Om și monument

A fost alegerea lui sau, mai exact, a durerii lui.

marți, 20 august 2013, 8:27

A fost alegerea lui sau, mai exact, a durerii lui.

Costică Ștefănescu a ales să se sinucidă, chinuit de un cancer care îl transformase pînă într-atît încît coechipierii Craiovei Maxima vorbeau despre el în șoaptă, ca să nu-i tulbure, de la distanță, pîlpîirea umbrei de om.

Dar omul nu e om doar în momentul puterii și al gloriei tinereții sale, așa cum scria, în Germania, ziarul „Die Welt” la moartea Papei Ioan Paul al II-lea. Omul e om și în clipa amară și nesfîrșită a suferinței, și fotbalistul Costică Ștefănescu a ales să și-o ducă singur, cum a putut, cum a vrut, cum a simțit el, bărbatul împuținat de boală la 62 de ani.

După trei ani de tratamente dure a ajuns din nou duminică în Spitalul Militar din București, cine a fost măcar o dată internat știe că nu există pasaj mai trist decît zilele de week-end, înlănțuite tăcut și lent într-un spital. Iar azi a curmat totul.

„Despre el aș spune că e un OM. OM cu litere mari”, a mărturisit Mircea Sandu într-un interviu despre Ștefănescu, acordat ziarului acum cîteva zile. Sandu este atacantul pe care olteanul l-a înfruntat cel mai des în Divizia A. Au fost 22 de meciuri, pe parcursul a 14 ani, 22 din totalul de 490 de partide pe care Ștefănescu le-a disputat în Liga 1!

A fost căpitanul „naționalei” și al Universității Craiova, a fost căpitanul din teren și din afara lui. A fost un lider charismatic, înainte ca această idee să fie la modă. A fost punct de echilibru, manager invizibil al echipei și șeful unei haite talentate și bătăioase cum puține au existat în istoria fotbalului nostru.

A ajuns apoi secund al lui Iordănescu la „națională”, pelerin prin fotbalul arab, mereu tăcut, mereu serios, cuprins parcă de misiunea de a rămîne un model pentru toți cei care l-au văzut pe teren.

Era un libero uluitor, tot Sandu a observat că „din apărare, Ștefănescu făcea jocul echipei”. A construit acolo unde se distrugea.

Se pot spune atîtea despre el, ziarul unde pe 1 iunie 1969 i-a apărut pentru prima oară numele de fotbalist în Divizia A îi dedică 8 pagini pline de momente de neuitat, dar, în fond, poate că aceste cîteva cuvinte simple, ale celui care l-a înfruntat și l-a simțit în teren, sînt printre cele potrivite: liderul monumental Costică Ștefănescu a rămas, de fapt, un om, străbătut de ceea ce avem mai bun și mai temător în noi.


Comentarii (83)Adaugă comentariu

viorescu  •  21 august 2013, 8:01

A fost, este si va fi mereu Capitanul Craiovei Maxima, Capitanul acelei generatii uluitoare, de neegalat. A fost un caracter cum din pacate sint din ce in ce mai putine azi, neimplicindu-se in mocirla fotbalului nostru, ceea ce spune tot despre el. A preferat meleagurile straine. Cam nefericita pomenirea lui in articol de catre Mircea Sandu, desi sint momente in viata cind trebuie lasate deoparte diferendele. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!

Ciprian Toma – Sibiu  •  21 august 2013, 8:12

Pentru clipele de neuitat din meciurile Craiovei din Cupa UEFA, pentru momentele de geniu din meciurile Nationalei, Capitane, iti multumesc. Ministrul Apararii s-a dus sa moara putin.

marcel  •  21 august 2013, 8:14

S-a stins un mare om,un simbol(fără exagerare)pentru sport.Dumnezeu să-l odihnească!

ion  •  21 august 2013, 8:15

un Simbol,Un Capitan adevarat,un exemplu de sportivitate! Multumim Costica Stefanescu!

mitrita  •  21 august 2013, 8:18

Se mai adauga un nume la albumul marilor oameni disparuti.
CAREUL DE 16 M. STOP PE PIEPT, PRELUARE CU EXTERIORUL SPRE DREAPTA, CAPUL SUS, PASA LATERAL CU LATUL.
Scor 0-0, Wembley scor 1-0 gol Camataru.
Si multe alte chestii din astea facute cu un calm pe care nu-l vezi prea des urmarind tot felul de ligi.
DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA

dinu  •  21 august 2013, 8:26

A fost un mare fotbalist. Dar………..Domnul ne daruieste viata, iar omul face cel mai mare pacat sa o curme………..

