Ce vom cîștiga din organizarea CE? Încrederea că putem face împreună ceva!

În bani, nu vom dobîndi mai nimic ca organizatori a patru meciuri la Campionatul European de fotbal din 2020. Vom cheltui masiv din bugetul național, mult mai mult decît vor încasa hotelurile și berăriile din Centrul Vechi.

sâmbătă, 20 septembrie 2014, 9:00

În bani, nu vom dobîndi mai nimic ca organizatori a patru meciuri la Campionatul European de fotbal din 2020. Vom cheltui masiv din bugetul național, mult mai mult decît vor încasa hotelurile și berăriile din Centrul Vechi.

Se va fura probabil la investiții, poate nu la fel ca pînă acum, dar se va construi evident scump, că așa facem noi mereu.

UEFA ne va oferi cîteva milioane de euro, noi vom fi obligați să investim, poate dă Dumnezeu și o facem eficient!, cîteva miliarde de euro din banii cetățenilor.

Însă măcar va rămîne ceva: condițiile UEFA sînt să construim metrou de la aeroportul “Otopeni” pînă în centrul orașului și să avem autostradă București – Budapesta, dar nu așa se pune problema.

Cel mai mare cîștig va fi altul. Un cîștig imaterial. 

O spun ca jurnalist care a asistat la 5 ediții ale Jocurilor Olimpice. Nu folosesc asta ca pe un argument de autoritate, ci ca să împărtășesc ceea ce am aflat, ceea ce am văzut cu ochii mei, ceea ce am citit, ceea ce am simțit.

Nici o națiune nu e atît de puternică încît să nu aibă nevoie de autoconfirmare. În 2012, pe o scenă în Hyde Park, primarul Londrei striga: “Putem să facem asta!”. În fața sa, o mulțime înfiorată cînta la gîndul că Olimpiada va începe la ei acasă. Pînă și pentru britanici, Jocurile au însemnat o reîmprospătare a încrederii.

Nimic nu e mai important decît încrederea. Mai ales în cazul unei națiuni divizate pînă la epuizare, ca în cazul nostru.

Nu vedeți? Nici măcar nu mai avem energia să ne bucurăm azi pentru că am primit dreptul de a organiza ”Europenele”! Vom găzdui pentru prima oară în istorie fie și un fragment de Campionat European și ni se pare că trăim o zi oarecare. Sîntem narcotizați.

Nu ne bucurăm pentru că avem senzația că această veste nu ne privește și nu ne aparține. Dar nu e așa!

Dincolo de pericolul costurilor, dincolo de vampirii politici care vor încerca să ia credit din eveniment, dincolo de toate, cu fiecare anotimp cu care ne vom apropia de CE 2020 ne vom simți ceva mai uniți și mai responsabili pentru că avem o treabă de făcut împreună.

Sentimentul că nu sîntem o populație întîmplătoare, ci o comunitate care să simțim, laolaltă, generozitatea și bucuria, acesta va fi cîștigul zilei de 19 septembrie 2014. Fără să știm, azi ne-am trezit divizați și ne-am culcat solidari.

N-o simțim încă, dar sîntem oameni, nu fiare, și nu ne vom abate de la ce s-a întîmplat de atîtea ori pe planeta aceasta. Puși în fața încercării de a face ceva cum nu s-a mai văzut, sfera albastră a încrederii a început să se rostogolească nevăzută în sufletele noastre.


Comentarii (33)Adaugă comentariu

Razvan  •  20 septembrie 2014, 9:27

Este posibil sa avem ceva de castigat si dintr-o expunere mai atenta si mai sustinuta a Romaniei in media. Sper ca pana atunci sa fie suficiente motive pentru un ton pozitiv. Nu putem trai la nesfarsit din frumusetea satelor din Ardeal, farmecul Bucovinei sau alte exemple similare, in care mai mult a fost natura darnica decat am fost noi harnici.

