Apostolii grațierii lui Popescu îi fac un deserviciu

În primul rînd politicienii. Intervenția lor creează contrariul efectului scontat. În loc de compasiune, ei provoacă iritare în rîndul publicului. Să-i luăm pe rînd.

vineri, 7 martie 2014, 11:06

În primul rînd politicienii. Intervenția lor creează contrariul efectului scontat. În loc de compasiune, ei provoacă iritare în rîndul publicului. Să-i luăm pe rînd.

Crin Antonescu declară că l-ar grația și ne cheamă ”la solidaritate”. Îl anunțăm pe liderul liberal că sîntem într-o situație delicată! Dacă ne declarăm, acum, solidari cu Gică Popescu sîntem, prin tranzitivitate, solidari cu Ioan Becali, Cristi Borcea, George Copos și cu ceilalți condamnați. 

De ce? Pentru că Popescu a fost solidar cu partenerii de afaceri din lotul condamnat! Vreme de 6 ani cît a durat procesul, el a susținut permanent ceea ce au spus și ei. Au dat aceleași explicații mincinoase, din perspectiva judecătorilor. Au spus că nu sînt vinovați. Curtea de Apel a considerat asta drept o matrice infracțională de spălare de bani și evaziune fiscală. Un model repetat, cu mici diferențe, în fiecare dintre cele 12 transferuri.

Îl mai citez o dată pe ziaristul Biro Attila de la Gândul.info. În ciuda a ceea ce se strigă la televizor, Popescu nu și-a recunoscut vina. Putea, dar n-a făcut-o.

Al doilea politician cu o declarație aiuritoare este Valeriu Zgonea. Pesedistul din conducerea Camerei Deputaților spune că l-ar grația pe loc pe Popescu și că ”regret că justiția nu are o componentă socială”. Zgonea face proba analfabetismului la materia democrației! E taman invers! Justiția e despre social, nu despre un codex de legi.

Totul în justiție e social, de la rolul educativ și preventiv al pedepselor pînă la încrederea în justiție, care, apropo, a crescut enorm în momentul finalizării acestui caz.

Mai vine și Victor Ponta, cu dedublarea lui clasică pentru a confuza și irita și mai mult. Ca premier nu se pronunță, ca om l-ar grația. Votați omul, nu premierul! Vot pe caz de simpatie, grațiere pe caz de simpatie, vorba lui Vlad Petreanu!

Avocații publici ai grațierii lui Gică Popescu îi fac rău. Mult rău. Pentru că, la două zile după sentință, în subtext ei susțin că ”Închisoarea nu e pentru un om ca Gică Popescu”. Ăsta e mesajul lor autentic, chiar dacă nu-l rostesc atît de clar. Altceva, de fapt, nici nu pot spune. Sau, și mai neinspirat, susțin că trebuie grațiat pentru că e nevinovat. Antena 3 a început o tentativă de rectificare a procesului, optînd pentru Versiunea Aproape Nevinovăției lui Popescu. Noroc că a fost Dumitru Graur acolo că le-a mai povestit cîte o faptă petrecută în dosar!

Fiind o decizie a executivului dintr-o țară, grațierea nu pune în discuție vinovăția, ci duritatea pedepsei. E o nuanță pe care merită discutat.

Dar să fluturi acum steagul grațierii lui Popescu e total contraproductiv! Campania nu face nici un serviciu fostului mare fotbalist. Grațierea nu înseamnă a elibera un nevinovat, ci a fi blînd cu un vinovat. Mie nu îmi e rușine să spun că-l admir în continuare pe Popescu și că nu s-au șters contururile acestui sentiment. Ca om, ca jurnalist, ca microbist, ca tată, nu voi uita niciodată ce au însemnat Gică Popescu și colegii săi de generație pentru copilăria și pentru adolescența mea. Inclusiv de la ei am învățat să nu mă tem chiar și cînd ceilalți par mult mai tari. Asta sună acum ca o ironie.

Esența cazului a fost foarte bine surprinsă de un cititor la un articol al lui Ovidiu Ioanițoaia. Apropo, sînt mîndru că lucrez la un ziar unde există dezbatere și puncte diferite de vedere, mai ales că acest ziar a dus campania Dosarului Transferurilor, vreme de opt ani.

Ascultați-l pe cititor: ”Gică Popescu va fi un dublu simbol. Cel al marelui sportiv și cel al unei justiții corecte și egale pentru toți! Este important sa ni-l amintim așa”.