Vizitator  •  21 august 2013, 8:50

A fost un jucator de exceptie: inteligent, combativ si respectuos fata de partenerii de joc. Viata lui sportiva a fost model…dar sa ne oprim aici.
Ca si om insa nu se poate spune acelasi lucru, ar fi interesant sa auzim ce spun ce-i care i-au fost aproape (sotiile de ex. pt. ca ma inteles ca a fost casatorit de cel putin 2 ori), legendele din jurul lui nu sunt magulitoare, iar tacerea familiei spune despre stanjeneala generata de acest cor al elogiilor (la care ei nu vor sa participe dintr-un motiv usor de inteles, nu vor sa-l elogieze pt. ca-i cunosc si defectele, poti elogia doar pe cineva perfect iar viata lui nu pare a fi tocmai un model).
S-a sinucis ceea ce reprezinta un pacat capital, si indiferent care ar fi motivatia (pot intelege ca era extrem de dureros, dar cunosc cazuri de persoane cu cancer generalizat care au dus la moarte trecand prin dureri agonizante dar nu s-au sinucis, ci au indurat unii cu ajutorul morfinei/ altii fara, pana la moartea naturala) aspectul nu poate fi trecut cu vederea.
Condoleante familiei.

dan  •  21 august 2013, 9:11

Dumnezeu sa-l ierte!

ana  •  21 august 2013, 9:55

mare pacat dupa acest om ,dupa acest mare fotbalist–dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace,a facut multa cinste tari

EDY  •  21 august 2013, 10:13

Stau si ma gandesc cine a fost mai elegant in joc…. COSTICA STEFANESCU sau MIOGRAD BELODEDICI? BELO a preluat numarul6 de la EL.
Dinamovistii au unicul capitan,rapidistii il au pe RICA, noi stelistii il avem pe LACA, dar nationala a avut un UNIC CAPITAN COSTICA STEFANESCU.
Un mare dar MARE OM si sportiv. Cu el s-a mai stins o stea a fotbalului romanesc.
Dumnezeu sa-l odihneasca!

andrei_e  •  21 august 2013, 10:18

Aveam doi ani cand ati eliminat Kaiserslautern si cred ca ai fost prima persoana pe care am fost suparat mult timp, pentru ca nu puteam sa-ti pronunt numele. In enumeratia mea veneai dupa Lung, Negrila si Tilihoi. Erai motivul pentru care parintii ma puneau sa spun echipa Craiovei in fata cunoscutilor, ca-ti poceam numele, iar asta-i amuza. Totii copiii trec prin asta si au cuvinte pe care le stalcesc care ulterior devin un fel de examene de vorbire. La mine a fost “Stefanescu”. Iti dai seama ca atunci cand am invatat sa citesc si am prins in mana o carte groasa cu coperti verzi ce se chema “Fotbalul de la A la Z” te-am cautat, sa vad cine esti. Nu te uitasem. (de fapt “a uita” sub orice forma a verbului, n-are ce cauta in scrierea asta, dar ma rog…). Am vazut acolo ceva cu “Ministrul Apararii”. N-am inteles ce inseamna “ministru” caci pe atunci inca nu se vorbea de ministrii, ci doar de conducatorul mult iubit, dar stiu sigur ca scria de bine. Intre timp, anii au trecut, am mai citit si altele, au venit si mijloacele moderne de informare, am putut sa te si vad. Cu toate astea, pe tine si tot ce inseamna Craiova Maxima va percep ca o poveste frumoasa, un basm citit ca gura sobei. Doar faptul ca va vad la televizor sau chiar live daca am noroc imi da certitudinea ca ati fost reali. Anii au trecut si peste voi, caci timpul nu iarta pe nimeni, dar prin simpla prezenta faceti legatura cu legenda. Am avut nenorocul sa traiesc vremuri in care Craiova a insemnat putin in fotbalul intern, nimic in Europa, iar acum numai Dumnezeu stie ce au facut acolo, oricum nimic incurajator. Stiu ca si pe tine te-au durut vremurile astea mult mai mult decat pe noi simplii suporteri, pentru ca tu ai pus umarul din plin la crearea mitului. Te macina sa vezi cum niste derbedei frustrati isi bat joc de munca ta.
Azi am privit la televizor si nu-mi venea sa cred. Stiam ca esti bolnav, dar nu am stiut niciodata cat de grav. Vedeam mare scris numele tau dar, desi esti singurul Stefanescu pe care il cunosc, speram sa nu fi tu. Cat as fi vrut sa mai stai cu noi! Pentru ca, fara sa-ti dai seama, m-ai lovit in cel mai sensibil punct, in amintirile dragi ale copilariei, in seva mea ca si om. Cu toate astea, amintirile si povestile au ramas acolo, si vor ramane cat timp voi exista, le voi impartasi copiilor mei, apoi nepotilor si sunt sigur ca si peste ani oamenii vor stii ca a fost candva Costica Stefanescu, capitanul Craiovei Maxima si al nationalei ce a batut campioana mondiala.
Dumnezeu sa te odhineasca!

