Ce se va întîmpla cu Steaua?

Mulțumire în supărare, așa s-ar putea numi sentimentul multora dintre suporterii steliști după eșecul de la Sofia. E asta o iubirea trădată? Oamenii se explică.

vineri, 29 august 2014, 6:47

Mulțumire în supărare, așa s-ar putea numi sentimentul multora dintre suporterii steliști după eșecul de la Sofia. E asta o iubirea trădată? Oamenii se explică.

Echipa nu va merge în Champions League, dar rămîne consolarea grupelor Europa League, astfel încît, de pe această bază, fanii au posibilitatea să se exprime.

Un dezastru total, cum ar fi fost eliminarea din cupele europene, ar fi anulat pînă și ideile. După bomba atomică, rămîn doar scorpionii, reproșurile și dușmănia, pe cînd o înfrîngere ca asta poate fi o lecție.

Observația fundamentală a suporterilor este aceea că ”Becali vrea să cîștige la Loto fără să cumpere bilet!”, după cum a sintetizat chiar unul dintre ei. Retrospectiv, cei-ce-țin-cu-Steaua consideră că toate calificările de pînă acum au avut la bază aceeași logică zgîrcită. Cînd a existat un grup suficient de puternic de jucători și mult noroc, a ieșit. Ulciorul nu merge de multe ori la apă.

Într-un anume sens, chiar se bucură că oala cu galbeni s-a spart. Socotesc că singurul care pierde imediat este patronul văduivit de cele 15 milioane de euro diferența dintre Champions League și Europa League. ”Oricum n-ar fi băgat banii în echipă, așa barem vom întîlni niște adversari cu care ne-o putem da”. Cocoșeii zornăie în glod, oamenii se înseninează.

Așa arată o iubire trădată?

Sylvain Tesson, un scriitor francez care s-a izolat voluntar vreme de 6 luni pe malul lacului Baikal, practic o mare de 700 de kilometri lungime, povestește cum a început să îndrăgească cele cîteva obiecte din cabana sa modestă.

Cel care s-a însingurat ”ca să văd dacă mai am viață interioară” zice că ”Există un raport invers proporțional între numărul lucrurilor pe care le posezi și intensitatea atașamentului față de ele”.

În sport, nu poți ține cu mai multe echipe. Adică poți, dar puțini sînt cei care fac asta. Pentru majoritatea covîrșitoare a microbiștilor, opțiunea este una singură și una pentru o viață.

Nu oportunismul, ci fanatismul devine trăsătura relației dintre iubitorul echipei și obiectul dragostei sale.

Sînt sociologi care cred că genul acesta de pasiune îl regăsești în politică, în atașamentul pentru formațiile muzicale și cam atît. Ai un topor agățat de tavan în taigaua siberiană, o oală, o trupă de pletoși și o echipă de fotbal.

E absurd, așa cum au început să declame pe la colțuri cei din stafful Stelei, să crezi că dacă suporterii simt alceva decît doliu profund, e semnul că ei și-au trădat iubirea.

În sport nu e ca la mașini, dacă te-a dezamăgit o firmă, treci la alta. Mai greu, dar treci. În sport stai și suferi. Dacă tot ești captivul propriei pasiuni bătute de toate vînturile, măcar dreptul să te plîngi îl ai.

După cum, e la fel de impropriu ca suporterii să continue să-l judece pe Gigi Becali cu standardele lor afective.

Mulți patroni de echipe din Vest sînt întîi chibiți și abia apoi finanțatori. Cresc cu echipa în casă și visează să o finanțeze cîndva. E un comerț, dar și o onoare, e bucuria de a duce tradiția înainte. În privința lui Becali, el a fost cristal de sincer de la început: a fost afacerist, afacerist și afacerist. Din cînd în cînd îi mai izbucnește egoul, dar repede de acoperit de mărunt.

Pe această îmbinarea tăioasă dintre pasiune și business rareori este pace. Faza e că, în clarobscurul argumentelor fiecăruia, Steaua a luat-o pe un drum care poate duce oriunde: la stabilitate sau la decădere.

