Pedelistul Zătreanu e în spatele lui Păsărelu în afacerea CSM București

Un personaj nou în jaful de la clubul Primăriei: fostul consilier și deputat PDL Dan Zătreanu, protectorul lui Păsărelu.

marți, 26 februarie 2013, 11:10

Un personaj nou în jaful de la clubul Primăriei: fostul consilier și deputat PDL Dan Zătreanu, protectorul lui Păsărelu.

de Gabriel Berceanu, Sebastian Culea, Justin Gafiuc și Cătălin Tolontan

Istoria și frustrarea se repetă. Acolo unde există un club sportiv care cheltuiește 5 milioane de euro pe an în total anonimat și e adăpostit în burta unei instituții netransparente, cum funcționează Primăria condusă de Sorin Oprescu, mai devreme sau mai tîrziu se vor naște mecanisme ale corupției. E antropologic stabilit, după o expresie a lui Marcel Henaff, filosof și etnolog francez.

”Nu cazurile izolate, ci atmosfera corupției ne interesează. Atmosferă unde practicile corupției sînt opera unor grupuri organizate și se dezvoltă într-un climat cultural și social, care favorizează ecloziunea și răspîndirea”, scrie Henaff într-un text preluat de ediția română a revistei Lettre Internationale.

Ecloziune, adică ieșirea puiului anonim Dan Păsărelu din oul de aur al Primăriei. Mîna care l-a ajutat pe Păsărelu, organizatorul turneelor fictive de șah, ”1,2 milioane de euro în doi ani s-au cheltuit pe șah”, spune Petre Brănișteanu, actualul președinte la CSM, mîna care l-a făcut pe Păsărelu să devină cineva și să aibă acces la banul public este mîna lui Dan Zătreanu, fost parlamentar PD-L cu funcție relativ importantă: vicelider al grupului său politic din Camera Deputaților.

Numele lui Dan Zătreanu a fost rostit ieri în furtunosul Consiliu General al Capitalei, unde jaful de la clubul Primăriei a deschis ședința, chiar înaintea ordinii de zi. În ”Micul Parlament al Bucureștiului”, consilierul Doru Giugula l-a pus pe Zătreanu în fruntea listei celor responsabili pentru ceea ce însuși primarul Oprescu a numit ”o grămadă de afaceri penale cu mulți implicați”.

Consilier PSD, Giugula este evident un adversar politic al partidului lui Zătreanu. Dar faptele sînt mai ostile omului din umbră Zătreanu decît orice rival subiectiv.

În vîrstă de 56 de ani, Dan Zătreanu a fost consilier general al Capitalei între 2004 și 2008. În ultimul an de mandat, el a prezidat Comisia pentru Tineret și Sport prin care trecea bugetul CSM. Un buget pe care unele surse îl indică drept ”mult mai mare de 5 milioane în anul 2008. Atunci erau bani o grămadă, nimeni nu se uita cum sînt folosiți”.

În 2009, la cîteva luni după ce plecase din Consiliul General al Capitalei pentru a deveni parlamentar PD-L, Zătreanu vindea către CSM echipament sportiv, prin firma din care ieșise cu trei săptămîni înainte.

În februarie 2009, firma Ultrasport cîștigă prin licitaţie un contract de furnizare echipament sportiv în valoare de 99.928 lei fără TVA: “treninguri, geci, jachete și pantaloni impermeabili”.

Cu o lună înainte, Zătreanu și fiica lui, acţionarii Ultrasport, se retrăseseră din firmă. ”Nu e nimic ilegal, a fost un contract comercial”, a declarat Zătreanu ieri pentru Gazeta Sporturilor. După publicarea articolului, Zătreanu a detaliat în poziția pe care o găsiți la final.
Persoana de contact pe site-ul licitaţiilor publice rămîne însă Diana Zătreanu. Iar numărul de telefon este cel al deputatului, care e și creditor al Ultrasport, potrivit declaraţiei de avere din 2009.

agerpres_5157110_dan pasarelu Zatreanu

Zătreanu (stînga), protectorul lui Păsărelu (dreapta)


Promisiunea participării la licitații

Legăturile lui Zătreanu cu CSM și cu Păsărelu sînt mult mai extinse decît un simplu contract.

«A fost o licitație publică, nimic în afara legii. În plus, nu mai eram acționar sau administrator la Ultrasport. Eu am fondat CSM și îmi pasă, am făcut fundația să atrag fonduri pentru club. Am mai avut contracte cu CSM, trebuia să le vindem niște mingi parcă, de baschet și volei» Dan Zătreanu

Nu, nu e doar atît. Din 2007, Zătreanu fondează și conduce o fundaţie cu același nume precum clubul de care răspunsese pe cînd era consilier: “Fundația CSM București”.

