Cîrtița Stelei din curtea lui Dinamo

Ionuț Negoiță îl consideră pe Cornel Dinu stelist, iar Dinu îl face pe Negoiță snob.

marți, 14 mai 2013, 9:56

Ionuț Negoiță îl consideră pe Cornel Dinu stelist, iar Dinu îl face pe Negoiță snob.

Dacă prima afirmație e de necomentat, nu mai trebuie dovedită, toată lumea știe că Dinu e un stelist latent care s-a camuflat vreme de 47 de ani în tricoul alb-roșu, în privința celeilalte opinii, lucrurile nu sînt atît de simple.

Negoiță nu e, în primul rînd, snob. Snobul este preocupat de exterior. Profesia lui sînt ceilalți. Snobul caută recunoaștere și “se comportă precum un grup sau un model prestigios cu care dorește să fie asimilat”, după cum scrie Frederic Rouvillois, autorul unui savuros volum intitulat “Istoria snobismului”.

Finanțatorul lui Dinamo nu pare că își dorește să se ridice prin mimetism sau ca să placă altora. El are, ca și fratele său, propria cale. Nu de acceptare are nevoie Ionuț Negoiță, ci de putere, indiferent că puterea se întrupează în bani, funcții sau expunere publică.

Cei doi frați sînt cel mai spectaculos fenomen recent de ascensiune magică din Neverland. De cînd Robert Negoiță a ajuns primarul sectorului 3, el și Ionuț Negoiță sînt împresurați de praf de stele. Urcă în partid, în fotbal, în afaceri; următoarea etapă va fi să se afilieze unei alianțe aeronautice. Sky Team pare un nume potrivit.

În acest zbor magnific, cine să-i oprească? Dinu e un ciot bătrîn, plin de artrită. Ionuț Negoiță poate oricînd să decidă că nu va lucra cu fostul fotbalist și antrenor. E dreptul lui. Îl poate concedia pe “Procuror”, poate caza echipa la hotelurile familiei și, de ce nu?, o poate muta pe Dinamo direct în baza Olimpia, pe care, nu-i așa?, prietenul său Nicolae Bănicioiu a promis “că ne-o dă dacă-l susținem ca vicepreședinte al PSD”. Un troc uluitor, la care în afară de ziare n-a protestat nimeni. Cînd, peste cîțiva ani, toată această spoială se va prăbuși cu sunet de șerpi care cad de pe pereți, să țineți minte că foile de hîrtie n-au tăcut!

Așadar, Negoiță își permite să facă orice. Mai puțin să-l transfere pe Dinu la Steaua!

Așa cum e Dinu, cu tragismul său deseori improvizat, cu stilul de a vorbi despre fotbal care îi amețește pe jucători, el și Dinamo rămîn partenerii unui drum pămîntean imposibil de șters.

Dinu i-a oferit enorm lui Dinamo, iar Dinamo s-a purtat frumos cu Dinu vreme de mulți ani. Rareori se întîmplă ca un asemenea schimb onorabil să traverseze decenii!

Poate că destinul va fi iertător acum, cînd am aflat cu toții cine e cîrtița Stelei din curtea lui Dinamo.


Comentarii (78)Adaugă comentariu

nelu-Dinamo  •  14 mai 2013, 20:50

exprimand aceasta opinie esti pe aceeasi treapta cu boanchis si buzarin,tu decizi daca vrei sa fii cu ei si nu cu cititorii tai ,dinamovistii etilisti si fideli cauzei Dinamo si nu rezultatelor echipei.

bazileon  •  14 mai 2013, 22:08

Dinu este Dinu: mare fotbalist (fost), mic om (toujours!). Cel putin asa vedem noi, dinamovistii batrani, care-l stim inca de la debut, si care stim si cazul Boc, si cazul Nicusor, si CV-ul sau post dinamovist, si cariera sa de antrenor al nationalei etc. Am citit cu atentie postarile anterioare si vad ca mai tot contingentul gandim similar.
Negoita nu e sclipitor, nici charismatic si habar n’avem cum si-a facut banii (iar de banuit, ii banuim pe toti), insa a salvat Dinamo de inconstientii care-l „imprumutau”, a la Copos, impingandu-l la disparitie. asa ca aveti tot dreptul,ca gsp-ist „ECHIDISTANT” sa-l tarnositi pro bono,autem qui bono?

