O amintire la retragerea Constantinei Diță

17 august 2008, ziua în care devenea campioană olimpică. Ziua încrederii că poate, că va fi, că va rămîne

luni, 6 octombrie 2014, 7:09

17 august 2008, ziua în care devenea campioană olimpică. Ziua încrederii că poate, că va fi, că va rămîne

Primul lucru care te șochează la maratoniști este viteza.

Te aștepţi să se tîrască și, de fapt, cînd trec pe lîngă tine, ai senzaţia că aleargă precum o făceam noi cînd dădeam ture la ora de sport de la școală. De fapt, ritmul e mai rapid!

Un maratonist are porţiuni cînd aleargă cu aproape 30 de kilometri la oră, cam cît bagă un om obișnuit mergînd iute pe bicicletă.

Media cursei nu scade mult sub 20 de kilometri la oră, asta în condiţiile în care în traseele urbane de maraton apar curbe, porţiuni unde încetinești și unde te sufocă mulţimea alergătorilor și totuși rămîi în această medie.

Al doilea lucru e mintea.

Pentru el, cursa e ca un joc de șah al gîndurilor și emoţiilor. Dintre toţi sportivii, maratonistul are timpul, dar și obligaţia, de a-și asculta secundă de secundă, timp de aproape două ore și jumătate, organismul, deznădejdea și speranţa.

Al treilea lucru e încrederea.

Deși observă, gîndește și construiește scenarii în fiecare secundă, el aleargă cumva în orb. În sensul în care nu știe dacă va fi în stare să termine, nu știe exact ce potenţial a rămas intact în alţii, nu știe unde e antrenorul, nu știe cîte unghii i-au căzut deja în pantofi și nu știe ce va fi după.

Constantina Diţă s-a retras ieri și sentimentul, ciudat într-un astfel de moment, a fost acela de încredere.

O mie de posibilități și un singur gînd
Poate pentru că 17 august 2008 a fost, la Beijing, o zi a încrederii.

Încrederea că, la 38 de ani, poate să ţîșnească singură, la jumătatea cursei. Încrederea că viaţa e lungă și că nu mai poate fi un cuplu cu soţul său, Vali Tomescu, dar și încrederea că pot încerca în continuare ca sportiv și antrenor.

Încrederea că statutul de nefavorită nu îi va diminua puterile și încrederea că, de data asta, chiar nimic nu-i va sta în cale.

Tot pe încredere am ajuns la finișul ei, unic în istoria sportului românesc. În Olimpiada ziariștilor, trăiești pe fusuri orare împleticite. Era devreme cînd colegii mei Luminiţa Paul și Marian Ursescu, parte a echipei noastre de la Beijing, ne-au strigat, mie și lui Cristi Preda, “Duceţi-vă!!!”.

Nu-mi explic cum de au știut ei. Au simţit, au retrăit viitorul în trecut, ca maeștrii budiști, habar n-am. Îmi amintesc doar că am pornit într-o cursă pe care n-o voi uita niciodată, spre Cuibul de Pasăre, numele stadionului Olimpic. A fost nevoie de mai multe autobuze ale presei ca să parcurgem un traseu aproape paralel cu cel al maratonistelor.

Cursele de lîngă cursă
Am văzut doar crîmpeie de cursă, cu ochii la ecranele mari, plutind parcă precum niște zepeline sub cerul toxic al Beijingului. Constantina Diţă continua să fie în frunte și inima ne bubuia în tîmple, convinși că nu vom ajunge niciodată.

La rîndul lui, Vali Tomescu, aveam să aflăm asta mai tîrziu, care nu fusese acreditat ca antrenor, alerga pe o bicicletă printre filtrele organizatorilor. Bărbatul flutura un carton colorat valabil însă doar pe o porţiune din traseu. Pușa nu îl vedea, el nu o vedea, dar fiecare își continua cursa, fidel ideii tactice de la început. Nici măcar n-a putut intra în stadion.

La rîndu-le, mai mulţi oameni din delegaţia României alergau și ei pe margine, uluiţi și ameţiţi de gîndul mare al unui titlu olimpic la maraton, primul din călătoria olimpică fabuloasă a ţării.

Ţineam legătura cu ei, cu Bucureștiul, cu colegii din Beijing care stăteau agăţaţi de razele televizorului.