Numele lui apare într-un memoriu trimis de Dan Păsărelu lui Oprescu.

Împreună cu fostul director CSM, Valentin Samungi, Zătreanu i-ar fi cerut lui Păsărelu să vină la CSM ca să înfiinţeze secţia de șah feminin. Mîna lui Zătreanu a nășit ieșirea din ou a lui Păsărelu. Și apoi protejatul Păsărelu, ca în textul lui Marcel Henaff, a răspîndit favoruri, bani, lobby și o groază de imagine în jur. Inclusiv pentru protectorul său cel bun, Dan Zătreanu.

În 2010, în perpetuă goană după expunere publică, Zătreanu candidează la președinţia Federaţiei, susţinut frontal de Păsărelu. Pe blogul iulianceausescu.wordpress.com, Zătreanu răspundea unui vizitator: “Păsărelu nu va avea nici un rol în conducerea federaţiei, probabil va participa la licitaţiile transparente ce se vor face pentru organizarea turneelor. Atît!”, a răspuns Zătreanu.

Zătreanu – președinte, Păsărelu – coordonator
În februarie 2011, cu Zătreanu președinte al Comitetului de organizare, Păsărelu pe post de coordonator și Samungi organizator, se desfășoară Turneul Internaţional de Șah Cotroceni. “Sub înaltul patronaj al Excelenţei Sale, Domnul Traian Băsescu”, exact cum sună anunţul oficial, cu CSM organizator și cu sprijinul Primăriei Capitalei.

Au fost 10 participante, iar competiţia a făcut vîlvă în lumea șahului: marele maestre din Rusia, Irina Turova și Valentina Gunina, două șahiste cu adevărat de elită, au povestit în presa rusă condiţiile groaznice de care au avut parte la competiţia organizată de Zătreanu și Păsărelu pe banii clubului Primăriei.

Cea de-a doua editie a Turneului International de Sah Cotroceni 2011.
(Zătreanu bucuros, în picioare, iar Păsărelu întors cu faţa spre el. Amîndoi organizatori
ai turneului de şah Cotroceni 2011, un fiasco potrivit participantelor)

Au sunat la Băsescu pentru bani!
Pentru chess-news.ru, cele două șahiste au relatat în martie 2011 cum nu le-a așteptat nimeni la aeroport, micul dejun a început să dispară după prima zi de cazare, iar partidele din ultima rundă au fost scurtate pentru că unele participante aveau bilet de avion mai devreme!

Nu e tot: Turova și Gunina au ameninţat că nu vor finaliza turneul dacă nu le vor fi decontate cheltuielile, după cum le-a fost promis, și a fost nevoie ca șahista slovacă Eva Repkova să sune la cabinetul președintelui Băsescu, de unde a fost trimis un consilier pentru ca situaţia să fie remediată!

«La turneul Cotroceni au fost cîteva probleme, dar condițiile erau foarte bune. Am lucrat cu Păsărelu, a fost în stafful meu în campania la FR de Șah» Dan Zătreanu

Păsărelu a lucrat și în stafful de evenimente electorale ale lui Zătreanu. Zilele trecute, omul politic era profund îngrijorat că identitatea sa va fi dezvăluită în afacerea CSM București. ”Nici nu știți ce presiuni se fac să nu apară numele lui Zătreanu”, ne-a spus un ziarist de la o altă publicație.

Știm. Așa se întîmplă de regulă. Banii lasă urme, creează dependențe, favoruri și spaime. Din casieria Primăriei au ieșit milioane de euro în pungi de plastic, unii pe deconturi false, iar Păsărelu, cel care i-a scos, susține că are ”o garsonieră și o mașină”.

Sorin Oprescu a reacționat, ieri, în Consiliul General al Capitalei după dezvăluirile Gazetei

“O grămadă de afaceri, sînt mulți implicați”

oprescu-giugulaInvestigaţia Gazetei a luat ieri faţa ordinii de zi în Consiliul General al Capitalei: Silviu Văduva a deschis discuţia referitoare la “cazul CSM”. “L-am demis pe Samungi, fostul director al clublui, și am făcut plîngere penală împotriva lui! Tot ce a apărut în presă e adevărat”, a răspuns primarul Sorin Oprescu, precizînd că se vor stabili trei consilieri în CA al CSM care să colaboreze cu organele de anchetă.