star2002  •  14 mai 2013, 22:08

Marea majoritate sunteti niste dinamovisti frustrati, daca ati ajuns sa va luati si de Dinu…, chiar ati ajuns rau.

Alex One  •  14 mai 2013, 22:26

Frustrari de om mic si la propriu si la figurat.Caraghiosul asta de Negoita vede peste tot spioni,acum un an il invinovatea pe Borcea ca vinde nasului secretele clubului , adica informatia stiuta de toata lumea ca Dinamo datoreaza 12 milioane de euro fiscului plus datoriile fata de jucatori si personalul administrativ(apropo cum a luat Dinamo licenta daca piticul a platit doar vreo sapte milioane cum pretinde el ? Cine a achitat restul ? Lache ?). Nu ii i-au apararea lui Dinu pentru ca nu merita,are bube prea multe mai vechi si mai noi,de fapt nimeni nu prea stie ce face administratorul delegat(ce functie de batjocura !!!) la Dinamo pentru o cascheta de bani, dar sa-l banuiesti de spionaj numai ca a spus ce vad si copiii de gradinita si anume ca Steaua este mult peste Dinamo, e o mare tampenie.

dinamovism cronic  •  14 mai 2013, 23:03

Bine, bine de tot…Merci Tolo că ne oferi și alternativa la pseudo-jurnalismul copleșitor din ziua de astăzi…

CONTI  •  14 mai 2013, 23:13

Așadar, Negoiță își permite să facă orice. Mai puțin să-l transfere pe Dinu la Steaua!
Așa cum e Dinu, cu tragismul său deseori improvizat, cu stilul de a vorbi despre fotbal care îi amețește pe jucători, el și Dinamo rămîn partenerii unui drum pămîntean imposibil de șters.
Dinu i-a oferit enorm lui Dinamo, iar Dinamo s-a purtat frumos cu Dinu vreme de mulți ani. Rareori se întîmplă ca un asemenea schimb onorabil să traverseze decenii!

Ce poti sa spui in asemenea situatie? Decat ca am avut dreptate in tot ceea ce am scris de a lungul timpului.CĂ, PROSTIA ,AROGANTA,INCOMPETENTA SI MAI NOU RAUTATEA AU PROSPERAT LA DINAMO LA COTE INALTE DUPĂ 1989..Asta este ,daca o echipa de top din ROMANIA A FOST PE MANA UNOR AGEAMII ,ne meritam soarta.Dupa gafele monumentale pe care le-a facut BORCEA in ultimii ani pe foarte multi bani ,chiar daca o parte au fost ai lui,a venit timpul pentru o reforma toatala la Dinamo.E nevoie de performante si de intelepciune.Nu ma asteptam ca una din emblemele lui Dinamo sa fie acuzat de tradare sau ca este stelist.Lui nea Cornel,lui nea Angelo, lui Mircea Lucescu si altora ca ei , trebuie sa li se faca satatuie in Stefan cel Mare.Parcul Sportiv sa se cheme Mircea Lucescu, iar pe emblema sa fie cei doi nascuti in yodia Leului ,Conel Dinu si Mircea Lucescu.
Sa amintim putin despre Cornel Dinu.Ca antrenor: semifinalist al C.C.E. în 1984(cu Dinamo); campion naţional în 1984, 2000 şi 2002(cu Dinamo); câştigător al Cupei României în 1984, 2000 şi 2001(cu Dinamo); Cornel Dinu a reuşit cu Dinamo în 2000 câştigarea Eventului; selecţioner în perioada aprilie 1992-iunie 1993. Cornel Dinu s-a născut odată cu înfiinţarea Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti în anul 1948.
aaa, [ 28.04.2010 – 18:51 ]
Cornel Dinu – 75 de selecţii la naţională (deţinând din 1979 până în 1984 recordul prezenţelor); 454 de jocuri în Divizia A, 53 de goluri (a fost primul care a atins 400 de partide pe prima scenă)); participant la C.M. din Mexic (1970) şi sfertfinalist al C.E. din 1972; de 3 ori cel mai bun fotbalist român al anului(1970, 1972 şi 1974); campion naţional de 6 ori; de 2 ori câştigător al Cupei României(toate cu Dinamo); ca antrenor:…

