Întrebări despre sinucidere

UPDATE: O recomandare pentru cei care cred ca presa română are eseuri care merită citite.

joi, 22 august 2013, 12:06

UPDATE: O recomandare pentru cei care cred ca presa română are eseuri care merită citite.

Înainte de a vedea cum a murit, contează cum a trăit. Pe teren și în viaţa publică, Costică Ștefănescu a fost un model. Era un fotbalist elegant și solid deopotrivă,marţial, de încredere, cerebral și, pur și simplu, de neînlocuit într-o echipă.

Inevitabil, apare comparaţia cu Miodrag Belodedici și e frumos să discutăm despre asta, pentru că polemica reprezintă forma jucăușă și profundă prin care fotbalul îi celebrează, în spirala nesfîrșită a recunoștinţei, pe cei duși. Suporterii se avîntă în discuţii aprinse despre idolii lor, ca despre cei mai vii dintre oameni. Totul e la timpul prezent. Fazele, amintirile, golurile și deposedările se trăiesc aici și acum! Nemurirea în colţul microbiștilor, cine nu și-ar dori o astfel de reverenţă a destinului?!

Dacă Belodedici era “mai talentat”, Ștefănescu era “mai puternic”, orice o însemna asta în lumea observaţiilor relative.

Adevărul e că lui Ștefănescu i-a păsat de ceea ce cred ceilalţi despre el, “nu ne permiteam glume deochiate cînd la masă era Costică”, își amintește un fost coechipier al Craiovei Maxima. Sau, după o expresie a lui Ioan Chirilă: “Ai impresia că și-a uitat valiza-diplomat pe o masă de conferinţă, la Geneva sau la Stockholm”.

Un astfel de fotbalist și de om, preţuit deopotrivă de craioveni, steliști și dinamoviști, ceea ce e foarte rar, s-a sinucis la 62 de ani, lăsîndu-ne în urmă divizaţi așa cum n-am fost niciodată pe parcursul carierei sale.

PRO ȘI CONTRA. Unii îl elogiază ca pe un bărbat, alţii consideră că gestul său e un păcat care știrbește reputaţia. Dacă ar fi trăit în statul american Oregon, ar fi putut apela la finalul voluntar al vieţii. La București, s-a aruncat de la 20 de metri, de pe geamul camerei cu numărul 6, el, cel care purtase la Craiova numărul 6 pe tricou. În România, eutanasia este ilegală. Nu am o părere formată, doar caut argumente ale ambelor perspective. Printre alte prejudicii pe care le vom duce încapsulate în minte și în sufletul nostru o viaţă întreagă, comunismul ne-a învăţat că sînt chestii care nu se discută. Nici măcar cu noi înșine. Ce prostie! Te gîndești la moarte și la gestul lui Ștefănescu, fără să-l judeci și fără să-l aprobi, ci doar încercînd să vezi ce simţi tu. E omenește să te gîndești.

CONTRA. Adversarii gestului său consideră că, aprobîndu-l pe marele sportiv, promovezi cultura sinuciderii. Că viaţa ţi-a fost dată și că nu ai dreptul să ţi-o iei. Că nu e nimic nobil în a te strivi de asfalt, îndurerîndu-i pe toţi cei de lîngă tine.

PRO. Ceilalţi cred că, de vreme ce omul are dreptul la intimitate, ce e mai intim, mai uman și mai “al tău” decît felul în care te desparţi de viaţă în condiţiile în care simţi verdictul clar al propriei dispariţii iminente?! Ei atrag atenţia că eutanasia se aplică strict în cazurile bolilor terminale și doar într-un cadru supravegheat medical.

PRO. Boala fotbalistului ajunsese într-o fază terminală, iar el se împuţinase pînă la 35 de kilograme, după trei ani de suferinţă și de speranţe retezate. E demn, spun avocaţii eutanasiei, ca omul să se poată despărţi de viaţă atunci cînd ea devine un chin ireversibil, cînd ești atît de bolnav încît nu mai ești stăpîn pe corpul tău. Pentru ei, finalul voluntar
al vieţii este o administrare a durerii, alternativa fiind un final în care din tine nu mai rămîn decît suferinţa, neputinţa și povara.