Asta e Sofia, o răscruce. Fără investiții, va urma refluxul lacului care nu iartă.


Comentarii (78)Adaugă comentariu

Christiano  •  29 august 2014, 14:09

Ultima fraza mi se pare foarte fatidica.
Moare cineva? Vine vreo racheta via Doneteks? Vreun cutremur via prof. Istrate?
Nu, pur si simplu Steaua in cel mai rau caz nu va mai iesi campioana.
Fara investitii. E doar sport, nimic mai mult. Sportul insasi inseamna victorie si infrangere, decadere si maretie.
Cred ca daca multa lume ar gandi asa, nu stiu ce s-ar intampla cu voi ziaristii.
Ar trebui sa educati cititorii, majoritatea ‘saraci cu duhul’
Si daca va iesi campioana Astra si noi vom termina pe 2 sau 3 nu inseamna ca Steaua va disparea in lacul mentionat in articol?
Va fi aceeasi echipa ros-albastra la care privim saptamana de saptamana, poate singura iesire din vesnicul anonimat servici-casa.
P.S. Probabil stiti din anii anteriori ca in afara de Radoi, care a fost un simbol, nici unul din actualii sau fostii jucatori nu s-au ridicat la acest nivel. Si daca cumpara Gigi un jucator cu 2 milioane, peste 2 sezoane mai mult ca sigur ca nu se va afla in lot. Si atunci merita sa iti cumperi tricou cu numele lui? Doar ca sa constati intr-un an jumate ca tricoul tau „a expirat” ?
Nu ms, raman culorile si atasamentul fanilor. Forza Steaua!

Cristian  •  29 august 2014, 14:23

Nu ma simt capabil sa caut vinovati pentru esecul de la Sofia, dar mi se pare incredibil cum o echipa ca cea a Stelei de acum doua sezoane poate fi destramata de omul asta doar pentru bani…

Felicitari pentru interpretarea splendida a reactiei noastre, a fanilor Stelei, dupa acest esec, Catalin Tolontan!

Majoritatea membrilor presei ne-au desfiintat pentru reactiile dure la adresa ciobanului, de-asta ma mira faptul ca exista cineva care interpreteaza realist. Ma bucur ca am citit acest articol

Ionut  •  29 august 2014, 15:10

Poate in Europa League va reusi sa treaca mai departe de grupe. Are sanse chiar sa termine de pe prima pozitie daca ne luam dupa statistici.

spaciolito  •  29 august 2014, 15:23

Nu stiu de ce, dar am un feeling ca ciobanul vrea sa scape de Steaua. Toate indiciile duc catre aceasta idee. Vinde activele, adica jucatorii, scoate din club banii de la UEFA, incaseaza tot si nu investeste nimic. Iar ceea ce ramane, adica brandul si giulumelele de jucatori ramasi, se vand la pret maxim catre un alt investitor, finantator, creditor sau cum s-o numi el.

@tardelli  •  29 august 2014, 15:51

frate, las-o balta, ca nu merge asa! in momentul in care faci avere (sa nu indraznesti sa ma contrazici!!!) si capital de imagine pe spatele stelei, trebuie sa iti asumi anumite aspecte ale acestei problematici! STEAUA nu va fi niciodata gigi becali! steaua va fi un bun national, chiar daca vrei tu sau nu!
becali nu poate sfida milioane de suporteri fara sa o pateasca! deci, las-o mai moale! o fi cumparat ceva jucatori din tara, dar jaful ce l-a facut luand zeci de milioane din club fara a investi nimic este mult prea vizibil.
oricum, toti ne bucuram de EL deoarece nu mai suportam ca ciobanul sa ia bani pe spatele stelei!!!

ariel  •  29 august 2014, 16:08

e plina lumea de tot felul de magari habarnauti care se simt obligati sa posteze pe net elucubratiile rezultate din frustrarile lor …….

momo  •  29 august 2014, 16:09

Becali si-a asumat esecul. Nu l-a interesat calificarea, de aceea nu a cumparat jucatori. Este si motivul pentru care Reghe a plecat. De la Steaua au plecat in ultimul timp Chiriches, Pintili, Taturasanu, Bourceau, Gardos, Rusescu. Este jumatate de echipa. Si jumatate de ecchipa nationala posibil. Cine a venit in schimb? In afara de Varela, Sanmartean (ce ochi are Porumboiu la fotbalisti) care si-au aratat valoarea, restul sunt jucatori de valoare medie, dar cu acestia nu poti emite pretentii prea mari. Mai este o alta chestiune. La Steaua sunt unii jucatori blazati, caare joaca din inertie, nemultumiti ca sunt de prea multi ani aici, ca au ratat vreun transfer in afara tarii, ca atare nu considera normal sa se agite prea tare.

