Pentru că nu e gata să publice notele, Ministerul Educației amînă completarea fișei de admitere la liceu! ”Se fac eforturi”

UPDATE 15:00: S-a postat ierarhia aici.

vineri, 5 iulie 2013, 11:14

UPDATE 15:00: S-a postat ierarhia aici.

Acum cîteva minute, școlile au primit o notă din partea Ministerului Educației prin care sînt anunțate că etapa prin care elevii urmau să opteze începînd de azi pentru lista de licee se amînă cu o zi.

Aventura publicării notelor la examenele de Evaluare Națională a pornit sîmbătă, 29 iunie, la ora 16:00,  cînd edu.ro s-a blocat, iar notele n-au apărut. Criticată pe acest blog, firma de soft Siveco a răspuns, vezi și postarea anterioară, că presa și publicul au înțeles greșit data publicării notelor și că datele prevăzute în procedurile oficiale ale ministerului sînt altele.

Conform unui mail trimis de Siveco pentru blog, ierarhia pe București și pe județe, după care elevii se orientează cînd optează, urma să fie publicată ieri, 4 iulie, pe siteul edu.ro. Pe portalul Ministerului Educației, ieri scria:

4 iulie 2013:  Stimaţi părinţi,
Facem eforturi să publicăm informaţiile care vă interesează în cel mai scurt timp.

 

Observați că nu se adresează deloc elevilor, ci părinților! Nu e un detaliu, e relevant pentru situație și pentru mentalitate. Copiii nu există, nu ei sînt în centrul sistemului de educație, nu ei merită explicații.

Aseară, printr-un alt mail, Siveco a revenit și a spus că, pentru prima oară în 13 ani, au o problemă și că vor posta notele azi, 5 iulie.

Astăzi însă, Ministerul a anunțat școlile că edu.ro va avea rezultatele abia diseară, ceea ce i-ar fi obligat  pe elevi să opteze ”în orb”, fără să se orienteze unde îi  plasează nota și ce șanse, aproximative desigur, au pentru a prinde un liceu sau altul. Și au decis să amine cu o zi completarea fișei de admitere.

Pentru că evenimentele sînt în derulare, acum, pe edu.ro, a apărut un alt anunț:

Stimaţi părinţi,

                             Respectând calendarul oficial al admiterii în învățământul liceal de stat , ierarhia elevilor de clasa a VIII-a, la nivelul județelor/municipiului București,   va fi afișată pe site-ul http://admitere.edu.ro în cursul zilei de azi, 5 iulie. Vă recomandăm să completați fișele cu optiuni numai după consultarea 
ierarhiei pentru județul la care doriți înscrierea (respectiv pentru municipiul București).

Ideea acestui comunicat ocolitor e, așadar, că Ministerul a respectat regulamentul, nu că elevii au fost  aduși în imposibilitatea de a beneficia de prima zi a completării fișei de înscriere la liceu!

Niște scuze mici se poate? Nu către părinți. Către copii.

 


Comentarii (24)Adaugă comentariu

ReIko  •  5 iulie 2013, 11:47

tipic romanesc…nimeni in acest sistem nu face un lucru cum trebuie decat cand ii aduce un castig sau are anumite interese…oricum cu asa ministrii…am vazut azi ca o deputata din prm pare-mi-se a dat saptamana aceasta bacul…e incrredibil unde s-a ajuns in aceasta societate….cum sa ne reprezinte cineva fara bacalaureat? imi dau seama ca dansa este pesemne un geniu care recunostea la intrebarile adresate ca nu este neaparat nevoie de bac sau sa inveti…poftim atitudine la un REPREZENTANT al poporului!

Cata  •  5 iulie 2013, 11:48

exista intervalul 5-9 iulie pentru completarea fiselor conform calendarului afisat pe edu.ro . nu au de ce sa amine pt ca ajung cele 3 zile ramase pentru aceasta activitate.

Cătălin Tolontan  •  5 iulie 2013, 11:57

cata: intervalul nu mai e 5-9, incepe din 6, conform comunicarii. Asta inseamna aminare. Ca e suficient? O fi, nu asta e discutia. Discutia e ca s-a aminat (atribuim cuvintelor acelasi sens, sper) si ca nici macar nu se adreseaza elevilor in situatia asta.

bogdan  •  5 iulie 2013, 12:12

tu doar zgarii suprafata, si ma mir ca ai vrut sa cheltui energie pentru asta tinand cont ca noi romanii suntem deja obisnuiti cu trucari de licitatii. nici macar nu pare scandalos, si asta pentru ca nu mira pe nimeni!
gandeste-te doar ca in toata firma aia siveco un programator nu-si va mai gasi de lucru la o firma serioasa asadar cand contractele cu statul vor inceta urmatoarea destinatie va fi tot o firma de acelasi tip

Observatorul  •  5 iulie 2013, 12:13

Aroganta statului Român și a celor care îl reprezinta este fără măsură în tot ce respira (excepțiile le punem deoparte). Când am fost elev, nu eram tratat ca o parte egala din sistemul de învățământ. In sala de judecata: judecătorul și procurorul sunt de aceeași parte, iar tu în cealaltă. Același lucru când stai la coada: la impozite, medic,etc.