Daca Postelnicu si cei de atunci au avut taria sa faca fata CEAUSESTILOR ,ACUM insuccesele echipei si deciziile cascadoresti ALE lui BORCEA et compania care au trebuit sa faca acolo adica experimente de cascadorii rasului timp de 23 de ani .Pana a ajunge la Dinamo Borcea trebuia sa treca pe la biblioteca vreo 3 -4 ani si dupa aceea sa vina sa conduca Dinamo.

Sculpturi în os
May 14th, 2013 | Fotbal intern

“Pentru că a irosit timp şi bani, Dinamo a pierdut încrederea în sine şi coerenţa structurală. E o răzbunare justă a soartei. Cu toate injecţiile financiare ale noului patron, infecţia e enormă. Şi nici Dinu, nici Negoiţă nu vor resuscita pacientul luîndu-l la palme sau păruindu-se la căpătîiul lui.
Ideea e că amîndoi au dreptate şi ambii greşesc în sensul în care dreptatea în timp ce nisipul din clepsidra muribundului se scurge e o glumă. Dinu şi Negoiţă sînt doi doctori. Pot alege să conlucreze, ca în America. Sau să se încăpăţîneze fiecare pe diagnosticul lui, ca în România. Se zice că victimele cele mai multe nu sînt cauzate de goanţe, ci de incapacitatea salvatorilor de a se pune de acord. Tristă ironie.’’

Si unul si altul sufera pentru Dinamo.Dar acum Dinamo are nevoie de liniste şi intelepciune, in luarea unor decizii capitale in existenta zbuciumata a clubului.Primul cuvant este EVALUARE a tuturor oamenilor din cadrul clubului,. apoi REFORMA TOTALA.Cu antrenorii nomilalizati de ziare,Dinamo va ramane tot pe locul 5.6,7,8 , etc. Noul antrenor trebuie sa aiba profilul lui Mircea Lucescu.Sa aiba in sange arta mostenita de la Traian Ionescu, aceea de a construi echipe si a avea pepiniere in fiecare oras resdinta de judet.Spiritul lui Dinamo trebuie risipit in toata tara, asa cum au facut-o Ion Ghitulescu si Traian Ionescu IN ANII 60.De abia atunci vom putea vorbi de renasterea lui Dinamo.
Ar trebui infiintata o comisie de profesionisti care sa propuna noul antrenor in functie de planul de retructurare si cartea de vizita pe care o are fiecare.Daca tot se doresc experimente cu Badea, Contra si alti incepatori,de ce nu i se da o sansa si lui ILIE BALACI, PENTRU CA ESTE CU 3 CLASE peste toti incepatorii astia.De ILIE nu aminteste nimeni pentru ca si pri venele lui curge sange de dinamovist.Macar din respect pentru marele ILIE BALACI nominalizati-l si pe el ca antrenor al lui Dinamo si sunt convins ca va face treaba buna si nu va dezamagi pe nimeni.Daca tot nu vine nea Mircea dati-ii o sansa lui ILIE.Oricum e mai bun decat Bonetti ,Hizo si altii ca ei.