CONTRA. Ba nu, spun oponenţii! Eutanasia ar deschide drumul către confuzii și erori uriașe, mai ales în sistemul nostru medical. Dacă omul ar fi inconștient, ce discernămînt ar avea alţii să aleagă pentru el și ce s-ar alege de sacralitatea vieţii în condiţiile în care alţii ar decide în numele tău?! Dezbaterea e infinită și, fără să-și dorească în nici un fel asta, Costică Ștefănescu a încheiat o carieră și o viaţă din care aproape că au lipsit dilemele punîndu-ne în faţa unui semn de întrebare, desenat dureros în aerul greu de respirat al acestei ţări care a pierdut un fotbalist și a primit o secundă de stupoare înaltă.


Comentarii (47)Adaugă comentariu

dash.berlin  •  22 august 2013, 12:31

RIP !

tudorel  •  22 august 2013, 12:33

Sinuciderea nu e cel mai crestin mod de a te desparti de viata, dar noi nu putem gestul lui Stefanescu. Ramane sa vorbim doar despre ce a facut cat timp a fost sanatos, mai ales ca a facut lucruri importante

Tudor  •  22 august 2013, 12:50

E irelevant cum a murit. E decizia lui. Sa ni-l amintim pentru ce a facut in viata. Ce nu inteleg e de unde dezbaterea asta despre eutanasie? Ce legatura are? Un om s-a sinucis si gata. Nu-i puneti in carca introducerea sau nu a eutanasiei. Asta e alta discutie.

ovidiu_3003  •  22 august 2013, 12:51

Eu nu i cred prosti pe americanii din statul Oregon .

portardelegenda  •  22 august 2013, 12:52

As fi preferat sa pui pe tapet lipsa de preocupare a presei sportive si nu numai in a promova modele de calitate sportiva si umana . Deja abordarea ta e una mult prea putin importanta avand in vedere ca oricum in cateva luni se termina totul.
IGNORAREA de catre societatea in care ai fost un reper poate fi o cauza de natura sufleteasca ce declansaza diferite afectiuni fizice . Sanatatea spiritului se reflecta in cea a trupului
Preferam sa-l vad pe Stefanescu decat pe dragomir sau sandu sper ca intelegeti nu?… Pana la urma voi cei care promovati nonvalorile din dragoste de rating aveti o mare vina la multe din cate se intampla in aceasta tara . Ar fi cazu sa starpiti buruienile pe care le-ati alimentat atatia ani

Alin  •  22 august 2013, 13:01

Deci , ca o concluzie, pana la urma adevarul este la mijloc; fiecare decide pentru el, contand mai putin ce cred unul sau altul despre un asemena gest. Eu unul ii inteleg gestul!
R.I.P.

mihai ballo  •  22 august 2013, 13:18

Multumesc ( si BRAVO ! ) Catalin Tolontan !
Multumim ( vba lui Marius Mitran aseara..) si stelei pt. frumosul gest !
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace !

cor  •  22 august 2013, 13:35

Bineînțeles că gestul lui Ștefănescu nu e un mod creștin de a-ți încheia socotelile. Dar fiecare cu credința lui, dar atâta timp cât trăim într-un stat presupus laic, s-ar merita scoaterea aspectului religios din ecuație.
Nu știm ce s-a întâmplat acolo. Nu știm dacă medicii mai aveau vreo speranță sau îl țineau doar la minimul necesar. Nu știm dacă medicamentele i-au afectat luciditatea. Nu știm dacă erau indicii că așa ceva s-ar putea întâmpla. Nu știm atâtea…
Ce știm, însă, e că anumite boli îți asigură un sfârșit de chin, uneori nefiind suficiente doze de morfină mult peste ce ne-am putea imagina. Că nimeni nu merită să-și termine zilele astfel. Da, eutanasia e un subiect spinos, care merită o dezbatere serioasă. Da, prost regulată poate fi o cutie a Pandorei periculoasă. Și da, când vorbesc despre eutanasie sunt conștient că abuzul poate fi atât de la îndemână încât pare mai sigur să nu te atingi de un subiect atât de fierbinte…
Dar după ce vezi pe cineva drag pe patul de moarte, suferind atât de mult încât să ajungi să speri sau să te rogi să nu mai sufere, parcă vezi și ceva bun în ea.
Respect Ștefănescu.

