Meciul de 3 minute

Dacă privești cifrele, nu că am putea avea pretenția de la cineva să o facă în aceste momente oarbe de după meci, observi mai multe stranietăți.

joi, 11 aprilie 2013, 10:00

Dacă privești cifrele, nu că am putea avea pretenția de la cineva să o facă în aceste momente oarbe de după meci, observi mai multe stranietăți.

Din patru reprize, Oltchim a cîștigat două, iar Gyor, pe celelalte două. Mai exact, starurile Gyorului au dominat categoric primul sfert de oră și ultimul din cele două ore, puse cap la cap, de handbal de extraordinar nivel. Da, s-a greșit, dar cine a intrat chiar și numai o dată pe terenul de handbal știe cum se greșește în regim de viteză, de ricoșeu și de coate ale adversarilor.

În minutul 57:00, era 24-22 pentru noi, scorul simetric cu cel din manșa tur! Egalitate perfectă.

Atunci s-a intrat într-o partidă condensată, un tiebreak neanunțat și nesperat, cu minge mai mare și cu multe fete pe teren. S-a jucat un meci de 3 minute pentru finala Ligii Campionilor. Tensiunea a fost insuportabilă.

Practic cele 14 jucătoare, băncile de rezerve, miile de spectatori și sutele de mii de telespectatori din România și Ungaria s-au înghesuit frățește pe o pastilă de aspirină efervescentă, care s-a topit sub picioarele noastre, ale oaspeților.

În acele trei minute, unguroaicele au înscris de două ori și noi o singură dată. Bulatovici a făcut pași, completîndu-și erorile tehnice frustrante pentru o mare sportivă. Din păcate, handbalista numărul 1 a lumii, care va pleca de la Oltchim la Gyor, a părut decuplată de la miza meciului, dar e prea cald ca să scriem mai mult acum. O supercampioană nu merită povara suspiciunii fără o corectă analiză a meciului.

Pe ecranul televizorului, publicul face valuri meritate în sala de la Veszprem. A fost o dublă manșă fabuloasă și pe deplin sportivă, doar organizația de breaslă a presei maghiare s-a trezit să se indigneze aiurea la o copertă a ProSport. În materie de presă sînt mai slabi ca noi, dar asta nu contează pe teren. La echipă s-au dovedit mai buni.


Comentarii (109)Adaugă comentariu

bogdan  •  12 aprilie 2013, 20:46

Cum este posibil ca in ultimele 8 minute sa inscrii un singur gol??? Aici am pierdut noi meciul … Aveam 6 goluri avans …unguroaicele au marcat de 5 ori , iar noi o singura data , iar un alt aspect au fost eliminarile 5-1 in repriza a 2ª , unguruaicele au stiut sa scoata 2 minute, chiar am fost atent la un timeout cand antrenorul lor a zis sa incerce sa scoata cat mai multe , fiindaca aici se va decide jocul , asa au si facut , noi am jucat 10 minute cu o jucatoare minus , iar inainte de ultimul nostru atac ( mai erau in jur de 4o secunde) , trebuia cerut timeout, pt a pune la cale o schema ,

DOMNULE TOLONTAN  •  12 aprilie 2013, 21:34

ACEST MESAJ L_AM TRIMIS SI DOMNULUI GEAMBASU: De ce tuturor ziaristilor (inclusiv dumneavoastra) le este teama sa prezint cum a luat Ilie Nastase acea baza sportiva? Ce se intampla , de ce nu spune nimeni adevarul? E suficient sa fi fost mare sportiv ca sa frangi aripile altor copii ce doresc sa ajunga mari sportivi. Este a doua baza sportiva luata de acest om . Poate este nevinovat dar vrem sa stim de ce toata lumea tace. Sunteti ziarist? Aveti obligatia fata de mine , cititor , sa va faceti datoria. Aveti obligatia sa creati jurnalism indiferent daca veti fi hulit pe moment. Nu va cer decat sa fiti corect. Multumesc

adevarul  •  12 aprilie 2013, 21:39

nemzetisport.hu/kezilabda/proprimitiv-2233555

Ar trebui sa citesti articolul acesta Tolo si sa te rusinezi.

fla  •  12 aprilie 2013, 22:50

cheia e la Bulatovici care a tradat.cele mai multe greseli , eliminare, ratari etc. nu ma mira !

hombre  •  13 aprilie 2013, 10:23

Doua echipe sensibil egale , cele mai bune la ora actuala.Diferenta a facut Navaro, care a aparat exceptional demoralizand adversarele, in schimb la Gyor a aparat in nota obisnuita adica bine. Asta inseamna 203 goluri. In plus Gyor pe langa o pregatire tehnica foarte buna este pregatita la maxim si fizic si psihic.Bulatovici vinovata? Hai sa fim seriosi! A fost tinuta mai bine. Dar Gorbitz? la fel , numai3 goluri fata de 8.Manea, tensiune mare a scapat migea, dar Gorbitz la Bucuresti in ultimul minut a ratat un 7 metrii. Gyor merita sa castige cupa fiindca a batut tot. Noi trebuie sa avem grija ca Oltchimul sa ramana, fiind singura echipa romana care conteaza in Europa. Oare de ce se gasesc bani pentru echipe de ologi si schiopi la fotbal si nu se gaseste pentru Oltchim?Raspunsul este ca handbalul inca a ramas curat si nu se fac fel si fel de invarteli, sa nu spun mai multe. Si presa este de vina fiindca ii pupa in cur si redau toate porcariile debitate de ei in loc sa-i ignore complet. Nu am auzit ca Becali sa fi vorbit de handbal, desi se pricepe la fel ca la fotbal.Sau Pinalti. Cu banii de la Ceahlaul se poate tine Oltchimul, dar cum ramane cu sustele?????

mircea  •  13 aprilie 2013, 12:40

antrenorul lui gyor la toate time outurile le spune nu o lasati sa traga sau sa joace pe bulatovici . Aici sa pierdut meciul pentru ca noi tot pe bulatovici o jucam in ultimile minute cand forta aruncarilor la poarta a lui bulatovici era slaba pt ca era tinuta departe de careu Trebuia sa ne creem faze aproape de semicerc sa angajam pivotul si sa nu ne bazam pe aruncarile lui bulatovici Chiar trebuia schimbata

mircea  •  13 aprilie 2013, 12:42

Si cu Voinea ajungeam aici nu trebuia adus un antrenor strain poate cu voinea jucam finala

Ioana  •  13 aprilie 2013, 15:48

Ghinionul a fost de partea noastra de data asta …Poate data viitoare!

rod22  •  18 aprilie 2013, 13:30

nu am avut noroc sper ca Olchim sa incerce si la anu

Comentează