“Au suplimentat bugetul CSM în campanie”
Un rechizitoriu sumar a prezentat consilierul Doru Giugula, indicînd clar oamenii pe care îi consideră vinovaţi de jaful de la CSM. În capul listei, Dan Zătreanu, fost consilier general și deputat, care ar fi făcut afaceri cu echipament sportiv prin clubul Primăriei. Apoi, Mircea Constantinescu, fostul șef al Direcţiei Generale Economice, “cel care a suplimentat bugetul CSM în campanie și a avut legături cu Liviu Puicu (fost șef al secţiei de baschet CSM), care își finanţa clubul propriu din banii publici”.

Acuzele s-au îndreptat și spre doi foști consilieri, Doru Prioteasa și Călin Murg, de numele căror s-a lega mai multe nereguli privind organizarea unor competiţii de șah în școli.

1,2 milioane de euro ar fi cheltuit CSM București pe turnee fictive de șah în perioada 2011- 2012, potrivit actualului director Petre Brănișteanu

Marți noapte, am primit aceste precizări de la Dan Zătreanu.

Domnule Catalin Tolontan,

Referitor la articolul publicat de dumneavoastra pe blogul personal si care a fost preluat de mai multe mijloace mass-media, doresc sa fac urmatoarele precizari:

C.S.M Bucuresti, institutie publica in subordinea CGMB, a fost infiintat in anul 2007, printr-o hotarare a CGMB. Proiectul a fost redactat si promovat de catre mine si votat de consilieri din PDL, PNL, PSD si PRM

Bugetul  clubului ca si al altor institutii publice aflate in subordinea CGMB pentru anul 2008, a fost finalizat si votat in sfarsitul anului 2007- inceputul anului  2008, cand Dan-Radu Zatreanu nu era in Comisia de invatamant, sport, cultura si culte, iar cel din 2009, a fost votat si aprobat la inceputul anului 2009, cand nu mai eram consilier general

Societatea Comerciala Ultrasport SRL s-a infiintat in luna martie 2007, inainte de a se aproba infiintarea CSM Bucuresti (iunie), eu fiind unic asociat , dar din actionariatul careia am iesit in 2008, fiind ales deputat de Bucuresti.

Referitor la licitatia de echipament sportiv, mentionam ca aceasta s-a efectuat legal, pe SEAP, si la care au luat parte mai multe societati comerciale. Ultrasport SRL, unicul reprezentant al firmei germane Con-Sport in Romania, dar si reprezentant Legea, la timpul respectiv, prin calitatea produselor si pretul oferit, a intrunit punctajul cel mai bun. Domnul Doru Giugula va trebui sa dovedeasca in instanta afirmatia iresponsabila ca nu au fost livrate produsele, cu toate ca exista procese verbale de predare-primire in acest sens. De altfel, lipsa de moralitate a dlui Giugula este de notorietate, iar comentariile dumnealui nu prezinta de loc credibilitate.Nu cred ca e normal sa va intemeiati logica pe vorbele unui personaj cu dosare penale si  aflat in stare de incompatibilitate.

Referitor la relatia mea cu dl Dan Pasarelu, dumneavoastra faceti afirmatii neadevarate, neverificate, si, m-as feri sa spun, chiar cu rea credinta, care imi produc grave prejudicii de imagine. Tot grava este si acuzatia dlui Branisteanu, membru PRM, actualul director general al clubului, care, fara nicio dovada, acuza ca in spatele prejudiciului presupus sta un reprezentant PDL, fostul consilier general si mai apoi deputat, adica subsemnatul, Dan-Radu Zatreanu.

Implicarea mea in miscarea sahista in perioada respectiva s-a datorat credintei ca mediul sahist este valoros, ca sportivii merita mai mult si ca un management competent ar putea aduce rezultate mult mai bune. Programul propus de mine odata cu candidatura la presedentia FR Sah a intrunit votul a peste 60 de delegati.

Referitor la organizarea celor doua editii ale  Concursului International de Sah feminin „Cotroceni”, in 2010 si 2011, mentionez ca am finantat partial, prin mijloace personale, aceste evenimente, iar CSM Bucuresti a fost sponsorul principal al concursurilor, in special datorita faptului ca doua dintre competitoarele din Romania (din cele 3 prezente), erau membre ale acestui club. Concursurile au fost cele mai puternice care s-au organizat vreodata in tara noastra, iar standardele lor au fost foarte ridicate datorita coeficientului ELO al participantelor, al locatiei (sala de festivitati a Palatului Cotroceni), a hotelurilor de 4 stele in care au fost cazate competitoarele, al evenimentelor colaterale desfasurate si al premiilor oferite. La finalul editiei a doua au fost anumite disfunctionalitati de care insa nu ma fac vinovat, iar asta din cauza solicitarilor unor sportive de a primi indemnizatiile si cheltuielile inainte de finalul concursului (fapt neconcludent), situatie rezolvata insa in timp util, pentru ca acel concurs sa se bucure de un final fericit. (stau marturie majoritatea declaratiilor, cronicilor si fotografiilor publicate).

