„Demisia Papei, demonstraţia deplină a libertăţii”

S-au scris lucruri frumoase în presa străină despre renunțarea Papei Benedict al XVI-lea. La noi, comentariile au fost mai puține, dar există trei momente pe care vi le recomand:

miercuri, 13 februarie 2013, 1:27

S-au scris lucruri frumoase în presa străină despre renunțarea Papei Benedict al XVI-lea. La noi, comentariile au fost mai puține, dar există trei momente pe care vi le recomand:

1. Emisiunea lui Rareș Bogdan la Realitatea TV în care l-a avut invitat pe Andrei Marga. Fără supărare, ce diferență între directorul răzbunător de la ICR și intelectualul pasionat de culoarele credinței! Și ce bine e ca oamenii să vorbească despre ceea ce le place și despre domenii la care realmente se pricep. Sper să găsiți emisiunea pe site, e cea de luni.

2. Editorialul de azi din Adevărul al lui Radu Preda. Intitulat, ”O retragere demnă” are un singur defect: e prea scurt. Ca om care mă scald în aceeași lipsă de timp și în același deficit de atenție ca toată lumea, mă bucur că o spun, pentru că de mult n-am simțit asta despre un articol. Radu Preda vede în decizia Papei „demonstraţia deplină a libertăţii”, felul în care liberul arbitru se poate exprima în cele mai complicate și pline de responsabilitate situații și tăria de a renunța într-o lume în care toți ne considerăm de neînlocuit.

3. Cele două texte ale Leliei Munteanu de pe gandul.info, pe care le găsiți aici și aici. Îmi fac mea culpa, n-am mai recomandat articolele ei de ceva vreme și, de fapt, mi-au lipsit mie în primul rînd.


Comentarii (5)Adaugă comentariu

fotbal  •  13 februarie 2013, 14:50

Multumesc

Ce se intampla la Vointa?  •  13 februarie 2013, 15:34

DOMNULE TOLONTAN. Va rog sa faceti o ancheta si la Baza Vointa . Nemernicii aia au dat afara toti copii . Cum a pus Ilie Nastase mana pe aceasta baza sportiva.Si nu este prima baza sportiva. Daca sunteti un jurnalist cu responsabilitate va rog lamuriti parintii copiilor ce au fost dati afara.

http://www.gsp.ro/gsp-special/diverse/parcare-pe-terenul-bazei-vointa-brigitte-sfat-a-dat-afara-copiii-de-pe-stadion-si-a-schimbat-incuietorile-390675.html

je  •  13 februarie 2013, 19:12

Am citit articolul lui Radu Preda, pe langa faptul ca este slab, mai este si pe langa subiect. imi pare rau daca asta vedeti voi in demisia Papei.

je  •  13 februarie 2013, 19:20

Din contra, textele Leliei Munteanu sunt mai aproape de jurnalism (este doar o expresie).

valy  •  26 februarie 2013, 11:50

Vrei cu adevarat sa stii despre demisia Papei ?
Atunci : http://www.avertisment.ucoz.com

Cu ajutorul lui Dumnezeu, stiam mai dinainte ca Papa o sa demisioneze, fortat fiind de masonii infiltrati in Biserica.

Comentează