Procuroarea „care a pierdut pe drum suspecții” pleacă din DNA!

Autoare a rechizitoriului respins din Gala Bute, Alina Stoica a anunțat conducerea DNA că părăsește instituția

miercuri, 11 decembrie 2013, 6:59

Autoare a rechizitoriului respins din Gala Bute, Alina Stoica a anunțat conducerea DNA că părăsește instituția

Investigație de Mirela Neag și Cătălin Tolontan

Petrecere e mult spus, dar bucurie a fost în birourile și pe holurile reci ale Direcției Naționale Anticorupție. Și, ca de fiecare dată cînd cineva antipatizat cade, colegii nu-l iartă. “Ieri am aflat că procuroarea Alina Stoica și-a depus la CSM cererea de plecare din DNA”, povestește un om din interior. Nu-și ascunde satisfacţia crudă.

Pe 2 decembrie, Alina Stoica a fost lovită în plin de Ordonanţa prin care procurorul șef adjunct Mariana Alexandru îi respingea rechizitoriul în dosarul Galei Bute, o fraudă masivă pe bani europeni și din buget dintr-un buget de peste 2,3 milioane de euro. Umilită în public, căci Ordonanţa a ajuns chiar în ziua emiterii la presă, Stoica le-a spus colegilor că “niciodată nu s-a întîmplat așa ceva, nu e corect!”.

Niciodată nu s-a întîmplat, e adevărat, “dar nici nu s-a întîmplat ca un procuror să neglijeze în aceste zile legea într-o asemenea manieră, deși șefii îi atrăseseră atenţia”, motivează colegii săi tratamentul de șoc aplicat Alinei Stoica. “Cu excepţia unui singur nume din instituţie, nimeni n-o mai susţine pe procuroarea Stoica”, adaugă.

În Gala Bute, procuroarei de caz i s-a transmis clar că în Gazetă apar indicii concrete și a fost îndemnată să le verifice.

“Citind zi de zi că ziarul dă indicii clare, șefii i-au spus procuroarei Stoica: «Tu vezi ce scrie ziarul ăla? Ai verificat informaţiile?». Nu le-a verificat pînă la sfîrșit!” Procuror din DNA

Stoica e portretizată de către colegii săi drept “ostilă muncii în echipă”. Din păcate, ea a refuzat să-și explice gestul și să vină cu propria versiune a tabloului.

Culmea e că și cei audiaţi și albiţi de ea au amintiri urîte! Sau așa povestesc, pentru că e greu de decelat adevărul într-un joc cu atîtea personaje, interese și temeri.

“Nu vreau să vă descriu cum s-a purtat cu mine doamna procuror Stoica”, spune, afectat, Ion Ariton, fostul ministru al economiei. Actualul senator povestește că procuroarea i-a ascultat doar formal explicaţiile.

“M-am răstit și eu la ea că începuse să ţipe”, a descris și Rudel Obreja, singurul vinovat conform rechizitoriului întocmit de Stoica și invalidat de conducere.

În faţă, prin semnătura de pe Ordonanţă, a ieșit procuroarea Mariana Alexandru, dar informaţii certe din interior susțin că șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost personal deranjată de ceea ce a numit în instituţie “neaplicarea legii de către Alina Stoica și pierderea suspecţilor pe drum”.

Ca orice șef de echipă, Kovesi neagă existenţa taberelor în DNA, dar unii oameni din interior văd altfel lucrurile.

“Tipul ăsta de procuror, orientat într-o direcţie, sperăm să dispară și demisia Alinei Stoica asta spune”, comentează cineva din instituţie. Gazeta i-a trimis ieri, prin biroul de presă al DNA, o cerere de dialog Alinei Stoica, dar n-am primit nici un răspuns.

 

INTERVIU. Ion Ariton e șocat că va fi urmărit penal:
„O să intru eu la pușcărie dacă Obreja sau Bute au furat două mănuși pline cu bani?”

Fostul ministru al economiei explică sponsorizările de 420.000 de euro ale companiilor din subordinea sa

Cristal și carton. Adică România lui Ceaușescu și România noastră, cea pe care am fost capabili s-o reconstruim în 23 de ani.