Într-adevăr, grațierea e parte a legii. Și apare, potrivit literaturii de specialitate, tocmai pentru că omul nu are pretenția că a creat un sistem legal perfect. Grațierea e o pavăză în fața posibilei cruzimi exagerate a legii. Dar, dacă grațierea apare oamenilor drept o ingerință a politicului în justiție pe motiv de populism sau de celebritate, ea își pierde chiar natura intimă.

Fără voia sa, Popescu intră din nou în istorie, aducînd pentru prima oară în România tema grațierii în dezbatere publică serioasă. La Năstase părea o glumă amară, la Popescu e pe bune.

Am senzația că mulți dintre cei care ne-am dori ca Popescu să nu fie strivit de închisoare, că pînă la urmă nu ăsta e scopul unei pedepse, sîntem stînjeniți în acest moment de campania grațierii! Campania pripită ne pune să alegem între ideea de justiție și un om. Iar alegerea nu poate fi decît una. Pentru că disprețul pentru munca procurorilor DNA și pentru autoritatea instanței plus degradarea încrederii în puterea legii ar fi incalculabile în cazul unei grațieri în acest moment!

Dacă vă pasă cu adevărat de Popescu, greșiți forțînd în continuare!

A susține eliberarea unui om care nu și-a recunoscut vina, practic înainte de a simți ce a făcut, pe principiul că e prea mare pentru o celulă atît de mică, mi se pare că diminuează șansele unei posibile grațieri realiste și că-l jignește, într-un anume sens, chiar pe condamnat.

Orice s-ar spune, Gică Popescu este un om puternic. A făcut-o, o trage. De aici poate începe discuția. Dar nu acum și nu cu politicieni pe post de avocați publici.

 


Comentarii (223)Adaugă comentariu

Ce mi-a plăcut săptămâna trecută (9) | Martie din Post  •  10 martie 2014, 11:19

[…] Calea Lactee, Zoso,Groparul, Daily Cotcodac, Marian Ionescu, Tikitaka, Marian Ionescu din nou, Cătălin Tolontan, Daily Cotocodac din nou, La Colţu’ Străzii, […]

mircea  •  10 martie 2014, 13:06

Mi greata cand vad atata ipocrizie la romani ,de luni de zile se cere gratierea altui infractor,Becali,acum plangem pentru Popescu.Imi amintesc ca mai acum cativa ani se faceau petitii sa se adune bani sa-i platim datoria altui derbedeu Mutu ca a fost prins ca el tragea pe nas prafuri.eu am fost invatat de parinti si la scoala sa nu fur ca fac inchisoare Aceste vedete nu au facut scoala sa stie ca nu trebuiau sa fure? Ne tot laudam cu popescu ca a fost capitan ,al barselonei,ca a jucat la nationala ,ca i s-a inaltat tricolorul,ca a adus prestigiu Romaniei,pt asta a luat bani si ca el au fost si sunt mii ,si ei ar trebui sa fure,Dobrin ,Dumitrache,Neagu,Linca,Balas,Dramba,Panturu,si multi altii nu au furat.am fost in muzeul Barselonei nici urma de ceva sa aminteasca de Popescu.daca era baiat destept nu se inhaita cu alti mafioti ca Becali Mafiotii la mafioti trag.Cu ce e mai presus Popescu ca Nastase ,Domnilor invatati acest popor ignorant sa aiba demnitate si sa inteleaga ca democratia nu inseamna sa faci ce vrei tu

Dragotoiu Mihail  •  10 martie 2014, 13:53

Popescu trebuie sa ramana in puscarie si sa-si ispaseasca pedeapsa! Daca nu se inhaita cu mafia fotbalului romanesc acum era bine mersi. Nu conteaza ca a platit impozitul catre stat sau ca a fost un mare fotbalist, ceea ce ramane este fapta penala. Atata timp cat a facut evaziune fiscala trebuie sa plateasca. Gratierea e o mare porcarie si nici nu trebuie discutat prea mult pe seama ei !