Dragos C.  •  14 mai 2013, 23:16

Dle Tolontan,
Observati ca majoritatea imensa nu este de accord cu opinia dumneavoastra! Toti dinamovistii il considera pe Dinu un aliat al clanului Becali sau, in cel mai bun caz, mana lui Badea la Dinamo. Dinu este cel care l-a adus si pe Borcea la club si l-a tolerat pe acesta desi, sub ochii lui si, poate, si cu ajutorul lui, a devalizat clubul! Dinu primeste in acest moment 2500 euro pe luna de la Dinamo, adica de la Negoita, cel care finanteaza echipa. Tot Negoita a platit peste 7 milioane de euro in ultimele luni pentru ca Dinamo sa primeasca licenta. Evident ca are interese financiare pentru ca este om de afaceri. Nu cred ca exista cineva pe planeta asta care sa investeasca in ceva fara nici un interes! Important este insa ca s-a gasit cineva care sa investeasca intr-o perioada cand oamenii se tem sa o faca. uitati-va la Rapid, la U Cluj, la Timisoara… Echipe de traditie, cu suporteri, care nu au gasit investitori si au retrogradat. Vi se pare ca la Steaua, Gigi Becali este vreun sfant in ale finantelor si investeste fara interes???? Ceea ce conteaza este ca Steaua a crescut datorita banilor sai. Dinu il face agramat si analfabet pe cel care a salvat Dinamo de la retrogradare si, mai ales, pe cel pe care il plateste, adica pe SEFUL sau! Dumneavoastra ati indrazni sa-l faceti AGRAMAT SI ANALFABET pe seful dumneavoastra??? Desi, pentru banii pe care ii primiti lunar, dumneavoastra munciti, aveti o activitate. Puteti sa-mi spuneti ce face Dinu pentru cei 2500 euro pe luna, adica pentru 12 salarii lunare ale unui profesor sau medic???? NIMIC!!! Si daca un om ii ofera acesti bani pentru nimic, e normal ca Dinu sa-l jigneasca la TV??? Nu cred ca Negoita este mai agramat decat Gigi Becali. Si cu toate acestea, ce credeti ca s-ar intampla daca lui Gigi i-ar spune Duckadam ca este analfabet??? In secunda 2 ar fi expulzat din club! Negoita nu a procedat asa cu Dinu. Cred ca ar fi timpul sa va reevaluati pozitia si sa acceptati faptul ca orice investitor din lumea asta da bani pentru a scoate mai multi! Altfel nu este afacere ci binefacere! La fel si Negoita ofera bani clubului Dinamo pentru ca, mai tarziu, sa scoata profit (material, de imagine, imobiliar etc.) Important este ca Dinamo sa creasca in performante. Asta este ceea ce trebuie sa se intample la orice club din lume! Faptul ca Bernard Tapie a fost arestat nu este important. Important este ca Olimpique Marseille a devenit singura castigatoare a Cupei Campionilor din Franta!

mircea  •  14 mai 2013, 23:50

🙂 🙂 asta este un articol de cotidian de calitate, precum si majoritatea celor scrise de Oprisan…
este o discrepanta enorma intre aceste articole in numar foarte mic si majoritatea continutului de pe acest site care este pur si simplu infantil si tinteste un segment de piata cu totul diferit.

Giuseppe  •  15 mai 2013, 3:53

Negoiţă nu e snob. El e, ca mai toţi marii „afacerişti” de la noi, un parvenit, cu tot ce presupune acest termen: lipsa unor calităţi sau merite reale, îmbogăţirea pe căi mai puţin oneste.

