”Axa lupului” – o recomandare de duminică

Fabuloasa aventură din Siberia în India pe urmele unor evadați din gulag

duminică, 30 martie 2014, 10:03

Fabuloasa aventură din Siberia în India pe urmele unor evadați din gulag

Cînd România liberă a început să publice, acum cîțiva ani, ediția în limba română a lui The New York Times Book Review am simțit bucuria că am chiulit de la ore și teama că trecătorii se vor prinde că n-am matricola pe umăr.

Cunoașteți acest gen de fericire stînjenită, de teamă cuibărită în inima momentului despre care crezi că n-are cum să țină, ca un arc care se va surpa sub propria frumusețe. Dacă nu cunoașteți sentimentul, nici nu întrebați de el, lăsați-o baltă, sînteți un norocos!

Săptămînal, NYTBR primește peste 1.000 de cărți și doar zîteva zeci ajung să fie prezentate. Parteneriatul dintre RL și NYT a izbucnit în presa noastră ca un miracol.

Același sentiment de teamă că lucrurile bune sînt fragile și nu ni se pot întîmpla taman nouă l-am avut cînd am văzut Colecția de carte de călătorie lansată recent de Polirom.

Pînă acum, au apărut cinci titluri. Nu sînt doar numele clasice (Alexandra David-Neel) sau autorii cu un prestigiu însușit de o întreagă planetă a pasionaților (Colin Thubron), ci și figuri mai puțin cunoscute la noi, precum Sylvain Tesson. Francezul în vîrstă de 42 de ani s-a specializat în expediții de amploare, pe care le petrece în majoritatea timpului în solitudine.

”Axa lupului”, prima lui carte, vă rog!, care apare la Polirom,  reconstituie călătoria unui grup de evadați din lagărele sovietice. După 60 de ani, Tesson merge din Siberia pînă în India pe urmele polonezului Slavomir Rawicz și ale colegilor săi de marș forțat.

Volumul lui Rawicz, care l-a inspirat pe Tesson, a apărut la noi cu titlul ”Întoarcerea acasă” la editura Corint. Veridicitatea poveștii lui Rawicz a fost contestată, dar asta nu i-a cenzurat succesul, ea fiind recent ecranizată în 2010. Alături de Colin Farrell și de Ed Harris, în film au jucat Dragoș Bucur și Alexandru Potocean.

”Axa lupului” nu e o investigație. Tesson explică de ce: ”Cultural vorbind, m-aș alătura mai degrabă sufletelor simple, cărora le place să creadă poveștile extraordinare, și mai puțin scepticilor, care sînt mereu pregătiți să respingă la ceilalți acte de care ei înșiși nu sînt în stare”.

El pleacă din mai din Paris spre Iakutsk și ajunge în Calcutta la sfîrșitul lui decembrie. Merge pe jos, călare și pe bicicletă. Aventura este narată cu un talent literar care te îndeamnă să te lași de meserie dacă ai tu însuți scrisul ca profesie. E un cost mic, totuși, pentru a te alina cu asemenea pagini! Mai ales că, la Tesson, talentul nu copleșește autenticitatea întîmplărilor și a sentimentelor. În fapt, e o carte clară, ușor de parcurs, purtată de mînă de traducerea minunată a Sorinei Dănăilă.

Francezul înaintează în taigaua siberiană, pe luciul lacului Baikal, în deșertul Gobi, pe miticul podiș al Tibetului, însă, mai ales, înaintează în sine. ”Dorm sub cerul liber. Prin deschiderea sacului meu de dormit privesc sateliții cum traversează cîmpiile lactee. Petrec una dintre acele nopți minunate care-mi vor fi <tăiate din porția mea de Paradis>, cum zicea Theophile Gautier”. Precum multor europeni care ajung în Asia, tînărul care abia împlinise 30 de ani în momentul călătoriei ”taie drum dincolo de zăbrelele certitudinii, trăiește cîteva revelații spirituale și călărește , în afară de propriul cal de luptă, dragonii inițierii oculte”.

Rezolvă într-un mod inedit dilema pedestrașului cu rucsacul în spate, luîndu-și cu el nu romane, ci o antologie de poezii, pe care le recită ca pe mantre în marșul său de zile nesfîrșite. Nu se grăbește, ”pentru că pasul omului e cel mai bun instrument pentru a măsura imensitatea lumii”. E îndrăgostit de natură ”și cum singurul pe care-l pot oferi eu peisajului este timpul meu, dedic zile întregi pantelor ghețarilor, săptămîni deșerturilor spulberate de vînturi și luni nesfîrșite drumurilor întinse”. 

Bărbatul merge, șontăcăind, o bună bucată de drum și se îndoiește că va ajunge. Apropiindu-se tot mai greu de Himalaya, el dă o definiție antologică a efortului fizic. ”Uneori mi se pare o inepție marșul acesta forțat pe care voința îl impune trupului meu, însă alung repede îndoielile. Îmi e de ajuns să constat că toate aceste ore de eforturi sterile nu-mi îngăduie nici cea mia mică urmă de josnicie. De mîrșăvie. Nici cel mai mic dram de murdărie omenească. Nici cea mai mică crăpătură prin care să se strecoare vreun gînd nefericit. Nu există loc decît pentru efortul pur, făcut într-un decor de primă dimineață a lumii, pentru contemplare și rezistență”. Orice sportiv ar putea confirma că acesta este sentimentul de la antrenamentele chinuitoare.