Gabi Koreanu  •  10 martie 2014, 17:35

Desi cu mare intarziere, sper ca totusi niciodata nu e prea tarziu, Catalin, iti multumesc pentru ambitia cu care te-ai luptat in sustinerea unei cauze drepte. Un act jurnalistic de mare caracter, pentru care meriti toate felicitarile. Sper ca exemplul tau sa nu ramana unul singular. Se pare ca incepe curatenia de primavara si ar trebui ca noi toti sa-ti dam o mana de ajutor. Mult succes in continuare!

aius  •  10 martie 2014, 18:17

numai dati apa la moara la toti ,,patriotii,, astia! daca aveti un ziar unde sa scrieti aveti si dreptul de a imparti dreptatea? Gica a facut ptr. tara asta cat nu ati facut ,voi toti la un loc,cu tot cu neamurile voastre! daca sunteti asa de legisti de ce nu intrebati ce s-a facut cu 20 mld.euro imprumutati?etc…..cfr.marfa…..flota…..etc….etc….desteptilor! halal voua asa romani,imi e rusine cu voi!

fritz  •  10 martie 2014, 21:02

Mari fotbalisti… au jucat un sfert de finala la un campionat mondial pe care au pierdut-o… asta a fost cea mai mare realizare la nationala… asa ca au dreptul sa fure milioane de euro din banii de medicamente ai copiilor care mor pe capete la Spit Fundeni din lipsa de bani la sanatate… Poate n-ar strica sa le facem si statui… Sa le fie rusine interlopilor si derbedeilor care nu au avut niciodata respect pentru lege. Mari patrioti!

Marius  •  10 martie 2014, 21:39

1. Va rog sa explicati si sa mentionati toate capetele de acuzare, respectiv evaziune fiscala, spalare de bani si inselaciune. Aparent, exista perceptia ca G. Popescu a savarsit infractiunea de evaziune fiscala, only.
2. Explicati cititorilor dvs ca toate demersurile de a strange semnaturi in scopul gratierii nu reprezinta calea legala. Demersul tebuie initiat the G. Popescu. O parte din politicieni cunosc acest lucru, dar continua sa milititeze din populism.
3. Aviz celor care afirma cat de mult a ajutat G. Popescu fotbalul romanesc – GP a inselat nu numai statul, dar si cluburi de fotbal. Banii dintr-un transfer care ar fi trebuit sa ajunga la un club, sau mai multe (in cazul unui contract ce prevedea procente din transfer), au fost impartiti intre membrii gastii.
Va rog sa elaborati dvs.

Multumesc!

maria  •  10 martie 2014, 22:45

Domnule Tolontan de ce nu faceti o ancheta sa vedem cu am pus Ilie Nastase mana pe acele baze sportive sau pe acele terenuri? Vad ca Ilie Nastase ameninta ca pleaca din tara .Oare sa-i fie frica ca va fi si el anchetat pentru manevrele facute cu Udrea?De ce nimeni nu spune despre infractiunile facute de Ilie Nastase? Are cineva curaj sa deschida o asemenea ancheta sau e nevoie de un anumit interes pentru asa ceva. va citesc de ani de zile poate merit un raspuns

relu  •  11 martie 2014, 7:19

Felicitari pt articol ! Catalin Tolontat e cel mai bun ziarist din Romania. Felicitari pentru lupta impotriva smecherilor care au distrus fotbalul si tara.

liviusmaximus  •  11 martie 2014, 8:19

Salut Catalin, Ma bucur ca suntem de acord. Am citit ultimele interviuri si anchete pe subiectul Gica Popescu pe riseproject. M-am lamurit in privinta variantei „anturajului care l-a impins la greseli”, jignitoare si ea pt un om matur si inteligent ca GP. Constat ca Gica nu si-a recunoscut faptele timp de 8 ani si ca nu au fost accidente sau cazuri izolate. Si ca, nici el, nici familia sa NU CER CLEMENTA ! Ar fi injositor, deasemenea. De acord ca a fost un sportiv important si chiar un model pt tineri. Tocmai din aceste motive nu ar fi trebuit sa cada in capcana castigurilor financiare facile ! Trebuia sa constientizeze (si acum sigur o face) ca este un model pt copii si sa-si asume importanta acestui rol.

nyk  •  11 martie 2014, 11:45

Avea ce pierde….