kotib  •  22 august 2013, 13:48

Pt.Tudor
E extrem de relevant de a discuta despre eutanasie în acest moment pentru că atunci cînd o mare personalitate (şi un om f.echilibrat) recurge la sinucidere fără a mai avea o altă opţiune (una decentă, care să nu şocheze) nu avem încotro.
Îmi permit să vă recomand filmul „Mar adentro” (http://www.imdb.com/title/tt0369702/), care deşi e o ficţiune, ne-ar putea ajuta să vedem problema din unghiul celui în cauză..

cor  •  22 august 2013, 14:00

Kotib,

Mar Adentro nu e ficțiune. Cel mult s-au luat anumite licențe artistice, dar cazul lui Ramón Sampedro a fost foarte mediatizat la vremea lui.

GEORGE  •  22 august 2013, 14:04

portardelegenda Says:
August 22nd, 2013 at 12:52 pm
As fi preferat sa pui pe tapet lipsa de preocupare a presei sportive si nu numai in a promova modele de calitate sportiva si umana . Deja abordarea ta e una mult prea putin importanta avand in vedere ca oricum in cateva luni se termina totul.
IGNORAREA de catre societatea in care ai fost un reper poate fi o cauza de natura sufleteasca ce declansaza diferite afectiuni fizice . Sanatatea spiritului se reflecta in cea a trupului
Preferam sa-l vad pe Stefanescu decat pe dragomir sau sandu sper ca intelegeti nu?… Pana la urma voi cei care promovati nonvalorile din dragoste de rating aveti o mare vina la multe din cate se intampla in aceasta tara . Ar fi cazu sa starpiti buruienile pe care le-ati alimentat atatia ani

Bocanci  •  22 august 2013, 14:24

Cam repede ati dat verdictul sinuciderii. Chiar si sotia lui a zis: privind pe geam, a ametit si a cazut.

cezar  •  22 august 2013, 15:06

Doamne!Cat curaj sa ai sa faci un asemenea gest!Vorba unei pers pe care am auzit-o la tv,a fost mandru toata viata si a murit la fel de mandru.Doamne,da-ne sanatate!Odihneasca-te in pace,maestre!

catio  •  22 august 2013, 15:20

„Cel mai de pret dar pe care Dumnezeu l-a facut oamenilor in marea lui bunatate, cel mai drag Lui si cel mai potrivit generozitatii Sale,a fost libertatea vointei”- Dante (Divina Comedie)
A fost alegerea lui Costica Stefanescu, dreptul lui de a decide. Respect si odihneasca-se in pace!

Antaeus  •  22 august 2013, 16:40

Viata e un drept , nu o obligatie … http://www.imdb.com/title/tt0369702/

florinem  •  22 august 2013, 16:45

De sinucidere, eutanasie – ai scris, nimic de zis…
Dar din articol lipseste tocmai… Dumnezeu.
„Pomeneste, Doamne, pe cei ce intru nadejdea invierii si a vietii celei ce va sa fie au adormit, parinti si frati ai nostri si pe toti cei care intru dreapta credinta s-au savarsit” – din rugaciunea pentru cei adormiti.
Sinuciderea este tocmai deznadejdea invierii si exact inversul mortii in dreapta credinta.
Sper sa nu se fi sinucis si sa putem spune cu adevarata nadejde : „Dumnezeu sa-l ierte!” si „Dumnezeu sa-l odihneasca!”.

