Pumnul care vine spre Steaua

Se mișcă plăcile tectonice de orgolii la lider și nu se vor potoli pînă cînd Becali nu se va descărca

joi, 25 aprilie 2013, 1:02

Se mișcă plăcile tectonice de orgolii la lider și nu se vor potoli pînă cînd Becali nu se va descărca

Evident că am patrona un club mai bine decît Gigi Becali, dar nu ne-am pornit. Am antrena mai bine decît Reghe și am manageria mai atent decît MM, dar uite că nici pe astea nu le facem.

Cu siguranță ne-am înțelege armonios între noi, peste colaborarea celor trei, dar nici asta nu putem dovedi. Ca orice companie puternică, Ziarul Financiar punea zilele trecute clubul în fruntea listei profitului din întreg sportul românesc, Steaua e o ecuație încurcată.

Nu există soluție simplă. Toți cei trei oameni de la vîrf au o personalitate cît China și simt nevoia să-și marcheze teritoriul.

“Gigi alimentează linșajul mediatic asupra mea”, a răbufnit miercuri MM pe facebook. Imediat, patronul a intervenit, cu binecunoscutul aer generos superior care ne irită pe noi, aboliționiștii sclaviei din fotbal, spunînd că “nu demisionează MM, mi-a zis că nu mai face prostia asta de a pleca de lîngă mine!”.

Pericolul imediat pentru Steaua nu e, într-adevăr, plecarea managerului, ci aceea a lui Reghecampf.

E limpede acum, după peste un deceniu de guvernare Becali, că finanțatorul oferă autoritate celor cu care lucrează numai pînă într-un anumit punct. Cînd are senzația că afacerea lui depinde prea mult de cineva, fie că e om sau echipă, reintră în forță în miezul ei, prin măsuri care sînt, de fapt, declarații de supremație.

Nu contează neapărat ce face, important e să facă! Nu vrea să fie deștept, ci să domine. De aceea, căutînd logica mișcărilor lui Becali la Steaua comitem o eroare. Logica e în mutație, nu într-o alegere sau alta, de antrenor sau de fotbalist. Așa se explică și faptul că pare amețitor în lipsa sa de criterii. Pentru că singurul criteriu e forța reinstaurată.

De fapt, Becali nu părăsește comanda nici un moment, “cine crede că poate conduce la Steaua în afara mea e un fraier”, nu ezită el să spună, dar psihologic și la nivelul controlului financiar el are perioade cînd resetează pur și simplu jocul de putere, amintindu-le tuturor cu brutalitatea vorbei sau a deciziei că el e șeful.

Băiatul care vindea brînză și simțea atingerea metalică a monedelor în diminețile răcoroase ale machidonilor a rămas pătruns de ideea că puterea e concretă, se exercită direct și se păstrează în buzunar.

Există însă în relația cu Laurențiu Reghecampf ceva care îl stingherește pe patron. Ceva ce-l expune și, totodată, îl protejează pe antrenor. “Ceva-ul” e un minus, dar și un plus al tehnicianului în raportul de forțe cu Gigi.

Amintiți-vă primele declarații ale lui Becali de dinainte și imediat după instalarea lui Reghe! Vorbea despre antrenorul de 37 de ani ca despre copilul lui, înfiindu- l emoțional. Surpriză! Reghe n-a acceptat acest statut mieros, dar infantilizant, și a făcut în așa fel încît acum Gigi discută despre “prietenia mea cu Reghe”. Se presupune că prietenii sînt egali.

Atitudinea ostentativă și independentă a perechii lui Reghe, Anamaria Prodan, este ceea ce-l încurcă evident pe Becali. Pe de o parte, ea îl enervează pe patron, dar pe de altă parte realizează că relația cu această femeie la rîndu-i dominatoare e un beneficiu pentru Laurențiu. Prietenul lui, Laurențiu.

Becali știe că oamenii sînt un pachet de virtuți și defecte spectaculos și instabil repartizate. A învățat-o cumpărîndu-i, timorîndu-i sau lucrînd cu ei.

“Pentru că nu se pricep la minciuni/ Îngerii fac în joacă și de-a valma minuni”, scrie undeva Emil Brumaru, și adevărul e că minunile s-au înșirat la Steaua în acest an de grație în care oamenii muncesc, mint, colaborează, dar se și sapă unii pe alții, într-o răspîndire de temperamente și de interese care a readus deja titlul de campioană. De la Reghe la MM, la Becali și la fiecare jucător sau angajat, toți și fiecare are meritul său.

Pumnul care se îndreaptă către ei va zgudui nu doar farfuriile de pe masă, ci și așezarea discretă a destinului. Însă asta nu-l va opri pe Becali. El se impune ca să existe.


Comentarii (54)Adaugă comentariu

serghei  •  26 aprilie 2013, 15:38

@mircea, daca departamentul de marketing de la o televiziune spune ca profitul cel mai mare il scoti dandu-ul pe Becali cel mai des la TV, atunci aia faci. Moralitate? Responsabilitate? Profesionalism? Astea nu conteaza. Tu crezi ca, de exemplu, Costin Stucan zicea de capul lui prostiile alea in direct? Spunea lucrurile alea pentru ca in spatele Orei de ProSport au fost niste manageri care si-au dat seama ca romanii sunt in general prosti.

Merg cu metroul si vad cinspe insi cu Click in mana, iar alti cinspe cu Libertatea. Mai vad si cativa care citesc cate o carte, dar pun pariu ca aia nu se uita la Liga lu’ Mitica. Noi, astia mai dezghetati, care iubim fotbalul trebuie sa intelegem si sa traim cu faptul ca microbistul roman n-a prea trecut pe la scoala.

Ioana  •  30 aprilie 2013, 22:11

Oricum eu cred ca Reghe va pleca de la steaua, cu o oferta buna din alta parte. Pe MM il da afara cand il prinde cu vreo prostie…ca si data trecuta…Apoi steaua revine din noua acolo la mijlocul clasamentului poate la cupa uefa….

Adisor  •  28 mai 2013, 19:07

Un mare dezavantaj are acum Steaua odata cu arestarea lui Gigi Becali.Mare pacat a cazut pe Steaua de cele intamplate.Sa speram ca totul va fi bine.Stima

Cristian  •  25 iunie 2013, 17:00

Pacat de Steaua ca a ajuns unde a ajuns,acum sa cada dintr-o data e greu pentru noi toti suporterii care am fost alaturi si la bine si la rau.Gigi asa criticat cum a fost, a ridicat echipa si a fost un bun finantator.Suntem alaturi si speram sa fie bine.Felicitari pentru articol!

Comentează