Acesta este decorul dialogului cu Ion Ariton, fost ministru al economiei, acum senator PD-L și, potrivit DNA, viitor inculpat în dosarul Galei Bute. Discutăm într-un birou al grupului parlamentar portocaliu. Biroul înseamnă, de fapt, o cutie mai mare, fără acoperiș, parte a unui labirint de rigips înghiţit undeva în burta Casei Poporului.

Sub pereţii înalţi, ai senzaţia că te afli într-o mină de sare în care pensionarii joacă table, iar doamnele își ung ochii cu cremă, după niște panouri care asigură, pasămite, intimitatea. Dar Ion Ariton n-are nevoie de intimitate pentru că, spune el, “n-am nimic de ascuns”. E tîrziu, după plen, oricum sîntem singuri.

– Nu e ironic, domnule Ariton, ca ați fost ministru al economiei, șef peste un domeniu cu afaceri uriașe, și veți ajunge în fața judecătorilor pentru o gală de box?
(Se înroșește puțin la față) Nu e doar ironic. Pentru mine e jenant și, mai bine zis, șocant!

– De ce? N-ați știut de sponsorizarea galei?
– Ba da, dar care e ilegalitatea comisă de mine?! Justiția presupune o răspundere personală. Eu n-am vorbit cu nici unul dintre directorii companiilor de stat, nu i-am obligat la nimic și, mai ales, nu am pedepsit pe nici unul dintre cei care n-au dat bani.

– Haideți s-o luăm de la început. Cum ați aflat de gală?
– Discutam cu colegii din guvern…

– În ședința de guvern?
– Nu. Cred că înainte sau după ședința de guvern, nu mai rețin. Prin iunie 2011 era, parcă. Stăteam așa, în cerc, relaxați de vorbă, cum stăm noi acum, și a zis cineva, nu mai țin minte cine, ce mare eveniment sportiv se va ține la noi în țară! Eu am făcut handbal, știu cît de greu se descurcă sportivii și am convenit să ajutăm fiecare cum putem meciul lui Bute.

– Apoi?
– Am transmis prin consilierii mei companiilor din subordine să sponsorizeze, fiecare cum poate, gala.

“Aproape 150 de companii aveam în subordine și doar 10 au finanţat Gala Bute. Nici unul dintre cei care au refuzat să dea n-a primit nici măcar un reproș Ion Ariton

“Toate celelalte elemente de fapt indică o premeditare a operaţiunii și lipsa caracterului voluntar al sponsorizărilor” Mariana Alexandru, procuror șef adjunct DNA

– Procurorul șef adjunct al DNA scrie în Ordonanța în care cere inculparea dumneavoastră că sponsorizarea n-a venit de bunăvoie.
– Dar cum a venit? Păi, dacă eu, Bebe Ariton, n-am scris un ordin, n-am vorbit la telefon, n-am dat cu pumnul în masă, cum a fost?!

– E adevărat că directorii companiilor au fost convocați la minister?
– Nu cred că au fost convocați special pentru asta.

– Dar nu sînteți sigur.
– N-am vorbit cu oamenii mei care au transmis în teritoriu mesajul de ajutor. Că asta a fost de fapt, un mesaj de ajutor!

– Cine sînt acești consilieri care au vorbit în numele dumneavoastră cu directorii?
– Nu vreau să le dau numele… Oricum îi veți găsi…

“M-am crucit cînd am citit Gazeta”

– Probabil că nu sînt nici ei fericiți zilele acestea. Oamenii din minister se consideră picați la mijloc între cererea dumneavoastră și ce s-a întîmplat după aia. Chiar n-ați vorbit cu ei?

– Acum, după ce am aflat că se redeschide dosarul, nu am mai vorbit. Evit, tocmai ca să nu se interpreteze. Dar ce răspundere am eu sau consilierii cu ce s-a întîmplat după? Am citit și eu ancheta dumneavoastră și o respect. M-am crucit de ce am citit în Gazetă. Dar o să intru eu la pușcărie dacă Obreja sau Bute au furat două mănuși pline cu bani? Ce-au făcut ei cu banii, să răspundă!