P.S. Ar fi mai interesant dacă s-ar discuta despre faptul că mai toate „afacerile” lui Negoiţă sunt înglodate cu datorii şi că singurul motiv pentru care are în continuare un loc călduţ în societate e unul politic.

zona magheru  •  15 mai 2013, 5:39

De abia acum am citit si eu articolul . Desi sunt citiva editorialisti pe care ii stimez si le citesc articolele cu placere am cam incetat sa o mai fac si asta datorita faptului ca nu aveti puterea magica de interzice unele comentarii care imi indispun inteligenta . Nu e vina voastra dar asta e ! Stiu ca esti un inamic declarat al clasei politice si a asa zisilor „business -mani ” care au aparut in Romania si in fotbal incepind cu familia becali, copos, borcea, etc..etc..Ii penalizezi de cite ori poti si de cite ori tii se iveste ocazia asa cum tii s-a ivit acum . Un articol ironic la adresa lui Negoita . Pe de alta parte le dau dreptate celor care il critica si pe Mister cind afirma ca ani de zile nu a zis nimic atunci cind era clar ca Dinamo se scufunda din ce in ce mai mult in mediocritate . Personal ? Probabil ca Dinu ramine jucatorul exponential al lui Dinamo atit prin dirzenie dar mai ales prin capacitatea de luptator aratata pe terenul de joc atit la Dinamo cit si la Nationala desi eu m-am indragostit de Dinamo datorita lui Dumitrache dar ? Pai dar de cind a pus „ghetele in cui” Dinu mai mult a dezamagit .I-ar fi stat mai degraba bine intr-un studio sa comenteze meciurile dar nu astea internationale !! Pentru astea internationale mi se pare mai bun Dumitrescu. Pe cei doi chiar i-as sfatui sa comenteze meciurile mai ales cele din liga lui Mitic . Nimic altceva . Si inca ceva . Ii urez multa Sanatate domnului Cornel Dinu ! Negoita ? Nu stiu ce sa zic inca . O sa comentez despre el peste doi ani . Poate tot pe un articol al tau . Deocamdata ma abtin asa i-am promis d-nului avocat . Punct.

john  •  15 mai 2013, 7:01

CARE JUCATORI BUNI LA DINAMO?

depor  •  15 mai 2013, 7:24

Cornel Dinu iubeste Dinamo , dar a avut fair play si a recunoscut cateva adevaruri : ca Steaua sta mai bine decat Dinamo , si-n clasament cat si la valoarea lotului . Si ca faultul lui Stratila a fost unul criminal

adrian_hora  •  15 mai 2013, 8:31

cata naivitate la majoritatea suporterilor lui dinamo am vazut in aceasta perioada, cum pot ei sa se uite in gura unui frate de-al unui parvenit in societatea noastra (care e plina de parveniti si lepre)
acest negoita doar promite pana acum, la felul in care isi alege oamenii presimt ca se va alege praful de clubul de fotbal dinamo.
judecati-va conducatorii dupa fapte nu dupa vorbe.

mandeal  •  15 mai 2013, 9:00

Ce de comentarii „pertinente” !…
Bai, oameni buni, macar daca vorbiti de Dinu, puneti-va intai la punct cu gramatica si apoi asterneti pe hartie. Dar, na, stilul vostru e indeobste cel oral si cel cu pumnul, din „discutiile” de strada si din galerie. Sunteti scuzati.

gilos  •  15 mai 2013, 10:32

Dupa cum reiese si din celelate comentarii, oricat de legenda a fost Mister Dinu, in ultimii 20 de ani a reusit sa faca mai mult rau decat bine.
Cu sau voia sa, clubul a fost praduit si jefuit in principal de infractorii Borcea, Becali Victor si Giovani, care si-au facut averi din ce-au furat de la Dinamo. Bine-nteles ca nici Badea nu era strain de ce s-a intamplat.
Asadar, banii intrau in buzunarele escrocilor in timp ce lotul de jucatori era din ce in ce mai subtire, taxele si impozitele ramaneau neplatite, iar stadionul a ajuns o ruina.
Faptul ca a tacut si nu a luat nicio atitudine il face pe Dinu complice cu acestia si direct raspunzator de dezastrul in care a ajuns Dinamo. Cel putin din acest motiv, ar fi cazul sa se abtina de la comentarii rauvoitoare.
Nu stiu cine este acest Negoita si care sunt intentiile lui adevarate. Personal nu-mi inspira incredere, dar Dinu este ultima persoana care ar trebui sa-si dea cu parerea despre el.

run away  •  15 mai 2013, 12:15

vad ca multi comenteaza aiurea. pentru comentul nr 1 si ceilalti care nu au inteles: se numeste sarcasm.