david  •  21 august 2013, 10:22

poate ar trebui sa faceti in mod constant [macar o data pe saptamina] cite 8 pagini despre activitatea unor personalitati sportive inainte ca ei sa moara. bucuria amintirilor nu ar mai fi umbrita de momentul decesului.

paul  •  21 august 2013, 11:18

adevarat barbat GET, cu toate plusurile si minusul (tentatie spre viciu/vicii) specifice neamului din care se trage. modelul arhetipal al melegurilor astora, fara influente majore alogene. a plecat ca un Capitan, fara „biletele de adio”, fara prostii, pentru ca era logic sa plece: un om ca el nu putea si nu trebuia sa accepte sa fie o povara, sa suporte umilinta imposibilitatii de autoingrijire etc…a luptat cat timp era minima speranta si apoi a ales moartea in locul umilintei si ingreunarii sufletelor celor apropiati…va aduce aminte de cineva din istoria poporului asta?

Alexandru  •  21 august 2013, 11:19

O replica dintr-un film, la o intrebare pus-a, suna asa: „Ce parere ai despre presedinte?” „Nu-l cunosc personal!”
Nu l-am cunoscut personal pe Costica Stefanescu! L-am vazut la televizor de putine ori! Si de mai putine ori l-am auzind vorbind!
Pot spune ce mi-a transmis, prin felul de a se purta, prin mimica fetei, prin gesturi marunte:

CARACTER DEOSEBIT!

Nu-i cunosc pe cei din fotbal care se perinda pe la televizor asumandu-si merite si cersind drepturi, cunatificand si numarand recorduri! Dar stiu ce imi transmit vorbele lor, imbracamintea lor, gesturile dupa victorii sau infrangeri, mimica fetei, anturaj:

caractere indoielnice

L-am vazut pe Costica Stefanescu jucand! Ca sa fi capitan la echipa de fotbal UNIVERSITATEA CRAIOVA, unde mustea de talente, e clar ca trebuia dint toate calitatile sa ai ceva in plus.

Il voi respecta pe Costica Stefanescu ca fotbalist, pentru ca m-a facut sa iubesc aceasta echipa, reduta in fata echipelor Steaua si Dinamo cu jucatori valorosi, dar sustinute de „vremuri”.

Respect acei jucatori care au avut rezultate monumentale (intr-o lume dopata si marturistita acum la an distanta – Germania, Italia, Anglia, etc), prin eliminarea unor forte fotbalistice sii fiind adevaratii deschizatori de drumuri ai succeselor din anii 1986-1998!

Fotbalul nostru moare deoarece se sting acei oameni de CARACTER!

Si poate ca e mai bine ca este asa, pentru ca vor ramane nemuritori! Acesta este suprema recunoastere a celor ce conteaza:
SUPORTERII CARACTERELOR SI NU AL REZULTATELOR!