– Procuroarea spune, citez, că s-au “fixat sumele aferente sponsorizării de către funcționari din ministerul condus de Ion Ariton”.
– Nu cred. Nici nu aveau cum. Există un buget legal de sponsorizare. Și aprobările se fac în Consiliul de Administrație al fiecărei companii. N-am stat să verific, dar cred că fiecare director a respectat legea. Nu am cerut nimănui altceva! Repet, cine a greșit să plătească! Nici măcar nu m-a interesat cîți bani s-au strîns.

– Dar nu le-au spus “Voi dați atît și voi atît!”?
– Nu cred. Ba, mai mult, din cîte știu, Obreja era nemulțumit și-i suna pe directori că nu îi dau cît trebuie. N-am aflat eu atunci că dă Obreja telefoane că opream totul pe loc!

Nu își amintește ce a vorbit cu Udrea

– Acum însă, e clar că banii au plecat din Federația de Box, unde companiile au dat banii. Și că atît procurorii, cît și cei de la DLAF socotesc asta ilegal. Nu vă reproșați nimic?
– Poate că a fost o decizie greșită. Dar o decizie managerială greșită, nu altceva!

– Cu ministrul Elena Udrea ați discutat despre această gală?
– Nu cred.

– Sînteți sigur?
(Se gîndește) Poate atunci, în grup, în clădirea Guvernului. Și parcă la telefon, pînă în gală.

– Despre bani?
(Din nou un respiro de gîndire) N-am discutat la leu, zău așa!

– Dar ați discutat cu Elena Udrea despre bani?
– Chiar nu îmi aduc aminte.

420.000 de euro e suma primită de FR Box de la 10 companii subordonate lui Ion Ariton ca sponsorizare pentru Gala Bute

“Modul atipic în care au acţionat atît ministrul, cît și reprezentanţii companiilor naţionale, valoarea neobișnuit de mare a contractelor raportat la bugetele de sponsorizare ale instituţiilor, demonstrează intenţia acestor persoane de a transfera sumele din patrimoniul public în cel al societăţii administrate de Rudel Obreja pentru acoperirea cheltuielilor angajate de acesta” Ordonanţă DNA

Februarie 2012: gazul e slab, banii sînt mulți!
Bărbatul înalt, cu alură de fost sportiv, “fiica mea face și ea volei de performanţă”, oftează lung. Își amintește un episod de la începutul lui februarie 2012, care se suprapune, fără să știe, exact pe zilele decisive ale traseului banilor din Gala Bute. Sînt chiar ultimele zile ale Guvernului Boc.

“Era un frig cumplit. Au fost zece zile la rînd cu temperaturi sub minus 15 grade. Și rămăsesem fără gaz. M-a sunat primarul Ciuhandru. Timișoara rămîne fără gaz în două ore că nu plătise! Ce să fac? Am făcut trafic de influenţă că am vorbit la societatea de gaz să-i păsuiască pînă dimineaţă?!”, se întreabă Ariton.

“Apoi a venit Iașiul… Orașele erau în pericol să cadă unul după celălalt… n-am dormit toată noaptea. Sunam din oră în oră să văd cum stăm cu presiunea. Aveam relaţii personale bune cu Gazprom și ei ne-au ajutat”.

“Vezi dacă nu i-am arestat pe toți atunci?”
A doua zi era zombi și a ajuns la șapte jumate la sediu că se întîlnea cu ministrul economiei din India. “Aveam ochelarii pe ochi și îi întrebam disperat pe consilieri unde îmi sînt ochelarii că nu vedeam actele. Mi-am dat seama că sînt dărîmat”.

Cîteva ore mai tîrziu, la un parizer pe pîine proaspătă, mîncarea de socializare a staff-ului ministrului economiei, și-a anunţat oamenii că demisionează.

Era vineri, 3 februarie 2012, o zi după ce ultimii bani ai Galei Bute, cei plătiţi de ministerul Elenei Udrea, intrau în contul de trezorerie al BRD Dorobanţi.