Florin  •  29 august 2014, 16:50

Don Tolontan, cred ca exageram daca ne rugam de Becali sa investeasca.

Pai pana si Rapidul a facut un pic de performanta in Europa, iar Becali investeste si acum muuuult mai mult decat Copos in zilele lui „bune” (cu tot cu loteria).

Stiti cum e, in cartile de management apar ideile abia dupa ce se vad in piata. Lasati-l pe Becali sa experimenteze ;)…

Totusi, cred ca steaua a avut noroc mare cu jucatori extraordinari (Radoi, Lovin, fundasii centrali de la Goian la Szukala) si cu antrenori incredibili (gen Reghe, poate si Galca).

Peste asta a venit respectul adversarilor…pana la Moti, care nu merita respect, dar pe cine nu respecti il privesti la tv samd

Acum asa cum spuneti avem urmatoarea situatie: jucatori slabuti, antrenor bunicel dar nu extraordinar, respect adversari in scadere.

Bulanul cu Radoi, Lovin, Paraschiv, Bourceanu, Pintilii e greu sa se repete, e vid la motor, asa ca evident steaua nu castiga nimic anul asta.

bunurile nationale steaua, dinamo, dar si cele mai anti-nationale ca cfr pot anul asta cel mult sa urmeze indemnul galeriei din Grant si sa-si dea m… intre ei. E doar o parere.

zsigodya  •  29 august 2014, 20:06

Ce să se întâmple cu ea ? Nimic !
Uite, ne spune Argăseală: „Am vorbit cu Michel Platini”…
Așa se explică „norocul proverbial” al turmei ciobanului la tragerile la sorți în cupele europene și indulgența comisiilor UEFA care judecă derapajele oieristice. Prietenia de veacuri Platini-Sandu, și BANII NEGRI ai ciobanului.
De acolo provin arbitrajele mai mult decât ovine ale arbitrilor UEFA, pe parcursul anilor, cum a fost nu numai în cazurile Galatasaray, Ujpest și Motherwell, ci chiar și în cazul meciurilor cu Chelsea și cu Ajax, de au ajuns suporterii occidentali să huiduie arbitrii !
Asta este stâna și ăsta e ciobanul !

Abl  •  29 august 2014, 21:08

Intrebarea din titlu trebuia pusa imediat dupa „evenimentele” din decembrie 1989… Iar raspunsul corect ar fi fost „Se impune DESFIINTAREA acestui club sportiv”! Cu ce au fost mai vinovate Flacara Moreni, FC Olt Scornicesti si Victoria decat clubul familiei Ceuasescu si cel al MI? Din pacate, noi nici macar in sport nu am putut taia raul de la radacina.

In rest, de remarcat exprimarile agramate ale asa-zisilor suporteri stelisti. Christiano, cel cu „sportul insasi”, e doar un un exemplu. Club cu un trecut mizerabil, fani manelisti cu „e multe si e grele”!

pystaru  •  29 august 2014, 21:21

Drumul pe care a luat-o Steaua e cel al decaderi, cel mai bun exemplu tot Steaua ni-l ofera care intre ani 2005-2008 a jucat semifinala de Cupa Uefa, 3 participari in grupele UCL si apoi a venit o seceta totala dupa ce lacul a secat, cu toate ca s-a incercat sa se aduca jucatori sud americani sa cumpere meciuri si multe alte, asa se va intampla si acum dupa 2 ani de glorie. Macar acum s-au incasat mai multi bani din vanzarea jucatorilor decat acea perioada in care s-a incasat maxim 15 milioane de euro pe jucatori care au avut o performanta mai mare ca cea a actualilor jucatori.

