Liberalul Iohannis și spionul britanic. Cînd Udrea are dreptate

UPDATE: Klaus Iohannis revine și spune pentru Mediafax că ceea ce a spus el a fost interpretat greșit și că s-a referit la agenți acoperiți în general și nu la cei din politică și din presă. În fine, ce să spună? Oricum, nu că l-a interpretat cineva greșit. În privința declarației despre politicieni a realizat imediat că a gafat. Dar în legătură cu presa, a mai fost întrebat încă o dată , tot acolo, la Adevărul, și a zis la fel.

luni, 29 septembrie 2014, 5:15

UPDATE: Klaus Iohannis revine și spune pentru Mediafax că ceea ce a spus el a fost interpretat greșit și că s-a referit la agenți acoperiți în general și nu la cei din politică și din presă. În fine, ce să spună? Oricum, nu că l-a interpretat cineva greșit. În privința declarației despre politicieni a realizat imediat că a gafat. Dar în legătură cu presa, a mai fost întrebat încă o dată , tot acolo, la Adevărul, și a zis la fel.

Invitat astăzi la ”Adevărul live”, Klaus Iohannis n-a avut nici o obiecție la infiltrarea agenților acoperiți în politică și în presă.  ”Credeți că e normal?”, a sunat întrebare. ”Da, eu cred că face parte din activitatea serviciilor și nu cred că este vreo problemă!”, a spus Iohannis. Răspunsul în clar îl vedeți pe interviul video la minutul 19:00. Argumentul lui? ”În servicii avem profesionişti foarte buni, dar nu trebuie să le spunem noi cum să-şi facă treaba”. Gândul a remarcat imediat subiectul.

Iohannis are o atitudine care, ca ziarist și ca cetățean, mă uluiește. Dacă nu societatea, atunci cine să-i supravegheze pe cei din servicii?!

Hai să punem lucrurile într-o formă simplificată. Printr-o convenție, noi i-am angajat pe cei din servicii ca să intre în posesia unor secrete deranjante și uneori primejdioase, dar necesare ca să protejeze siguranța națională și, în ultimă instanță, siguranța cetățeanului. Cînd am făcut asta, i-am numit păstrătorii secretelor, nu decidenții sociali! Ca să nu devieze de la misiunea legală, îi controlăm prin Parlament.

Controlul autorităților de către cetățeni, inclusiv controlul serviciilor secrete, nu e simptomul neîncrederii, ci condiția încrederii. Pornim de la buna lor credință, sigur că da, că altfel n-ar fi acolo, dar le-am numit un termostat civil.

Tocmai asta e ideea: serviciile manipulează misterele în anumite condiții clar prevăzute de lege, care le limitează puterea ca să nu se ajungă la disproporții nedemocratice. Tot jocul ”control public – lume secretă” e gîndit în spiritul unei societăți deschise care acceptă că e nevoie de profesioniști în gestionarea secretelor ei. Acest spirit este încălcat în situația în care serviciile își camuflează oamenii în presă.

Dacă vom compara replica lui Iohannis cu un episod de săptămîna trecută, obținem un efect interesant.

Cînd, tot la Adevărul live, Elena Udrea a primit aceeași întrebare, ea a avut o atitudine corectă. S-a opus ideii de ofițeri acoperiți în presă, explicîndu-i și moderatorului Dan Marinescu de ce. Un jurnalist acoperit poate primi indicații, poate invita pe cineva la TV sau poate face lucruri care i se cer a spus Udrea, dînd exemplul lui Robert Turcescu.

Imediat, nu găsiți asta în transcriere, dar există momentul în forma video a interviului, La minutul 18:00, Dan Marinescu a ripostat că uneori poate că e bine ca redacțiile să aibă filtrul unui ofițer acoperit ca să nu publice chestiuni greșite, pe tema siguranței naționale, de pildă. „Ca să nu afectăm prin dezvăluirile noastre interesul național”, a zis redactorul-șef de la Adevărul.
Udrea a ezitat o clipă, ieșind probabil din sfaturile consultanților, și a zis că dacă lucrurile se pun așa asta e partea pozitivă. Însă a revenit, consecventă, la ideea că nu e de acord cu ofițerii acoperiți din media.”Trebuie stabilite reguli şi una ar fi aceasta: să nu existe ofiţeri acoperiţi în presă”, a conchis Elena Udrea.

Nu există parte pozitivă a infiltrării serviciilor în presă! Iar momentul este antologic din perspectiva argumentației lui Dan Marinescu, în esență aceeași cu a lui Iohannis.

Redactorul șef al Adevărului este un ziarist cu vechime și echilibru, în interviurile sale scoate chestiuni net interesante de la candidați, dar logica propusă de el este uluitoare! Așadar, Iohannis spune că nu trebuie să ne apucăm noi să cenzurăm serviciile, iar un ziarist consideră că e bine ca ele să ne cenzureze invizibil, că o fac pentru binele nostru vasăzică.

Cînd candidatul principal al opoziției și speranța ca PSD să nu ia tot potul face o astfel de declarație te ia cu amețeală.

De cînd a explodat subiectul Turcescu, Răzvan Cornețeanu îl ține cald pe reportervirtual cu insistență de cîine de luptă. Se vede treaba că, dacă un fost șef de mari trusturi de presă face asta, are amintirile, exemplele și informațiile sale. Iar episodul Iohannis de azi arată că, de fapt, dezbaterea nu e nici pe departe încheiată.