Bărbaţii și femeile de la Ministerul Economiei au stat la taclale o oră, au terminat parizerul și ministrul a plecat acasă, la Sibiu. “Mi-am anunţat familia că nu mai pot, că mi-a ajuns”.

Luni, cînd se întorcea spre București, “eram pe autostradă”, l-au sunat de la minister. “Mi-au spus că tot guvernul și-a depus demisia. Am chiuit de bucurie de s-a și speriat șoferul”.

Era 6 februarie 2012 și, peste două zile, în aproape ultimele ore ale guvernului demisionar, Rudel Obreja avea să achite creditul. Profitul ajunge în conturile dinainte pregătite.

Ion Ariton ascultă. În cutia din burta balenei intră Traian Igaș, fost ministru de interne. Vede că dă un interviu. “Bebe, vii să mîncăm un pește?”, îl întreabă senatorul de Arad. “Acum mi-ar sta oasele în gît. Numai de pește nu-mi arde, Traiane”, dă din cap Ariton.

Cu mîna pe clanţă, Igaș glumește: “Vezi dacă nu i-am arestat pe toţi atunci?”. Întorc capul. E o poantă, desigur.


Comentarii (46)Adaugă comentariu

mihai  •  11 decembrie 2013, 8:36

Ancheta voastra face victime, dar nu colaterale! Stoica pleaca de la DNA pentru ca a demonstrat ca e slaba. Si nu e singura de acolo. Iar Ariton, un alt om slab dupa cum argumenteaza. Iar personajul asta a administrat economia unei tari!
Cam asta-i Romania si cu astfel de conducatori se mandreste!
Bravo si nu renuntati ca munciti cu folos

gigel  •  11 decembrie 2013, 8:38

Ancheta voastra face un pic de curatenie. Intai la interne, acum si la DNA. Sunteti buni, chiar foarte buni.

soare  •  11 decembrie 2013, 8:41

Stoica si Ariton ar putea sa se ia de mana si sa plece in lume. Nu va opriti cu investigatia pentru ca se poate…

vlad  •  11 decembrie 2013, 8:48

Va admir perseverenta. Cand v-am spus ca sunteti mai buni decat multi procurori de la DNA, nu am glumit. Investigatia voastra a fost facuta cu mai mult profesionalism decat cercetarile de doi lei intreprinse de Alina Stoica, care nu a facut nimic altceva decat sa stea la birou, sa cheme niste personaje la audieri si sa intocmeasca un rechizitoriu cu final cunoscut.
Felicitari

mandeal  •  11 decembrie 2013, 9:05

Situatia exmin-ului Ariton vorbeste despre Responsabilitate. Nu stiu cat e de sincer sau nu, dar ca situatie, daca e cum spune el, e tipica pentru folosirea lejeritatii celor cu semnatura de catre infractori, care pentru asta sunt pregatiti : sa speculeze orice slabiciune din sistem, orice neglijenta, orice ambiguitate sau portita din lege.
Si uite-asa, desi e convins ca a actionat „aproape” legal, a favorizat smecherii versati si e probabil ca va plati destul de scump.

Marvin  •  11 decembrie 2013, 9:28

Sunt curios … Va face cineva puscarie dupa toate astea ? Sunt sigur ca nu ! Tara de hoti , atat de chinuita si de batjocorita ! Asta e , ne meritam soarta …

Ion  •  11 decembrie 2013, 9:44

Tolontane, acum serios… Tu chiar crezi ca a dat Kovesi ordin sa fie anchetata Nutzi Udrea?! Adica animalutzele de companie basiste se musca intre ele?

dumitru  •  11 decembrie 2013, 10:19

Mare e gradina Domnului si multi prosti ne conduc destinele. Cu toate aceste dezvaluiri si cu efectele pe care le produc la nivelul institutiilor implicate, tot nu cred ca se cutremura cineva de acolo, sus. Oricum, efortul dumnevoastra merita tot respectul nostru.

Nicu  •  11 decembrie 2013, 11:17

Tot asa si sper sa mai cada ceva capete. Si nu imi este deloc mila de Ariton, care se vede acum a fost un ministru jalnic.

bogdan  •  11 decembrie 2013, 11:18

BRAVO!