Claudiu  •  22 august 2013, 16:49

Dumnezeu sa-l odihneasca!

Atat a putut si nimeni nu trebuie judecat cate vreme nu a facut rau nimanui!

Asa cum si complexitatea tuturor celorlalte decizii apartine ficarui individ, nu vad ce ultima ar trebui sa fie o exceptie…

genu  •  22 august 2013, 17:08

Lucian Boia, in cartea sa despre „Sfarsitul Occidentului..”, spune ca cel mai recent proiect ideologic produs de acest pivot al civilizatiei din ultimul mileniu este mitul sanatatii. Prea putin, crede Domnia sa. Devenim pe zi ce trece tot mai mult niste gladiatori nereflexivi, iar moartea capata un sens din ce in ce mai prozaic. De asta e si exclusa, practic, din marile dezbateri. E un efect, cred, al desavarsirii dezvrajirii lumii, pe care tot Occidentul a initiat-o.
Raportat la cazul nostru, e greu de cantarit curajul si lasitatea aflate in chimia unui asemenea gest. Unii pretind ca a suporta mizeria bolii si degradarii pana la capat e suprema demnitate. Biruinta spiritului impotriva materiei. Altii, precum Michel Foucault, spun ca sinuciderea e un act suprem de afirmare a libertatii omului.
Pana la urma, e clar ca ne indepartam de matricea sociala holista, ca nu mai exista credinta impartasita de toti, ci numai indivizi cu optiuni proprii. „Salvarea” e doar pe cont propriu. Iar daca dl Stefanescu a socotit ca nu-si mai putea suporta dureroasa degradarea fizica e datoria noastra sa-i respectam alegerea. E dreptul sau la intimitate si destin. In niciuna dintre lumile posibile nu se poate trai fara speranta.

Mihnea2  •  22 august 2013, 17:11

Era de preferat o oarecare discreție în privința modului cum a murit Costică Ștefănescu. Știrea importantă și dureroasă este că fostul mare jucător ”a plecat dintre noi”. Cum a făcut-o trece în plan secund, cu detalii cât mai puține, dacă îi respectăm memoria și familia rămasă în suferință!

Bibicul  •  22 august 2013, 19:12

A pune in discutie ultima decizie a omului Costica Stefanescu mi se pare o dovada clara de lipsa de subiecte serioase si de lipsa de seriozitate in general.
La fel, mi se pare un gest deplasat a aplauda in timpul unui minut de reculegere(RECULEGERE!!!!).
Tacerea pioasa ar fi insemnat o dovada mult mai mare si mai elocventa de respect.
Din pacate, publicul a inceput sa aplaude la trecerea pe ultimul drum a marilor nostri oameni,actori, oameni de cultura, mari sportivi.
Este clar ca traditiile se pierd si publicul, desi vrea sa isi arate respectul in astfel de situatii, dovedeste contrariul. Ce aplaudati dragi romani? Moartea unui om?
Domnule Tolontan, propun ca subiectul Costica Stefanescu sa fie inchis cu discretie asa cum a remarcat si Mihnea2.
Mortii cu mortii si viii cu viii, domnule Tolontan!

kala shnikov  •  22 august 2013, 20:49

sinuciderea vine cand incepi sa simti golul dinauntru. cand nu mai ai cu ce umple golul acela pe care toti il avem ,ne nastem cu el. acolo, in stomac. cat de interesant, frica, deznadejdea, speranta toate le simtim acolo. sinuciderea vine cand pur si simplu, nu mai ai cu ce umple golul acela. nu durerea, degradarea fizica oricat de teribila este, te impinge la sinucidere ,ci golul ala. atunci cand incepi sa il simti, cand nu mai ai cu ce sa il umpli…nu stiu cat e lasitate in sinucidere sau cat curaj, pt ca poate fi si o doza uriasa de curaj sa te arunci in nimicul etern. cu atat mai mare este curajul, atunci cand nu crezi in nimic. cand crezi ca al tau corp este pur mecanic, se uzeaza si firesc, precum o masina, inceteaza sa mai functioneze, iar tu sa mai existi. dar tocmai golul acela din stomac pe care il simti, poate tocmai acela inseamna ca sfarsitul corpului, nu este sfarsitul tau…