Într-un discurs din 2010, unul dintre șefii serviciilor secrete din Insulă spunea că e vital pentru organizația sa nu doar să acționeze legal, ”ci și să-i convingem pe oameni că acționăm legal, etic și în interesul lor”. Un spion britanic e mai convins de nevoia unei societăți deschise decît candidatul opoziției democratice din România. Asta-i diferența.


Comentarii (42)Adaugă comentariu

articol la comanda  •  29 septembrie 2014, 17:43

nu ma astept sa fie publicat comentariul dar acest articpl miroase urat a comanda de partid …
parca tu scriai despre mitica jiji … si inca vreo 2 scursuri din lumea ta mica si fara orizonturi .
.
sa vezi „distractie” pe capul vostru … daca pierde PSD-ul alegerile .
sa nu uitam pentru cine lucrezi …………

© parte a INTACT MEDIA GROUP

.
ps. Tic-Tac Tic-Tac se apropie alegerile

Cătălin Tolontan  •  29 septembrie 2014, 17:45

1, articol la comanda: m-ati prins, practic e scris la comanda elenei udrea

Unu-2  •  29 septembrie 2014, 17:50

Daca Iohannis ar spune ceva impotriva serviciilor ar avea imediat o mare problema, ca doar acestea nu dorm si stau cu miinile incrucisate. Udrea poate spune ce vrea ca nu are sanse oricum. Treaba e mai complicata un pic decit ce declara unii la un interviu in presa.
Ca ar trebui un control civil al serviciilor sint de acord, insa cine in Romania de astazi li se mai poate opune? Poate cel de sus. Pt. a schimba ceva trebuie tone de pasi mici, nu o picatura intr-un pahar, si cine sa le faca sustinut si permanent? Societatea civila adormita si urmarita? Omul de pe strada?

adi  •  29 septembrie 2014, 17:52

Daca nici Klaus nu e bun, atunci cine? Baronii rosii ? Sa fim seriosi.Ptr oamenii normali din Romania Klaus e singura,repet SINGURA optiune.Restul sunt doar candidati ptr profitori ,interese mafiote si pomanagii.Daca Romania nu era in UE ,acuma am fi riscat sa ne alipim aliantei Rusia-Belarus- Noua Rusie daca iese marioneta Ponta.

un om  •  29 septembrie 2014, 17:52

dar cine este „omul negru” in povestea asta ?
.
ziaristii cei drepti care se vand servicilor sau servicile care „produc” ziaristi ?
UPS….. parca vina este impartita

edis  •  29 septembrie 2014, 17:54

cum ramane cu Gala Bute? :)) acum o iei pe madam Udrea in brate ? Daca o alegem, cred ca am fi cel mai penibil popor.

Dragos C.  •  29 septembrie 2014, 17:55

Concluzia ar fi una singura: Johannis nu este strain de serviciile secrete!… Altfel este aiuritor sa spui o asemenea enormitate in calitate de candidat la Sef al unui stat din UE!!! Sau, nu stie ce vorbeste, ceea ce este mult mai grav, inseamna ca este ignorant! Sincer nu il cred ignorant pe Johannis! Atunci? EVRIKA!

007  •  29 septembrie 2014, 18:07

Si care este diferenta intre Turcescu si orice ”jurnalist” de la Antena 3?

Cătălin Tolontan  •  29 septembrie 2014, 18:17

6, edis: gala bute merge inainte, dar ce legatura are asta cu faptul ca Udrea a spus un lucru corect si ca l-am semnalat?!

Va propun sa facem diferenta dintre oameni si faptele lor si sa ne referim la fapte. Asa vom vedea mai clar ca exista idei bune si idei proaste, nu oameni superiori si oameni inferiori. Atita tot.

7, Dragos C: n-as trage concluzia asta. Replica lui Iohannis nu cred ca certifica apartenenta la un serviciu, ci, mai degraba, la un stil de gindire. Sincer nu stiu ce e mai nelinistitor 🙂

X si 0: dat-mi un mail,va rog, pe catalin.tolontan@gsp.ro

Dragos C.  •  29 septembrie 2014, 18:21

Vad aici niste comentarii incredibile! De aceea traim prost in Romania! Nu ne putem obisnui sa taxam iesirile in decor ale politicienilor! Oamenii reactioneaza la politica la fel ca la fotbal: nu conteaza ca Rapidul retrogradeaza, eu tot cu ea tin indiferent in ce divizie evolueaza! Fratilor, politica nu este fotbal! Cand un politician care te incanta sau pentru care ai votat si il simpatizezi o ia pe aratura, acesta trebuie imediat taxat! Nu se poate sa tin cu Johannis, cu Ponta sau cu Udrea indiferent ce ar face acestia!

Daca sunt simpatizant Johannis sau Ponta iar acesta iese in decor, il taxez rapid pentru ca de deciziile sale depinde viitorul meu si al familiei mele! La fotbal, daca Rapid retrogradeaza nu se schimba nimic in aceasta tara, nici in rau, nici in bine! Dar daca ratting-ul de tara este retrogradat din cauza unei decizii proaste a politicianului din frunte, atunci toata tara este afectata!

Cum puteti sa spuneti ca Johannis nu a gresit? Chiar daca tineti cu el si doriti sa il votati si sa fie Presedintele Romaniei! Doriti o tara condusa de Politia Politica a serviciilor???

