Omul Anului

 “Premiul special pentru întreaga activitate – Mirela Neag, pentru încăpățînarea de care dă dovadă, făcînd jurnalism de investigație, alături de Cătălin Tolontan, în unul dintre puținele locuri din presă unde acest tip de jurnalism nu a dispărut.

luni, 30 decembrie 2013, 10:06

 “Premiul special pentru întreaga activitate – Mirela Neag, pentru încăpățînarea de care dă dovadă, făcînd jurnalism de investigație, alături de Cătălin Tolontan, în unul dintre puținele locuri din presă unde acest tip de jurnalism nu a dispărut.

Și pentru că a reușit, de fiecare dată, să mai strecoare și informație printre metaforele mult mai titratului său coleg”.

Subscriu. Din toată inima.

Patrick Andre de Hillerin, cel care a semnat aceste rînduri în numele ”Premiilor Clubului de Presă Cațevencii, 2013”, are de cel puțin două ori dreptate. Atunci cînd o elogiază pe Mirela Neag și atunci cînd tușează, amical, inflația metaforelor mele. Așa e. Și dacă n-ar fi făcut-o colegial, cațavencul tot avea dreptate.

Și pentru mine, Mirela Neag este Omul Anului într-un sens care depășește presa pentru că am senzația că pilda se întrețese profund cu lumea sportulului. Și nu numai.

Cu aerul său împrăștiat, de goeletă care navighează fără a căuta un port anume, Mirela a început anul urmărind cazul încurcat al bazei de sport Olimpia. După luni de tăcere, acolo s-a bulucit polițiști și procurori.

Și a încheiat 2013 cu o urmare stresantă și spectaculoasă a Galei Bute, în urma căreia dosarul a fost salvat de la casat.

DNA a fost silit să redeschidă cazul printr-o exorcizare publică și să împingă spre demisie o procuroare care ar fi trebuit să coordoneze investigațiile vizînd banii europeni, urmînd desigur să ne urască toată viața.

Între aceste două anchete, colega mea a lucrat la multe altele articole, mai puțin cunoscute, dar importante pentru sportul românesc. Un sport care îi datorează Mirelei enorm în ultimii 17 ani, de cînd ea relatează despre acest univers în care pare că doar stelele contează. Dar nu e așa. Fără spațiul dintre ele, vedetele s-ar risipi în patru zări, ca într-un Big Bang expandînd materia pînă la distrugere.

Cînd spun despre ce-i datorează sportul, nu mă refer doar la banii recuperați sau la cei care nu s-au mai furat datorită senzației că există o lumină de veghe, ci și la sentimentul de solidaritate indus prin aceste povești despre oameni, stadioane și respect.

De fapt, Mirela Neag reprezintă o categorie. O categorie de bărbați și femei care iubesc sportul și care apără, fără a ține nasul pe sus, esența calmă și totuși vulnerabilă a acestei lumi. Aici intră campioni, antrenori, medici, oficiali, specialiști din domenii diverse, ziariști sau fani înrăiți. Unii sînt surse, alții sînt doar spectatorii textelor sale, dar marea majoritate o îndrăgesc. Pe ea și pe alți oameni care duc mai departe povestea.

Mirela nu e, desigur, solitară. Un alt coleg, Justin Gafiuc, a cîștigat tot în 2013 un premiu important decernat de Freedom House pentru investigațiile despre mafia pariurilor. După cum există, în hala Gazetei și în alte redacții, sute de ziariști care continuă să ofere sportului detaliile, cifrele și emoțiile care țin în viață djinul suav din sticlă.

Dintre toți aceștia, în 2013 m-am oprit la Mirela Neag. Colega mea a început anul cu un stres crîncen și l-a încheiat cu unul și mai mare. Printre picături, jurnalista de 44 de ani și-a oferit răgazul de a suferi o intervenție pe inimă.

 


Comentarii (60)Adaugă comentariu

horia  •  1 ianuarie 2014, 11:24

Mai sunt si alti jurnalisti in Romania care-si fac treaba, dar diferenta dintre ei si voi, adica Neag si Tolontan, e ca nu va incheiati anchetele pana cand nu reactioneaza statul.
Felicitari si un An Nou mai bun decat cel trecut!

baba  •  1 ianuarie 2014, 18:05

BRAVO!
Bafta si sanatate.

karma  •  1 ianuarie 2014, 21:54

Jurnalism de calitate la Gazeta Sporturilor. Astept sa sesizez acest lucru si la ziarele generaliste din Romania.
Felicitari pentru Omul anului si succes in continuare

wikingul  •  2 ianuarie 2014, 10:18

Bravo Mirela! Tolontan, nota 10!
Cu o conditie. Vreau o Gazeta cu mai putine stiri-manele in 2014.

granicerul  •  3 ianuarie 2014, 1:44

Jurnalismul de investigatie a ramas ultima reduta a democratiei in Romania. Sunt multi cei care va apreciaza munca si nu trebuie sa va lasati intimidati de cei care va cauta nod in papura. Sportul trebuie laudat, dar in acelasi timp nu trebuie trecute cu vederea hotiile care se petrec fie pe terenul de joc, fie in afara lui. Aveti votul meu de incredere si respectul meu. Succes in comtinuare si sa va tina Dumnezeu sanatosi.

ivan  •  3 ianuarie 2014, 23:02

Felicitari si astept cu nerabdare o noua ancheta curajoasa semnata de Tolo si Neag, care sa ne inspire, sa ne dea speranta ca tara asta mai are sanse sa merga pe drumul adevarului, a democratiei…
Multumesc

viorel  •  5 ianuarie 2014, 13:32

Am o rezerva in legatura cu obiectivitatea demersurilor jurnalistice in anchetele GSP. La cat de serviabila este media romaneasca fata de partidele politice imi este greu sa cred ca nu exista nici un fel de comanda dinspre Voiculescu in anchetele semnate de voi doi.
Apreciez insa tenacitatea voastra.

sile  •  5 ianuarie 2014, 23:10

Sa fim seriosi! Anchete comandate de Varanul…

mateo  •  6 ianuarie 2014, 1:20

Felicitari pentru Mirela. Vorba ei pe munte: It’s not about altitude, it’s about attitude!

dan  •  7 ianuarie 2014, 11:04

” djinul suav” aduce a Salman Rushdie 🙂 La multi ani si felicitari pentru rezistenta in anul greu care s-a incheiat!

Comentează