Odihneste-te in pace COSTICA STEFANESCU!

om  •  21 august 2013, 11:30

Eu scriu despre ceea ce stiu. Si stiu ca elev de scoala generala fiind intr-unul din satele prafuite ale Olteniei, pe vremea cand nu erau mai mult de doua, maxim trei autoturisme in sat, mergeam cate 7-8 persoane la Craiova, la meciurile iubirii noastre alb-albastre. Si chiar daca multi nu pot intelege, va spun ca atunci cand se striga pe Central „Muica, noi suntem un neam…” saream ca nebunii in picioare si incepea cutremurul pe stadion. Zeci de mii de oameni bateau din picioare si strigau, si atunci, din tunel apareau EI, in frunte cu COSTICA STEFANESCU! Ce vreti mai mult de-atat? Ii iubeam, ii divinizam! Au inceput sa urce la ingeri! Puteti voi simti altceva decat durere acum?! Nu mai pot sa scriu…

vasile  •  21 august 2013, 12:01

N-a murit Costica Stefanescu !
A fost selectionat in reprezentativa nationala a cerului!
Sa dea, de langa Fane sames, o pasa trasor lui Gicu Dobrin, asta sa-l lanseze pe Zoli Crisan, centrare, gooool, gol, gol, gol stimati ascultatori ! comenteaza Sebastian Domozina la sutul impecabil al lui Oblemenco sau la fulgerarea de cap a lui Dumitrache Mopsul fara egal….
O, Doamne !

Cristian R.  •  21 august 2013, 12:16

Un mare fotbalist si om.
Respect Costica Stefanescu.
Poate ca moartea lui nu va fi in zadar si va deschide calea catre legiferarea eutanasierii.
E prea multa suferinta in unele boli si e pacat ca aceste chinuri sa nu poata fi curmate intr-un mod decent.

lunetistu  •  21 august 2013, 12:43

Pacat de el . A fost , alaturi de Sandu Boc si Miograd Belodedici , cei mai buni fundasi centrali din toate timpurile . Cu o tehnica de invidiat , eleganta in joc , clarviziune in teren (el dirija jocul echipei ) , sigur si eficient in interventii , dadea sigurata echipei . A avut o contributie importanta la aparitia Craiovei MAXIMA . Pe cit de tare a fost in teren , pe atit de slab s-a aratat in fata bolii , a destinului . Dumnezeu sa-l ierte ! Va ramine mereu in sufletele noastre (eu sint rapidist ), indiferent de echipa cu , care tinem . Pacat , pacat , pacat . Pacat ca se duc pe rind toate valorile Romaniei , iar in spate este pustiu , nu mai vine nimeni .

lunetistu  •  21 august 2013, 12:58

Multumiri tuturor comentatorilor (mai putin @ 57 )pentru cuvintele frumoase si adevarate spuse despre Capitanul Craiovei Maxima .Pacat , ca doar mometele triste , ne unesc in simtire si scoate la vedere latura umana a sufletului nostru .

unu  •  21 august 2013, 13:45

Poate cineva o sa aiba ideea ca inaintea inceperii momentului de reculegere de la meciul de asta seara,sa puna la statie „Nimic in lume nu i mai sfant”

ciobanu’ mioritic  •  21 august 2013, 13:46

-Dumnezeu sa-l IERTE! – Off-topic, dar de mare interes pentru fanii CRAIOVEI (si desigur, pentru INTREG fotbalul romanesc) – Domnule TOLONTAN, Va sugerez sa cititi si sa popularizati IDEEA ce reiese din articolul de pe SCRIBD – despre organizarea echipelor de FOTBAL ca societati PE ACTIUNI, prin interzicerea ACUMULARII ACTIUNILOR de catre grupuri MICI de actionari –
http://www.scribd.com/doc/156749371/Lectie-Pentru-Fotbalul-Romanesc

stelistu  •  21 august 2013, 13:51

la baza e stelist, ca si multescu gheorghe…nu e oltean!!!

dorin  •  21 august 2013, 14:53

A fost Capitanul Craiovei Maxima.

Sunt oltean, din Bucuresti, si fugeam de la scoala, in anii ’80, sa vad meciurile cu Universitatea Craiova, sa-i vad pe Stefanescu, Balaci, Lung, Cartu, Tilihoi, Donose, Camataru, Beldeanu, Ticleanu, Geolgau, Negrila, Crisan, Ungureanu, Irimescu, Boldici, Adi Popescu.

Hai Universitatea ! Hai Craiova !

Sa-i fie tarana usoara.
Condoleante familiei

Octavian Stăncioiu  •  21 august 2013, 16:38

La moartea unui Căpitan

Costică Ştefănescu, ieri, s-a sinucis. Avea 62 ani şi o boală necruţătoare l-a împins spre acest final şi cutremurător gest.