Nu realizati ca acest lucru va afecteaz grav si pe voi? Din contra, daca tineti cu Johannis, taxati-l, aratati-i ca greseste si ca trebuie rapid sa isi reconsidere opiniile! Aceasta pentru a-l vota! In caz contrar va reorientati in privinta votului! Un parinte isi cearta copilul cand greseste grav, pentru a-l ajuta sa creasca corect, nu il mangaie pe cap, pentru ca altfel va creste un monstru!

Pentru numele lui Dumnezeu, Presedintele sau Primul Ministru, amandoi sunt doar ADMINISTRATORI ai tarii, nu propietarii ei!

Iar administratorul trebuie sa administreze asa cum ii cer cei ce l-au pus administrator! In caz contrar este schimbat rapid! Incetati sa ganditi politica ca niste microbisti! In politica nu merge cu sloganul „fie vreme buna, fie vreme rea, eu tin cu echipa mea!”

Nu! In politica tin cu cel care se dovedeste cel mai corect si mai bun administrator LA UN MOMENT DAT!

doina  •  29 septembrie 2014, 18:27

udrea nu are nevoie sa spuna altceva pt ca dupa parerea mea ea ESTE agent sri si spune ce da bine la public. dar daca unu’ din presa se duce si insista la sri ca el vrea sa fie agent, ce face sri? sint convinsa ca si in alte tari sint agenti in presa dar nu sint labili psihic…

ramon  •  29 septembrie 2014, 18:28

văd că îi luați partea lui Udrea. Chiar credeți că această doamnă are vreo șansă să fie președinte ? Acum vreo 7 ani Segolene Royal candida pentru președinția Franței, a fost aproape, dar a câștigat Sarkozi. De ce ? Simplu, pentru că nici femeile (majoritare bărbaților) nu vor o doamnă ca președinte. Peste 5 ani a candidat Hollande și a câștigat, apoi aflam că H și R au avut o relație cu 4 copii (treaba lor). Acum Hollande este ân cădere evidentă. Logica: dacă o femeie este concepută mai slab ca un bărbat și acesta este în cădere puternică, ce soartă are femeia ? Venind la noi, știți bine câte păreri împotrivă are Udrea, oare are tot atâția fani ? Este treaba lui nea Traian să o susțină, dar pentru turul 2 are doar șanse fantomatice, la fel Macovei, Brânză, Hunor, etc. Ei candidează doar ca să toace niște bani în disprețul populației și ca să avem mai multe oferte.
Apoi cu acoperiții, se pare că vreți să vă bateți cu fantomele, așa cum în 1990 vă băteați cu securiștii. Credeți că dacă țipați cât puteți, veți împiedica serviciul să inflitreze un ofițer, la nevoie ?

Infiltrarea este simplă, dacă omul este inteligent (și, probabil, există), iar patronul ziarului poate este chiar interesat să angajeze acest ofițer. Și atunci, cum puteți dvs să îl excludeți ? Dacă șeful dvs vă impune un jurnalist, pe care îl bînuiți, dar nu aveți probe (am înțeles că este secret), atunci cum credeți că nu-l veți avea în ceafă ?

Și până la urmă, avem nevoie de o țară mai curată moral, poate cu niște ofițeri infilrați va fi mai bine.

Și cum nu depinde de noi dacă scăpăm de Geoană, Băse, Nasty sau Felix, tot nu depinde de noi dacă veți avea câțiva ofițeri în redacție. Și dacă a fost și dacă nu, Turcescu rămâne cu emisiunile lui, a manipulat sau nu, nu mai contează.

Cătălin Tolontan  •  29 septembrie 2014, 18:34

12, ramon: nu ii iau partea lui udrea, sint de acord cu udrea cind cred ca punctul ei de vedere este cel normal. Acum e vorba de profesia mea si stiu exact despre ce vorbesc. Udrea are dreptate si Iohannis nu in aceasta chestiune.

A raspuns 10, Dragos C mai bine decit mine.

vali  •  29 septembrie 2014, 18:46

Domnule Tolontam, prefer un presedinte care mai spune si prostioare decit unul care minte, sa se si balbaie decit sa faca eforturi disperate pentru a parea perfect, sa il vad mai putin la TV decit toata ziua la Antene sau pe Facebook sa aiba un CV (in care arata fapte reale cum ar fi adimistratia unui oras)

M-AM SATURAT DE P A P A G A L I..SUNTEM CAMPIONI MONDIALI LA PAPAGALISM !

marius  •  29 septembrie 2014, 18:49

Nu neaparat la comanda Elenei Udrea dar se pare ca dezbinarea dreptei este totusi de folos cuiva. Accept ca este un blog personal dar influentarea opiniilor electorale in preajma alegerilor nu este nici etic si nici moral din partea unui profesionist care a perfomat si performeaza in presa sportiva scrisa. La emisiunea „Dupa 20 de ani” Tiriac a spus ca nu-si doreste prin optiunea lui sa influenteze niciun alegator la alegerile prezidentiale …cred ca si voi ca jurnalisti de presa sportiva puteti sa faceti acelasi lucru. Daca tot vorbim de englezi, probabil ca, in Marea Britanie un plagiator si-ar fi dat demisia din fruntea guvernului. La noi merge copy paste si la prezidentiale.