SI poate, poate printr-o mare minune, o sa vedem si un aeroport la Brasov pana atunci. Este o rusine ce se intampla cu acest proiect. In alte orase se gasesc bani de bagat, si scos, in/din stadioane, la Brasov nu se gasesc cateva zeci de milioane pentru a termina un aeroport.

Un aeroport sabotat constant de toate guvernele de pana acum si inclusiv de cei doi actori principali ai zilelor noastre, ponta si basescu.

Mihai  •  20 septembrie 2014, 9:34

Cataline, daca va exista numai o singura companie pur romaneasca care sa se ocupe de realizarea infrastructurii as fi de acord cu tine si ti-as impartasi entuziasmul. Numai ca, stii foarte bine, vor castiga contractele tot companii europene, asa zisa solidarizare va fi cu buzunarele celor de la UEFA si din UE. Asa ca de ce ne-am bucura? Ca ramane ceva de pe urma acestui eveniment? Ce ramane? O taxa la autostrada? Niste redevente ceva?

yos  •  20 septembrie 2014, 9:39

eu chiar m-am bucurat, la aflarea vestii am sunat toti prietenii care ii stiam cat de cat conectati la stire. e ceva unic pentru noi si foarte fumos. ps: pe langa autostrazi poate se va face si o linie de tren (macar) de mare viteza care sa ne lege de budapesta(inclusiv de restul europei de vest).

Mihai  •  20 septembrie 2014, 9:54

Ieri te-am criticat insa azi ai redevenit tolontan pe care-l stiam..excelent scris,felicitari..

bradudan  •  20 septembrie 2014, 10:01

Bravo Tolo… un articol excelent despre dezbinarea noastra care este cauza intregului si singurului mare RAU din istoria noastra.

Un articol excelent despre dezbinare si speranta! Sincere felicitari pentru abordare…

ramon  •  20 septembrie 2014, 10:08

este un trend vândut in presă, prin care ne dăm pe lângă cei mari, in speranța că o vom duce mai bine. Cu siguranță vi s-au povestit multe, știți cum se fac afacerile. Ceea ce noi vom propaga in lumea largă este spiritul de inșelăciune, de a fura și da șpagă. Veți urla despre înșelătoriile care vor fi preluate de media mondială, dar vor învăța și alții. Vă bucurați, deja, că ni se impun vreo 4 km de metrou în plus, de o autostradă la care se fură zilnic, din bugetul țării, din taxele plătite de toți. Ce-o fi bine, să organizăm 4 meciuri, într-o competiție în reorganizare, sau să avem de unde fura, ca și până acum ? Credeți că Anglia, Franța sau Germania sunt mai dezvoltate pentru că au organizat competiții europene ? Nicidecum. Ei au știut să-și dezvolte economia. De ce vrem noi să facem autostrăzi ? Nicidecum să arătăm mai dezvoltați ci pentru că la astfel de lucrări se fură mult mai mult decât dacă produci 1000 Loganuri. Românul a ajuns să creadă că este un nevolnic, într-o țară care nu este in stare decât de măgării, asta se propagă de 20 de ani.

george  •  20 septembrie 2014, 10:20

La cat de bine functioneaza DNA, n-ar trebui sa mai ramanem foarte multi pana atunci , e o gluma proasta Cataline, stiu, dar divizarea asta de care vorbesti si faptul ca nu stim sa ne bucuram de o astfel de veste de la ultimii 10 ani astia a venit, pe care i-ai considerat tu si altii pasi inainte pt societate..

bluelion71  •  20 septembrie 2014, 10:29

Hai să-ţi spun eu de ce suntem narcotizaţi.

Fiindcă suntem de 25 de ani aceiaşi robi ai sistemului sub care au fost părinţii noştri vreme de 50 de ani. Cine crede altfel e un biet naiv.

Fiindcă copiii şefilor noştri au toate şansele să devină şefii copiilor noştri. Cu toate consecinţele de rigoare.