Chianti  •  15 mai 2013, 12:33

Stiti ce e trist, dle Tolontan?

Faptul ca 99% din comentarii sunt anti-Dinu. Un dinamovist mare ca jucator, indiscutabil. Dar care si-a uitat menirea si a acceptat sa isi tradeze clubul pentru niste bani. Buni, de altfel, sa nu-l vaitam.

Nu e de ajuns sa fi fost odata glorie daca nu esti capabil sa-ti traiesti in continuare acest statut.

Cătălin Tolontan  •  15 mai 2013, 14:49

nelu-dinamo: pentru mine, nu e nimic infamant sa am aceeasi parere intr-o chestiune cu boanchis si buzarin. Dimpotriva!

de_pe_tarnave  •  15 mai 2013, 15:09

Totul se rezuma la politele lui Anghelachevizavi de persoana C. Dinu.

tiberiu  •  15 mai 2013, 17:09

Proverb: „daca prostul nu’i fudul parca nu e prost destul.
Cariera Europena a lui Dinu – jucatorul a fost 0 (zero): singura realizare remarcabila fiind o suspendare pe 6 etape expirata in 3 ani – Dinamo a pierdut 3 ani la rand in doua meciuri!
Daca semifinala cu Liverpool (la care Dinu era SECUND) opera lui Nicusor, cariera Europeana a lui Dinu – antrenorul principal a fost 0 (zero).
Ca membru al nationalei Romaniei s’a calificat la un mondial si un European: in esenta a pariticipat la eliminarea Portugaliei in 70 (echipa cam apusa – n’a mai prins cam nimic dupa 66) si a Cehoslovaciei in 72. In echipa Romaniei mai erau Lucescu Dumitrache Nunweiler Dobrin Dumitru …
In momentul sau de „maturitate” a reusit contraperformanta sa piarda calificarea cu RDG!!!
Dinu = daca prostul nu’i fudul parca nu’i Dinu destul

tiberiu  •  16 mai 2013, 16:47

Stimate Domnule Tolontan,
Pentru ca va ia foarte mult sa’mi moderati comentariul – ce e drept acid, iata’l aici pe puncte:
– Cu Dinu jucator Dinamo NU a realizat nimic in Europa – nici macar o (una) calificare in primavara.
– Dinu a stat 3 ani pe bara in cupele Europene in urma unei suspendari de 6 etape – aratand foarte elegant la tribuna 0 in Stefan Cel Mare
– E bine cunoscut faptul ca la Dinamo Dinu strica atmosfera din vestiar dupa cum vroia
– Calificarea contra Hamburg/Minsk a fost realizata cu NICUSOR antrenor principal si Dinu SECUNDAR – anul urmator cu Dinu principal au pierdut cu Bordeaux (fosta eliminata a Craiovei)
– Ca antrenor principal a reusit tot atat de mult cat reusise ca jucator – 0 (zero)
– Daca Lucescu a gasit/promovat foarte repede jucatori (Andone, Rednic, Klein, …) – iertati’mi ignoranta – pe cine a gasit Dinu?
– Daca antrenorii Lucescu, Rednic, Boloni au avut rezultate cam oriunde au mers, unde a mai avut rezultate Dinu – in afara studiourilor de TV?
– La nationala a facut parte din echipa care a eliminat Portugalia pentru ’70 si Cehia pentru ’72: Atat rezultatele de la Dinamo in campionat cat si ale Nationalei (’70 si ’72) pot fi atribuite multor altor jucatori – Nunweiler, Lucescu, Parcalab, Georgescu, Dumitrache, Cheran, Satmareanu II, Dobrin, Dumitru si e probabil ca s’ar fi obtinut foarte bine fara Dinu.
– Dupa 1989, ca organizator a co-participat la erodarea constanta a tot ce era la Dinamo
– Nu am auzit de o oferta straina pentru Dinu.
– Intelectualitatea lui Dinu este foarte discutabila: Nu stiu cat de usor si’ar fi luat diploma de avocat fara spatele tare de fotbalist la Dinamo, iar scrierile sale sant submediocre.
CONCLUZIE: Dinu a primit intotdeauna credit imens („cel mai bun jucator Roman” – de fiecare data cand Dinamo lua campionatul – de ce nu Lucescu, Dudu Georgescu, Parcalab, sau Dumitrache?) dar a realizat foarte putin si a stricat foarte mult.