Mihai Rusu  •  11 decembrie 2013, 11:23

„Pierderea” (ne)intimplatoare a documentatiei de catre procurorul in cauza, demonstreaza existenta unui sistem care protejeaza pe autorii deturnarilor. Bine ca sunt in DNA si functionari corecti! In premiera aud cum un ministru recomanda directorilor sai ca „trebuie sa sprijine Gala Bute” din boxul profesionist cu bani publici. FRB(asociatie federativa a boxului amator!) nu avea dreptul sa se implice intr-o actiune profesionista care revine exclusiv Ligii Profesioniste, definita prin jurisdictie ca fiind compatibila cu organizarea/finantarea si desfasurarea unor astfel de intilniri. Pentru asemenea gale sunt responsabile Asociatiile Profesioniste Internationale in combinatie cu marile companii manageriale care aduna sponsori din Piata Libera si nicidecum din fonduri publice.

Florin Videa  •  11 decembrie 2013, 11:34

Catalin, vrei sa iti dau eu un caz incredibil de la PCAB (parchetul de pe langa curtea de apel bucuresti)? Din pacate, nu are legatura cu sportul, dar este halucinant… Ca sa vezi acolo procurori care chiar conduc o ancheta fatzish catre o solutie..

mihaela  •  11 decembrie 2013, 11:53

Va osteniti degeaba. Voiculescu nu va invinge in batalia pe care o da prin voi acum. Jos varanul!

un roman  •  11 decembrie 2013, 11:54

O investigatie reusita. Bravo!

fanulumocanu  •  11 decembrie 2013, 12:03

Mi-au dat lacrimile. Cum a rezolvat ministrul Ariton problema cu gazele, cum ne-a scos din nefericire in mijlocul iernii. Da, domne, ministru adevarat. Azi nu se mai fabrica d-astia, alte vremuri. Va dati seama ca omul asta n-a dormit noaptea pentru ca noi sa avem chestii? Ce-o fi zis minstrul economiei din India ? „Astia kama sutra , nu noi. „

mimi  •  11 decembrie 2013, 12:39

Eu cred ca-i doar circ pentru popor. Nu cred ca DNA o sa duca Dosarul Bute pana la capatul blond. Ar fi frumos, dar atunci nu ne-am afla in Romania.
Va felicit pentru consecventa

savu  •  11 decembrie 2013, 13:43

Va multumesc pentru ceea ce faceti pentru noi, cititorii. Si nu numai.

sandel  •  11 decembrie 2013, 13:44

Cinste voua, cinste Gazetei!

corina  •  11 decembrie 2013, 14:16

felicitari pentru ca investigatiile voastre scutura un pic cateva institutii importante. Felicitari

Un provincial  •  11 decembrie 2013, 14:18

Intr-adevar , avem un respect nemarginit pt efortul dv-stra dar din pacate, atata timp cat csm-ul, iccj-ul,ccr-ul, parchetul, dna-ul, sri-ul spp-ul, ani, sie si alte institutii care sunt obligate si ar trebui sa apere interesele cetateanul cinstit de snapanii care au devalizat tara aceasta, au in interiorul lor cartite obediente fata de „presedinte”, fata de guvern sau fata de interesele altor grupari mafioto-politice, lucrurile nu au cum sa decurga normal iar viata romanilor va merge din rau in mai rau !!! MAREA BUBA este exact la justitia romana care nu-si face absolut deloc datoria sau o face cu doua masuri, total diferite : una drastica, exagerata, pt cetateanul simplu ( de multe ori nevinovat ! ) iar a-2-a blanda, protectoare chiar, pt. adevaratii hoti cu care sunt „incumetriti” si pe care nu-i vor condamna niciodata !!! Si atunci te intrebi : cum draqu sa ai incredere in astfel de „institutii” care, in primul rand, ele sunt corupte ?!? PS. Cunosc f f f bine un procuror care este unul din cei mai mari corupti din Romania asta blestemata ! Si e doar un exemplu !!! Oricum, tineti-o tot asa…..macar sa stie ca lumea nu-i proasta si ca , mai devreme sau mai tarziu, pt relele facute, vor plati!!! SUCCES !