Priviți un polițist din Belgia si unul din Romania. Cel din Belgia zâmbește, are o fata calda si blândă. Al nostru este încruntat, deja supărat pe tine; in mintea lui faptul ca a ajuns sa te intrebe ceva te face pe jumatete infractor.

Suntem oameni mici si jucam la liga pitici. Ceilalti vor parea ciudati , precum un Big Ghita intr-un grup de turisti chinezi.

silviu  •  5 iulie 2013, 12:39

TOLO, CE AR FI SA TE OCUPI DE SPORT UNDE CAT DE CAT TE PRICEPI!!!! LASA TE DE BASISME CA AJUNGI LA B1

Marius  •  5 iulie 2013, 12:54

Pana la edu.ro, nesimtirea este la inspectoratele scolare judetene. Sunt unele, vezi Hunedoara, care a afisat ierarhia inca din data de 3, altele au aceasta ierarhie dar din nesimtire si ignoranta nu o fac publica.
Eu personal am sunat la ISJ Timis, mi-au confirmat ca au ierarhia dar nu au voie sa o posteze……………

de_pe_tarnave  •  5 iulie 2013, 13:17

Cataline, daca au furat la referendum cu „abac”-ul de ce n-ar fura si acuma??!

Cătălin Tolontan  •  5 iulie 2013, 13:29

silviu: nu vreau 🙂

ggelu  •  5 iulie 2013, 13:34

Sunt fel de fel de situatii (cum este si cea de fata) care te aduc in criza de nervi . Tara (poporul) se indreapta usor,usor spre extinctie.

Cata  •  5 iulie 2013, 13:39

sintem prea sensibili pentru o lume atit de perfecta… aceasta chestiune chiar nu mi se pare un caz… tocmai ma gindeam ca ne chemasera la scoala musai azi si nu iteleg de ce cind avem suficient timp la dispozitie. in alte locuri greseala este acceptata numai la puritanii romani se face un caz. cazul trebuia facut cind presedintele demis invata publicul sa „bea destept” sau cind umilea poporul roman punindu-se cu gura in prohabul licuriciului si cind o alata ciudata dorea legalizarea drogurilor usoare… alea sint probleme ce merita a fi aprofundate.

Ovidiu  •  5 iulie 2013, 13:51

Felicitari Tolo pentru ca iei atitudine si in alte domenii „decat” cele sportive. Rezultatele sunt asteptate, asa cum ai aratat si tu, inca de sambata. Unele scoli au afisat rezultatele sambata la ora 16 pentru a fi in concordanta cu situl edu.ro.
Nu este prima problema in 13 ani, mai mereu cind se afiseaza rezultate de acest gen site-ul se blocheaza.
Dar de ce nu ia atitudine si restul presei?

Dana  •  5 iulie 2013, 13:53

Nu e niciun plus valoare sa ai o zi in plus la dispozitie pentru completarea fisei. Chiar daca nu stiu inca notele, copiii si parintii ar trebui sa fie pana acum familiarizati cu procedura de completare, sa stie la ce liceu vor sa mearga si care sunt pasii urmatori.

Sigur, e greu sa suporti tensiunea asteptarii, dar cred ca spre binele copiilor si al parintilor ca rezultatele sa fie si cele corecte, nu doar afisate la timp.

cata  •  5 iulie 2013, 14:13

Scrii destul de soft ptr. nenorocirea de anul acesta de la educatie, avind in vedere ce se intimpla inclusiv cu spaga de la bac
Daca nu erau astia la putere ce tare mai combateai.