Cat despre asa-zisele presiuni facute de mine pentru a nu imi fi pomenit numele in presa privind ancheta ce se desfasoara, va spun ca e un alt neadevar. Nu am vorbit cu nimeni in acest sens (de altfel de existenta anchetei dumneavoastre jurnalistice, am aflat ieri seara cand am fost sunat telephonic de un ziarist !) si sunt dispus la orice confruntare cu oricine pretinde ca i-am solicitat asa ceva.

Ca atare, stimate domnule Catalin Tolontan, va rog sa va continuati ancheta jurnalistica, dar sa prezentati opiniei publice DOAR elemente corecte si probate, pentru a nu murdari imaginea unor persoane care nu sunt vinovate de acuzatiile grave care li se aduc direct sau indirect, prin asociere cu fapte incriminabile ori persoane controversate.

Orice vinovatie trebuie probata, iar dumneavoastra stiti asta foarte bine, ca ziarist cu o probitate profesionala recunoscuta, in ciuda faptului ca activati in cadrul trustul Intact, a carui politica editoriala ostila PDL este bine stiuta.

26.februarie 2013
Dan-Radu Zatreanu


Comentarii (34)Adaugă comentariu

anonim  •  26 februarie 2013, 11:35

Sa stii ca asa e Dan Radu Zatreanu!
Eu am fost coleg de clasa cu una din fetele lui si avea masina, o groaza de bani, i-a platit studiile in Olanda. El are 2 fete si un baiat si fiecare din copii lui au o masina, se afiseaza cu bani multi, ma miram de unde atitia bani.

fanulumocanu  •  26 februarie 2013, 12:12

Vai, dar Oprescu n-a stiut. Ce vina are el , ca manager, ca cei din subordine fura ca dra cii?
Tolo, astia s-au pus pe voi. Or sa scoata la iveala, intentionat, atatea cazuri de talharii incat n-o sa mai faceti fata. Apoi, fiind asa de multe , lumea o sa le ia ca pe ceva normal. Nu vad pe unde mai scoateti camasa. 😉

Cătălin Tolontan  •  26 februarie 2013, 12:42

fanulumocanu: de pus s-au pus. Dar nu cred ca pe noi, din pacate. Ci pe bani )

Tot eu  •  26 februarie 2013, 12:51

Pentru cine se mai intreaba cum de exista atata opulenta la unii intr-o tara ca Romania, teoretic saraca. Cum umbla o gramada pe strazi cu masini de zeci si sute de mii de euro. Ei uite cum, se fura frate. Se fura la greu, se fura banii nostrii ai tuturor. Cei care muncim sau au muncit 8 ore pe zi sau mai mult ani si zeci de ani la rand ca sa platim taxe si impozite si ca sa traim de la o zi la alta si de la o luna la alta. Si in final vin unii si ii fura la gramada, munceste o tara intreaga sa stranga putin cu putin pentru ca sa ii fure pe toti gramada niste puhavi care nu au muncit probabil o zi in viata lor si sa le cumpere odraslelor lor masini haine si studii, sa aiba si ei din ce SUV sa te scuipe in ochi la semafor sau eventual sa te omoare pe strada cand se dau mari la prietni cu ce masini jmechere au. Sunt spitale care au nevoie de zeci sau sute de mii de euro ca sa functioneze corect si astia fura cu milioanele pe an, sunt oameni care nu isi permit medicamentele si mor ca statul nu ii poate ajuta cu nimic .. ca sa nu sunt bani. Normal ca nu sunt daca astia fura cu milioanele !!!

SI TOATE ASTEA PE BANII NOSTRII ? CUM ASA CEVA ? Poate nu mai sunt eu normal .. poate am devenit frustrat, nu stiu … dar mie mi se urca sangele la cap cand citesc chestii din astea…

Cătălin Tolontan  •  26 februarie 2013, 13:31

GSP: scrie-mi, te rog, pe catalin.tolontan@gsp.ro

multumesc!

Manwe  •  26 februarie 2013, 13:38

Domnule Tolontan, vorbiti de jaf de 5 milioane de euro si apoi aduceti ca argument (singurul financiar) o licitatie de 25 de mii de euro pentru echipament sportiv?