Alex  •  29 septembrie 2014, 18:55

Domnule Tolontan,
Titlul ales de dvs. este cel putin ciudat, daca nu tendentios! Cred ca si dvs. sunteti convins ca in institutiile importante a tarii exista ofiteri acoperiti ale serviciilor romane de informatii. Rolul lor principal este descoperirea ofiterilor acoperiti ai altor puteri (spioni). Presa (a patra putere in stat) nu ar trebui sa faca exceptie. Ofiterii acoperiti ai serviciilor romane de informatii ar putea demonta eventuala „intoxicare” a publicului cititor pe care l-a un moment dat o oarecare putere straina ar incerca-o! In cazul d-lui Turcescu lucrurile sunt simple: daca este ofiter acoperit al unei puteri straine este competenta tribunalui militar; in cazul ca este ofiter acoperit al serviciilor romane a facut o prostie! In caz ca minte va fi „sanctionat” de opinia publica! Privitor la eventuala canditatura la „prezidentiale” a unui ofiter acoperit cred ca nu este corect! Domnul Iohannis a facut o apreciere corecta referitor la ofiterii acoperiti, apreciere pe care dumneavoastra nu a-ti inteles-o sau … scrieti la comanda Elenei Udrea? (ca sa va citez).

Cătălin Tolontan  •  29 septembrie 2014, 19:02

16, alex: inteleg ce spuneti, dar nu sint de acord cu dvs. Ofiterii acoperiti nu au ce cauta in presa. Ei nici macar nu ajuta in nici un fel serviciile.

Ce s-a intimplat acum arata ce risc exista! Prin scandalul creat, s-a afectat imaginea si increderea cetateanului fata de niste profesionisti ai informatiei care lucreaza intr-adevar sub un risc enorm, real si nu sub reflectoarele televiziunilor.

oy  •  29 septembrie 2014, 19:10

Domnule Tolontan, mai scrieti si ceva despre sport sau doar „ce trebuie”?

George  •  29 septembrie 2014, 19:27

CTP, 10 Septembrie a.c.: „Ce anume face ilegal sau rău sau împotriva societății românești un ofițer acoperit? Poate face, dar nu prin simpla sa calitate de ofițer acoperit”.

CTP, 22 Septembrie a.c. :”Şi dacă [Turcescu] e ofiţer acoperit, ce? Simplul fapt că eşti ofiţer acoperit al unui serviciu de informaţii într-o ţară democratică a UE constituie ceva de rău? Că un delict nu constat în niciun caz”.

Va intreb, ce fel de gandire are dl Popescu? Antidemocratica? Antigazetaristica? Antinationala? Pro-totalitara?

Cred ca ar fi cazul sa vedem de big picture. Pretinzand ca un agent acoperit (paranteza: de vreme ce e acoperit se presupune ca nu se va afla niciodata) infiltrat in presa (cu precadere televziune, suntem in era cutiei negre) e, din start, un lucru nefirec, nenormal, antidemocratic, admitem implicit ca serviciile secrete sunt de rea-credinta si antidemocratice, actionand impotriva cetateanului. Dar daca nu e asa? Daca serviciile secrete sunt obligate sa afle de eventualele manipulari la care este suspusa populatia, prin tv? Si cine le practica? Cu ce scop? Daca se vrea schimbarea puterii politice pentru ca nu serveste interesele anumitor grupari? Daca se vrea o altfel de pozitionare in externe a Romaniei? Daca, daca, daca…?

Ar fi o greseala sa subestimati influenta tv-ului in secolul in care traiam, dar dvs. o puteti face. Serviciile secrete – nu!

Revenind la Iohannis – e amuzant sa te gandesti (si poate o face si el) ca s-ar putea sa fie injurat de presa pentru aceste declaratii poate tocmai de ofiteri acoperiti! Si aici intervine, zic eu, problema. Daca exista ofiteri acoperiti in prima linie in presa este o problema, pentru ca peste serviciile secrete poate plana suspiciunea ca respectivii indeplinesc diferite ordine (sa injure un politician anume, sa insiuneze neadevaruri), ceea ce nu e normal nici pentru presa, nici pentru servicii secrete! In sensul asta, declaratia lui Iohannis ca „subiectul Turcescu e neimportant” e gresita. Este importanta, daca si doar daca afirmatiile lui Turcescu sunt veritiere si a fost ofiter acoperit. Pentru ca exista si varianta, lansata de Banciu, ca Turcescu sa fi fost santajat cu darea in vileaga a posibile sapgi sau alte infractiuni si sa fi cautat o iesire abracadabranta.

Dar cine trebuie sa investigheze enigmaticul caz Turcescu? Parlamentul printr-o anume comisie. Nu Iohannis, ci Parlamentul. Focul la ei, cum se spune in GsP 🙂