dan  •  16 mai 2013, 23:20

@acatalin tolontan – frumos raspuns , corect boanchis si buzarin sunt niste ziaristi ok , chiar extrem de pastelati la modul pozitiv… Tolo iti multumim ca ne faci sa nu ne pierdem speranta ca poate, la un moment dat, presa sportiva va putea sa renasca…

inteligentul  •  17 mai 2013, 8:07

Domnule Negoită, cu Eugen Craciun ce faci? ori prseste pe la matale pe la vilă? copileste rosiile, udă florile? nu am mai auzit de el! mai e la Dinamo II? La cati bani ia ii convine sa se fofileasca sa ia salariul, ha ha ha……………

dan din salajan  •  18 mai 2013, 12:18

fratii negoita, de cand au rinul din otopeni, tot sponsorizau actiunile PSD Bucuresti…au promovat ca au cotizat de multa vreme.

dan din salajan  •  18 mai 2013, 12:23

si un mesaj pentru dinamovisti :

1. vad ca au ajuns si ei cetateni de cand de duc pe national arena 😀
2. negoita pentru dinamo, o sa fie un fel de copos pentru rapid. el e doar cu facutul unui mall in stefan cel mare si atat.

nelu-Dinamo  •  19 mai 2013, 8:58

salut,acum te-ai convins ca echipa asta a fost sistematic furata din interior iar marele dinu a tacut si in loc sa zica despre badea si borcea ca au distrus Dinamo ,el facea analize de lot lui Bonetti ,ca nu-i pune in valoare ,acum finul lui creaza plus valoare.Mascarici si Farsori=dinu si cu acolitii lui.

Tagore  •  19 mai 2013, 13:27

Negoita a vrut sa spuna ce a spus,despre Tica Danilescu nu despre Dinu,a incurcat numele.Negoita trebuie sa urmeze exemplul lui Becali,Gigi,sa aduca un antrenor valabil,chiar pe bani multi,sa faca un lot ca lumea,tot pe bani multi si sa scape de „lipitori” gen Tica Danilescu(asta stelist adevarat).Iar chestia cu „partidul” s-o lasam mai moale,mai bine s-ar deschide un dosar sa vedem unde a „bagat” Bucsaru banii baietilor de la Urziceni si cum de s-a desfiintat o echipa merituoasa tocmai cand unui presedinte ii trebuiau bani de campanie pentru un nou mandat.Aud ?

Gicu  •  19 mai 2013, 19:24

N-ar trebui sa am o opinie vis-avis de „razboiul” dintre Dinu si Negoita, caci nu sunt dinamovist. Dar nu pot sa ma opresc din ris cind vad atita ipocrizie. Culmea e ca Negoita, care il acuza pe Becali de balcanism in stilul de conducere, se poarta la fel ca Becali, iar Dinu, care e snobul snobilor, il acuza de snobism pe Negoita. Poate lucrurile se vor schimba in viitorul apropriat la Dinamo si vor incepe sa aiba mai mult succes, dar pina atunci ar trebui jucatorii si antrenorii sa „vorbeasca” mai mult, iar „caractere” gen Negoita, Badea, Dinu, etc sa fie cit mai tacuti. Si ca sa nu fie o chestie legata de Dinamo. acelasi lucru ar fi necesar la toate echipele romanesti.

Comentează