În căutarea cronicii pierdute

Soția lui povestește că se rătăcea pe străzi. După 47 de ani lucrați la Gazeta Sporturilor, Gheorghe Nicolaescu mergea spre stadioane imaginare, așa cum fostul mare boxer Toma Aurel tremura în căutarea sălii din Babadag pe trotuarele umbrite din Riverside, California. Un alt jurnalist vechi, Octavian Pescaru, a reușit reconstituirea vieții lui Toma Aurel.

sâmbătă, 27 aprilie 2013, 12:57

Soția lui povestește că se rătăcea pe străzi. După 47 de ani lucrați la Gazeta Sporturilor, Gheorghe Nicolaescu mergea spre stadioane imaginare, așa cum fostul mare boxer Toma Aurel tremura în căutarea sălii din Babadag pe trotuarele umbrite din Riverside, California. Un alt jurnalist vechi, Octavian Pescaru, a reușit reconstituirea vieții lui Toma Aurel.

Toți sîntem, de fapt, vechi. Dar Gheorghe Nicolaescu era cel mai vechi dintre noi.

“La 84 de ani s-a stins convins că nici un alt ziarist nu a adunat corespondențe de la 9 Campionate Mondiale de Fotbal”, povestește soția sa. Primul Mondial povestit de nea Gheghe a fost cel din Anglia ‘66.

Hurst a înscris de trei ori pentru Anglia în finala cu Germania Federală. A fost singurul hat-trick din istoria finalelor de Campionat Mondial.

Nicolaescu a trăit de la Londra dilema golului acordat de tușierul Bahramov, despre care nimeni nu va ști vreodată dacă a trecut de linia porții. Imaginile televizate nu fac decît să adîncească misterul și, o dată la un deceniu, cîte un om de știință spune că a dezlegat enigma, dar oamenii n-au nevoie de răspunsuri cu unghiuri și cosinusuri cînd e vorba de un secret fermecat.

Acum fix 20 de ani, l-am însoțit pe nea Gheghe undeva în Ardeal, la etapă. Lucram la Gazeta Sporturilor în primul meu an și fusesem desemnat să scriu meciul de Divizia B, iar nea Gheghe pe cel de Divizia A. În tren, chiar înainte să ajungem în gară, cînd toată lumea deschide geamurile murdare ca să simtă aerul proaspăt, l-am auzit spunînd: “Vei scrie tu meciul mare!”. Era un gest de generozitate rar pentru acele vremuri. Sau pentru orice vremuri. Așa era Nicolaescu. Elegant, împăciuitor, cald și atent.

A fost prima mea cronică de fotbal pentru Gazeta Sporturilor. N-o mai țin minte, știu doar că am bătut-o apăsat la mașina redacției de la 7 dimineața. Am șters și am scris pînă cînd colegii au început să apară pe holurile din “Conta”.

Cronica de la Arad n-o mai țin minte. Mi-a rămas doar momentul acelei dimineți în care eu eram tînăr, el era puternic și am auzit cuvintele care m-au făcut să respir adînc, sufocat și roșu pentru că primisem darul și povara supremă a unui ziarist sportiv. Cronica de meci.


Comentarii (16)Adaugă comentariu

Cristi  •  27 aprilie 2013, 1:29

🙂

genu  •  27 aprilie 2013, 3:07

Radu Voia [ cine mai stie de „Top tenis” a domniei sale?], Romeo Vilara [ boierul atletismului ], Ion Ochsenfeld, Ioan Chirila, Hristache Naum [ golul lui Stamate cu Zaporoje…],Gh. Nicolaescu-cei ce v-au dat nume. Iar noua, cititorilor, virusul sportului.
Vremea gheparzilor…

sile  •  27 aprilie 2013, 3:13

bravo, mai, tolo, asta este… nu mai am cuvinte…

zoro  •  27 aprilie 2013, 3:23

Foarte putini oameni pe lumea asta au sansa sa vada de pe stadion 9 finale de Campionat Mondial ! E uluitor ! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !

Freddy RE  •  27 aprilie 2013, 3:56

Ce poate fi mai frumos…?

costin  •  27 aprilie 2013, 4:22

http://www.youtube.com/watch?v=Dau4icemNnE

aici gasiti faza la min 1.06, excelent filmata din spatele portii. Nu este si n-a fost vreodata un mister, pur si simplu n-a fost gol.

caineleelectronic  •  27 aprilie 2013, 10:43

Un articol extraordinar, cu adevarat un omagiu extraordinar.
Nimic nu poate fi scris mai bine decat propriile momente traite.
Este cel mai frumos articol al dumneavostra de multa vreme incoace, domnule Tolontan.

Getticus  •  27 aprilie 2013, 14:34

Frumos scris.

Andrei  •  27 aprilie 2013, 22:10

Eu imi amintesc de cronica unui meci Steaua-Dinamo realizata de dvs. Cronica era ok dar asezarea echipei in teren era din alt film.
Norocul nostru ca au observat colegii si eu facut corecturile necesare.

george  •  27 aprilie 2013, 22:37

Felicitari pentru articol domnume Tolontan, sunteti cred, unul dinte singurii ziaristi de sport din Romania

Maria  •  28 aprilie 2013, 9:46

Ne hranim cu amintiri ? Deja ?

nedumeritul  •  28 aprilie 2013, 17:58

Ce postez eu aici nu are legatura directa cu subiectul. Insa astazi 28 aprilie a plecat dintre noi unul dintre cei mai mari karateka pe care i-a avut aceasta tara. Pentru cei care nu l-au cunoscut trebuie spus ca Dan Stuparu a fost o adevarata legenda pentru karate-ul romanesc, unul dintre putinii care au avut curajul sa practice acest sport si sa il predea si altora inainte de 1989 cand era interzis. Pentru cei care l-au cunoscut nu mai trebuie spus nimic. Omul era URIAS. Ma uit pagina principala a gsp si ce vad: aureli cu transferal ui Mutu la Steaua, cu „tradarea” unui pustan rapidist care a jucat nu stiu ce meci intre licee in tricoul stelei si tot asa. Despre cel plecat dintre noi nicio vorbulita. Nedumerirea mea e urmatoarea: asa arata un ziar care spunea odata ca ii pasa prea mult de sport ??? Daca daca atunci care e diferenta fata de cele carora le pasa mai putin sau aproape deloc ?
Asta e gazeta pe care cronicarii sportivi cu ani multi de gazetarie in spate, care dupa cum vedem pleaca si ei unul cate unul dintre noi, visau sa o lase in urma?

Gica Paunescu  •  29 aprilie 2013, 9:01

Dumnezeu sa-l odihneasca, nu-i o performanta la-ndemana oricui, sa vezi 9 turnee finale de C.M. Corecta este si observatia ,,nedumeritului” relativa la plecarea lui Dan Stuparu. Marii sportivi trebuie cultivati
asiduu in ochii publicului, cu siguranta dl. Nicolaescu ar fi adus
aceasta informatie in ziar, daca timpul n-ar fi trecut, din pacate, si pentru domnia sa. S-auzim si de mai bine !

Florin Campeanu  •  30 aprilie 2013, 21:21

Tolo, eu tin minte acea cronica. Si fara sa te laud inutil, a fost una din cele mai bune cronici de fotbal pe care le-am citit vreodata. Ai incheiat-o cu trei puncte de suspensie. Pacat ca nu mai scrii cronici de meci…

Andrada  •  1 mai 2013, 13:54

Un articl pe care il citesti cu mare placere . Bravo !

Radone  •  5 mai 2013, 6:25

Trist, dar frumos. Era o vreme cand jurnalistii tineri deschideau si inchideau redactiile, disperati sa fure meserie si sa scrie. Orice si oricat, dar nu si oricum. Ma bucur ca am trait-o si nu regret ca am parasit-o. Un Tolontan si un Vochin nu reusesc decat sa te amageasca uneori ca se mai face presa sportiva cu talent, pricepere si pasiunea fara de care nu ai voie sa calci intr-o redactie de ziar.

Comentează