Apoi il prezentati pe domnul Zatreanu ca si cand ar fi principalul beneficiar al celor 5 milioane. Nu-s cam putine argumente, domnule Tolontan?

Suma prezentata de dvs reprezinta 5% din jaful clamat. Sigur ca daca licitatia a fost aranjata omul trebuie pedepsit indiferent de suma. Dar va rog nu prezentati plevusca drept un mare rechin.

JAPAN  •  26 februarie 2013, 13:53

BRAVO YO TOLONTANE!, AZI TE APRECIEZ,ASTA E INVESTIGATIE JURNALISTICA..

Cătălin Tolontan  •  26 februarie 2013, 13:57

manwe: citi, va rog, articolele din zilele trecute. Acolo sint si alte contracte, nu ale lui Zatreanu, ci ale lui Pasarelu. Acest articol este despre realtia „omului de afaceri” Pasarelu cu politicianul Zatreanu.

vlad  •  26 februarie 2013, 13:58

@Manwe Ti se pare tie ca GSP-ul e politie?? In mod normal actele astea sunt publice, le poate vedea oricine. Practic… poti tu cere orice acte, nu primesti nimic de la primaria lui Oprescu!!!

gigel  •  26 februarie 2013, 14:03

Catalin, Nu-l scoate-n fata pe Doru Giugulea; Este mai „vopsit” decat toti.
In curand o sa ai o campanie ‘contra’ ca si la articolul precedent..
Mergi inainte ! Suntem mai multi cei care te sustinem !!!

Florin Ologu  •  26 februarie 2013, 14:03

Bineinteles ca Sorin Oprescu a reactionat! Credeti ca nu stie ce scriu gazetele sau a obstructionat vreo ancheta jurnalistica? Mai departe e treaba organelor statului.

Manwe  •  26 februarie 2013, 14:11

Rog stergeti comentariul dinainte, sistemul de comentarii mi-a sters citatul. Reformulez:
Am citit. Burj-al-Arab si apoi 500.000 de euro (care vor veni in episoadele viitoare).
Astazi insa scrieti altceva la concluzii:

––
Un rechizitoriu sumar a prezentat consilierul Doru Giugula, indicînd clar oamenii pe care îi consideră vinovaţi de jaful de la CSM. În capul listei, Dan Zătreanu, fost consilier general și deputat, care ar fi făcut afaceri cu echipament sportiv prin clubul Primăriei. Apoi, Mircea Constantinescu, fostul șef al Direcţiei Generale Economice, “cel care a suplimentat bugetul CSM în campanie și a avut legături cu Liviu Puicu (fost șef al secţiei de baschet CSM), care își finanţa clubul propriu din banii publici”.
––-

Principalul vinovat a castigat deci o licitatie de 25 de mii de euro din jaful de 5 milioane. Daca nu v-as respecta as spune ca nu aveti simtul ridicolului. Inca nu reusesc sa-mi explic tonul articolului…

Cătălin Tolontan  •  26 februarie 2013, 14:12

manwe: am inteles. Deci dvs vi se pare corect ca un politician sa aprobe bugetul clubului si apoi sa faca afaceri cu el, din postura de parlamentar! Avem pareri diferite. Lasati-ma pe mine sa fiu ridicol cind nu accept stilul asta de afaceri stat-privat.

Cite despre „principalul vinovat”, unde ati vazut scris asa ceva?
Zagreanu este unul dintre cei amestecati acolo. Citiva din ceilalti sint pomeniti in cele trei materiale pe care le-am scris anterior. Nu unul, trei. In ordine:

http://www.tolo.ro/2013/02/20/falsuri-si-pungi-cu-bani-scoase-din-clubul-primariei-lui-oprescu/

http://www.tolo.ro/2013/02/21/30-40-din-aprobare-a-venit-de-la-oprescu-va-rog-nu-mai-dati-in-el-ca-iubeste-sportul/

http://www.tolo.ro/2013/02/22/dupa-sah-urmeza-baschetul-si-voleiul-o-noua-competitie-inventata-la-primaria-bucuresti/

Balboa  •  26 februarie 2013, 14:25

Cataline,tata,vezi,nu cumva Zatreanu,asta,are un frate mai mare,care era implicat in cladirea Sitraco de la Unirii???????Salutari!!