Semnul că ne vom întîlni
Cînd am văzut stadionul, ne-am aruncat, eu și Cristi Preda, pe scări, el în plus trăgînd ca Peneș Curcanul piciorul lung și greu al teleobiectivului foto. Ne-am făcut ultimul semn, redactorii și fotoreporterii au cu totul alte căi de acces.

În burta stadionului se auzea mulţimea cum fremăta ca un animal mare deasupra și nu știam ce se întîmplă în cursă, cît de departe sînt maratonistele, dacă Pușa mai e în faţă, nu știam decît că, orice s-ar întîmpla, Cristi va ajunge acolo, ca să imortalizeze clipa.

În mine n-am avut încredere, dar în el, da. Deseori, în meseria asta te gîndești că n-o să mai scrii articolul. Și doar părerea de rău egoistă te domină. E un gînd cam morbid, nu insist.

Cînd am văzut tribunele și cerul, toate ecranele erau fixate pe Diţă. Alerga în frunte, prin oraș. Mai era cam un sfert de oră și urma să intre în stadion, pentru turele finale. M-am sprijinit de bară și am rămas așa, înfășurat ca o rufă iarna, întărită doar de sentimentul rece al încrederii în înţelepciunea aerului de afară.

Finișul, lacrimile. Încrederea
Pușa a intrat în arenă și publicul s-a ridicat în picioare. Erau mulți copii pe stadion. O priveau cu ochii mari.

Cînd Constantina a trecut prima linia, cu braţele desprinse de corp, ca un crucifix vegetal, am zis că totul e o minune și că numai cineva de Sus ne putea dărui ziua aceasta. La București era duminică dimineaţă devreme și oamenii plîngeau de bucurie.

Abia mai tîrziu am aflat că ceea ce am simţit a fost încredere.

Noi, oamenii, îi spunem teamă, anxietate, șansă, luptă, dar firele nevăzute care ne-au legat în acea zi din Beijing și pînă la București, firele cu care ne-a prins și ne-a tras înainte de femeia de 38 de ani, firele sînt ţesute din sarea măruntă a unui ingredient de neînlocuit în existența noastră fragilă.

Atunci, încrederea s-a numit Constantina Diţă.


Comentarii (23)Adaugă comentariu

ceina  •  6 octombrie 2014, 7:50

Minunat!! Felicitari Catalin! Respect Pusa!!!

dan  •  6 octombrie 2014, 8:52

De acord ca victoria Constantinei la maratonul olimpic a prilejuit o mare bucurie romanilor, dar ca plangeau oamenii asta e vrajeala…

serginho  •  6 octombrie 2014, 9:43

Felicitari! Mi’au dat lacrimile. Sper sa mai traim asemenea momente.

St.Pauli  •  6 octombrie 2014, 9:50

Chiar imi place…

Cine erau ” oamenii” care plingeau de bucurie….
la ce foloseste articolul asta siropos?
EU am plins de bucurie cind a cazut comunismul.

seba  •  6 octombrie 2014, 10:18

performanta constantinei este extraordinara, putin probabil sa o repete vreun sportiv roman in urmatorii 100 de ani.

in 2008 a fost prima editie a maratonului international de la bucuresti si cred ca o parte dintre cei care au participat au participat si datorita cursei facute de constantina la beijing. ieri a fost a saptea editie a maratonului, iar medaliile au fost inscriptinate cu semnatura ei 🙂

Valentin  •  6 octombrie 2014, 10:58

si mie mi-au dat lacrimile, ca la fiecare articol al lui Tolo despre Constantina Diţă si victoria ei de la Beijing

pmarc  •  6 octombrie 2014, 13:05

Care e legatura cu Nutzi si Gala ei !? Asteptam alte desfasurari pe frontul DNA !

aaaa  •  6 octombrie 2014, 13:47

mi-ai facut pielea de gaina , cataline.BRAVO!

Cătălin Tolontan  •  6 octombrie 2014, 14:26

7, pmarc: nu e nici o legatura. 99% din oameni nu sint in campanie electorala )))

Calu  •  6 octombrie 2014, 15:16

Crucifix vegetal? Inima ne bubuia in tample? Agatati de razele televizorului? Cine esti dumneata domnule, Mihai Beniuc?

vlad  •  6 octombrie 2014, 16:12

Si cu toate astea in ziarul de astazi (chiar am dat 2 lei sa cumpar ziarul de curiozitate) exista doar un mic colt cu o stire care anunta castigatorii maratonului. Aveti un eveniment la care 8000 romani ies sa faca sport si in ziarul de a doua zi ii dedicati 3 randuri intr-un colt fara ca macar sa mentionati ca au fost atatia oameni care au alergat. In schimb aveti 6 pagini dedicate stelei si unui meci otelul steaua (meci la care au asistat, nu participat, cam tot 8000 oameni).