mai conteaza ?  •  30 august 2014, 0:40

Pentru jucătorii lui Gâlcă, lipsa de reverenţă a unui alt român în faţa „Magicei Steaua“ a fost traumatizantă. În ţară, goana după cititori/telespectatori/clicuri a adus presa la o stare de slugărnicie uneori ridicolă. Suporterilor – şi, odată cu ei, jucătorilor stelişti – li se gâdilă orgoliul în fel şi chip, doar pentru a li se câştiga bunăvoinţa şi, odată cu ea, banii/atenţia în faţa tarabei cu ziare, a micului ecran sau a monitorului. De multe ori, se lasă impresia că Steaua joacă singură. Adversarii nu există – sau, dacă există, sunt folosiţi pentru a lustrui tot soclul roş-albastru. La conferinţele de presă, indiferent care ar fi subiectul lor, vorbitorii sunt puşi să comenteze despre Steaua. Uneori, situaţia e de-a dreptul ridicolă: în timp ce Mircea Sandu anunţa că renunţă la contractul de rentă viageră cu FRF, o trimisă a unei televiziuni l-a întrerupt pentru a-l chestiona pe seama şanselor lui Keşeru în preliminariile Ligii Campionilor.
Prin comparaţie, există o inhibare în a se prezenta lucrurile neplăcute relativ la echipa din Ghencea: steliştii nu trebuie supăraţi. Aşa se ajunge la situaţia ca declaraţia unui alt român, „mă doare-n cot de respectul lor“, să creeze perplexitate şi revoltă, ca şi cum s-ar fi încălcat un tabu: „Cum îndrăzneşte?“.

Moţi a îndrăznit pentru că, de fapt, pe el îl doare-n cot în general de Steaua (de când n-am mai auzit o astfel de declaraţie temerară la adversarii din campionat ai „roş-albaştrilor“?).
ei , ce zici ?

efor20  •  30 august 2014, 11:10

Chiar nu vedeti niciunul cu ochii deschisi, nu aveti copii, familie, va orbeste pe toti fie dragostea sau, dimpotriva, ura pentru Steaua? Becali joaca la ‘2 capete’:1. Vrea sa se puna la adapost pentru anii care urmeaza ( pe el si familia lui), adunand bani din transferuri,drepturi de televizare si din UEFA League ( daca ar fi sa detaliem pe cifre,totalul s-ar ridica, cu aproximatie, spre 30 mil Euro, bani pentru care o dobanda decenta ar fi,undeva in Elvetia sau Lichtenstein,aproximativ de 5%/an, adica 1,5 Mil.Euro/an).
Si 2. Idem 1. , cu mentiunea ca o calificare in CL i-ar fi adus mai multi bani (extra din CL, transferuri, etc.) si, implicit, refacand traseul financiar de mai sus, dar pe superioare sume, dobanzi mai mari.
La orice ‘capat’ joaca, Gigi Becali este castigator, din punctul lui de vedere. Nemaivorbind si de alte sume pe care probabil le are in acest moment. Nemaivorbind de bunuri, mobile sau imobile, pe care le poseda, si care pot fi oricand valorificate.
Ca sa nu mai dezvolt pe aceeasi tema, pentru mine e clar ca Gigi Becali a depasit faza de ‘grandomanie’ si de ‘stapan al universului’ in care cazuse la un moment dat, inaintea problemelor legale pe care le intampina. Tot ceea ce vrea el acum este o batranete linistita pentru el si o viata lipsita de griji pentru familia lui. Si eu unul nu il pot condamna pentru asta. Ca numele lui se va lipi, pentru o vreme, de o perioada a echipei de fotbal Steaua Bucuresti, e alta mancare de peste. Cu siguranta ca, peste ani,’legendele Gigi Becali’ vor fi mai spumoase decat esecurile marca ‘Gigi Becali’. Indiferent care vor fi vorbele peste 5-10-20 sau 50 de ani, opinia mea este ca Gigi Becali, ca si parinte si cap de familie, face acum ceea ce trebuie sa faca. Sigur ca voi primi, scrise sau gandite doar, multe comentarii contra celor scrise mai sus, dar va rog, inainte sa aruncati piatra, ba chiar inainte sa o ridicati, cugetati un pic si incercati sa analizati mersul evenimentelor de-a lungul anilor, asa cum le-a trait Gigi Becali. Daca se poate chiar punandu-va in papucii lui. Daca dati la o parte fariseismul si demagogia ce l-au caracterizat in vremea cand era un personaj ultra-mediat al tarii noastre, veti descoperi ca acum face exact ceea ce mai bine pentru familia lui. Si pentru asta, cu tot respectul, ‘chapeau!’.
PS Steaua Bucuresti, ca si multe alte echipe de rezonanta poate mai mare( ex. Reims in Franta), a avut si anterior perioadei ‘Gigi Becali’ perioade bune sau rele. Nici unele, nici altele, nu se pot contabiliza in dreptul numelui lui Gigi Becali. Daca as fi stelist (nu ca as fi sustinatorul altei echipe din Romania sau de aiurea), dar daca totusi as fi atat de patimas culorilor unei echipe as incerca, in loc sa imi pierd vremea pe site-uri comentand ce as face eu daca as fi Superman sau King Kong, fie sa ma exprim cu bun-simt, fie as tacea, si as incerca sa vin cu solutii concrete la rezolvarea problemelor care ma dor. Fara sa sfidez marea masa de comentatori cu bun simt, si nici pe aceea a formatorilor de opinie ocazionali, umila mea parere este ca unii ar trebui sa se abtina de la a diseca probleme care le depaseste puterea de gandire. Dar deja asta ar insemna ingradirea ‘accesului la exprimare libera’ si deja intram in alte alea. Pacat ca nu exista si notiunea ‘mai prost decat permite legea’, ca am scapa de multe lecturi nocive.