Liviu  •  22 august 2013, 22:56

Citind articolul si comentariile, unele filozofice, de dinaintea mea parca nu as mai avea curaj sa adaug nimic. Totusi, ma incumet sa spun ca as fi pro eutanasie, in cazul cancerului avansat, in faza terminala. E vorba despre a curma durerea atunci devine insuportabila. Foarte multi, in cauza, aleg sa-si puna capat zilelor atunci cand nu mai au nici o sansa de vindecare. De ce sa se arunce in fata trenului, sa se spanzure sau sa se arunce de la etaj ? De ce sa nu ai parte de un sfarsit , cat de cat , decent , atunci cand nu mai ai alta solutie si nimeni in lumea asta nu te mai poate ajuta ? Eu cred ca, in viitor asta va fi o solutie acceptata in toata societatea europeana.. dar vor trece , totusi inca vreo cateva zeci de ani. Caci a trata cancerul este imposibil, medicina este neputincioasa.

adela  •  23 august 2013, 4:55

Nu inteleg rostul acestor articole privitoare la sinuciderea unui om, in circumstante atat de tragice. E normal ca familia sa nege, pentru ca nu doresc ca sinuciderea sa-i umbreasca imaginea, insa stim cu totii ca s-a sinucis, de aceea nici nu trebuie discutat, ca asta face rau alor lui, ci sa-i respectam memoria. Penibile mi s-au parut comentariile unor oameni, gen Olguta Vasilescu ce s-a apucat sa vorbeasca aiurea spunand „n-a fost sinucidere ca in certificatul medico-legal scrie traumatism”. Evident ca medicii scriu cauza mortii, iar moartea s-a datorat impactului cu solul, nu descriu si modul in care a ajuns la sol. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Dan  •  23 august 2013, 7:33

Cred ca trebuie sa ne amintim de MARELE CAPITAN asa cum a fost EL pe teren si in viata de zi cu zi si sa lasam in urma comentariile balcanice ca si articolul de mai sus.Cine nu a sustinut CRAIOVA MAXIMA nu cred ca poate face comentarii despre „MINISTRUL APARARII”.
RESPECT COSTICA STEFANESCU fie ca BUNUL DUMNEZEU sa te aiba in paza si in „APARAREA LUI”.

ion maciuca  •  23 august 2013, 8:11

RIP Costica!Multumim Cataline,pierderea e imensa

adela  •  23 august 2013, 8:24

Nu inteleg divagatia din final cu eutanasia. E monstruos sa ucizi un om. Toti spun „sa curmam suferinta, sa legalizam eutanasierea”, dar nu se gandesc ca cineva efectiv trebuie sa devina un criminal si sa puna in aplicare eutanasierea. Daca, Doamne fereste, as fi intr-o astfel de situatie, m-as ruga sa mi se curme suferinta mai curand, insa in niciun caz n-as dori sa incarc constiinta cuiva cu moartea mea, cerandu-i sa ma eutanasieze.

mihai ballo  •  23 august 2013, 8:34

Si apropos de recomandari cinematografice : de (re)-vazut „Invaziile barbare” !….

Oportunitatea  •  23 august 2013, 9:14

Printre alte prejudicii pe care le vom duce încapsulate…
Ne englezim de tot Cataline, in romaneste se zice prejudecati; si se si scrie la fel

pentru Bocanci  •  23 august 2013, 10:40

hai sa vorbim povesti. Nimeni nu cade pe geam, chiar daca ii este rau si ameteste, pentru ca parapetul geamului e de min. 90cm, deci imposibil ca un adult sa cada, dintr-un accident. Speculatia cu accidentul e mai degraba o forma de incurajare pentru sotie Trebuie sa fie devastator pentru ea sa stie ca sotul , a ajuns intr-o asemenea stare de disperare, incat a ales sa se sinucida. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace!