Din ziarul de azi am citit articolul Luminitei Paul despre Tecau si poate o sa mai citesc si materialul despre Nadia.

Nu inteleg cum puteti spune ca incurajati sportul si sa ignorati astfel de evenimente de masa. Vreti sa mai aveti materiale despre campioane olimpice dar cum ii incurajati pe campionii de maine, ignorandu-i total?

Gabriel  •  6 octombrie 2014, 17:06

Referitor la cei de mai sus care spun ca faptul ca plangeau oamenii este o vrajeala, ei bine, poate nu toti varsau lacrimi, dar eu sigur am facut-o uitandu-ma in direct la finalul cursei, si aproape ca era sa o fac si acum, citind acest articol si amintindu-mi de acel moment. Poate

gavras  •  6 octombrie 2014, 18:29

ma gandeam acum ca este pacat ca nu ne dai mai multe articole de genul asta.
stiu,sunt multe lupte de dat,fraude de urmat,investigatii de facut si cineva trebuie s-o faca si pe asta.dar hai sa mai scriem si de sport,ca o faci bine.

koll  •  6 octombrie 2014, 18:38

Constantina Diţă!!!

Cristi  •  6 octombrie 2014, 20:16

Felicitari, domnule Tolontan!

Mendebilul  •  6 octombrie 2014, 20:43

Constantina a fost senzațională. Da, am vărsat lacrimi atunci dimineață când am văzut-o. Încă mai mă emoționează relatările ei despre cursă (dar și despre cursa sa de la Atena) sau filmările video de pe youtube. Cand a intrat pe stadion și acel stadion plin cu peste 100.000 de oameni a vuit, mă mir că nu s-a prăbușit. De fapt în acel moment deja zbura și visa în același timp. Și, după ce a trecut linia nu s-a prăbușit în lacrimi; a mai găsit putere să facă și o tură cu tricolorul țării sale pe umeri.

John  •  6 octombrie 2014, 21:03

Emotionant articol scris de Catalin pentru o CAMPIOANA! Ar trebui sa ne promovam mai mult valorile.

Tommy Gemmel  •  6 octombrie 2014, 21:38

Superb, Tolo ! Numai cine nu a facut sport de performanta nu poate intelege ca intr-adevar,in acea dimineata,romanii au plans…Atletismul nu se asemana cu fotbalul ,unde dai o pasa si apoi poti sa o ‘ fredonezi’,in atletism trebuie sa dai TOTUL in acea cursa ,trebuie sa ‘arzi’ pana la epuizare ! Cat despre Marathon si Olimpic Games,acolo se impletesc legendele si visele de o viata,lacrimile si zambetul Victoriei,nimicnicia si maretia omului pe Pamant,iubirea si durerea ! Da pusa este o EROINA a Romaniei in viata ,sa o pretuim !Cat despre Tolo,nu-l mai jigniti inutil ingnorantilor ! Ramane un maestru al verbului si al atmosferei !

dan  •  7 octombrie 2014, 21:54

Sper sa gasesti mereu alte cuvinte pentru a povesti aceasta uimitoare performanta. multumim!

Octavian  •  8 octombrie 2014, 1:00

Atât de multă emoție mi-au transmis rândurile astea, încât parca am (re)trait cursa! Multumesc, Catalin! Mulțumim, Constantina Dita si Valeriu Tomescu
!

paul  •  9 octombrie 2014, 20:53

BRAVO PUSA-CONSTANTINA DITA PENTRU TOATE PERFORMANTELE!!!
SPER SA MAI FIE GORJENI,ROMANI CU ATATEA MEDALII LA MARATON,ATLETISM!

PS JURNALISTII DE SPORT SA FIE MAI ACTIVI CU MATERIALE DESPRE …ALTE SPORTURI,NU DOAR FOTBAL.BOX….

clemenza  •  10 octombrie 2014, 2:32

E ceva sa faci niste chinezi mici sa se uite la tine cu ochi mari!

Florentina  •  21 octombrie 2014, 20:35

Bravo,Constantina Dita pentru mine esti un model!

Comentează