Mx5  •  30 august 2014, 11:11

Presa noastra de sport isi da din nou in petec: pentru aceeasi performanta, calificarea in grupele EL, Astrei i se inchina osanale, iar Stelei i se canta prohodul! Acest defect de logica se poate explica doar prin „afectiunea” arhicunoscuta a ziaristilor fata de cei din Ghencea?

nykes  •  30 august 2014, 14:05

Nu vad nici-o problema in necalificarea Stelei.Oricum stim ca nu este locul ei in CL. Nici macar in EL nu este cap de serie. Singura rusine este ca s-a pierdut o calificarea in fata unei echipe „din ultima urna”, ceea ce spune multe despre atmosfera de la Steaua.

Jucatorii trebuie abia acum sa se mobilizeze pentru ca sunt acolo unde le este locul si trebuie sa construiasca pas cu pas mai intai sa-si asigure prezenta in prima urna din EL si abia apoi sa pretinda o prezenta in CL care sa fie pe drept cuvant.

Cred ca este mai bun rezultatul acum cand au posibilitatea sa dovedeasca in EL ce strategia manageriala au(DACA AU), pentru ca de fapt despre acest lucru este vorba nu despre jucatori. Decat sa pateasca ca si anul trecut cand nu s-au mai calificat mai departe in EL din cauza rezultatelor dezastroase MAI BINE LIPSA.

Acei bani din CL erau nemeritati din dua puncte de vedere: valoric si pentru ca banii nu aveau sa intre in conturile stelei ci in buzunarele lui GB.

Participarea in grupele CL a echipelor din ultima urna este incurajata mai ales pentru a asigura resurse si pentru echipele mici care doresc intradevar sa se dezvolte.
DAR CAND ACESTEA NU FOLOSESC ACEI BANI PENTRU DEZVOLTARE CI DOAR PENTRU TUNURI „URZICENICE” atunci nu au ce cauta acolo.