Cînd, după luni de chin, foame și frig, zărește printre piscuri, în depărtare, Lhassa, aventurierul încearcă să plîngă  simțind că ”intensele clipe pe care le petrec pe acest bloc de granit sînt esențiale, căci ele îmi dovedesc că sufletul meu n-a murit”.

La cîțiva ani eroici de la apariție, RL n-a mai putut susține traducerea și tiparul suplimentului The New York Times Book Review. Lucrurile au luat-o la vale și Editura Univers, care realiza în fapt proiectul editorial, a acuzat că RL are datorii mari la ea. ”Ne-au dat o țeapă de 100.000 de euro și și-au schimbat numele firmei din România Liberă în Basic Media”, povestește Sergiu Crupenschi, de la Univers. Pe scurt, ediția în română a NYTBR a încetat. Spuneți-ne că, în privința colecției de cărți de călătorie de la Polirom, nu se va prinde nimeni că umblăm risipiți prin lume, fără număr matricol!


Comentarii (12)Adaugă comentariu

tardelli  •  30 martie 2014, 10:38

„Cînd, după luni de chin, foame și frig, zărește printre piscuri, în depărtare, Lhassa, aventurierul încearcă să plîngă simțind că ”intensele clipe pe care le petrec pe acest bloc de granit sînt esențiale, căci ele îmi dovedesc că sufletul meu n-a murit”.
Eu ma indoiesc ca autorul a facut aceasta calatorie de unul singur.Mai greu de crezut ca un european in secolul 21 face o calatorie singur in asemenea conditii.Probabil a avut o intreaga echipa cu el.

Valentin  •  30 martie 2014, 12:12

disponibila si in format ebook 🙂

Niculae Moromete  •  30 martie 2014, 12:15

Numarul matricol de pe uniforma nu m-a deranjat niciodata : eram mandru ca mergeam la scoala X .Pe atunci simteam ca orice as fi facut era demn de mine . Nu-mi era frica sa fac ceva. Sa nu am numar matricol pe uniforma nu reprezenta un lucru remarcabil pentru mine. Hoinaritul insa da, era remarcabil si ma imbujoram mai ales cand intalneam persoane cunoscute in locuri neasteptate.De multe ori ma jucam ca-l intalnesc pe Dumnezeu. Ce faci aici, nu putea primi raspuns si atunci sangele meu tanar raspundea prin obraji pentru mine.La fel ca in timpul celui mai purificator efort,sangele hoinareste in spatele zabrelelor din carne si lasa gandul sa plasmuiasca sori indepartati in orice adancime de noapte , dar mai ales in sperantele de dimineata .

Azgardu  •  30 martie 2014, 12:27

Dupa nenumarate rateuri, avem parte de un articol bun, cu esenta, din partea domnului Tolontan! Felicitari!

Razvan  •  30 martie 2014, 13:38

The way back – numele filmului de care pomenesti…am fost mai multi romani acolo 🙂

Cătălin Tolontan  •  30 martie 2014, 14:05

1, tardelli: nu a avut nici o echipa, veneau din cind in cind niste prieteni ca sa filmeze, doar in zonele cu acces.

Cartea va va lamuri mai bine ca mine.

anton  •  30 martie 2014, 21:30

asa da! an articol demn de tine!

mihai alex tirziu  •  31 martie 2014, 0:23

Catalin sunt cativa temerari care au facut inconjorul planetei pe motocicleta ti recomand din inima sa le vezi filmarile si pasiunea pusa… ma refer la cei de la mondo enduro si la ewan mcgregor.. daca ti plac jurnalele de calatorie

fotbal  •  31 martie 2014, 9:56

Din iarna lui 2012 n-ai mai oferit o recomandare, daca nu gresesc. In stilul asta, cred ca nici nu mai stiu sa citesc 🙂 Binevenita!

brod  •  31 martie 2014, 13:17

felicitări pentru articol, domnule tolontan.
în acelaşi ton, recomand şi eu o carte pe care o consider cu adevărat excepţională şi sub aspectul celor povestite, şi al modalităţilor narative, de o extremă simplitate: „20 de ani în Siberia”
http://www.humanitas.ro/humanitas/20-de-ani-%C3%AEn-siberia

este vorba despre aniţa nandriş, o ţărancă deportată, împreună cu copiii ei, în siberia, unde au reuşit să supravieţuiască.

Hm…chiar HM…  •  31 martie 2014, 15:17

Sigur, fragmentele sunt frumoase, dar, nu inteleg ce legatura au cu o evadare dintr-un lagar bolsevic din Siberia. Daca citim fie si cateva carti despre cum a fost, nu gasim legatura cu interesantul voiaj exotic al d-lui autor. In mintea si oasele si maruntaiele evadatilor era cu totul altceva; in esenta doua stari: frica, de fapt spaima permanenta, sadita metodic in victime de bolsevici; conditia de fiara, care lupta sa supravietuiasca. La noi, membrii rezistentei anti-comuniste din munti sau, mai tarziu, frontieristii, stiu cum e. Fata de starea extrema din realitatea istorica, un voiaj plin de perseverenta, sfortari fizice laudabile si contemplatie cosmic-existentiala, e ca o vizita la acvariu pe langa o lovitura de bot de rechin.

joni  •  1 aprilie 2014, 7:58

foarte bun articolul..totusi GUVERNUL PONTAGIILOR PLAGIATORI A SCUMPIT CARBURANTII..TRAIASCA GUVERNUL !!!

Comentează