Sandu  •  23 august 2013, 10:55

Saracu’, va dati seama prin ce chinuri a trecut daca a decis sa faca un asemenea gest…

Costel Drejoi  •  23 august 2013, 12:09

E foarte trist faptul că a murit nu doar un fotbalist de excepție, ci și un om dintre aceia care prin care societatea românească de azi mai ținea cumva legătura cu ceea ce numim normalitate. Cât privește gestul său, e greu de dat un verdict câtă vreme nu ne-am aflat în locul lui. Sigur, nu avem dreptul să renunțăm la ceva care ni s-a dăruit, dar nici nu putem să judecăm – și, cu atât mai puțin, să condamnăm – pe cineva care nu se mai poate apăra. Singurul judecător rămâne Dumnezeu.

GARDA VECHE,STIINTAe  •  23 august 2013, 12:11

Suntem unitate de masura atunci cand este de cantarit in si, pt public…daca vorbim personale n-are, nu-ii nimeni indreptatit sa decida decizia , luata la rascruce de drumuri! si asta o zic la singular.Este in afara ecuatie-i ca altcineva trebue sa decida despre ce trebue sa faci tu, eu, etc.
Respect, Capitane, daca vezi de unde esti, opreste-i sa faca bani sub numele tau. Amin

ion  •  23 august 2013, 12:43

aplauze!

blogsferatu’  •  23 august 2013, 13:34

Draga Tolo (nu draga Stolo!)
Ceea ce iti scriu nu are nimic de a face cu ce se scrie in acest articol.Este vorba despre narcisism.Nu stiu ce te face sa crezi ca esti un formator de opinie, un cavaler al dreptatii, un investigator caruia nu ii scapa nimeni.Nici macar noi cititorii.Faptul ca ai un blog personal care este citit de noi coate-goale, ar trebui sa te bucure si nu sa te faca superior noua celor multi.Daca nu ma insel , popularitatea voastra este datorata si unora ca noi.A merge pana acolo sa cenzurezi opiniile unor bieti cititori (nu fanii tai, dar in mod sigur interesati de articolele tale)ma face sa imi aduc aminte de perioada de trista amintire (sti tu care!)cand ideile erau considerate condamnabile si doar sarcasmul si ironia ne mai tinea in viata cand mai barfeam pe la colturi regimul.Fiind un om cultivat si cu oarece cunostiinte, poate ai aflat ca simtul umorului si bascalia este o trasatura a acestui popor, ce isi trage seva din belelele ce s-au abatut de-a lungul vremurilor asupra noastra.A fost un refugiu in calea neajunsurilor si oprelistilor de orice fel.Sti cum se spune”gura poporului sloboda”.Vrei sa fi impartial , echidistant dar nu poti trai fara oglinda.Nu trece nicio zi fara sa iti repeti „mama cat de bun sunt”.Este OK !Esti singur de pana acum care ai cenzura t niste ironii la adresa a niste no-name-uri din fotbal ce apareau in articolul tau (care nu pierd nicio ocazie sa ne dea cu tifla si sa ne persifleze in fiecare aparitie televizata, afisand un caracter grobian si grotesc).Este blogul tau, articolul tau, comentariile tale.Inteleg ca nu suporti pamfletele dar nu iti face placere nici macar cand le citesti ! ? Intrebarea este :ce o sa faci cand oglinda o sa ti se sparga !?O sa ai puterea sa mergi mai departe ?Empatizand cu niste personaje gen : mm, becali, prodanca, reghe s-ar putea sa ai o eticheta pe care nu ti-ai dorit-o.Faptul ca ai reinvetat legile matematicii, fizicii si nu in ultimul rand ale logicii.De la dumneavoastra am aflat ca verticalul poate fi orizontal…
Ne-ai invins draga Tolo !
P.S-Ai pierdut un cititor, nu si un fan.Astept ziua cand si cititorii dumneavoastra o sa fie la fel de elevatii ca dumneavoastra, nu o sa injure, nu o sa rada decat la comanda si o sa citeasca doar Patapievici, Plesu si Petre Tutea…

Ioan T.  •  23 august 2013, 20:54

@adela Subscriu in toto.