ervin  •  26 februarie 2013, 14:33

Ce nu intelege toata lumea ca asta se intampla in toata tara, in sute de locuri. Ati mai vazut investigatii serioase facute prin tara?
Nu se poate ca 5-6000 de oameni sa stranga averi fabuloase in dauna a doua generatii intregi (parintii nostrii si noi) si urmeaza a treia generatie de sacrificiu copii nostrii … Cum sa nu ti se urce sangele in cap cand vezi ca in 22 de ani nu am reusit ca si tara, sa ne construim o democratie autentica,institutii sanatoase,sosele, drumuri,autostrazi, aeroporturi, un stat puternic, un invatamant de calitate, o economie sanatoasa ( 4 milioane de angajati cu acte in regula!!!!?????), legi care sa asigure o functionare sanatoasa a institutiilor statului? Va dau cel mai simplu exemplu: in consiliul local al unei primarii, un consilier voteaza nu la o treaba care nu i se pare in regula, primarul ii spune „bai daca mai comentezi mult te ard” a doua zi consilierul e sunat de la partidul din care face parte „mai fi si tu mai intelegator ca daca nu iti retragem sprijinul politic si pierzi mandatul” si atunci vin si intreb care este mecanismul de autoaparare al societatii in fata coruptiei? el nu exista ptr. ca nu se vrea acest lucru, legile asa sunt facute. Vedeti vreo stire despre situatia din Bulgaria? acolo in fata coruptiei endemice pur si simplu oamenii iesiti in strada de 2 saptamani au cerut printre altele dizolvarea actualelor partide politice.Noi ce alternativa le oferim copiilor nostrii ? sa plece din tara! asta vi se pare normal sa ne crestem, educam, si pregatim copii ca sa poata sa plece din tara? asta e solutia care am gasit-o noi o generatie de parinti frustrati si obositi sa mai cautam vreo solutie, cu orice energie creatoare distrusa de grija zilei de maine. Iesiti din marile orase… la tara se traieste ca in evul mediu, poate vi se pare o exagerare , dar daca luati televiziunea si electricitatea ramane un tablou de groaza . Si ce solutie am gasit noi ca si parinti ? O sa ne intrebe peste cativa ani copii nostri, dar voi ce ati facut ptr. mine ? eu nu vreau sa plec de acasa! si atunci ce o sa le raspundem, te-am invatat 3 limbi straine si te-am meditat ani de zile ca sa poti sa pleci de-acasa. Atata am putut, sa te pregatesc sa pleci.

Cristi Neagoie  •  26 februarie 2013, 14:53

Inca un jaf de culoare portocalie! Nu a trecut inca anul de cand pedelimea a plecat, dar inca nu stim toate ispravile lor, in fiecare saptamana mai apare cate una.Cu asemenea oameni a trebuit sa lucreze Sorin Oprescu timp de patru ani.

Cătălin Tolontan  •  26 februarie 2013, 14:56

balboa: este aceeasi persoana

haihui  •  26 februarie 2013, 15:41

@Tolontan. Nu mi-am dorit sa fiu offtopic, dar nu stiam unde sa-mi plasez nedumerirea: chiar nicio inspiratie intru cuvant nu te-a strafulgerat dupa meciul Stelei? Ceva eroic, dar imperfect de uman, nimic? Chiar m-am mirat ca n-ai avut sevă pentru ceva ce, din pacate, nu vezi de multe ori in cativa ani. Macar ca un time-out intre doua jafuri si jefuiri.:)

Cătălin Tolontan  •  26 februarie 2013, 15:51

haihui: ai dreptate, imi pare rau ca nu am scris

Mihai Gruia  •  26 februarie 2013, 15:57

Domnule Tolontan, va scriu in afara subiectului, insa vreau sa fiu cu inima impacata ca am semnalat acest fapt regretabil.
Si anume, faptul ca desi echipa a obtinut performante deosebite in acest an, clubul Steaua continua sa isi trateze cu dispret suporterii fideli.
De ce spun asta ? In primul rand pentru ca nu mai exista abonamente. Suntem, probabil, cateva mii de oameni, care vin de ani de zile, meci de meci, pe orice vreme la meciurile Stelei de acasa. De 2 ani de zile, de cand au inceput problemele cu GHencea, clubul nu mai face nimic pentru suporterii fideli. In afara de faptul ca le ia banii.

