusit sa-ti faci un ziar al tau , chiar si electronic , indiferent de cat de bun esti profesional , pentru un patron , indiferent de cultura si pregatirea lui , tu tot o ” spare part ” ai sa fi !In privinta lui Copos , era si este evident ca stimabilu’ pregatea ceva. In cazul lui , asta aste in stare sa o pacaleasca si pe sora-sa doar ca sa iasa in caztig .

Razvan G  •  30 ianuarie 2013, 19:45

Multumim Catalin!
Este incredibil ca un articol/ o investigatie care ar fi trebuit sa fie normal(a), ni se pare exceptional(a), o luminita in bezna acestei tari din ce in ce mai putreda.
Poate odata cu aceste scursuri condamnate copiii nostri vor avea sansa unui timid nou inceput.
Felicitari, fii sigur Catalin ca intr-o zi vei vedea ca tot ce-ati facut chiar a MERITAT!… va rugam continuati!

dragosblue – Stiinta  •  30 ianuarie 2013, 22:02

Foarte interesant si profesional, felicitari.

Dar, Catalin, am o intrebare si o mare nedumerire: de ce nu te alaturi lui Ovidiu Ioanitoaia in lupta contra mafiei din fotbalul romanesc?

DREPTYATE PENTRU STIINTA!!!

emg  •  30 ianuarie 2013, 22:43

articolul asta mi-a facut ziua

mircea  •  30 ianuarie 2013, 23:12

totul se plateste hotomane..

nenea brancoveanu  •  31 ianuarie 2013, 7:31

privatizarea mijloacelor de propaganda si in special a presei din Romania a fost primul obiectiv realizat de noua putere politica dupa evenimentele din decembrie 1989. apoi a urmat deschiderea granitelor ….etc…etc… Am vazut cum s-au desfasurat evenimentele pentru a se realiza tranzitia spre proprietatea privata si economia de piata. Tavalugul care a trecut peste societatea romaneasca a avut o tractiune foarte puternica reusind sa treaca peste toate denivelarile aparute din cauza unor romani care au incercat sa se opuna prin mijloacele ce le aveau la dispozitie. Printre cei care au incercat sa indrepte cate ceva in „MAREA CONSTRUCTIE CAPITALISTA” din Romania au fost si voci ca a Domnului Catalin Tolontan care la fel ca alti adevarati romani educati in familie sa fie drepti si cinstiti (cam putini ce-i drept) . Niciodata nu este prea tarziu ! Romania a fost harazita de Dumnezeu cu bogatii naturale deosebite, avem munti bogati, paduri lemnoase, ape, pamanturi fertile, romani frumosi si sanatosi la minte si la trup care unite si folosite cu minte ne vor putea aduce prosperitate si multumire . Viitorul omenirii este spre globalizare, spre centralizare atat a puterii politice cat si militare. Conducatorii planetei avand painea si cutitul in mana vor avea grija desigur ca la impartirea cozonacului sa taie feliile mai mari pentru tarile si popoarele lor. Concurenta intre participantii la constructia planetara viitoare va fi acerba. Se va da din coate, se vor folosi tot felul de mijloace pentru ca fiecare concurent sa obtina un loc cat mai sus spre varful piramidei mondiale. Cu cat o tara va fi mai jos cu atat va primi mai putin pentru ea si pentru poporul ei. Situatia prezenta a Romaniei si a romanilor nu este prea roz. Suntem impinsi sa ocupam locurile de munca cele mai prost platite, cele mai de jos, adica , sa recunoastem cinstit, sa curatam strazile in marile metropole, sa spalam closetele, sa ingrijim batranii si bolnavii etc.. Dupa cum se vede…unele din marile puteri incearca sa ne dea la o parte si de la aceste joburi . Domnule Tolontan, presa unei natiuni are un rol foarte important in educarea si orientarea politica, economica si sociala a unei natiuni. Ziarele sunt arme foarte puternice in mana conducatorilor, adica a proprietarlor particulari sau de grup. Condeierii formeaza opinia publica si au un mare rol in a uni natiunea sau a o dezbina. Profilul moral al ziaristului trebuie sa fie principalul criteriu la selectia acelora care pot sa aiba dreptul sa semneze intr-un ziar. Va doresc din toata inima sa mergeti pe aceasta linie si sunt convins ca vor fi din ce in ce mai multi ziaristi ropmani care vor fi alaturi de dumneavoastra.

stela  •  31 ianuarie 2013, 9:06

frumos articol ,bravo

rosu dan  •  31 ianuarie 2013, 12:43

spune-mi cum Dumnezeu semnezi statul de plata la felix?????cu Nastase ppresedinte in 2004 sau Geoana mai se finaliza acest proes vreodata???tu,ctp,tuca cum naiba sustineti platforma voiculescu????

Blog Marius Geantă » Blog Archive » Așa a început totul  •  31 ianuarie 2013, 13:37

[…] Cătălin Tolontan spune povestea incredibilă presiunilor exercitate în acele zile, iar Costin Ștucan și Decebal Radulescu, “teroriștii în șlapi”, conturează atmosfera unei anchete jurnalistice care tinde să aibă o finalitate juridică. […]

Alexe  •  31 ianuarie 2013, 13:57

Cred ca est icel mai bun si serios jurnalist ! Sincer, Cu respect, Adrian, Bucucresti

andu  •  31 ianuarie 2013, 17:06

totusi nu sunt de acord cu urmatoarea afirmatie: ”Patronul Rapidului e nevinovat pînă cînd Înalta Curte, ultima instanţă, va da o sentinţă definitivă.” Pai o instanta l-a condamnat, el nu mai e nevinovat! E vinovat, dovedit din punct de vedere juridic, insa i se lasa posibilitate de apel. Daca la urma de tot e scos nevinovat, atunci vom putea spune ca e asa, pina atunci eu consider ca i s-a dovedit vinovatia. Totusi, am incredere in judecatorul care a decis asta, mi se pare ca e mai autorizat decit mine intr-o astfel de decizie.

andu  •  31 ianuarie 2013, 17:07

P.S. ca un ultim argument pt. vinovatia sa, dovedita acum, ar fi: daca Copos nu ar face acum apel si nu ar merge mai departe (s-ar opri lucrurile aici), nu ar insemna ca e vinovat?

cvm  •  31 ianuarie 2013, 17:53

„Într-un fel, România s-a schimbat pentru totdeauna.” – bine ca admiti asta. ceea ce ma face sa intreb ce naiba cauti in tabara celor care vor sa o intoarca acolo unde era pe vremea faimoasei tale anchete.

lebateauivre  •  25 august 2014, 18:53

daca un ‘nevinovat’ zace in puscarie inseamna ca traim intr-o republica ‘bananiera’; …mai sunt multe instante ? din ce in ce mai ‘inalte’ ? poate una din ele il declara ‘nevinovat’ si scapa omul cu lovelele…

lebateauivre  •  25 august 2014, 18:56

dar chiar credeti ca pentru ‘rapid’ il vom ierta vreodata ? ma indoiesc ca exista vreo instanta mai ‘inalta’…

Comentează