vasim  •  29 septembrie 2014, 19:30

Domnule Tolontan dumneavoastra suntetzi cam naiv domnule!
Dumneavoastra ne dati exemplu un agent secret britanic pentru etica sa ?
Pai ati auzit domnule Tolontan de supravegerea internetului in masa de catre agentzii britanici care apoi transmiteau totul colegilor americani de la NSA ???
Dumneavoastra puteti incerca sa ne dati exemplu pe orice agent secret din orice tara ca nu o sa reusitzi sa ne convingetzi!
Nu exista tara in lumea asta unde agentii secreti sa nu incalce legea de exemplu!
Ca sa actioneze in interesul cetateanului ce sa mai vorbim!!!
Este totul o mare demagogie domnule Tolontan!
Trebuie sa definiti interesul cetateanului prima data: interesul lui este sa fie spionat de oricine pentru orice motiv???
Stiti ca inainte trebuia sa primesti mandat ca sa ti se asculte telefoanele sa fii suspect clar ?
Cum se potrivesc aceste principii cu supravegherea in masa a internetului de catre agenti pe care dumneavoastra ii dati ca exemple de etica!?!?
Doar ca poate cineva o sa foloseasca datele pentru a descoperii un terorist ???
Domnule Tolontan in orice tara de pe lumea asta exista agentzi secreti in presa, cel mai bun exemplu este USA.
Nu o sa schimbatzi chestia asta niciodata!
Acolo unde exista informatie exista si spionaj!
Ce-ar fi ca o organizatie secreta sa ajunga sa controleze majoritatea presei dintr-o tara!
Iar de exemplu serviciile secrete sa nu afle acest lucru!
Nu ar fi un dezastru nationala ???
Bineinteles!!!

Cătălin Tolontan  •  29 septembrie 2014, 19:37

19, george: faptul ca-l apreciez pe CTP nu inseamn ca am aceeasi parere cu el in toate chestiunile. Aici, gindim diferit.

cpt.ahab  •  29 septembrie 2014, 20:03

E o mare diferenta intre discursul unui politician si faptele sale. Nu ma mai incanta de multa vreme faptul ca un politician are un discurs pe placul nostru. In fapte, toti, dar absolut toti cei care ne-au condus in ultimii 25 de ani, nu sunt nici democrati, nici patrioti, nici macar fiinte umane demne. Argumente: economie pe buza prapastiei, datorie externa uriasa, infrastructura demna de cel mai nordic stat african, invatamant distrus, sistem de sanatate asijderea, munca si initiativa descurajate prin suprataxare, non-valoare promovata pe toate treptele societatii etc. Acestea sunt roadele unor pomi care ne-au ametit cu mireasma( a se citi discursul) lor atatia ani. Orice om cu ochii deschisi poate sesiza asta.
M-am saturat de vorbe invatate papagaliceste de la niste trepadusi specializati in manipulare, numiti consilieri. Vreau un politician impiedicat in discurs, dar luminat in fapte.
Dintre toti candidatii actuali, Iohannis este singurul care aduce a european de pe vremuri. Da, nu-i perfect, dar comparativ cu contracandidatii lui, este inger.

gigi  •  29 septembrie 2014, 20:20

Cam ce ar fi neregual cu ce spune Iohannis? Nimic. Incomplet da.
Sa le luam pas cu pas.
1: Care este rolul serviciilor secrete? Sa ne apere pe noi, oamenii de rand, de aia rai.
2: Cine sunt si unde ii gasim pe aia rai? Nu stim cine sunt, ca altfel ar fi la inchisoare, dar se gasesc peste tot.In firmele private sunt? Sunt! In companiile de stat sunt? Sunt! In ONG-uri sunt? Da! Este in regula sa fie infiltrati agenti sub acolerire in aceste entitati? Bininteles!
3: Avem oameni rai in partidele politice, in justitie si in presa? Oho. Si cati.ti …
De ce nu este in regula sa fie infiltrati agenti sub acoperire si aici?

Din punctul meu de vedere, singurele functii incompatibile cu cea de agent secret sunt: presedite tarii,
primul ministru, procurorl general, presedintele CSM, presedintii de partide parlamentare si poate inca cateva.

Razvan Corneteanu  •  29 septembrie 2014, 20:46

Catalin Tolontan, nu am niciun alt motiv sa „tin cald” un asemenea subiect decat frustrarea pe care o au multi dealtfel. Ca presa s-a degradat si pentru ca oamenii astia aveau dubla comanda, ca sunt inca multi in „activitate” si se acopera unii pe altii derutand atentia publicului unde le convine, ca urasc santajul din toata fibra mea (eu avand personal cateva experiente personale in sensul asta) si nu in ultimul rand ca majoritatea scenariilor despre Turcescu, un om santajat si in mod evident speriat la un moment dat, erau adevarate bazaconii. Atat! In rest va urez tuturor sa va pese de politica atat de putin cat imi pasa mie! Adica deloc!

fanulumocanu  •  29 septembrie 2014, 20:53

Suntem o societate cu o democratie necajita, plina de oameni care se lauda ca ei nu fac parte din turma, de oameni care nu se lasa manipulati. Dar invariabil rezultanta vocilor pune la colt Parlamentul si pe membrii sai. O s-o lalaim aiurea plimband adevarul democratiei de la un providential la altul, de la un serviciu la altul, pana o sa ne lamurim ca doar un Parlament puternic si un parlamentar plin ne pot garanta functionarea democratiei. N-avem cum sa trezim in parlamentar respectul pentru importanta functiei pe care o detine devreme ce o societate intreaga ii transmite ca el se afla acolo ca umfle salariul,diurna si celelate beneficii .

Dr.Acu  •  29 septembrie 2014, 20:55

„Secu` e-n toate, in cele ce sunt
Si-n cele ce maine vor rade la soare…”

Stimate Domn „T”!
Nu cred ca subiectul este de interes. Nu exista domeniu al vietii, social,politic sau economic, in care sa nu fie penetrat de servicii. Cu atat mai mult in media, acolo unde CREATORII DE OPINIE trebuie canalizati pe „subiectele de interes”!