In al doilea rand, la meciul cu Ajax de acasa, multi dintre suporterii fideli au fost nevoiti sa ia bilete in alte zone decat in cele in care stau de obicei, din cauza ca in primele secunde de cand au fost puse la vanzare online, locurile cele mai bune s-au epuizat. Dupa meciul tur, cand cererea de bilete a scazut drastic, s-a intamplat un alt fapt ciudat. Ajunsi la portile stadionului am constatat ca am trecut ca prin branza prin ‘filtrele’ de securitate, inclusiv accesul la turnicheti fiind lasat liber, nemaifiind nevoie de scanarea codului de bare al biletelor.
Deci pot sa presupun ca in timp ce eu am platit mai mult de 200 de ron pe un bilet, alti oameni, care probabil nici nu stiu exact in ce culori joaca Steaua, au intrat gratis.
De meciul cu Chelsea nu mai vorbesc, am avut noroc ca ati scris in gazeta ca se pun biletele in vanzare sambata, clubul a anuntat pe site si facebook la ora 16, ca la ora 8 se vand bilete. Daca nu citeam presa sambata, duminica nu as mai fi putut sa iau nici macar acele bilete pe ultimul rand, pe care am reusit sa le iau dupa 4 ore de incercari.
In concluzie va las pe Dumneavoastra sa faceti un calcul, sa vedeti distanta aproximativa intre noi si adversarii nostri din competitiile europene. Multumesc pentru intelegere.

anonim  •  26 februarie 2013, 16:03

Atentie, partidele nu au fost scurtate! Conform programului, runda trebuia sa inceapa la ora 10, insa, din cauza ca nici pina in ultima zi nu isi primisera primele de start, jucatoarele nu au vrut sa mai vina la ultima runda, adica a fost un fel de greva spontana.
Nu este o informatie verificata, insa se pare ca Pasarelu si Zatreanu umblau, in acelasi timp, prin hotel, fara a sti unul de altul, pentru a le plati pe jucatoare. Cert este ca jucatoarele au venit cu microbuzul la Cotroceni, cu 4 ore mai tirziu decit ora de incepere a rundei si au incheiat partidele in 10 minute pentru a prinde cursele de avion. De mentionat ca „organizatorii” au pretins ca au anuntat faptul ca ultima runda a fost amanata, dar cred ca se poate verifica ca nu trimis niciun anunt, nici macar agentiilor de presa.
La festivitatea de inchidere, un trofeu urma sa-i fie acordat si presedintelui Romaniei, care „patronase” turneul. Ce nu face un om politic pentru a beneficia de indulgente prezidentiale in martie 2011, in perspectiva anului electoral 2012. Numai ca presedintele Basescu nu a venit, iar domnul Zatreanu a ratat astfel ocazia de a fi mangiiat pe crestet si felicitat pentru ca a organizat un foarte puternic turneu de sah la Palatul Cotroceni, incheiat insa intr-un mod cit se poate de penibil…

Suporter valcean  •  26 februarie 2013, 16:09

Dle. Tolontan, stiu ca acum un an investigati modul in care au fost cheltuiti banii pentru constructia stadionului NATIONAL ARENA. Ce se mai aude? Este finalizata? S-a impotmolit? (sper ca nu politic)

Viorel  •  26 februarie 2013, 17:11

Chiriasul de la Cotroceni ar fi putut patrona cel mult un turneu de table, domnule Tolontan. Marea mea dezamagire este Samungi, fostul handbalist. Imi inchipui cat de dezamagit a fost Sorin Oprescu, dar a urmat procedura legala.

conasu  •  26 februarie 2013, 17:34

Ce nume au politrucii astia sportivi, zici ca sunt conspirative !

sinner  •  26 februarie 2013, 18:03

Bine, Tolo, ai găsit țapul principal,un pedelist. Oprescu e curat ca lacrima.Scădeți în ochii mei pe zi ce trece,te-am crezut om serios!

radu  •  26 februarie 2013, 18:46

uite asta eu inteleg PRESA, adica a 4-a putere in stat, pacat doar ca nu sint toti jurnalistii precum echipa lui Tolontan…

anti vioculescu  •  26 februarie 2013, 20:06

ma miram eu tolo,sa faceti voi o ancheta si dupa o saptamina sa nu fie concluzia surpriza…….pdl e de vina, esti foarte de incredere!!!1

Tano  •  26 februarie 2013, 21:08

Dle Suporter valcean, NATIONAL ARENA a fost auditat zilele atea de Curtea de Conturi, si s-au gasit deficinete minore in cheltuirea banilor. Actiunea era enecesara pentru a-i spala fata lu Oprescu (aminteste-ti macar de investitiile repetate in gazon si asta daca facem abstractie de cheltuielile super- majorate pt.constructie. Si totul pt. alegerile prezidentile din 2014. Juste in case.

Dul Tolo, Mircea Constantinescu este actualul, nu fostul director economic al Directiei Economice din PMB, si este adus de Oprescu si va pleca de acolo numai odata cu Oprescu. Pentru cele descoperite de dvs. si multe, multe altele (de absolut acelasi fel).