Nu inteleg de ce autorul a trebuit sa faca paralela Romania-Oregon (pentru ca Oregon e in Far West?), cand in civilizata Elevtie, tot la vest dar mai aproape de noi, exista clinici ale mortii asistate si apeleaza la ele cetateni din toata Europa.

Elem  •  24 august 2013, 14:25

in Demonii, Dostoewski prezintă Sinuciderea ca cea mai clara dovada a inexistentei puteri divine, sau dumnezeu cum se mai spune.

frodeck  •  25 august 2013, 12:00

Se afla in fata unei pase pe care nu a mai incercat-o niciodata .E alegerea sa si nu era obligat sa traiasca cu povara durerii toata viata .A fost barbat cand altii se ascund dupa copaci .E un gest uman si apoi viata iti apartine in totalitate .
Dumnezeu sa-l ierte si sa se odihneasca in pace.

marian  •  28 august 2013, 1:02

Buna seara, dle. Tolontan. Dunnezeu sa il ierte si sa il odihneasca pe Costica Stefanescu. Nu mai continuati aceasta discutie, este chiar prea mult. Nu veti patrunde nicicind nici Dvs. si nimeni altcineva taina sufletului sau.
Nu doresc ca aceste cateva randuri sa apara pentru lectura publica. Mi-am permis doar cateva cuvinte adresate exclusiv Dvs.

paul  •  28 august 2013, 8:58

cu respect –dragi prieteni de ce nu admiteti -idea precum spunea sotia lui, ca a fost accident ..mai ales cand omul era ametit de medicamente ,s-a apropiat de balcon care era f. jos si a cazut –se poate intampla firesc
dac ziaristii au scornit idea sinucuderii–noi toti trebuie sa credem
si de fapt cei important este valoarea imensa a acestui OM ATAT CA sportiv cat si ca om –punct

roxana  •  28 august 2013, 12:47

de ce te-ai sinucide ?

Cristian  •  28 august 2013, 15:30

In sufletele craiovenilor va ramane mereu, indiferent de gestul pe care a ales sa il faca. Nimeni nu se poate pune in locul sau, asa ca analizele si comentariile sunt de prisos. Dumnezeu sa-l odihneasca!

mihai  •  28 august 2013, 23:20

Fiecare e stapan pe viata sa

cristi  •  3 septembrie 2013, 23:34

Nimeni care sufera ingrozitor nu trebuie judecat de cei care nu stiu prin ce trece acel om. Dumnezeu sa-l ierte

florentin  •  4 septembrie 2013, 18:33

fara legatura cu subiectul, FCM/ASA scoate biletele si introduce doar abonamente. Vorbim de clubul ep familia pedelistului Maior, pentru care primarul pedelist Florea a cerut pomana de 1,8 milioane de euro din banii publici, acum doua luni. Abonamentele sunt de 15 lei, pentru 16 meciuri, iar abonamentele au fost gratuite si au fost date in anii trecuti sefilor de asociatie de proprietari pentru a le plasa. Poate candva veti scrie despre lipsa de transparenta cu banii publici ai clubului pe mama unui pedelist dovedit ales ilegal viceprimar.http://www.tirgumureseanul.ro/detali-stire/lista/home/articol/acces-doar-pe-baza-de-abonamente.html

alina  •  8 septembrie 2013, 12:29

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

alina  •  8 septembrie 2013, 12:30

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
e elegerea fiecaruia si el stie mai bine de ce a hotarat asa

Dabio  •  22 noiembrie 2014, 11:08

Din exterior e usor sa iti dai cu parerea… Sa speram ca e mai bine acolo unde e…

Comentează