Nu ziaristul ofiter infiltrat este problema. Problema este la varful serviciilor, acolo unde se decide „subiectul” de presa intr-un anumit moment, care trebuie sa fie in concordanta cu „scenariul”!!

Ca si cum se vrea sa se afle cine este „secu” in redactia dumneavoastra, ca si concluzie, vedeti cine propune cele mai multe subiecte care sa lamureasca aceiasi tema, sau sa loveasca acelas subiect. Perseverenta este tradarea OF. acoperit. Asta asa… pentru unul avizat!

In ce-l priveste pe IOHANIS, ESTE SI EL „PE LINIE NEMTEASCA, asa cum si PONTA CAUTA SA FIE UNS DE CIA.

Sa fim seriosi, JOCURILE SUNT FACUTE DE CEI CARE STIU SA BATA CARTILE.
In rest…, NUMAI PIONI.

Dan  •  29 septembrie 2014, 21:31

Deci Iohannis crede ca serviciile pot avea ofiteri acoperiti in presa, iar Udrea crede ca nu, adica ar trebui data o lege in sensul acesta, serviciilor nu aveti voie sa aveti oameni in presa? Si in afara de presa, unde nu ar mai avea voie serviciile sa aiba oameni? Si in ce tara ar mai fi o astfel de lege?
In realitatea, practica e simpla: serviciile au oameni acolo unde gasesc. Si in ‘presa’ gasesc destui, din pacate pentru tine Tolo aperi o breasla compromisa total cu mult inainte de scandalul asta cu Turcescu. Cunosc foarte bine cum isi fac unii articole la comanda prin ziare, chiar si in gsp. Se vede de la distanta ‘obiectivitatea’ jurnalistica in toata presa romaneasca.
Asa ca si Iohannis are dreptate, nu ar trebui sa li se ingradeasca accesul serviciilor in vreun domeniu specific, are si Udrea dreptate ca nu ar trebui sa existe oameni in presa sa manance paine si de la servicii.

Vlad  •  29 septembrie 2014, 22:20

Oamenii par din ce in ce mai dispusi sa renunte la un pic de libertate pentru iluzia de siguranta. Daca sunt ascultate convorbiri telefonice e in interes national. Daca agenti ai securitatii sunt infiltrati in diferite organizatii e pentru securitatea cetatenilor. In opinia mea, problema este ca se acorda atat de multa libertate acestor organizatii in dauna libertatii cetatenilor, a drepturilor noastre. Mass media are un rol crucial in formarea opiniei publice iar daca este manipulata, acest lucru este grav. Este nevoie de servicii secrete dar eu cred ca ar trebui sa existe o limita intre prerogativele lor necesare pentru a-se face datoria si distorsionarea adevarului si manipularea populatiei. Din pacate este foarte greu de trasat linia.

Eugen din Timisoara  •  29 septembrie 2014, 22:46

Buna seara tuturor,

Catalin, am si eu o intrebare din anii 1850: eu cu cine votez? Cred ca ne meritam soarta daca acestia sunt reprezentantii nostri care „merita” sa aiba sanse sa devina PRESEDINTELE Romaniei. Umblu mult prin tara. Deschideti ochii! Sa stiti ca o noua revolutie este foarte aproape. Populatia a saracit atat de mult incat a ajuns sa spuna ca era mai bine pe vremea lui Ceausescu si ca atunci era un paranoic dar atat. Acum avem sute de „mostre” descrise mai sus. Si nici unul nu se lupta pentru popor. Eu nu va spun decat ce aud prin tara. Mai este un singur pas si nu le mai pasa de viata lor PENTRU CA NU MAI ARE NICI O VALOARE. Si atunci 1989 o sa para un chef la club pe langa ce va urma acum… sa nu ziceti ca nu ati auzit si…POLITICIENI, SECURISTI, BOLNAVI PSIHIC SI DRAGI C….E, E MOMENTUL SA VA TREZITI. CEI CARE UITA ISTORIA RISCA SA O REPETE. VEDETI SA NU FITI DE PARTEA LUI CEAUSESCU LA REPETITIE! Doamne fereste de mai rau!

Diferența dintre liberalul Iohannis și spionul britanic – Stiri pe surse – Cele mai noi stiri  •  29 septembrie 2014, 22:53

[…] legal, ”ci și să-i convingem pe oameni că acționăm legal, etic și în interesul lor”. Un spion britanic e mai convins de nevoia unei societăți deschise decît candidatul opoziției dem…din România. Asta-i […]

Arin Pisiceanu  •  29 septembrie 2014, 23:08

Cu toata admiratia pe care ti-o port nu pot sa nu observ ca de ceva vreme nu te mai recunosc,ziaristic vorbind,nu mai regasec obiectivitate,neutralitatea,substanta,esentialul,etc.din articolele tale,abordezi tot mai des subiecte politice,unele cu tenta partinitoare,articolele au devanit prea complicate,greu de inteles,DE CE?Ai fost,alaturi de Domnul Octavian Paler,Dan Puric si alti citiva un scut impotriva ideii ca nu e totul pierdut in aceasta tara,ca mai exista calitate umana datatoare de speranta.Cred cu sinceritate ca noi,romanii,suntem programati genetic sa fim tradati,vanduti,inselati,dezamagiti de proprii nostri conationali.Nu vreau sa fiu grest inteles,sunt apolitic,nu am votat nici-odata,nu ca nu as fi vrut dar am inteles din timp ca votul meu nu conteaza in aceasta tara,stiu,o sa fiu blamat ca de’aia nu se schimba ceva in tara asta,din cauza celor ca mine care nu merg la vot si,chipurile,nu sunt interesati,in fine,ideea e ca toti avem dreptul la o simpatie politica,inclusiv tu,Catalin Tolontan dar in calitatea ta de jurnalist de investigatie cu un mare capital de incredere din parte unora ca mine ar trebui sa te delimitezi de politic.Poate judecata mea este gresita,poate sunt subiectiv,nu stiu, dar simt ca ceva se-ntampla cu tine,DAR CE?Daca te-au jugnit in vreun fel parerile mele imi cer iertare,nu asta este intentia.Seara buna!