aham  •  30 august 2014, 14:09

problema e ca becali nu ajuta deloc clubul. steaua produce mult mai mult decat consuma, e pe plus.. si plusul asta in loc sa fie reinvestit, e furat. steaua nu are nevoie de becali, n-a avut niciodata, omul asta a facut doar rau clubului. bine, el a facut doar rau in general..sper sa ramana dupa gratii pana nu mai poate. el, copos, poate avem noroc si-i urmeaza si marele hot de la astra, sandu mitica.. toate capusele

emil  •  30 august 2014, 18:08

Exista o stiinta a sportului…. Daca vrei performanta. Daca tratezi sportul ca pe o afacere de familie, nu mai putem vorbi de „Citius, Altius, Fortius”. Vorbim de intrari si iesiri. Devenind o chestiune strict financiara, nu pot fi suporterul unei astfel de operatiuni.Pt ca iubesc sportul ! Pa, jiji ! Sa-mi scrii !

marian0904  •  30 august 2014, 20:45

Tolontane, las-o moarta! Steaua nu e treaba ta. Nu mai plange cu lacrimi de crocodil. Sunt altii bagati pe chestie. Gigi in primul rand. Sau crezi ca e ca-n comunism: Steaua e a noastra, a tuturor.

Oaea  •  31 august 2014, 1:09

Buna seara domnule Tolontan,

Efectiv nu se va intampla nimic deosebit cu Steaua cat timp o scaldati in articole despre temirice. Mai nou l-ati descoperit pe Paul Papp si e un fel de competitie intre subalternii dumneavoastra in a-l preaslavi pe acest jucator de nationala despre care nu scriati o stire o data la doua luni cand era in Italia(unde nu era titular incontestabil dar juca) sau la Astra. Bag mana in foc ca in fiecare zi vor fi minim 5 articole care ii vor fi dedicate, cum ar fi : ce ii placea sa manance in juniorat, interviu cu primul lui antrenor de la copii, picanterii despre fratii lui etc. Cum se face domnule Tolontan ca despre Dragos Grigore, care a facut al 3-lea meci aprope perfect la Toulouse, nu apare inca nicun rand, iar cel mai probabil vor aparea doua-trei vorbe maine dupa-amiaza sau luni ? Daca intra Chiriches un minut pe final de meci, nu pun pariu, chiar ar fi fost cap de afis. O seara mirifica va urez si dumneavoastra si subalternilor dumneavoastra.

niky  •  31 august 2014, 11:43

dupa 2 campionate castigate ,sunt ingrijorat ca o sa terminam pe loc retrogradabil.Meciul cu astra si petrolu va arata un dezastru pentru steaua.
Cred ca ne vom bate cu viitoru in subsolul clasamentului .

Osim  •  1 septembrie 2014, 16:31

Cat va avea numele legat de Beecali cu Steaua nu va fi ceva bun !

nausea  •  1 septembrie 2014, 19:24

„Ce se va întîmpla cu Petrolul” ..de ce nu se scrie un articol si cu aceasta intrebare? Petrolul o echipa mai veche,de traditie? Poate sunt >50% stelisti (aicea e o discutie, ca e diferenta dintre suporter vs spectator, steaua are spectatori multi, nu suporteri, asta fiind efectul medierii excesive), dar pentru restul, nu meritam si noi o farama din talentul dumneavoastra gazetaresc?

valentin_78  •  1 septembrie 2014, 20:02

Referitor la articolul „Lupi dementi”
Dement este autorul articolului care isi permite sa puna un asemenea titlu. Sa iti fie rusine gsp si dvs dl. Tolontan ca in calitate de sef al acestei publicatii ca poti publica asa ceva. Titlul este o rusine iar in interiorul articolului nu se vorbeste despre greselile de arbitraj toate in defavoarea Petrolului de ce nu scrie nimic ?! …

Andrei  •  1 septembrie 2014, 21:39

Daca vand in continuare jucatori, va ajunge o echipa foarte slaba. Vinzi scump, cumperi scump. Altfel nu faci performanta daca iei bani si nu bagi inapoi.