Fiindcă înainte, cu toate belelele astea, aveam un fotbal care să ne bucure. Aveam echipe care măturau pe jos cu nume ca Anderlecht, Kaiserslautern sau Leeds United (când am mai bătut noi o echipă britanică şi acasă şi în deplasare?). Acum ce avem? Marea echipă de fotbal Concordia Chiajna.

Ce ne trebuie să ieşim din narcotizare? O schimbare de sistem. Dar de data asta pe bune, nu cacealmaua sîngeroasă de acum 25 de ani. Sau, vorba bancului, să declarăm război americanilor şi să ne predăm.

lord belial  •  20 septembrie 2014, 10:59

bla bla bla
cetateanul, electoratul, platitorul de taxe si impozite – nimeni nu va cistiga nimic de pe urma marilor meciuri mici de la euro
doar primariile si guvernele
am vazut la gala bute cum se organizeaza la noi evenimentele astea, nu?
pretext pt statul roman si investitorii lui privati sa fure
cam aia e cu meciurile astea la euro

lord belial  •  20 septembrie 2014, 11:03

mai lasa-ma cu heirupismul asta care ne va uni pe noi, romanii, ca degetele intr-un pumn, vorba lui iliescu. nu vezi ca nici la meciurile nationalei lui piturca nu ne mai uitam? daca nu am mai avea steaua, nici nu ar mai exista fotbal romanesc. sau viitorul lui hagi.
de ce sa platim noi miliarde pt stadioane si sosele, cind zilele astea sint evacuati in strada tigani fara sa li se puna locuinte sociale la dispozitie, zilele astea cind copiii merg la scoala fara rechizite.

o sa se dea nitel cu matura, cum s-a facut la atleti – bilbao, o sa ni se umplr orasul de turisti straini care se vor napusti in centrul vechi dupa bautura si fete usoare.
BLEAH, bai, tolontane, un mare bleah meciurile astea

Ramon  •  20 septembrie 2014, 11:04

PS in 1962 Romania a organizat turneul final de juniori UEFA, in 1998 a organizat turneul final al CE de tineret și condițiile oferite nu au fost rele. Sigur că putem organiza o competiție europeană, important este să se vrea, să nu se aștepte șpăgile aferente, altfel firmele trag de timp. S-a spus de multe ori că Bechtel a construit autostrăzi in alte țări. Ceea ce nu s-a spus este că la noi au bătut pasul pe loc probabil din cauza piedicilor care li s-au pus, interdicții sau plăți întârziate. Dacă veți da la o parte aprobăriel birocratice și se vor plăti prețurile stabilite putem avea tot ce dorim, important este ca statul să plătească la timp, fără înșelătorii.

larkins  •  20 septembrie 2014, 11:10

eu unul stau linistit…in maxim 3 ani ne vom retrage.nu s-a construit o autostrada in 24 de ani,chiar crezi ca o vom face in 5?la fel si cu metroul….de mai traia nea Nicu vreo 10 -15 ani aveam Bucurestiul taiat in doua de Dunare,autostrazi mai mult de una…etc..etc….

o sa ne termine mikey mouse(ponta) definitiv…

amin

Nic  •  20 septembrie 2014, 11:28

De ce ne-am bucura? Sunt necesare lucrări de infrastructură pe care nu suntem în stare să le facem. Tot ce am reușit este să obținem o nouă oportunitate de a ne face de cacao.

George  •  20 septembrie 2014, 11:34

Catalin, iti inteleg oarecum entuziasmul, nu il si impartasesc.Nu stiu ce putem face noi impreuna ca natie din moment ce primul gind al oricarei autoritati este cum sa ia o felie din tortul cel mare si cum sa mai minta pe la toate televiziunile descriind efortul lor extraordinar…
Cred ca singura veste buna este ca suntem OBLIGATI sa terminam ceva pina atunci.

rozu  •  20 septembrie 2014, 11:50

Tare ma tem ca acele zile sa nu semene cu ce s’a intamplat in Brazilia, acum 2-3 luni… Ma ingrozesc la gandul, imaginea Romaniei din acele timpuri viitoare!