Cătălin Tolontan  •  11 decembrie 2013, 14:47

20, un provincial: sa notam, totusi, ca DNA a avut puterea sa reia dosarul si sa-si expuna in public vulnerabilitatile. Nu sint multe institutii suficient de puternice ca sa faca asta.

Desigur, nimic nu garanteaza un parcurs viitor corect al cazului. Doar implicarea publicului si veghea presei)

ion  •  11 decembrie 2013, 15:12

NORMAL AR FI SA NU MAI FIE LASATA SA PROFESEZE ……………..NU SA MAI NENOROCEASCA ALTI OAMENI !!!!!!!!!!!!!!

Mircea Dumitran  •  11 decembrie 2013, 15:31

Totusi ce este nelegal sau nefiresc in a sponsoriza un eveniment sportiv pe care toata lumea il doreste a se intampla, in conditiile in care este cert ca nu se poate autofinanta? Intreb de principiu, ce e rau sa ceri companiilor de stat sa sponsorizeze un astfel de eveniment de maxim interes public? Daca fiecare companie in parte a respectat anumite reguli sau proceduri in functie de anumite criterii legale sau financiare, este o alta discutie si este greu de crezut ca ministru a cerut ca sponsorizarea sa se face in orice conditii, mai ales ca suma nu era mare, iar companiile erau multe, deci nu era nevoie sa se incalce legea. Daca sponsorizarea este permisa, ce e nelegal daca o cere ministrul, iar evenimentul se califica legal si ca interes public pentru asta?
Intrebarile nu sunt retorice? Admit ca pot sa am eu o intelegere eronata si astept clarificari, daca e cazul.

Cătălin Tolontan  •  11 decembrie 2013, 15:34

23, mircea dumitran: ce e nelegal o sa raspunda instanta, daca va considera ca e nelegal. Dar nu sponsorizarea e discutia, ci felul in care a fost facuta.

Cit despre ce e nefiresc, aici intram intr-o discutie infinita. Eu va pun o singura intrebare: considerati ca 420.000 de euro ar merita sa fie dati la:

1. Gala de box Bute
2. Lotul de gomnastica feminina al Romaniei
3. Nationala de handbal feminin

Pandele  •  11 decembrie 2013, 15:38

Asa printre randuri, se confirma procedura coruptiei! Consilierii lui Ariton au discutat cu companiile, el nu s-a implicat de loc….! Asa a fost si cu ministrul Nita, cu spaga unde l-au arestat pe consilierul lui, pentru contracte la Hidroelectrica, dar evident , Nita nu stie nimic!

Mircea Dumitran  •  11 decembrie 2013, 15:58

In aceasta logica, cu care pot fi de acord, interzicem sponsorizarile personalizate, iar companiile de stat care pot si vor sa faca asta sa vireze banii catre un organism abilitat legal cu stabilirea prioritatilor! Dar asta e cu totul alta logica. Nu putem amesteca atat de usor criteriile de evaluare a unei situatii.
In ceea ce priveste aspectul de legalitate nu puteti sa va dati asa de usor deoparte in fata unor intrebari legitime, fiindca nu este vorba de a stabili dvs. o vinovatie cu putere legala, ci este vorba de argumentarea suspiciunii de nelegalitate pe care ati exprimat-o. Daca apreciati ca despre lege nu poate vorbi decat justitia, atunci sa nu o mai facem si, mai ales, sa nu o mai faceti! Cand stabilim un criteriu trebuie sa fim consecventi cu acesta, mai ales atunci cand nu ne-a fost impus!