S-a născut la 26 martie 1951, la București. Format la centrul juvenil al Stelei, şcoală de fotbal condusă de celebrul şlefuitor de mingicari Francisc Fabian. Debutează în Divizia A la 18 ani, în 1969, chiar în echipa militarilor, într-un derby cu marea trupă pe care o avea atunci Rapidul. Joacă în roş-albastru alături de Sătmăreanu I, Tătaru II, Iordănescu. Joacă atacant, de aici şi tehnica sa sclipitoare. Nu reuşeşte să se impună, şi în 1973 intervine primul moment de inflexiune al carierei sale: pleacă la Universitatea Craiova. La schimb cu Sameş, un alt mare fundaş central, stins şi el, prea tânăr, în ultimii ani.

În alb-albastru începe ca mijlocaş. Alături de Oblemenco, Deselnicu, Marcu, Ţarălungă, Strâmbeanu şi încă juniorul Ilie Balaci. În acel prim sezon, Craiova ia primul ei titlu, iar Balaci devine cel mai tânăr debutant (şi azi) din istoria naţionalei României. 1976. Al doilea moment-cheie al carierei lui Costică Ştefănescu. La sugestia marelui poet Adrian Păunescu, mare fan al Universităţii, antrenorul Teaşcă îl mută pe ex-stelist libero. Acesta va fi postul pe care Ştefănescu va intra în legendă.

Devine căpitanul Craiovei. În ’77 debutează – târziu, la 26 ani (!) – în naţională. În 1980, după un neuitat România – Iugoslavia 4-1, când “tricolorii” le suflă “plavilor” ultima ediţie a Cupei Balcanice, Ştefănescu preia şi banderola naţionalei. De la… Ştefan Sameş, alături de care va forma cuplul de fundaşi centrali “tricolori” pentru campania preliminariilor CM ’82.

Iar Craiova devine Craiova Maxima. Prima echipă românească ajunsă în sferturile CCE, în 1982, eliminată de Bayern-ul lui Breitner şi Rummenigge. Prima echipă românească ajunsă în semifinalele unei cupe europene, în 1983, acel parcurs legendar – să nu ne mai ferim de cuvinte – din Cupa UEFA. Fiorentina lui Passarella, Antognoni, Bertoni şi Graziani. Shamrock Rovers. Bordeaux, cu Giresse, Tigana, Tresor, Lacombe şi antrenorul Aime Jacquet, viitor campion mondial în 1998. Kaisersalutern-ul lui Briegel şi Brehme. Şi, în sfârşit, Benfica. Bento, Humberto Coelho, Diamantino, Chalana, Nene, Filipovic, Strömberg. Antrenor, Sven-Göran Eriksson. Da, chiar el, cel care va deveni legendarul suedez. “M-ai învins, Rodioane!”, recunoştea marele scriitor Eugen Barbu – autorul romanelor “Unsprezece” şi “Groapa” – în “Informaţia Bucureştiului”, după ce Cămătaru fusese pe tot terenul lui Estadio da Luz, Craiova smulgând un eroic 0-0 în turul cu Benfica. Suspendat, Ştefănescu n-a jucat atunci, fiind înlocuit de bătrânul Ciupitu. 1-1 în retur, pe “Central”, şi eliminare în semifinale.

Silvică Lung – “Negoro” Negrilă, Nae Tilihoi, Costică Ştefănescu, Nae Ungureanu – Aurică Ţicleanu, Costică Donose, Ilie Balaci – Zoli Crişan, Rodion Cămătaru, Sorin Cârţu. Rezerve, Gabi Boldici, Grigore Ciupitu, Liţă Dumitru (chiar “jandarmul” lui Pele de la Guadalajara), Aurică Beldeanu, Mircea Irimescu, Gheorghiţă Geolgău (titular la naţională şi rezervă la Craiova!). Plus cei din “noul val”, Florin Cioroianu, Adrian Popescu, Dănuţ Bica, Marian Bâcu. Căpitan, Ştefănescu. Antrenor, Tică Oţet. Conducător, Corneliu Stroe. Medic, Sică Frânculescu. Crainic radio, Sebastian Domozină. Mari suporteri, Adrian Păunescu (autorul versurilor piesei “Cântec pentru Oltenia”), Amza Pellea (vă mai amintiţi sceneta din Revelionul acelui sezon, cu acel “Mă, fraţilor, şi dac-o fi ş-o fi!…” prefaţând “dubla” contra lui Kaisersalutern), Ştefan Andrei (ministrul de Externe), Tudor Gheorghe (interpretul imnului clubului, “Oltenia eterna Terra Nova”), Marin Sorescu.