Marius  •  20 septembrie 2014, 12:04

Într-o țară cu salariul minim de 200 de euro și asta dacă ai norocul să ai un loc de muncă, e cam greu să te mai bucuri de chestii d-astea… nu credeți?

Fanescu  •  20 septembrie 2014, 12:22

Un contraargument la ce spune Tolo este tara vecina, Ucraina. Aceasta a organizat si Eurovision si Euro 2012 (impreuna cu Polonia). Nu numai ca nu s-a intarit ca natiune dar s-au divizat si mai mult fara sperante de a mai deveni un stat unitar

Dan  •  20 septembrie 2014, 12:44

Daca se face linia de metrou aeroport-spre oras ,mor „rechinii” taximetristi…de la aeroport ,nu va fi un castig pentru cetatenii din Romania doar pt.unii comercianti din centrul Bucurestiului (terase) si din preajma stadionului.
Se va castiga ceva la capitolul imagine,mai imbunatatim „rating”-ul negativ al acestei tari,daca fanii altor tari care vin aici vor petrece frumos si bine…in rest ,politicienii rechini ai acestei tari isi vor trage spuma din aceste investitii,ca si pana acum,ai dreptate la ce ai scris in articol…asta e,nimic pt cetateni,bunastarea cetatenilor in Romania este un lucru interzis,altii nazuiesc spre fericire,noi nazuim catre mai mult stres,depresie (in crestere,in Romania de azi)si viitor sumbru…natie stresata rau

reformistul  •  20 septembrie 2014, 12:48

Se vor incasa o gramada de bani iar daca stim sa ne punem in evidenta valorile, turistii vor reveni cu prima ocazie. Nimic nu este mai de efect ca o astfel de publicitate.

Bogdan EUGEN  •  20 septembrie 2014, 14:31

Nu vom castiga mai nimic.Ceea ce s-a „resimtit” ca „soc” dupa infrangerea categorica a Braziliei a fost saracia lucie, nivelul de trai scazut, CA SI IN ROMANIA!!!!!!!

pepene  •  20 septembrie 2014, 17:07

Tolo, ai deraiat rau cu articolul asta.

Cătălin Tolontan  •  20 septembrie 2014, 20:34

21, pepene: da, stiu ca asa pare. Mai vorbim in mai 2020

lord belial  •  20 septembrie 2014, 21:07

ba nu, tolontane, chiar ai deraiat rau de tot. previziunuile politice si anticipatia trendurilor societale chiar nu sint domeniul tau de expertiza. tu nu esti nici sociolog, nici antroplog, esti doar un gazetar. care, cu articolul asta, chiar a vorbit niste prostii. si nici nu ma intereseaza sa imi apara articolul, vreau doar tu sa stii ca eu cred ca vorbesti foarte multe prostii in articolul asta.

sau crezi ca vibratia nationalista se face cu sport si cu fotbal, cu piine si circ si simona halep? habar n-ai cum se invirte lumea in romania, esti pierdut printre feed-uri de presa si editoriale scrise in jumatate de ora.

nu ma intereseaza initiativa ca romania sa gazduiasca jocuri la euro

CH  •  20 septembrie 2014, 23:01

Catalin..offtopic…iti doresc succes cu ‘gala Bute’, vreau insa sa te intreb daca te intereseaza si subiectul „gala Ponta’…Eu zic ca s-au bagat ceva bani acolo si sunt curios de unde au venit.

euro 2060  •  20 septembrie 2014, 23:24

Mda…ce sa zic.. o sa se incerce tot felul de reabilitari .. constructii … de ochii lumi .. 4 meciuri la euro…bani aruncati si spalati doar este euro :)) .nationala o sa se califice la un turneu final in 2060 …
dar cel mai important dupa treaba asta oamenii care traiesc in romania au ceva de castigat ?
Treziti-va oameni buni !!!!