Alexa  •  5 iulie 2013, 14:32

Intr-adevar ajung 3 zile pentru completarea optinilor de catre elevi si parintii, deoarece au una singura. Dar pentru prostii care au de bagat peste 200 de fise in aplicatia lor de rahat? Avand in vedere se pot baga maxim 5-6 fise pe ora, asta in cazul in care nu le crapa serverul, nu da eroare si tre s-o iei de la cap cu aceeasi fisa de 2-3 ori. Nu ar fi paguba in alte judete unde se fac maxim 30-40 optini, dar in Bucuresti copii sunt indrumati sa faca in jur de 150 de optiuni sau mai mult. Asa ca cei care nu lucreaza cu acesta aplicatie, an de an, si nu stiu cum e sa fii platit cu 0.60 bani pe fisa introdusa si sa stai in scoala sambata si duminica de la 8 la 22 pentru a termina in timp util introducere optiunilor, atata timp cat altii sunt platiti cu 368 de lei doare pentru functie ca sa stea degeaba in scoli, ii rog frunmos sa nu-si mai dea cu parerea. E usor sa comentezi, dar pentru prostii care lucreaza cu aplicatia asta conteaza o zi.

de_pe_tarnave  •  5 iulie 2013, 14:34

Se va frauda de nu ne vedem!! Doar avem nevoie de parinti la vot!!
Vorba aia: De ce sa nu-i votez daca mi-au bagat prostovanul de copil la liceu(sau facultate, dupa caz)!!

Madalina  •  5 iulie 2013, 14:35

Niste explicatii pot oferi desteptii de la minister? De ce se amana? Ce probleme sunt? Le e frica sa nu pice copii cu media 10 la Sava?!

Andrei  •  5 iulie 2013, 14:36

@Cata
Stii care e problema? Da o greseala nu e mare lucru dar prea des se intampla in romania sa fie greseli…eu le numesc greseli intentionate sau dezinteres. Oricum poate o sa se ridice cineva si o sa spuna: „Gata! E timpul sa schimb ceva in tara asta!” dar astea sunt vise…e o lipsa mare de asumare a responsabilitatii

Sam  •  5 iulie 2013, 14:36

Nu ma intereseaza capacitatea…Faza e ca am dat bacu` cu bn si sper sa iau peste 9,5..Doamne`ajuta..

Dana  •  5 iulie 2013, 15:23

@Alexa:Da, sunt sigura ca e mai usor sa comentezi decat sa introduci fise in sistem. As zice ca de munca aia in plus (de o zi, o noapte sau cate or fi ele) depinde anual viitorul a vreo 200,000 de copii, asa ca bravo pentru munca patriotica prestata. Si copilul tau va da admitere la liceu intr-o zi, nu?

@Tolo: Cred ca patima cu care scrieti despre subiectul admitere la liceu e buna, dar ar putea fi un demers jurnalistic mai valoros daca ati scrie si despre eforturile pe care le fac oamenii aia „care baga fise cu 0,60 bani/bucata”.

ania  •  5 iulie 2013, 17:15

Da,se poate intampla si asa, doi dintre elevii de top ai acestei tari, ambii in lotul largit de la Balcaniada de mate, unul dintre ei castigator al Olimpiadei Nationale De Matematica de anul acesta, dand capacitatea in sesiunea speciala a olimpicilor, au obtinut la romana unul 9.45, iar celalalt 9.50, in mod normal note bune. Dar, in aceasta tara, asemenea note, firesti si bune intr-o societate corecta si normala, au devenit in mod artificial slabe. Din acest motiv, plus curba lui Gauss facuta pulbere, in special la matematica, ii aduc in situatia absolut jenanta de a rata liceul de top unde normal le este locul. Amandoi sunt in jurul pozitiei 500 la Bucuresti, mai vin vreo 200-300 din provincie, in special din Ilfov cu medii umflate, si ajung undeva destul de jos.
Domnule Tolontan, cum vi se pare aceasta situatie? Presiunea pe note este foarte mare in gimnaziu, aceste note sunt umflate pe diverse cai si prin diverse mijloace, jumate din scoala are peste 9.50, apoi vin si examenele finale foarte usoare care bulverseaza ierarhiile, egalizeaza totul, si se ajunge la o situatie nereala si cumplita, de genul 25 cu 10, 30 cu 9.99 etc.

dansilviu  •  5 iulie 2013, 19:49

DAR DE FAPTUL CA ISJ BRASOV A CERUT IMPERATIV COMPLETAREA FISELOR DE OPTIUNI INCA DE IERI CUM SE POATE NUMI?

Cătălin Tolontan  •  6 iulie 2013, 11:01

ania: este anormal, va raspund intr-un post separat

atlasms print outdoor  •  31 iulie 2013, 23:00

Niciodata nu se pot oraganiza baietii acestia cum trebuie, parca le este greu sa faca un sistem un pic mai eficient de corectare si transmiterea informatilor, adica suntem in 2013 pana la urma si ne inpotmolim la o corectare

Comentează