Primul indiciu găsit: șefa serviciul anticorupție a lui Liviu Dragnea e o folcloristă! Al doilea indiciu: Friptu și Surcel, ”maeștrii” neabsorbției de fonduri europene. Al treilea: cititorii au ajuns în față la DNA – din Gala Bute lipsesc 1 milion de euro!

DERULARE LIVE JOC: Azi aflăm împreună cîți bani au dispărut din Gala Bute!

duminică, 27 octombrie 2013, 1:43

DERULARE LIVE JOC: Azi aflăm împreună cîți bani au dispărut din Gala Bute!

16:28 6 echipe au luat startul în joc! Sînt tineri, OK și calmi. Din ei ai fonda un guvern mai bun pentru România decît cel din care a făcut parte Elena Udrea și decît cel din care face parte Liviu Dragnea. Vă explicăm imediat de ce i-am alăturat pe Udrea și pe Dragnea.

16:32 Concurenți caută în ediția tipărită de azi a Gazetei primul clue. Acesta este adăpostit într-o machetă unde apar cîteva versuri despre un personaj. Nu spunem acum numele lui ca să-l descopere singuri!

16:40 Esența probei de debut este: ”Cine ar putea să ne spună cîți bani au dispărut în Gala Bute?”.

16:45 Prima echipă a ajuns la întîiul reper al traseului! Foarte tari! Au avut nevoie doar de un sfert de oră! Au un dosar cu datele investigațiilor publicate în ziar, au înțeles indiciul și ”au zburat” exact în punctul unde ar trebui să găsească răspunsul la întrebarea ”Cine ar putea să spună cîți bani au dispărut?!”. Nu povestim unde e punctul, ca să nu ajutăm celelalte echipe, dar spunem doar că primii concurenți care au ajuns s-au stricat de rîs. Pentru că e de rîs pe cine au găsit și de la cine avem speranțe să păzească fondurile europene 🙂

17:00 Patru echipe vin tare și au găsit-o pe șefa serviciului anticorupție a fostului Minister al Dezvoltării, condus atunci de Elena Udrea și acum de Liviu Dragnea. Urmând indiciul ziarului, au găsit-o în fața sediului MDRAP pe strada Apolodor, în rondul de lîngă Casa Poporului! Au găsit, de fapt, un manechin îmbrăcat în port popular și care cîntă cu foc.

Pentru că, nu e nici o glumă!, cititorii participanți la joc au descoperit că șefa serviciului anticorupție a MDRAP, care se ocupă în principal de fonduri europene, se numește Ioana Maria Ardelean, are 29 de ani, zero experiență în funcții publice și e cîntăreață de muzică populară. De lucrat a lucrat la PNL și pe la televizor, ca tînără interpretă de folclor. Pe ea a anhajat-o Liviu Dragnea.

17: 10 Ne poate spune directoarea Ioana Maria Ardelean, cîntăreață de muzică populară de succes, cîți bani au dispărut în Gala Bute?! Ne îndoim, așa că participanții la joc au pornit spre al doilea clue. Ei au primit plicuri în care sînt îndemnați să-i întrebe unde sînt banii pe fondatorii ideii de Europa Unită!

17:20 Primele echipe au ajuns în Parcul Herăstrău, acolo unde sînt statuile fondatorilor ideii de instituții Europene. ”Întrebîndu-i” pe părinții fondatori, concurenții au aflat încă două nume, de data asta implicate activ în Gala Bute: Gabriel Friptu și Doina Surcel, ”părinții” gestionării fondurilor europene în Ministerul Elenei Udrea, care au fost avansați după dezastrul fondurilor europene, unde?, în ministerul lui Liviu Dragnea!

17:30 De la Gabriel Friptu și de la Doina Surcel sînt mici șanse să se afle cîți bani au dispărut în Gala Bute. Și atunci, concurențoii au primit încă un clue.

17:40 Cine ar trebui să le spună cîți bani lipsesc din Gala Bute? Direcția Națională Anticorupție!

17:45 Echipa cu numărul 7, formată din trei jucători, a ajuns cu doar 30 de secunde înaintea echipei numărul 6, formată din patru jucători! Pe locul trei a sosit, cam la 5 minute distanță, echipa numărul 5. Fiecare primește un afiș pe care este scris 1.000.000 de euro. Ei sînt primii oameni din public care află cîți bani lipsesc din Gala Bute.

În nici o oră și jumătate, tinerii au aflat ceea ce DNA nu a dat semne că a aflat în doi ani și trei luni. Aceștia sînt banii și în ziarul de mîine citiți cum a devenit afacerea Bute un caz model pentru fraudarea fondurilor europene și plata banilor din buget, de unde ei dispar mai ușor.

Am găsit 1 milion, dar miliarde sînt tocate pe același sistem!

Și asta e de fapt miza. DNA, am vrut să știți că noi și publicul știm că voi știți.