Suntem un popor emotional. Aproape ca ma bufneste rasul.GP-ul pentru tot ce a facut bine (sau foarte bine ) a fost platit regeste si rasplatit fara dar si poate pe merit,asemeni unui zeu.Tocmai de aici pleaca toata istoria. La fel precum judecatorii de la inalta curte de casatie sau guvernatorii bancilor nationale sunt platiti cu mult mai mult decat efort depun (comparind activitatea cu cea a colegilor lor de la nivelele inferioare)si fotbalistii de clasa sunt platiti,dupa mine inexplicabil, cu sume exorbitante datorita brandului personal dar si pentru integritatea lor.Acesti oameni devin idoli si idolii trebuie mai intai de toate sa fie integrii.Nici un om din lume nu merita atitia bani cati a primit GP in activitatea lui sportiva.Societatea mondiala risca crize financiare teribile doar din nevoia de a crea idoli.Acesti ingeri insa in momentul cand isi fring aripile cad direct in iad.Pentru ca au daramat visul societatii care independent de vointa indivizilor tinde catre o valoare mai buna si mai buna.Este sa zic asa o lege a naturii care explica si de ce comunismul nu a functionat.Nu este vorba de a bune in balanta ce a facut bine si ce nu a facut bine.In locul lui GP as face exact precum ciclistul Armstrong daca as mai avea ceva din onoarea fotbalistului de odinioara.As refuza cu orice pret orice gratiere si as oferi un exemplu benefic pentru societate. As incerca in acest fel sa renasc din propria-mi cenusa precum vestita pasare si asa as merge pe drumul catre a doua sansa.Asta este drumul pe care GP trebuie sa-l urmeze si societatea il va rascumpara.Trebuie sa-si recunoasca faptele si sa le
spuna tuturor cu convingere ca nu acesta este drumul catre piedestalul la care a aspirat. Faptul ca a fost prostit sau nu, este nerelevant.Daca te bagi in troaca porcilor inevitabil acestia te vor minca.Trebuia sa identifice riscurile si sa ia masurile in consecinta.Avea ce pierde….dar acest lucru suna asa de balcanic.
Chiar discutam acum cativa ani despre ilie dumitrescu in perioada Totenham si spuneam : lui GP nu i se putea intimpla asa ceva…era un idol si un caracter deosebit ….dar se pare ca a avut noroc ca nu a fost acasa …era accidentat si plecase in Romania cand cei din presa engleza iau intins cursa lui id (si a picat saracul om in locul lui).

Cu idolii cazuti trebuie sa fim si mai intransigenti…ei ne-au darimat sperantele…era tot ce mai aveam.

Istrati  •  11 martie 2014, 12:24

Gică Popescu nu a fost judecat (și condamnat) pentru ce a făcut (bine sau rău) în toată viața sa de adult, ci pentru ce a făcut (ilegal) în „Dosarul transferurilor”. A greșit și trebuia pedepsit. Îmi pare tare rău pentru el! Pentru ceilalți, nu!

dragan  •  11 martie 2014, 13:34

corect. Bravo

gogu de la Orodel  •  11 martie 2014, 13:36

Este doar un fost fotbalist!Acum este un infractor,sa ramina la puscarie,sa-si fac pedeapsa,ce atitea cereri de gratiere!!!!!!!!!

Bogdan  •  11 martie 2014, 14:09

Culmea e ca sunt convins ca dupa ani si ani, aproape nimeni nu isi va aduce aminte ca Gica Popescu a facut si cativa ani de inchisoare. Il apreciez in plus, ca el insusi nu se raliaza corului de bocitoare.

Valy  •  11 martie 2014, 15:36

Felicitari domnule Tolontan!
Ma scarbeste aceasta gasca de politiceni si sportivi care solicita gratierea; probabil se gandesc ca le vine si lor randul!
Ca si cohorta de de ”jurnalisti” de doi bani de la unele posturi de televiziune…
In sfarsit, dupa ani de zile, s-a dus la bun sfarsit un proces greu si s-au dat pedepse meritate pentru un grup infractional care a crezut ca Romania e o stana fara caini si fara legi.
Sa nu confundam planurile.
Evident, nimeni nu-l va putea sterge pe Gica Popescu din istoria nationalei Romaniei si a cluburilor unde a jucat.Dar sa nu uitam, n-a jucat ca voluntar, ci pe bani, pe multi bani.
Cand s-a asociat la acest grup infractional nu s-a gandit si la Romania? Recititi comentariile de presa din toata lumea, ”patriotilor”!
Cand s-a inhaitat la aceasta gasca hrapareata si obraznica Gica Popescu era un om matur,stia ce sunt contractele, avea bani multi, deci n-a facut-o de nevoie, nici din inconstienta.In plus, ani de zile nu si-a recunoscut vina, a mintit.
Gratierea e un act umanitar, nu tine de vinovatie sau nevinovatie.
Gica Popescu e vinovat pana in maduva oaselor de faptele lui, deci sa-si ispaseasca pedeapsa.E un om puternic,va trece peste asta. In plus, va putea spune ”cine face ca mine, ca mine sa pateasca”!
Felicitari judecatoarelor care au avut curajul sa ia aceste decizii corecte, in litera legii. Mi se face greata cand am citit ce a zis mircea lucescu ( cu m si l, mici)despre aceste judecatoare; nu intelege ca judecata se face pe baza legilor si cu capul, si nu cu crampoanele picioarelor…

stefan  •  11 martie 2014, 18:54

Chitoiu nu poate fi judecat ,Vintu a saracit jumatate de tara si a primit un an ,GICA a primit trei de unde I justitia corecta tolontane ,lasa vrajeala si hai sa l ajutam cumva.