junior  •  2 septembrie 2014, 13:35

Interesant articol, dar nu cred ca lacurile au flux/reflux

fabregas  •  3 septembrie 2014, 17:56

Ma bucur de faptul ca ati abordat acest subiect. Din pacate adevarul a fost mult timp tinut sub tacere din varii motive: interese obscure, afaceri murdare, personaje tabu, etc. Doream de mult sa va adresez cateva ganduri pe care eventual sa le propuneti ca tema de dezbatere publica in scopul devoalarii adevarului despre situatia in care am ajuns. Ma refer concret la faptul ca recentul esec al Stelei este absolut normal in actiunea neintrerupta de implementare a unei strategii de canibalizare a Ligii I. Sa ma explic. Gigi Becali, de multi ani, a folosit Steaua ca platforma de lansare in politica si castig financiar, dincolo de orice semnificatie sportiva, apartenenta la valorile unui club sau simtamintele naturale ale suporterului de fotbal. Ani la rand a subminat Liga I cu largul concurs al lui Mitica Dragomir si altor infractori notorii (vezi fratii Paunescu, Hrebenciuc, s.a.) in sensul in care mai tot timpul Steaua a fost o selectioanta a primului esalon fotbalistic. prin cumpararea celor mai buni jucatori ai echipelor adverse impuscand mai multi iepuri deodata: slabirea adversarilor pana la disparitie, castigarea facila a unui campionat in decadere constanta si casticarea milioaneleor de la „masa bogatilor” din CL. Desigur ca si criza economica a pus umarul la acest dezastru. Asa s-au dus, rand pe rand, echipe de top precum Bacau, Pitesti,Craiova, Timisoara, Constanta,Urziceni, si mai recent urmand acelasi curs Vaslui, Constanta, Tg.Jiu, Brasov. Intr-un fotbal in care valorile autentice sunt tot mai putine, pericolul extinctiei fenomenului este iminent. Dovada reducerea drastica a numarului de echipe din Liga I la nivelul unor campionate nationale din tari de 3-4 milioane de locuitori. Strigatele suporterilor stelisti adresandu-se jucatorilor cu apelativul „mercenari” sunt doar efectul perceperii acestui adevar. Steaua a ramas o echipa fara stelisti asa incat un dinamovist sadea precum Moti, fara a fi avut vreodata o valoare de top, a reusit sa le „fure” tot: bani, glorie si, mai mult, un viitor plin de optimism. Hegemonia Stelei a incetat inainte de a incepe. Regulile jocului financiar si a modului cum se fac transferurile de fotbalisti trebuie rescrise. In curand nu vom mai avea de unde selecta pentru echipele nationale daca nu vom scapa de rechinul Ligii I.”Canibalul” Steaua a murit la Sofia. Majoritatea echipelor sunt la limita de supravietuire, fara a avea resursele de crestere a noilor generatii de fotbalisti si implicit de a constitui un rezervor pentru echipele nationale la toate nivelurile. Ma tem ca actualul presedinte Burleanu este departe de a fi mana forte care sa impuna alte reguli acestei rulete rusesti. Ce urmeaza oare? probabil ca o reforma autentica ar implica si suporterii in procesele decizionale din fotbalul romanesc. Daca nu cumva ne convine ca unii sunt fericiti sa vada Steaua in CL in fiecare an, fie si pe ultimul loc al acestei competitii, iar pe ocnasul patron umflandu-si buzunarele largite de cat pamant a furat.

Cristi  •  4 septembrie 2014, 10:48

Culegem roadele somnului adanc in care am acceptat sa vegetam in ultimii ani. Fotbalul romanesc a ajuns intre timp un generator de produse expirate, necautate pe piata libera. E uimitor ca inca reusim sa pacalim cluburi aparent serioase din strainatate, cu jucatori a caror principala calitate e autosuficienta.

Fratelo  •  7 septembrie 2014, 18:04

Financiar vorbind cu sigurantă calificarea in UCL ar fi fost foarte benefică,dar cum rămâne cu celalalte lucruri?
Aşa măcar, în UEFA au sanse mari să se bată de la egal la egal cu aproape orice altă participanta şi cu puţin noroc să tindă către ultimele faze ale competitiei.

In other words, lumea i-a ţinut minte pentru ce au făcut acum câţiva ani cu Sevilla in UEFA decat pentru milioanele de E strânse din calificare+egaluri in UCL în restul anilor.

Fratelo OUT.

Comentează