Mîine, în ziar, urmarea!

–––––––––

10 echipe s-au înscris și 6 echipe au luat startul la concursul care pornește azi, duminică, 27 octombrie 2013, la ora 16, din fața redacției Gazetei Sporturilor, la jocul ”Unde-s banii din Gala Bute?”.

Competiția, concepută în genul Street Adventure Game,  se va desfașura pe un traseu din București, secret deocamdată, pe care participanții îl vor străbate din punct în punct, urmînd indiciile colegilor mei de la marketingul Gazetei. La final, vom afla împreună ce sumă a dispărut din cei 2.000.000 de euro plătiți din buget și de cele 10 companii de stat sponsore!

În timpul jocului de azi, vor ieși la iveală cîteva nume importante în frauda de proporții a fondurilor europene, nume prin care partidele se amestecă, indiferent că sînt de la Opoziție sau de la Putere! Pe gsp.ro și pe blog puteți urmări derularea jocului, iar în ediția de mîine a ziarului publicăm un nou episod al investigației despre Gala Bute, care leagă suma dispărută de o rețea pe care am descoperit-o.

 


Comentarii (8)Adaugă comentariu

perez  •  27 octombrie 2013, 14:51

Eu zic ca din 2 milioane d-au cheltuit vreo 1,5. Restul la portofel

Șerban  •  27 octombrie 2013, 17:19

Guvernul USL are o împărțire a posturilor în toate ministerele.Dacă PNL a tot preluat oamenii PDL, ce-i surprinzător că aceștia apar și pe la Guvern, nu numai la Parlament?

Ciprian  •  27 octombrie 2013, 18:36

Nu-i rau deloc, un milion sustras din doua. Astia au vrut sa arate ca sunt oameni seriosi si lucreaza cu simt de raspundere.

Matei  •  27 octombrie 2013, 23:37

Dl Tolontan, Elena Udrea are o tiza cu un „CV” mult mai stufos in ale bugetului de stat. Cu toate acestea, Vulpea Roscata a trait pana la adanci batraneti la o temperature mediteraneana. Fac o paranteza – este memorabila reactia lui Carol al II-lea in momentul in care BNR i-a dat cadou (de voie, de nevoie) o harta a Romaniei din aur: „dar muntii, de ce nu se vad muntii in relief?”.
Ce s-a schimbat in 80 de ani ? Nimic. Nici macar presa: Gazeta aparea si in perioada interbelica .

ioan  •  28 octombrie 2013, 8:32

Cataline, cu tot respectul, dar daca incepi cu jocuri din astea (stiu, ratinguri, implicare… profit), atunci totul devin trivial si ridicol, in ciuda intentiilor bune si a nobletii demersului

o portocala  •  28 octombrie 2013, 14:49

Obiectiv vorbind, a avea 29 de ani nu mi se pare o infractiune (cunosc oameni de 30 care isi dau doctoratul si lucreaza la OLAF) . La fel cum, iarasi, a fi folclorist nu mi se pare o infractiune in sine. Asta doar daca la preselectiile pentru post n-a fost ca in BD la munte si la mare: „Si cine va recomanda, duduie? / Vocea si talentul meu”. 🙂 Daca e pe-asa, atunci da, imi revizuiesc atitudinea.
Insa, marturisesc, mi-ar fi placut sa vad si pozitia Ioanei. Sunt curioasa ce-ar fi avut de declarat – for ol’ times’ sake.
Altminteri, cred ca e redundant deja, dar ma bucur sa vad oameni cu cojones care se lupta cu sistemul. Felicitari tie si colegei! Iar pentru restul: iesiti din casa, daca va pasa!!

GeSulaP  •  29 octombrie 2013, 10:47

Toată povestea e un joc ambiguu , marcă înregistrată Tolo , prin care GSP , urmaşul Oglindei caracalene , încearcă să se salveze de la iminentul faliment!
Băsist subtil , Tolo încearcă , simultan , să scoată basma curată DNA-ul & Nuţi Udrea şi să arunce pisica moartă şi în curtea USL , prin găselniţa cu folclorista ioropeană !
Tolo , eşti băiat inteligent , încearcă şi al patrulea lucru simultan-bagă-ţi deştele-n nas , fă o biluţă şi arunc-o către cititori !
Aceeaşi lipsă de logică crasă , marca Tolo , îi plimbă pe naivi să caute unde sunt banii , nu CINE I-A ARUNCAT PE FERESTRĂ !
Ofer o călătorie moca , cu trotineta , în Cehoslovacia , descoperitorului enigmei , cu majuscule , de mai sus !

liviu alexa  •  19 noiembrie 2013, 16:10

http://www.ziardecluj.ro/ardeleanca-mica-ce-sta-in-spatele-unei-fine-ironii-facute-de-dragnea/

Comentează