Si altfel, in opinia mea , Anca
alexandrescu, fica lu’ Horia
Alexandrescu, fosta PR (dupa ce a detronato pe Nadina Nedelea) a dlui PG Sorin Oprescu si acualul PR al dlui PM Ponta, nu se injoseste la asemenea sumulite.

PS. Vorbind despre transparenta PMB sum S.Oprescu, …de 2 ani de zile au fost scoase pe site-ul PMB, care pretinde ca prezinta platile din bani publici, platile lunare pentru chiriria sediului actual al primariei.Vorba unuia de pe aici nici,, nu-i nici mult nici putin, da’ este clar cu intentie.

verificati astfel: http://www.pmb.ro – Prima pagină » Instituţii » Consiliul General al Mun. Bucureşti » Bugetul propriu al municipiuluilui Bucuresti – 2013, Lista platilor pentru cheltuieli curente
efectuate de PMN, si apoi marcati Cautare, fara sa scrieti perioad
a perioada.

mimi  •  26 februarie 2013, 23:12

cu ceva vreme in urma, sa fie un an, un an jumatate, am intrebat foarte civiliat, pe pagina de facebook a primariei captalei, ce rost si pe cine ajuta acest club nascut peste noapte, si in jurul caruia sa invarteau numai smenari ai sportului, absolut la toate sectiile. am intrebat, daca banii aceia, cheltuiti pe salarii enorme, la sportivi profesionosti de valoare indoielnica, care nu ajuta si nu fac nimic iesit din comun, nu ar fi fost mult mai bine valorificati daca primaria ar fi sprijinit direct cetatenii orasului, prin activitati sportive de masa, sprijinirea sportului scolar, inclusiv prin reinfintarea si finantarea scolilor sportive. adica, sa se faca ceva de viitor si banii sa mearga exact acolo unde este nevoie si unde pot produce ceva. in loc de un raspuns, chiar si formal, mesajul a fost sters si mi s-a blocat dreptul se a scrie pe acea pagina. elcovent nu, mai ales ca bosorogul ala pedelist, era presedintele comisiei de tineret si sport, la aproape 60 de ani, rasul curcilor =)))

stefan  •  27 februarie 2013, 0:17

good work!

Ionescu Adrian  •  1 martie 2013, 12:39

Domnul Zatreanu Minte cu zambetul pe buze el fiind omul din spatele lui Dan Pasarelu si omul care a girat banii furati din CSM Bucuresti.Turneele de sah pe care le-a organizat cu acest Dan Pasarelu au fost doar mari justificari de bani pentru turnee mici.Sa folosesti numele presdintelui la cele mai slabe turnee de sah , nu valoric,ci ca mod de organizare si infometare a jucatoarelor este o RUSINE.Ce s-ar fi intamplat daca acesti doi hoti ar fi ajuns in fruntea FR SAH ? Rusine pentru cei doi hoti -Dan Pasarelu si Dan Zatreanu .

O colegă de clasă  •  2 martie 2013, 21:28

@Anonim: Ai fost coleg de liceu cu una dintre fete? Cu care dintre ele?

Nu voi comenta conţinutul articolului pentru că nu cunosc întregul context, însă ambalajul lasă de dorit, este jurnalism ieftin, exprimarea este ruşinoasă şi plină de conotaţii. O anchetă jurnalistică ar trebui să prezinte faptele, nu opinii, ori formulările alese dirijează părerea cititorului: „în furtunosul Consiliu General al Capitalei”, „a răspîndit favoruri, bani, lobby și o groază de imagine în jur.”, „protectorul său cel bun”, „în perpetuă goană după expunere publică”, „Banii lasă urme, creează dependențe, favoruri și spaime.”

Ioana  •  25 noiembrie 2014, 20:31

A facut multe la primarie adik afaceri cu retrocedari de imobile

mechanicul  •  11 martie 2015, 4:25

Intr=o tara libera presa este libera. Intr-o tara desteapta lumea se intereseaza de astfel de personaje necinstite
Unii ticalosi fura si de la copii sandwich-ul, angajatilor nu le dau salariu, angajeaza continuu si daca isi cer salariu ii iau la bataie…
E conflict de munca zice legea proasta, este jaf si talharie spun eu si la fel zice si Dumnezeu.
Am ajuns la concluzia ca poti fi indreptatit sa iti faci singur dreptate sau il lasi pe Dumnezeu sa ii dea un cancer de mate sau sa il dea cu capul de asfalt…blestemele taranilor care au muncit si nu au dus paine la copii pentru ca un ticalos sa fie imbuibat…

Comentează