Rares  •  29 septembrie 2014, 23:18

Domnule Tolontan ff bine ca ati semnalat aceasta greaseala a lui Johaniss, articolul dumneavoastra e excelent numai ca are o usoara nota de amplificare, eu nu cred ca va cantari fff mult aceasta mica scapare, de ex pe mn ca simpatizant al lui nu ma face sa-mi schimb opinia si anume ca in continuare neamtul reprez sg optiune viabila:)

Albusibiu  •  29 septembrie 2014, 23:20

Deontologie pana la capat, mai ales intr-un ziar de sport. Probabil ca Tolontan doarme cu manualul de jurnalism al lui Mihai Coman sub cap, nu?

Daca presa ar accepta realitatea, probabil ca ar fi si mai usor sa ne informam si noi incrucisat, sa comparam informatiile si sa judecam singuri. Asa, publicul romanesc e monocolor, fiecare cuplat doar la o singura institutie. Ce-i da ala, ia imediat de buna. In cel mai bun caz jurnalistii pe care-i asculta ar putea fi agenti secreti. Cei mai mult insa sunt doar salahori de duzina, executanti de ordine imediate, platiti cu firmituri de la bogata masa a politicienilor. Johannis a vazut si a inteles rapid ca nu se poate vorbi de o presa onorabila, una care sa garanteze faptul ca nu are agenti, executanti, calai mediatici.

Decat sa ne mintim frumos, mai bine sa lasam agentii in parte sa-si faca treburile lor si sa nu mai credem cu naivitate tot ce ni se ofera. Si daca serviciile n-ar trebui sa aiba jurnalisti sub acoperire, atunci de ce ar trebui sa aiba informaticieni, vanzatori, maturatori stradali sub acoperire? De ce mai avem nevoie de servicii?

Evenimente Locale » Cătălin Tolontan, despre Iohannis: Are o atitudine care, ca ziarist și ca cetățean, mă uluiește  •  29 septembrie 2014, 23:39

[…] Iohannis are o atitudine care, ca ziarist și ca cetățean, mă uluiește. Dacă nu societatea, atunci cine să-i supravegheze pe cei din servicii?!, scrie jurnalistul Cătălin Tolontan. […]

Cătălin Tolontan  •  29 septembrie 2014, 23:55

31, arin pisiceanu: nu-ti cere scuze ca nu ai de ce. E vorba de meseria mea, de aceea am luat atitudine. Multumesc!

bazileon  •  30 septembrie 2014, 0:41

Dle Tolontan, dvostra propuneti o discutie interesanta ca si kriegsspiel, dar fara tangenta cu viata. Adica dvostra nu stiti ca inca de la inceputurile sale massmedia a fost intesata de „spioni”. de la agenti de influenta pana la ofiteri acoperiti?

Uitati-va numai la ce se intampla in SUA, prima/cea mai mare/etc democratie a lumii in acest inceput de mileniu…de parca nu ati sti!

Iar provocarea Turcescu e cea mai nereusita psihodrama produsa de acest jurnalist lugubru: nu ca „ofiter acoperit” (o bazaconie), ci ca abdicant al eticii profesionale si lacheu vocal si ascuns (pana la alegeri) al dlui Basescu.

In rest, scrieti ca scrieti bine; pacat ca nu ati mentionat si cat de frumoasa e dna Udrea, stiti ce mult ii plac flatarile, oricat de nesincere.

vasea  •  30 septembrie 2014, 0:41

incerci sa-l impaci pe Basel? il gadili la Udrea?

doina  •  30 septembrie 2014, 8:30

Corecti politic pina la capat!!!! Simbata Basescu a spus iarasi de Tolontan (o sa vedeti oameni intransigenti de la grifco care au semnat tarnsferuri de la crescent, banii securitatii-o sa vina momentul cind o sa-i dau numele). Doar asa a profitata basescu de marii intelectuali ai tarii :s-a bazat pe bunul simt al acestora si judecata corecta si cind nu au mai fost folositori a aruncat cu noroi in ei. asa se va intimpla si cu Tolontan…din pacate.dar udrea vorbeste cum trebuie, nu-I asa?