anand  •  20 septembrie 2014, 23:29

nu merita efortul financiar, este o risipa. pentru 100.000 de vizitatori, marea majoritate doar pentru meci si eventual pentru 2 beri si ca sa apara la tv prin Europa ca e transmisie din Bucharest…
iar metrou pana la Otopeni – 20 de km in 5,5 ani de la 0, este o gluma trista. poate vom avea autostrada pana la granita dar nici asta nu e sigur. doar prin Predeal-Brasov-Sibiu deoarece prin Valea Oltului ar dura mai mult de 5 ani.
de ce nu CM sau CE de handbal in sala cea noua? sau vreun turneu de 2 mil E de tenis care ar fi foarte vizibil. maratonul ajuta si creaza o emulatie frumoasa in societate.

ramon  •  21 septembrie 2014, 8:55

Razvan: ce are una cu alta ? Peisaje frumoase sunt si in alte tari, doar niste ziaristi platiti se pot lauda cu bisericutele din Moldova. O tara de 20 mln oameni nu poate trai doar din cativa turisti, fie ei si mii. Intr-o tara a inselaciunii generalizate, vezi si doctorate copiate din alte carti, numai pentru a obtine un spor la salariu de 25 % (oferit candva doctorilor), mii de alte smecherii in toate contractele, şpăgi date pentru diverse aprobări, o populaţie nevoită să trăiască sub 1000 lei pe lună în timp ce alţii câştigă o casă la fiecare contract falsificat. Ar trebui să vorbiţi cu câţiva constructori să vedeţi cum trebuie să dea şpagă, legalizată sau nu. 4 meciuri jucate la Bucxureşti nu justifică construcţia a vreo 500 km de autostradă, niciun jucător nu va face 8 sau 14 ore cu maşina până la Budapest. Vom fi in 2020 şi transportul va fi cu avionul. In 1978+90 s-au făcut vreo 3o staţii de metrou şi în următorii 25 de ani doar reo 2. Atunci s-a putut, acum este cineva interesat de vreo 4 km in plus până la aeroport ? Nu de câţiva taximetrişti sinnmguri se va împiedica viitorul preşedinte ci de banii care trebuie să se întoarcă la partid. 4 meciuri într-un turneu final de 52 meciuri nu-i mare lucru. Şi după ce M Sandu a derulat discuţiile, de bucurat o face Burleanu, no-nameul de la FRF / ati auzit de vreun sprijin pentru juniori, de vreo realizare,in tim pe s-au mai desfiintat inca 3 echipe foste in liga I ?

Cătălin Tolontan  •  21 septembrie 2014, 9:33

23 lord belial: cum spuneam si mai sus, o sa mai discutam pe masura ce se apropie CE. Vei vedea ca se vor face lucruri pentru care altfel nu ne mobilizam. Dar inteleg ce spui, si scepticismul face parte din regula acestui joc.

Ce vom câștiga din organizarea CE? | România curată  •  21 septembrie 2014, 9:53

[…] Citește continuarea pe Tolo.ro. […]

George  •  21 septembrie 2014, 16:02

@Catalin , articolul tau este superb si foarte realist, din pacate cade pe urechi surde, aceeasi care te critica acum sunt din categoria celor care au fost aseara pe stadionul national, si care se uita seara de seara la Antena 3 unde li se spune ca ce vine din UE si America e corupt si nu e bun, e bun ce vina din Rusia si China, si ca DNA face politie politica ca trimite infractorii unde le e locul.

Suntem un popor slab Catalin, atatia ani de comunism am fost invatati sa facem ce ni se spune, noi nu suntem invatati sa ne conducem singuri, tre sa vina altii sa ne civilizeze si sa ne arate cum sa traim.

Cand ajungem in fruntea bucatelor , primul gand este cum sa le furam, nu cum sa le facem profitabile sa beneficieze si copii nostri de ele. Eu am o firma de constructii in afara si pot spune ca cei mai slab pregatiti vin romanii, cu o mentalitate foarte precara care se incadreaza foarte greu, polonezii sunt profesionisti cu 2 clase
peste noi, pina si albanezii un ultimii 2-3 ani au venit puternic din spate.