Mihai Rusu  •  11 decembrie 2013, 16:31

Pentru dl Mircea Dumitran se impune urmatoarea clarificare: societatile de stat (cu buget propriu)pot oricind sponsoriza actiuni sociale (sportive/culturale/caritative) benefice pentru angajatii lor!! Nu insa pentru altii care nu au nici in clin nici in mineca cu salariatii lor. O cresa, o gradinita, un club sportiv, o deplasare la un concurs, o bursa si altele in interes educativ-instructiv-uman nu ar deranja pe nimeni pentru ca sunt legale. Ba din contra se practica la scara nationala in toata UE. Ati auzit ca ministerul german/american al economiei sa sponsorizeze Gala lui Vladimir Kliciko sau a altor campioni din boxul profesionist?

horhe  •  11 decembrie 2013, 18:05

Mi-a dat o lacrima. Saracul Ion Ariton.
Vinovat doar de incompetenta, dupa cum marturiseste, captiv al unui sistem al carui exponent de frunte a fost.
Mai lipseste doar sa ne spuna cum a ajuns ministru intr-un moment greu pentru tara, cand nimeni nu a vrut postul, si ce sacrificii a facut si ii ofer un job pe PR. Eu sau sistemul penitenciar.

dan  •  11 decembrie 2013, 18:08

poate este cazul sa gasesti si alt subiect de dezvoltat…..deja e prea mult si nu ajungi la nici un rezultat…..ai putea scrie de viitorul meci al lui Lucian…..deja exagerezi…sper ca in 2014 sa dezvolti altceva,,,

Raspopitu  •  11 decembrie 2013, 18:40

Conform Legii Finantelor sponsorizarile se fac in procent de 0.5 la suta din profitul realizat.Ideea e ca acea societate sa fi realizat profit si sa fi respectat cota permisa de lege. Presupun ca cei 10 manageri au marit pierderea prin alocarea unor sponsorizari nelegale.

Broscuţa Oac  •  11 decembrie 2013, 20:04

Domnule Tolontan, aştept o cercetare la fel de atentă asupra modului în care LPF a deturnat drepturile băneşti cuvenite Rapidului pentru sezonul 2012-2013.

E vorba de o sumă comparabilă cu cea dispărută în gala Bute. Iar argumentul că problema nu e de egală gravitate fiindcă ar fi bani privaţi şi nu publici NU ţine. Dacă reflectaţi puţin veţi descoperi repede că ORICE venit, întotdeauna, e ”public” – fiindcă e derivat (la fel ca TVA-ul) din preţurile plătite de public. Chiar şi salariul dvs…

Pe lângă titluri-şoc, am vrea să găsim în GSP (mai des) şi lămuriri-şoc.

spaniolul  •  11 decembrie 2013, 21:12

Companiile de stat din subordinea lui Ariton au sponsorizat o firma privata, in cazul de fata cea alui Rudel Obreja, firma care a organizat Gala Bute. Aceasta este ilegalitatea. Banii au fost deturnati de la FRB la Obreja si ele au stiut acest lucru.

cristi  •  11 decembrie 2013, 21:13

Putina curatenie nu strica prin DNA, dar mai este loc pentru mai mult. Bravo!

buni  •  11 decembrie 2013, 23:35

Deci DNA mai citeste si ziarele! Ar face bine sa se aboneze la Gazeta, care ii furnizeaza dosare pe banda rulanta. Apropo, a cata este?
Felicitari domnilor ziaristi

sergentul 10  •  12 decembrie 2013, 0:11

Tolontane, meriti niste premii in acest an. Daca retin bine, ai inceput 2013 tot cu o ancheta, cea legata de clubul Olimpia si porcariile de acolo.
Tine-o tot asa, macar stiu ca cineva e cu ochii deschisi, mintea agera si mana pe pix sau, mai bine spus, pe tastatura!

Talos  •  12 decembrie 2013, 1:46

Chiar asa!? sa ajungem in punctul in care Presa sa faca ordine in tara noastra,oare nu suntem toti prea delasatori?n-am inghitit noi prea multe?pana unde duce oare toata rabdarea asta a romanului?dupa ce ca e si necajit cum este,mai trebe sa si platim noi din banii publici cheltuiala elitei Romaniei,pana aici va Rog!Continuati ancheta pana la ultimul fir de neadevar si sa plateasca fiecare om care a influentat sau a cheltuit 1 leu din acei bani!Faceti o treaba splendida,felicitari doamna Mirela Neag și domnul Cătălin Tolontan.