Aceasta a fost formula Universităţii Craiova 1982/83. Craiova Maxima sau “Campioana unei mari iubiri”. Probabil cea mai frumoasă echipă românească de club a tuturor timpurilor. O echipă care, dacă ar fi avut parte de susţinerea necesară – aşa cum va avea, peste câţiva ani, Steaua – putea cuceri Cupa Campionilor Europeni. În vara ’83, tânărul Hagi, abia ieşit din juniorat, se înţelesese cu Universitatea Craiova. Dar a intervenit Nicuşor Ceauşescu şi Hagi a fost “deturnat” la Sportul Studenţesc. Poate că alta ar fi fost şi istoria alb-albastră…

În acei ani, Ştefănescu era şi căpitanul naţionalei lui Mircea Lucescu. Într-o perioadă în care România se califica la Euro ’84, eliminând campioana mondială “en titre” Italia. Costică a purtat banderola şi la turneul final din Franţa şi o va purta până când, în 1985, la 34 ani, pune punct carierei internaţionale.

La finalul acelui an pleacă de la Craiova, ca antrenor-jucător la FCM (actualul FC) Braşov. Se retrage de pe gazon în 1988, la 37 ani, cu 490 meciuri jucate în prima divizie a ţării, record ce va dăinui 24 ani (l-a depăşit, în toamna anului trecut, Dănciulescu).

De nu mai puţin de patru ori ocupă locul 2 în ancheta celui mai bun jucător român al anului: în 1979 (după… Sameş), 1981, 1982 (în ambele cazuri după colegul său de la Craiova, Balaci) și 1985 (după Hagi).

Alături de Belodedici, a fost cel mai bun şi mai tehnic libero al istoriei fotbalului românesc. Clarvăzător, avea o incredibilă ştiinţă a jocului şi a pasei lungi. Vă mai amintiţi pasa pentru sprintul şi golul lui “Cami”, de pe Rasunda? Ieşea din apărare driblând, şi mereu cu capul sus. Crea superioritate, într-o vreme în care nu se inventaseră termenii fotbalului postmodern. Asigura echilibrul. Pe teren şi în vestiar. Era mereu serios, avea o alură de diplomat.

A fost, apoi, timp de 26 ani (până anul trecut), antrenor. Inclusiv la cele două mari cluburi la care a jucat, Steaua şi Universitatea Craiova. Secundul lui Iordănescu la naţională, între 1994-1998, în vremea “Generaţiei de Aur” a lui Hagi şi Gică Popescu. Şi, mulţi ani, în străinătate, aproape exclusiv în ţările arabe ale Asiei.

Costică Ştefănescu este al doilea jucător al Craiovei Maxima ce trece în lumea celor drepţi. Primul, Zoli Crişan, stins acum (deja) 10 ani. De la semifinala cu Benfica sunt exact trei decenii. Oţet, Frânculescu, Domozină, Păunescu, Amza Pellea, Sorescu sunt şi ei în Ceruri.

Cu dispariţia lui, parcă simţim cu, încet, pe nebăgate de seamă, se stinge o lume. Era lumea “Epocii de Aur” şi a “generaţiei în blugi”.

Odihneşte-te în pace, Căpitane, şi Dumnezeu să te ierte pentru ce ai făcut ieri.

mihnea  •  21 august 2013, 16:46

TOLO, fac o rectificare la ce ai scris: Stefanescu NU A FOST CHARISMATIC; dar. binenteles, ca asta nu stirbeste cu nimic din monumentul care a fost si va fi in istoria fotbalului nostru.

Un microbist din Canada  •  21 august 2013, 17:00

Mare OM, mare caracter! OM sobru, ce gandea inainte de a vorbi!Acesta a fost regretatul Costica Stefanescu, CAPITANUL Craiovei Maxima si al Nationalei.Dumnezeu sa-l ierte!

CNTOWER  •  21 august 2013, 17:32

Bravo pentru articol!Ramai acelasi jurnalist de exceptie!!!!