Inca ne gandim la cum sa furam mai mult decat cum sa muncim, iar din 2012 decand a inceput era PSD situatia devine si mai cronica. Suntem un popor usor influentabil Catalin si peste 10 ani vom fi si mai slabi, vezi ce s-a intamplat aseara pe Arena nationala si o sa vezi ca am dreptate.

Citesc articolele tale, iti impartasesc punctele de vedere, tine-o tot asa, e datoria voastra sa ramaneti pe pozitii.

john70  •  22 septembrie 2014, 3:13

Si strainii vor constata ca pot fi buzunariti si la Bucuresti precum o fac la Paris/Londra/Barcelona.
Miliarde? Foarte bine! Asta inseamna ca pana atunci toate probleme importante vor fi fost rezolvate: scolile vor fi renovate, spitalele curatate si echipate modern, bugetul Armatei va fi corespunzator cu apropierea Rusiei (pana in 2020 Rusia ar putea fi pe Prut).
Uite ce bine le-a prins ucrainienilor organizarea Euro acum 2 ani! Acum pe Donbass Arena se desfasoara probe de aruncare a grenadei si de tir cu racheta.
Tarile din Europa de Est trebuia sa anunte ca boicoteaza Euro 2020 daca Rusia va gazdui vreun meci. Ce sa mai vorbim de World Cup 2018. In schimb, imbecilii se bucura de niste frimituri aruncate de UEFA pentru care, culmea, vor plati miliarde.
Arena Nationala? Oamenii lui Oprescu care o administreaza n-au fost inca in stare sa rezolve problema gazonului, care e cel mai mizerabil din Europa.

Ramon  •  22 septembrie 2014, 8:02

@ George: prin 1860 se estima că România era cu 150 de ani în urma vestului European, instituțiile de acolo se înființaseră de mult. Toată activitatea de acolo necesită experiență, nu se învață la școală. Încă din acei ani se considera că noi trebuie să învățăm de la occidentali. Asta, normal, costă bani și timp. Cineva care a călătorit în România în 1992 îmi spunea că Rom arată ca Olanda în urmă cu 20 de ani.
Șmecheria românului îl ajută să obțină mai mult, nu să stea la 150-200 E pe lună, cât i se oferă. Unui medic îi trebuiesc cel puțin 10 ani de învățîtură, pe lâmgă cei 12 ani obligatorii. Cum să muncească cu 300 E pe lună ?
Românul de rând nu are niciun spirit de organizare, dar nu numai comunismul e de vină. Și în 1938 eram ultimii din UE. Nimeni nu-ți garantează azi un trai civilizat și peste 10 ani, așa că trebuie să faci bani cât poți. De-a lungul celor 45 de ani, românii nu au putut organiza nicio formă de rezistență, au fost doar câțiva supărați pe conducătorul suprem, nicio alternativă inteligentă. Cei care au urmat au provenit tot din sistem, fără să aibe o altă concepție de ansamblu (nici Roman, nici Ceorbea sau R Vasile).
Este logic că și cei care pleacă afară sunt tot nepregătiți, pentru că neorganizat vin cei care dau din colț în colț. Dacă reușești să capeți experiență aici, nu vei pleca, te mulțumești cu cei ai (nivelul maistrului de acum 20-40 ani). Cineva spunea: când am plecat, v-am lăsat săraci și proști. Acum vă găsesc și mai săraci și mai proști. Remarca era din anii 1950, după 1990 cred că este cam la fel.
Occidentul oferă o structură care funcționează, la un nivel de consum superior. Noi nu o putem atinge în ansamblu, poate peste 20 ani, atunci când ei vor fi mai avansați.
Să sperăm că de la anul măcar gunoiul m o r a l trâmbițat peste tot va fi c u r ă ț a t.

De citit azi – 22 septembrie 2014 – DragosU.ro  •  22 septembrie 2014, 8:56

[…] EDITORIAL Ce vom cîștiga din organizarea CE? […]

Comentează