dorel  •  12 decembrie 2013, 8:22

Stoica, o procuroare influentabila, slaba, Ariton, un ministru mediocru, complet depasit. Doi oameni care ne vegheaza si determina noua existenta, viitorul. Si nu cred ca restul de politicieni, demnitari, consilieri, functionari, toti cei platiti de noi pentru a ne administra banii, sunt altfel. Admit ca exista si cazuri fericite, de oameni responsabili, dar acestia sunt in minoritate si nu cred ca pot influenta efectele majoritatii.
E trist, dar adevarat.
Postarea de acum e o radiografie a Puterii, foste si actuale. Pot spera la ceva in Romania. Se mai aprinde o luminita atunci cand citesc investigatii de acest gen, care mai scutura putin institutille statului. Va multumesc

cecilia  •  12 decembrie 2013, 8:25

Va multumim ca ne scapati de cei neputiciosi si ca vedem, desi un pic cam tarziu, ce specimene ne-au condus in anii trecuti. Nu ca astia de acum sunt mai buni, dar vedem cine ajunge sa administrwze, in cazul de fata, economia Romaniei! Halal sa ne fie.

victorie  •  12 decembrie 2013, 8:38

Ati reusit, dar drumul nu s-a terminat. DNA a intors un dosar de la groapa, procurorul de caz pleaca acasa sau unde o vrea, bine face, dar inca mai e de luptat.
Cu respect,

albinuta  •  12 decembrie 2013, 9:03

Va felicit si va multumesc pentru ca prin munca dumnevoastra luptati si pentru mine.

claudiu  •  12 decembrie 2013, 12:40

Pleaca procuroarea, Ariton nu mai este seful economiei, dar face parte din legislativ. Doi iresponsabili din cate citesc. Sper sa plateasca ambii pentru greselile lor. Felicitari, Tolontan si echipa

doina  •  12 decembrie 2013, 13:21

Ok. Pleaca procuroarea, dar a facut cineva un calcul al banilor mancati de DNA cu acest dosar. Salariile platite si nu numai timp de un am si jumatate cat a lucrat Stoica ca sa spele functionarii din MDRT? Banii astia cine-i recuperezeaza?

flipper  •  12 decembrie 2013, 13:31

catalin tolontan,

felicitari petru modul in care continui ancheta! Din fericire DNA-ul ti-a dat o mana de ajutor cu „plecarea” d-nei procuror Stoica pentru ca infirmarea rechizitoriului de catre proc. sef mariana Alexandru nu avea nici un efect daca dosarul se intorcea la acelasi procuror, indiferent care erau motivele! deci, un nou procuror – o conditie necesara si favorabila , dar nu suficienta! sa vedem cum va instrumenta cauza si cum/DACA va ajunge la adevaratul FAPTUITOR – Elena Udrea .

deocamdata se vede cum bietul Ariton, cand e intrebat de Udrea zice doar „parca” si „nu imi amintesc”, ceea arata ca e speriat de moarte ca spuselel lui pot duce la vinovat si ca Omerta nu se practica doar pe meleagurile mafiotilor italieni! Asa mare protectie are Udrea in fata legii? e mai presus de ea, adica?

Catalin Tolontan, daca ancheta ta si toate demersurile conexe vor „dinamiza” un pic DNA-ul sa nu mai asigure protectie nimanui in acest caz, deci daca ancheta se va finaliza cu un Rechizitoriu beton pt. instanta, promit solem sa fac tot ce imi sta in putinta sa mobilizez lumea din jur pentru o propunere pentru premiul Pulitzer! Ar merita!

Emil  •  13 decembrie 2013, 10:19

Pleacă din DNA și se duce la un parchet obișnuit sau pleacă din magistratură?

Cine a turnat-o pe Elena Udrea și de ce dosarul s-a încheiat acum? | România curată  •  2 februarie 2015, 21:07

[…] Ion Ariton a determinat strîngerea a aproximativ 400.000 de euro de către societățile din subordinea Ministerului Economiei. El știa încă din decembrie 2013 că va fi urmărit penal. Vezi aici interviul lui pentru Gazetă! […]

Am pierdut procesul în prima instanță | Opinii politice si nu numai  •  25 iunie 2015, 11:00

[…] 2. Procurorul „care a pierdut pe drum suspecții” pleacă din DNA! […]

Comentează