Axxa  •  21 august 2013, 17:43

Un fotbalist, un capitan si, intai de toate, un om de exceptie.
Iti multumim, Costica STEFANESCU!
Dumnezeu sa-l ierte si pentru gestul sau si sa-l odihneasca in pace!

genu  •  21 august 2013, 18:49

Costica Stefanescu nu suporta umilinta. Eram pusti cand am vazut un Steaua-Craiova in Ghencea. Craiova Maxima era la apus,-Ilie Balaci isi incepuse deja lungul sau calvar de pacient, dupa faulturile de tapinari ale lui Onutan si Arezanov-, in timp ce Steaua tocmai isi aduna jucatori pentru echipa din ’86. Meciul mi se pare ca era arbitrat de junele si talentatul Adrian Porumboiu. La un moment dat, „Ministrul” si Lacatus au fost implicati intr-o altercatie intr-o zona neutra. Marius l-a scuipat pe capitanul Craiovei,iar acesta l-a carpit. Stelistul a cazut teatral si publicul a luat foc. Urmarea a fost eliminarea lui Costica Stefanescu, caruia, efectiv, nu i-a venit sa creada, vrand sa-i plateasca afrontul lui Laca chiar acolo pe teren. Comentatorul a spus atunci ca era primul sau rosu din cariera.
Ultimul meci in care l-am vazut a fost unul cu Zeledniciar Sarajevo in UEFA. Partida, returul dublei manse, avea loc la Sarajevo, dupa ce in Banie oltenii invinsesera cu 2-0, dupa un gol pus cu mana la vinclu de Aurica Beldeanu. Dar tot atunci am observat un mijlocas bosniac fabulos, pe care numai dl Cosasu, cu memoria amanuntului miraculos pe care o poseda il mai poate tine minte: Bazdarevic. Cred ca era „decar”. La un moment dat a luat o minge pe cont propriu de la mijlocul terenului si i-a innodat pe toti adversarii intalniti in cale, dar nu a mai avut puterea sa dea gol.
A fost avertismentul infernului de la Sarajevo, epitaful Craiovei Maxima: 4-0 pt Sarajevo, cu doua goluri semnate de acel regista inconfundabil, gen de jucator care in fosta Iugoslavie nu se nastea asa de rar. E-adevarat, seara a fost magica pt bosniaci, si Brazilia lui doctor Socrate cred ca ar fi incasat-o. Dar don Costica n-a suportat umilinta si peste putina vreme s-a retras. Zeledniciar mi se pare ca a ajuns in sefinalele Cupei UEFA in acel an, iar de Bazdarevici n-am mai auzit mare lucru de-atunci-daca nu gresesc, cred ca s-a ratat prin Franta.
Intr-o tara mai mult superstitioasa si ipocrita decat pioasa, probabil ca gestul sau ultim nu va fi vazut bine. Experti in codul procedural al manierelor care sa comenteze cu ardoare de tata momentul avem destui. Dar stie cineva sa ne spuna cum sa procedezi standard atunci cand esti umilit si degradat pana anulare si abandon?
Dumnezeu sa-l ierte!

Maria  •  21 august 2013, 22:30

Si cu toate acestea gestul sinuciderii este unul discutabil ! Exista un motiv suficient de puternic pentru a face asta ?

Dan  •  21 august 2013, 23:23

Superbe comentarii!
O placere sa le citesti!
Felicitari autorilor!

Cris Canada Dinamo Craiova  •  21 august 2013, 23:40

Am citit cateva comentariidar mai presus de toate vreau sa scriu cateva randuri.Costica Stefanescu asa cum mi-l amintesc din povestile parintiilor si din ale mele a fsot un mare fotbalist…..si atat e tot ce ce trebuie sa ne amintim…restul …viata personala carecterul si alte maruntisuri nu au ce cauta aici…..cum a murit si tiri piri alte povesti nu au ce cauta aici…fiecare cu nemernicia lui …Dumnezeu Allah Buddha si alte povesti si lucruri serioase…..Stefanescu o sa fii mare si frumos reamintit in memoria oamenilor care traiesc viata cuadevarat….restul chitilor GURA MICA PADUCHISILOR

Daniela  •  14 ianuarie 2014, 18:03

era vecinul unei verisoare si am avut ocazia sa-l cunosc… Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca !

Comentează