ion  •  30 septembrie 2014, 9:10

Va apreciez domnule Tolontan pentru activitatea dumneavoastra.Va urmaresc cred de 15 ani si nu m-ati dezamagit niciodata.La fel de mult il simpatizez si pe primarul sibiului.Orice om onest stie ca intr-un interviu vorbit se pot face unele greseli fie din exprimare , fie din neintelegerea intrebarii, fie din foarte multe alte motive .Johannis este totusi sas si vedem ca mai face unele, mici greseli in exprimare. Poate nu ne cunoasteti dar, noi ardelenii in general nu suntem asa buni de gura. Johannis are in schimb multe alte calitati, castiga simpatizanti incetul cu incetul si nu dezamageste niciodata. Sunt din judetul Sibiu, il urmaresc pe primarul Sibiului de 15 ani , nu este nici agent, nici basist, nici securist , nici hot, nici traficant si nici prost. Este extrem de chibzuit , poate un pic zgarcit, foarte organizat si inteligent . Un excelent organizator . Un excelent conducator. Nu stiu de ce unii dintre conationalii nostri se arunca sa dea cu noroi intr-un om , probabil singurul om la ora actuala, care ar putea sa faca ROMANIA sa prospere. Un PRESEDINTE EXEMPLAR. Mult peste ceilalti contracandidati. Sunt roman, in zona noastra, a mediasului erau multi sasi, majoritatea cetateni exemplari, acesta este unul dintre ei. Cu JOHANNIS la toti o sa ne fie mai bine. GARANTAT. Va propun un scenariu cu ponta sau udrea presedinte. Cu basescu in viata politica. Ar fi un haos si un scandal continuu. Daca ne uitam pe siturile de socializare sau pe bloguri o sa constatam ca ponta are mult sub procentele din sondaje. Adica ponta are voturi negative din partea populatiei active, de la orase, are voturi negative din partea mass media, a societatii civile si are voturi pozitive dintre populatia rurala si pensionari. Va dati seama ca imediat dupa alegeri voturile negative (calitate oamenilorcare dau aceste voturi) vor pune o presiune imensa pe ponta care o sa clacheze cu fiecare ocazie . Foarte repede o sa se gaseasca in situatia lui basescu cu 7 miliooane de voturi negative. S-ar putea de pe acum sa aiba catre 5 milioane. O sa fie un haos si un balamuc fara margini . Cred ca m-am facut inteles. Poate noi ardelenii ne exprimam mai greu dar, suntem bine intentionati. Cred ca despre ceilalti candidati nu ar trebui sa insistam. In afara de domnul Tariceanu care este un tip serios , ceilalti vor sa ajunga presedinte si … abia dupa aceea vor vedea ei ce vor face ! Niste diletanti si oportunisti! Haideti sa analizam fiecare candidat cu foarte mare atentie, sa nu inghitim toate rautatile, sa vdem comportamentul lor trecut si actual, sa vedem rezultatele munciii fiecaruia si obligatoriu SA VOTAM!

Denis S.  •  30 septembrie 2014, 10:42

Va apreciez d-le Tolontan pentru atitudine pe acest subiect si faptul ca o dati ca ex. pe Elena Udrea vis-a-vis de Iohannis care demonstreaza la fiecare aparitie ca nu are ce cauta in cursa pentru Cotroceni si nici macar nu este de dreapta, nu-i de-al nostru, n-are nicio treaba cu tara asta si, inca ceva, se aude ca ar fi in ceva legaturi cu serviciile germane, via Forumul lui!!! Jigneste Dreapta, asta face.
Nu vom uita si ierta ce a facut PNL, Antonescu, Blaga si Iohannis, sitm ce hram poarta acesti falsi „dreptaci” Avem un partid inca mic, PMP, mizam pe el, pentru ca asa cum a spus si Ponta, are nevoie de opozitie serioasa intr-o democratie care inca mai exista. pentru cat timp, nu stim! Am convingerea ca in turul doi intra Udrea-Ponta. Practic sunt cei mai determianti, fiecare pe partea sa: Dreapta, Stanga.

bigbear  •  30 septembrie 2014, 12:30

Eu cred ca Iohanis e prea sincer pentru societatea noastra. Da, a spus ca e normal sa fie agenti acoperiti in presa si politica si eu sunt de acord cu el.
De curiozitate, unde sunt agentii aia acoperiti? Oare sunt paznici de noapte, sunt mecanici, sunt vanzatori la magazinele de cartier? Interesul serviciilor nu este sa aiba oameni infiltrati in cele mai importante domenii si la cele mai inalte nivele? Nu se pune problema de control, se pune problema de informatii. Cand aflam de o chestie urata, de genul santajului exercitat de Dan Diaconescu sau seful Intact ne bucuram ca exista justitie, insa daca aflam ca dosarul include dovezi stranse de un agent acoperit care lucra in Intact sau pentru DDD suntem brusc revoltati? De ce trebuie sa fim ipocriti? Agentii acoperiti exista si sunt la nivele superioare in tot felul de institutii.

Cezar P  •  30 septembrie 2014, 14:25

Eu nu sunt de acord cu infiltrarea agenţilor în presă, dar susţin că SRI are dreptul să încerce (de necesitatea celorlalte servicii nu sunt convins şi am îndoieli că funcţionează corect).

Tu, ca instituţie care se ocupă în primul rînd de asigurarea siguranţei ţării, unde să te înşurubezi la conducta cu informaţii? La grădiniţă, să afli cine a furat plastelina, sau la ziar, unde ai o şansă în plus să afli în timp util dacă plastelina nu ajunge la grădiniţă sub formă de explozibil?

Teroriştii n-au cu siguranţă nicio treabă cu moralitatea, la fel nici şefii SRI nu trebuie să lucreze cu mănuşi pentru a-şi face bine mandatul.

În concluzie, aş aprecia în egală măsură un şef SRI care reuşeşte să-şi infiltreze în presă un agent şi un redactor-şef care îl dă afară pe agent imediat ce a aflat despre prezenţa lui în redacţie.

Comentează