Sandu  •  11 martie 2014, 19:35

Ce tara minunata!m-ai bine s-ar face un sondaj de opinie referitor la aceste gratieri,cu oamenii simpli de pe strada,sa vedeti ce parare au!!!

victor L  •  11 martie 2014, 22:56

dle Tolontan,
dar dvoastra de unde stiti ca nu s-a platit pentru campania „free Gigi”?

cioran  •  11 martie 2014, 23:19

Hai ca a dat-o pe politica domnul Tolo. Era normal, o minune nu tine mult.Voiculecu ia ordonat sa-l atace pe Base acum, incredibil ce presa.

petre  •  12 martie 2014, 8:57

sunt sigur ca atunci cand baxexu va pica, despre toti basistii inclusiv acest mare tolontan vom afla lucruri facute cum mult mai oribile decat faptele condamnatilor;

Victor Ciutacu – Vorbe Grele » Blog Archive » Corupţia strigată şi solidaritatea de haită  •  13 martie 2014, 19:18

[…] pe baza căruia s-a trâmbițat că Baciul refuză grațierea. Pentru că a fost inventat. Tolo, dă-i afară și prezentați-vă scuzele! Aștept cu nerăbdare să-i citesc pe apostolii […]

Sorin Sega  •  14 martie 2014, 15:31

Domnilor eu i-as „multumi” lui Gica Popescu.
I-as multumi lui Gica Popescu pentru ca a prilejuit aceasta dezbatere care aduce foarte multe lamuriri despre foarte multe lucruri.
Am citit o gramada de opinii: ca merita sa fie gratiat pentru ca a fost un mare fotbalist, pentru ca a facut cinste tarii, pentru ca a adus multe bucurii si multa mândrie românilor, ca a avut o viata si o atitudine exemplara si dupa ce nu a mai fost jucator profesionist. Dar sa-mi fie cu iertare, pentru toate astea a fost platit. Bine. Asa cum si merita.
Numai ca se pare ca nu i-a fost suficient. A vrut mai multi bani. Dar nu la fel. Nu cu munca, nu cu seriozitate. Altfel. Cu evaziune, cu spalare de bani, cu inselaciune. Sau cel putin asa a hotarât instanța. Si pentru asta a fost platit. Daca bine sau nu, nu sunt indreptatit sa decid eu.
Pai daca vrem sa fie gratiat de plata pentru ce a facut rău atunci n-ar trebui „grațíat” și de banii pentru ce a facut bun? Eu doar intreb.
Dar mai vad un aspect pe care cazul „lotul oamenilor de fotbal” il pune (si mai) in lumina: pentru noi oamenii de rand funcţionează acea expresie celebră: nu intreba cum am facut primul milion. (desigur pentru justitie nu e valabil). Omenește vorbind acceptăm ca pentru primul milion suntem dispuși la riscuri mai mari, la acțiuni mai gri, etc. Dar de la primul milion incep raspunderile. De tot felul: și sociale și morale și de alte feluri. Asta funcționează pentru mine, omul de pe stradă. Dar nu și pentru ei, oamenii din Bentley-urile, Ferrari-urile sau vilele lor. Pentru ei e valabil altceva: dacă am primul (de fapt primele) milion (milioane) sunt „dăștept”, sunt „jmeker”. Dacă sunt „dăștept” și „jmeker” ce treabă să aibe justiția cu mine? Și dacă printr-un ciudat accident totuși are treaba cu mine (aici nu mai vorbesc de Gică Popescu) atunci eu, „dăștept” și „jmeker” trebuie sa gasesc o cale să scap – poate o graţiere de Paşte, poate o operaţie in străinătate, poate o întrerupere să-mi rezolv afacerile. Demnitate? Bărbăţie? Păi demnitatea lor e jmekeria, bărbăţia lor e deşteptăciunea.

Comentează